De curând Mariana Pop  a reușit să editeze un al treilea album, respectiv al patrulea CD, numit Ceteraș de pe Câmpie, un album ce  cuprinde 17 piese: în varii registre și forme, toate având un numitor comun:  dragostea pentru lumea de odinioară. un joc de început, o învârtită, o târnaveană și strigături alese. Asta  veți asculta pe noul album al artistei. De remarcat că Mariana Pop nu recurge la înflorituri ale liniilor melodice doar de dragul de a avea cântece diferite de a altora, ci menține linia melodică însă dă valoare personală cântecului prin limbajul neaoș, neforțat și de un firesc aparte. Dacă eu, care nu am mai prins jocurile  la șură mă regăsesc în aceste creații, cum s-or fi simțit oare cei ce au văzut multe la vremurile lor?

Este demn de menționat faptul că Mariana Pop a reușit în ultimii  trei ani să editeze o colecție de patru CD-uri pline cu bijuterii  de care aveam atâta nevoie, în acompaniamentul Trio Ardealul, condus de Mihai Emil.

Asadar va invit si in acest an, duminica  11 decembrie, de la orele 19.00, la Sala de spectacole a Ansamblului Muresul din Tîrgu Mureș să colindăm și să fiți colindați  de:

Grupul Sancelenii din Sâncel – condus de Gheorghe Lațiu

Grupul Florile Dalbe, format din: Livia Harpa, Dragomir Raita, Monica Parlea, Ovidiu Furnea, Andrei Romanică, Adriana Sita

Grupul Folcloric Urmașele Dacilor din Șerbeni – condus de Maria Pop

Grupul Antifonia din Sanpetru de Câmpie – condus de  Cornel Banu

Grupul de colindatori format din soții Teodor și Narcisa Țogorean și frații Maria și Teodor Sântean

Grupul Colindamu Colindam, format din Maria Butilă, Ionela Moruțan, Ramona Fabian, Maria Moldovan și Livia Sorlea

Grupul Mureșencele, format  din Leontina Pop, Dorina Grad și Dorina Oprea

Ansamblul Artistic Profesionist Mureșul din Tîrgu Mureș

Vă aștept să umplem până la refuz  Sala de spectacole. Intrarea este liberă!!

In alt interpret al folclorului  ne-a părăsit, lasându-ne drept alinare doar cântecele sale: Tavi Bălșcău, așa cum  era cunoscut pe scenă. A mai lăsat un loc gol pe scenă, cum deja suntem obișnuiți în ultima vreme… dar Dumnezeu are planurile sale  și știe mai bine  ce trebuie să facă și ce nu. L-am cunoscut  cu ceva ani în urmă pe Tavi, la Brașov și îmi mărturisea atunci că  a încercat de mai multe ori să  dea la facultate la actorie în Tîrgu Mureș, însă nu a avut succes așa că  s-a mulțumit cu viața artistică dată de muzica populară. De o volubilitate extraordinară, mereu pus pe glume, radiind de  bucurie însă ascunzând în trup dureri ce în final l-au învins. Am realizat o emisiune tv împreună și  țin minte că a fost una dintre cele mai vesele emisiuni. Și nu a venit singur… ci a adus cu el un tânar solist: Gabi Rusu. Mi-a promis că se mai întoarce la o emisiune, întrucât în Tîrgu Mureș locuiau și niște rude. Acum două săptămâni l-am sunat pentru a-l invita din nou la emisiune… mi-a raspuns o voce suferindă dar  bucuros că  l-am sunat și mi-a mărturisit că  sănătatea nu îi permite acum să se deplaseze…dar când se face mai bine va veni…  a fost o  discuție lungă, o spovedanie și nu mi-am închipuit atunci că nu o să îl mai aud vorbind ci doar cântând….pe albumele sale…Imi povestea de noi piese, de noi proiecte amestecate cu cele familiale și ca tot omul, ne-am încurajat reciproc. Am încheiat convorbirea cu gandul să auzim de bine și sănătate… dar veștile  nu au mai fost bune. Drum bun Tavi Bălășcău!!! Să ajungi un mare actor acolo în ceruri, că pe pământ nu ai reușit și de acolo de sus să ai grijă și de sufletele noastre!

Drum lin și lumină!!!

Rep: Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?

Adriana Irimieș: Pentru mine acasă, însemnă locul unde mi-am petrecut anii copilariei, unde am spus pentru prima dată mamă, locul unde la trei anişori am urcat prima dată pe scenă, un sat frumos cu oameni frumoşi şi de omenie, satul Hodiş, comuna Poieni, judeţul Cluj.

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?

Adriana Irimieș: Pe la noi cântecul  este duios atunci când e doinit şi aspru atunci când e de joc.

Rep: Cum a intrat muzica populară în sufletul dumneavoastră şi dacă a existat un model rtistic după care v-aţi ghidat?

Adriana Irimieș: Eu m-am născut cu cântecul şi jocul. În  neamul meu   toţi sunt jucăuşi şi horitori. Îmi amintesc cu drag de duminicile copilăriei, când după ce toţi din familie ne întorceam de la biserică, împreună cu verişorii mei, am învăţat pas cu pas jocul de pe la noi, în casa unei mătuşi. Aceasta avea un  pick-up,  de care eu eram fascinată. Pentru a învăţa jocul cât mai corect, mătuşa ne juca pe fiecare după care ne lăsa să jucăm împreună prin rotaţie. Era foarte frumos….

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile ce l-au definit?

Adriana Irimieș: Desigur , urbanizarea şi-a lăsat amprenta  peste satul contemporan. Mă bucur de fiecare dată, când ajung într-un sat unde întâlnesc oameni care păstrează  costume vechi şi obiceiuri, aceştia fiind de obicei, dascăli, preoţi etc. şi care învaţă copiii tot ceea ce înseamnă tradiţii si obiceiuri din lumea satului.

Rep: Ale cui doruri le cântaţi ? De unde v-aţi cules cântecele ?

Adriana Irimieș: Ale bunicii mele Maria şi a mamei mele. Bunica mea era cântareaţa în strana bisericii. După ce am obţinut locul I la Top Transilvan, mulţi săteni  mi-au transmis prin mama mea cântece vechi, de aceea mi-e foarte uşor în culegerea folclorului.

Rep: Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?

Adriana Irimieș: Părerea mea e că specialiştii ne cam lipsesc… Din păcate acest domeniu ar trebui susţinut de oameni pentru care valoarea artistică să fie mai presus decât interesele materiale. Dar unde mai gasim noi  azi asemenea oameni?

Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică: discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.

Adriana Irimieș: Am înregistrări în fonoteca Radio Cluj, T.V.R. Cluj, un  album cu cântece de folclor şi unul cu pricesne. Acum lucrez la un nou album. De asemenea de un an mă implic direct  în  organizarea de spectacole,  pe care la şi prezint.

Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?

Adriana Irimieș: Vă pot enumera câteva lucruri care nu îmi plac …De exemplu femeia româncă niciodată nu a avut capul descoperit, întotdeauna a avut poalele pâna sub genunchi cel puţin, fără machiaj, pantofi cu toc, cercei lungi…..etc.

Rep: Ce credeți că este folclorul?

Adriana Irimieș: Folclorul este cântecul, doina, poezia, balada,obiceiuri …etc,  transmise prin viu grai CURAT  şi fără alte influenţe.

Rep: Ce credeţi că primează: versurile sau linia melodică?

Adriana Irimieș: Ambele sunt importante, aş adăuga doar că un interpret are nevoie de o orchestră de calitate care să-l ajute să dea totul.

Rep: Dați-mi exemple de cinci interpreți de muzică populară care vă vin în minte.

Adriana Irimieș: Valeria Peter Predescu, Titiana Mihali, Efta Botoca, Mariana Drăghicescu, Drăgan Muntean, Ioan Bocşa, Florica Ungur, Dumitru Sopon, Maria Ciobanu.

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri.

Adriana Irimieș: Dragi cititori, dragi mureşeni. Vă mulţumesc tuturor că a-ţi avut răbdare să citiţi aceste rânduri, vă doresc multă sănătate, împliniri şi puterea de a lupta de fiecare dată atunci când viaţa ne pune la grele  încercări. Cu dragoste şi respect, Adriana Irimieş

A consemnat: Mihai Teodor Nașca

Fiecare început își are greutatea sa, însă fiecare început nu e decât o premisă și un referențial pentru ceea ce va urma. Valea Gurghiului își îmbogățește zestrea muzicală cu cântecele tinerei interprete, Florina Beatrice Oprea, născută în localitatea Ibănești din județul Mureș. Aflată la primul său album, oarecum primul examen direct, având ca juriu, marele public ascultător de cântece tradiționale, Florina face primii săi pași spre a  cuceri inimile iubitorilor de cântec frumos de pe Valea Gurghiului, zonă pe care tânăra artistă își propune să o cânte. De fapt, Florina nu face altceva decât să asigure legătura firească între cultura strămoșilor și a celor care vor veni după noi. O interfață între izvorul nesecat de frumusețe și înțelepciune locală, exprimată prin cântec popular și publicul, care cu siguranță se va regăsi în multe dintre versurile Florinei Beatrice Oprea.

Dorul de casă și părinți, dragostea dintâi, evenimente din lumea satului sunt temele abordate în cântece doinite sau de joc, cântece cu care tânăra solistă încearcă să își  câștige locul său pe scena mare a cântecului popular. Ascultând cântecele tinerei interprete, asculți vuietul pădurii, susurul Gurghiului, mireasma florilor de primăvară, atmosfera Târgului de fete și lumea aceea plină de farmec pe care o regăsești trecând de pădurea Mociar.  Florina vine cu zestrea bine pregătită, familiarizată cu lumea satului, provenind din rândul unor oameni minunați așa cum sunt ibăștenii și în plus este crescută cu frica lui Dumnezeu, fiind fiică de preot.

Perseverența, dorința de autoperfecționare, modestia și cultivarea harului pe care i l-a dat Dumnezeu sunt câteva lucruri care îi vor asigura Florinei un drum liniștit și plin de succes.

Interpreta de muzică populară Mia Dan s-a născut în localitatea Dumbrăveni, comuna Ciceu-Giurgeşti din judeţul Bistriţa Năsăud, pe 23 august, într-o familie de păstrători fideli ai datinilor populare. La 11 ani, părăseşte satul natal urmându-şi părinţii în Cluj-Napoca. La cinci ani după absolvirea Liceului Pedagogic, Mia Dan îşi lansează primele cântece, în 13 decembrie 1972, la Radio Cluj-Napoca, în cadrul emisiunii “La fântâna dorului”, redactor fiind în acea vreme, regretatul folclorist, Dumitru Vârtic. Cine nu a fredonat măcar o dată în viaţă cântecele “Fost-am două surorele” sau “Deschide, bade, fereastra”? Mia Dan şi-a cules piesele din satul natal dar şi de la ceteraşii din Reteag. Primul LP a fost înregistrat în 1972 şi s-a situat timp de trei ani pe locul doi pe ţară la vânzări. Acum, redactor fiind la Radio Renaşterea din Cluj-Napoca, se ocupă de şlefuirea altor nestemate folclorice. În cele ce urmează propun o scurtă călătorie prin viaţa artistică a Miei Dan.

Rep: Începem povestea Miei Dan din Dumbrăveni, comuna Ciceu- Giurgeşti, de acolo de unde şi-a început drumul prin viaţă. Uitându-vă în urmă ce vedeţi?
Mia Dan: Văd satul Dumbrăveni, văd uliţa numită Pustă, acolo unde eu am văzut lumina zilei. O casă foarte frumoasă, îmbrăcată în iederă, o casă cu târnaţ şi filigorie, cu jaluzele, gazon şi flori foarte multe, pentru că bunica mea iubea foarte mult florile. Era o curte cu meri, peri, piersici, pruni…
Rep: Cât de repede aţi părăsit acest univers minunat?
Mia Dan: Am părăsit satul la 11 ani, când tatăl meu, Vasile Dan a fost  chemat la Poliţia municipiului Cluj-Napoca. Din clasa a cincia mi-am continuat studiile la şcoala din Cluj-Napoca.
Rep: A fost o despărţire uşoară? Când vă a duceţi aminte de vremuri bune la ce perioadă vă raportaţi?
Mia Dan: La anii copilăriei, care m-au marcat profund din toate punctele de vedere. Satul meu Dumbrăveni a rămas şi va rămâne cât va mai bate inima în pieptul meu. Când spun acasă, spun Dumbrăveni.
Rep: Când şi cum s-a întâmplat să vă întâlniţi cu cântecul popular?
Mia Dan:  M-am întâlnit în Dumbrăveni şi cântecul a venit spre mine adus de bunica mea, lelea Marinca. Bunica rămăsese văduvă la 34 de ani şi cânta, alinându-şi dorul după bunicul, doine. Doina pe care am memorat-o este “De cine mi-e mie drag”: “De cine mi-e mie drag/ Nu-i văd umbra peste prag/ De cine mi-e mie dor/ Nu-i văd umbra prin ocol”. După ce cânta doina, bunica plângea. Aşa îşi alina ea suferinţa. Această doină s-a impregnat în sufletul meu şi ca dovadă nu am uitat-o şi am înregistrat-o. Apoi tatăl meu cânta foarte frumos doine. Poate aşa se explică ţi înclinaţia mea pentru doine.
Rep: Ce aţi reuşit să înregistraţi până acum din ceea ce aveţi în repertoriu?
Mia Dan:  Cumulate toate LP-urile şi CD-urile, cam 80 de cântece.
Rep: Există unele mai dragi decât altele?
Mia Dan: Valoarea unui interpret nu constă în numărul de CD-uri scoase pe piaţă. Toate cântecele mele îmi sunt foarte dragi. Sunt unul dintre interpreţi care nu am navigat în repertoriul altor interpreţi. Am rămas statornică în tot ceea ce am făcut. Melodiile le-am cules de la ceteraşii din Reteag, în mare parte, celelalte sunt culegeri proprii, creaţii ale mele, dacă mă gândesc la “Doamne nu mă-mbătrânii” sau “Sărut mâna, mamă dragă”, doină care reflectă viaţa părinţilor mei. Doina asta este foarte frumoasă dar eu nu pot să o cânt, pentru că plâng iată şi un fragment: “Sărut mâna mamă dragă/ Am aflat că eşti beteagă/ Draga mamii nu-i uşor/ Eu ca mâine o să mor/ De când tatăl tău s-o dus/  Jalea pe mine s-o pus/ Nu dorm, nu mă odihnesc/ Numai la el mă gândesc/ Să mă-ngropi odorul meu/ În groapă cu tatăl tău/  Am fost cu el viaţa toată/ Să fiu cu el şi pe cealaltă!”
Rep: Cum definiţi folclorul?
Mia Dan: Folclorul este creaţia populară. Sunt cântecele care vin din satele noastre  şi dumneata te-ai născut la ţară şi ştii foarte bine ce spun eu. Folclorul e cântecul omului care merge la secerat, la fân, la sapă, după lapte la stână… asta este folclor!
Rep: Daţi-mi exemplu de cinci interpreţi de muzică populară.
Mia Dan: Ana Munteanu, Iosif Ciocloda, Maria Ciobanu, Drăgan Muntean şi Sava Negrean Brudaşcu.
Rep: Dintre cei tineri e vreunul la care v-aţi oprit?
Mia Dan: Sunt mai mulţi. Îmi plac foarte mult Robert Târnăvean, Ilie Medrea, Alina Pinca, Ciprian Istrate. Sunt câteva voci foarte bune.
Rep: Sunteţi redactor radio. Consideraţi că v-aţi adus contribuţia la menţinerea folclorului?
Mia Dan: Mi-am adus umila mea contribuţie prin emisiunile pe care le realizez la Radio Renaşterea. Am încercat să readuc în actualitate tradiţiile, obiceiurile, din arealul satului românesc. Am încercat să scot în valoare şi cântecul şi harul pe care Dumnezeu l-a dat unor interpreţi. Am făcut cunoscuţi mulţi rapsozi şi creatori populari.
Rep: Un gând pentru cititorii mureşeni.
Mia Dan: Îmi exprim bucuria de a revenii în acest oraş. Am avut foarte mult succes aici. Eu le doresc tuturor, celor care îmi ascultă cântecele, sănătate multă! Bunul Dumnezeu să le dea bucurii, împliniri, iar sărbătorile pascale să le petreacă în familie cu bună înţelegere.

Ziua de 13  i-a purtat noroc Miei Dan

“Debutul s-a produs în primul an de Universitate “Babeş-Bolyai”, când am participat la festivalul “Primăvara studenţească” şi când am fost pusă în faţa unei situaţii extreme şi anume să cânt în festival ceea ce nu se cântă, adică să aduc cântece de acasă neinterpretate de niciun interpret. Cu ajutorul tatălui meu am stabilit cinci cântece, printre care erau şi “Deschide bade fereastra”, “Săraca inima me”, “Fost-am două surorele”, “Mărie, Mărie” şi “Cin’ l-o făcut pe mândru”, de fapt conţinutul primului LP. Cântând o doină şi un joc în cadrul festivalului am câştigat “Marele Premiu”, după care firesc a urmat Radio Cluj-Napoca, redactorul, profesorul şi folcloristul, Dumitru Vârtic, m-a invitat la radio şi acolo am făcut aceste înregistrări. Într-o zi de 13 decembrie 1972, domnul Vârtic a lansat pe calea undelor, pentru prima dată cântecele mele, în cadrul emisiunii “La fântâna dorului”. Ziua de 13, Miei Dan i-a adus mare noroc şi nu sunt lipsită de modestie când afirm că şi faptul că mii de scrisori au sosit de atunci pe adresa radioului, solicitând piesele mele. Într-o seară, după două luni de la lansarea mea pe postul de radio Cluj-Napoca, domnul Dumitru Vârtic m-a chemat la radio şi în biroul dumnealui îmi înmânează un pachet legat cu tricolor. Acolo erau vreo 30 de scrisori. Primele scrisori primite de la radioascultătorii emisiunii “La fântâna dorului”. Atunci mi-a spus şi este ca un talisman pentru mine: “să nu mă dezamăgeşti!”. Vreau să cred că nu l-am dezamăgit pe domnul Vârtic, persoana cărui îi datorez tot succesul meu ca interpretă a cântecului popular”, ne-a declarat Mia Dan.

Maria Marcu s-a născut pe Valea Someşului, în satul Lujerdiu, comuna Corneşti din judeţul Cluj. Debutul în muzica populară a avut loc relativ devreme, la 14 ani în satul natal însă ambiţia a făcut ca în anul 1962, prin concurs susţinut în faţa unei comisii de mari specialişti să fie admisă şi apoi angajată ca solistă a Orchestrei populare a Filarmonicii din Cluj. Are peste 100 de melodii în repretoriu, iar împreună cu casa de discuri Electrecord a reusit sa editeze şapte discuri. Melodiile din repertoriul propriu, specific zonei Transilvaniei şi Ţării Moţilor au devenit cunoscute şi îndrăgite, devenind şlagăre: “Drag mi-e jocul românesc”, “Mândru-i jocu-n Lujerdiu”, “Fain îi jocu de-nvârtit”, “Ţarina din Ponorel”, “Rău îi stă codrului, rău” şi multe altele. Vă invit să aflaţi în continuare povestea artisitică a Mariei Marcu.

Rep: Ce zonă folclorică reprezentaţi şi de unde începe cântecul Mariei Marcu?
Maria Marcu: Reprezint  zona câmpiei Someşului Mijlociu. Cântecul meu s-a născut în Lujerdiu, satul meu natal.
Rep: Aveţi un model în ceea ce a însemnat activitatea dumneavoastră?
Maria Marcu: Am fost privilegiată să cânt pe scenele ţării şi nu numai, alături de mari interpreţi ai genului: Ioana Radu, Ion Luican, Rodica Bujor, Maria Lătăreţu, Felician Fărcaşu, Angela Moldovan, Lucreţia Ciobanu sau Ion Cristoreanu. Toţi acestia mi-au fost exemplu de interpretare, ţinută artistică şi comportament.
Rep: Cum vede interpreta de muzică populară, Maria Marcu satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?
Maria Marcu: Folclorul tradiţional mai este păstrat doar de cei vârstnici. Tineretul adoptă şi cântece la modă, aduse din alte zone folclorice sau prin intermediul altor televiziuni particulare. Doar radioul public sau Studiourile Teritoriale şi Televiziunea Română mai promoveaza adevăratul folclor şi cântecul popular şi aş vrea să dau doar câteva exemple: Radio România – Eugenia Florea, Gruia Stoica, TVR – Marioara Murărescu, Elize Stan, Radio Cluj – Gelu Furdui, Codruţa Aron Vârtic, Radio Tîrgu Mureş – Maria Costea Lircă, Maria Butilă, Radio Renaşterea, TV NCN- emisiunea “Folclor Nepieritor” –redactor Maria Dan Golban.
Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele ?
Maria Marcu: Cânt dorurile neamului meu. Dorul este o expresie, un cuvânt sublim-propriu poporului român. Prin dor ne exprimăm dorul de mamă, dor de tată, de frate, de iubit. Dorul însoţeşte cântecul popular şi versul popular, fără această expresie nu poate exista, ar fi foarte sărac.
Rep: Cine v-a influenţat în mod pozitiv activitatea artistică?
Maria Marcu: Activitatea mea artistică a fost influenţată de mari specialişti în domeniu: prof. univ. Ion Nicola, T. Mîrza, prof. Virgil Medan, prof. dr. Compozitor, Tudor Jarda, dr. etnolog, Maria Bocşe.
Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică: discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.

Maria Marcu: Debutul meu a fost în satul natal, Lujerdiu, judeţul Cluj şi în oraşul Gherla, la 14 ani. Apoi m-am îndreptat spre Cluj să-mi încerc norocul, să-mi împlinesc un vis. Prin concursuri şi festivaluri am reuşit să fiu remarcată de specialişti. Aşa am fost invitată să cânt cu Orchestra Populară a Filarmonicii din Cluj. În scurt timp am fost admisă prin concurs la Radio Cluj, realizând primele mele înregistrări. Multe dintre cântecele mele au devenit şlagăre: “Joacă mândră cinăşuc”, “Fie dracu supărat”, “Mare-i maică, Someşu”, melodii ce s-au menţinut şi azi alături de alte cântece ale mele, în sufletul ascultătorilor. În 1962, prin concurs susţinut în faţa unei comisii de mari specialişti, marele dirijor şi director al Filarmonicii Cluj, Antonin Ciolan, compozitorul, Tudor Jarda, Traian Mîrza şi I.R. Nicola, alături de soliştii, Felician Fărcaşu, Maria Peter şi Dumitru Sopon am fost admisă şi apoi angajată ca solistă a Orchestrei populare a Filarmonicii Cluj. Aşa începe lungul drum al afirmării, al perfecţionării pe plan vocal şi artistic, prin studii de specialitate şi multă muncă. Am venit din satul meu un buchet din cele mai frumoase nestemate folclorice. Prin strădanie, muncă asiduuă am înregistrat la Radio Cluj şi Radio Bucureşti, peste 100 de melodii de pe Valea Someşului, desemenea ţarine, învârtite, cântece specifice Ţării Moţilor (prin căsătorie mi-am adoptat numele de Marcu dar şi folclorul din zonă). Împreună cu Orchestra populară, orchestră de mare prestigiu condusă cu măiestrie şi pricepere de regretatul dirijor, Ilie Tetrade am colindat satele şi oraşele din ţară ducând peste tot frumuseţea cântecului popular, uneori în condiţii foarte grele de frig  şi nesomn. Dar dragostea pentru public şi cântec merită orice sacrificiu. Peste tot sălile de spectacole erau neîncăpătoare. Când Clujul era prezent într-o localitate cu spectacol era mare sărbătoare. Am reuşit printr-un repertoriu bine ales, bine interpretat, să ne câştigăm încrederea şi simpatia publicului. Am colaborat cu mari ansambluri din ţară, efectuând cu acestea turnee în ţară şi în străinătate. Am colindat toata Europa (Franţa, Italia, Ungaria, Bulgaria, Iugoslavia, Polonia, Republica Moldova, etc., culminând cu un mare turneu în SUA şi Canada. Folclorul nostru este foarte aperciat şi iubit în străinătate. În colaborare cu Electrecord am realizat 7 discuri. De asemenea, colaborarea cu TVR mi-a adus mari realizări şi satisfacţii. Am concertat sub bagheta marilor dirijori, Ionel Budişteanu, Paraschiv Oprea, Victor Predescu. Am colaborat cu Orchestrele Filarmonicilor din Arad, Bacău precum şi cu Ansamblul “Brâuleţul” din Constanţa. Înregistrările la Radio Bucureşti le-am realizat cu Orchestra Radiodifuziunii Române, condusă de dirijorul, George Vancu. Melodiile din repertoriul propriu, specific zonei Transilvaniei şi Ţării Moţilor au devenit cunoscute şi îndrăgite, devenind şlagăre: “Drag mi-e jocul românesc”, “Mândru-i jocu-n Lujerdiu”, “Fain îi jocu de-nvârtit”, “Ţarina din Ponorel”, “Rău îi stă codrului, rău” şi multe altele. Repertoriul meu cuprinde peste 100 de melodii, printre care şi romanţe. Un interpret se poate identifica numai printr-un repertoriu propriu care să reprezinte zona sa de origine. Ca răsplată a activităţii mele artistice am primit următoarele distincţii: “Ordinul Meritul Cultural”, “Premiul I – Cântarea României”, “Cetăţean de onoare al Municipiului Cluj-Napoca”, “Diploma de excelenţă – Consiliul Judeţean Cluj”, “Cetăţean de onoare sat Lujerdiu – comuna Corneşti” şi “Diploma de Excelenţă TVR 50”. Întreaga mea carieră artistică este legată de o singură instituţie: Filarmonica de Stat din Cluj-Napoca, căreia îi sunt fidelă si azi. Peste 40 de ani am slujit cu credinţă instituţia, cântecul popular şi publicul, căruia îi datorez tot. M-am bucurat de aprecierea lui şi mă bucur în continuare. L-am slujit cu credinţă şi dăruire şi o voi face în continuare, câte zile îmi va da Dumnezeu putere să  pot face acest lucru.
Rep: Cum apreciaţi că va fi evoluţia folclorului românesc în contextul integrării europene? Ce vom pierde şi ce vom câştiga?
Maria Marcu: Atâta timp cât interpreţii de folclor vor promova cântecul autentic, folclorul nu va pieri. Noi interpreţii nu avem voie să ne batem joc de cea mai de preţ comoară a poporului român. Noi suntem purtătorii aceastor valori perene. De asemenea specialiştii şi mass media nu trebuie sa facă rabat de la calitate şi originalitate. Odată cu intergrarea în UE, folclorul nostru trebuie să-l facem cunoscut în toate ţările lumii ca parte integrantă a culturii europene. Conform afirmaţiilor specialiştilor români şi străini, în  folclorul nostru se regăsesc nu numai rădacinile noastre autohtone ci şi cele străvechi ale Europei.
Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri mureşeni.
Maria Marcu: Doresc cititorilor mureşeni şi de asemenea publicului mureşan iubitor de cântec popular, care ştie să facă discernamânt dintre valoare şi non-valoare să aibă gândul mereu aplecat spre tradiţiile noastre frumoase cu dorinţa menţinerii lor peste ani şi ani.

De: A consemnat Mihai Teodor Naşca

Teodora Suciu s-a născut acum aproape 20 de ani, pe 7 aprilie în Subcetate, judeţul Harghita. Talentul spune că l-a moştenit de la mama sa, iar oameni de bine care să o sprijine de-a lungul anilor s-au găsit. Dovadă este şi faptul că a reuşit să se facă cunoscută nu numai în Zona Topliţei ci şi la nivel naţional prin intermediul concursului “Tezaur folcloric – Moştenitorii”, pe care l-a câştigat în primăvara anului 2006. Atât trâmbiţata promovare a Teodorei nu s-a petrecut deocamdată, însă aceasta nu se dă bătută şi spune că va încerca să răzbească în acest domeniu. Studiază muzica populară alături de profesoara Dorina Oprea şi a avut norocul să fie cooptată la Ansamblul “Şireagul” din Tîrgu Mureş. A reuşit să editeze alături de alţi tineri interpreţi harghiteni, un album pe care se află trei piese.

Rep: Teodora Suciu vii dintr-o zonă frumoasă a judeţului Harghita… Subcetate
Teodora Suciu:  Sunt mândră că reprezint această zonă. Comuna mea natală este situată pe Valea Mureşului Superior. Un loc în care oamenii sunt inimoşi, se ajută unii pe alţii la nevoi şi  bineînţeles sunt harnici. Varvigenii se laudă cu costumele lor populare  pe care le poartă în zilele de sărbătoare. Termenul de “varvigi” vine de la  numele localităţii Subcetate,  pe care maghiarii din împrejurimi au numit-o “varhegy”, fiind prima comună românească de lângă un grup de localităţi ungureşti. Astfel comuna Subcetate mai este numită şi Varviz, iar locuitorii, varvigeni. În ceea ce priveşte numele de Subcetate, tradiţia aminteşte  de existenţa unei  cetăţi  pe dealul din preajma localităţii, pe Coasta Rusului. Se spune că ar fi existat până odinioară bolovani dintr-un străvechi zid de cetate, ale cărui pietre  mai târziu au fost folosite de localnici în fundaţiile caselor.
Rep: Localnicii mai păstrează tradiţiile?
Teodora Suciu:  Varvigenii păstrează şi astăzi unele obiceiuri şi tradiţii şi ţin foarte mult la păstrarea şi promovarea folclorului. Drept urmare, în fiecare vară, Casa de Cultură şi Primăria comunei Subcetate organizează un festival. Concurs pentru copii şi tineret “Pe plaiurile Vărvigiului”, unde participă concurenţi din toate zonele ţării. Vreau să amintesc câţiva interpreţi şi câteva ansambluri de la noi din zonă: Livia Harpa, Carmen Antal, Alexandru Oltean, Marilena Trifan, Dragomir Raita, Cornelia Natea  şi ansamblurile “Rapsodia Călimanilor” din Topliţa şi “Rapsozii Vărvigiului” din Subcetate.
Rep: Când şi cum ai început să cânţi ?
Teodora Suciu: Am început să cânt încă de la grădiniţă, însă cel care m-a descoperit din punct de vedere artistic este domnul profesor Karol Stoica. Dânsul m-a chemat în corul şcolii alături de care am participat la  diverse spectacole. Eram în clasa a II-a  când am participat la primul concurs de muzică populară “Festivalul Varvigiului”, unde am obţinut locul III. Primul cântec pe care l-am cântat pe o scenă adevărată a fost “Mânios badea-i de-aseară” şi cred că am fost destul de apreciată. Din 1998 am participat la fiecare ediţie a festivalului, cu excepţia celei din 2001, anul în care a murit tatăl meu, chiar înainte de festival.
Rep: Ai câştigat premii în urma concursurilor ?
Teodora Suciu: Am participat la diverse  spectacole, festivaluri şi concursuri  de folclor obţinând numeroase premii. Deşi la două dintre acestea am primit doar diplome de participare  ştiu că participarea este mai importantă  deoarece câştigi experienţă, te obişnuieşti cu scena şi sunt paşi importanţi în cariera muzicală. De-a lungul timpului am obţinut mai multe premii printre care: locul II la Festivalul “Pe plaiurile Varvigiului”, în anul 2000, locul I, la acelaşi festival, doi ani mai târziu, locul I la Festivalul “Prezent Lyceum – Jelen” –Tîrgu Mureş 2004, locul III, la Festivalul “Cântecele Oltului” din Călimăneşti în  2005, marele premiul la Festivalul “Pe plaiurile Varvigiului”, în 2006 sau locul I la concursul “Tezaur folcloric – Moştenitorii” – Tîrgu Mureş 2006.
Rep: Ai desemnată “moştenitoare” la Tezaur Folcloric ce s-a mai întâmplat după ?
Teodora Suciu: După ce în 26 aprilie 2006 am devenit “moştenitoare” a concursului Tezaur Folcloric mi s-a spus că  voi fi chemată ca participantă la diferite concursuri, practic voi fi promovată  însă o spun cu mare regret că nu s-a întâmplat acest lucru. De atunci a mai participat la concursuri însă nici unul nu a avut legătură cu “Moştenitorii” şi am apărut la televiziunea Favorit TVR, DDTV şi TTM.
Rep: Ce ai reuşit să editezi până acum ?
Teodora Suciu: În  iulie 2006, în cadrul Festivalului “Pe plaiurile Varvigiului” a avut loc lansarea CD-ului “Itinerarii Folclorice Harghitene”, în care apar eu, împreună cu alţi cinci tineri  talentaţi din Harghita, fiecare dintre noi interpretând câte trei melodii. Ca şi coordonator l-am avut pe domnul Viorel Ciubâcă, redactor fiind Dumitru Buzoianu.
Rep: De unde  îţi culegi cântecele şi costumele ?
Teodora Suciu: Atât cântecele cât şi costumele  mi le culeg în special din comuna natală, de la bătrânii satului şi bineînţeles din Zona Topliţei. Multe persoane care văd costumele populare pe care le poartă  varvigenii şi cei din satele apropiate  spun că portul nostru popular  pare a fi  din Moldova  deşi suntem ardeleni. Acest lucru se explică datorită transhumanţei şi întreţinerii legăturilor moldo-transilvane.
Rep: Ce alte zone etnofolclorice preferi ?
Teodora Suciu: Iubesc în primul rând muzica ardelenească, dar îmi face deosebită plăcere  să ascult şi să fredonez piese din orice zonă etnofolclorică. Ca interpreţi îi admir pe toţi  cei care respectă muzica populară, păstrează autenticitatea şi o transmit urmaşilor aşa cum este ea şi cum o cântau strămoşii noştri.
Rep: Cui crezi tu că ar trebui să îi mulţumeşti pentru binefacerile făcute ?
Teodora Suciu: Doresc să îi mulţumesc în primul rând mamei mele, căreia îi moştenesc talentul, pentru tot ce a făcut pentru mine, profesorilor şi tuturor celor care  m-au ajutat şi m-au încurajat şi m-au susţinut ori de câte ori am avut nevoie, iar dacă i-am dezamăgit  vreodată îi rog să mă ierte şi le promit că voi face tot ceea ce îmi stă în putinţă pentru a-i face să se bucure alături de mine.
Rep: Un gând adresat mureşenilor, cititorilor noştri.
Teodora Suciu: Mureşenilor le doresc multă sănătate, putere de muncă. Sper să fie alături de toţi interpreţii de muzică populară şi să încurajeze tinerele talente şi bineînţeles să trăiască cu folclorul în suflet.

De: Mihai Teodor Nasca

Interpreta de muzica populara, Dorina Grad s-a nascut în orasul Beclean, judetul Bistrita Nasaud, însa a crescut si copilarit la Dej, judetul Cluj. Cariera artistica si-a început-o la Ansamblul de amatori “Somesana” a Casei Municipale de Cultura din Dej, ca solista si dansatoare.

La început a fost sprijinita de profesorul Tiberiu Morariu. A participat a numeroase festivaluri precum cel de la Caracal, Slatina, Amara, Sibiu, Reghin, dar si Festivalul “Maria Tanase”, unde a obtinut premiul II. Primele înregistrari le-a facut la Radio Tîrgu Mures si Radio Bucuresti. Obtine în 1993 nota maxima acordata în cadrul emisiunii “Topul Tinerilor Interpreti”. Din 1990 este solista a Ansamblului “Muresul” din Tîrgu Mures, iar de-a lungul timpul a efectuat mai multe turnee în strainatate: Ucraina, Turcia, Ungaria, Italia, Franta. A editat pâna în prezent trei albume personale si unul alaturi de colegele de la ansamblu.

Rep: Dorina Grad, lumea satului naste de multe ori talente nepretuite. Ce talente crezi ca ascunde sufletul taranului român ?
Dorina Grad: Cu toate ca nu am avut privilegiul de a ma fi nascut la tara, cea mai frumoasa parte a copilariei mele am petrecut-o acolo. Toate vacantele de vara si iarna le-am petrecut la Malut, un satuc în care s-a nascut si mama mea, de lânga orasul Beclean, judetul Bistrita Nasaud. Am fost foarte aproape de sufletul taranului român. Acesta este înzestrat sa stie sa fie om, de a-i respecta si iubi pe cei din jur, de a-si oferi sufletul si ajutorul atunci când e nevoie de el si de a-si cânta toate trairile. Taranul român mai ascunde si talentul de a cânta.
Rep: Ce amintiri ai din perioada copilariei ?
Dorina Grad: Amintirile din perioada copilariei sunt dupa parerea mea cele mai frumoase amintiri din viata unui om. Nu stiam foarte bine sa vorbesc, dar zicea mama mea, cântam toata ziua prin casa. Cântecul meu preferat era atunci “M-am suit în dealul Clujului”. Mama si tata cânta foarte frumos, iar la noi în casa se asculta si se cânta foarte multa muzica populara. Apoi dupa ce am mers la scoala am început si eu sa cochetez cu muzica usoara, pe care o cântam si la serbarile scolare. La noi în casa era o armonie deosebita. Eu mai am un frate cu câtiva ani mai mic ca mine si îmi amintesc cum încercam sa fiu foarte autoritara cu el în lipsa parintilor. Îmi amintesc cu drag perioada în care cântam muzica folk, împreuna cu fratele meu. Sunt doar câteva dintre amintirile copilariei mele.
Rep: Daca ar fi sa retraiesti o perioada din viata ta la care te-ai întoarce ?
Dorina Grad: M-as întoarce cu drag la anii copilariei, când nu aveam nici o grija. Acei ani frumosi când, în vacanta la tara fiind, mergeam la cules de cirese, la strâns de buruieni pentru animale împreuna cu verisorii mei, când mergeam la scaldat în Somes, împreuna cu copii de vârsta mea, când cântam de rasuna ulita în dudul de la poarta matusii sau în vacantele de iarna când umblam cu verisorii mei si alti copii de vârsta noastra la colindat din casa în casa si primeam colacei, mere si nuci.
Rep: Traditiile se pierd cu totul sau îsi pierd din valoare. Care dintre traditii ti-a ramas cel mai aproape de suflet, o traditie adusa din zona în care ai copilarit, respectiv cea a Becleanului ?
Dorina Grad: Îmi place si vreau sa cred ca traditiile poporului român nu se vor pierde niciodata pentru ca ne reprezinta ca natiune si este cartea noastra de vizita, oriunde în lumea asta. Si când spun acest lucru ma refer la obiceiurile, costumele, cântecele si jocurile populare, pe care le pastram toti cei ce slujim folclorului românesc. Nu-si vor pierde din valoare niciodata daca sunt expuse asa cum sunt culese, de acolo de la radacini. Ca traditie, mi-a ramas la suflet, pe lânga nunta de pe Somes, care este cunoscuta de multi, cu stegari, sau chematori, cu datul gainii, cu jucatul miresei pe bani, un alt obicei dragut, ce mi-a ramas întiparit în minte de când eram copil este Noaptea Anului Nou la Malut. Tinerii feciori urca pe un deal cu o roata de caruta, pun fân pe ea si apoi încep sa striga ca cutare fata dintr-o anumita familie umbla cu feciorul lui cutare familie. Strigatele feciorilor se aud din deal în tot satul. Dar pe lânga acele perechi strigate peste sat, care urmeaza sa se casatoreasca  se mai striga în gluma si perechi mai deocheate, spre amuzamentul satului, apoi se aprinde fânul de pe roata si i se da acesteia drumul în vale. Se schimba portile fetelor si se duc la baiatul cu care a fost strigata si invers, iar în ziua de Anul Nou, parintii fetelor încep sa-si caute portile. Este foarte amuzant…
Rep: Esti de ceva vreme mureseanca. Cum au primit muresenii cântecele aduse de tine din zona Dejului si a Becleanului ?
Dorina Grad: Sunt solista a Ansamblului Profesionist “Muresul” din Tîrgu Mures de 16 ani. Marturisesc ca la început mi-a fost foarte greu ma simteam straina si singura. Încet, încet m-am integrat destul de bine în colectiv, având foarte multe spectacole, apoi înregistrari, aparitii la diferite posturi de televiziune si radio. Am început sa fiu un nume cunoscut de catre târgumureseni si cântecele primite cu drag si cu multe aplauze m-au facut sa ma simt din ce în ce mai aproape de iubitorii de folclor din zona.
Rep: Spune-ne câteva cuvinte despre ansamblul în care activezi si despre aparitiile discografice.
Dorina Grad: Dupa cum spuneam m-am integrat destul de bine în acest colectiv al Ansamblului Artistic Profesionist “Muresul” din Tîrgu Mures cu care am efectuat foarte multe turnee si spectacole  de pe urma carora am avut doar satisfactii.  Palmaresul meu este însa destul de modest, din motive obiective. Astfel, am editat doua compact discuri si o caseta cu folclor, romante si cântece de petrecere, un CD si o caseta de colinde si un CD si o caseta de colinde împreuna cu colegele mele Emilia Lates, Leontina Pop si Dorina Oprea. Sper ca în curând sa realizez ceea ce mi-am propus si anume un album cu romante si cântece de petrecere si unul strict cu folclor. Deviza mea este putin si de calitate. Anul acesta sarbatorim 50 de ani de activitate neîntrerupta a Ansamblului “Muresul”si se lucreaza intens în acest sens, la acestea adaugându-se si spectacolele pe care le avem de sustinut, acolo unde suntem solicitati.
Rep: Ai vreun model în acest domeniu al folclorului ? Ce alte zone etnofolclorice  mai preferi ?
Dorina Grad: Modele mi-au fost toti acei solisti care au pastrat traditia, costumul si cântecul popular, nealterat, indiferent de zona  din care provin. Parerea mea este ca toate zonele etnofolclorice ale tarii au cântece, jocuri si obiceiuri populare extraordinare. Folclorul este cartea noastra de vizita peste tot în lumea asta.
A consemnat Mihai Teodor Nasca

Reprezentanţi ai zonei etnofolclorice Câmpia Transilvană, soţii Narcisa şi Teodor Ţogorean aduc publicului iubitor de folclor, un mănunchi de doruri, aşezate de-a lungul timpului pe mai multe albume. Şi-au cules repertoriul cu multă grijă şi mai ales supraveghere şi după ani mulţi de muncă şi-au găsit un loc al lor pe scena folclorului mureşean. Nu numai cântările din Răzoare sau Voiniceni, localităţile natale ale soliştilor se regăsesc în repertoriul lor, ci şi o serie de cântece culese din Câmpie.

Rep: Ce v-a apropiat: cântecul sau dragostea pentru folclor?
Teodor: Aş putea spune că în aceeaşi măsură ne-a apropiat atât cântecul cât şi dragostea pentru folclor. De mic copil am îndrăgit cântecul popular şi cântecul de la strana bisericii. Mama, Emilia Ţogorean din Răzoare a fost cea care mi-a îndrumat paşii spre biserica din satul natal, unde am cântat pentru prima dată cântecele religioase, pe care în anul 2004 am reuşit să le adun într-un album de pricesne intitulat “Dor de Dumnezeu”.
Narcisa: Eu cred că ne-a apropiat cântecul religios. Şi eu am început să cânt în corul bisericii din Voiniceni şi abia după terminarea şcolii populare de arte am cântat mai des folclor. Cântecul popular este cel care ne-a unit vocile şi destinele pornind împreună pe drumul vieţii şi al cântecului. Am avut marea bucurie de a ne cunoaşte la un spectacol de 8 Martie şi am făcut cunoştinţă chiar pe scenă la o repetiţie şi mă bucur că “am rămas împreună pe scenă”. Dragostea pentru folclor ne-a îndrumat paşii deopotrivă spre Şcoala populară de arte, secţia canto popular, pentru a ne desăvârşi cunoştinţele în acest domeniu. Sub îndrumarea doamnei profesoare Dorina Oprea am reuşit să imprimăm primul album de folclor “Dor de mamă” în anul 2005 şi albumul de selecţii “Solişti şi cântece din Ardeal”. În luna decembrie  lansăm primul nostru album de colinde “Dor de colind” şi în prezent lucrăm la înregistrarea unui album de pricesne în duet.
Rep: Prezentaţi-vă în câteva cuvinte.
Teodor: Sunt fiul lui Teodor şi Emilia Ţogorean din satul Răzoare, comuna Miheşu de Câmpie. M-am născut într-un neam de oameni cu voce cântată frumos (amintesc aici pe bunicii din partea mamei Velcherean Vasile şi Maria din Văleni – Pogăceaua şi toţi fraţii mamei care au fost şi sunt cântăreţi de strană, preoţi şi profesori de muzică de la care m-am inspirat în cântecul meu şi cărora le port recunoştinţă. Cântăm cântece din zona de cîmpie.
Narcisa: Sunt fiica lui Ioan şi Maria Vaida din Voiniceni. Atât eu cât şi surorile mele Bianca, Corina şi fratele Neluţu am moştenit vocea frumoasă a tatălui nostru, născut în localitatea Fânaţe şi a bunicii din partea mamei, Ana Husar din Voiniceni, care şi acum la vârsta de 83 de ani ne impresionează cu cântecele vechi cântate demult în şezători.
Rep: Costumele populare dau autenticitate. De unde vi le-aţi procurat?
Narcisa: Sunt mândră că purtăm costumele populare ale bunicilor mei din partea mamei. Sunt costume specifice localităţii Voiniceni ţesute pe pânză albă cu fir negru. Sunt foarte vechi şi au fost purtate cu mândrie de bunicul Dumitru şi bunica Ana în zilele de sărbători la biserică şi la jocul satului.
Rep: Care credeţi că este momentul care puteţi spune că  v-a  propulsat şi ati  ajuns  astfel cunoscuţi?
Teodor: Cea mai mare bucurie a mea a fost în data de 15 august 2005 când am fost invitat să înregistrez coloana sonoră a filmului francez Zingarina, regizor Tony Gatliff, cu priceasna “Iartă-mă” de pe albumul “Dor de Dumnezeu”. Spectacolele în care am fost invitaţi de Dumitru Buzoianu ne-au făcut cunoscuţi şi în alte judeţe.
Narcisa: Primele mele înregistrări cu pricesne au fost difuzate de postul de Radio Tîrgu Mureş, iar primele filmări cu pricesne şi colinde le-am realizat la postul de televiziune Antena 1 Tîrgu Mureş pentru emisiunea “La izvor de cânt şi joc”, realizator Dorina Oprea.
Rep: De unde vă culegeţi melodiile şi versurile populare ? “Zestrea” cui o aduceţi pe scenă ?
Narcisa: În decursul a trei ani am colindat satele transilvane şi am cules cântece de la bătrânii satului. O parte piesele de pe albumul “Dor de mamă” le-am cules de la unchiul Velcherean Ioan, profesor de muzică în Rîciu, de la bunica Ana Husar din Voiniceni.
Rep: Cine v-a îndrumat în ale cântecului?
Teodor: Mentorii mei în ale cântecului bisericesc au fost preotul Ilie Belean de la Cipău, unchiul Viorel Velcherean, preot în Sîncraiul de Mureş, plecat la cele veşnice; preotul Vasile Şopterean din Berghia, preot Valentin Berbecar de la Biserica de Piatră din Tîrgu Mureş  şi de asemenea unchiul Velcherean Ioan, profesor de muzică în Rîciu, profesor Dorina Oprea; realizator de emisiuni la Radio Televiziunea Cluj Napoca, Dumitru Buzoianu şi Sergiu Vitalian Vaida; redactori Radio Tîrgu Mureş, Letiţia Brădeanu şi Maria Costea Lirca.
Narcisa: Am cântat pentru prima dată un cântec popular în clasa a IV-a pe scena Căminului Cultural din Voiniceni, îndrumată fiind de d-na învăţătoare Ana Turcu, cea care a insistat să urmez cursurile unei şcoli de muzică. Din clasa  a V-a am cântat în corul Bisericii ortodoxe din Voiniceni, sub îndrumarea preotului Valentin Berbecar. Am cântat pricesne împreună cu surorile mele Bianca şi Corina, iar în 1997 am înregistrat pricesne la Radio Tîrgu Mureş sub îndrumarea redactorului Letiţia Brădeanu şi a părintelui Valentin Berbecar (în prezent preot la Biserica de Piatră din Tg. Mureş). După terminarea facultăţii de inginerie m-am angajat la Consiliul Judeţean Mureş în 1997 şi simţeam nevoia să-mi umplu timpul liber cu ceva frumos şi totodată folositor. Dragostea de folclor m-a făcut să urmez sfatul fostei mele învăţătoare şi am început cursurile de canto popular la Şcoala Populară de Arte din Tîrgu Mureş, unde am întâlnit un om deosebit, pe d-na profesoară Dorina Oprea.
Rep:  Cântaţi doar  zona de Câmpie sau vă plac  şi alte zone etnofolclorice?
Narcisa: Am înregistrat pe albumul nostru doar cântece din zona de câmpie, dar ori de câte ori suntem solicitaţi cântăm şi cântece din alte zone folclorice.
Rep:  Povestiţi-mi un obicei care v-a rămas în suflet.
Narcisa: Port cu mare drag în suflet amintirea Crăciunului din copilărie şi apoi din adolescenţă. În localitatea Voiniceni există obiceiul, care spre bucuria noastră încă se mai păstrează, acela al “rândurilor de feciori” care duc colindul  pe la casele fetelor în noaptea de Ajun a Crăciunului. Încă de la începutul Postului Crăciunului băieţii satului se adună pe grupe de vârste (numite rânduri) şi învaţă colindul specific vârstei lor. “Rândul mare”, adică cei mai în vârstă dintre tinerii necăsătoriţi învaţă un colind specific satului Voiniceni numit “Fericea Mare”, cei mai mici învaţă “Fericea Mică”… În ajunul Crăciunului “rândurile de feciori”, frumos îmbrăcaţi în costume populare şi cu căciulile de miel împodobite cu brad şi fir sclipitor, încep colindul de la casa preotului după care până dimineaţa colindă pe la casele fetelor de vârsta lor. Dimineaţa, toţi tinerii, fete şi băieţi se duc la biserică la Sfânta Liturghie.

Tânăra solistă de muzică populară, Oana Bogdana Pop, la cei 14 ani ai săi se poate lăuda cu destul de multe reuşite în plan artistic: albume editate, emisiuni radio-tv dar şi diverse apariţii în presă. Provenită din localitatea Dîmbu, comuna Sînpetru de Cîmpie, Oana Bogdana Pop aduce cu ea cântecul de pe Câmpie, adunat până acum pe două materiale. Repertorul personal cuprinde peste 30 de piese, iar în ceea ce priveşte numărul de costume populare, acestea sunt în număr de peste 20. Îi place să se laude cu oamenii dintre care a răsărit şi ţinteşte spre succese. Cântecele sale exprimă pe lângă bucuria de a trăi şi modul de viaţă tipic ţăranului de pe Câmpia mureşeană. Îi place muzica din Banat, iar pentru repertoriul propriu a adunat cântece din zona Sînpetrului, Luduş, Iernut şi Sărmaşu. Este un nume care promite şi merită să-i vedem evoluţia în timp.

Rep: Unde se simte Oana Bogdana Pop “acasă” şi cum ai putea să caracterizezi locurile de unde provii ?
Oana Bogdana Pop: Unde aş putea să mă simt mai bine decât la mama acasă, în  satul Dîmbu, comuna Sînpetru de Cîmpie. Acasă, unde, de primăvara de când înfloresc ghioceii, de lângă gard, până toamna târziu, când rămân doar tufele de crizanteme, grădina noastră este plină de flori, de toate tipurile şi culorile. Dacă veţi trece prin satul nostru vreodată veţi putea observa gospodării frumoase, curţi curate, deoarece dâmbenii noştri sunt foarte harnici. Mai trist este faptul că satul nu mai este cum era odată, aşa cum îmi povestesc mie femeile mai în vârstă. Au dispărut jocurile populare şi multe alte obiceiuri şi datini, unde tinerii şi sătenii aveau posibilitatea de a se întâlni. Astăzi se întâlnesc doar la biserică, iar alţii în cele două-trei bar-uri care există în localitate.
Rep: Ai început să cânţi foarte devreme. Cine ţi-a deschis apetitul pentru muzica populară ?
Oana Bogdana Pop: Primul concurs la care am participat a fost la Năsăud, aveam atunci nouă ani şi am luat şi o menţiune. Apetitul pentru muzica populară, cum spuneţi dumneavoastră, cred că mi l-a deschis mama, care iubeşte mult muzica populară, iar ea ascultă doar muzică populară.
Rep: Reprezinţi Zona de Cîmpie a judeţului Mureş. De unde şi de la cine îţi culegi cântecele ?
Oana Bogdana Pop: Da. Provin din Zona de Cîmpie, dar asta nu este întotdeauna în avantajul meu, deoarece muzica din Cîmpie este mai lentă, în special purtatele. Acest gen muzical este înţeles şi ajunge mai repede la suflet, doar la noi cei din Câmpie. Sigur este apreciat şi de către specialiştii în domeniu. Îmi culeg versurile de la oamenii mai în vârstă din localităţile noastre din Cîmpie, versuri care apoi au fost adaptate pentru vârsta mea, însă am apelat şi la culegerile de folclor şi poeziile populare. Primul cântec pe care l-am înregistrat a fost cules de la “Nana” din Sînpetru de Cîmpie, “Păsăruică, cuc frumos”, cântec care mi-a adus şi două premii I.
Rep: Eşti, aşadar o tânără continuatoare a cântecelor aduse din Sînpetru de Alexandru Costea…
Oana Bogdana Pop: Îmi pare rău că nu vă pot spune nimic despre Alexandru Costea, deoarece nu-l cunosc şi nu îi cunosc nici repertoriu. Aş fi încântată să-l cunosc şi să preiau o parte din cântecele domnului Costea. Bineînţeles dacă dânsul ar fi de acord.
Rep: Cu ce te poţi lăuda din punct de vedere artistic ?
Oana Bogdana Pop: Trebuie să vă spun că la 11 ani am lansat primul meu album, “Româneşte, joc frumos”, care conţine 16 piese de joc, culese din zona Sînpetrului, Sărmaşu, Luduş şi Iernut. De  curând a apărut cel de-al doilea CD,  inspirat tot din folclorul specific Zonei de Cîmpie. Am participat la peste 27 de festivaluri concurs, de unde am adus 22 de premii şi la două festivaluri în Italia, alături de Ansamblul “Ardealul” din Luduş şi în Bulgaria cu unul dintre ansamblurile Societăţii “Mioriţa”. În luna mai anul trecut am participat la “Muguri de tezaur”, în cadrul emisiunii “Tezaur Folcloric”, iar în 22 octombrie am luat locul I, la Festivalul “Tinere Talente” din Gherla.
Rep: Ce alte zone etno-folclorice îţi plac ?
Oana Bogdana Pop: Îmi place foarte mult Banatul şi mi-ar plăcea să am voie să cânt şi eu măcar o doină bănăţeană. Mai târziu o să îmi caut un drăguţ în Banat şi poate reuşesc…
Rep: Spune-ne câteva lucruri despre costumul popular.
Oana Bogdana Pop: Am peste 20 de costume. O parte sunt cumpărate altele primite din sat, iar o parte confecţionate de “liuca” Fironica, care este foarte pricepută la ţesut în război şi cusături pe pânză şi postav. La noi în zonă predomină culorile alb şi negru precum şi firul de arnici galben. De câte ori îmbrac costumul popular mă întorc în timpul celor care au trăit cu mulţi ani în urmă, exact aşa cum sunt amintirile bunicii mele şi a altor femei trecute de 80 de ani. Se întreceau care să îşi facă costum mai frumos, lucrau pe ascuns să nu le fure modelul alte fete. Când sunt îmbrăcată în cătrinţă cred că port o parte din sufletul satului meu.
Rep: Ai vreun model în viaţă ?
Oana Bogdana Pop:  Nu vreau să copiez pe nimeni. Poate că trebuie să îi mulţumesc unei soliste care mi-a spus atunci când aveam 9 ani şi am filmat două cântece din repertoriul ei: “Bogdana, acum trebuie să îţi faci repertoriul tău!”. Repertoriul meu conţine acum 34 de piese.
Rep: Ce obicei tradiţional ai văzut şi ţi-a rămas în minte ?
Oana Bogdana Pop: Am văzut obiceiul de nuntă la “Zilele Oraşului Sărmaşu”, în 2003, prezentat de către Ansamblul folcloric “Glasul Cîmpiei” din Sărmaşu. Eram şi eu solistă la acest ansamblu, iar în cadrul obiceiului eram “soră de mireasă”. M-a impresionat mult colăcarii pe cai, carul cu zestrea, “ciuitul la zestre”, jocul steagului, dusul găinii sau primirea miresei de către soacră. Două fragmente din obiceiul de nuntă se regăsesc şi în repertoriul meu: jocul steagului şi găina.
Rep: Un gând adresat mureşenilor.
Oana Bogdana Pop: Mureşenilor le doresc multă sănătate!
A consemnat Mihai Naşca

Marinela Zegrean Istici se poate considera o norocoasă. O artistă complexă şi completă care a ştiut să împletească într-un mod armonios şi bucuria, dragostea, amarul şi înstrăinarea. Descendentă a unei familii în care muzica populară a fost pusă la loc de cinste, Marinela, fata mândră din Ceaba a făcut cunoscut acest mic sătuc de la interferenţa judeţelor Mureş, Cluj şi Bistriţa Năsăud. De curând a cooptat-o în muzica populară şi pe Adolfina, sora mai mică, cu care a şi imprimat un album. În cântecele Marinelei Zegrean treci prin toate stările pe care ţăranul român le posedă, închizând într-un mod unic o lume, departe de cea dezlănţuită, şi în care sufletul tresaltă. Altruistă din fire, învăţătoarea Marinela Istici oferă din bogăţia folclorului şi celor mai tineri care vin din urmă şi de care este foarte mândră. Vă invit să cunoaşteţi crâmpeie din viaţa artistei.

Click to view slideshow. 

Rep: Pentru fiecare dintre noi există un început, un loc fără pereche pe care îl numim acasă. Pentru Marinela Zegrean Istici unde se află acest loc ?
Marinela Zegrean Istici: M-am născut în toamna anului 1965, în satul Ceaba, comuna Sînmărtin, judeţul Cluj. Satul natal este situat în căldarea unei văi, în zona de interferenţă a judeţelor Cluj, Bistriţa Năsăud şi Mureş. Nici în ziua de azi nu merge autobuzul permanent până în sat, ci doar lunea când e piaţă la Gherla şi la sfârşit de săptămână. Lipsa contactelor dese cu mediul orăşenesc a fost şi este un privilegiu pentru noi “zăgrenii”, cei care suntem mesagerii cântecului popular  autentic din Ceaba şi zonele din împrejurimile Gherlei. Pe cebeni, credinţa, munca şi cântecul popular îi ţine uniţi.
Rep: Sunteţi dăscăliţă şi le transmiteţi şi copiilor valorile tradiţionale.
M.Z.I.: Păstrându-se nealterate perlele folclorului adevărat din Ceaba am reuşit să culeg şi să am în repertoriu cântece cu tematici diferite dar şi colinde extraordinar de vechi pe care le-am învăţat şi le duc mai departe membrii Grupului folcloric de copii “Zestrea” al Liceului Teoretic “Ana Ipătescu” din Gherla, unde sunt învăţătoare din 1984, şi al Casei Municipale de Cultură, unde soţul meu, Constantin Istici este referent. Noi ne ocupăm de acest grup cu ardoare, cu pasiune multă, investind astfel mult suflet, iar recompensele sunt întotdeauna cele morale   nicidecum cele materiale. În acest an împlinim 15 ani de activitate.
Rep: Să revenim la începuturi. Cum s-a dezvoltat muzica populară în sufletul Marinelei Zegrean ?
M.Z.I.: Aş putea spune că m-am născut cu muzica înlăuntrul meu. Părinţii mei, Aurelia şi Mihai Zegrean spun şi azi că “plângeam foarte frumos”, când eram mică. Apoi în grădiniţă şi la clasele primare, cât am locuit în Ceaba eram nelipsită de la toate programele artistice, care nu erau puţine la număr. La vârsta de 10 ani am fost înregistrată cu melodia “Io-s fată de al Ceaba” de către prof. dr. la Academia de Muzică din Bucureşti, Gheorghe Oprea, care se afla atunci la cules de folclor în zonă. Surpriza a fost nemaipomenită la lansarea primului volum “Am un drăguţ cât un ied”, în 1998, când domnul profesor mi-a creat o surpriză nemaipomenită, “cadorisindu-mă”  cu banda înregistrată atunci, în urmă cu 23 de ani.
Rep: Cred că formarea ca şi artist nu a fost nelipsită de sprijin dat fiind faptul că Zăgrenii sunt recunoscuţi în domeniu.
M.Z.I.: Un mare sprijin în formarea repertoriul personal l-am avut din partea familiei mele: tata Mihai, ceteraş vestit al zonei, mama care are o voce deosebită şi care mi-a încredinţat multe melodii populare  şi colinde, apoi fraţii tatălui meu, Ion şi Grigore Zegrean, care şi-au alcătuit un repertoriu propriu dar au avut grijă să îmi ofere şi mie destule melodii. În 2006, am înregistrat şase piese cu sora mea Adolfina Zegrean Rotar: cântece de nuntă, dragoste şi dor, de înstrăinare şi chiar două melodii cu text satiric, acestea fiind transmise de mama şi de tata. N-am epuizat acest subiect deoarece trebuie să-l amintesc pe soţul meu, Constantin Istici, naist, de origine din Dolj şi cel care ne urmează şi ne duce cu cinste mai departe cântecele noastre este fiul nostru Rareş Cristian, care acum are 17 ani. În familia noastră, marea familie a Zăgrenilor se cântă şi se joacă cu mult drag dar fiecare dintre noi are o profesie, pe care şi-a dorit-o, îmbinând uşor munca şi voia bună; calitatea este primordială în tot ceea ce facem. În timpul liber eu soţul şi fiul meu căutăm “informatori” în Zona Văii Someşului Mic şi astfel deţinem impresionante culegeri de melodii autentice  şi obiceiuri populare.
Rep: Aţi participat la multe concursuri de profil ?
M.Z.I.: Am participat la multe festivaluri ale cântecului popular, acestea fiind adevărate teste  de emotivitate, de valoare interpretativă şi repertorială. Să amintesc doar câteva premii: trofeul Festivalului de Folclor din Vaslui în 1985, laureată a Festivalului “Maria Tănase” din Craiova, 1994, trofeul Festivalului “Cântec transilvan” -  Baia Mare, 1993 sau câştigarea “Topului topurilor”, organizat de Radio Televiziunea Română în 1993.
Rep: Ce materiale aţi reuşit să imprimaţi până acum ?
M.Z.I.: În 1998 am editat “Am un drăguţ cât un ied”, patru ani mai târziu, “Dragu-mi-i jocul şi lumea”. Anul trecut am înregistrat împreună cu sora mea Adolfina Zegrean Rotar, albumul “Aşa-i jocul pă la şură”. Acompaniamentul este tradiţional realizat de Mihai şi Emil Zegrean  la vioară, Kalman Urszui, la braci şi Aladar Pusztai la gordună. În 2003 a apărut albumul “Naşterea Domnului nost”, cu colinde tradiţionale şi obiceiuri de Anul nou, pe care le-am imprimat cu grupul de atunci “Colindiţa”, actualmente “Zestrea”.
Rep: Îndrăgiţi şi alte zone folclorice ?
M.Z.I.: Îndrăgesc foarte mult aproape toate zonele folclorice din ţară dar trebuie să recunosc faptul că atunci când aud cântece de pe Valea Someşului, de pe Valea Mureşului, de pe Tîrnave, din Zona Bistriţei sau Sălajului vibrează toată fiinţa mea şi îmi produc trăiri lăuntrice extraordinare pe care îmi este nespus de greu să le descriu. Apoi îndrăgesc mult şi zona Banatului, a Olteniei, Munteniei, Moldovei, Dobrogei şi nu în ultimul rând Maramureşul, Oaşul şi zona Mehedinţiului. Îndrăgesc şi apreciez mulţi colegi de cântec, dar în acest moment şi nu numai mă gândesc la cei pe care i-am cunoscut foarte bine şi am colaborat în multe spectacole: Drăgan Muntean şi Liviu Vasilică, exemple “vii” în permanenţă pentru noi toţii. O perioadă îndelungată mi-a fost foarte greu să le ascult glasurile. Simţeam o durere care îmi sfâşia sufletul. Cu timpul m-am împăcat cu ideea că ei alături de alte voci mari, care au ajuns prea mari ca să rămână pe pământ, formează un extraordinar cor al îngerilor. N-au trăit degeaba şi au lăsat urmă pe pământ.
Rep: Lumea satului este cu totul deosebită.
M.Z.I.: Deşi mi-am petrecut doar primi 10 ani în satul Ceaba am rămas cu deprinderi extrem de bine formate  şi consolidate cum ar fi grădinăritul, prăşitul, strânsul fânului, seceratul. Şi acum îmi ajut părinţii la astfel de munci şi îmi face o reală plăcere. Lumea satului este o lume mirifică, o lume bogată în ciuda simplităţii  şi modestiei ţăranului român. Cebenii mei sunt atât de curaţi şi oneşti. Au o credinţă şi frică de Dumnezeu de neclintit.
Rep: Un gând pentru mureşeni, cititorii noştri.
M.Z.I.: Doresc tuturor mureşenilor multă sănătate, spor în toate, pace şi linişte, bucurii şi împliniri sufleteşti alături de cei dragi, satisfacţii profesionale şi de ce nu materiale. Le sugerez apoi să îşi facă timp pentru suflet, adică să asculte cât mai multă muzică populară adevărată deoarece fiecare melodie poate constitui o “doctorie”, iar doctoriile vindecă orice boală.

Rep:  Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?

Ionuț Apătăchioaie: Locul căruia îi spun acasă este locul natal, unde am copilărit şi am crescut adică Hunedoara. Povestea cântecului popular începe de când mă ştiu eu, pentru că de mic am ascultat muzică populară împreună cu mama, care este mare iubitoare de folclor, iar dragostea pentru acest gen de muzică, atât de frumos, am dobândit-o datorită ei.

Rep:  Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?

Ionuț Apătăchioaie: Principala trăsătură care defineşte  cântecul pădurean  cred că este doina. Iniţial a fost principalul gen cântat, abia mai apoi apărând si cele ritmate.

Rep:  Cum a intrat muzica populară în sufletul dumneavoastră şi dacă a existat un model rtistic după care v-aţi ghidat?

Ionuț Apătăchioaie: Pot spune că muzica populară a pătruns uşor în sufletul meu, pentru că eu ascultam muzica populară de la naştere datorită mamei, care se lipea cu urechea de radio la auzul unei melodii îndrăgite. Interpretul care m-a fermecat prin glasul duios şi cald a fost Drăgan Muntean, care interpreta cu atâta frumuseţe doinele din zonă, precum şi cântecele propriu-zise şi am dorit să reuşesc măcar într-o mică măsură să alin sufelul ascultătorilor, aşa cum făcea şi face în continuare Drăgan.

Rep:  Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?

Ionuț Apătăchioaie: Din ce am văzut eu mai sunt încă zone care se mândresc cu zestrea folclorică lăsată de înaintaşi şi chiar o duc mai departe. Eu sunt de părere că lumea a început să se întoarcă spre folclor chiar dacă în ziua de azi muzica este foarte diversă şi există multe genuri muzicale.

Rep:  Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?

Ionuț Apătăchioaie: Eu prin cântecele pe care le-am ales pentru album am încercat să păstrez autenticul, astfel că nu am dorit să am cântece compuse ci culese, şi ele au fost culese de un rapsod pădurean pe nume Augustin Oană. Singurele mele intervenţii sunt la interpretare şi în unele cazuri la versuri. În cântece cânt dorul de persoana dragă, părinţi, bunici, fraţi, surori, într-un cuvânt dorul de cei dragi şi nu în ultimul rând de locul natal, natură. Doruri sunt multe…

Rep:  Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?

Ionuț Apătăchioaie: În privinţa asta trebuie să spun ca sunt puţin dezamăgit de promovarea folclorului, pentru că nu mulţi sunt cei care mai pun preţ pe autentic, frumos și în general pe calitate. Numărul soliştilor a crescut foarte mult, de fapt la noi cine vrea poate să cânte, mai ales dacă deține și sprijinul financiar. Eu încerc totuşi  să fac lucruri de calitate care să placă ascultătorilor, sperând ca munca să fie apreciată.

Rep:  Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.

Ionuț Apătăchioaie: Eu de ceva vreme am dorit să editez un album, dar anul trecut în decembrie  am reuşit să îmi şi realizez dorinţa aceasta. Mai pot spune că am participat la numeroase concursuri în ţară aproape în toate zonele şi am avut bucuria să câştig multe permii şi menţiuni, cum de asemenea am avut plăcerea să nu câştig nimic, ci doar experienţa şi bucuria de a mă revedea cu prietenii şi colegii de cântec, colegi foarte talentaţi şi apreciaţi. Mă bucur că anul trecut, de exemplu, la festivalul de la Brăila am avut ocazia să fiu acompaniat de Orchestra ʺ Lăutariiʺ din Chişinău.

Rep:  Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?

Ionuț Apătăchioaie: Lucrul pe care nu l-aş  face niciodată în muzica populară este acela de a renunţa la autentic, calitate şi nu aş renunţa la portul popular atât de frumos şi variat.

Rep:  Ce credeți că este folclorul? Cum l-ați defini în variantă proprie?

Ionuț Apătăchioaie: Eu cred că folclorul nostru reprezintă însumarea trăirilor noastre ca oameni, din timpurile de demult până astăzi, o moștenire fără egal lăsată de omul simplu de la țară din vremurile de demult, modul în care ţăranul şi-a exprimat trăirile şi stările sufleteşti de la bucurie până la tristețe. Oricum o definiţie a folclorului este probabil mult mai elaborată, eu nefiind un specialist etnomuzicolog.

Rep:  Ce credeţi că primează: versurile sau linia melodică?

Ionuț Apătăchioaie: În ceea ce mă priveşte am să spun că pentru mine primează linia melodică, deşi sunt amândouă foarte importante.

Rep:  Dați-mi exemple de cinci interpreți de muzica populară care vă vin în minte.

Ionuț Apătăchioaie: Drăgan Muntean, Mariana Deac, Mariana Anghel, Nineta Popa, Sofia Viocoveanca

Rep:  Adresaţi un gând cititorilor noştri mureşeni.

Ionuț Apătăchioaie: Eu doresc cititorilor ceea ce cred eu că este mai scump şi anume sănătate, bucurii cât mai multe şi să nu uite de comoara aceasta a noastră şi anume folclorul şi să prețuiască valorile pe care le avem. Eu sper să revin cât mai curând pe plaiurile mureşene pentru că sunt frumoase cu oameni faini.

A consemnat Mihai Teodor Nașca

Rep: Atunci când valurile vieții sunt prea mari pentru noi, ne întoarcem acasă să ne încărcăm bateriile. Cărui loc din această lume îi spune acasă, Eugen Pistol?

Eugen Pistol: Sunt mai multe locuri, dar unul singur este acela care îmi redă energia și se numește Cheile Cibului, comuna Alamașu Mare (județul Alba n.r.). Acolo îmi am rădăcinile, acolo îmi recapăt tonusul și pot spune că în momentele de tristețe, în momentele de oboseală psihică, în momentele de răscruce din viața mea, acolo am fost. Am stânca mea, se numește Piatra Ursului și acolo am meditat, m-am recules și am stabilit comuniunea, cu natura mea, cu pământul meu și am revenit, refăcut.

Rep: A avut un rol important că te-ai născut în acel loc atât de special pentru tine?

Eugen Pistol:  Ca să fiu sincer, eu nu m-am născut în Cheile Cibului pentru că nu aveam medici. Mama a pierdut trei sarcini la naștere, iar eu sunt născut prin a doua cezariană. Mama m-a născut la Deva, care figurează drept locul nașterii pe certificatul de naștere, în Raionul Ilia, așa cum figura în anii 60.   Nu văd viața și lumea altfel decât prin ochii celui care a trăit, trăiește și va trăi la țară. Este o legătură care nu se poate rupe. Am umblat prin multe părți, am avut stagiatura la București, indiferent unde am umblat prin țară și ulterior în lume, totul se raporta la satul meu Cheile Cibului.   Nu mi-l puteam scoate din minte și până la urmă am reușit să revin la el.

Rep: Cum s-a produs întâlnirea cu muzica populară?

Eugen Pistol: Eu m-am trezit cu așa ceva. Eu am crescut braț la braț cu folclorul, am sorbit din cupa plină de folclor, de apă, de aer, de tot ce a fost în lumea satului. Satul fără folclor nu exista, așa era atunci și m-am pomenit cu folclorul. Am mers la școală, am studiat mai multe instrumente, am studiat și cântat mai multe genuri muzicale dar folclorul m-a urmărit permanent. Am făcut prelucrări de jazz pe teme de muzică populară, pentru că îmi place și jazz-ul.

Rep: Când a avut loc trecerea omului Eugen Pistol la interpretul Eugen Pistol?

Eugen Pistol: Eu nu sunt un profesionist. Sunt un truditor. Mi se pare că profesionistul s-a rupt de lumea satului. Eu sunt un truditor în lumea satului. Este cu totul altceva. Ca să fiu cinstit, apropierea cea mai puternică de folclor am simțit-o prin anul 1995, când domana mea (soția n.r.)  mi-a atras atenția că sufăr cam mult și ar fi cazul să mă ocup din nou de cântat, după o întrerupere de șapte ani, timp în care m-am căsătorit, mi-am făcut o familie, am revenit de la București.    De atunci am luat foarte în serios legătura cu glia strămoșească, în adevăratul sens al cuvântului, cu raiul meu de la Cheile Cibului, pentru că, poate e frumos în toată țara, dar ca acolo la mine, cu cele cinci mari stânci, care țin ca într-un căuș de palmă tot satul, nu este nicăieri în lume! E adevărat că la nouă ani am urcat pe scenă la Casa de Cultură din Orăștie, am cântat muzică populară, am jucat jocul călușarului, dar după 1995 m-am apropiat mai mult de sat și cântecul popular.

Rep: Povestește-ne puțin despre repertoriul tău, despre albume și piese înregistrate.

Eugen Pistol: Am reușit să înregistrez cu ajutorul lui Dumnezeu și al prietenilor trei albume de muzică populară, un album de colinde și între ele așa ca divertisment am înregistrat un album de muzică ușoară, tangouri și valsuri celebre. Primul album de muzică populară l-am înregistrat în 1997, la Timișoara, al doilea de muzică populară, în 1999, la Cluj Napoca, în 2000, cel de muzică ușoară, în 2001, cel de colinde la care au participat și copiii mei. Copiii mei cântă acapella, sunt laureați ai Olimpiadei internaționale de la Bremen cu diploma de argint.

Rep: Care este cântecul din repertoriul tău care a ajuns cel mai cunoscut pentru public? După care cântec crezi că te recunoaște lumea?

Eugen Pistol: În județele Hunedoara și Alba când se aude cântecul Zi Ilie pe gurdună, toată lumea știe că acela este Eugen Pistol. Mai nou, după 2003, când am înregistrat cel mai nou album, mă recunoșteau după un cântec preluat din repertoriul vecinului meu de sat, Felician Fărcașu și care se numește Când eram odată june. Am preluat acest cântec. Când eram copil l-am cunoscut pe Felician Fărcașu, venea la noi în sat, satele fiind învecinate, el venea la averea mamei sale. El avea un petic de pământ lângă grădinile noastre și se cunoștea cu bunicii mei. Așa l-am cunoscut și eu. Pe atunci Felician Fărcașiu nu reprezenta cine știe ce, în vremea aia. Îl vedeam ca pe un om înalt, mare, care avea o voce tunătoare. Nu știam eu că fusese preot. În 2003 am preluat și eu o piesă din repertoriul domniei sale, am observat atunci că mai mulți interpreți i-au preluat din piese.

Rep: Cum ar suna o definiție proprie a folclorului?

Eugen Pistol: Noi la începuturi nu am avut scriere. Am scris ulterior pe scoarță, am scris pe costumul pe care îl purtam. Fiecare cusătură din costumul popular are o semnificație. Folclorul s-a transmis întâi prin viu grai, prin cântecele pornite de la oierit, că acesta a fost una din primele îndeletniciri ale străbunilor. Folclorul este urma lăsată pe pământ de fiecare sat în parte. Totalitatea urmelor acestea formează folclorul!

Rep: Care are fi primele cinci nume de interpreți de muzică populară care îți vin în minte?

Eugen Pistol: Am avut un prieten care nu mai este: Iulius Borza, o altă prietenă care nu mai este, Ileana Rus, cu zece ani mai tânără decât mine, apoi Mariana Anghel, Nicolae Furdui Iancu sau Veta Biriș.

A consemnat Mihai Teodor Nașca

Rep: Petrică Mureșan ești în pragul lansării unui alt album de muzică populară. După cât timp de creație vine acest nou album?

Petrică Mureșan:  După patru ani. Așa mi-am făcut planurile ca să nu scot în fiecare an câte un album. Probabil greșesc făcând acest lucru dar mă gândesc la modul general că dacă scoți o sută de melodii nu ai cum să nu scoți două piese bune.

Rep: Ai lăsat melodiile să se cristalizeze mai mult?

Petrică Mureșan:  Pe o linie melodică pe care am realizat-o împreună cu băieții din orchestră am realizat trei sau patru variante de text. Am selectat ce este mai bun și ceea ce am considerat că este mai bun pentru reușita albumului. Au existat de-a lungul conceperii melodiilor destule modificări, ca produsul final să fie pe placul publicului.

Rep: Atunci când vorbim despre cântecul lui Petrică Mureșan ne referim generic la Satu Mare, dar și mai precis Medieșu Aurit, localitatea în care ai locuit și care cu siguranță a fost o sursă de inspirație și pentru versurile acestui nou album, care o să apară curând pe piață.

Petrică Mureșan: Bineînțeles. În special pe acest album am pus câteva lucruri care amintesc de satul natal. Spre exemplu, în versurile cântecelor găsești versuri precum: babele care au fete, șed pe laiță la perete, exact cum era la noi pe vremuri, că și eu copil fiind am prins acele timpuri când mergeam la balurile din sat. Jocul se transformase în bal. Originile mele sunt în Medieșul Aurit și de unde vine omul… nu poate să își uite valorile, cu care a crescut.

Rep: Câte melodii cuprinde albumul și care sunt temele de bază cuprinse în versurile acestor melodii populare?

Petrică Mureșan: Sunt câteva melodii de pe Valea Someșului și Câmpia Transilvaniei. Medieșu Aurit este oarecum la interferența județelor Maramureș, Sălaj și Satu Mare. Am încercat să cânt ce se cânta la noi pe timpuri. Am umblat mult la biserică, la cantorul de la noi din sat care mi-a cântat și recântat melodii deși pot să spun sincer că îmi cânta melodii ale lui Petre Săbădeanu sau melodii auzite la radio, dar au fost și alte melodii pe care nu le-am mai auzit nicăieri și le-am refăcut versurile. Toate melodiile le-am lucrat timp de patru ani pentru că am dorit să exprim propria personalitate în ele. Să fiu eu Petrică Mureșan, să nu copiez pe nimeni nici măcar în linii melodice, să nu se spună ulterior că am piesele cuiva dar cu versuri modificate.

Rep: Când crezi că o să apară albumul pe piață?

Petrică Mureșan: Sincer aș dori să apară anul viitor (2011 n.r.), imediat după sărbători. Nu aș fi vrut să aglomerez acum aceste lucruri deoarece albumul ar fi putut trece mai neobservat, întrucât înainte de sărbătorile de iarnă sunt promovate albumele de colinde. Colindele se cântă acum și sărbătoarea mea preferată este Crăciunul. Deabia aștept să vină. De Crăciun, iau chitara, eu cânt și la chitară, iar colegii mei își iau taragotul sau acoreonul și mergem la prieteni la colindat.

Mihai Teodor Nașca

Rep: Cărui loc din lumea asta îi spuneți  ̋̋acasă̋?

Gheorghe Palcu: Acasă pentru mine înseamnă orașul în care am crescut: Tîrgu Mureșul, în care m-am format ca om și ca tânăr, dar acasă este în primul rând comuna mea natală, Band, comună cu trimiteri istorice deosebite, având în vedere că de comuna Band se leagă numele marelui pașoptist, istoric și scriitor al Academiei Române, cel care a fost Iosif Hodoș. Sunt mândru că m-am născut acolo la Band, mă leagă  enorme amintiri, acolo îmi sunt părinții înmormântați la Band, acolo avem casa părintească. În momentul în care revin acasă, primul lucru pe care îl fac este să mă descalț și să mă plimb prin ograda unde am copilărit, să simt pământul sub picioare și să mă încarc de energia părinților și străbunilor mei, a pământului unde am văzut lumina zilei și unde am intrat în această viață de care noi încă ne mai bucurăm.

Rep: Cât de mult își pune amprenta, locurile copilăriei asupra evoluției noastre ulterioare, chiar și în domeniul cântecului popular?

Gheorghe Palcu: Nu este o noutate ceea ce spun. Vreau să ne gândim la marii noștri poeți, scriitori, toți  fac trimiteri la satul în care s-au născut. Este și o romanță foarte frumoasă  ̋̋În satul în care m-am născut̋. Satul înseamnă totul, orașul, ca să îl pararazez pe Blaga este o invenție! Satul este matca motrice în care s-a format cultura acestui popor. De sat se leagă enorm de multe, întreaga  existență a noastră.

Rep: Să ne întoarcem la momentul în care ați întâlnit muzica populară și aș dori să ne spuneți cum s-a produs această întâlnire?

Gheorghe Palcu: Născându-mă la țară am intrat în lumea cântecului, pe care îl cântau și părinții și frații mei mai mari, a jocului, a obiceiurilor tradiționale legate de marile sărbători, de marile evenimente din viața omului. Am urcat pe gardul bisericii să văd cum vine nunta, cum intră mireasa în biserică, să vedem jocul miresii din fața bisericii. Acum nu cred că se mai fac jocuri la Band. Au dispărut foarte multe dintre aceste tradiții. Ceea ce intenționez să fac în viitor, în cântecele pe care vreau să le înregistrez fac această invitație la jocul miresei, la Călușerul ardelenesc, am creat un text pentru unul dintre cele mai vechi dansuri culese aici în Ardeal și anume Banu Mărăcine, înregistrat în 1528. De atunci și până acum nu s-a gândit nimeni să îi facă un text. Eu i-am făcut un text foarte frumos.

Rep: Să revenim la întâlnirea cu folclorul…
Gheorghe Palcu: Eu am intenționat să mă fac cântăreț de operă, pentru că aveam toate calitățile necesare pentru a deveni cântăreț de operă, dar chiar în al doilea an de facultate, un bun prieten, Ilie Baciu care era cântăreț de operă, la clasa de operă m-a dus la maestru Goangă care m-a ascultat li a spus: ̋ vai de când vreau să întâlnesc această voce de tenor dramatic ̋! O voce bună pentru roluri precum Othello, roluri grele. Dar spunea, ca să te iau trebuie să treci prin mâna doamnei Florescu, care costa însă 1200 de lei să trec prin mâna domniei sale, ori eu nu aveam atâția bani. Ea era șefă de catedră. Așa că am rămas folclorist, iar din anul al doilea am început culegerile de folclor.

Rep: Când puteți spune că ați trecut de la amatorism la profesionalism, când a venit recunoașterea oficială a talentului?

Gheorghe Palcu: În anii de studenție am început să cânt cu Orchestra Grigore Preoteasa, dar momentul teribil a fost acela în care eu am intrat ca solist al Ansamblului Ciocârlia din București, în anul trei de facultate. Din 380 de candidați am rămas cinci pentru etapa următoare. Era Ion Dolănescu, Elena Merișoreanu, Pușa Poenaru, Gheorghe Mureșan din Iclănzel și eu. Gheorghe Mureșan și Ion Dolănescu erau militari în termen și în timpul lor liberi erau folosiți ca soliști ai Ansamblului Ciocârlia. Dar momentul în care m-am desprins cu adevărat a fost în februarie 1970 când eram solist al Ansamblul Uniunii Sindicatelor. M-au trimis la Festivalul Internațional din   Agrigento – Sicilia. Acolo au participat 17 ansambluri, eu am plecat din țară, alături de Elena Merișoreanu  cu ansamblul Junii Sibiului. Elena Merișoreanu a câștigat cu ocazia asta trofeul pentru frumusețe. În etapa a treia  am cântat într-o sală de cinema fără microfoane și am cântat Horă Lungă din Maramureș, culeasă de mine din comuna Dragomirești, de pe Valea Izei și Cântecul găinii din Maramureș. La Cântecul găinii am tradus o strofă în limba italiană. Atunci mi s-a decernat medalia de aur și mi-am dat seama că pot să fiu un profesionist. Venind în țară m-am văzut cu Gheorghe Zamfir și cu Ion Cristoreanu. I-am povestit lui Cristoreanu ce am pățit, iar el a zis ̋ Măi Ghiță tu ești cântăreț cu voce ̋  și atunci mi-am dat seama că eu pot să fiu un profesionist.

Rep: Care dintre cele două pasiuni de realizator tv sau interpret v-a adus mai multe satisfacții?

Gheorghe Palcu: Această profesiune de realizator necesită o pregătire foarte mare. Trebuie să ai cunoștințe din mai multe domenii. Profesia de interpret am făcut-o tot timpul pe lângă cealaltă de redactor și realizator de emisiuni la radio și televiziune. Până în 1990 nu mi s-a dat voie să cânt, decât foarte puțin, dar eram totuși solicitat să cânt și am cântat cu maestrul Budișteanu la Sala Palatului și prin alte locuri. Cartea mea de vizită era vocea și interpretarea. Eu făceam succes și asta îmi aducea și o bucurie sufletească dar aveam și cealaltă bucurie, pentru că aveam leafa mică, iar astfel mai câștigam câte un bănuț.

Rep: Câte melodii ați reușit să imprimați în acești ani de când cântați muzică populară?

Gheorghe Palcu: Zamfir tot timpul îmi spune că ar fi trebuit să am cel puțin zece CD uri, iar Dolănescu, marele meu prieten îmi spunea  ̋   păcat, păcat… i-ai făcut mari pe toți și de tine nu ai avut grijă? ̋   Totdeauna când mă prezenta Dolănescu, când la el în casă se făceau niște întruniri frumoase de sărbători, spunea  ̋  și acum vi-l prezint pe Ghiță Palcu, vocea de aur a Ardealului  ̋̋ . Ei vocea asta  a Ardealului nu are înregistrate decât vreo 30 de cântece și romanțe am înregistrat  în 2009, un număr de 17 romanțe înregistrate cu eternul prieten Gheorghe Zamfir, la pian. Cu el intenționez să înregistrez un album în memoria unui mare prieten al meu, care în 2011 ar face 100 de ani, profesorul și oboistul Pavel Tornea, născut în satul Pietriș, comuna Deda. În amintirea acestui oboist, tatăl oboiștilor, prim oboist al Filarmonicii din București timp de peste 20 de ani, care a cântat cu cei mai mari dirijori ai lumii și de la fiecare are referințe dinte cele mai frumoase.

Rep: Cum ați defini folclorul?

Gheorghe Palcu: Pofesorul meu de filozofie din Conservator totdeauna ne spunea să ne ferim de definiții și de superlative. Întotdeauna m-am ferit să spun ˮ cel mai… ˮ Chiar acest geniu al neamului care se numește Gheorghe Zamfir  este autor a 180 de CD uri, având în lume șapte sute de miloane de albume vândute, fiind pe locul patru în lume și a cântat dousprăzece genuri muzicale. Mă feresc de superlative… Folclorul este tot ce are poporul acesta mai frumos și mai sfânt. De la el au plecat toți: Enescu, marele și inegalabilul Eminescu, Coșbuc, Brâncuși, Blaga.   Poporul acesta se confundă cu tradiția populară și folclorul. Păcat este să lăsăm cântecul popular, jocul pe mâna unor mercenari și pe mâna unor nechemați, care de dragul banului fac niște compromisuri care nu știu cât timp o să le mai înghită cei mulți.

Rep: Spuneți-mi cinci interpreți de muzică populară care vă vin în minte atunci când spunem muzică populară.

Gheorghe Palcu: Aș începe cu acest inegalabil, Gheorghe Zamfir, care are și un disc vocal, jonglează cu vocea, dacă mi se permite acest termen, cântă pe patru octave. Pentru el, muzica înseamnă rugăciune. Ascultați tonul naiului lui Zamfir și vedeți că are în el o sfințenie. Este inegalabil pentru că el prin întreaga lui structură sufletească este un om foarte credincios. După Zamfir l-aș menționa pe acest Ion Dolănescu, care cânta frumos și  Ardeal și Banat și romanțe și cântece de petrecere, care avea o dulceață în voce și era un mare creator de cântece. Un mare interpret este un mare creator, el recrează cântecul popular. Apoi ar fi Maria Tănase, care este de referință. Urmează Maria Lătărețu, Ion Cristoreanu, iar lista continuă. Sunt încă foarte mulți interpreți de primă mărime. Noi trebuie să fim mândrii că îi avem. Trebuie respectate repertoriile înaintașilor  pentru că acestea sunt intangibile, trebuie să rămână așa cum au fost înregistrate. Să facă bine tinerii interpreți, care au har de la Dumnezeu, au voci frumoase și au înfățișare plăcută să facă bine să pună mâna pe carte, să citească foarte mult să aibă profesori de canto, să aibă dirijori foarte buni, ca împreună să își facă un repertoriu personal și să nu atenteze la repertoriile consacrate. Doina este cea care ne caracterizează, care ne definește, doina care a cam dispărut din repertoriile emisiunilor noastre, din nefericire. De asta zic, domnule Mihai, tu care ești inginer și de dragul acestei culturi tradiționale te-ai apropiat de sufletul acestui popor prin faptul că dumneata realizezi emisiuni de folclor. Întotdeauna să nu lipsească doina și romanța din programele pe care dumneata le alcătuiești!

A consemnat Mihai Teodor Nașca

Rep: Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?

Georgiana Lobonț: Când rostesc cuvântul acasă, mă gândesc la orașul meu natal Gherla, o zonă frumoasă, așezată pe malul drept al râului Someșul Mic. Povestea mea pe drumul cântecului popular, a început de când eram mică. Îmi aduc și acum aminte cum bunica mea, mă lua în brațe și începea să-mi cânte, iar eu cântam alături de dânsa. Așa am început să îndrăgesc cântecul popular.

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?

Georgiana Lobonț: Zona pe care o reprezint, Valea Someșului, se definește prin accentul format de cele trei instrumente de bază: cetera, contra și gurduna, într-un cuvânt numite Trioul Transilvan, cu care de-a lungul anilor, oamenii își făceau nunțile, jocurile la șură și diferite alte evenimente.

Rep: Cum a intrat muzica populară în sufletul dumneavoastră şi dacă a existat un model rtistic după care v-aţi ghidat?

Georgiana Lobonț: Am început să îndrăgesc muzica populara, datorită familiei mele care iubește foarte mult folclorul, tatăl meu fiind dansator profesionist la Ansamblul ,,Someșul Napoca”. Eu am urcat prima dată pe scenă, la vârsta de patru ani, când am participat la concursul organizat la Gherla, numit “Tip top-mini top”, unde am obținut locul II. Am interpretat cântecele îndrăgitei doamne Angela Buciu – ”Mociriță cu tri foi” și “Înflorit-o ruguțu” pe care, cu siguranță nu le voi uita toata viața. Așa a început drumul meu spre cântecul popular.

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile ce l-au definit?

Georgiana Lobonț: Din punctual meu de vedere, pentru mine satul românesc reprezintă tradiția pură. Când mă gândesc la satul bunicilor mei, primul lucru care îmi vine în minte este mirosul proaspăt al fânului cosit și aerul curat, mirosul cozonacului și al pâinii scoase din cuptorul cocător. Îmi aduc aminte de când eram mică, cum tatăl meu ne ducea pe mine și pe cele două surori ale mele la bunici la țară, la Orman, să colindăm, în Ajunul de Crăciun. Bunicul ne lua de mână și porneam, într-o veselie, la colindat cu străițuca. La țară spiritul sărbătorilor se simte mai puternic decât la oraș.

Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?

Georgiana Lobonț: Cântecele mele evidențiază sentimentul de veselie, de joc, de dor și de voie bună și mă reprezintă. Cântecele le-am cules cu ajutorul părinților mei și al maestrului Mihai Emil de la oamenii bătrâni  de la țară, de la bunicii mei și unele dintre acestea sunt inspirate din viața de zi cu zi.

Rep: Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?

Georgiana Lobonț: În mare parte, se pune baza pe folclorul autentic, tradițional, mă refer la unele posturi de televiziune și radio, dar unii privesc folclorul ca un factor care aduce profit și  în general persoanele care intră acum în lumea aceasta a muzicii se gândesc doar la comercializare.

Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.

Georgiana Lobonț: Am participat la numeroase concursuri unde am obținut multe premii valoroase, am fost „mugur de tezaur” la Cluj, în emisiunea doamnei Mărioara Murărescu. Sunt solistă la ansamblul din Cluj “Tradiții” condus de coregrafii Camelia și Ioan Mototc, cu care am fost în numeroase turnee prin toată Europa. Cu ajutorul bunului Dumnezeu  și al părinților mei am reușit să realizez în anul care a trecut, 2010, primul meu CD, intitulat “Mi-o spus frunza fagului”, piesa cu care am debutat și care îmi este cea mai apropiată de suflet. Acest CD a fost înregistrat la studioul “Glas Transilvan” și editat la Casa de discuri Libris din Brașov.

Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?

Georgiana Lobonț: Nu aș încerca niciodată să combin muzica populară tradițională românească cu alte genuri de muzică, pentru că folclorul ne reprezintă pe noi ca români este cartea noastră de identitate și trebuie respectat cu sfințenie.

Rep: Ce credeti ca este folclorul?

Georgiana Lobonț: Pentru mine folclorul reprezintă datina, tradiția și obiceiurile strămoșești pe care țăranii ni-i le-au lăsat cu mândrie și respect.

Rep: Ce credeţi că primează într-o melodie: versurile sau linia melodică?

Georgiana Lobonț: Amândouă trebuie să primeze, și anume: dacă versurile sunt triste, de dor, de jale, atunci și linia melodică trebuie să fie lentă și să ajungă, să pătrundă la inima oricărui om, pentru că acesta să o poată simți, să o poată trăi.

Rep: Dați-mi exemple de cinci interpreți de muzică populară care vă vin în minte.

Georgiana Lobonț: Ana Ilca Mureșan, Marinela Zegrean-Istici, Mariana Drăghicescu, Mariana Deac și nu în ultimul rând mătusa mea, Maria Lobonț.

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri.

Georgiana Lobonț: Le doresc tuturor mureșenilor, cu ocazia intrării în noul an, în primul rând multă sănătate, fericire și putere de muncă și să nu se lase bătuți indiferent în orice greutăți s-ar afla, pentru că cineva de acolo de sus are grijă de noi și ne ajută pe fiecare în parte!  La mulți ani!

A consemnat Mihai Teodor Nașca

Rep: Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?

Maria Tripon: Acasă este oraşul Negreşti Oaş, unde m-am născut într-o zi de 14 iulie  fiind primul copil din cei șapte pe care i-au adus pe lume părinţii mei, BANDRE  IOAN şi MARIA. Primii ani din viaţa mea (5 ani) am crescut cu părinţii în casa bunicilor din partea mamei, unde    exista un difuzor de la care am auzit şi apoi învăţat cântecele populare difuzate pe atunci, pe care le cântam familiei mele şi musafirilor pe care îi aveam uneori, scena mea fiind lada de zestre din  casa bunicilor. Aici, la Negreşti Oaş am urmat cursurile gimnaziale şi liceale activând permanent în cadrul formaţiilor artistice  între 1968 – 1980, iar în perioada 1978 – 1981 am urmat  cursurile Şcolii Populare de Artă (canto popular) Satu Mare. Tot în Negreşti Oaş m-am căsătorit şi am adus pe lume 3 băieţi: Cristian – 1984, Ionuţ- 1988, Eugen – 1989, întrerupându-mi activitatea scenică în această perioadă, revenind în forţă în 1990. Casa, familia şi locul de muncă  sunt aici în capitala Ţării Oaşului  – Negreşti Oaş.  În momentul de faţă sunt profesor la Clubul  Copiilor –  catedra Ansamblu Folcloric, instructor şi interpret folclor la Casa de Cultură şi reporter la o televiziune locală.

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?

Maria Tripon: Muzica oșenească păstrează în structura ei aspecte originale, arhaice străvechi  remarcabile în  compoziții și structurile sale specifice.  Se interpretează vocal denumită țâpuritură și  instrumental la ceteră denumit danț. Pentru a interpreta țâpuritura sunt necesare calități vocale   deosebite deoarece acest stil impune interpretarea în tonalități foarte acute. Instrumentele  muzicale specifice oașului sunt  cetera (vioară modificată și acordată în tonalitatea foarte  acute), iar zongora  (chitară modificată pentru impunerea ritmului).

Rep: Cum a intrat muzica populară în sufletul dumneavoastră şi dacă a existat un model artistic după care v-aţi ghidat?

Maria Tripon: Mai târziu am ascultat discuri cu mari artişti ai vremurilor le-am învăţat şi cântam tot ce auzeam, iar la televizor când era concursul “Floarea din grădină” urmăream artiştii şi-am hotărât că asta îmi doresc şi eu să fac (să devin un interpret valoros şi un mesager a zonei mele Oaş ). Modele artistice am avut mai multe, iubesc cântecul popular din toate zonele ţării.

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?

Maria Tripon: Din păcate până şi satul românesc s-a modernizat şi nu mai păstrează tradiţiile care l-au definit. Chiar dacă oamenii satelor susţin că au obiceiuri şi tradiţii sunt modernizate începând de la portul popular continuând cu gospodăria şi apoi cu obiceiurile (ceea ce este foarte grav, deoarece nu peste multă vreme  bătrânii satelor nu vor mai fi, iar generaţia de azi nu este preocupată pentru păstrarea valorilor artistice, motivul fiind migrarea spre ţările lumii şi tendinţa spre modernism) iar generaţiile care vor veni după noi nu îşi vor mai cunoaşte identitatea de neam.

Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?

Maria Tripon: În ţâpuriturile mele cânt dorurile mele şi ale oşenilor mei, deoarece de la ei mi-am cules şi textele şi melodiile (danţurile). Am cutreierat satele Oaşului şi fac acest lucru şi acum pentru a cunoaşte instrumentişti populari (ceteraşi) şi rapsozi de la care am aflat multe lucruri  frumoase despre portul oşenesc, obiceiuri, tradiţii, versuri şi danţuri oşeneşti, apoi le-am învăţat şi acum le dăruiesc copiilor și tinerilor din cadrul celor două ansambluri (Sânzienele și Oașul) şi tuturor iubitorilor de cântec popular prin intermediul televizorului şi radioului, participând cu mult drag la emisiunile la care sunt invitată. Un rol important în viaţa mea ca artist şi culegător de folclor l-au avut părinţii mei care mi-au dat multe sfaturi privind dansul, graiul, portul şi ţâpuritura de asemenea în tot ce am realizat până în prezent m-au susţinut soţul Aurel şi cei trei feciori.

Rep: Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?

Maria Tripon: Promovarea folclorului, a autenticului din punctul meu de vedere este un lucru foarte bun şi acum rămâne această misiune nobilă pe seama interpreţilor cântecului popular, a instructorilor de ansambluri, a profesorilor care predau cântul popular şi a realizatorilor radio – TV de emisiuni folclorice, să cunoască foarte bine zonele folclorice să ştie să le pună în valoare, să încurajeze şi să aprecieze reprezentanţii folclorului autentic, iar pe segmentul învăţământ şi cultură ar trebui gândit şi făcut ceva în acest sens. Copiii şi tinerii ar putea învăţa despre folclor şi la şcoală, dacă satul s-a modernizat, de oraş nu mai vorbim cred că ar putea fi şi aceasta o modalitate de a transmite mai departe valorile noastre autentice.

Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.

Maria Tripon: Dacă ar fi să calculez perioada de activitate artistică neîntreruptă din 1990 – 2010 ar fi 20 ani, timp în care am participat la festivaluri şi concursuri de folclor 1990 – 1997 obţinând diplome, premii şi aplauze, iar din 1997 – 2010 la conducerea celor două ansambluri Sânzienele şi Oaşul o altă activitate în paralel cu cea personală ca interpretă. Alte festivaluri, concursuri de folclor pentru copii şi tineret, spectacole şi emisiuni radio – tv.  Imprimări în radio 1992 şi 1998 alături de Ansamblul Sânzienele de repertoriu căruia mă ocup tot eu. Două albume personale cu ţâpurituri – 1998 Cine aude gura me.. şi 2003 Drag mi-i să mă veselesc. Alte două albume alături  de Ansamblul Sânzienele 1999 Colinde (Noi umblăm să corindăm), 2003 Ţâpurituri (La cules de sânziene). În 2009 am realizat noi înregistrări cu copiii din Ansamblul Sânzienele. Începând cu anul 1998 până în prezent am participat la spectacole şi emisiuni realizate de: TVR1, TVR2, TVR3, TVRI, PROTV şi PROTV Internaţional, ANTENA 1, ANTENA 2; ETNO TV, NAŢIONAL TV, FAVORIT TV, TVRM, KANAL  D, OTV, DDTV şi alte televiziuni din oraşele Tîrgu Mureş, Braşov, Cluj, Galaţi, Bacău, Craiova, Piteşti, Slatina, Rm. Vâlcea, Reşiţa, Timişoara, Alba Iulia, Giurgiu, Tr. Severim, Arad, Beiuş, Baia Mare, Satu Mare, Bistriţa, Dej, Deva, Caransebeș, Constanţa. De asemenea am participat la emisiuni şi spectacole realizate de: Radiodifuziunea România Actualităţi, Antena Satelor, Radio Cluj, Timişoara, Tg. Mureş, Constanţa, Craiova, etc. Spectacole organizate de TVR 1 (Tezaur folcloric) 1998 – Colinde, 1999 – Colinde, 2000 – Colinde, iar 2001 – Ziua Naţională, 2003 – Gala folclorului românesc. Emisiuni: La masa de paşte – 2003 – 2010, O dată-n viaţă, O vedetă populară, H-ora prichindeilor. Spectacolele la Radio în: 1992, 2002 Colinde – Bucureşti , 2000 – Radio Cluj şi multe alte spectacole.

Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?

Maria Tripon: Nu mi-aş permite să promovez  kitch-ul în ceea ce fac.

Rep: Ce credeți că este folclorul?

Maria Tripon: Este identitatea noastră naţională.

Rep: Ce credeţi că primează în realizarea unei melodii populare: versurile sau linia melodică?

Maria Tripon: Sunt la fel de importante.

Rep: Dați-mi exemple de cinci interpreți de muzică populară care vă vin în minte.

Maria Tripon: IOAN BOCŞA, SOFIA VICOVEANCA, TITIANA MIHALI, VIORICA FLINTAŞU, VALERIA  PETER PREDESCU.

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri.

Maria Tripon:  Să le dea Dumnezeu sănătate puterea dea trece peste greutăţi, înţelegere faţă de semeni şi să iubească muzica şi pe cei care se sacrifică pentru această pasiune.

A consemnat Mihai Teodor Nașca

Rep: Pornim poveștile noastre și ne raportăm mereu la locul în care ne-am născut și unde am văzut lumina pentru prima dată. Atunci când vorbim despre interpreta de muzică populară, Ana Munteanu, cărui loc i se raportează și mai ales cărui loc îi spune “acasă”?

Ana Munteanu: Mă raportez la locul în care m-am născut și unde am copilărit și acel loc este comuna Buchin, într-o zonă de munte, lângă Caransebeș, zona gugulanilor și este un loc minunat pentru mine, o amintire extraordinară din toate punctele de vedere. Vreau să spun că am crescut într-o familie de țărani, dar niște țărani simpli și cu mult bun simț care ne-au crescut pe noi, două fete. Spun două fete pentru că eu mai am o soră care este mai mare ca mine cu vreo șase ani de zile. Sunt născută într-o zi de 22 mai, într-un an norocos pentru   pentru părinții mei  pentru că tata în acele vremuri îmi spunea că era un pic mai supărat, că are fată dar pe urmă și-a revenit și am devenit copilul tatii, mi s-a spus Ion până crescusem mare. Dar m-a iubit ca pe o fată, mi-a făcut toate voile. În acele vremuri fetele nu făceau lucruri pe care le fac fetele în ziua de azi. Nu puteam să mergem la un film fără știrea mamei și a tatălui, nu aveam voie să întârziem acasă, trebuia să fim la o anumită oră fixă. Mai vreau să spun că tata lucra la CFR și mergeam seara la film, mă uitam la ceas și când ajungea tata acasă, eu eram deja în pat, chiar dacă nu era gata filmul. Oricum  sunt amintiri foarte frumoase!

Rep: Să înțeleg că nu ați văzut de multe ori, finalurile filmelor…

Ana Munteanu: N-am văzut, dar nu îmi pare rău.

Rep: Spuneți-mi cum v-a marcat locul nașterii și al copilăriei, evoluția viitoare de artist, interpret al cântecului popular?

Ana Munteanu: Eu de fiecare dată unde mă aflu, pomenesc de acel loc, acea comună Buchin, pomenesc  de tata, de mama, de bunicii mei. Pomenesc cântecul pe care l-am învățat acolo. Cât a trăit tata m-a ajutat foarte mult pentru că el cunoștea cântecele din zonă. După ce a murit am mers la cules folclor, în cealaltă parte a Caransebeșului, la Zlatna dar prin cântec și prin neamul meu, îmi iubesc foarte mult zona.

Rep: Mai cântă cineva din familie?

Ana Munteanu: Fiul meu care a avut și are o voce foarte bună dar fiind cam rușinos  nu a reușit să se impună. Dar își dorește foarte mult și chiar am de la el niște melodii și își dorește ca la primul CD pe care îl voi face în viitor să înregistreze împreună cu mine, un duet. Am  nepoții mei, din partea sorei mele, care deși au voce nu își doresc să cânte. Și eu am fost mai timidă dar  cu ajutorul talentului am trecut peste. Fata băiatului meu, nepoțica mea are voce, zic eu frumoasă, are ureche muzicală pentru că dacă îi cânt ceva, automat îl cântă. Am o altă nepoțică de cinci ani care știe să cânte și vrea să cânte pe scenă.

Rep: Când s-a produs întâlnirea cu muzica populară și mai ales cum s-a realizat oficierea sau trecerea  de la cântărețul de muzică populară, amator, la titlul de interpret de muzică populară?

Ana Munteanu: Acest lucru s-a oficializat în anul 1969, la Festivalul  – concurs “Maria Tănase”, pentru că de acolo am ajuns pe scara cea mai înaltă a cântecului popular. La acel concurs am luat marele premiu, iar de acolo au început filmări și înregistrări, făcându-mă cunoscută oamenilor care iubesc muzica populară.

Rep: Acest festival –concurs este direct legat de melodia “Trandafir cu creanga-n apă” …

Ana Munteanu: Sigur că da. Fără acest  “Trandafir cu creanga-n apă”  nu se putea ajunge până aici și nu exista Ana Munteanu, zic eu.

Rep: După acest festival important ați ajuns să fiți angajată la un ansamblu de cântece și dansuri sârbești. Cum a continuat cartiera artistică, Ana Munteanu?

Ana Munteanu: După festival am venit acasă și m-am angajat la Fabrica de mobilă din Caransebeș. Nu am stat mult acolo. După vreun an de zile am fost chemată în biroul președintelui de sindicat, unde a venit din partea comerțului un domn de la sindicat cu un muzicant care cânta la saxofon, Ion Bălan, care voia neapărat să mă ia la OCL, cum era pe vremea aia. Bineînțeles  că m-am dus la OCL și am stat acolo vreo 20 de ani, am lucrat în domeniul comerțului și pe numele Anei Munteanu s-a format un ansamblu care se numea Floare Bănățeană. Un ansamblu foarte bun care avea  dansuri, soliști, orchestră, cu acest ansamblu am fost în Iugoslavia, peste tot în țară, însă de atunci am activat mai mult ca un liber profesionist.

Rep: Ce ați reușit să înregistrați în acest timp? Cum puteți cuantifica  activitatea artistică în cântece și albume?

Ana Munteanu:  În acești ani am reușit să înregistrez trei discuri mici și unul mare, iar acum mai încoace am realizat încă trei CD uri. Însă nu aș putea spune câte piese am adunat în total că sincer nu le-am numărat.

Rep: Atunci când vă gândiți la repertoriu, la piesele culese, care sunt primele cinci piese care vă vin în minte?

Ana Munteanu: Lume, lume trecătoare,  Păsărică după munte, Trandafir cu creanga-n apă, Mama mea cât o trăit, Doruri am purtat ușor, Am nume frumos de Ană, Bade de dragostea noastră, Frunzuliță de secară și mai sunt multe altele…

Rep: Cum ați putea defini folclorul în manieră proprie?

Ana Munteanu: Folclorul este viața mea! Atunci când sunt în momente triste ale vieții, dacă cânt- cânt și plâng. Atunci îmi vin toate inspirațiile pentru texte și pentru tot ceea ce este frumos.

Rep: De o bună bucată de vreme sunteți stabilită în altă țară. Cât de des vă întoarceți în țară?

Ana Munteanu: Acum de vreo zece ani vin mai des: și de trei – patru ori pe an. Vin destul de des.

Rep: Vă trag locurile nașterii? E chemarea pământului, glasul pământului cum spunea scriitorul?

Ana Munteanu: Locul nașterii mă atrage ce-i drept, însă mă atrage dorul de țară, de oameni, de limbă, de tot.

Rep: Ce nu ați fi făcut niciodată în muzica populară? Ce nu v-ați fi permis niciodată în acest domeniu?

Ana Munteanu: Nu mi-ar fi plăcut și nu îmi place nici acum să cânt cântecele altora. Îmi pare rău că nu întâlnim astăzi așa ceva, dar eu vorbesc mai mult despre mine.

Rep: Un gând celor ce vă citesc aceste rânduri, ce vă ascultă muzica.

Ana Munteanu: Atunci când ascultați cântecele Anei Munteanu să își aducă aminte de tot ceea ce a fost bun în viața lor.

A consemnat Mihai Teodor Nașca

Interpretul de muzică populară, Ciprian Istrate s-a născut în Luduş într-un răsărit de septembrie,  mai precis pe 2 septembrie 1976 şi şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa, în oraşul natal, Iernut. De mai multi ani este târgumureşean şi lucrează în cadrul  Grupării Mobile de Jandarmi din Sîngeorgiu de Mureş, ca ofiţer psiholog. În armată a descoperit pasiunea pentru folclor, iar de şase ani lucrează în modul cel mai serios ca interpret. A editat până acum două albume de muzică populară: “Dragu-mi cum cântă cucul”, în 2002, şi “Bine-i stă la codru verde”, în 2005. A mai editat un album de colinde alături de un grup de copii din Iernut. În prezent lucrează la un nou album de folclor, realizat în mare parte. Pentru acest nou album, în care veţi descoperi doar surprize plăcute, lucrează cu Taraful “Ardealul” din Cluj Napoca, condus de maestrul violonist Mihai Emil, vioară pe care o puteţi asculta şi pe albumele Anei Ilca Mureşan. Ciprian Istrate colaborează de patru ani cu Ansamblul Profesionist “Mureşul” din Tîrgu Mureş. În ultimul an a format un taraf numit  “Ceteraş de pe Cîmpie” cu solişti instrumentişti din Zau de Cîmpie. Ce alte secrete mai ascunde Ciprian Istrate aflaţi în cele ce urmează.

Rep: Câmpia Transilvaniei a dat de-a lungul vremii destul de multe voci frumoase în ceea ce priveşte folclorul. Cine te-a inspirat şi cum ai ajuns să îndrăgeşti acest gen muzical ?

Ciprian Istrate:  Eu provin dintr-o zonă aflată la interferenţa Câmpiei Transilvaniei cu Tîrnava Mică  şi chiar cu Mureşul Mijlociu, aşa cum îmi place mie să spun. În ceea ce priveşte persoanele care m-au inspirat sunt vocile mari ale Ardealului, dar nu din zona mea. Este vorba de regretatul, Drăgan Munteanu, pe care îl pun alături de Nicolae Furdui Iancu, şi, poate o să se supere cineva pentru că l-aş aşeza alături şi pe Aurel Tămaş. Destul de târziu s-a aprins scânteia folclorului în Ciprian Istrate, acest lucru s-a produs undeva la 23-24 de ani, terminasem deja stagiul militar. La acea vârstă am simţit eu profunzimea cântecului popular şi ce poate el să transmită.

Rep: Povesteşte-ne câteva lucruri despre zona de unde îţi culegi cântecele. Ce au acei oameni mai special ?

Ciprian Istrate: Zona Câmpiei şi a Tîrnavelor este o zonă bogată în instrumentişti. Este o zonă vestită prin vioriştii pe care i-a avut, cel puţin în zona de Câmpie, prin jocurile populare, mai puţin prin interpreţi. Muzica din Câmpie este şi foarte greu de interpretat. Oamenii din aceste zone sunt oameni simpli, puri, cu suflet curat. Iată de aici şi coloritul costumelor populare, caracteristică zonei fiind alternanţa de alb şi negru.

Rep: Facem acum o întoarcere în timp şi te rog să îmi spui cum vezi, prin ochii de copil lumea satului ?

Ciprian Istrate:  M-am născut în Luduş şi locuiesc în Iernut de când mă ştiu şi am avut contact cu lumea satului tot timpul, pentru că părinţii mei au venit de la sat în oraş. Tatăl meu este din satul Gligoreşti, un sat aflat la graniţa dintre judeţele Cluj, Mureş şi Alba şi iată că poate nu întâmplător, prin repertoriul pe care mi l-am creat să acopăr toate aceste trei zone. Mi-aduc aminte de poveştile care erau spuse despre cum era viaţa înainte, însă modernismul a intrat şi în lumea satului. Erau şezătorile, jocurile de Paşti şi Crăciun, aceste lucruri au dispărut.

Rep: De-a lungul timpului o serie de tradiţii, obiceiuri s-au pierdut. Altele şi-au mai pierdut din valoare. Nu mai sunt aşa cum le ştiu bunii şi străbunii noştri. Ciprian Istrate  de ce obicei îşi mai aduce aminte ?

Ciprian Istrate: Mi-aduc aminte că de Paşti, atunci când eram copil, bunica ne făcea o “pupăză” era făcută din acelaşi aluat ca o pâine de casă. Pe Valea Mureşului Superior am întâlnit obiceiurile păstrate din străbuni. Din păcate în Iernut nu prea mai sunt păstrate tradiţiile. Din satul Sălcud am găsit nişte poze vechi după care mi-am reconstituit un costum pe care îl port cu cinste. Prin natura serviciului pe care îl am, militar fiind de carieră am nişte colegi din satele din împrejurimile Reghinului, spre munte, unde deplasându-mă am văzut nunta tradiţională cu car cu boi împodobiţi, cu călăreţii care întâmpină mirii, la intrarea în sat, cu stegarii, aceste lucruri care din păcate s-au pierdut, în multe locuri. Din păcate este destul de greu acum să le mai reconstituim.

Rep: Ai participat de-a lungul timpului la multe festivaluri de profil. Cel mai recent dintre ele este Festivalul “Ion Cristoreanu”, care s-a desfăşurat zilele trecute în Cluj  Napoca, unde ai fost invitat să susţii un recital.  Cum crezi că apreciază publicul muzica pe care o aduci pe scenă din zona Iernutului ? Cum o primeşte ?

Rep: Eu îmi doresc să calc pe urmele celui care a fost cel mai mare interpret al românilor, Ion Cristoreanu, care spunea că niciodată nu i-a plăcut lucrurile ieftine, kitch-urile. O melodie făcută de pe azi pe mâine nu are niciodată valoare. O melodie care a fost luată de o generaţie şi dată alteia şi care a trecut de proba timpului, întotdeauna va avea succes. Eu aş dori să cred că prin cântecele pe care le aduc păstrez această tentă autentică şi sper să urmez această cale şi să nu dau niciodată în lături indiferent ce s-ar întâmpla.

Rep: Eşti un tânăr interpret de muzică populară. Cine te-a îndrumat, cine te-a sfătuit, cu cine ai colaborat şi cine te-a ţinut pe un drum drept ?

Ciprian Istrate: Există o tentaţie spre lucrurile comerciale, aşa cum se spune că banul este ochiul dracului! Viaţa mea artistică, care nu este prea îndelungată, a început la Reghin, în oraşul viorilor, oraş care a avut un rol important în ceea ce este Ciprian Istrate astăzi. Pe scena Casei de Cultură din Reghin am fost invitat să cânt o romanţă. De acolo a început totul. Acolo am auzit pentru prima dată o vioară şi am început să cânt un cântec popular, celor din ansamblu le-a plăcut şi de acolo vine toată povestea care iată continuă şi astăzi şi sper să continue multă vreme. După care, acolo am întâlnit o elevă a Şcolii Populare de Arte din Tîrgu Mureş, care m-a adus şi pe mine în acest loc. Aici am cunoscut pe unul dintre cei mai mari culegători de folclor din zona noastră, regretatul Vasile Conţiu, pe care din păcate, nu l-am văzut decât trei zile. Eu venisem la Tîrgu Mureş la insistenţele elevei de atunci, Mihaela Botoş să mă asculte cineva. Am fost chemat, am cântat două-trei cântece. Ţin minte zâmbetul care era pe faţa regretatului, Vasile Conţiu şi care a spus: “să vină doamna secretară. Băiatul acesta intră direct în anul II !”. S-a întâmplat ca eu să urmez Şcoala Populară de Arte, la clasa doamnei Dorina Oprea, care pentru mine va rămâne întotdeauna o doamnă, pentru că este un om cu suflet mare.

Rep: Să ne faci un bilanţ al carierei de până acum. Ce ai reuşit până acum să înregistrezi şi ce planuri ai ?

Ciprian Istrate: Unii are spune că e mult, alţii că e puţin. În şase ani de activitate câţi se vor împlini în ianuarie anul viitor am reuşit să culeg cântece care să îmi dea posibilitatea să editez două albume de muzică populară, încă unul de colinde, iar acum sunt în lucru cu un alt album, cu cântece din comuna Zau de Cîmpie, de acolo de unde mi-am luat ca şi colegi, în spectacolele pe care le am, un ceteraş vestit, Petrişor Stoica şi verişorul lui Neluţu Râzea. Ei vin din două familii de muzicanţi ai zonei, nepoţi ai celui mai mare viorişti din zonă, Alexandru Cozac, care trăieşte şi azi la Luduş.  Sper ca până la sfârşitul acestui an să termin şi acest album, cu taraf tradiţional.

Rep: Ce alte zone etnofolclorice îţi mai plac şi ce alţi interpreţi mai ai la suflet ?

Ciprian Istrate: Îmi plac foarte mult cântecele Mariei Tănase, cântece din Banat cu Achim Nica, Traian Jurchela, Tiberiu Ceia. Zona Alba îmi place foarte mult.

Rep: Cărui loc îi spune Mariana Anghel, “acasă”?

Mariana Anghel: Îi spun “acasă”, casei părintești unde m-am născut, în Călanu Mic dar îi spun acasă și casei mele din Simeria, unde îmi găsesc liniștea și unde mă simt foarte bine.

Rep: Locul nașterii cu siguranță își lasă o amprentă asupra  fiecăruia. Cât de mult a contat mediul, oamenii, societatea în care te-ai născut și ai crescut, asupra viitorului carierei artistice?

Mariana Anghel: Am avut privilegiul de a trăi în lumea satului și atunci am experimentat pe propria-mi piele toate momentele frumoase, tradiționale din lumea satului. Doar așa am putut înțelege cel mai bine, de ce cântecul “Nănașă, bărbatul tău”, cântec realizat din punct de vedere al textului, inspirat din strigăturile de la nuntă, ce rol are acest cântec. Sau ce înseamnă pentru țăranul român cuvinte precum codru, flori de cireș, sau orice cuvânt din vatra satului. Vatra satului îți dă înțelepciune. Dacă ai răbdare să asculți ceea ce vorbesc bătrânii noștri ai învăța mult mai multe decât dacă  ai urma o facultate de psihologie. Pentru că înțelepciunea noastră are profunzime, înțelepciunea noastră tradițională are greutate, are consistență. Nimic nu este întâmplător. Oamenii satului nu aveau frică de Dumnezeu, ci aveau respect. Este un lucru total diferit. Am fost în Statele Unite și am fost impresionată de felul cum românii noștri, care trăiesc acolo de peste douăzeci de ani  nu se așează la masă, până nu spun o rugăciune și până nu își fac o sfântă cruce. Am rămas impresionată și am spus: uite că în  fiecare etapă a vieții, învăț ceva sau îmi amintesc că trebuie să fac un lucru.

Rep: Muzica se naște o dată cu omul, că primești harul cântecului la naștere. In cazul Marianei Anghel cum stau lucrurile? Mai sunt alte “antecedente” în familie?  Cum a ajuns în genele Marianei Anghel, muzica populară?

Mariana Anghel: Părinții mei au voce dar nu au cântat niciodată însă au știut să dezvolte și la mine și la fratele meu dragostea de muzică. Fratele meu a făcut muzică din clasa  a I-a. Eu de la vârsta de 12 ani am cântat cu un ansamblu de cântece și dansuri populare. Este mare lucru pentru că, în momentul în care cânți cu o orchestră, să știi să intri în ritm, acest exercițiu este extraordinar pentru un artist. Apoi, mama a făcut naveta cu mine, la București la cursuri de canto. Cei care sunt din generația mea, își aduc aminte că nu lucrai în acea perioadă la un spectacol decât cu regizor de scenă, cu oameni specializați, pe bucățele. Era neapărat un specialist în literatură populară, un specialist în muzică, un coregraf, un regizor. Și erau chiar specialiști. Am fost construită ca artist, într-o vreme în care rigurozitatea și seriozitatea își spunea cuvântul. Școala aceasta a artistului dinainte de revoluție a fost întradevăr o școală puternică.

Rep: De când poate spune Mariana Anghel că a devenit interpret de muzică populară?

Mariana Anghel: Debutul a avut loc în 1982, la emisiunea Tezaur Folcloric, realizată de Mărioara Murărescu. Apoi în 1983 am participat la Festivalul concurs Floarea din Grădină și totul s-a produs atât de repede pentru că eu depășeam etapele ca Făt Frumos și creșteam într-o zi cât alții într-un an. Prima filmare pentru programul de Revelion a fost în 1982, la 16 ani, când am intrat pe platoul de filmare unde erau numai vârfurile în muzica populară, pentru mine a fost șocant și chiar de neuitat. N-am să uit niciodată și parcă simt și acum emoția aceea să vezi alături de tine toți „greii” folclorului românesc. Nu știu când s-a produs exact trecerea în branșa interpreților de muzică populară, pentru că din primii ani am fost în marile spectacole ale țării. Când intram în televiziune, toată lumea îmi zicea, aia mică de la Hunedoara. Pentru ei eram un fenomen, am pornit foarte devreme și am depășit foarte repede etapele.

Rep: De regulă se lipește câte o piesă de artist, ca timbrul de scrisoare. Care este acea piesă după care toată lumea o recunoaște pe Mariana Anghel?

Mariana Anghel: Piesa mea de debut este “Tare-aș vrea floare să fiu” . Apoi un cântec pe care toată lumea îl cânta pe mașină, când ansamblurile plecau undeva era “Asta-i bătuta” sau un alt cântec “Ce-ai crezut bade și crezi” sau “Asta-i Lina noastră dragă”, iar acum, mai nou “Bade cireși-s în floare “. “Streiule pe malul tau” e un cântec care emoționează foarte mult. M-am încăpățânat să îmi creez o personalitate, să îmi creez un stil propriu și am reușit.  Mulțumesc lui Dumnezeu pentru șansele pe care mi le-a dat, de a reuși să bucur oamenii. Este cel mai mare câștig al vieții mele!

Rep: Asta este și menirea interpretului de muzică populară?

Mariana Anghel: Cu siguranță este menirea interpretului de muzică populară. Cântecul popular este mai presus de toate o terapie. Este o armonizare cu universul. Țăranul român are o conexiune perfectă între cer și pământ. Omul, solar fiind se încarcă de la soare și cu picioarele bine înfipte în pământ și se încarcă de la Mama Pământ. Dacă el este prieten cu pământul, soarele, florile  înseamnă că este în armonie cu totul.

Rep: Dați-mi  câteva exemple de interpreți de muzică populară care va vin în minte.

Mariana Anghel: Ioan Bocșa, Veta Biriș, Sava Negrean Brudașcu, Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca, Achim Nica, Angela Buciu, Nicolae Sabău, Valeria Peter Predescu, Mariana Drăghicescu, Maria Apostol, Maria Lătărețu. Sunt foarte mulți   artiști mari … Constat că noi artiștii suntem nemuritori.

Rep: Ce nu ați face niciodată în folclorul românesc?

Mariana Anghel: Am încercat să cânt fără a purta batic pe cap. Este o experiență interesantă, însă am fost în Statele Unite și oamenii de acolo nu m-au recunoscut.  Mi-am dat seama că eu nu trebuie să fac ceea ce îmi place mie, trebuie să fac ceea ce trebuie făcut.

Rep: Cum ați defini în manieră proprie folclorul?

Mariana Anghel: Este expresia vie a sufletului românesc.

Mihai Teodor Nasca

În ultimele zile am avut ocazia să ascult un dublu album realizat de Mariana Pop, dăscăliţa din Cluj Napoca, rapsod popular aşa cum singură îşi spune, fără a avea veleităţi de vedetă peste noapte, aşa cum mai nou se practică, fără să se laude cu apariţii la diverse televiziuni, doar de dragul de a se vedea la televizor cât mai des. Mariana Pop cântă pentru că îi place şi probabil se regăseşte în ceea ce cântă. Jocurile Câmpiei Transilvane de la Jocul de început sau Româneşte, până la Târnăveana sau Fecioreşte ori Bărbunc, Mariana le abordează pe toate şi a avut curajul să ne şi doinească “În grădiniţa cu pruni”, ceea ce îl face pe ascultătorul avizat să retrăiască o feile din viaţa asta cu suişuri şi coborâşuri. Şi ca meniul celor două CD –uri  să fie complet, s-a mai adaugat şi o strigătură de nuntă, la găină şi un cântec de cătănie. Aşadar Libris Braşov îşi pune semnătura pe aceste două materiale apărute la un an după primul album al artistei, “Zi, Naţi, cu cetera!”, continuând astfel ideile de început. Înregistrările s-au făcut cu grupul instrumental “Ardealul”, condus de Mihai Emil, imprimate la studioul “Glas Transilvan” din Cluj Napoca. Nu am spus multe lucruri despre versurile melodiilor. Dacă sunteţi din zona de Câmpie atunci o să ascultaţi vorba de acasă, dacă nu o să învăţaţi vorba strămoşească, lucrurile fiind spuse clar, în grai, cu toată gura.  Trebuie spus de la bun început că acest material se adresează celor avizaţi, celor ce mai au vreme să asculte melodii tradiţionale cu rost şi versuri potrivite şi fără duşmani şi bani sau să analizeze cu s-au ales în lumea asta. Dacă v-am convins de nevoia de a asculta un astfel de album, sau mai bine zis de astfel de albume vă invit să căutaţi în magazine acest album şi după ascultare să îmi împărtăşiţi impresiile domniilor voastre.

Rep: Când spune Ioan Chirilă acasă, încotro se îndreaptă cu gândul?

Ioan Chirilă: Ioan Chirilă, când spune acasă, spune Bucovina. Am văzut lumina zilei într-un sat aşezat pe malul unui iaz extraordinar, la marginea Fălticenilor, cu costişe acoperite de livezi cu meri fructiferi, cu peri, cu oameni gospodari, cu case frumoase. Am plecat de mulţi ani de acasă, cu dorul satului natal în suflet, cu oamenii locului, şi mă întorc ori de câte ori am posibilitatea. Folclorul adevărat este în Bucovina, iar ca artist nu te poţi perfecţiona dacă nu ţi în permanenţă legătura cu satul natal şi Bucovina îţi oferă şi în aceste vremuri acele frumuseţi nealterate care m-au facut să rezist timp de 25 de ani în această lume a muzicii populare. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am acest har, că am o familie minunată care m-a susţinut în toţi aceşti ani, că am întâlnit oamenii potriviţi la timpul potrivit, şi aici mă refer la maestrul George Sârbu, la redactorii de la radio, din televiziune care au sărit în ajutorul meu promovându-mă la începutul carierei mele când în general se oferă mai greu o mână de ajutor.

Rep: Când v-aţi întâlnit cu muzica populară?

Ioan Chirilă: De la vârsta de cinci ani eu am cântat la acordeon, şi îmi amintesc cu plăcere că în acea perioadă cântam la Casa de cultură. Cântam valsuri de Strauss după partituri. Tata aşa a vrut. La un moment dat am început să urăsc acordeonul, dar după ani de zile mi-am dat seama că acest lucru mi-a fost de folos. Am învăţat să solfegiez, iar atunci când am început să fac înregistrări mi-a fost foarte uşor. În câteva ore învăţam o piesă şi puteam să merg să o înregistrez. Nu am fost conştient de faptul că am voce până la vârsta de 18 ani, când am mers în armată. Până atunci nu am fost plecat de acasă niciodată. În prima lună de armată am slăbit 23 de kilograme, iar mama când a venit la mine nu m-a mai recunoscut. Într-o zi am început să fredonez melodia „Tudoriţo nene” şi m-a auzit maiorul care era comandantul plutonului care mi-a zis „mai zi mă că le zici bine!”. Atunci ştiam doar un un singur cântec. Îmi plăcea mie folclorul dar nu ştiam că am calităţi vocale. De atunci maiorul a început să mă protejeze, mă punea să fac brigăzi artistice, să cânt în spectacole. Am început să cânt la radio şi să învăţ şi alte cântece. După terminarea armatei m-am dus la Şcoala Populară de Arte din Bucureşti, unde am dat examen. În comisia de examinare era domnul Olmazu, corepetitor la pian, Angela Moldovan trona în mijlocul comisiei. Am dat examenul, am reuşit şi aşa am început să merg la clasa de canto, unde era profesoară o bucovineancă de-a mea. Am crezut că era simplu dar nu a fost deloc aşa. Am luat la bătăi peste diafragmă pentru că nu ştiam să respir, am început lecţiile de canto, vocalizele în faţa oglinzii. Când mă punea să strig începeam să plâng pentru că îmi era ruşine,  dar la un moment dat ea a văzut că eu mă consum cu adevărat a început să îmi explice cum să strig: „imaginează-ţi că eşti în vârful unui munte, iar soţia ta, fratele tău sau cine vrei tu e pe culmea cealaltă, iar tu trebuie să spui „mă Ioane mă!”, trebuie să faci gura foarte rotundă, ca oul, şi strigi, şi aşa o să înveţi să strigi”. Publicul întotdeauna aşteaptă strigătura la cântec.

Rep: Dacă ar fi să faceţi o dare se seama a materialelor înregistrate până acum, cum ar fi facută această dare de seama?

Ioan Chirilă: Am reuşit să înregistrez în Radiodifuziunea Română în jur de 50 de piese personale. În 1987 am scos un disc de vinil, iar pe urmă au apărut încă patru albume. Nu  mai multe pentru că eu muncesc cam trei-patru ani la un album. Cred că cel mai recent este cel mai valoros, cel mai reusit. Toţi redactorii mi-au spus acest lucru.

Rep: Ce este folclorul pentru dumneavoastră?

Ioan Chirilă: Pentru noi românii folclorul este ca şi hrana zeilor, este hrana sufletului, o ambrozie, te calmează, te linişteşte, îţi dă puterea să mergi mai departe, să îţi ierţi duşmanii, să îţi iubeşti prietenii. Folclorul te ajută să îţi păstrezi identitatea naţională.

Rep: Ce gânduri transmiteţi celor care sunt pasionaţi de muzică populară şi folclor.

Ioan Chirilă: Dacă iubesc cu adevărat folclorul, dacă iubesc cu adevărat munca adusă în slujba folclorului să îl transmită mai departe cu sfinţenie, să îl păstreze cât mai pur şi mai curat!

A consemnat Mihai Teodor NAŞCA

Rep: Ce reprezintă pentru un artist de muzică populară cariera?

Dorina Grad: După părerea mea, cred că un rol foarte important îl are seriozitatea, munca şi atunci automat se văd şi rezultatele. Trebuie să fi conştient de faptul că vei fi o persoană publică. Responsabilitatea este mare când faci acest lucru, deoarece pe oameni nu îi poţi minţii nciciodată. Eu atunci când sunt pe scenă şi cânt, cânt din tot sufletul pentru publicul spectator şi vreau să ajungă mesajul meu acolo unde trebuie, la sufletul omului.

Rep: Care este obstacolul cel mai mare, pragul cel mai greu care trebuie trecut în acest domeniu care ar fi?

Dorina Grad: Mi-ai pus o întrebare dificilă. Suportul financiar este foarte important, pe lângă mediatizarea facută de mass-media.

Rep: Succesul unui artist depinde neapărat de numărul de apariţii, de locul unde apare?

Dorina Grad: Nu neapărat. Degeaba apari toată ziua pe sticlă şi nu transmiţi nimic.

Rep: Când te întorci înapoi şi te gândeşti la folclor aşa cum îl percepi şi aşa cum l-ai simţit, la ce oameni, la ce persoană, interpret, redactor muzical te-ai întoarce ca să poţi să spui că acesta este referenţialul meu, la aceştia mă raportez acum, în situaţia de faţă?

Dorina Grad: Din păcate primele persoane care mi-au îndrumat paşii în ale cântecului nu mai sunt printre noi. Îi regret din tot sufletul meu. Au rămas şi alţi redactori care de fiecare dată îmi spuneau că mă apreciază, dar nu ştiu din ce motive nu sunt pe placul dumnealor, nu sunt invitată aşa cum mi-aş dori la unele emisiuni, pentru că aş fi ipocrită să nu spun că nu mi-aş dori să apar la anumite televiziuni.

Rep: Crezi că nu ai destul de multă mediatizare în anumite locuri sau pur şi simplu este o piedică, sau un fel de subiectivism din partea celor care realizează emisiunile şi care te ocolesc cu bună ştiinţă?

Dorina Grad: Cred că da. Sunt convinsă de acest lucru. Sunt foarte mulţi redactori de televiziune care mă apreciază foarte mult şi care atunci când eu participam la festivaluri îmi dădeau note foarte mari, veneau la mine şi mă felicitau pentru evoluţia mea pe scenă, şi atunci îmi pun un semn de întrebare. De ce? Pentru că eu de atunci am evoluat foarte mult.

Rep: În momentul în care ai venit la Târgu Mureş şi ai intrat într-o nouă “trupă”, într-o nouă familie, ce a trebuit să schimbi la atitudinea ta când te-ai integrat printre mureşeni?

Dorina Grad: Nimic. Repertoriul nu l-am adaptat zonei, deoarece eu cânt folclor din zona Someşului. Am încercat întotdeauna să fiu aceeaşi, să fiu sinceră, să fiu modestă, să muncesc, să stau acolo în banca mea şi la locul meu. Asta am încercat să fac. Nu ştiu dacă am reuşit. Eu cred că da.

Rep: Există o modă. Un artist trebuie să vină mereu cu un album nou, cu ceva piese noi. Cum vezi din punctul tău de vedere acest aspect. Trebuie un artist să scoată în fiecare an un album?

Dorina Grad: Palmaresul meu nu este foarte bogat, dar nu ştiu dacă este indicat ca în fiecare an să faci câte un album. Eu am fost împiedicată de partea financiară să nu realizez mai multe, iar oamenii nu cred că apucă într-un timp foarte scurt să îţi cunoască piesele. Omul trebuie să îţi audă,  cunoască materialul. După părerea mea nu asta contează foarte mult.

Rep: Ce crezi că a prins la publicul mureşan, din personalitatea artistică a Dorinei Grad? Cu ce crezi că i-ai captat?

Dorina Grad: Cu felul meu de a fi pe scenă unde încerc să fiu eu, să nu îi mint să cânt frumos şi cred că doinele de fiecare dată şi romanţele cred că le plac ascultătorilor. Vreau să fiu la locul meu.

Rep: Dacă Dorina Grad ar fi ales o altă cale prin absurd, ce şi-ar fi dorit să ajungă?

Dorina Grad: Iubesc foarte mult copiii, şi mi-aş fi dorit să ajung ori educatoare, ori învăţătoare. Îmi sunt dragi copii mici. Îmi plac copiii foarte mult.  Din păcate nu a fost să fie să am şi eu un copil, dar toată dragostea mi-o revars asupra nepoţelei mele, pe care o iubesc nespus de mult.

Rep: Să presupunem o situaţie ipotetică, în care ar trebui să mergi undeva timp de o lună, nu spunem unde, ce CD-uri sau casete ai duce cu tine?

Dorina Grad: Din muzica uşoară aş duce o casetă cu Mihaela Runceanu, iar din muzica populară, nu vreau să dau nume, dar aş duce doar muzică de calitate. Mie îmi plac în general melodiile de suflet.

Rep: Din punct de vedere astral eşti în zodia Leu. Leul vrea să deţină controlul, să fie deasupra situaţiei. În viaţa ta cum stau lucrurile?

Dorina Grad: în viaţa de zi cu zi lucrurile stau cam ca în zodie, îmi place să fiu stăpână pe situaţie, dar profesional nu sunt destul de dură ca un leu şi îmi pare rău că nu sunt aşa, ar trebui în unele momente să ai tupeu mai mult şi asta mi se confirmă din ce în ce mai mult.

A consemnat Mihai Teodor Naşca

Rep: O parte de lume spune că sunteţi de pe Valea Gurghiului, alţii spun că sunteţi din Vătava. De unde este Izidor Tudoran şi care este povestea lui ?
Izidor Tudoran: M-am născut în comuna Ibăneşti, în data de 29 ianuarie 1950. Tata era pădurar în Ibăneşti, iar mama era din Şerbeni. După un an şi opt luni, părinţii au divorţat, iar noi fiind doi fraţi, pe mine m-a luat tata, iar fratele mai mic a rămas cu mama. Tata a plecat apoi în Vătava şi până la 14 ani am crescut în Vătava. De mic copil cântam la fluier, înainte de a merge la şcoală. Când era jocul în sat eu stăteam pe lângă muzicanţi, când era pauză băteam la ţambal, luam vioara în mână. În vremea când eram în clasa a doua a venit Paul Tornea, prieten fiind cu tata şi a vrut să mă ducă la Bucureşti, însă tata nu a fost de acord cu acest lucru. În schimb a vorbit cu Victor Radu şi m-a dus să cânt la vioară. Ştiam să cânt cu două degete şi m-a rugat să cânt şi cu celelalte degete. Eu m-am speriat  şi am luat-o prin Dumbrava, prin zăpadă şi am ajuns înaintea lui tata acasă.
Rep: Practic aţi început la instrumente, dar când aţi început să cântaţi vocal ?
Izidor Tudoran: În timpul şcolii generale, cântam la serbări, iar la vârsta de 14 ani am plecat din sat în Reghin, unde am început la IRUM, unde lucram. Am plecat apoi la Casa de Cultură din Reghin, unde am intrat în orchestră, unde cântam la vioară dar şi vocal. Apoi la Montaje literare m-am întâlnit cu Maria Costea Lircă. Am urmat apoi Liceul Pedagogic, am plecat în armată unde soldat fiind am colaborat cu Ansamblul “Ciocârlia”. Tare mult i-a plăcut lui Ion Cristoreanu de mine şi tot mă lămurea ca să rămân în Bucureşti. Eu fiind copil de la ţară i-am spus că nu pot rămâne. Cristoreanu mi-a spus: “tu dacă rămâi în Bucureşti din tine iese cântăreţ mare”! În 1972 am venit la Tîrgu Mureş, la Ansamblul Combinatului “Azomureş”, “Şireagul” şi era o concurenţă foarte mare între ansamblurile întreprinderilor. Prin 74-75 am făcut înregistrări la Radio Cluj, cu Dumitru Vârtic. Am mers  la acesta, i-am spus că nu am recomandări de la nimeni, nu ştiu cum se procedează dar aş vrea să cânt. M-a pus să cânt un fragment de doină, învârtită şi purtată şi am rămas îngheţat că aşa de repede s-a terminat audiţia. Mă gândeam că nu i-a plăcut. Mi-a spus apoi: “du-te acasă, înregistrează câte o strofă pe bandă de magnetofon, textele bătute la maşină în patru exemplare şi mi le trimiţi. Dar melodii de-ale tale. Tu dacă vrei să fii cineva să-ţi cânţi melodiile tale”. Am venit acasă şi am pus 12 melodii pe bandă şi după două săptămâni m-au chemat la înregistrări. După un an au început să fie cunoscute piesele, mai ales “De la târg şi până acasă”. Radio Bucureşti s-a interesat atunci care sunt interpreţii din Ardeal mai buni. Printre ei erau Fraţii Filip, Liviu Becichi, Nicolae Bondoi şi eu. La Radio Bucureşti a fost o problemă la textul cântecului “Cătălină, Cătălină”, întrucât în acea perioadă textele trebuiau să fie educative. Dirijorul orchestrei, George Vancu mi-a spus: “Dorele, dacă până mâine dimineaţă vrei să imprimi melodia “Cătălină, Cătălină” trebuie să îi schimbi textul neapărat. L-am schimbat şi mi-au spus că e un text extraordinar şi aşa am imprimat cel de-al doilea album.
Rep: Dorurile cui le cântaţi ? De unde vă culegeţi textele şi melodiile ?
Izidor Tudoran: Fiecare se fereşte să spună un mare adevăr. Culegem, culegem, dar şi înainte cineva a trebuit să facă ceva. Un text sau o melodie o faci după ce cunoşti foarte bine zona, după ce baţi acea zonă ani de zile. Având contact cu oamenii şi obiceiurile deja îţi intră în sânge şi crescând cu muzica populară şi majoritatea textelor îmi aparţin.
Rep: V-aţi făcut un calcul câte piese aveţi în repertoriu ?
Izidor Tudoran: Drept să spun nu am căutat niciodată să fac un lucru la kilogram. În anii aceştia am adunat 70-80 de cântece de-a mele.
Rep: V-a preluat vreun tânăr interpret piesele din repertoriu ?
Izidor Tudoran: Cu regret trebuie să spun că am auzit că unii au mai preluat din piese şi nu m-ar supăra deloc, ba chiar mi-ar face plăcere dacă le cântă, să respecte munca mea. Să nu le ciufulească aşa cum se spune. O dată ce melodia este cunoscută, un cântec este cunoscut şi textul este schimbat, îşi pierde din calitate, piesa nu mai are valoare.
Rep: Care credeţi că sunt piesele muzicale prin intermediul cărora publicul va asociază şi vă recunoaşte ?
Izidor Tudoran: Cred că e vorba de “Cătălină, Cătălină”, “De la târg şi până acasă”, “Stau pe prispă mă gândesc”, “În coasta Hodacului”, “Ieşi mândruţă în fereastră”, “Mureşeancă, şorţ cu flori”, “Pe Valea Mureşului”, “Pe Valea Gurghiului”, “Mă uit roată pingă masă”, cred că toate sunt cunoscute.
Rep: Vreau să le transmiteţi câteva gânduri tinerilor interpreţi de muzică populară.
Izidor Tudoran: Fiecare părinte îşi iubeşte foarte mult copilul şi vrea neapărat să îl vadă mare artist. Eu zic însă cu nu e bine să fie forţaţi copii de mici să cânte în diverse locuri. E un lucru frumos dar acest fapt le ia din timpul de joacă. Peste ani îşi dau seama că le lipseşte ceva, iar părinţii ar putea constata că, copiii ar putea să urască cântecul, pentru că atunci când trebuiau să se joace şi-au pierdut timpul de joacă cântând. Eu le spun tinerilor şi copiilor mei cu ce probleme se vor lovi în viaţă, căci lumea cântatului nu este uşoară. Să îi asculte pe toţi interpreţii şi de la fiecare interpret să ia ceea ce crede că i se potriveşte. Să vadă ţinuta scenică, caracterul omului.
Rep: Este vreun tânăr interpret din judeţul Mureş pe care îl vedeţi ajungând un mare nume ?
Izidor Tudoran: Sunt mai mulţi tineri, dar cel care e acum pe val, cum se spune  este Ciprian Istrate. După câte îl cunosc eu e un om bun, cu o voce bună şi până acum am auzit numai cântece frumoase.
Rep: La ce vă gândiţi când spunem folclor ?
Izidor Tudoran: Folclorul ne caracterizează pe noi. Un popor se defineşte prin tradiţii, prin obiceiuri şi fiecare trece prin sufletul omului. Cred că fără folclor nici nu am exista!  Orice eveniment din viaţa noastră fără folclor nu se poate!

10/02/2007

Rep: Ce amintiri te leagă de lumea satului. Cum vede un om care se află de ceva ani la oraş, lumea satului în care a copilărit ?

Livia Sorlea: Ce amintiri mă leagă de sat….Sunt multe. Fiind plecată de 18 ani din sat (Dumbrava n.r.), a trecut destul de mult timp şi îmi amintesc cu plăcere de copilărie. Dumbrava este un sat frumos de la poalele muntelui. Despre locuitorii acestui sat pot spune că sunt nişte oameni minunaţi, ţărani în adevăratul sens al cuvântului, care ştiu să şi muncească, ştiu să îşi drămăluiască treburile pe lângă casă, aşa cum pot ei mai bine dar sunt şi ţărani emancipaţi. Pot folosi şi acest cuvânt pentru a-i descrie. Democraţia a ajuns şi în satul Dumbrava.

Rep: Când vine vorba de satul tău, ce îţi vine minte prima dată când te gândeşti la locurile unde ai copilărit. De ce îţi aduci aminte cu mare plăcere ?

Livia Sorlea: Nu ştiu dacă este vreun lucru anume care îmi vine prima dată în minte. Bineînţeles că în primul rând îmi sunt în minte părinţii mei. Părinţii, bunica mea care mai este printre noi şi bineînţeles toţi oamenii aceia minunaţi pe care îi ştiu, gospodari, cu bun simţ, gospodari. Pot spune că au toate calităţile unui ţăran adevărat.

Rep: Ai fost una dintre câştigătoarele concursului “Moştenitorii”, concurs organizat de Televiziunea Română la Tîrgu Mureş. De atunci au trecut câţiva ani şi se spunea atunci că laureaţii acestui concurs vor fi sprijiniţi să se afirme. Care a fost  drumul tău de la câştigarea acelui concurs şi până în prezent, evident prin prisma talentului folcloric ? Cât de mult crezi că a contat acest lucru şi ce piedici ai întâlnit ?

Livia Sorlea: La piedici nu vreau să mă gândesc. Au trecut şapte ani  a fost un lucru minunat ce s-a întâmplat atunci. Am câştigat locul I, la concursul “Moştenitorii”, a fost de fapt rampa mea de lansare. A fost prima treaptă, care mi-a adus multe satisfacţii, am reuşit să îmi înregistrez un album propriu şi cu colegele mele. La piedici nu vreau să mă gândesc, în toate domeniile sunt greutăţi, la fel este şi cu muzica populară. Dar dacă vrei ceva din tot sufletul şi îţi propui să reuşeşti, mai şi un pic de talent, noroc şi ambiţie eu zic că poţi reuşeşti.

Rep: Ai avut un drum mai uşor fiind o câştigătoare la acel concurs ?

Livia Sorlea: Da pot să spun că da. A fost ca o etichetă, pentru că am fost câştigătoare la acel concurs, însă aşa cum am mai spus nu ajunge să câştigi un festival trebuie să munceşti mult şi continuu.

Rep: Ce crezi că este mai important pentru un cântec: melodia sau versurile ?

Livia Sorlea: La unele piese contează 80 la sută textul şi 20 la sută melodia, la altele 50 la 50. Acum depinde şi de cel care ascultă şi de dorinţa de moment a acestuia. Eu spun că întotdeauna, textul e cel care transmite, care te aduce mai aproape de cel la care te adresezi.

Rep: Şi cam ce crezi că transmit versurile cântecelor mureşene ?

Livia Sorlea: Din totdeauna în cântece şi în special în cântecele populare  se vorbeşte de jale, de dor, de dragoste. Făcând referinţe acum la albumul meu şi piesele mele am cântece de dor, de joc şi doină. Ca să poţi să te adresezi tuturor, eu cred că trebuie să cuprinzi toate genurile.

Rep: Trăim într-o eră a libertăţilor extreme sau prost înţelese. Iată muzica populară şi-a găsit în ultima perioadă canale multe de a ajunge la telespectator şi ascultător. Crezi că publicul ar trebui să aibă ultimul ciur al alegerii valorilor ?

Livia Sorlea: Publicul este cel care selectează ultimul pentru că sunt anumite posturi tv private unde primează banul. Publicul este cel care te ridică sau te coboară şi te situează pe treapta pe care trebuie să fii.

Rep: Lumea satului a fost plină de obiceiuri şi an de an se mai pierd, unul câte unul. De ce obicei îţi aduci aminte cu mare drag şi care şi-a mai pierdut cu timpul din valoare ?

Livia Sorlea: Îmi amintesc cu mare drag de un obicei de Crăciun: Turca. Din fericire nu a dispărut şi mă bucură acest lucru. Pot spune însă că nu mai este trăit cu aceiaşi intensitate ca pe vremurile când eram eu mică. Tinerii din sat, în Postul Crăciunului pregătesc turca, o împodobesc. Tot acum îşi “arhoneau” – tocmeau -  muzicanţii pentru jocul de Crăciun. În seara de Ajun se pornea de la casa preotului şi fiecare casă era colindată de către turcă. Era un obicei foarte frumos.

Rep: Dar care ar fi motivul pentru care pierdem rând pe rând obiceiurile străbune? Este cumva de vină şi globalizarea sau nu mai avem interes în păstrarea tradiţiilor ?

Livia Sorlea: Tinerii de la sat mai au încă dragoste faţă de folclor şi de obiceiuri. Până la urmă ei tot reuşesc să păstreze tradiţiile noastre chiar dacă acum poate sunt atraşi de către alte lucruri mai moderne.

Rep: Spune-ne câteva cuvinte despre albumul pe care ai reuşit să îl editezi.

Livia Sorlea: Albumul a fost realizat la un studio din Zalău, poartă numele “Câte păsări codrul are”. Este de fapt şi piesa care m-a făcut pe mine cunoscută şi l-am înregistrat cu Ansamblul Profesionist “Mureşul” din Tîrgu Mureş. Albumul se adresează tuturor iubitorilor de folclor. Au trecut cinci ani de la realizarea acestui album şi am început să muncesc la un alt album.

Rep: Cine te-a îndrumat în acest domeniu şi mai ales cu-i îi datorezi foarte mult ? Cine a fost mentorul tău ?

Livia Sorlea: “Vinovaţi” că eu sunt unde sunt, sunt părinţii mei care mi-au dat viaţă. Fac parte dintr-o familie de mari iubitori de folclor. Pe vremuri la noi în sat era o formaţie de fluieraşi, iar dirijorul şi mentorul acelei formaţii era bunicul meu. Vocea o moştenesc de la mama mea Rafila Sorlea . Părinţii mei, Rafila şi Aurel au fost primii mei îndrumători. Am absolvit Liceul de Artă din Tîrgu Mureş şi Şcoala Populară de Artă cu prof. Vasile Conţiu. Nu am avut un idol în muzica populară. Am vrut să nu imit pe nimeni, cu toate că îmi plac foarte mulţi interpreţi .

Rep: Dacă ai fi să alegi o altă zonă folclorică din România, care ar fi aceea ?

Livia Sorlea: Îmi plac două zone deopotrivă: Banatul şi Mehedinţiul.

Rep: Ce crezi că ar trebui să cunoască mureşenii despre Livia Sorlea ?

Livia Sorlea: Faptul că în viaţa de zi cu zi am o activitate cu totul diferită de folclor, acesta mă ajută să fiu eu.

A consemnat Mihai Teodor Nasca

- aprilie 2007 -

Filed under: Interviuri interpreti folclor ]]> http://mihainasca.wordpress.com/2010/05/05/livia-sorlea-publicul-este-cel-care-te-ridica-sau-te-coboara-si-te-situeaza-pe-treapta-pe-care-trebuie-sa-fii/feed/ 0 46.536098 24.596795 46.536098 24.596795 mihainasca Digital Camera Digital Camera Digital Camera http://mihainasca.wordpress.com/2010/05/05/ionela-morutanin-momentul-in-care-doinesc-traiesc/ http://mihainasca.wordpress.com/2010/05/05/ionela-morutanin-momentul-in-care-doinesc-traiesc/#comments Wed, 05 May 2010 15:38:08 +0000 Mihai Teodor Naşca http://mihainasca.wordpress.com/?p=594 ]]> Tânăra solistă de muzică populară, Ionela Moruţan s-a născut într-o zi de 22 noiembrie, în localitatea Urmeniş  din judeţul Bistriţa Năsăud. Moştenitoare a talentului de la mama sa, Saveta, Ionelei Moruţan i s-a dus vestea, nu numai până la Cluj, aşa cum spune în unul din cântecele sale. A reuşit să ajungă la sufletele iubitorilor de folclor din întreaga ţară şi chiar din străinătate. Este absolventă a Şcolii de Arte din Tîrgu Mureş, clasa regretatului profesor Vasile Conţiu şi cred că, de acolo de sus unde se află maestrul acum este mulţumit de fosta sa elevă. Ionelei i-a dat Dumnezeu har, şi poate şi cântecele o avantajează, cunoscută fiind pentru interpretarea deosebită a doinelor. Reprezintă Câmpia Transilvană, o zonă de interferenţă, iar primul album l-a realizat cu orchestra condusă de  dirijorul Stelian Stoica de la Sibiu. În cântecele sale se vor regăsi nu numai mureşenii şi bistriţenii ci toţi cei care o vor auzi pe Ionela cântând. Şi pentru că pe 22 noiembrie a fost ziua ei de naştere, îi urăm şi noi “La mulţi ani”!

Rep: Ionela Moruţan, de o bună bucată de vreme eşti târgumureşeancă, însă originile tale se află la Urmeniş. Unde te simţi acasă şi unde este locul căruia îi spui “acasă”?

Ionela Moruţan: Acasă mă simt oriunde şi printre bistriţenii mei dar şi în Tîrgu Mureş. În Tîrgu Mureş stau de aproape 21 de ani. Din punct de vedere artistic, judeţul Bistriţa Năsăud este mai aproape sufletului meu, pentru că iubesc mai mult zona Bistriţei decât cea a Mureşului. Îmi amintesc şi acum, chiar dacă au trecut câţiva ani buni de satul în care m-am născut, de oamenii din sat, de copilăria mea. Îmi aduc aminte de momentele în care mama făcea pâine, acea pâine bună de care îmi este şi acum dor.

Rep: Deşi cânţi de o bună bucată de vreme, lumea te-a remarcat doar în ultimii ani. Cum ai ajuns să cânţi, ce te-a determinat şi mai ales cine te-a determinat să faci acest lucru ?

Ionela Moruţan: Eu moştenesc glasul de la mama mea şi ea a cântat odinioară, dar aşa a fost viaţa. Ea s-a căsătorit cu tatăl meu şi având patru fete nu a mai putut cânta. Cânta în corurile bisericii, la serbările care se făceau în sat are şi acum o voce deosebită şi mă sprijină din toate punctele de vedere. De mic copil de pe la grădiniţă jucam teatru, dar de cântat m-am apucat mai târziu. Eram în clasa a IX-a şi m-am înscris la Clubul elevilor, dar bineînţeles la muzică uşoară. Pe vremea aceea cântam muzică uşoară. Mama mea nu m-a lăsat, a spus că e pierdere de vreme şi până la urmă am zis hai să încerc cu muzică populară să văd dacă într-adevăr merge. Şi domnul profesor Căpriţa mi-a spus şi îmi aduc şi acum aminte cuvintele sale: “Ionela, dacă ştiam că tu cânţi atât de frumos nici nu te lăsam să mai cânţi muzică uşoară!” I-a plăcut întotdeauna şi felul meu de a fi dar şi modul în care interpretam doina.

Rep: Ştiu că eşti foarte apreciată pentru interpretarea doinelor în special. Ce simţi în acele momente, pentru că doina nu este numai un cântec, este trăire ?

Ionela Moruţan: Ai dreptate. În momentul în care doinesc trăiesc. După părerea mea un solist care nu doineşte nu este solist. Este un pic mai greu să doineşti, dar în momentele acelea efectiv trăieşti intens tot ce te înconjoară, trăieşti intens în adevăratul sens al cuvântului în timpul interpretării unei doine.

Rep: Care ar fi lucrurile pe care ar dori să le cunoască un interpret de muzică populară fie el la început de drum sau chiar consacrat ?

Ionela Moruţan: Ar trebui să nu se abată de la originalitate, să cunoască foarte bine zona de unde vine, să nu se abată de la autentic şi întotdeauna să îşi cunoască “lungul nasului”.

Rep: Urmenişul prin valorile sale ţi-au creat un repertoriu. Cui ar trebui să îi mulţumeşti din acest punct de vedere ?

Ionela Moruţan: Părinţilor mei, Saveta şi Ioan Moruţan şi în special mamei mele căreia am să-i mulţumesc toată viaţa mea. Ea mi-a făcut şi costumele populare, am cules folclor împreună. Şi acum îmi mai spune să mergem pe la diverşi oameni care mai deţin folclor autentic. Printre cei care mi-au dat piese sunt Măriuca şi Rere, ceteraş din Urmeniş, de la care am cules doina “Greu îi doamne în astă lume” şi încă trei piese de pe primul meu album şi căruia îi transmit multă sănătate.

Rep: Provii dintr-o zonă de interferenţă între judeţele Mureş şi Bistriţa Năsăud. Cu ce contribuie locuitorii din acea parte a ţării la lada de zestre a Ardealului ?

Ionela Moruţan: În vremea tinereţii mamei mele, în satul Urmeniş exista o formaţie de dansuri, a căror membri au acum o vârstă înaintată. De sărbătorile de Paşti, când am fost anul acesta în Urmeniş am văzut că ei se întâlnesc, fac repetiţii şi vor să îşi facă şi costume populare. În acea zonă se joacă Bărbuncul şi cred că aşa cum se joacă la noi în sat nu se joacă nicăieri.

Rep: În ceea ce priveşte realizările profesionale mergi după principiul puţin şi bine sau te ghidezi după alte principii ?

Ionela Moruţan: Primul meu album “Judecată-s mamă eu” a apărut în 2003. Mai am un album cu colinde, editat împreună cu colegele mele Maria Butilă, Violeta Man, Maria Moldovan şi Livia Sorlea şi cu acelaşi grup am scos şi un album de muzică religioasă. Eu nu vreau să scot cantitate ci calitate. Mă întreba lumea de multe ori de ce nu mai scot un album, întrucât este o distanţă destul de mare de la editarea primului. Încă nu sunt pregătită. Sper ca al doilea album să fie mai bun decât primul.

Rep: În viaţa de zi cu zi încerci să alini durerile trupeşti. Pe scenă încerci să alini durerile sufleteşti ?

Ionela Moruţan: Pe scenă trăiesc momentul, cântând trăiesc momentul şi de multe ori mă pun în situaţia oamenilor. Am fost întrebată de ce am texte atât de triste ? Nu că aş fi suferit eu în viaţă dar aşa le-am cules şi le trăiesc eu cântând.

Rep: Care este cel mai important lucru pe care ţi-l doreşti ?

Ionela Moruţan: Deocamdată vreau să îmi termin facultatea şi să dea Dumnezeu să fie bine pe mai departe.

Rep: De unde ai costumele şi cine te-a ajutat să le procuri ?

Ionela Moruţan: Am acasă în jur de 20 de costume din care un singur costum este cumpărat restul sunt primite şi vreau să le mulţumesc tuturor femeilor care mi-au dăruit “comoara” lor. Costumele sunt din diverse zone.

Rep: Ce obicei ţi-a rămas în suflet şi care ţi-a rămas în suflet ?

Ionela Moruţan: Mi-amintesc de cele mai multe ori de Crăciunul din copilărie, care erau cele mai frumoase clipe. Îmi amintesc că mergeam la colindat cu colegii de clasă, cu vecinii, îmi amintesc de mama care gătea sarmalele de Crăciun. Chiar dacă se gătesc sarmale pe parcursul anului nu sunt aşa de gustoase ca cele de Crăciun. Una dintre colindele arhaice întâlnită în Urmeniş este “În cele tri părţi de lume”, culeasă din Silivaşu de Cîmpie de la Ioan Tomşa, care se găseşte şi pe albumul de colinde.

- interviu realizat in  decembrie 2006-

A consemnat Mihai Teodor Naşca

Mihai Teodor Naşca

Rep: Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?

Mariana Pop: Acasă, pentru mine înseamnă “Câmpia Transilvaniei” în sens larg, iar în sens restrâns – casa părintească din satul Vaida Cămăraş, judeţul Cluj, lângă Palatca, ceteraşilor lui Naţi. Casa în care m-am născut şi am crescut este aşezată în afara satului, „la hotar”, aşa că acolo mă simt într-adevăr în mijlocul naturii.

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?

Mariana Pop: Cântecul zonei mele se defineşte prin linia melodică aparte: lină, molcomă, dulce, “purtată”, (de unde şi denumirea pentru jocul de început), dar şi prin ritmul alert al învârtitelor sau jocurilor fecioreşti, prilej de măiestrie şi fineţe ritmică, dar şi coregrafică; de asemenea, se defineşte prin graiul regional specific, cu consoanele înmuiate, cu arhaisme zonale unice şi accente populare inimitabile. Şi aş mai spune eu, iese în evidenţă şi prin încărcătura filosofică a versurilor, care ascund adevăruri adânci, lecţii de viaţă şi foarte multă bună dispoziţie şi împăcare sufletească, aşa cum numai omul simplu, parte integrantă a universului sătesc, le poate avea.

Rep: Cum a intrat muzica populară în sufletul dumneavoastră şi dacă a existat un model artistic după care v-aţi ghidat?

Mariana Pop: Sufletul meu a fost legănat dintotdeauna de glasul mamei, care cânta “prin casă”, torcând, cosând, sau în grădină, sau pe prag, seara, când ne învăţa şi pe noi să cântăm. Şi ne povestea cum a învăţat ea să joace şi ne luam şi noi după povestirile ei, şi, cu timpul, “m-am trezit” că ştim şi noi cânta şi juca, sora mea activând într-un ansamblu artistic de dansuri populare multă vreme. Modelul meu artistic au fost toţi cântăreţii din Transilvania, în primul rând Ana Sântejudean, dar şi Liviu Becichi, Petre Petruse, Vasile Soporan, Cornelia Ardelean… şi mulţi alţii, aceia care, prin glas, sinceritate şi dăruire totală pentru folclor, m-au făcut să tresar când îi auzeam cântând, însă bănăţenii au fost cei care m-au impresionat profund cu doinele: Achim Nica, Mariana Drăghicescu, Iosif Ciocloda şi, mai târziu, Nicoleta Voica.

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?

Mariana Pop: Satul românesc de azi se pare că renaşte şi mă bucur mult pentru asta. Constat cu foarte mare mulţumire că în satele Câmpiei Transilvaniei iau naştere formaţii artistice de jocuri populare (la Palatca, Mociu, Ceanu Mare), care vor prelua şi vor continua tradiţia. M-aş bucura dacă această preluare n-ar fi numai la nivel de scenă, ci chiar să se “reinventeze” jocul la şură (acum la căminul cultural), pentru că, numai trăind efectiv, poţi continua ceva. Am simţit de mult că folclorul este expresia unui mod de viaţă şi mă întristez văzând cum s-a alterat în timp modul de viaţă al ţăranului român, însă va trebui să acceptăm până la urmă schimbările datorate vremurilor pe care le trăim. Important este să menţinem valorile şi specificul românesc, pentru a ne păstra intactă identitatea de neam într-o Europă multiculturală.

Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?

Mariana Pop: Cântecele mele sunt strict din zona mea de baştină, un areal geografic ce cuprinde satele: Vaida Cămăraş, Palatca cu ceteraşii, Bărăi – satul mamei, Mociu cu “Târgul Secerii”, Soporul cu Vasile Soporan şi ceteraşii lui Şandor. Iar dorurile… cânt dorurile oamenilor de-acolo, bucuria lor şi neîmplinirile, dorurile mamei mele, care se măritase în sat străin, ale mele… cu alegerile greşite sau fericite pe care le-am făcut în viaţă, dar şi cu veselia jocului adevărat, care spulberă toate necazurile. După o sărbătoare cu joc, te simţeai eliberat şi o puteai lua de la capăt.

Rep: Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?

Mariana Pop: Sincer? Cred că se “poluează” foarte mult. Posturile naţionale zis specializate dau un amestec îngrozitor, unde rareori se regăseşte autenticul, iar poporul e derutat. Din păcate, trăim într-o lume a banilor şi, de dragul lor, mulţi şi-ar vinde sufletul, numai să întreacă în audienţă un post concurent. Pe de altă parte, dacă ne gândim că sunt la mijloc nişte oameni care câştigă o pâine… parcă simţim că n-ar trebui să-i judecăm atât de aspru, nu? Noroc cu posturile locale, cum sunteţi şi dumneavoastră, care promovează adevăratul folclor şi valorile tradiţionale autentice. Mi-ar plăcea să fie invers, cei ca dumneavoastră să aibă acoperire naţională. Vorba regretatului prof. Pruteanu: “maneaua – la mahala!” Cred că noi toţi am putea fi mai atenţi cu scara valorilor, astfel încât fiecare să ocupe locul care i se cuvine.

Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.

Mariana Pop: După cum v-am mai spus, eu sunt mai degrabă un rapsod decât un artist practicant, mai ales datorită pauzei destul de mari pe care am făcut-o, să spunem din cauze obiective şi subiective. De la apariţia albumului “Zi, Naţi, cu cetera!”, am fost invitată de televiziuni locale la emisiuni (TTM – Tîrgu Mureş, NCN, One tv), precum şi la Radio Cluj şi Radio Tîrgu Mureş, emisiuni care mi-au fost de un real folos în promovare. Vreau să precizez că pe mine mă interesează în primul rând ca oamenii să cunoască folclorul minunat din zona mea, prin urmare socotesc că albumul meu, precum şi cel de colinde, realizat cu elevii mei de la Şcoala “Radu Stanca” vor fi nişte documente privind folclorul şi tradiţia Câmpiei Transilvaniei. Momentan, lucrez la un alt album, cu credinţa că va completa seria mărturiilor artistice privind modul de viaţă al ţăranului român din Ardeal şi, mai ales, modul său de a-şi stâmpăra dorurile, amarul şi necazurile. Îmi doresc să lucrez mai departe cu elevii, ca să le inoculez lor dragostea de tradiţii, obiceiuri şi muzică autentic românească, ca să ducă ei mai departe valorile folclorului românesc. Pun  mare pasiune în ceea ce fac, chiar dacă nu mă cunoaşte multă lume, la nivel naţional şi de aceea cred că e de datoria mea să las “o urmă pe pământ”.

Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?

Mariana Pop: Nu aş transforma-o în comercial, nu aş “polua-o” cu nimic. N-aş bagateliza valorile morale, n-aş răsturna scara de valori a ţăranului român, n-aş ridica la rang de virtute viciile care ne macină, tocmai pentru că omul adevărat, chiar fără şcoli înalte, a avut un Dumnezeu, iar acela a fost un Dumnezeu al adevărului, al dreptăţii, al iubirii şi al frumosului. Iar muzica populară e adevărată, sinceră şi frumoasă.

Rep: Ce credeţi ca este folclorul?

Mariana Pop: Folclorul este esenţa românului, inima lui, sufletul pus pe tavă. Este expresia modului de viaţă al ţăranului român de odinioară, acela care era frate cu codrul, dar şi cu boii şi oile şi tot iosagul lui, pe care-l punea pe aceeaşi linie cu propria viaţă. Aţi citit textul “Plăvanii”, dintr-un manual mai vechi de citire de clasa a IV-a? Acolo se exprimă exact ce spun eu acum.

Rep: Ce credeţi că primează: versurile sau linia melodică?

Mariana Pop: Cântecul popular e un tot, un întreg ce cuprinde melodie şi vers, într-o simbioză perfectă. Este valoros numai dacă e luat împreună. Şi e important şi interpretul.

Rep: Daţi-mi exemple de cinci interpreţi de muzica populara care va vin in minte.

Mariana Pop: Cornelia Ardelean, Ana Sântejudean, Ana Ilca Mureşan, Liviu Becichi, Marinela Zegrean… şi mulţi alţii, care sunt modele pentru mine.

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri mureşeni.

Mariana Pop: Multă sănătate de la Dumnezeu, înţelepciune şi inimă uşoară, ca să poată trece peste şi prin viaţa aceasta. De asemenea le doresc să asculte cântecul strămoşesc, să-l înveţe şi să-l transmită copiilor şi nepoţilor. Hristos a înviat! Le doresc un an bun, o primăvară luminoasă, o vară caldă, o toamnă plină de roade şi o iarnă senină, aşa cum merită toţi oamenii cu suflet frumos! Vă mulţumesc dumneavoastră şi vă doresc emisiuni de succes, cu interpreţi care să ajungă la inima publicului!

A consemnat Mihai Teodor Naşca

Filed under: Interviuri interpreti folclor ]]> http://mihainasca.wordpress.com/2010/04/22/mariana-pop-%e2%80%9cfolclorul-este-esenta-romanului-inima-lui-sufletul-pus-pe-tava-%e2%80%9d/feed/ 0 46.536098 24.596795 46.536098 24.596795 mihainasca Pop Mariana Pop Mariana (1) Pop Mariana (2) Mariana Pop si grupul (3) http://mihainasca.wordpress.com/2010/04/11/o-vedeta-populara-veronica-macarie-moldovan/ http://mihainasca.wordpress.com/2010/04/11/o-vedeta-populara-veronica-macarie-moldovan/#comments Sun, 11 Apr 2010 17:35:41 +0000 Mihai Teodor Naşca http://mihainasca.wordpress.com/2010/04/11/o-vedeta-populara-veronica-macarie-moldovan/ ]]>

Rep: Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?

Veronica Macarie Moldovan: Acasă, este în satul meu natal, Derşida, comuna Bobota, judeţul Sălaj. Este locul unde a început povestea cântecului popular, în ceea ce mă priveşte. Dacă ar fi să descriu în câteva versuri populare locul meu natal, aş spune:

„Satul meu e sat ales, aşezat pe deal şi şes,

Cu multe livezi şi vie, oameni buni şi de-omenie !”

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?

Veronica Macarie Moldovan: Ritmul şi melodia: în jocul popular: învârtită, tropotita derşidenească, românescul, bărcăul şi ceardaș. În cântecul popular: învârtită, doină, cântec de nuntă, cântec de leagăn, bocete, cântec la cătană, cântecul secerii. Multe dintre ritmurile dansului popular se regăsesc în cântecul popular din zonă. Melodiile, cântă bucurii, fericiri, dureri, sentimente de înstrăinare, toate momentele importante din viaţa omului (tematică literar-folclorică specifică).

Rep: Cum a intrat muzica populară în sufletul dumneavoastră şi dacă a existat un model artistic după care v-aţi ghidat?

Veronica Macarie Moldovan: M-am născut în suflet cu folclorul, cu obiceiurile locurilor mele natale, pe care le-am trăit alături de familie şi comunitate. Părinţii mei sunt cei ce au cultivat dragostea pentru folclor şi mai ales pentru cântecul satului. Nu pot spune că a existat un singur model artistic după care m-am ghidat, dar există oameni importanţi din domeniu, care mi-au înrâurit devenirea. Dintre aceştia îi amintesc pe Ioan Nemeş, Delia Irimie, Ioan Bocşa, Drăgan Muntean, Achim Nica, Ileana Domuţa – Mastan, Traian Jurchelea, Angela Moldovan şi mulţi alţii pe care îi admir, i-am admirat şi îi preţuiesc.

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?

Veronica Macarie Moldovan: Satul românesc contemporan este şi el într-o perioadă de tranziţie, în care lumea se schimbă, vin generaţii noi, le înlocuiesc pe cele vechi. Lucrul bun este că generaţiile tinere încearcă să păstreze moştenirea folclorică din bătrâni (lucru observat cu bucurie nemărginită, la mine în sat). Tradiţiile ce au definit odinioară satul românesc vor fi păstrate, în condiţiile în care oameni competenţi în domeniu, se vor apleca în continuare asupra problematicii păstrării lor. Mă refer aici la intelectualii satelor româneşti, care au datoria sădirii sentimentului de apartenenţă la tradiţiile şi credinţa strămoşească, în sufletele tinerelor generaţii, cu dragoste şi dăruire. Mă bucur nespus când întâlnesc astfel de oameni, dăruiţi trup şi suflet păstrării tradiţiilor, valorilor satului românesc.

Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?

Veronica Macarie Moldovan: Cânt dorurile satului românesc, din care, bineînţeles, fac şi eu parte. Cântecele mele sunt culese din satele româneşti, sălăjene, de către mine, mama mea, prof. Ioan Mariş, prof. Ioan Bocşa – culese, iar acum, redate satului românesc, redate românilor de pretutindeni !

Rep: Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?

Veronica Macarie Moldovan: Ca pe o necesitate! Dacă ne dorim însănătoşirea acestui neam, avem tratamentul necesar, în însuşi autenticul lui. Folclorul este esenţa oricărui popor. Folclorul autentic păstrează şi aduce din vechime, principiile neamului, echilibrul şi credinţa.

Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.

Veronica Macarie Moldovan: Activitatea mea artistică se concretizează în participarea zilnică la repetiţiile Corului Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, (instituţie a cărei angajată sunt), în participarea alături de Ansamblul de Muzică Tradiţională „Icoane”, la concerte şi spectacole folclorice, în ţară şi în străinătate, în participarea alături de maestrul şi profesorul nostru Ioan Bocşa şi alături de colegi interpreţi solişti, din Ansamblul „Icoane”, la concerte şi spectacole, din ţară. În anul 2000 am înregistrat un album de folclor sălăjean, intitulat „M-o făcut mama lunea” (sunt născută în prima zi a săptămânii), iar în anul 2009 am înregistrat şi lansat albumul „Di ce cant la lume dragă”, de asemenea cu folclor din Sălaj. (Mai multe informaţii, puteţi găsi accesând site-ul www.veronicamacariemoldovan.ro).

Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?

Veronica Macarie Moldovan: Nu aş lăsa să moară spiritul acestei muzici, semnificaţiile ei.

Rep: Ce credeţi ca este folclorul? Ce definiţie personală i-aţi da?

Veronica Macarie Moldovan: Folclorul este totalitatea creaţiilor muzicale, literare, coregrafice, teatrale etc… ale unui neam. Folclorul muzical constă în totalitatea creaţiilor muzicale, transmise prin viu grai, din generaţie în generaţie.

Rep: Ce credeţi că primează în reuşita unui cântec: versurile sau linia melodică?

Veronica Macarie Moldovan: Atât versurile, cât şi lina melodică, îşi au rolurile bine stabilite în economia creaţiei folclorice. Cred că ele trebuie să convieţuiască într-o perfectă armonie/echilibru. O melodie de bocet nu poate fi asociată cu versuri ce vorbesc despre  bucurie, fericire, petrecere (şi exemplele pot continua).

Rep: Daţi-mi exemple de cinci interpreţi de muzică populară care vă vin în minte.

Veronica Macarie Moldovan: Mariana Drăghicescu, Ioan Bocşa, Achim Nica, Drăgan Muntean, Angela Moldovan.

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri.

Veronica Macarie Moldovan: Tuturor, sănătate, putere de muncă, iubire de tot ceea ce este autentic şi multă credinţă!

A consemnat Mihai Teodor Naşca

Filed under: Interviuri interpreti folclor ]]> http://mihainasca.wordpress.com/2010/04/11/o-vedeta-populara-veronica-macarie-moldovan/feed/ 1 46.536098 24.596795 46.536098 24.596795 mihainasca Veronica Macarie Moldovan Veronica Macarie Moldovan1 Veronica Macarie Moldovan (7) Veronica Macarie Moldovan (2) Veronica Macarie Moldovan (4) Veronica Macarie Moldovan (1) Veronica Macarie Moldovan (3) http://mihainasca.wordpress.com/2010/03/23/albumul-saptamanii-alexandru-pugna-%e2%80%93-la-dobric-la-manastire/ http://mihainasca.wordpress.com/2010/03/23/albumul-saptamanii-alexandru-pugna-%e2%80%93-la-dobric-la-manastire/#comments Tue, 23 Mar 2010 17:11:05 +0000 Mihai Teodor Naşca http://mihainasca.wordpress.com/?p=557 ]]> Rugăciunea este o scară spre cer,  lungă sau mai scurtă după cum Cel de Sus a lăsat. Cu paşi mai mici sau mai mari, îndreptăm ochii noştri spre cer, deschizându-ne sufletul să primim ce e mai bun de la Divinitate. O rugăciune în cântec este priceasna, acest gen  caracteristic Ardealului. Alexandru Pugna a lansat în această lună, la Braşov un album de pricesne, cu ocazia Tîrgului Internaţional de Carte şi Muzică organizat de Libris Braşov. De fapt albumul ce cuprinde 12 pricesne este produs de către Libris Braşov şi evenimentul mai sus amintit  a reprezentat o oportunitate  de promovare a albumului, mai ales acum, când poate mai mult ca în alte perioade ale anului suntem cu gândul la cele sfinte, în Postul Paştelui. Creştinul practicant îşi curăţă acum mintea şi sufletul în aşteptarea Învierii Domnului. Şi poate că aceste pricesne pe care le propune spre ascultare Alexandru Pugna ne pot însoţii în această perioadă de post şi rugăciune.  Cu sufletul încărcat de atâta necaz, cu inima zdrobită de atâta păcate şi remuşcări, batem la o poartă a iertării convinşi de faptul că Tatăl cel iubitor nu ne va lăsa dincolo de uşă ci ca pe nişte copii ne înconjoară de blândeţea părintească şi va lua povara apăsătoare. În fiecare poveste cântată e un înţeles, în fiecare priceasnă e un îndemn. Atunci când corabia vieţii se loveşte de maluri colţuroase şi nimic din lumea asta nu seamănă a salvare, când parcă tot cerul se coboară şi te apasă, o mână caldă, invizibilă te prinde şi te ridică, iar viaţa îşi reia cursul firesc. Un ajutor, aşadar pentru cei ce vor să renască şi sufleteşte în această primăvară este şi albumul pe care vi-l propun spre ascultare – La Dobric la mănăstire, în interpretarea lui Alexandru Pugna.

Rep: Ce zonă folclorică reprezentaţi şi de unde începe cântecul popular al Mariei Butilă?

Maria Butilă: Reprezint cu dragoste de oameni şi cu responsabilitate deosebită, cântecul popular de pe Valea Mureşului Superior. Am crescut legănată de aceste cântece, iar una dintre multele griji ale mamei mele era aceea de a-mi face cunoscut cântecul din toate zonele ţării. Astfel, dis de dimineaţă mă trezea cu programele de muzică populară difuzate de Radio Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Craiova, Tîrgu Mureş. Nici tata nu era indiferent la faptul că fata lui cea mică are darul cântecului şi de câte ori avea ocazia îmi fredona cântece vechi.

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?

Maria Butilă: Aş zice că ritmul cântecelor noastre de pe «Vale» este dat de râul Mureş, care, când mai domol, când mai zglobiu îşi continuă cursul ducând cu el dorurile locuitorilor acestor plaiuri. Textele poartă amprenta oamenilor hotăraţi, asprii, harnici peste măsură, frumoşi şi şugubeţi. Ceea ce caracterizează zona etnofolclorică diferenţiind-o de celelalte este “De-a lungul”, acel minunat joc de perechi, pe care îl găsim doar aici.

Rep: Aveţi un model în ceea ce a însemnat activitatea dumneavoastră?

Maria Butilă: Nu am nici un model, întotdeauna am căutat să fiu eu însămi, să nu seamăn cu nimeni. Mi-am dorit un stil al meu şi îl am. Îmi plac însă interpreţii din “generaţia de aur” a cântecului popular. Întotdeauna le-am admirat, pe lângă talent, caracterul frumos, omenia, modestia, onestitatea. Îmi plac şi tinerii interpreţi, chiar sunt câţiva care calcă  pe urmele înaintaşilor cu o siguranţă uimitoare.

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?

Maria Butilă: Din păcate oamenii sunt preocupaţi de grija zilei de mâine, interesul pentru păstrarea tradiţiilor, a obiceiurilor, a scăzut într-o perioadă îngrijorător de mult; aveam impresia la un moment dat că ne pierdem identitatea, dar, sunt deosebit de bucuroasă că de vreo doi ani încoace oameni care ţin la ,,avuţia naţională,, au început să mişte lucrurile; eu zic că satul românesc va ajunge în curând să fie preţuit la adevărata lui valoare şi o să fim părtaşi la o revenire în forţă a ceea ce ne defineşte. Îmi saltă inima de bucurie atunci când văd crescând  tot mai mult interesul tinerilor pentru cântecul şi jocul popular. Tot mai mulţi sunt preocupaţi de a-şi însuşi aceste arte, de a le perfecţiona şi nu poate decât să ne bucure acest lucru.

Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?

Maria Butilă: Consider, fără lipsă de modestie, că în cântecele mele se regăsesc toate dorurile omului, în general, aceasta a fost intenţia mea şi am reuşit ca în repertoriul meu să se regăsească orice om; dar în primul rând îmi cânt dorurile mele. Cântecele alese spre interpretare le-am cules în general de la oamenii satelor noastre, dar urechea îmi sta mereu ,,aplecată” la ,,ceteruica” atât de dragă mie. Adică nu scapă nici unul dintre ceteraşii vestiţi fără să-mi dea o cântare.

Rep: Cine v-a influenţat în mod pozitiv activitatea artistică?

Maria Butilă: Au fost mai multe persoane care m-au ajutat sa ajung astăzi cine sunt. Mă refer aici la oamenii de specialitate care au avut  încredere în mine, în talentul meu, încurajările din partea lor nu au întârziat să apară încă de timpuriu din perioada festivalurilor de interpretare a cântecului popular, la care am participat. Le mulţumesc tuturor şi vreau să ştie că mereu vor avea un loc special în inima mea.

Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.

Maria Butilă:  Îmi amintesc cu plăcere de primele mele înregistrări realizate la Radio Cluj, sub îndrumarea domnului Dumitru Buzoianu, acestea fiind urmate de înregistrările de la Radio Tîrgu Mureş, de aceasta dată redactorul muzical a fost Maria Costea Lirca. Desigur nu pot uita anul 1994 în care am înregistrat cu Orchestra Radio dirijată de maestrul, Paraschiv Oprea, în studiourile bucureştene. Menţionez că am ajuns să imprim cântecele mele, la Radio Bucureşti, cunoscute de public din festivalurile concurs, doar în urma Premiului publicului obţinut la „Topul tinerilor interpreţi de cântec popular”, Câştigătorii acestui top erau imediat programaţi la înregistrări. Atunci redactor muzical a fost doamna Eugenia Florea pentru care am un respect deosebit. În acelaşi an, 1994, am realizat prima casetă intitulată „Vină bade, vină dragă” la Studioul  “Glas Transilvan”, cu grupul instrumental condus de Radu Ciprian, aceasta fiind urmată de caseta şi CD-ul „Vai de mine lumea-mi trece”, în anul 1999, înregistrate la ,,Sonex” Zalău cu Orchestra Ansamblului Profesionist ,,Mureşul” din Tîrgu Mureş, dirijată de Bambo Zoltan. În anul 2001 s-a finalizat proiectul ,,Cui ii place voia bună” CD şi casetă editate de Electrecord, unde am lucrat alături de Orchestra Radio, dirijată de maestrul Paraschiv Oprea. Cel mai recent album ,,Zic oamenii că-s de lume” înregistrat la Studioul ,,Săndel Filip” din Cluj Napoca , alături de Orchestra condusă de Ovidiu Barteş a văzut lumina zilei înainte de Crăciun în anul 2009.

Rep: Cum apreciaţi că va fi evoluţia folclorului românesc în contextul integrării europene? Ce vom pierde şi ce vom câştiga?

Maria Butilă: Eu zic că va trebui să fim foarte atenţi să nu ne pierdem identitatea. Să nu credeţi că le suntem dragi altor ţări pentru varietatea folclorului nostru, pentru toată moştenirea lăsată de strămoşi. Mulţi şi-ar dori-o. Aşa că va trebui să fim hotărâţi, să ştim ce vrem. Trebuie să ştim foarte exact ce ne aparţine pentru că vor fi şi sunt deja folclorişti din ţările învecinate care susţin că anumite ,,nestemate” din folclorul nostru le aparţin.

Rep: Ce credeţi că este folclorul?

Maria Butilă: Este cea mai de preţ avuţie pe care o poate avea un popor. Tot ce îl reprezintă, individualizează, diferenţiază de celelalte popoare. O carte de vizită, dacă vreţi.

Rep:  Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?

Maria Butilă: Mereu am fost adepta calităţii, nu m-aş putea niciodată schimba din acest punct de vedere. Cântecul popular mi-a adus alinare sufletului, mi-a amplificat bucuriile, m-a făcut să uit de problemele cotidiene, mi-a dat un nume, mi-a dăruit nenumărate satisfacţii pe care unii nu le au. Atunci de ce l-aş trăda? Mă bucur de un prieten fidel, necondiţionat.

Rep:  Daţi-mi exemple de cinci interpreţi de muzică populară care vă vin în minte.

Maria Butilă: Valeria Peter Predescu,  Sava Negrean Brudaşcu,  Ionuţ Fulea,  Mariana Deac,  Maria Ciobanu,  Sofia Vicoveanca.

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri.

Maria Butilă: Bucuraţi-vă de viaţă, fiţi buni şi răbdători, fiţi fericiţi şi mereu îndrăgostiţi, veţi vedea că nu întârzie să apară starea de bine. Doamne ajută!

A consemnat Mihai Teodor Naşca

Filed under: Interviuri interpreti folclor ]]> http://mihainasca.wordpress.com/2010/03/18/maria-butila%e2%80%9cfolclorul-este-cea-mai-de-pret-avutie-pe-care-o-poate-avea-un-popor%e2%80%9d/feed/ 1 46.536098 24.596795 46.536098 24.596795 mihainasca Maria Butila (03) Maria Butila (02) mb5 mb2 mb4 http://mihainasca.wordpress.com/2010/03/14/brasov-capitala-a-folclorului-romanesc/ http://mihainasca.wordpress.com/2010/03/14/brasov-capitala-a-folclorului-romanesc/#comments Sun, 14 Mar 2010 19:42:21 +0000 Mihai Teodor Naşca http://mihainasca.wordpress.com/?p=522 ]]> Spunea cineva, odată că pentru a distruge o naţie nu trebuie decât să îi distrugi cultura. În opoziţie, cred că pentru a clădi şi mai bine o naţie, trebuie să îi fundamentezi şi mai mult cultura şi tradiţiile ce o definesc. Un zid puternic se face cu cărămizi potrivite şi oricât de mare şi gros ar fi un zid tot din bucăţi mici este făcut.

Un astfel de zid sper eu că s-a clădit timp de trei zile la Braşov, cu ocazia desfăşurării a celei de-a şaptea ediţii a Târgului Internaţional de Carte şi Muzică în organizarea Asociaţiei Libris Cultural Braşov, Primăria Braşov, Consiliul Judeţean Braşov şi Universitatea Transilvania. Aula Magna a Universităţii Transilvania a fost plină de potenţiali cititori, cumpărători de carte şi albume cu muzică bună, iubitori de frumos în primul rând, mai ales în ultima zi de târg atunci când s-au desfăşurat o serie de evenimente ce i-a ţinut pe vizitatori, în faţa scenei amenajate ad-hoc. “Evenimentul din acest an, matrice inconfundabilă şi emblematică pentru viaţa culturală a oraşului şi a ţării, deschide seria manifestărilor dedicate aniversării celor 775 de ani de atestare documentară a Braşovului. Ca o „bunăvestire” în cultura românească, Târgul Internaţional de Carte şi Muzică continuă tradiţia celor şase ediţii anterioare pe coordonatele deja bine cunoscute: carte-muzică-pictură-grafică-tradiţii, organizatorii rezervând participanţilor surprize plăcute”, se arată în comunicatul de presă  semnat de preşedintele Asociaţia Libris Cultural, Virgil Oniţa, mureşanul nostru, devenit braşovean de atâta vreme. Oraşul de sub Tâmpa a reuşit să adune sub acelaşi acoperiş pe iubitorii de folclor şi pe interpreţii deopotrivă. O comuniune firească în apropierea Buneivestiri, pentru că aşa cum am spus de multe ori, muzica reuşeşte de fiecare dată să aducă pacea între oameni.

Programul acestei ediţii a cuprins evenimente dedicate Braşovului: lansarea cărţilor: “Scheii Braşovului” – acad. Alexandru Surdu; “Sărbătoarea Junilor la Paşti – Obicei particular al Românilor din Schei” – G. I. Pitiş;  “Contribuţii la istoria culturii româneşti (cronicile braşovene din secolele XVII – XVIII)” – Ioan-Aurel Pop, “Braşov. Un secol de arhitectură 1885-1984” – Anca-Maria Zamfir, Gruia Hilohi etc. iar serile au fost dedicate muzicii şi poeziei în recitaluri de excepţie susţinute de: actorul George Custură şi Quartetto Brassovia, actorul Dorel Vişan, Cvartetul Hypnotique, naista Oana Lianu şi Annamari Dancs etc.  Zilnic au fost organizate lansări de carte, dezbateri şi conferinţe, agenda târgului încheindu-se cu lansările a nu mai puţin de 16 albume de folclor produse de Libris Braşov şi recitalurile folclorice de excepţie susţinute de:  Lucia Potra, Petrică Mureşan, Maria Butilă şi Orchestra “Ţara Bârsei”, dirijor prof. Petrişor Varga.

Aşa cum spuneam, ziua de duminică a fost una cu un accent folcloric pronunţat, numai puţin de 14 albume fiind lansate cu această ocazie. Astfel, artişti precum: Alexandru Pugna, Manole Barna, Grupul Folcloric Obârşia, Domnica Dologa, Antonela Ferche Buţiu, Ana Maria Ardelean, Tavi Bălăşcău, Rozalia Oprea şi Marilena Albu, Mihai Emil, Andrea Bochiş, Daniel Raţiu, Mariana Pop şi mureşenii noştri Mihaela Sabău, Ciprian Istrate, Ionela Moruţan şi Maria Butilă au cântat în faţa publicului.

Aşa lasă Cel de Sus oameni însemnaţi pe faţa pământului, în care pune har, pe care apoi, cel însemnat trebuie să îl împartă cu ceilalţi. Un om ce dăruieşte din harul primit este şi conf. univ. dr. Oana Lianu, titularul disciplinei Folclor din cadrul Facultăţii de Muzică, Universitatea din Oradea.

Provenită dintr-o familie de  artişti, Oana Lianu a luat contact cu această lume încă de la o vârstă fragedă. Tatăl artistei, Ion Lianu, gorjean de origine este unul dintre cei mai înzestraţi şi recunoscuţi interpreţi ai instrumentelor de suflat, iar mama sa Doina  a cântat în vremea studenţiei pe scenele festivalurilor de folclor. “Prinţesa naiului” a venit pe lume într-o zi de 7 martie, în Cluj Napoca, iar la şase ani începe să studieze pianul. La vârsta de 13 ani schimbă pianul cu naiul, în urma unei operaţii survenite la degetul arătător. Cert este că această schimbare a fost cu noroc, întrucât acest instrument şi mai ales studiul său  i-a adus Oanei Lianu numeroase premii şi recunoaşteri naţionale şi internaţionale. Şi cum orice artist care se respectă are o pagină web, aşa şi Oana Lianu poate fi mai bine cunoscută pe pagina www.oanalianu.ro. Am încercat să aflăm câteva păreri ale profesorului dar şi artistului în ceea ce priveşte actuala turnură a folclorului şi mai ales poziţionarea soliştilor instrumentişti.

Rep: În ultima perioadă folclorul tinde să devină preponderent vocal, în sensul că soliştii vocali sunt cei care sunt din ce în ce mai mediatizaţi. Care este însă avantajul soliştilor instrumentişti în promovarea culturii tradiţionale?
Oana Lianu: Din păcate cred că dintotdeauna soliştii instrumentişti au fost mult mai puţin promovaţi. Este adevărat că textul are un rol important în melodie, dar consider că melodiei trebuie să i se acorde deopotrivă atenţia cuvenită. Apoi, oricât de bun ar fi instrumentistul, nu putem vorbi despre un avantaj al acestuia în cultura tradiţională, fără ca el însuşi să nu cunoască în sine tradiţia, muzica tradiţională. Consider că este necesar ca oricare solist instrumentist să meargă pe filonul tradiţional, să respecte nişte elemente ale interpretării, fără de care tradiţia însăşi nu poate trăi, necum să fie promovată.
Rep: În ultima vreme aţi reuşit să imprimaţi un album cu melodii instrumentale din mai toate zonele ţării. În calitatea de profesor aveţi vreo zonă preferată pe care o fructificaţi mai mult în creaţiile dumneavoastră?
Oana Lianu: N-aş putea spune că am o zonă preferată. Naiul este un instrument care se pliază cel mai bine pe zonele Oltenia, Muntenia, Moldova. Totuşi, am acordat o atenţie deosebită zonei Transilvaniei. Este o zonă foarte puţin exploatată, din păcate, din multe cauze: ignoranţa repertorială, lipsa stilului interpretativ, dificultatea sporită a pieselor, în special cele de vioară, etc. Am trăit 18 ani în Zalău, cinci la Cluj, iar tatăl meu, profesorul Ion Lianu, virtuoz al instrumentelor de suflat: taragot, fluier, caval, ocarină, drâmbă, cimpoi a avut un rol determinant în alegerea repertoriului, punând un accent deosebit pe zonele Ardeal, Bihor, (deşi gorjean de origine!) tocmai din considerentele enumerate anterior. De altfel este cel care a introdus pentru prima dată instrumentul caval în Sălaj şi Bihor.
Rep: Cum comentaţi fenomenul de vulgarizare al folclorului, respectiv crearea de nulităţi pe schelete folclorice?
Oana Lianu: Cauzele sunt multiple: în primul rând, lipsa specialiştilor în folclor în mass-media şi în instituţiile de specialitate, care ar trebui să aibă ultimul cuvânt în difuzarea melodiilor. Amintiţi-vă de acele comisii de specialitate de la radio şi TVR de pe vremuri, când melodiile erau analizate în cel mai mic detaliu. Televiziunile şi radiourile particulare au un rol determinant, oricine poate apărea şi cânta, atâta timp cât plăteşte. Este inacceptabil, de unde nulităţile şi nonvalorile care inundă canalele TV. Folclorul nu se studiază  în şcoli cum ar trebui. Un repertoriu de melodii populare ar trebui să înceapă cu grădiniţa, iar apoi în şcoli (măcar) să fie detaliat fenomenul folclorului în sine. Ca şi act creativ, folclorul nu mai există, nu se mai creează aşa ca altădată. Cel puţin atunci să încercăm să fim nişte păstrători fideli ai lui. Instituţiile de specialitate (Centru pentru promovarea culturii tradiţionale, Direcţia pentru cultură, Ansamblurile folclorice profesioniste) sunt conduse de persoane incompetente care nu au de-a face nimic cu muzica populară (pe criterii politice, băneşti, etc.).
Rep: Consideraţi că ascultătorii de folclor curat sunt oameni cu o anumită structură  sufletească?
Oana Lianu: Nici nu mă gândesc că ar putea fi altfel.
Rep: Ce anume v-a apropiat de nai şi ulterior de muzica tradiţională?
Oana Lianu: Tatăl meu mi-a cumpărat întâmplător un nai (suferisem o intervenţie chirurgicală la 10 ani la degetul arătător, şi, cântând la pian, s-a gândit că puteam continua o carieră muzicală doar la un instrument care nu necesită digitaţie, naiul). Mă bucur enorm că sunt titularul disciplinei Folclor din cadrul Facultăţii de Muzică, Universitatea Oradea, tocmai pentru că studenţii pot să perceapă la un alt nivel fenomenul folcloric. Fineţea, frumuseţea,varietatea stilistica, bogăţia, sunt câteva din atributele muzicii tradiţionale romaneşti.
Rep: În calitate de profesor,  care este atitudinea elevilor vizavi  de nai, sunt ei interesaţi de acest  instrument?
Oana Lianu: Aşa cum am amintit zona Bihorului nu este propice naiului. Totuşi, am destul de mulţi elevi din alte zone ale ţării, unde naiul are o mult mai mare deschidere.
Rep: Dacă ar fi să daţi o definiţie personală folclorului, cum ar suna aceasta?
Oana Lianu: Duioşia din cântecul de leagăn al mamei, nostalgia cântecului de mireasa, jalea din cântecul funebru, bucuria jocului, frumusetea inegalabilă a tuturor acestora, bogăţia spirituală cea mai preţioasă a noastră, a românilor.

Rep:  Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?
Traian Frîncu: Ca orice interpret de folclor, care are respect pentru acesta, trebuie să fi avut măcar contact cu viaţa de la ţară şi cu tradiţia populară, gustând din dulceaţa acestor nestemate folclorice.  Eu însă, am avut fericirea de a mă naşte undeva la poalele munţilor Carpaţi, într-un sat  ce îl compar cu un colţ de rai, parcă ar fi frate cu Ţinutul Pădurenilor al regretatului Drăgan Muntean, aşa cum spunea el într-un interviu că pentru a intra în acest sat trebuie să treci mai întâi printr-o pădure, chiar dacă ar fi să dai ocol satului”, aşa arăta şi satul meu unde m-am născut care se traduce adăpost sau ascunzătoare sau în fiecare limbă a pământului însemnând ceva anume (şopron, pupăza elefant etc.). Satul se numeşte Slon, acesta făcând parte din comuna Cerasu, una din comunele de munte ale judeţului Prahova, satul fiind aflat la graniţa cu Ardealul, mărginită de lanţul muntos al Carpaţilor prin Vârful lu  Crai, muntele Tabla Buţii, muntele Tătarului, pasul Boncuţa înaintând până la Vama Buzăului şi Întorsura Buzăului, localităţi ce aparţin judeţului Covasna. Aici mi s-a deschis orizontul către muzica populară, pentru că fără nici o discuţie, muzica populară era la ea acasă, şi chiar mic copil fiind mergeam pe poieni unde adesea auzeam cântecul fluierului sau un glas de cioban cum doinea sau cântând anumite melodii păstoreşti sau de alt gen. Un mentor poate indirect a fost chiar mama mea, cea care atunci când torcea, ţesea, lucra la împletitul ciorapilor sau a puloverelor de iarnă ne cânta, nu mai spun că vara la fân îţi era mai mare dragul să o asculţi. Acest lucru eu îl denumesc moştenire, poate cea mai valoroasă pentru mine din avuţia mamei, nimic nu se compară cu ceea ce mi-a dat ea, si totuşi pe primul loc fiind viaţa, incluzându-l si pe tatăl meu, fără doar şi poate.
Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?
Traian Frîncu: O trăsătura a cântecului din zona  pe care o reprezint, este aceea că aici predomină în prezent cântecul de dragoste, cel de cătănie şi cel păstoresc. În studiul meu asupra cântecului din această zonă, ce apare în lucrarea de licenţă pentru absolvirea facultăţii de muzică, am descoperit anumite şi importante amănunte despre folclorul din această zonă  care se numeşte Valea Teleajenului şi Valea Drăjnuţei. Am găsit în cercetările mele cântări şi colinde vechi în ritm aksak (şchiop), ritm ce reprezintă foarte mult zona Ardealului. Fiind în cercetare am auzit şi melodii din Ardeal la foarte mulţi din bătrânii satului, mai târziu aflând de ce se cântau şi aceste melodii pe aici, de aceea am să vă dau câteva mici detalii: în anul 1874, în urma răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan, foarte multe familii din Ardeal au fugit de frica persecuţiilor pe care le îndurau cei ce au participat la răscoală. Aproape 20 de familii au venit şi s-au aşezat aici în această depresiune sau ascunzătoare după cum am amintit mai sus. Bineînţeles oamenii şi-au adus cu ei şi portul şi tradiţia, dar în timp s-au adaptat conform acestei zone, aici existând şi familii care erau mai vechi în sat dar în număr foarte mic. Şi totuşi au dăinuit şi cântecele din Ardeal, unele prezentându-le în lucrarea de licenţă, iar altele auzite la alţi solişti din Transilvania, care coincid cu cele auzite la aceşti bătrâni.
Rep: Cum a intrat muzica populară în sufletul dumneavoastră şi dacă a existat un model artistic după care v-aţi ghidat?
Traian Frîncu:  După cum am mai spus, primul model în muzica populară a fost mama mea, de la care am preluat multe melodii de valoare, multe dintre ele reuşind să le imprim la radio, acestea făcând parte din folclorul de strat vechi  şi nu numai, reuşind să iau chiar anumite premii cu acestea. Ca artist din rândul celor consacraţi a fost bineînţeles doamna cântecului popular prahovean, IRINA LOGHIN, aceasta fiind preferata a familiei şi nu numai. Îmi amintesc ca fiind copil mai făceam câte o năzbâtie, iar ca să nu fiu certat sau chiar să iau vreo mică bătaie începeam să cânt o melodie de-a Irinei Loghin “De ce mamă, de ce tată?”, ştiind că-i fac să radă şi nu o să-mi iau porţia… Mai târziu fiind elev la Şcoala populară de artă din Ploieşti am avut fericita ocazie să-l întâlnesc pe regretatul Drăgan Muntean, vocea pe viu reuşind să mă farmece pur şi simplu, reuşind să-mi devină si model (mă luptam să nu semăn la voce cu Ion Dolănescu sau Benone Sinulescu) şi aş putea spune ca Drăgan Muntean, mi-a fost un foarte bun model.
Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?
Traian Frîncu:  Despre muzica populară şi satul românesc ce pot să vă spun?
Este cam dureros în ziua de astăzi cu folclorul. Suntem foarte mulţi care cântam muzică populară dar foarte puţini care mai cântam folclor, am uitat mulţi de cumpăna de la fântână, de cântecul de păsărele, de fluierul ciobanului, de şuieratul vântului şi plânsul mamei care şi-a pierdut pruncul! Astăzi mulţi îşi laudă realizările prin cântec, ba mai mult îşi cântă duşmanii şi banii în melodii poate cu linie melodică frumoasă, nu mai spun de cei care pun versuri vesele pe melodii triste şi de multe ori nici versurile melodiei nu rimează. Ne confruntăm cu o serie de artişti care apar peste noapte care poluează pur şi simplu folclorul şi bineînţeles satul este primul care gustă din această aşa zisă poluare muzicală, ce să mai spun de acest fenomen denumit manea, care a stricat foarte mult percepţia despre folclor. Tradiţiile se mai păstrează în mică parte la ţară, cel puţin la mine în sat. De acea, ca o continuitate a lucrării de licenţă, am luat hotărârea acum trei ani de zile să scriu o monografie a satului Slon, în care să apară tot ceea ce ţine de acest sat, de la istoric, biserică, şcoală, administraţie locală, evoluţie în timp şi nu în ultimul rând tradiţiile şi obiceiurile care au făcut parte din acest sat, fiind incluse cântecul şi jocul popular dar şi folclorul ocazional şi neocazional, adică datini şi obiceiuri de peste an. Nădăjduiesc că urmaşii noştri vor avea ocazia măcar să cunoască această carte şi, poate într-o zi o să învie această patimă a tot ceea ce se numeşte tradiţie şi folclor.
Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?
Traian Frîncu:  În melodiile mele, am cântat şi cânt tot ceea ce ţine de viaţa omului de la ţară (dorul, dragostea, cântecul de cătănie şi cel păstoresc şi mai ales legătura omului cu natura şi mai ales prietenia flăcăului sau a bărbatului cu calul. Îmi plac foarte mult melodiile cu şi despre cai, mai ales că şi iubesc foarte mult animalele îndeosebi calul, pe care l-aş defini un zeu). Foarte multe melodii după cum am mai spus le-am cules de la mama mea, de la bunica mea de la ciobani ai satului, pădurari şi câţiva bătrâni ai satului care şi-au mai amintit câte ceva din aceste nestemate. Multe dintre acestea le-am luat şi din culegeri de folclor, iar o foarte mare parte le-am creat şi creez în continuare, mari specialişti dându-mi chiar girul de creator, admirând legătura cu rădăcinile de unde vin şi neieşirea din acest strat.
Rep: Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?
Traian Frîncu:  Despre promovarea cântecului şi a tinerelor solişti ar fi multe de vorbit. În primul rând foarte mulţi tineri interpreţi pornesc foarte bine, prind încredere în specialişti şi realizatori de specialitate care la rândul lor îi promovează, unii dintre aceştia rămân să slujească cu mare cinste folclorul, iar alţii trec de partea  cealaltă a făcăturilor sau a comercialului aducând totodată şi o mare dezamăgire celor  pe care le-au dat acest acord sau gir. Totuşi, mă bucur că sunt foarte mulţi interpreţi care reuşesc să ţină frâiele în continuare spre a păstra cu sfinţenie autenticul, şi chiar reuşind să lanseze adevărate şlagăre din muzica autentică.
Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări. Traian Frîncu:  După terminarea celor opt ani de şcoală, unde de altfel începusem să-mi desfăşor câtuşi de puţin activitatea ce cântăreţ, am urmat mai multe şcoli. Prima a fost şcoala de Arte şi meserii din Ceraşu, în anul 1995, an în care debutez ca solist şi dansator la Ansamblul Folcloric al Căminului Cultural Ceraşu, alături de care încep primele turnee în judeţ sau în ţară. În anul 1996, încep colaborarea cu Ansamblul Folcloric Poieniţa din Comuna Drajna, alături de care debutez la data de 14 martie 1997 pe postul naţional TVR 1, în emisiunea de folclor ”TRADIŢII”, realizată de distinsa profesoară, interpretă de folclor dar şi om de televiziune, Maria Tănase Marin, cea care îmi devine şi profesoară de canto popular la Şcoala de arte din Ploieşti. Datorită acestei distinse doamne, am reuşit să apar în mai multe emisiuni de folclor, una dintre acestea fiind cea realizată de distinsa doamnă MARIOARA MURĂRESCU, numită ”TEZAUR FOLCLORIC”. Între timp m-am înscris la liceu, în cadrul Colegiului Naţional “NICOLAE IORGA” din Vălenii de munte, pe care l-am absolvit în anul 2002. Dea lungul acestor ani, începând cu anul 1997, am început să particip la diferite concursuri de gen, unde încep să obţin pe parcurs  35 de premii , dintre care amintesc :
premiul de popularitate la Concursul Naţional  “CORABIA DE AUR“, Corabia – Olt
premiul III, Toamna Buzoiană, Nehoiu – Buzău
premiul III, “Vară, vară primăvară“ la Sibiu
premiul III, Abrud jud Alba
premiul III, festivalul  “Mamaia “ 2004
premiul II, “Corabia de Aur “
premiul II, “Narcisa de aur“, Costeşti – Argeş
premiul II, “Moştenite din bătrâni“,Vorona – Botoşani
premiul I, “Ghiocel de Cornăţel“, Dâmboviţa
marele premiu la festivalul internaţional  “Pe marginea Dunării“ – Giurgiu
marele premiu la festivalul internaţional de folclor(solişti vocali) de la Sofia – Bulgaria
marele premiu festivalul naţional  “IRINA LOGHIN “ 2000 – Vălenii de Munte – PRAHOVA
locul I, la concursul de televiziune “MOŞTENITORII“, TVR,  şi multe alte premii obţinute la Topalu – Constanţa, Braşov, Bistriţa – Năsăud, Jidvei – Alba, Feteşti Ialomiţa, Mureş, Hunedoara, Vrancea ş.a. În anul 2001, realizez primele înregistrări în Radio, fiind invitat de către distinsa  doamnă Angela Marinescu, redactor şef la secţia de folclor a Radiodifuziunii române, cea care mi-a  dat girul de interpret al cântecului popular muntenesc, totodată piesele pe care le-am înregistrat, au fost trecute printr-o comisie de specialişti în folclor, la fel ca şi celelalte piese înregistrate în 2007, toate acestea fonotecate. Aceste înregistrări au fost făcute alături de Orchestra radio condusă maestrul, Paraschiv Oprea şi maestrul, Adrian Grigoraş. Anul 2002, este anul în care mă înscriu la Facultatea de muzică din cadrul Universităţii ″SPIRU HARET″, la secţiunea canto – popular, specializarea pedagogie muzicală, absolvind-o în anul 2006, imediat după aceasta înscriindu-mă la masterat în cadrul aceleiaşi universităţi, cu specializarea în Arta muzicală, absolvit în anul 2008.
Din anul 2007, sunt angajat prin concurs la orchestra populară profesionistă FLACĂRA PRAHOVEI, din cadrul Filarmonicii ″PAUL CONSTANTINESCU″ din Ploieşti, având funcţia de solist vocal, orchestra cu care am participat şi particip la foarte multe spectacole, dar colaborez şi cu foarte multe orchestre  si ansambluri din tara fiind invitat la diferite ocazii si spectacole. În prezent lucrez la un material discografic, ce sper să cucerească inimile ascultătorilor de muzică bună, acest material fiind primul album pe piaţa muzicală.
Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?
Traian Frîncu: În muzica populară nu aş vrea sa ajung să cânt melodii dedicate unor persoane cu funcţie sau cu bani şi nu aş vrea să aud o altă întorsătură acestui gen.

Rep: Ce credeţi ca este folclorul?
Traian Frîncu:  Folclorul este seva de frumos cu care noi românii ne hrănim, este cartea de vizită a românilor. Este poate cel mai reprezentativ lucru frumos care ne reprezintă şi în afara graniţelor ţării.
Rep: Ce credeţi că primează: versurile sau linia melodică?
Traian Frîncu:  Ca-n orice melodie, versurile trebuie sa aibă un mesaj, si dacă se poate destul de clar. Trecând la partea de metrică a melodiei bineînţeles că întâlnim astăzi melodii în care metrica melodiei nu corespunde cu textul, nereuşind să dea un înţeles sau mesaj celui care ascultă, de aceea este necesar ca la foarte multe concursuri de gen sa fie chemaţi în juriu oameni de specialitate şi mai ales la comisiile pentru înregistrări la radio aşa cum încă se mai  face astăzi la postul naţional de radio, nemaiavând cuvinte la ce comisii se făceau în trecut, unde folclorul era păstrat cu sfinţenie, specialiştii fiind foarte exigenţi în a aproba o melodie populara spre a fi înregistrată şi fonotecată.
Rep: Daţi-mi exemple de cinci interpreţi de muzică populară care vă vin în minte.
Traian Frîncu: Cei cinci interpreţi i-aş înmulţi poate cu zece, dar pentru a mă încadra întrebării dumneavoastră ar fi: ACHIM NICA, DRĂGAN MUNTEAN, NINETA POPA, MARIA CIOBANU şi IRINA LOGHIN.
Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri mureşeni.
Traian Frîncu: Cititorilor dumneavoastră le-aş transmite acea frumoasă şi sinceră urare de sănătate, pentru că ne trebuie, să-şi păstreze credinţa în Dumnezeu, să încerce să zâmbească atunci când poate le este mai greu şi ca ajutor să le fie şi cântecele mele, iar în inima lor poate există un gram de dragoste faţă de cântecele mele şi de numele meu, TRAIAN FRÎNCU.

Sunt oameni pe care îi cunoaştem din cântecele lor, iar alte cântece sunt despre oameni. Sunt cântece pe care le aplicăm peste sufletul nostru şi se potrivesc de minune. Carmen Antal Cujbă esto o interpretă de muzică populară ce ştie cum să ajungă la sufletul ascultătorilor. E imposibil ascultând-o pe Carmen, al cărei nume înseamnă chiar cântec, să nu te integrezi în ceea ce cântă.

Rep: Ce îl animă pe un interpret să creeze? Ce anume îl face pe acesta să treacă prin filtrul sufletului său o serie de trăiri şi evenimente care  se transformă ulterior în cântece de suflet?
Carmen Antal Cujbă: Viaţa în general şi evenimentele care se petrec în viaţa oamenilor de zi cu zi.

Rep: Există şi alte pârghii, lucruri mai concrete care îl determină pe un artist să creeze?
Carmen Antal Cujbă: Categoric, natura în primul rând, evenimentele care au loc în viaţa satului, la oraş chiar, că acum în toate oraşele sunt tot felul de evenimente, lupta pentru a păstra ceea ce este vechi, autentic, pentru a rămâne cât de cât nealterat, pentru a nu se uita ce au creat strămoşii noştri.

Rep: În ce proporţie este muzica populară un simbol al lumii satului sau al oraşului?
Carmen Antal Cujbă: Depinde de muzică, la oraş se ascultă alt gen de muzică, cea comercială, în schimb, încă la sat se mai păstrează cât de cât muzica veche, pe care oamenii o cântau la munca câmpului, la joc.

Rep: Cât de mult ar trebui să îşi permită folclorul să se schimbe într-un anumit fel. Cât de viu este acest organism?
Carmen Antal Cujbă: Ar trebui să fie spectacole cu o anumită tematică, cât mai multe specatacole în care să se redea autenticitatea, originalul, iar acel cântec de demult să se asculte şi să rămână în urechea ascultătorului. Spectacolele comerciale să nu se amestece cu spectacolele care îşi doresc promovarea folclorului autentic. Mi s-a întamplat să merg la spectacole şi lumea să îmi spună „vai ce bine că aţi venit, ca să cântaţi melodii mai iuţi, mai de joc, că de azi dimineaţă numai doine am ascultat!”. Pe undeva m-au durut aceste vorbe, deoarece doina este cea care ne caracterizează pe noi, iar ţăranul când ţinea boul de coarne, sau calul de căpăstru nu putea să cânte un cântec iute, cânta o doină de jale şi de amar, iar melodia aceea de joc o asculta sau juca pe ea la şură, la jocul satului.

Rep: Cât de mult relaţionaţi cu judeţul Mureş, deoarece Topliţa este oarecum un satelit al judeţului Mureş, întrucât mulţi artişti din acea zonă participă la multe spectacole şi filmări în judeţul Mureş?
Carmen Antal Cujbă: Relaţionăm prin spectacole, deoarece oamenii din judeţul Mureş sunt mari iubitori de folclor. Oamenii din Mureş sunt cei care ne ajută, prin studiourile de radio şi televiziune. Nu pot să uit de doamna Maria Costea Lirca, a colegilor noştri de la Ansamblul Artistic Profesionist Mureşul, de Dorina Oprea, Maria Butilă, Ciprian Istrate. Aceşti oameni care se implică în bunul mers al folclorului şi nu sunt oameni care vor doar să îşi câştige pâinea de pe urma acestuia, sunt oameni care fac această meserie din drag şi pasiune.

Rep: Oamenii care se ocupă de folclor au ceva în genă mai special decât alţii? Sunt ei mai buni, sufleteşte vorbind?
Carmen Antal Cujbă: Categoric, predomină iubirea, pentru că dacă nu ar iubii nu ar face aşa ceva, ştiut fiind faptul că folclorul prea mulţi bani nu aduce, decât la cei care cântă la nunţi şi la petreceri.

Rep: Se vorbeşte prea mult în gol în muzica populară, avem tendinţa, noi cei care lucrăm în această branşă, de a vorbi şi de a înflorii prea mult lucrurile în folclor?
Carmen Antal Cujbă: Categoric, şi sinceră să fiu, iertat să îmi fie termenul de lălăială, dar din nefericire cântăm un vers, şi ca preţul a două, trei versuri spunem la la la, şi apoi repetăm din nou primul vers. Cântecul trebuie să exprime ceva.

Rep: Să revenim la persoana Carmen Antal Cujbă, pregăteşte ceva pe viitor, are ceva în plan?
Carmen Antal Cujbă: Dacă mă ajută Tatăl ceresc, dacă am timp şi inspiraţie vreau să îmi fac cât mai multe piese, dar tot aşa de suflet, pentru că piesele de suflet nu le poţi face oricând, ca să iasă frumose şi să ajungi la sufletele oamenilor.

Rep: Un gând pentru mureşeni.
Carmen Antal Cujbă: Pentru mureşeni am un gând bun, vreau să ştie că îi iubesc, ca de altfel pe toţi cei din jurul meu, le doresc sănătate, fericire şi multă putere.

Sunt multe feluri de a-ţi cinsti locul unde te naşti, creşti şi te formezi ca om. Sunt atâtea posibilităţi să îţi ridici numele comunităţii la rang de ţinut cunoscut şi apreciat prin oamenii pe care îi adăposteşte. Marilena şi Rozalia sunt două interprete de muzică populară din zona Rupea, judeţul Braşov.

S-au născut în localitatea Dacia, nume generic pentru trecutul ţării şi îşi leagă cântecele de toate aceste locuri pe care de-a lungul timpului le-au purtat doar în suflet. Moştenesc harul cântecului de la mama şi bunica lor, iar în cântecele lor  regăseşti un tablou impresionant de trăiri. De curând au reuşit să îşi înregistreze o parte din cântece pe un album. Vă invit să le cunoaştem mai bine pe Rozalia Oprea şi Marilena Albu.

Rep: Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?
Rozalia Oprea: Noi reprezentăm cu mândrie Zona Transilvaniei – mijlocul Ardealului unde se află o vatră ţărănească, folclorică ce poartă numele de Dacia, în apropierea oraşului Rupea din judeţul Braşov.
Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?
Marilena Albu: Ca manifestare sincretică, versul este cântat, iar cântecul însoţeşte jocul, dincolo de vers şi de melodie, cântecul popular încântă prin atmosfera creată, aşadar veselia este una dintre principalele trăsături care defineşte cântecul. Trăirile, dorinţele, gândurile şi aşteptările pe care se întemeiază existenţa şi credinţa în Dumnezeu  sunt alte câteva trăsături exprimate de diferitele genuri ale cântecului popular, cum ar fi doina de cătănie, de dragoste, cântecele suratelor şi până la cântecul ultimului drum.
Rep: Cum a intrat muzica populară în sufletul dumneavoastră şi dacă a existat un model artistic după care v-aţi ghidat?
Rozalia Oprea: Cel mai important model, în ceea ce a însemnat activitatea  noastră folclorică este mama noastră, de la care am şi moştenit vocea. Cântăm din copilărie mai precis de la grădiniţă, şcoală, liceu, unde am cântat cu plăcere şi am participat la diferite concursuri.
Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?
Marilena Albu: Din păcate satul românesc contemporan, în viziunea noastră, îşi pierde din tradiţii şi obiceiuri pe zi ce trece, tinerii fiind foarte puţin interesaţi de folclor.
Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele ?
Rozalia Oprea: În primul rând ne cântăm dorurile noastre şi în acelaşi timp şi ale fiecăruia dintre cei ce ne ascultă. Ne-am cules cântecele din satul unde am copilărit, cântece ce ne-au fost mereu cântate de mama şi bunica noastră.
Rep: Cine v-a influenţat în mod pozitiv activitatea artisitcă?
Marilena Albu: Activitatea artistică în mod pozitiv mi-a fost influenţată de sora mea mai mare Rozalia, pe ea am auzit-o cântând, la nunţi, la spectacole. Mama ne-a influenţat în mod pozitiv pe amândouă a fost mereu alături de noi şi cu această ocazie vrem să-i mulţumim din tot sufletul.
Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.
Rozalia Oprea: Activitatea noastră artistică a început de la o vârstă fragedă, încă din timpul şcolii am participat la diferite concursuri şi festivaluri, ale „Cântării României” care aveau loc înainte de 1989; am absolivit şi Şcoala Populară de Artă, iar apoi am întrerupt o perioadă, revenind pe scenă în anul 2000 şi participând la diferite  activităţi în ceea ce priveşte muzica populară. Nu cu mult timp în urmă am lansat albumul intitulat „Ce-am trudit eu cui rămâne” produs de  „Libris” Braşov.
Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?
Marilena Albu: Niciodată nu ne-am abate de la stilul muzicii autentice, deoarece el ne expune valoarea ca interpret şi mai ales zona care o reprezentăm cu mândrie.
Rep: Ce credeţi că este folclorul?
Rozalia Oprea: Folclorul constituie, în primul rând, un capitol de seamă al istoriei noastre literare şi reprezintă o dovadă grăitoare a străvechii unităţi culturale a poporului român; este o tradiţie culturală, expresie a sufletului, mentalităţii şi naţiunii care ne reprezintă.
Rep: Ce credeţi că primează în reuşita unui cântec: versurile sau linia melodică?
Marilena Albu: Versurile şi linia melodică sunt strâns legate între ele, interpretarea lor în mod autentic, melosul tipic genului, căldura cu care este cântat dau o valoare deosebită cântecului popular. Importante sunt deopotrivă şi versurile şi linia melodică dar şi interpretarea.
Rep: Daţi-mi exemple de cinci interpreţi de muzică populară care vă vin în minte.
Rozalia Oprea: Inegalabilul, Drăgan Munteanu, Lucreţia Ciobanu, Mariana Deac, Achim Nica, Mariana Drăghicescu.
Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri mureşeni.
Marilena Albu: Mureşenilor le transmitem numai bine, multă sănătate, gânduri bune şi să ne primească cu drag în casele dumnealor, pentru a ne asculta şi ale mângâia sufletele, cu cântecele noastre de pe albumul „Ce-am trudit eu cui rămâne” .

Am afirmat de multe ori şi cred că locurile unde ne naştem îşi pun amprenta asupra noastră, mai ales a celor care poate au coardele sufletului mult mai sensibile decât ale altora. Ce am putea spune despre cineva care s-a născut şi a crescut pe Valea Someşului Mare – râul ce aduce toate dorurile dinspre munte spre şes, când zbuciumat şi învolburat ca istoria acestui neam, când lin şi domol, ca firea ardelenilor. În aceste coordonate s-a format şi se formează şi Mariana Harosa din Beclean, judeţul Bistriţa Năsăud. Moşteneşte talentul şi mai ales vocea de la bunicile sale, dar are şansa ca în familie un mentor bun să îi fie şi tatăl său.

Rep: Satul natal reprezintă punctul de început în viaţa fiecăruia. Ce zonă folclorică reprezentaţi şi de unde începe cântecul Marianei Harosa?
Mariana Harosa: Aşa cum spunea Vasile Alecsandri: “Poţi să cutreieri lumea toată şi să te minunezi de realizările civilizaţiei, dar nimic nu-i  mai fermecător decât colţul de pământ pe care te-ai născut.” Pentru fiecare om, de cele mai multe ori,  locurile natale sunt cele mai pe care le poartă în suflet, şi care au influenţă aparte asupra formării ulterioare. Pentru mine, locurile copilăriei sunt cele mai speciale. Nu le voi putea uita niciodată pentru că acolo am trăit primele experienţe de viaţă, acolo am auzit primele cântece populare, acolo am jucat prima data o învârtită, acolo am îmbrăcat prima dată un costum naţional. Şi e firesc să  seamăn  în cântecele mele  bogăţia plaiurilor atât de frumos descrise de Rebreanu (Prislop – Bistriţa Năsăud), precum şi frumuseţea sufletească a oamenilor acelor locuri. Coborând pe Valea Someşului Mare, la Salva, am descoperit prin intermediul bunicii şi a mătuşilor mele, splendoarea costumelor populare specifice zonei Năsăudului. Repertoriul meu este năsăudean, dar cuprinde cântece şi din alte zone ale judeţului Bistriţa-Năsăud, cel mai mult însă de pe Valea Sălăuţei, şi de pe Valea Someşului.

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?
Mariana Harosa: Specific cântecelor năsăudene sunt măsurile ritmice alternative. Cântecele din  Zona Năsăudului  sunt puse în cele mai multe cazuri pe melodii de joc sau învârtite, auzite sau culese de la fluieraşi sau ceteraşi. Acompaniamentul melodic este susţinut în primul rând de viori secondate de braci (contraşi), contrabas (gorduna); uneori apare ţambalul şi clarinetul. Apoi, prezanţa unei game variate de cântece: de cătănie, de joc, de secerat, doine, balade  alcătuiesc frumuseţta deosebită a acestei vetre folclorice. Tematica cuprinde sfera de preocupări şi de trăiri care aparţin tuturor vârstelor şi categoriilor sociale.

Rep: Aveţi un model în ceea ce a însemnat activitatea dumneavoastră? Cum v-aţι întâlnit cu muzica populară?
Mariana Harosa: Este foarte important în cariera unui interpret primul contact pe care îl ai cu muzica populară, Ei  bine, eu m-am născut într-o familie în care se cânta muzică populară. Bunica mea avea o voce minunată, iar pentru mine era o reală plăcere să o ascult. Ea a fost pentru mine primul model. Apoi, tatăl meu m-a învăţat un cântec superb din repertoriul Valeriei Peter Predescu. L-am învăţat imediat, pentru că avea o frumuseţe aparte, aşa cum era şi doamna Valeria Peter Predescu. A fost pentru mine şi va fi mulţi ani model pentru majoritatea interpreţilor de muzică populară din zona noastră.

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?
Mariana Harosa: În contextul apropierii satului de oraş şi trecerea din ce în ce mai mult la viaţa de oraş, sigur multe din tradiţiile şi obiceiurile de la sate sunt fie uitate, fie dispărute o dată  cu cei care le-au deţinut. Mai sunt bătrâni ce au în lada de zestre şi în memorie  obiceiurile de altă dată, nouă ne revine sarcina de a le căuta şi încerca să ducem mai departe aceste valori care nu trebui să dispară.

Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?
Mariana Harosa: Cânt dorurile celor care îmi ascultă cântecele. Mare parte a cântecelor mele au fost culese de-a lungul timpului de tatăl meu din zona Someşului (Salva, Rebrişoara, Năsăud, Prislop, etc). Altele le-am cules eu de la rapsozi populari (Dumitru Cilica, Ionică Moldovan şi alţii), iar versurile cântecelor le am de la bunicile mele de la Salva şi Prislop.

Rep: Cine v-a influenţat în mod pozitiv activitatea artistică ?
Mariana Harosa: Provenind dintr-o familie în care cântecul era pus la loc de cinste, eu nu puteam face notă discordantă. Am păşit sfios pe urmele tatălui meu, pus în slujba folclorului de peste 35 de ani, el şi-a pus amprenta pe tot ceea ce însemnă repertoiu, port pe care urma să-l prezint. Deşi nu a făcut o carieră artistică, a îndrumat paşii unor interpreţi cunoscuţi astăzi. Prin activitatea pe care o desfăşoară la Ansambul “Someşul”, pe care-l conduce de ani buni, transmite esenţa cântecelor populare  celor ce calcă pragul Casei de  Cultură “Radu Săplăcan” din Beclean.

Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.
Mariana Harosa: În 1998 am imprimat un prim albun „Mult mă mir de cei ce tac”, orchestraţia fiind asigurată de Radu Ciprian. A fost mai mult o joacă a noastră în studio, înregistrând cîntece din repertoriul Valeriei Peter Predescu, Corneliei Ardelean Archiudean precum şi ale altor interpreţi. Apoi în 2003, după multă muncă, am editat un album de cântece „Someş, apă curgătoare”. El conţine 16 cântece de pe Valea Someşului, textele fiind cu preponderenţă satirice. Deşi am în repertoriu doine şi balade, în acest prim album nu le-am inclus, preferând liniile melodice mai „săltareţe”. Acompaniamentul muzical a constat în vioară, braci, contrabas, fluier, clarinet şi acordeon, orchestra fiind dirijată de prof. Paul Morar. Acum lucrez la al doilea album pe care sper să-l imprim cât mai curând. Deasemenea, dragostea pe care o am faţă de cântecul şi jocul popular, m-a determinat ca în acest an să înfiinţez, în cadrul şcolii unde profesez, un grup folcloric. L-am numit “Cununiţa” şi deşi nu are nici un an de existenţă, ne-am bucurat de multe succese la evenimentele culturale la care am participat. Am participat de-a lungul timpului la foarte multe concursuri de interpretare, la care am câştigat multe premii (De Ispas la Năsăud- Năsăud, Alină-te dor alină – Căcârlău, Cântecul pădurenilor-Hunedoara,etc),spectacole cu Ansamblul ”Someşul” din Beclean, colaborări cu alte formaţii din judeţ şi din afară (Someşana – Năsăud, Ţibleşul – Spermezeu, Păuniţa – Sângeorz-Băi, etc), festivaluri în străinătate (Franţa, Turcia, Spania, Italia, Grecia, Ungaria, Polonia, Croaţia, etc), prezentări de spectacole şi festivaluri (“De Ispas la Năsăud” – Năsăud, “Ponoare, Ponoare” – Ponoare, “Dobroge, mândra gradină” – Eforie), realizări de emisiuni radio şi multe altele, pot constitui o sumară carte de vizită, adiţională meseriei mele de bază, cea de psiholog.

Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?
Mariana Harosa: Nu aş terfelii creaţia populară în nici un chip prin producţii aşa zise folclorice.

Rep: Ce credeţi că este folclorul?
Mariana Harosa: Folclorul este bogăţia acestui neam, bogăţia sufletească a românilor. Prin folclorul muzical poporul roman şi-a cântat dragostea, dorul, jocul, durerea, deznădejdea, eroii, însoţindu-şi fiecare moment al vieţii prin cântec.

Rep: Ce credeţi că primează: versurile sau linia melodică într-un cântec reuşit?
Mariana Harosa: Pentru ca un cântec să ajungă la sufletul şi inima publicului, textul şi linia melodică sunt hotărâtoare. Ele se completează reciproc, dar transmiterea mesajului ţine si de interpret. El trece prin filtrul sufletului mesajul cântecului şi-l redă publicului aşa cum îl simte şi trăieşte. Aspectul fizic şi prezenţa scenică a interpretului vin să completeze acest tablou.

Rep: Daţi-mi exemple de cinci interpreţi de muzică populară care vă vin în minte.
Mariana Harosa: Valeria Peter Predescu, Maria Peter, Maria Ciobanu, Irina Loghin, Sofia Vicoveanca.

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri mureşeni.
Mariana Harosa: Din toată inima le doresc multă sănătate, fericire în suflet tot anul şi toata viata!

În Lada de zestre de azi v-o prezentăm pe Mihaela Pop. O tânără reghineancă, care a copilărit şi în satul bunicilor, Luieriu, comuna Suseni. Cu toate că nu a trecut de mult de vârsta majoratului, Mihaela Pop are cu ce se lăuda în cariera muzicală. În primăvara acestui an, o dată cu majoratul a reuşit să imprime un album cu cântece din zona natală. Dar pe Mihaela Pop o ştiţi cu siguranţă şi dintr-un alt concurs, Moştenitorii, din cadrul emisiunii televizate Tezaur Folcloric.

Acum ea studiază muzica la Bucureşti la Liceul de Muzică Dinu Lipatti. Haideţi în cele ce urmează să îi aflăm povestea dar şi opiniile vizavi de anumite chestiuni specifice folclorului.

Rep: Ce zonă folclorică reprezentaţi şi de unde începe cântecul dmneavoastră?
Mihaela Pop: Reprezint Zona Subcălimanilor, iar cântecul meu începe de pe Valea Mureşului Superior.
Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?
Mihaela Pop: Eu cred că în zona de unde vin eu cântecul este unul de dor de dragoste şi tot ce pot să zic e că îmi iubesc cântecul mureşean pentru că este de-al nostru, frumos şi melodios.
Rep: Aveţi un model în ceea ce a însemnat activitatea dumneavoastră?
Mihaela Pop: Modelul meu în viaţă este mama mea. De la ea am învăţat cum să fiu un om bun, puternic şi tot de la ea am învăţat prima dată să cânt, iar un model în ceea ce priveşte activitatea mea artistică, nu am.
Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan?
Mihaela Pop: Interpretul de muzică populară cred că vede satul românesc ca şi cum ar fi casa lui. Acolo se simte mai în largul lui, în lumea lui şi îşi poate cânta cântecul cu altă dăruire şi eu cred că atâta timp cât simte asta, păstrează şi tradiţiile.
Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?
Mihaela Pop: Eu cânt dorul de casă, de sat, pentru că după cum ştiţi eu am plecat de acasă la vârsta de 15 ani, destul de departe de casă, în Bucureşti să studiez muzica, iar în cântecele mele apare dorul de casă, de copilărie, de părinţi şi de surori. Cântecele le-am cules de pe Valea Mureşului Superior, dar am fost şi ajutată în mare parte de domnul Mihai Emil şi de domnul Mircea Simionca.
Rep: Cine v-a influenţat în mod pozitiv activitatea artistică?
Mihaela Pop: Aici aş putea vorbi de mai multe persoane. Persoane care m-au ajutat cum ar fi părinţii mei, apoi domnul Ioan Conţiu, Maria Neag, Gelu Furdui de la Radio Cluj dar în special să nu îl uit pe domnul profesor de la Liceul de Muzică ,,Dinu Lipatti” din Bucureşti care cu bune, cu rele a fost alături de mine şi m-a ajutat întotdeauna cu sfaturi şi mereu mi-a zis: “Mergi mai departe, cu încredere că ai să ajungi mare interpretă…» iar vorbele acestea m-au încurajat nespus de  mult.
Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.
Mihaela Pop: La întrebarea aceasta ar trebui să vorbesc foarte mult dar ca să nu plictisesc pot să mă laud cu concursurile la care am câştigat şi premii, cum ar fi: «Moştenitorii» din cadrul emisiunii «Tezaur Folcloric» realizată de Mărioara Murărescu, Festival Internaţional din Polonia la Zakopane unde am câştigat premiul cel mare, Menţiune la Festivalul “Maria Lătăreţu” premiul I la Câmpeni la Festivalul ,,Sus, sus, sus la moţi la munte”, premiul II la Festivalul ,,Mureşule, apă lină”, ,,Strugurele de aur“ Alba Iulia, ,,Ileana Rus” în Geoagiu şi multe altele. Pot să mă mândresc cu cea mai mare realizare a mea, adică cu albumul ,,Am un dor, ca un izvor”, pe care l-am lansat anul acesta în februarie. Acest album conţine 18 cântece deoarece a fost un cadou de majorat din partea părinţiilor mei. Se găsesc pe el învârtite, de-a lungu, purtata, doina, cântece de dragoste. L-am înregistrat la Cluj Napoca cu domnul Mihai Emil şi grupul instrumental Trio Ardealul. Versurile au fost compuse de domnul Mircea Simionca, autorul cântecului “Puşca şi cureaua lată”, în varianta originală, iar despre spectacole ce pot să zic? Deocamdată aştept Crăciunul şi spectacolele de Crăciun.
Rep: Cum apreciaţi că va fi evoluţia folclorului românesc în contextul integrării europene? Ce vom pierde şi ce vom câştiga?
Mihaela Pop: Muzica populară întotdeauna a fost iubită şi nu cred că integrarea în Uniunea Europeană va afecta cu ceva muzica populară. Eu sper că vom câştiga mai mult cu această ocazie, decât vom pierde.
Rep: Ce credeţi că este folclorul?
Mihaela Pop: În trei cuvinte pot să spun că folclorul este ,,Muzica românească pură”.
Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?
Mihaela Pop: Cred că aş încerca să nu fac prea mult playback şi voi cânta cat mai mult live.
Rep: Daţi-mi exemple de cinci interpreţi de muzică populară care vă vin în minte.
Mihaela Pop: Gavril Prunoiu, Maria Neag, Maria Butilă, Mariana Deac şi Maria Tănase.
Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri mureşeni.
Mihaela Pop: Deoarece se apropie Sărbătorile de Crăciun tot ce pot să vă urez este un gând bun şi curat cu ocazia Sfintelor Sărbători de Craciun, iar de Anul Nou primiţi din partea mea un sincer La Mulţi Ani şi cu colinde de Crăciun vă doresc un an mai bun şi să nu uitaţi niciodată că de Crăciun este momentul să uităm de griji şi supărări, să iertăm şi să iubim şi să ne amintim că nu suntem niciodată singuri.

E în natura lucrurilor ca generaţiile să se schimbe între ele, unii vin şi iau locul altora. Fiecare lume îşi are valorile sale. Cei tineri, interpreţii cei noi vin şi preiau din urmă ceea ce există de la cei consacraţi şi bine fac, ar fi şi mare păcat, ca un asemenea tezaur de nestemate să fie lăsat pierdut. Un tânăr talentat este Gabriel Rusu, originar din Ţara Făgăraşului. Începe să cânte la vârsta de nouă ani, iar după terminarea şcolii generale se înscrie în Ansamblul Piatra Craiului din Zărneşti, unde activează până în anul 2000, când se înscrie la cursurile de canto popular a Şcolii de Arte Populare din Braşov.

Rep: Ce zonă folclorică reprezentaţi şi de unde începe cântecul dvs?
Gabriel Rusu: Reprezint zona etno-folclorică a Țării Făgăraşului (Țara Oltului), zonă mărginită la sud de Munţii Făgăraş şi Perşani, la nord, nord-est de limitele sudice ale platoului Târnavelor, iar la est şi la vest străbătută de cursul Oltului.

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?
Gabriel Rusu: Cântecul din Țara Făgăraşului se face remarcat prin învârtitele sale specifice ale căror structură ritmică complexă şi diversitate melodică fac ca acestea să fie inconfundabile. Repertoriul de cântec şi de joc este foarte bogat, el cuprinzând: învărtite, purtate, poşovoaice, hațegane, balade şi cântece de haiducie, cântece de muncă, de nuntă, de şezătoare, doine, cântece de cătănie, de joc, de leagăn şi nu în ultimul rând foarte multe colinde (multe dintre ele arhaice), care spre deosebire de alte zone etnografice se remarcă prin bogația melodiilor, prin complexitatea ritmică şi diversitatea de forme arhitectonice.

Rep: Aveţi un model în ceea ce a însemnat activitatea dumneavoastră? Cum v-aţi întâlnit cu muzica populară?
Gabriel Rusu: Am mai multe modele care mă inspiră atât în viață cât şi în cariera artistică. Nu am încercat niciodată să copiez pentru că fiecare interpret trebuie să aibă personalitatea sa, dar tot timpul am fost atent la sfaturile pe care le-am primit legat de prezența scenică, repertoriu, interpretare şi încerc să le pun în practică de fiecare dată când apar pe scenă.  Am început să cânt de la vârsta de nouă ani când am fost acceptat în ansamblul de dansuri populare al şcolii generale la care învățam. Când am terminat clasa a VIII-a m-am înscris la Ansamblul Piatra Craiului din Zărneşti, unde am activat până în anul 2000 când am început cursurile Școlii Populare de Arte din Braşov, secția canto popular.

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile ce l-au definit?
Gabriel Rusu: În județul Braşov încă se mai păstrează unele obiceiuri tradiționale – chiar dacă nu în aceeaşi formă ca acum 30-40 de ani – cum ar fi: Plugarul (Țara Făgăraşului), Cununa Florilor (Buneşti), Făşangul (Țara Bârsei), Roata în flăcări (Țara Făgăraşului), Împuşcatul cocoşului (Țara Bârsei), Obiceiul Junilor Braşoveni (Braşov),  Kronenfest (zona Rupea), Nedeia Munților(Fundata), Răvăşitul oilor (Bran),  Focul lui Sumedru (zona Bran), Borița (Săcele), Turca (Transilvania). Am fost martor la majoritatea dintre ele şi am observat că aceste obiceiuri sunt prilej de sărbătoare în fiecare sat în care au loc, tinerii intorcându-se de la oraşe şi din străinătate chiar pentru a-şi revedea familiile şi a participa la aceste evenimente.

Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?
Gabriel Rusu: Majoritatea cântecelor le-am cules din satele din jurul Făgăraşului (şi de peste Olt şi de sub munte), iar restul din arhivele de folclor ale Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Braşov.

Rep: Cine v-a influenţat în mod pozitiv activitatea artistică?
Gabriel Rusu: Drăgan Muntean, chiar dacă nu în mod direct. A fost şi va rămâne un model pentru mine – atât ca artist cât şi ca om – prin bogația şi frumusețea repertoriului cât şi prin caracterul şi sufletul său.

Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.
Gabriel Rusu: Deocamdată nu am reuşit sa înregistrez un album, ci doar câteva piese. Spectacolele la care am participat au fost majoritatea pe raza județului Braşov, dar am participat la multe concursuri în țară, la care am obținut şi câteva premii.

Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?
Gabriel Rusu: Voi respecta întotdeanuna tradiționalul atât în port cât şi în cântecele mele şi nu le voi transforma niciodată în comercial cum vad că se practică din ce in ce mai mult în muzica populară.

Rep: Ce credeti că este folclorul?
Gabriel Rusu: Folclorul este lucrul cel mai de preț – împreună cu glia stramoşească – ce ni l-au lasat moştenire străbunii noştri şi totodată identitatea noastră ca popor şi tocmai de aceea trebuie sa-l prețuim şi să-l păstrăm pur, nealterat, in aceeaşi formă în care l-am moştenit.

Rep: Ce credeţi că primează: versurile sau linia melodică?
Gabriel Rusu: Ambele sunt foarte importante şi trebuie să exprime acelaşi sentiment, să existe o armonie între ele.

Rep: Daţi-mi exemple de cinci interpreţi de muzică populară care vă vin în minte.
Gabriel Rusu: Drăgan Muntean, Ioan Bocşa, Ion Cristoreanu, Felician Fărcaşu, Maria Tănase, Maria Ciobanu.

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri mureşeni.
Gabriel Rusu: Le urez sănătate, să fie fericiți în aceste vremuri grele, să nu uite ca sunt români şi inainte de toate oameni, să-i ajute pe cei de lângă ei şi nu în ultimul rând să iubească şi să respecte folclorul nostru care este atât de frumos.

Un popas prin munţii noştri, cu toate bucuriile şi priveliştile lor vă propun în cele ce urmează. Dar nu o descriere pitorească a muntelui ci o trecere prin filtrul uman al acestora şi expunerea lor sub formă de cântec popular. Ghid prin această zonă a Braşovului îl luăm pe Tavi Bălăşcău. Parcă şi numele tinde să ne aducă aminte de ceva comic şi mă refer la asemănarea numelui de familie cu un cuvânt des întâlnit şi anume băşcălie. Un om de un umor rar întâlnit, ce debordează şi pe scenă de bună vibraţie. Acesta este Tavi Bălăşcău pe care îl ştiu eu.

A încercat în mai multe rânduri să devină actor la Tîrgu Mureş însă soarta i-a demonstrat că misiunea lui a fost alta. Vă propun să îl cunoaştem pe Tavi în cele ce urmează.

Rep: Ce zonă folclorică reprezentaţi şi de unde începe cântecul lui Tavi Bălăşcău?
Tavi Bălăşcau: Reprezint zona Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului şi zona Rupei. Cântecul începe de acum 36 de ani la Ansamblul folcloric “Piatra Craiului” Zărneşti, apoi Ansamblul „Cerbul Carpatin”, Ansamblul Folcloric  Al Studenţilor Români din Braşov „Junii Braşovului”. În prezent solist al orchestrei „Ţara Bârsei” al Consiliului Judeţean Braşov.

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?
Tavi Bălăşcău: În general, un stil vivace, mergând pe ritmuri de învârtită, haţegane, alternând şi cu cântecul cadenţat al cântecului de cătănie.

Rep: Aveţi un model în ceea ce a însemnat activitatea dumneavoastră? Cum v-aţι întâlnit cu muzica populară?
Tavi Bălăşcau: Modele au fost toţi marii cântăreţi ai Ardealului: Ion Radu, Ilie Muţiu de la Sibiu, Emil Gavriş, Maria Tănase, Sava Negrean Brudaşcu şi mai tânărul Ioan Bocşa. Ascultând cântecele bătrâneşti ale mătuşilor şi bunicilor mele din zone Sălaj, mai târziu ascultând marii artişti care poposeau la marea sală de spectacole în oraşul Zărneşti.

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?

Tavi Bălăşcau: Satul românesc contemporan începe să se golească de marile tradiţii prin trecerea în nefiinţă a bătrânilor păstrători. Tineretul plecă spre oraş, satele sunt goale. Mai avem speranţă că mai există zone conservatoare: satele Maramureşului, Bantului, Bucovinei, puţin prin mijlocul Transilvaniei.

Rep: Ale cui doruri le cântaţi ? De unde v-aţi cules cântecele?
Tavi Bălăşcau: Dorurile neamului românesc şi cântecele acestui neam atât de greu încercat şi înainte şi acum. Dar cu rădăcini adânci, ţinându-ne încă ca naţiune prin ce ne-au lăsat înaintaşii.

Rep: Cine v-a influenţat în mod pozitiv activitatea artistică?
Tavi Bălăşcau: Singur mi-am dorit să cânt, singur m-am pregătit, trecând prin toate etapele viaţii artistice, emoţii, umilinţe, necazuri dar şi succesuri.

Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.
Tavi Bălăşcau: Activitatea mea îndelungată cu numeroase orchestre, cu diferiţi dirijori, spectacole foarte multe, concursuri câştigate, turnee în toată ţara, spectacole de televiziune, turnee în străinătate şi doar un singur album cuprinzând în el 18 piese care povestesc prin cântec povestea satului românesc cu tot ce se petrece: naştere, maturizare, dragoste, cătănie, nuntă, petrecere, veselie, doruri şi resemnare în faţa tinereţii pierdute dar o alinare cu un pahar de vin şi amintiri la batrâneţe. Albumul se numeşte „ De drag, de dor şi voie bună”. Piesele sunt culese de mine din Zărneşti şi Tohanul Vechi, Poiana Mărului, Şinca Veche, Ţara Făgăraşului şi zona Rupea. Orchestraţia a fost realizată cu orchestra Ţara Bârsei, Braşov, avându-l dirijor pe profesorul Petrişor Varga. Am fost sprijinit pentru înregistrare de directorul Centrului de Conservare si Promovare a Tradiţilor Populare Braşov, domnul profesor Adrian Văluşescu. Albumul a fost produs de Libris Cultural prin amabilitatea domnului Virgil Oniţă.

Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?
Tavi Bălăşcau: Să nu mă amestec în textul original şi în linia melodică, să nu mă abat de la filosofia cântecului popular românesc.

Rep: Ce credeti ca este folclorul?
Tavi Bălăşcau: Folclorul este esenţa neamului românesc, zestrea lui.

Rep: Ce credeţi că primează: versurile sau linia melodică?
Tavi Bălăşcau: Şi versurile şi linia melodică.

Rep: Daţi-mi exemple de cinci interpreţi de muzică populară care vă vin în minte.
Tavi Bălăşcau: Ioan Bocşa, Lucreţia Ciobanu, Sava Negrean, Petre Săbădeanu şi Ioan Cristoreanu.

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri mureşeni.
Tavi Bălăşcau: Tot respectul, toata dragostea pentru niste oameni minunaţi care au sufletul la fel de curat ca şi oraşul lor. Buni păstrători de tradiţii, mureşenii au trecut peste toate demni şi mândri. Multă sănătate şi împliniri!
A consemnat Mihai Teodor Naşca

Aşa e lumea aceasta a tradiţiilor, plină de oameni şi fapte, mai mult sau mai puţin cunoscuţi sau cunoscute… Multe lucruri şi oameni rămân mereu în umbră, alţii se zbat să apară în faţă. Dar are eternitatea grijă de fiecare să ne de-a importanţa şi memoria ce ni se cuvine. Clădim zidul culturii, cărămidă cu cărămidă, important e ca zidul să fie solid, compact. Să ne îngrijim ca fiecare cărămidă să fie de bun augur. Din Lada de Zestre scoatem azi încă un interpret de muzică populară, Ana Toncean Crişan, născută în localitatea Sântu, la zece kilometri de municipiul Reghin. Din familie începe să cânte, mediul fiind unul propice şi cântecele tot din acea zonă şi le aduce. Locuieşte în Reghin şi spune că norocul i-a surâs atunci când a ajuns la Cântarea României, un început în lumea muzicii populare.

Rep: Unde începe povestea Anei Toncean Crişan?
Ana Toncean Crişan: Povestea mea începe în satul Sântu, la doar 10 km de Reghin, înspre Bistriţa.
Rep: Se spune că personalitatea şi caracterul ne sunt influenţate de către cei care ne înconjoară. Locuitorii din Sântu ţi-au modelat personalitatea?
Ana Toncean Crişan: Da, după cum sunt oamenii din Sântu, cum sunt părinţii mei, aşa sunt şi eu şi mă mândresc cu acest lucru. Oamenii din Sântu sunt cu credinţă, cu foarte mult bun simţ, sunt harnici, muncitori şi în acest spirit am crescut si eu.
Rep: Se spune că există momente în care ne întâlnim cu cântecul, fie mergem spre el, fie vine el spre noi, dar există locul şi momentul acela unde îl întâlnim şi de acolo mergem împreună. Cum s-a produs întâlnirea cu cântecul popular pentru tine?
Ana Toncean Crişan: Eu cânt de când mă ştiu. Mama mea şi-a dorit foarte mult ca unul din copii ei să cânte şi s-a rugat din tot sufletul la bunul Dumnezeu şi dorinţa i-a fost îndeplinită. Pot spune chiar o povestioară referitoare la cântat. La noi în sat se spune că prima baie care se face nou născutului se face într-o oală nouă, pentru ca acesta să ştie să cânte. Pentru fraţii mei mai mari, mama a cumpărat oale noi, dar pentru mine nu, dar uite că ei nu cântă, cu toate că au fost spălaţi în oale noi, iar eu cânt chiar dacă am fost spălată într-o oală mai veche. Am început să cânt din şcoală, apoi la Festivalul  Cântarea României unde am câştigat mai multe faze, iar în clasa a IX- a am participat la o preselecţie la Clubul Tineretului, iar în urma acelei preselecţii am fost aleasă. Acolo era Ansamblul “Ghiocelul” cu care am avut foarte multe spectacole. Am avut ocazia sa îl întâlnesc, împreună cu colega mea, Rodica Man pe domnul Ioan Simion, prezentatorul emisiunii „Floarea din Grădină” în anul 1989, care ne-a selectat pentru acest festival. A urmat revoluţia, iar acest festival nu s-a mai desfăşurat.
Rep: Momentul debutului oficial când a avut loc?
Ana Toncean Crişan: Debutul oficial a avut loc atunci când am intrat în cadrul Ansamblului „Ghiocelul”, prin anii 80.
Rep: De unde aţi luat cântecul popular, ne puteţi da câteva nume de rapsozi populari din sat?
Ana Toncean Crişan: Vin dintr-o familie în care s-a ascultat multă muzică. Fraţii mamei mele erau ceteraşi la noi în sat şi cântaul la toate jocurile din sat şi este vorba de Baciu Vasile şi Baciu Teodor. Am melodii preluate de la ei dar şi din zonă.
Rep: Ne întoarcem la înregistrări, ce aţi înregistrat până acum?
Ana Toncean Crişan: Am făcut înregistrări cu Ansamblul Artisitc Profesionist Mureşul, sub bagheta lui Zoli Bambo, dar şi cu Ansamblul din Reghin, de la Casa de Cultură, cu Ionică Conţiu. Am mai realizat un album cu colinde, aşa pentru sufletul meu, pentru prieteni, familie.
Rep: Primele cinci nume de interpreţi care vă vin acum în minte.
Ana Toncean Crişan: Sunt foarte mulţi interpreţi care cântă dumnezeieşte şi îmi sunt foarte dragi, dar îi pot amintii pe Nicoleta Voica, Drăgan Muntean, Petre Petruse.
Rep: Ce este folclorul?
Ana Toncean Crişan: Folclorul stă la originea cântecului nostru popular autentic şi de aceea trebuie preţuit. Nu trebuie să lăsăm comercialul să domine tradiţionalul.
Rep: Un gând pentru cititori.
Ana Toncean Crişan: Le transmit tuturor cititorilor putere, multă sănătate şi să poată discerne între muzica populară adevărată şi cea comercială.
Mihai Teodor Naşca

De: A consemnat Mihai Teodor Naşca

Interpretul de muzică populară Marcel Părău provine de pe Valea Hârtibaciului, mai precis din satul Coveş, la doar câţiva kilometri de Agnita, judeţul Sibiu, actualul domicliu al acestuia. S-a născut într-o zi însemnată şi crede că acest lucru a avut un impact deosebit de benefic asupra existenţei sale. S-a născut cu cântecul, aşa ne-a declarat, şi a reuşit să adune în lada sa de zestre peste 150 de melodii populare, ale căror texte au rămas neschimbate. Pe lângă faptul că culege şi interpretează melodii din zona reprezentată, Marcel Părău se ocupă de brodarea pălăriilor şi recondiţionarea costumelor populare.

Rep: Cărui loc îi spune Marcel Părău “acasă”?
Marcel Părău: M-am născut într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, locul în care am văzut lumina ochilor în urmă cu 46 de ani, pe Valea Hârtibaciului, în localitatea Coveş, situată lângă oraşul Agnita. În momentul de faţă locuiesc în Agnita, dar copilăria mi-am petrecut-o în satul Coveş.
Rep: Când te uiţi peste umăr spre satul natal de ce îţi aduci aminte?
Marcel Părău: Cam greu de spus, dar îmi aduc aminte şi vorbesc cu plăcere de satul meu, de locul copilăriei, de pădurile din jurul satului, casa părintească a mamei mele aflată la poale de pădure, natură şi numai natură. Aşezământul unde m-am născut eu era la cinci kilometri de vatra satului Coveş, în poala pădurii, în natură. Acolo sunt codrii de fagi de stejari şi apa e limpede şi rece şi, chiar dacă e secetă, pe valea Coveşului este apă, nu a secat niciodată şi nici nu va seca, pentru că e un izvor deosebit.
Rep: Cum s-a produs întâlnirea cu muzica populară? Care spre care a venit şi cum de te-ai apropiat de acest gen muzical?
Marcel Părău: M-am născut cu cântecul. Poate am fost binecuvântat de Dumnezeu la naştere, pentru că sunt născut într-o zi însemnată în calendarul creştin ortodox. M-am născut  pe data de 15 august şi aşa a fost soarta să fie şi am fost botezat Marcel Brâncoveanu. În calendarul creştin ortodox, ziua de 14 august este pomenit numele de Marcel, ziua de 15 este Adormirea Maicii Domnului şi ziua mea de naştere şi după ani şi ani de zile a fost canonizat sfânt Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii săi, eveniment sărbătorit  pe data de 16 august. Se leagă trei zile: 14, 15 şi 16 ale lunii august, zile însemnate atât în calendar, cât şi în viaţa mea. M-am născut cu cântecul… mama mea provine dintr-o familie cu 11 copii, iar tatăl meu, dintr-o amilie cu şapte copii. Mama avea şapte fraţi, bărbaţi care toţi au fost ciobani şi care ştiau să cânte. Şi mama a cântat, dar mama nu a făcut carieră din acest lucru. Nici un frate de-al mamei sau de-al tatălui nu au făcut profesie din cântec, dar alinarea sufletului a fost făcută prin cântec.
Rep: De la debut la cântec, la culegeri de folclor şi mai ales la ceea ce ai reuşit de atunci şi până acum să imprimi, să laşi mărturie urmaşilor despre tezaurul folcloric al zonei pe care o reprezinţi. Cu ce te poţi lăuda în acest sens?
Marcel Părău: A pătrunde în lumea muzicii populare şi a soliştilor profesionişti, în ceea ce priveşte folclorul nostru autentic, drumul este spinos, într-adevăr, dar am fost pasionat de a culege folclor şi satele noastre româneşti de pe întreg cuprinsul ţării, mai conţin, pot să spun, sumedenii, lăzi de zestre pline de folclor. Folclorul nu a murit şi nici nu va muri niciodată. Este identitatea noastră, a românilor, cartea noastră de vizită, deschiderea noastră spre Comunitatea europeană, pentru că acum acesta este un termen folosit şi e la modă. Cartea noastră de vizită este folclorul. Eu, de-a lungul anilor, am cercetat şi am cules melodii populare. Am reuşit să adun până acum peste 150 de melodii şi vreau să spun că în această perioadă pregătesc un material, iar toate piesele mele, cu care am călătorit pe mapamond şi le-am dus la urechile ascultătorilor şi telespectatorilor, sunt aşa cum le-am cules. Nu le-am modificat. Textele sunt originale, cum le-am cules de la ţăranii noştri din vatra satului. Să ştiţi că intelectul ţăranului este cu mult mai ridicat în ceea ce priveşte identitatea noastră decât al aşa-zişilor intelectuali din ziua noastră.
Rep: Ştim că ţăranul român ştie foate bine să spună lucrurilor pe nume, fără a fi vulgar deloc. Dar să ne întoarcem la cântec şi aş dori să te întreb care crezi că este cântecul care este cel mai asociat cu numele tău sau după care lumea te cunoaşte şi recunoaşte?
Marcel Părău: Zona de unde vin eu se identifică prin cultura muzicală a purtatelor, fecioreşti care se joacă aproape în toate satele de pe Valea Hârtibaciului cunoscute sub numele de “Rare”. Jocul bărbătesc este identitatea hârtibăcenilor. După aceea, învârtita, şi trebuie să spun că zona de unde provin eu se identifică prin muzică şi port, întrucât este o zonă de interferenţă: între culoarul Târnavei Mari, pe partea dreaptă a Hârtibaciului, iar pe partea stângă este Oltul. Dar este o zonă care se identifică atât prin cântec, cât şi prin port. Portul nostru este identificat prin ţesăturile cătrinţelor cât şi prin îmbrobodeala femeilor de vârsta a treia cu vălitoare, care încă se mai poartă în multe sate de pe Valea Hârtibaciului. Vălitoarea este o broboadă care, dacă e desfăcută, are o lungime de doi metri, doi metri şi zece, care la capete este cusută cu un ajur negru. În momentul în care acea persoană moare, această velitoare reprezintă giulgiul de mort. Junele de pe această vale, în anumite locuri, mai poartă încă coiful. Este o podoabă deosebită.
Rep: Cinci nume de interpreţi care îţi vin în minte.
Marcel Părău: Când spun sudul Transilvaniei, spun Lucreţia Ciobanu, când spun Banat mă refer la Ana Pacatiuş, regretata Mariana Drăghicescu. Cum a ştiut Mariana Drăghicescu să îşi descrie Banatul şi natura nu cred că mai există solist la fel. Bineînţeles, mai este şi Achim Nica, care este incontestabil doinitor, însă cum şi-a descris Mariana Drăghicescu Banatul în cântec, mai rar, nu degeaba i s-a spus  “Regina Banatului”. Apoi mai este Sofia Vicoveanca.
Rep: Ce e folclorul?
Marcel Părău: Folclorul este identitatea poporului român. Spui folclor, spui român!
Rep: Un gând pentru cititorii mureşeni.
Marcel Părău: În primul rând, vă mulţumesc pentru invitaţia pe care mi-aţi făcut-o. Sunt pentru prima dată la un studio din Tîrgu Mureş şi tuturor cititorilor „Informaţiei de Mureş” le urez multă sănătate şi fericire şi să nu dispere, pentru că folclorul nostru românesc a fost, este şi va rămâne pe mâini bune.

Marcel Părău între vocaţia de preot şi cea de interpret

“Vreau să îţi spun un lucru foarte important: părinţii mei nu au fost niciodată de acord cu a face o profesie din muzică. În copilăria mea, eu visam să devin preot, lucru care nu s-a întâmplat, deşi  am fost pregătit pentru preoţie. În anul 1964 am venit de la Coveş la Agnita. Debutul meu scenic şi muzical a fost în anul 1977, fiind elev la Liceul Economic din Mediaş, când începuseră primele manifestări ale celebrului festival “Cântarea României”. Deci debutul meu a fost la Mediaş, pe o scenă, în anul 1977, după care, în 1982 îmi depusesem dosarul pentru  concursul “Floarea din grădină”, lucru care nu mi-a fost acceptat până în 1986. Părinţii mei, locuind la ţară, au făcut parte din “Legiune” şi nu eram pe placul conducerii de atunci. După festivalul “Cântarea României” au urmat festivaluri şi concursuri locale, orăşeneşti, judeţene sau naţionale, dar debutul în radio-televiziunea română a fost de abia  în 1986”, ne-a declarat Marcel Părău.

De: A consemnat Mihai Teodor Naşca

Interpretul, Florian Roşan, cu toate că s-a născut într-un sat de interferenţă a judeţelor Sălaj şi Bihor, a copilărit în Timişoara, iar cântecul popular l-a îmbrăţişat tot acolo. Câţiva dintre mentorii săi sunt: Mariana Drăghicescu, Sofia Vicoveanca sau Achim Nica. Trambulina a fost pentru el un festival “Cântarea României”, care i-a dat mai mult curaj şi dorinţa de a merge pe acest drum.

După o perioadă petrecută la Timişoara, Florian Roşan se întoarce în Ardeal, la Cluj Napoca, unde începe să colaboreze cu Ansamblul “Mărţişorul”, iar apoi o perioadă, în paralel cu Filarmonica “Transilvania”. Înregistrează la începutul anilor ’90. albumul “Păhăruţ cu floricele”, iar în proiect se află un album cu cântece din zona unde s-a născut. Crede că piesa cu care este cel mai des asociat este “Inimă de ce nu mori”, deşi la momentul înregistrărilor era de părere că trebuie scoasă din repertoriu.

Rep: Povestea lui Florian Roşan începe undeva la interferenţa judeţelor Sălaj şi Bihor, cu o scurtă escapadă prin zona Banatului şi apoi o revenire în Ardeal. Care a fost drumul vieţii?
Florian Roşan: Să începem cu începutul. M-am născut la intefrerenţa zonelor Sălaj şi Bihor, în partea de nord a judeţului Sălaj, unde am locuit doi ani după care părinţii mei s-au mutat în Timişoara. Mi-e foarte dragă acea zonă de interferenţă între Sălaj şi Bihor şi chiar aş vrea să abordez în repertoriu melodii din acea parte, pentru că aclo este un tărâm nesăpat în ceea ce priveşte folclorul. Au fost unii solişti care au renunţat din diferite motive şi sunt nestemate ale folclorului acolo. Apoi, după ce am plecat la Timişoara am avut deosebita plăcere să întâlnesc oamni de înaltă calitate, printre care şi mentorul meu, regretata Mariana Drăghicescu, cu care am avut plăcerea de a mă cunoaşte personal şi am primit de la dânsa acele cântece frumoase pe care încerc să le duc mai departe. Tot acolo am întâlnit Orchestra “Banatul” din Timişoara, iar apoi am revenit acolo de unde am plecat, la Cluj Napoca, unde din 1978 colaborez cu diferite ansambluri şi formaţii artistice printre care pot să amintesc de “Mărţişorul” condus de Dumitru Fărcaş. În acest ansamblu am activat aproape zece ani, cam din  1980 până în 1990. În Cluj Napoca am avut colaborări în special cu ansamblurile studenţeşti, iar din 1984 am avut, în paralel colaborări cu Filarmonica de Stat “Transilvania”, orchestra “Transilvania” care, actualmente aparţine Centrului Judeţean de Creaţie Populară Cluj.
Rep: Pe lângă Mariana Drăghicescu aţi mai avut şi alţi mentori care v-au influenţat cariera artistică?
Florian Roşan: Încerc să iau tot ceea ce este bun de la fiecare, indiferent de zona folclorică. În acest context i-aş alege pe Sofia Vicoveanca şi Achim Nica, oameni modeşti, cu mult profesionalism  şi seriozitate.
Rep: Există şi alte zone etnofolclorice pe care le abordaţi în diverse ocazii?
Florian Roşan: Da, există. Eu în general cânt din toată ţara, mai puţin din Moldova. Fiecare zonă îşi are farmecul ei şi fiecare interpret dă un farmec, probabil acelei zone.
Rep: Dacă priviţi puţin peste umăr ce anume vedeţi şi de ce anume vă e cel mai dor?
Florian Roşan: De copilărie, evident. Am avut o copilărie frumoasă şi îmi aduc aminte cu emoţie de acel început. Acum, după atâţia ani mă gândeam că nu o să mai am emoţii, dar emoţiile sunt mai mari.
Rep: Ce aţi reuşit să imprimaţi până acum?
Florian Roşan: Eu până acum am înregistrat doar piese din Banat. Acolo am crescut, acolo m-am obişnuit şi acea zonă am îmbrăţişat-o, însă am pregătit un material, pe care urmează să îl înregistrez, piese culese din zona Sălajului. Influenţe sunt mai mult de Bihor, deoarece satul este pe graniţă şi aparţinea odinioară de Zona Crişana. Am editat albumul “Păhăruţ cu floricele” şi am mai editat împreună cu Filarmonica “Transilvania”, un album împreună cu mai mulţi colegi din Cluj Napoca, sub bagheta lui Ovidiu Barteş.
Rep: După ce cântec credeţi că vă recunoaşte lumea?
Florian Roşan: Cel mai des mi se asociază cântecul “Inimă de ce nu mori”, cu toate că, acum ca să fim sinceri acea piesă nici nu voiam să o înregistrez. Mă gândeam că dacă va fi o piesă în plus, la acea piesă o să renunţ. Am înregistrat în 1993 şi piesa avea prea mult “la-la-la” şi dirijorul mi-a spus să exclud acea repetiţie şi atunci am completat cu versuri şi nu mă aşteptam ca acestă melodie să ajungă atât de repede la sufletul ascultătorilor, dar aşa a fost să fie.
Rep: Aveţi ceva împotrivă ca alţii să vă cânte piesele?
Florian Roşan: Spre exemplu, cântecul “Pădure, dragă pădure” este luat dintr-o culegere din anul 1912 şi nu-mi convine să îl ia acum cineva şi să-l reînregistreze după ce eu am pus în valoare acea piesă. Dacă din 1912 nu s-a gândit nimeni să caute într-o carte de folclor, mi se pare neplăcut ca, acum după ce a fost scoasă la lumină, să vină cineva şi să o ia de-a gata. Foarte mulţi dintre colegi spun că se poate cânta, pentru că este folclor şi este al tuturor. Îmi face plăcere că cineva să îmi cânte melodiile, dar nu să le înregistreze şi să apară la televiziuni.
Rep: Ce detestaţi cel mai mult în acest mediu al muzicii populare?
Florian Roşan: Cel mai tare mă deranjează alterarea folclorului, pentru că au început să apară modificări şi în costumul tradiţional bărbătesc şi mă deranjează că apar bărbaţii cu motive florale mari, ceea ce nu este din tradiţia noastră românească.
Rep: Ce credeţi că e folclorul?
Florian Roşan: Folclorul face parte din cultura unui popor, în care merge mână-n mână, costumul tradiţional, obiceiurile, melodiile, dansurile populare. Toate acestea duc mai departe ceva ce pune în valoare cultura unui popor. Folclorul este ceea ce ne reprezintă pe noi.
Rep: Ce le transmiteţi  cititorilor noştri?
Florian Roşan: Multă sănătate şi bucurie, să aibă încredere în noi nu o să îi dezamăgim şi o să încercăm să aducem melodii cât mai frumoase care să le aline sufletele şi să îi bucure în momentele fericite.

Florian Roşan – între debut şi afirmare

“Nu vreau să folosesc acele expresii “cântam de cânt mă ştiu sau din grădiniţă”, dar într-adevăr, nici nu vorbeam bine că îmi spun părinţii că eu interpretam doina, “Mai la deal de Reşiţa” şi nu spuneam cinteză şi “cinceza”. La vârsta de 14 ani am participat la festivalul “Cântarea României”, iar acest festival mi-a dat un impuls oarecum. Apoi Televiziunea Română mi-a realizat un mic filmuleţ, într-o emisiune de tradiţii, care ulterior a fost trimis şi în Franţa. Au urmat diferite concursuri şi festivaluri la care am participat, unde am obtinut diferite premii. Un al doilea eveniment, care rămâne în amintirea mea este un atestat de liber – profesionist obţinut în anul 1987, la Bucureşti, cu mari critici şi muzicieni ai mai multor genuri muzicale, în juriu, printre care şi regretatul Ion Cristinoiu”, ne-a declarat interpretul Florian Roşan.

De: A consemnat Mihai Teodor Naşca

În cântecele interpretului de muzică populară dobrogeană Ştefan Vlad auzi toate frământările Dunării şi dorurile dobrogenilor, ale pescarilor care îşi lasă iubitele la ţărm, dar şi ale fetelor de tătar care fură inimile tuturor. Auzi îndemnul de a împărtăşi împreună bucuria horei şi de a fi alături de cel care este la necaz.

Eşti conectat la tot murmurul codrului şi la unduirea valurilor apei. Cu o voce caldă şi aşezată, Ştefan Vlad aduce şi duce cu el cântecul dobrogean, aşa cum l-a învăţat de la părinţi. S-a născut la Maliuc, judeţul Tulcea, şi este absolventul Facultăţii de Filologie. În 1972 a absolvit Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, clasa profesorului Marius Olmazu. Are înregistrate un număr de 30 de piese, incluse pe două albume: “Dragă mi-este Dunărea” şi “Doruri de la Marea Neagră”. În cele ce urmează vă invit să descoperim o filă din cartea folclorului dobrogean alături de “ghidul” nostru, interpretul, Ştefan Vlad.

Rep: Este un adevăr în faptul că, pentru fiecare artist, locurile de unde vine, locurile copilăriei îşi lasă amprenta apoi asupra creaţiei ulterioare.
Ştefan Vlad: Paradoxal, din punct de vedere al originii şi biologic nu sunt dobrogean. Este un paradox care se repetă şi cu alţi interpreţi, spre exemplu, Dan Moisescu sau Marinică Iordache, care prin rădăcină nu erau strict dobrogeni, dar prin ceea ce făceau, cei care îi ascultau simţeau că sunt de acolo. Prin ceea ce cântă un interpret, dacă reuşeşte să creeze acea ambianţă specifică regiunii, şi mă refer aici la faptul că atunci când îi cânţi cuiva o doină sau o baladă, un cântec de dragoste sau chiar şi un cântec de petrecere, când reuşeşti pe ascultător să îl duci acolo pe malul Dunării şi la malul mării, fie chiar într-un concediu scurt şi imaginar, îi muţi sufletul de aici, ştiu şi eu poate de dincolo de Carpaţi şi îl duci acolo la ţărm de mare şi îl faci să audă vuietul valurilor sau ţipetul pescăruşilor, asta mi se pare într-un fel a re-crea atmosfera specifică a unei anumite zone etnofolclorice, pentru că Dobrogea are multe elemente, teme şi motive care sunt numai şi numai ale ei. Dacă ne gândim la cântecul legat de ocupaţii, de cântecele pescăreşti, care se mai întâlnesc şi în sudul Dunării, dar Dobrogea are nişte cântece pescăreşti aparte. Au structură narativă, adică sunt ca o poveste, într-un cântec pescăresc, marinarul povesteşte ceea ce i se întâmplă  lui cu barca, cu lotca, când pleacă el la pescuit, stă de vorbă cu peştii, invocă vântul care să îl poarte spre larg sau, dimpotrivă, să îl aducă spre casă. Tot în cântecele pescarilor, oamenii locurilor se gândesc la faptul că seara, la întoarcerea la mal îi aşteaptă iubita. Un alt gen sunt cântecele marinăreşti, de asemenea sunt cântece specifice Dobrogei care vorbesc de aventurile oamenilor plecaţi pe mare, de dorul purtat peste valuri, dorul faţă de cei lăsaţi acasă şi de ce nu, de fiecare dată bucuria reîntoarcerii acasă. Există, de asemenea, diferite motive: motivul Dunării, motivul ţărmului de mare, motivul pescăruşului, motivul nufărului, care apare frecvent şi în cadrul cântecelor mele; sunt, iată, câteva elemente care aparţin aproape în exclusivitate folclorului dobrogean. În măsura în care aceste motive sunt implantate foarte bine în text şi linia melodică, te întorci în acea lume mirifică a Deltei, printre nuferi, peşti, fauna aceasta bogată. În cântecul dobrogean există linii melodice dominante: geamparalele, cântece pe tempo de pandelaş, dar şi cadânească; dar atât cadâneasca, cât şi geamparalele au o influenţă orientală. Geampara este un cuvânt de sorginte turco-tătară şi înseamnă fără bani. La musulmani dansau numai bărbaţii, femeilor le era interzis. Dansul era în cerc, în mijlocul căruia se punea un taler, în care la finalul dansului se punea un bănuţ. Atunci s-a inventat un dans la care nu mai trebuia să plătească nimeni, aşa cum este geamparaua.
Rep: Să revenim puţin la locurile copilăriei.
Ştefan Vlad: Nu m-am născut în Dobrogea, dar mi-am petrecut copilăria în Deltă, în zona Maliuc, şi am cunoscut de mic viaţa aceasta a oamenilor de acolo. Jucam laolaltă cu mingi din pipirig sau din papură, români, aromâni, tătari, turci. Ne bronza acelaşi soare al Dobrogei, ne băteau aceleaşi vânturi, ne muşcau aceiaşi ţânţari. Astăzi lucrurile s-au mai schimbat, în sensul că acolo s-a produs o anumită divizare. Este dureros că aromânii cer să fie recunoscuţi drept minoritate. Ei sunt români, pur şi simplu. Am trăit printre aceşti oameni şi obiceiurile lor. Spre exemplu, pescarii când pleacă la pescuit, au în tradiţie faptul de a nu avea nici un conflict la plecare, cu nici un membru al familiei, pentru că poţi să pleci pentru ultima oară. Sunt nişte oameni mai închişi, mai taciturni, nu mai reci, pentru că în momentul în care te apropii de ei îşi dezvăluie sufletul cu foarte mare generozitate.
Rep: Ce nu aţi face niciodată în domneniul muzicii populare?
Ştefan Vlad: Nu aş face compromisuri, care nu să compromită imaginea mea, ci să compromită folclorul, cântecul. Urăsc kitsch-urile, pentru că acestea nu spun nimic, dar spun mult despre cel care le promovează, care nu are imaginaţie, nu are repertoriu. Nu fac folclor comercial, nu aş face cântece speciale pentru o anumită personalitate.
Rep: Ce este folclorul?
Ştefan Vlad: Din punct de vedere semantic înseamnă a ţâşni ceva din popor. Cred că este comoara cea mai de preţ a unui popor, este actul său de identitate. Este tot ce dă un popor mai frumos şi mai curat, este o formă de reflectare a sufletului său.

Ştefan Vlad – “Doruri de la Marea Neagră”

“Cel de-al doilea album al meu se numeşte “Doruri de la Marea Neagră”. Cuprinde un număr de 14 piese, în totalitate noi. Nu am preluat până la această dată piese şi nu sunt tentat să preiau. În majoritate sunt cântece pescăreşti, cântece marinăreşti şi câteva cântece de dragoste foarte frumoase. Am adus alte arome în cântecele mele, arome orientale, eu prefer să le spun arome şi nu influenţe. Am o piesă “Fata de tătar”, care vorbeşte despre lumea aceasta din stepa dobrogeană, o minoritate extrem de pitorească. Am introdus pentru prima dată cântece de petrecere, cântece pe care unele le ştiu de la tatăl meu. Altele sunt culese şi n-am ezitat să şterg praful de pe culegeri de folclor de la Institutul de Etnografie şi Folclor. Sunt foarte mulţumit de cum a ieşit acest album, care beneficiază de un acompaniament dirijat de Marius Olmazu, fost dirijor al Orchestrei Radio. Abumul nu a apărut pe piaţă, pentru că eu ezit şi nu din motive financiare. Întâi doresc să îl testez în spectacole şi la posturile de telviziune, să văd ce piese prind şi în termen de un an, un an şi jumătate văd şi ce trebuie îmbunătăţit din punct de vedere tehnic. Sufletul omului de la ţară e un suflet curat şi nu poţi să intri în sufletul lui cu orice, trebuie să intri cu piese curate şi bine lucrate”, ne-a declarat Ştefan Vlad.

De: A consemnat Mihai Teodor Naşca

Neluţu Hordobeţ vine din zona Munţilor Făgăraş, iar cântecul pe care îl aduce cu el este unul al doinelor şi melodiilor păstoreşti. Dragostea pentru folclor o moşteneşte din familie, iar ca model i-a avut pe Vasile Conea, Achim Nica sau regretatul Drăgan Muntean, dacă ar fi să amintim doar câteva glasuri celebre ale folclorului nostru. Iubitor de frumos şi autenticitate, Neluţu Hordobeţ vede o renaştere a lumii satului tradiţional, propunându-ne un album nou, “M-am întors la mine în sat”. De ceva vreme i s-a alăturat şi Andra, fiica lui, care acum depăşeşte vârsta majoratului.

Rep: Să ne referim puţin la faptul că aşchia nu sare departe de copac sau altfel spus “ce naşte din pisică şoareci mănâncă”; de câtă vreme colaborezi cu fiica ta, Andra în ceea ce priveşte muzica populară?
Nelu Hordobeţ: Colaborăm de aproximativ doi ani de zile. A fost, oarecum, o întâmplare. Eu  nu ştiam în acel moment că Andra îşi doreşte aşa de mult să cânte muzică populară. Am fost invitaţi la o petrecere privată, unde am fost şi naşi, am cântat, iar instrumentiştii i-au propus fiicei mele să cânte o melodie. După primele melodii cântate dumnezeieşte, toată lumea a rămas cu gurile căscate. Ştiam de la grădiniţă că vrea să cânte însă nu credeam că e aşa de dedicată.
Rep: Cu atâţia interpreţi în familie, cine cântă în casa Hordobeţ?
Nelu Hordobeţ: Ca la toată lumea, cine să cânte? Găina.
Rep: să revenim la albumul editat în urmă cu ceva vreme. Cum a fost apreciat şi primit de către ascultători, aici mă refer la vânzări?
Nelu Hordobeţ: Eu zic că vânzările au mers bine, nu foarte bine aşa cum m-aş fi aşteptat. Am reuşit să am câteva spectacole datorită apariţiei albumului, am colaborat cu Ansamblul “Junii Sibiului”. Una dintre realizările evidente în urma editării albumului este faptul că sunt invitat la  foarte multe nunţi.
Rep: Cât de mare e Şura Mare ca să fie plină de artişti?  Aici mă refer şi la Daniel Rosalim, care vă este consătean.
Nelu Hordobeţ: Suntem câţiva. Daniel Rosalim a trecut de curând la Ansamblul “Junii Sibiului”, acum câteva săptămâni a avut şi nunta, s-a căsătorit. Cumnatul meu, Marin Dionisie, este şi el solist de muzică populară. În sat au existat câţiva instrumentişti buni, însă acum, cu problemele acestea financiare, o parte dintre ei au plecat în străinătate.
Rep: Prin ce se individualizează cântecul din zona pe care o reprezinţi, mă refer la Valea Hârtibaciului?
Nelu Hordobeţ: Reprezint subzona Valea Hârtibaciului, iar cântecele noastre sunt cântece pline de dor. Sunt cântece pe care oamenii locului le cântă la lucru, la nuntă. Ţăranul îşi cântă dorul, bucuria, focul inimii.
Rep: Dacă priveşti în urmă, la satul românesc, la ceea ce a fost şi ceea ce a devenit, ce vă rămâne în minte?
Nelu Hordobeţ: La ţară nu a rămas prea multe, pentru că lumea în mare parte a migrat spre oraş. Pentru un trai mai bun, mulţi au renunţat la viaţa la ţară. La noi în sat nu mai are cine să ţină obiceiurile, nu mai sunt copii, tineretul e plecat, mai sunt câţiva bătrâni, însă avem un proiect, împreună cu Andra şi primarul din comuna de care aparţine şi satul meu natal, Ilimbav, prin intermediul căruia am reuşit să adunăm 35 de copii şi încercăm să realizăm un ansamblu. Noi vom merge cu cântece şi avem un fiu al satului care se pricepe pe partea coregrafică. Aşa cum se spune, pământul te trage şi eu mă întorc cu drag în locurile natale.
Rep: Există un album în care se vede o colaborare mai restrânsă între tine şi fiica, Andra. Există vreo intenţie mai serioasă în ceea ce priveşte această colaborare? Mă refer la una mai consistentă.
Nelu Hordobeţ: Normal am zis să mergem fiecare pe drumul nostru, că aşa e bine întrucât fiecare avem un drum al nostru. Am discutat cu băieţii cu care vom înregistra în studio şi avem în plan trei piese pe care să le înregistrăm în duet, eu şi Andra.

„Încercam să-l imit pe tata”

Rep: Andra tu cum te-ai apropiat de cântecul popular?
Andra Hordobeţ: Cântam după tata foarte mult, încercam să îl imit.
Rep: Chiar dacă în spate nu sunt foarte mulţi ani de carieră, aş dori să te întreb cum de ai luat-o pe acest drum al cântecului?
Andra Hordobeţ: De mică mi-a plăcut muzica populară foarte mult şi am participat la concursuri de profil la care am obţinut şi premii, dar  am avut şi eşecuri.
Rep: Care crezi că este cel mai bun lucru care ţi s-a întâmplat până acum?
Andra Hordobeţ: Cred că cel mai important lucru este faptul că publicul mă apreciază şi mă iubeşte.
Rep: În realizarea repertoriului, te-a ajutat şi tata?
Andra Hordobeţ: Cântecele mi le-am cules din sat de la bunica mea din Ilimbav. Sunt cântece pe care chiar ea mi le-a cântat apoi eu le-am învăţat şi apoi înregistrat.
Rep: Costumul pe care îl porţi pare unul destul de valoros şi vechi. De unde ţi-ai făcut rost de el?
Andra Hordobeţ: Îl am de la bătrânele din sat. E un costum de jună pe care îl purta fetele din sat. Este unicat, având peste 80 de ani vechime, iar acum nu se mai poartă.
Rep: La concursul “Mândre-s cântecele noastre” cum ai ajuns?
Andra Hordobeţ: Fiecare concurent avea un artist susţinător. Susţinătoarea mea a fost doamna Elena Merişoreanu. Am participat, am ajuns în finală şi am obţinut o menţiune.
Rep: Spune-mi câţiva dintre artiştii care îţi plac mult.
Andra Hordobeţ: Alina Bâcă, din Banat, Vasile Conea, Nicoleta Voica, Andreea Voica. Îmi plac mai mult Banatul şi Ardealul.
Rep: Dacă ai vrea să îţi alegi profesorul de canto, cu cine ţi-ai dori să faci aceste lecţii de canto?
Andra Hordobeţ: Cu tata, pentru că ştie să îmi explice mai bine.
Rep: O melodie aşa mai de suflet ai?
Andra Hordobeţ: Andreea Voica şi „Bade florile-nfloresc”.
Rep: Ce ai dori să le transmiţi cititorilor?
Andra Hordobeţ: Sper să fie mulţumiţi de prestaţia noastră şi să ne mai chemaţi la dumneavoastră!

De: A consemnat Mihai Teodor Naşca

Interpretul Dragomir Raita este originar din Bilbor, localitate aflată la doar câţiva kilometri de municipiul Topliţa, devenit de o bună bucată de vreme casa cea nouă a solistului. Cu toate aceastea, sufletul i-a rămas pe Valea Bistricioarei, locurile natale pe care le cântă. Este solist al Ansamblului Folcloric “Rapsodia Călimanilor”, însă, în viaţa de zi cu zi, “s-a făcut frate cu codrul” pe care, de altfel, îl şi cântă.

Rep: Ce zonă folclorică reprezentaţi şi de unde începe cântecul dumneavoastră?
Dragomir Raita: Este ştiut faptul că locul în care am văzut lumina zilei ne rămâne în amintire pentru toată viaţa. De acolo izvorăsc acele trăiri care ne marchează întreaga noastră existenţă. Zona folclorică din care provin o parte din cântecele pe care le interpretez este cea de la izvoarele Bistricioarei şi a frumoaselor plaiuri mioritice ale satului meu natal Bilbor, precum şi din zona Mureşului Superior, locul în care îmi desfăşor activitatea de foarte mulţi ani şi locul de unde am debutat ca solist de muzică populară.
Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?
Dragomir Raita: După cum se ştie, prin folclor se exprimă o multitudine de trăiri, de sentimente, legate de momente importante din viaţa omului, de la naştere până la moarte. Cântecele pe care le interpretez provin dintr-o zonă de interferenţă, având în vedere apropierea geografică dintre localităţile ardeleneşti şi cele de peste munţi din Moldova (asemănarea portului popular), precum şi influenţele austro-ungare. Toate acestea au dus la crearea dansului specific acestei zone, ştraierul, care nu se dansează nicăieri în toată ţara, precum şi altele cum ar fi: Roata Stelelor, Ţărăneşte cu femei, Floricica, Învârtita, precum şi jocurile bărbăteşti: Roata Boierească, Lelea albă, Ţăraneşte cu bărbaţi, Brustureanca.
Rep: Aveţi un model în ceea ce a însemnat activitatea dumneavoastră?
Dragomir Raita: În evoluţia mea ca interpret am urmărit păstrarea autenticitaţii cântecelor pe care le-am cules şi le-am interpretat, convins fiind că pot transmite celor ce mă ascultă, o gamă bogată de trăiri pe care cântecele populare le pot exprima. Nu pot să spun că am avut un model materializat într-un reprezentant al unei anumite zone.
Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?
Dragomir Raita: În contextul actual al evoluţiei  societăţii contemporane au loc schimbări majore ce afectează şi viaţa spirituală în ansamblu. Acest lucru se resimte şi în viaţa satului, locul de intensă manifestare a foclorului, dar viaţa a dovedit că satul românesc continuă să fie un păstrător şi un continuator al creaţtiilor populare, al melosului popular.
Rep: Ale cui doruri le cântaţi ? De unde v-aţi cules cântecele?
Dragomir Raita: În cântecele pe care le interpretez exprim dorurile omului simplu de la ţară prin credinţă nestrămutată în bine, adevăr şi frumos, bucuriile sau necazrile acestuia pe care le trăieşte în anumite momente ale vieţii. Cântecele le-am cules de la bătrânii satului, părinţi, bunici, culegeri de folclor specifice zonei mele.
Rep: Cine v-a influenţat în mod pozitiv activitatea artistică?
Dragomir Raita: Participarea la diferite festivaluri, spectacole, dar în special colaborarea cu Ansamblul Folcloric “Rapsodia Călimanului”, al Centrului Cultural Topliţa. Ţin să le  mulţumesc pe această cale, atât directorului Centrului Cultural, regizorului Ioan Covrig, colegilor mei solişti: Carmen Cujbă, Alexandru Oltean, Livia Harpa, precum şi minunatei orchestre condusă de maestrul Benko.
Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.
Dragomir Raita: Activitatea mea artistică se desfăşoară în cadrul Ansamblului Folcloric “Rapsodia Călimanilor” al Centrului Cultural Topliţa, paticipând la spectacole susţinute de acesta atât pe plan local cât şi în turnee, în calitate de colaborator. Am editat în anul 2004 un disc “De-ar fi lumea ca odată”, care cuprinde 13 cântece; momentan pregătesc material pentru alt disc şi sper cu ajutorul lui Dumnezu să îl pot lansa în 2009.
Rep: Cum apreciaţi că va fi evoluţia folclorului românesc în contextul integrării europene? Ce vom pierde şi ce vom câştiga?
Dragomir Raita: Consider că odată cu intrarea ţării noastre în UE specificul naţional nu se va pierde şi că în cadrul acestei comunităţi îşi vor găsi loc toate elementele ce definesc identitatea fiecărei naţiuni. Sperăm că folclorul românesc îşi va găsi o arie mai largă de răspândire în sensul că va putea fi cunoscut şi în alte ţări, acest fapt constituind un câştig şi nu o pierdere.
Rep: Ce credeţi că este folclorul?
Dragomir Raita: Folclorul reprezintă totalitatea creaţiilor artistice, ca rezultat al talentelor izvorâte din popor. El constituie elementul definitoriu pentru identitatea unei naţiuni.
Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?
Dragomir Raita: Consider că este o datorie de onoare să păstrez nealterată autenticitatea cântecelor populare pe care le interpretez şi nu aş trăda niciodată frumuseţea acestora.
Rep: Daţi-mi exemple de cinci interpreţi de muzică populară care vă vin în minte.
Dragomir Raita: Drăgan Munteanu, Achim Nica, Nicolae Fudui Iancu, Ionuţ Fulea, Liviu Vasilică.
Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri mureşeni.
Dragomir Raita: Având în vedere că presa are un rol important în promovarea valorilor autentice, vreau să vă multumesc din suflet pentru invitaţia pe care mi-aţi făcut-o şi să transmit tuturor cititorilor „Informaţiei de Mureş” un gând bun şi îi incredinţăm de întreaga noastră dragoste şi stimă, invitându-i cu toată căldura să ne asculte cântecele.

Dragomir Raita – “De-ar fi lumea ca odată”

Albumul sub denumirea “De-ar fi lumea ca odată” a fost editat de către studioul „Mirebon” din Bistriţa Năsăud în anul 2004, are un număr de 13 cântece.Toate cântecele au avut la conducerea muzicală pe maestrul Eugen Petruţ, la vioară: Zuga Gigel, Bodor Lorand, clarinet: Demeter Alexandru Miklos, taragot: Dănuţ Ghidiu, acodeon: Zuga Augustin, Peter Csaba, braci: Peter Tibor, Maier Robert, contrabas: Bajko Stefan, toba ţăranească: Ţăran Daniel. Vreau să menţionez că majoritatea instrumentiştilor provin de la Ansamblul „Rapsodia Călimanilor” al Centrului Cultural Topliţa. Piesele de pe acest album sunt culese din zona Bilborului, satului meu natal, precum şi din zona Mureşului Superior, zona Topliţei, locul unde sunt stabilit şi îmi desfăşor activitatea de foarte mult timp. În satul în care m-am născut am avut primele contacte cu obiceiurile şi datinile din acea zonă, de aici au pornit cântecele „La masura oilor”, apoi cântecul „Bistricioară apă rece”, în care regăsim dorul de satul natal al fiului satului plecat departe, momentele de bucurie de la jocurile din sat din zilele de sărbătoare. De asemenea, în piesa  “Frumuşică-i mândra mea”, piesă care a fost culeasă din zona Topliţei, este prezent atât portul popular din zona Topliţei (regăsim aici basmaua, prigitoarea, fote, şire de mărgele), cât şi frumuseţea şi simplitatea femeilor care le purtau la secerat de grâu. Având în vedere frumuseţea munţilor şi a pădurilor, locul unde îmi desfăşor activitatea, avem piesa ”Măi codrule, măi fârtate” şi  „De ce omu-bătrâneşte”. În doinele din acest album regăsim dorul de satul natal, dorul de părinţi, de munţii care înconjoară comuna Bilbor şi anume „Obcina”; acestea le găsim în piesa „M-am gândit mamă să-ţi cânt”, iar în piesa “Cucule cu pene sure” regăsim frumuseţea codrului şi a „cărăruşei prin pădure”, dorul de mândruţa din sat. În toate celelalte cântece sunt exprimate o multitudine de trăiri, de sentimente din viaţa omului”, ne-a declarat despre albumul său, Dragomir Raita.

De: A consemnat Mihai Teodor Naşca

Alexandru Oltean, mureşean la origini, născut în comuna Batoş, este de o bună bucată de vreme un reprezentant important al culturii topliţene, locul unde s-a stabilit de ani buni. Membru al “Rapsodiei Călimanilor”, Alexandru Oltean şi-a format un repertoriu din zona natală, aducând topliţenilor cântecul din Mureşul Superior. A participat la mai multe concursuri şi festivaluri naţionale, însă, până acum, din motive, evident, financiare, nu a reuşit să imprime vreun album pe care să îl lanseze pe piaţă. O scurtă poveste a lui Alexandru Oltean, în cele ce urmează.

Rep: Ce zonă folclorică reprezentaţi şi de unde începe cântecul lui Alexandru Oltean?
Alexandru Oltean: Deşi locuiesc la o distanţă destul de mare de zona în care m-am născut, respectiv sunt topliţean mai bine de 30 de ani, eu reprezint zona de interferenţă Mureş – Bistriţa Năsăud. Fiind născut în comuna Batoş, judeţul Mureş, atât cântecele, cât şi costumele, sunt din zona respectivă. Referitor la cea de-a doua parte a întrebării dumneavoastră, pot spune că la mine cântecul începe foarte demult. Cânt de copil mic, iar apoi din 1974 de când am ajuns la Topliţa, am început să activez la formaţiile artistice de la liceul pe care l-am urmat. Spun formaţii artistice pentru că am activat atât ca solist, cât şi ca dansator.
Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?
Alexandru Oltean: Satul Batoş şi în general comuna Batoş a fost una săsească. Ceea ce reprezintă astăzi cântecul şi jocul din satul meu se datorează celor care au venit la Batoş şi s-au stabilit acolo după plecarea saşilor. Mulţi din cei veniţi sunt din satele învecinate: Monor, Vătava, Râpa de Jos, Dumbrava, Săcalul de Pădure. Fiecare a adus ceva de unde a venit, numai că toţi cântau, dar mai ales jucau, cam aceleaşi jocuri. Asta a făcut ca şi la noi în sat acum să se cânte şi să se joace “de-a lungu’” şi învârtite, fecioreşti şi căluşari sau “bărbunc”. Sigur, toate acestea au făcut să ne apropiem ca zonă folclorică foarte mult de Bistriţa, dar mai ales de Mureşul Superior.
Rep: Aveţi un model în ceea ce a însemnat activitatea dumneavoastră?
Alexandru Oltean: Să ştiţi că eu întotdeauna am vrut să fiu eu. Asta nu înseamnă că nu am tras cu urechea sau cu coada ochiului de câte ori am avut prilejul să întâlnesc mari artişti ai cântecului popular românesc. Am încercat să nu copiez, dar să ţin cont de nişte lucruri elementare referitoare la ţinută, costum şi mai ales la repertoriu. Şi vorba doamnei Lucreţia Ciobanu: “când sunt pe scenă văd pe toată lumea, dar nu văd pe nimeni”, asta însemnând că sunt foarte concentrat la ţinuta scenică, la text şi la orchestra care mă acompaniază.
Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?
Alexandru Oltean: Vă spun sincer că eu de câte ori merg în satul meu natal şi nu numai, acolo mă simt acasă. Cum am putea vedea noi, interpreţii de muzică populară, satul românesc? Nu cred că este interpret de muzică populară care cel puţin într-un cântec să nu pomenească de satul său natal, de cei dragi rămaşi acolo, de ciripitul păsărelelor, care niciunde nu cântă mai frumos. De la sat am plecat toţi, acolo avem fiecare rădăcinile adânc înfipte. Hrana noastră este cântecul popular pe care trebuie să îl păstrăm curat şi nealterat. De aceea pot spune că satul românesc păstrează şi va păstra sigur tradiţiile şi obiceiurile care l-au definit.
Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?
Alexandru Oltean: Sigur, cânt dorurile mele, în primul rând. Dorul de sat, dorul de părinţi şi dorul de fraţi. Noi am fost şase fraţi şi rar ne este dat să ne mai întâlnim toţi o dată. Norocul meu este radioul şi televiziunea, prin intermediul cărora mă întâlnesc cu cei dragi. Referitor la întrebarea ”de unde îmi culeg cântecele” vă spun ca de la bătrânii din sat, dar am texte şi melodii pe care mi le scriu singur.
Rep: Cine v-a influenţat în mod pozitiv activitatea artistică?
Alexandru Oltean: De-a lungul timpului am avut ocazia să primesc multe sfaturi bune de la învăţătorii şi profesorii pe care i-am avut, dar cred că cel ce şi-a pus amprenta asupra activităţii mele artistice a fost regretatul professor Kassai Carol. El era de altfel şi metodist la Casa Orăşenească de Cultură din Topliţa unde, mai târziu, tot la îndemnul acestuia, am activat atât ca solist, cât şi ca dansator, sub îndrumarea instructorului Ioan Savu.
Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică: discuri editate, dar şi spectacole şi înregistrări.
Alexandru Oltean: Lăsând la o parte activitatea artistică din timpul şcolii generale şi a liceului, după terminarea stagiului militar în  martie 1980, pe lângă activitatea mea de la Casa de Cultură am participat la toate ediţiile festivalului “Cântarea României” obţinând premii chiar la faza naţională. Am participat la Festivalul “Maria Tănase”, “Maria Lătăreţu”, “Mureş pe marginea ta” de la Ocna Mureş, “Festivalul naţional de muzică păstorească”  din Topliţa, la care am obţinut Marele Premiu în 1996, iar de la 1 iunie 1997 am fost angajat ca solist profesionist la Ansamblul “Rapsodia Călimanilor” din Topliţa, actualmente Centrul Cultural Topliţa. Din motive financiare, nu am reuşit încă să scot pe piaţă vreun CD sau casetă audio. Înregistrări având la Radio Tîrgu Mureş. Din punct de vedere al spectacolelor, nu aş putea să vă dau o cifră exactă la câte am participat.
Rep: Cum apreciaţi că va fi evoluţia folclorului românesc în contextul integrării europene? Ce vom pierde şi ce vom câştiga?
Alexandru Oltean: La această întrebare vă răspund foarte scurt. S-au schimbat şi se vor schimba multe în ţara noastră datorită cerinţelor UE. Dar legat de folclor cred că nimeni nu ne poate lua ceea ce ne reprezintă cel mai bine. Folclorul românesc trebuie păstrat exact aşa cum l-am moştenit de la înaintaşii noştri.
Rep: Ce credeţi că este folclorul?
Alexandru Oltean: Spui folclor, spui România! Folclorul pentru mine reprezintă o parte din cultura românească, care totodată este cartea noastră de vizită oriunde în lume.
Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?
Alexandru Oltean: Muzica populară este muzică populară. Nu aş părăsi-o niciodată pentru orice alt gen de muzică. Nu sunt de accord cu anumite texte şi aş recomanda mai multă atenţie la textele care nu au ce căuta în muzica populară. Nu aş cânta ceea ce nu mă reprezintă pe mine ca solist de muzică populară.
Rep: Daţi-mi exemple de cinci interpreţi de muzică populară care vă vin în minte.
Alexandru Oltean: Ion Cristoreanu, Sofia Vicoveanca, Petre Petruşe, Mioara Pitulice şi fraţii Petreuş.
Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri mureşeni.
Alexandru Oltean:  Le doresc tuturor cititorilor multă sănătate şi fericire şi le spun să aibă încredere că folclorul românesc este pe mâini bune şi nu va muri; nici chiar aici, în judeţul Harghita.