Orizontul cărții de la tradiție la modernitate

Orizontul cărții de la tradiție la modernitate

„Întoarcerea la tradiții” este  genericul proiectului propus de Biblioteca Orășenească „Liviu Rusu” din Sărmașu pentru săptămâna de activități extrașcolare, cunoscută sub numele de  „Școala Altfel”. Totodată este Săptămâna Națională a Bibliotecilor Publice, iar în 23 aprilie se sărbătorește Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor. Timp de  cinci zile, această instituție de cultură a fost  gazda unor ateliere de pictură pe ouă, prezentare de documentare despre istoria cărților, atelier de cusut, scenete, recitări sau lecții de educație rutieră, toate sub îndrumarea cadrelor didactice și cu sprijinul bibliotecarei, Dinuca Burian.

Ziua de miercuri a fost una dintre cele mai  pline de activități zile, întrucât  23 aprilie este  și Ziua bibliotecarilor, Biblioteca orășenească a propus un program variat și a debutat cu un atelier de pictat ouă, în preajma sărbătorilor pascale, sub coordonarea învățătoarei Felomena  Bucur, a profesoarei, și a profesoarei pentru învățământ primar și preșcolar, Olivia Cenan. Ouăle au fost transformate sub îndemânarea micilor artiști și au impresionat ochiul vizitatorilor.

A venit apoi rândul tradițiilor și a păstrătorilor de tradiții ca să fie cinstiți și felicitați. De peste opt decenii, Emilia Boia din Sărmășel Gară contribuie la păstrarea și promovarea patrimoniului cultural tradițional. O viața dură, o poveste ce cuprinde mulți ani de suferințe au transformat-o pe Emilia Boia într-un om dârz, dar care însă și-a înmuiat  sufletul cu credință și multe poezii frumoase, pe care și acum le recită integral. 20 aprilie e ziua domniei sale, așa că în colaborare, Emisiunea Viața Satului Mureșean de la Televiziunea Tîrgu Mureș și Biblioteca „Liviu Rusu” i-a oferit flori și o diplomă de excelență. La fel  s-a întâmplat și cu o mai tânără membră a Grupului folcloric Graiul Câmpiei, Maria Baciu, care în curând își aniversează ziua de naștere. Cele două sărbătorite au fost completate de către Laura Vințeler, Tereza Sărac și Elena Cadar. Fiecare, în glasul și priceperea lor au adus imn de slavă Celui de Sus, cântând pricesne sau spunând poezii religioase.

A urmat, ca o completare firească, cuvântarea părintelui Ilie Bucur, despre post și postire, despre postirea sufletului și  a trupului, despre îngăduință și fapte bune. O pildă de ținut minte și aplicat în viața de zi cu zi. Nevoia de cuvânt care zidește și ne ajută de multe ori să străbatem mai ușor încercările  vieții. Prezent la  eveniment au fost și primarul orașului, ing. Ioan Mocean și șeful poliției orașului, Nicolae Drăghici. S-a punctat astfel nevoia de cultură și act cultural. Programul a fost completat de directorul executiv al Direcției pentru Cultură, Culte și patrimoniu Cultural Național Mureș, Nicolae Băciuț care a prezentat o fărâmă din creația sa, pentru copii, respectiv cartea, Alfabetul unui alfabet, dedicată celor cu inima pură, dar și celor care doresc să redescopere lumea inocenței.

Cei prezenți au putut  să se delecteze cu sceneta albinuței, prezentată de Elena Aluaș, dar și alte scenete și recitări  susținute de elevii: Giulia Blăjan, Raul Morar, Olivia Cenan, Melisa Faur, și Maia Varga, elevi pregătiți de Olivia Cenan, Iuliana Socaci și Felomena Bucur. Evenimentul s-a încheiat cu proiectarea filmului “Istoria Cărții”, realizat și prezentat de profesorul, Ciprian Fărcaș.

Posted in 1, Diverse | Lasă un comentariu

În organizarea Primăriei Sărmașu, a Bibliotecii “Liviu Rusu”, a Primăriei Sînpetru de Câmpie și a Direcției Pentru Cultură Culte și Patrimoniu Cultural, în localitatea Sînpetru de Câmpie, în prima sâmbătă a lunii iulie, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Sărbătorii  secerișului – “Cununa grâului”, după ce prima ediție a  acestui eveniment tradițional agrar s-a desfășurat în localitatea Sărmășel Gară.

Cum un astfel de  eveniment este menit să mai dezmorțească rutina specifică lumii rurale, și această ediție a fost gândită în asemenea mod încât să satisfacă o paletă mai largă de așteptări în domeniul cultural. Așa  se face că ziua de sâmbătă a  fost împărțită în trei mari momente: lansare de  carte  și evocarea personalității lui Traian Gherman, claca  la  secerat și împletirea  cununii și așa  cum se încheie  fiecare moment important din lumea  satului, voia  bună  și cântecul au încheiat seria  manifestărilor dedicate Sărbătorii secerișului.

Începuturile au fost făcute „La basculă”, la  marginea  satului, loc atât de bine cunoscut localnicilor și care acum a reprezentat gazda primitoare pentru cei prezenți. Sub un soare  dogoritor de cuptor, cu oameni veniți din Sărmașu, Sărmășel Gară, Sînpetru de Câmpie, Bârlibaș, Dâmbu, Sîngeorgiu de Câmpie, Satu Nou sau Tușinu, amfitrion al deschiderii manifestării a fost bibliotecar Dinuca Burian, a căror rădăcini se află în comuna Sînpetru de Câmpie, cea care a ținut ca evenimentul de anul trecut să fie continuat. Au urmat rând pe rând, primarul orașului Sărmașu, ing. Ioan Mocean, primarul comunei Sînpetru de Câmpie, Lucian Minodor Pogăcean, din a căror discursuri s-a putut trage  clar o concluzie: cele  două unități administrativ  teritoriale, învecinate au și potențialul dar și dorința de a  conlucra pentru ca  atât tradițiile dar și aspecte socio-economice să poată fi aplicate cât mai curând, în folosul celor din zonă.

A  venit rândul cărților și a  sănătății din paginile cărților. Tânăra interpretă de folclor, Oana Bogdana Pop, și ea din părțile locului, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș să prezinte cea mai nouă realizare a sa, o carte despre modul în care putem fi mai sănătoși: “Sănătate cu tratamente naturiste”. Despre plantele de leac dar și cum acestea ne ajută să fim mai sănătoși au vorbit Nicolae Băciuț, director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Mureș și dr. Dan Mircea Fărcaș, cei care au semnat prefața.

Despre grâu, claca la secerat, cununa grâului avem mărturii și din cartea “Vechi obiceiuri agrare la români – Claca la secerat și cununa de grâu” a lui Traian Gherman, o carte de referință pentru cei care doresc să aprofundeze acest aspect, să ia contact cu o muncă intense de cercetare a acestor clăci, în câteva sute de localități, printre care și Sînpetru de Câmpie și Sărmașu. Personalitatea lui Traian Gherman a  fost  evocată de nepoata domniei sale, dr. Ileana Roman, acum la  55 de ani de la  moartea  sa. Născut în 1879, în Corpadea, județul Cluj, Traian Gherman va rămâne cu siguranță în mintea celor pasionați de  etnologie prin lucrările sale  dedicate meteorologiei populare dar  și a  cununii de  grâu, obicei prezentat în 751 de sate, într-o carte  document ce cuprinde printre altele și 50 de moduri de  a împleti cununa de  grâu.

Dar cu subiectul central a  fost cununa de grâu, în jurul prânzului, când grâul era numai bun de secerat, un alai format din membrii Grupului Graiul Câmpiei din Sărmașu, cei ai Ansamblului Doina Sărmașului, dar și localnici din comună și invitați au plecat cu ceterași spre lanul de secerat. Au tăiat, au legat, au făcut snopi, iar la  final cununa cea mare de  grâu era gata de adus găzdoaiei, Aurica Pop. Și munca fără puțină cântare nu se poate, printre invitații la claca la  secerat  s-a  aflat și rapsodul popular, Vasile Soporan din Frata, care  a ținut să mai îndulcească arșița cea mare printr-o cântare pentru secerătoare. Și cum lucrurile cele  bune se încep cu Dumnezeu, preoții Robert Belean, Răzvan Bucur și Chirilă Horea au sfințit holdele și s-au rugat ca locul să fie ferit de vremuri mari, iar recoltele să  fie bune.  Ulcioarele cu apă rece și coșul cu  slănină, pâine, caș și ceapă au fost vedetele următoare. Masa a fost servită, pe miriște, pe un cenușer, așa cum obișnuiam părinții și bunicii noștri să facă acest lucru. Cununa a fost dusă  apoi gazdei, de fete  tinere, tot în cântec și chiuit, iar femeile mai pricepute, așa cum este Moldovan Veronica din Dâmbu, i-a descântat cununii, după obiceiul locului. Deși o parte dintre cei care astăzi privesc acest obicei, îl asociază cu sărbătoarea  recoltei inițiată în perioada  comunismului, Cununa  grâului își are rădăcinile cel mai probabil în era precreștină. Se crede că în ultimele fire de grâu, se ascunde sufletul acestuia și de aceea ele sunt folosite pentru a împleti cununa.  Bobul de grâu se spune că descrie fața lui Hristos, iar la final de secerat ultimele spice se înnoadă pentru ca țarina să fie protejată. Grâul are o valoare de simbol deosebită, grâul nu se arunca pe jos, era esența pâinii noastre, celei de fiecare zi. Bobul de grâu este  simbolul învierii, al renașterii și perpetuării vieții. Grâul face parte integrantă din momentele importante în viața fiecărui individ. La naștere, în scăldătoare i se pune copilului un pumn de boabe de grâu, pentru ca acesta  să aibă parte de o viață îmbelșugată, apoi la cununie, peste tânăra familie se aruncă boabe de grâu, pentru a fi fericită tot restul vieții, iar la trecerea dintre hotarele vieții, bobul de grâu servește pregătirii colivei. Grâul este cel mai sacru aliment din acest spațiu: din grâu curat se fac și prescurile ce servesc la Sfânta Liturghie.

Cununa grâului a fost pusă la loc de cinste, în ea rezidă spiritul grâului, iar de acum, pentru că recolta a fost una îndestulătoare, e vremea cinstirii, a bucuriei și a desfătării. O expoziție a  cuprins grâul, pâinea, colacii, cozonacii, făina, toate produsele oferite cu generozitate de grâu. Lângă ea s-a jucat și s-a cântat alături de Nelu Șopterean, Ștefania Pârlea, Oana Bogdana Pop, Alexandru Rusu, Ansamblul Doina Sărmașului și Ansamblul Copiii Sînpetrului.

Mihai Teodor Nașca

Link | Posted on by | Lasă un comentariu

Cerutul miresei

Cerutul miresei

(se rosteste de catre  cei care sunt deja la casa miresei)

-“Noroc şi norocire,

Pace şi bunăvoire

Cum staţi, ce vă lăudaţi

Dumneavoastră iubiţi fraţi ?

…………………………….

(se spune de catre cel care cere mireasa, impreuna cu mirele – la poarta miresei)

De trei zile tot venim

Si pe nimeni nu-ntalnim

Sa ne arate ulita

Unde sade mireasa

 

Noroc si norocire

Pace si bunavoire!!!

 

Am vazut din departare

Ca aici e lume multa

Si-apoi vad ca fiecare

Numai la mine se uita!

Insa nu –s eu vinovatul

Cel pe care-l banuiti

Ii aici in ceata noastra

Vi-l arat daca doriti

Dupa ce-ati vazut cu totii

Si va place, noi speram

Faceti-mi un pic de cale

In ograda sa intram

 

Cei de la poarta miresei raspund la final:

 

Dacă-i aşa măi frate

Atunci în curte intraţi

Şi mireasa v-o luaţi

(se intra in casa si la plecare se spune urmatoarea zicere:)

 

 

 

Cinsiţi socrii şi miri

Cinstiţi nuntaşi

Faceţi bine şi-ascultaţi

Multe nu voi cuvânta

Dar de ceva v-oi ruga,

Ca să-mi daţi

Această floare frumoasă

Ce stă la a dumneavoastră casă

Însă n-o cer pentru mine

Că şi mie-mi place bine.

Dar o fost altul mai cuminte

Şi s-a rugat mai înainte.

Ba, poate în casă a intrat

Mâna cu mireasa o dat

Poate şi s-o sărutat.

Nu ştiu că nu i-am întrebat,

Dar la noi aşa-i din vechime

Mireasa când se căsătoreşte

La părinţi le mulţumeşte:

– O, al meu tată iubit

Că tu mult te-ai chinuit

Până m-ai crescut

La vârsta de căsătorit.

Ai umblat în sus şi-n jos,

În stânga şi-n dreapta

Numai să-ţi vezi mare fata!

– O, şi  a mea maică iubită

Te văd astăzi necăjită

Cred măicuţă că te doare,

Că m-ai crescut ca pe-o floare”.

Posted in 1 | Lasă un comentariu

Orizontul cărții de la tradiție la modernitate

Orizontul cărții de la tradiție la modernitate

„Întoarcerea la tradiții” este  genericul proiectului propus de Biblioteca Orășenească „Liviu Rusu” din Sărmașu pentru săptămâna de activități extrașcolare, cunoscută sub numele de  „Școala Altfel”. Totodată este Săptămâna Națională a Bibliotecilor Publice, iar în 23 aprilie se sărbătorește Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor. Timp de  cinci zile, această instituție de cultură a fost  gazda unor ateliere de pictură pe ouă, prezentare de documentare despre istoria cărților, atelier de cusut, scenete, recitări sau lecții de educație rutieră, toate sub îndrumarea cadrelor didactice și cu sprijinul bibliotecarei, Dinuca Burian.

Ziua de miercuri a fost una dintre cele mai  pline de activități zile, întrucât  23 aprilie este  și Ziua bibliotecarilor, Biblioteca orășenească a propus un program variat și a debutat cu un atelier de pictat ouă, în preajma sărbătorilor pascale, sub coordonarea învățătoarei Felomena  Bucur, a profesoarei, și a profesoarei pentru învățământ primar și preșcolar, Olivia Cenan. Ouăle au fost transformate sub îndemânarea micilor artiști și au impresionat ochiul vizitatorilor.

A venit apoi rândul tradițiilor și a păstrătorilor de tradiții ca să fie cinstiți și felicitați. De peste opt decenii, Emilia Boia din Sărmășel Gară contribuie la păstrarea și promovarea patrimoniului cultural tradițional. O viața dură, o poveste ce cuprinde mulți ani de suferințe au transformat-o pe Emilia Boia într-un om dârz, dar care însă și-a înmuiat  sufletul cu credință și multe poezii frumoase, pe care și acum le recită integral. 20 aprilie e ziua domniei sale, așa că în colaborare, Emisiunea Viața Satului Mureșean de la Televiziunea Tîrgu Mureș și Biblioteca „Liviu Rusu” i-a oferit flori și o diplomă de excelență. La fel  s-a întâmplat și cu o mai tânără membră a Grupului folcloric Graiul Câmpiei, Maria Baciu, care în curând își aniversează ziua de naștere. Cele două sărbătorite au fost completate de către Laura Vințeler, Tereza Sărac și Elena Cadar. Fiecare, în glasul și priceperea lor au adus imn de slavă Celui de Sus, cântând pricesne sau spunând poezii religioase.

A urmat, ca o completare firească, cuvântarea părintelui Ilie Bucur, despre post și postire, despre postirea sufletului și  a trupului, despre îngăduință și fapte bune. O pildă de ținut minte și aplicat în viața de zi cu zi. Nevoia de cuvânt care zidește și ne ajută de multe ori să străbatem mai ușor încercările  vieții. Prezent la  eveniment au fost și primarul orașului, ing. Ioan Mocean și șeful poliției orașului, Nicolae Drăghici. S-a punctat astfel nevoia de cultură și act cultural. Programul a fost completat de directorul executiv al Direcției pentru Cultură, Culte și patrimoniu Cultural Național Mureș, Nicolae Băciuț care a prezentat o fărâmă din creația sa, pentru copii, respectiv cartea, Alfabetul unui alfabet, dedicată celor cu inima pură, dar și celor care doresc să redescopere lumea inocenței.

Cei prezenți au putut  să se delecteze cu sceneta albinuței, prezentată de Elena Aluaș, dar și alte scenete și recitări  susținute de elevii: Giulia Blăjan, Raul Morar, Olivia Cenan, Melisa Faur, și Maia Varga, elevi pregătiți de Olivia Cenan, Iuliana Socaci și Felomena Bucur. Evenimentul s-a încheiat cu proiectarea filmului “Istoria Cărții”, realizat și prezentat de profesorul, Ciprian Fărcaș.

Posted in 1, Diverse | Lasă un comentariu

Lasata Secului, in Sarmasu

Este pentru al treilea an consecutiv când în Sărmașu are loc, de Lăsarea secului, înainte de Postul Paștelui, tradiționala manifestare “Credință și tradiție”, eveniment cultural menit să marcheze o trezire primăvăratică a spiritului uman prin cultură, tradiție, respect față de aproape și umanitate. Este o ocazie bună pentru a încerca să se păstreze un liant între sărmășeni, dar și lătureni, veniți din comunele apropiate, întregind astfel un tablou traditional al Câmpiei Transilvane. Evenimentul a fost organizat de Primăria orașului Sărmașu, Biblioteca orășenească “Liviu Rusu”, cu sprijinul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Mureș, a Grupului folcloric “Graiul Câmpiei” și a Televiziunii Tîrgu Mureș, coordonatorul evenimentului fiind Dinuca Burian.
Duminică, 13 martie, sala Căminului cultural din orașul Sărmașu a fost gazda acestui eveniment ce a cuprins în el o varietate de activități, de la cele evocative ale marilor oameni de cultură, pe care Sărmașu i-a dat acestei lumi, la aniversări, lansări de carte, expoziții de obiecte tradiționale, bucătărie locală, condimentate din loc în loc cu cântecul nostru traditional.
Dar să le luăm pe rând. Invitat special al acestei ediții a fost rapsodul popular, Vasile Soporan, din localitatea Frata, județul Cluj, care la începutul lunii martie a împlinit 81 de ani și care a primit cu această ocazie, pe lângă felicitările de rigoare, diploma, tort și flori, la rândul său, oferind celor prezenți o mostră de cântec adevărat, cu ceterașii locului împreună. Atunci când povestim de domnia sa, trebuie spus că de curând a fost numit “Tezaur Uman Viu”, ceea ce înseamnă că întreaga activitate artistică a intrat în patrimoniul cultural românesc și de ce nu cel universal. Prezența lui Vasile Soporan în Sărmașu nu este întâmplătoare, pe lângă respectul pe care i-l acordă comunitatea locală, mai există și cel pe care și l-a câștigat ca și staroste și cântăreț la nunțile de pe Câmpie, Vasile Soporan. Un om simplu, dar care știe atingă coarda sensibilă a iubitorului de frumos, un om a căror vorbe sunt ca o poveste pe care o descoperi, iarăși și iarăși, cu aceiași prospețime. La cele peste opt decenii de viață, cecea Vaslie din Frata, cum îi spun localnicii, cântă și fără microfon și chiar joacă spre deliciul asistenței.
O reîntâlnire emoționantă la care au fost părtași și alți interpreți de muzică tradițională, a căror menire a fost aceea de a face cunoscut, că se gată Câșlegile cu șezătorile lor și începe Postul Mare al Paștilor. Astfel, Mărioara Precup Stoica, originară din Leșu, județul Bistrița Năsăud, dar de o viață trăitoare în Tîrgu Mureș, Ileana Moldovan, Ana Georgeta Balla, din Geaca județul Cluj, Oana Bogdana Pop, surorile Pîrje: Laura Denisa și Andreea Maria, grupuri vocale ale comunităților prezente la eveniment, copiii, mici artiști, toți deopotrivă au încercat să facă din această zi, una frumoasă de care să își aducă aminte cu plăcere.
Dar jocul și voia bună stau împreună cu masa plină de bucate alese. Așa se face că tot ce a fost mai bun în casă, a fost expus și ulterior consumat, de către gospodinele din Sărmașu, Sărmășel, Budești Fînațe, Dîmbu, Tușinu, Vișinelu și reprezentante ale cultului adventist. Adevăratele sarmale cu păsat, mălai cu lapte, palanețe, că doar suntem în patria lor, prăjituri de casă, carne în diverse specialități, reteșe, dar și sucul de ghimbir, tarta de mei, produsele de năut, mei, hrișcă și fructe confiate, au pus la încercare pofta de bun și sănătos.
Însă valoarea unei femei din Câmpia Transilvană nu stă numai în ce pune pe masă ci și ceea ce pune pe ea, pe pereți, așa încât două standuri au fost special amenajate cu lucruri de mână, așa cum li se spune prin zonă, costume populare sau cătrințe, obiecte ce îmbracă paturile dar și pereții și care creează dintr-o casă, un cămin, unde armonia și confortul trebuie să domine.
Astfel, cu tabloul întregit, dar și promisiunea pentru o nouă ediție, la anul, manifestarea inițiată în urmă cu trei ani, prinde să devină la rândul ei o tradiție.
Mihai Teodor Nașca

Posted in 1, Traditii si folclor | Lasă un comentariu

Vasile Pop – Aproape de Steaua Polara – Prefata

Materializăm gândurile și le transformăm în fapte, chiar de  dincolo de granița care face legătura dintre lumea cea cu dor și lumea fără de dor. Ne urmărește o viață, gândul că trebuie să umplem lada de zestre, că trebuie să asigurăm celor ce vin după noi un bun început și mai presus de toate să putem spune că am lăsat ceva și pentru cei care vin după noi. Chiar și atunci când lada aceasta de zestre este mai mult sau mai puțin materială.

Omul, născut liber, cu pământul dedesubt și cerul deasupra, între aceste două coordonate, care oferă și libertate dar și atâtea restricții, își găsește loc și timp să-și umple sufletul cu gânduri și amintiri, pe care le șlefuiește, le dă o strălucire proprie  și le lasă frumos într-un sipet, să se odihnească puțin, ca apoi să capete valoare, precum vinul.

Volumul de față, apărut post-mortem, este un exemplu al faptului că există o nevoie internă de a materializa gândurile, de a le pune în fapte, în mesaje, fără să fie necesară o raportare la niște condiții concrete, de realizare a  unui album de poezii. Așa cum deseori se vorbește despre rapsodul popular, care nu are o  cultură de specialitate, dar este vectorul transmiterii culturii tradiționale, în forma ei pură, tot așa  și în cazul acestui autor vorbim de o frumusețe a gândurilor lăuntrice, puse pe  hârtie și pe care, probabil din timiditate nu a reușit să le facă publice în timpul vieții.

Vasile Pop, autorul acestor  gânduri în versuri ne propune să fim martori ai unor lupte interne, a unor zbateri ce pot fi colective, a unor neîmpăcări ce vin din trecut și macină sufletul. Atâta nedreptate îl face pe autor să se elibereze de toată apăsarea, să izbândească și să tânjească spre  bine, spre lumea aceea, mai aproape de așteptările autorului.

Scrise într-o perioadă destul de critică pentru țara aceasta, poeziile lui Vasile Pop din Sărmașu tind să ne poarte atât în viața socială a acelor vremuri, de zori ai libertății, cât și în situații particulare, evenimente de viață din lumea satului românesc. Se simte, în multe dintre creații o atmosferă apăsătoare, poate chiar de resemnare în fața destinului, însă tematica versurilor din această carte este una diversă. Dacă aspectul social, dreptatea socială, îndreptarea destinului sunt teme principale în scrierile din 1989-1990, în cadrul prezentului volum veți regăsi și poezia de dragoste, împlinită și mai puțin împlinită și, nu ar fi exclus ca personajele pentru care au fost scrise versurile, să se regăsească în această carte. Moravurile, lupta împotriva violențelor, întâmplările ce lasă răni adânci în suflet reprezintă o altă categorie de teme preferate de Vasile Pop.

Volumul de față poate fi considerat un manifest al deșteptării dintr-o letargie sufletească, un fel de antidot împotriva uniformizării culturale și poate chiar un imbold pentru cei care încă nu au așternut pe hârtie, ceea ce țin în suflete. Mai mult, este o invitație în a-l cunoaște pe autor, mai în profunzime, dincolo de pasiunea sa de a  da lemnului viață. Lecturarea acestui volum post-mortem se poate transforma și într-o reîntâlnire, într-o altă dimensiune cu Vasile Pop.

Mihai Teodor Nașca

Realizator Televiziunea Tîrgu Mureș

Posted in 1, Diverse | Lasă un comentariu

Graiul Câmpiei – autor Dinuca Burian

Prefață

De la lume adunate și iarăși la lume date… așa  am putea rezuma ceea ce se desfășoară în paginile următoare. Avem fiecare un bagaj al nostru de amintiri, ținute mult prea mult sub lespezile timpului. Am adunat, unii mai mult, alții mai puțin o serie de comori, pe care le-am personalizat prin capacitatea  noastră de  a transforma generalul în particular. Sunt oameni care țin bine ascunse în scrinul sufletului, amintiri, probabil transmise din generație în generație. Alții sunt autorii unor astfel de bogății. Și uite așa, din dorința ca ceea ce știu bătrânii noștri să afle și ceilalți, autorul acestei culegeri, Dinuca Burian, nu face altceva decât să adune de la oameni și să le ofere mai departe, făcând nemuritoare o serie de creații populare, unele cu autori cunoscuți, altele învățate de la alții.

Cu ceva timp în urmă cunoșteam în Sărmășel Gară, un om deoebit nu numai prin zecile de poezii pe care le recită ci și prin faptul că experiența de viață a făcut să ofere un model de existență: Emilia Boia. La prima noastră întâlnire am fost  “avertizat” că o să îmi povestească câte în lună și în soare, poezii ce veneau din alte timpuri și a căror tâlc aveam să îl descopăr după mai multe ascultări. Despre un Constantin ce sparge  granițele fizice și cele dintre cele două lumi, despre eroi pe care azi îi privim oarecum cu un soi de resemnare, despre obiceiuri și descântece la cunună. Sunt convins că știe mult mai mult decât ne-a spus. Cu ochii ei mici și rotunzi încearcă parcă să își protejeze averea din suflet… să nu lase chiar totul pradă zilei de azi. Ca ea multe alte mătuși și oameni ai Câmpiei, unii dintre ei salutându-ne dintr-o stea de acolo de sus, au lăsat un soi de  moștenire celor de acum o serie de  texte, unele având chiar o valoare deosebită. Țin minte că oricât de mult aș fi stat și aș fi înregistrat, parcă tot nu era de ajuns! Mai era o poezie, pe care să mi-o spună să rîmână acolo, înregistrată, să nu se piardă. Sunt convins că acest sentiment a stârnit în sufletul Dinucăi Burian dorința de a lua caietele pe care erau scrise și a le cuprinde într-o carte, scrisă în graiul câmpenilor, oameni ce vorbesc mai puțin, mai rar, dar fac mai multe.

Asistăm azi la o adevărată industrie de făcut texte, unele dintre ele doar niște rime bine potrivite fără conținut și substanță. Nu mai cântă nimeni despre război, cătane, despre fetele cuminți de pe  uliță, despre scrisorile însângerate de pe front. Nu se mai potrivesc cu lumea în care trăim. Ei bine, despre acestea și multe altele e vorba în culegerea de față, fără a se erija într-o lucrare academică. Am fi mai săraci, mai lipsiți de o anumită identitate fără aceste creații populare. Veți descoperi aici o variant a Baladei Miorița, un cântec a Anei, cântecul cununii și scrisori din război, alături de multe chiuituri la nuntă, așezate după persoana care a oferit materialul.

Loc de întâlnire a trei județe: Mureș, Bistrița Năsăud și Cluj, localitatea Sărmașu beneficiază de interferența culturală tradițională a celor trei județe, chiar dacă vorbim în speță de aceiași zonă: Câmpia Transilvană. Un fel de Cenușăreasă, sfioasă, care nu emite pretenții dar care are cu ce se fălii, fără a face caz de acest aspect. Și cântecele sunt la fel ca și oamenii: siguri pe ei și mândrii  de ceea ce poate oferi această zonă, într-o panoplie tradițională ce formează județul Mureș. Ca să îi cunoști pe oameni, trebuie să le cunoști obiceiurile, graiul, cutumele, iar lucrarea de față e doar un pas, pe lângă alte monografii care au apărut despre această localitate, din rândul căreia au plecat în lume mulți oameni învățați, semn că au primit o educație aleasă.

Vă invit să lecturați și să re-lecturați anumite pasaje și probabil dincolo de aparenta naivitate a versului popular veți găsi și alte înțelesuri, mult mai profunde, filosofii de viață, trăiri unice!

Mihai Teodor Nașca

Realizator tv

 

 

 

Tradiţii şi obiceiuri populare

 

Îndeobşte este cunoscut faptul că cele trei „mituri” la români sunt naşterea, căsătoria şi moartea. Aceste momente importante din viaţa omului sunt, firesc, marcate printr-o serie de obiceiuri de tradiţii specifice locurilor noastre de obârşie. Neîndoios lucru, şi în aşezările situate în Câmpia Transilvaniei evenimentele acestea plăcute şi mai puţin fericite sunt aşezate la loc de cinste, aşezate aşa cum se cuvine în sufletele oamenilor. De pildă, Maria Coprean a reţinut câteva rugăciuni pe care le-a învăţat de la părinţi. Cele dintâi rugăciuni pe care le învăţau copiii în familie, evident, de la părinţi, de la bunici. Un singur exemplu:

 

„O, dulce înger care zbori/ Şi priveghezi pe lângă mine,/ Tu, ce mă-ngâni ziua cu flori/ Noaptea cu cereşti lumine,/ Dulce taine îmi şopteşti/ Ca să fiu cuminte şi cu blândeţe,/ Şi ca un frate bun/ Să păzeşti a mele slabe tinereţe.”

 

Ca etapă existenţială cu adânci semnificaţii, căsătoria este cea care face trecerea tinerilor în categoria „maturilor”, a adulţilor. Căsătoria este însoţită de suite de obiceiuri la care îşi semnează prezenţa o mare parte a comunităţii satului. Căsătoria este însoţită de un bogat ritual. Înainte însă de căsătorie, spre pildă, târgul de joia de la Sărmaşu era un nimerit prilej pentru tineri să facă cunoştinţă unul cu altul, să se distreze, să lege prietenii. Având un caracter de iarmaroc, târgul tradiţional din ziua de 29 august, pe vremuri, era şi un loc unde se auzeau tot felul de strigături:

 

„Adă, Doamne, târguţu,/ Să mă duc io cu drăguţu,/ Să mă poarte printre şetre/ În ciudă la alte fete!”

 

După căsătorie, sau chiar în aceeaşi zi, avea loc şi nunta, de obicei sâmbăta. Ospăţul putea dura şi duminica, el fiind condus de un staroste ales de miri. Nunta era împlinită prin prezenţa ceteraşilor, a „stegarului”, a chemătorilor, a chiuitoarelor, prin joc popular, care ţinea până după miezul nopţii. A doua zi după nuntă, tinerii soţi îşi vizitau părinţii şi joia mergeau în târgul de la Sărmaşu; fosta mireasă purta conci, năframă şi era de-acum, îmbrăcată ca nevestele. Duminica, finii erau invitaţi la masă la nănaşi. Alte urări: de noroc, de sănătate, de urmaşi sănătoşi şi multă, multă veselie!

Tradiţii, obiceiuri, credinţe, practici existau şi de înmormântare. Trecerea la cele veşnice a cuiva era anunţată prin trasul clopotelor, două-trei zile la rând. La poarta casei se punea steag negru. Priveghiul era o manifestare de mângâiere a familiei decedatului, prin prezenţa rudeniilor, a vecinilor, alături de preotul satului şi a unui grup de femei, care cântau piese folclorice, de jale, asociate acestui eveniment de tristeţe:

 

„Deschide, Doamne, ceriu/ Şi te uită-n astă casă/ Cât îi de friptă şi arsă/ Că de sus până-n podele/ Tătă-i plină de durere/ Şi spun blidele din cui/ Că găzdoaia casei nu-i/ Şi spun şoşii de la poartă/ Că găzdoaia căşi-i moartă.”

 

Tradiţiile populare, obiceiurile sunt completate de cele de peste an. Le punctăm pe cele mai semnificative: Crăciunul şi colindele sale. Ce frumoasă este poezia colindelor şi în satele aparţinătoare oraşului Sărmaşu de Câmpie. „Noi umblăm să colindăm/ La om bun ca să-l aflăm.” Pregătirile de după Crăciun prevestesc parcă Anul Nou: steaua, turca şi pluguşorul, iar apoi, după Anul Nou, sorcova. Apoi în ziua de Bobotează, marea sărbătoare a iernii şi a creştinilor, sătenii asistă la slujba din biserică, de unde se întorc acasă cu apă sfinţită. Urmează Sfântul Ioan, ultima sărbătoare din ciclul Crăciunului şi a Bobotezei. Pe nesimţite îşi face apariţia anotimpul reînvierii naturii – primăvara – anotimp dominat de marea sărbătoare a creştinilor, Sfintele Paşti, marea bucurie a renaşterii. Paştele sunt precedate de postul mare, prilej de curăţenie sufletească. În sâmbăta lui Lazăr, la Sărmaşu şi satele aparţinătoare, părintele paroh ţine o slujbă de pomenire a morţilor, la biserică ducându-se crengi de salcie, „mâţişori” cum li se spune. După ce crengile de salcie sunt sfinţite, le iau credincioşii şi le pun pe morminte ori le duc acasă să „orneze” icoanele. Se cântă pricesne. Redăm o priceasnă din satul Sărmăşel:

 

La Paşti

 

Să vină toţi credincioşii azi,/ Să vină toată lumea,/ Veniţi, Hristos a înviat,/ S-a săvârşit minunea!

Iisus Hristos cel răstignit/ Pus în mormânt de piatră/ A treia zi a înviat/ Minune-adevărată.

Femeile mironosiţe/ În zori de zi s-au dus/ Cu miruri multe ca să vadă/ Domnul unde e pus,/ Dar la mormânt când au ajuns/ O frică le-a cuprins,/ Un înger sta lângă mormânt,/ Iar el era deschis./ Mormântul întărit cu strajă/ Acuma era gol,/ Iar lângă el stătea un Înger/ În alb strălucitor./ Iar Îngerul le-a întrebat: / – Pe cine căutaţi?/ Mergeţi, vestiţi la toată lumea:/ Hristos a înviat! A înviat Iisus Hristos / Cu cinste şi mărire.

 

Înaintând spre vară, de Înălţarea Domnului (Ispasul), după slujba din biserică se merge cu prapori la monumentele eroilor,  în toate satale aparţinătoare oraşului Sărmaşu.

Aici, preotul ţine o slujbă de pomenire în cinstea celor jertfiţi pentru neam şi ţară. Redăm mai jos câteva versuri dedicate eroilor, culese de la Florentina Chertes din Sărmăşel Sat:

 

,,Pentru tine, Ardeal iubit/ Multe vieţi s-au mai jertfit,/ Mulţi eroi şi-au dat viaţa/ Ca să-ţi schimbe ţie faţa.

Dragi ostaşi ce v-aţi jertfit/ Apărând pământul sfânt,/ Apărându-ne pe noi,/ Murind moarte de eroi.

Să vă fie somnul lin/ Cei căzuţi printre străini!

Tineretul ce-o să crească / Tot mai mult să vă cinstească!”

 

Urmează Sânzienele, Sfânta Marie Mare, apoi cea Mică. Toamna este marcată de sărbătoarea Sfântului Dumitru, când se spune că „se dezleagă iarna”.

Iată-ne la finalul acestei descrieri de suflet printre tradiţii şi obiceiuri populare perpetuate ani şi ani la rând de sărmăşeni, în pacea şi liniştea lor strămoşească, pe pământuri care le-au fost şi le sunt leagăn al vieţii.

Comunităţile săteşti tradiţionale, din a căror evoluţie a rezultat oraşul Sărmaşu, au adus până în epoca contemporană o bogată zestre de cultură orală, de credinţe şi datini legate de timpul astronomic şi de momentele importante ale vieţii omului. Locuitorii satelor sărmăşene au preţuit şi transmis de la o generaţie la alta portul de sărbătoare, creaţia poetică orală, cântecul popular, frumuseţea şi virtuozitatea dansurilor locale.

Tradiţia folclorică este fundamentul pe care s-a ridicat în ultimul secol o bogată mişcare artistică populară, îndeosebi în cadrul organizatoric al căminelor culturale existente în satele comunei.

Suitele de jocuri din Câmpie, cântecele lirice şi folclorul, obiceiurie din Sărmaşu au fost semnalate şi fixate în mai multe culegeri de folclor din zonă, unele dintre ele tipărite (Vasile Pop, Vasile Conţiu ş.a.)

Tarafurile din Sărmaşu şi Balda nu numai  că  au tezaurizat şi transmis spre generaţiile tinere folclorul muzical local, dar s-au făcut cunoscute în manifestări de anvergură judeţeană sau naţională. O personalitate bine cunoscută în domeniu, violonist virtuoz, „primaş” de taraf, a fost regretatul Emanoil Varga-Moni din Sărmaşu, a cărui măiestrie caută să o perpetueze astăzi descendenţii săi.

 

Ansamblul folcloric Graiul Câmpiei Sărmașu, 2002

 

 

 

Echipa de dansuri populare din Sărmaşu,  pe litoralul Mării Negre, 1968-1971

 

Ansamblul folcloric din Sărmaşu,  pe Muntele Găina, 20 iulie 1969

 

 

 

Cântece şi poezii

 

 

Blestem de mamă

 

1.

Au fost doi împăraţi: Constantin şi Elena. Au avut trei feciori şi o fată. Împăratul a murit în război, iar Elena a rămas singură cu copiii.

Fata Lenuţa o chema

Şi ea tare o iubea.

Iacă a venit odată

Dintr-o ţară-ndepărtată

Un prinţ bogat şi frumos

Pe Lenuţa să o ceară,

Să o ducă-n altă ţară.

Mamă-sa nu se-ndura

I-a fi tare dor de ea.

Dar Constantin cel mai mare

I-a zis la maică-sa tare.

Dacă ţ-a fi dor de ea

Io după ea duce-m-oi

Şi acasă aduce-oi.

A venit o boală grea

Şi Constantin a murit

Gândul nu şi l-a împlinit,

S-aducă pe Lenuţa,

Să o vadă maică-sa.

Mama singură a trăit,

De dorul lor s-a topit.

Toată ziua la mormânt

Blestema pe Constantin:

Constantine, Constantine,

Tu m-ai amăgit pe mine

De pe Lenuţa am dat

Într-o ţară-ndepărtată,

Să n-o mai văd niciodată.

Pământu’ nu te primească,

Ţărna afară de trântească,

S-aduci pe Lenuţa acasă.

Zile îtregi la mormânt,

Şi tot aşa blestemând,

Pământu s-o supărat

Şi afară l-o aruncat.

Şi Constantin s-o rugat:

Din al meu copârşeu

Să facem un căluşel

Din pânza de la picioare

Fă-te-o spadă lucitoare.

El pe cal a-ncălecat

Şi la drum o şi plecat,

Zile şi nopţi s-a tot dus,

La Lenuţa o ajuns.

Când Lenuţa l-o văzut,

Îndată l-o cunoscut.

Haida Constantin acasă,

Să-ţi pui mâncare pe masă.

Constantin aşa-o grăit:

Io în casă nu mă duc

Că n-am vreme de pierdut,

Că mama îi beteagă rău,

Nu poate de dorul tău.

Pregăteşte Murgu bine

Şi haida acas’ cu mine,

La mama i dor de tine.

Ea pe murg a-ncălecat

Şi la drum ea a plecat.

Mergând tot prin munţi şi văi,

Păsările o ciripit

Şi munţii o vorovit

Că de când îi lumea lume

N-o văzut aşa minune

Să meargă viu’ cu mortu’

Tot alături cu codru’.

Auzi frate Constantine

Ce vorbesc munţii de tine!

Lasă munţii să vorbească

Ei să fie cu vorbitu’

Şi noi cu călătoritu’.

Când a fost a patra zi

O văzut şi satul lor,

Plin de negură şi dor.

Atunci Constantin grăi:

Lenuţă cu-al tău căluţ

Tu haida mai încetuţ

Io mă duc un pic mai tare

Să-i fac la mama de ştire,

Să-ţi facă bună primire.

El la mormânt o alergat

Şi în groapă s-o băgat.

Lenuţa o ajuns acasă

Şi-o găsit uşa-cuiată.

Mamă deschide uşa,

Că-s Lenuţa, fata ta!

Du-te-n foc şi du-te-n jele,

N-a mări zilele mele,

Că Lenuţa-i măritată

Într-o ţară-ndepărtată

Şi n-o mai văd niciodată.

 

2.

Iuănaş fecior de domn

Ordinu’ l-o căpătat

Şi-n armată o plecat.

El o avut o fată dragă

Dar o fost tare săracă.

După ce el o plecat,

Maică-sa în temniţ-o băgat,

De mâncare nu i-o dat,

Numai o dată-n săptămână,

Fără foc şi făr’ lumină.

El din armată scria:

Maică, măiculiţa mea,

Ce face mândruţa mea?

Ea o duce tare bine,

Te-aşteaptă acasă pe tine.

El armata o gătat

Şi acasă o alergat

Pe maică-sa o-ntrebat:

Tu măicuţă, tu măicuţă,

Unde este a mea mândruţă?

După ce tu ai plecat,

Mândra ta s-o măritat.

Dar eu nu te-am anunţat

Ca să nu fii supărat.

El prin curte o umblat,

O auzit un glas strigând:

Iuănaş eşti în armată

Şi eu am o mare soartă.

Iuănaş o alergat,

Uşa la beci o stricat,

La mândruţa lui o intrat

Amândoi s-o-mbrăţişat.

O luat-o şi-o plecat

Maică-sa de ei n-o dat

A ajuns şi ea bătrână,

N-a avut la nime milă.

 

3.

Într-o zi de dimineaţă

O plecat un om de-acasă,

Şi mergând pe drum la vale

O văzut un şarpe-n cale,

Tot era încolăcit

Şi mânca dintr-un voinic.

El a vrut ca să-l lovească

Pe voinic ca să îl scape

Dar şarpele o grăit:

Vezi-ţi omule de drum

Că maică-sa mi l-o dat

Când în braţă l-o purtat.

Cu o mână ţâţă-i da,

Şi din gură blestema:

Mânce-ţi şerpii carnea ta

Cum îmi mânci tu viaţa!

Atunci omu’ o plecat,

Şarpele tot l-o mâncat

Maică-sa l-o blestemat,

Nici o boală nu-i mai grea

Ca blăstăm de mama ta.

 

4.

Când eram io fată mare

Era pe lângă drum cărare,

Noi mergeam la joc în vale.

Feciorii ne aştepta,

Noi le puneam pana-n clop

Şi ei ne lua la joc.

Când soarele a asfinţit

Către casă am ponit,

Atunci pe înserat

Nu mai vedeai fete-n sat.

 

Fetele

Noi veneam seara din luncă

De la fân, de la greblat,

Ş-apoi de la secerat.

Aveam fuioru pe furcă

Mergeam seara-n şezători,

Umpleam fusele cu spor.

Feciorii ni le fura

Şi pe poartă le-agăţa,

Să mergem să le luăm

Ş-apoi să ne sărutăm.

Duceam fusele acasă,

Le puneam pe răstior

Ş-apoi întindeam război.

Şi ţeseam valuri de pânză

Care le puneam la soare,

Să se facă albe tare.

Făceam poale cu arnici,

Cămăşi cu mărgele mici,

Ne duceam la horă-n sat,

Băieţi şi cu fete multe

Şi jucam pe întrecute.

 

 

 

Cântare pentru Pomohaci

Stau în loc şi mă gândesc,

Am un cântec creştinesc.

Îmi place să cânt mereu,

Dar nu uit de Dumnezeu.

Îmi plac horile pe lume

Dar nu uit de rugăciune

Că astea toate se gată

Şi Dumnezeu nu ne iartă.

Îmi place să cânt mereu

Dar nu uit de Dumnezeu

Şi îmi place să horesc

Şi pe Dumnezeu să slujesc.

Aici viu dar nu greşesc,

Cu oameni buni mă întâlnesc.

Vin oameni de ne-ascultă,

Necazul de şi-l mai uită.

Viaţa le-o înveselim,

Numai bine le dorim.

Părinţii mei m-o crescut

Cu frică de Dumnezeu,

La nime să nu fac rău.

Asta e a mea greşeală,

Îmi place să cânt prin ţară,

Cât e satul meu de mare,

Numai două drumuri are,

Unu-i către Dumnezeu,

Altu-i cu cântecul meu.

N-aş avea timp de cântat,

Dar nu fac nici un păcat.

În lume n-am făcut rele,

Dar tăt în pământ oi mere.

Să mă ierte Dumnezeu

Dacă am făcut vreun rău,

Să ierte pe lumea toată,

Dacă o greşit vreodată.

 

5.

Staroste de omenie

Zî-m o ţâră numai mie,

Sunt oameni înstrăinaţi

Şi ei trebe respectaţi.

Sunt oameni din toată ţara,

Au venit la noi acasă

Să ducă o floare aleasă,

S-o ducă în ţara sa

Dacă aşa i-a fost partea.

Tu mireasă draga mea,

Ai avut feciori în sat

Dar tu te-ai înstrăinat,

Cu omu’ care ţi drag.

Când te-a lovi doru’ dusă,

Telefonul ţi pe masă

Şi sună pe maică-ta,

Doru’ ţi li-i stâmpăra.

Când te-ajunge doru’ greu,

Îi suna pe tatăl tău

Şi pe ai tăi frăţiori

Că şi de ei ţi-o fi dor.

Tu mireasă draga mea,

Să nu trăieşti supărată

Că eşti tare-ndepărtată.

Că tare bine ai umblat

Bărbat fain ţi-ai căpătat.

Te măriţi în a lor sat

Şi trăieşti tot cu bănat.

Dumnezeu ţi-o rânduit

Pe rândul ce l-ai dorit,

Ai de toate şi ai bani,

Nimic nu te apasă

Numai dorul de acasă.

Dar s-o duce maică-ta

Ca să fie împăcată

Ce bine eşti aşezată,

Să vadă că o duci bine,

Că-i cu gândul tot la tine.

 

6.

Măicuţă cu trei feciori

Te sculai de dimineaţă

Ca să le faci de mâncare,

Şi să pui pânza la soare.

Să le faci cămăşi frumoase

Tot cu fire de mătase,

Şi torci caierul de lână

Ca să le faci haine faine.

Cu piciorul îi legănai

Şi din gură le cântai:

Să creşteţi mari şi frumoşi

Şi la părinţi de folos.

Dar războiul a venit,

Pe toţi trei i-a omorât.

Tunul greu a tras din plin

Şi-au rămas părinţi bătrâni,

Fără a lor trei copii.

 

Secerat

 

Cu secera prinsă-n brâu

Spălai rufele la râu

Şi plecai la secerat

Până seara pe-nserat.

Şi pe ploaie şi pe vânt,

Puneam snopii la pământ

Şi îi făceam clăişoare

Ca să-i uşte sfântul soare.

Seara ne duceam la gazdă

Şi toţi aşa ne duceam,

Până grâul îl gătam.

Făceam un colac de grâu

Şi mergeam cu el cântând,

Gazda frumos ne primea

În poartă la bătătură,

Cu lămpaş aprins la şură,

Cu băutură pe masă

Şi cu mâncare aleasă

Şi frumos ne ospătau

Şi-apoi plata ne-o dădeau.

Noi găzdacă am gătat

Spicele le-am adunat.

De-ţi place cum am lucrat,

Spicele le-am strâns de jos,

Să ne mai chemi bucuros.

Gazda:

Vă primesc cu mare drag,

C-aţi gătat de săcerat.

Cununa eu oi stropi

Cu ţuică de la cazan

Şi cu vin de amu-i-an.

Cu-n pic de apă sfinţită

Că din grâu se face pită.

Io la masă v-oi pofti

Şi lucru vi l-oi plăti,

Că tare bine-aţi lucrat,

Spice pe jos n-o rămas,

Clăile le-aţi făcut bine,

Nici vântul, nici ploaia

Nu le poate răsturna.

Sunteţi oameni din ţărani

Şi ăi mai buni gospodari,

Iar dacă-i îmblătiţi,

Oi prinde boii la car,

La tânjală două vaci

Şi voi duce grâu’ acas’.

 

7.

Mamă, două fete ai

La străini să nu le dai,

Cum m-a dat mama pe mine,

De-amu plânge şi tot vine,

Vine mama şi mă-ntreabă,

Bine-i fată măritată?

Tu mamă m-ai întrebat,

Io de lucru nu mai gat,

De-aş aduce dealu-n drum,

Şi tot n-am lucrat destul.

Am venit mamă la voi

Dar mă duc iar înapoi,

Copiii m-aşteaptă acasă.

Cu socrii o duc cam rău,

Bărbatu-i la făgădău,

Numai bea şi chefuieşte

Averea el şi-o topeşte.

M-o cerut fecior din sat

Dar tu mamă nu m-ai dat,

Nu ti-o plăcut că-i sărac.

M-ai dat măicuţă pe sate,

Să viu cu desagi în spate,

Cu desagii-nrăuraţi

Şi cu ochii-nlăcrimaţi.

 

Chiuituri

 

Frunzuliţă verde de prun

Să trăiţi toţi oameni buni.

Să trăiţi cu sănătate

Şi de rău să fiţi departe.

Stau în loc şi mă gândesc

Cum să zic să nu greşesc.

Tu mireasă, draga mea,

Io numai ţi-oi chiui

Şi soacră-ta te-a primi,

Şi te primeşte cu dor.

Că ăl mai mic fecior

De mică te-o cunoscut,

Tare bine i-ai plăcut,

Frumoasă şi aşezată

Cum îi stă bine la fată.

Mă Stelian, dragul meu,

Ai umblat în lung şi-n lat

Şi nu ţ-ai găsit pe plac,

Ai rupt floarea din grădină,

Ş-ai luat de la tulpină,

Şi nu o-ai lăsat să crească

Alţii să nu o iubească,

Dar tu îi şti griji,

La tine a înflori,

Şi de ţ-a greşi vreodată

Sărut-o şi o iartă,

Că-i minte copilărească,

Nu-i modru să nu greşească.

Tu mireasă,draga mea,

Să nu trăieşti bănuită

Că eşti tare tinerică,

Că mai mult dacă fetei

Şi mai bun nu îţi găsei.

Mirele nu-i prădător

Şi la crâşmă nu-i dator,

Şti-n lume cum să trăiască,

Banul cum să-l mânuiască,

Pe tine să te grijească.

Soacră-ta te-a omeni

Numai tu bună de-i fi.

Ce nu-i şti, îi întreba

Şi de bine te-a-nvăţa.

Soacră-ta fete n-a avut,

A avut numai trei feciori

Ei i-o aduc trei nurori,

Socrii tăi i-o crescut bine

Să nu greşească la nime.

Soacră-ta-i femeie aleasă.

Pe când o venit acasă

Mâncarea le-a fost pe masă

Şi voi pe când vi-ţi scula

Mâncarea va fi gata.

Şi-ai tăi părinţi te-au crescut

Frumoasă şi de-omenie,

I-ai ascultat tare bine,

Nu te-ai măritat departe,

Nu trebe să le scrii carte,

Seara şi dimineaţa

Îi mere şi îi căta.

Nănaşilor să trăiţi,

Bine să îi sfătuiţi,

Să trăiască amândoi

Numai cum aţi trăit voi.

Dumnezo v-o ajutat

Astăzi de i-aţi cununat,

Dumnezo v-o ajuta

Peste-un an îţi boteza.

 

Frunzuţă verde de vie

Zî muzicant numai mie,

C-am un pic de ciuit

Şi doi copii de primit.

Că vin de la cununie,

Asta pe veac să le fie.

Tu mireasă draga mea,

Oamenii te-o vorovit

Dumnezo ţ-o rânduit

Copil bun de omenie,

Nu-i bai că n-are moşie,

Voi aveţi casă şi masă

Şi-un bunic în grija voastră.

Să fiţi buni şi răbdători

Şi la părinţi de-ajutor.

Valentine, dragul meu,

Ai venit din al tău sat,

La oameni buni ai intrat,

Ai venit seara pe lună

Şi viaţa ţi-a fi bună.

Pe socri să-i preţuieşti,

Pe mireasă s-o omineşti,

Când o vezi că-i necăjită

Strânge-o-n braţe şi-o sărută.

Pe-ai tăi părinţi nu-i uita,

Că până ai crescut mare,

Le-ai mai făcut supărare,

Şi când or veni la voi

Să-i primiţi bine-amândoi.

 

Frunză verde ca iarba

Tu mireasă draga mea,

Neamurile pot vedea

Că aici, unde-ai venit

Doamne, bine-ai nimerit.

Aici, la casa asta,

Nu-i lipsă de nimica,

Că li-s hambarele pline

De bucate şi făină,

Da şi tu-ai venit din sat

De la mare găzduşag,

Mamă-ta te-o învăţat

Şi tot lucrul l-ai lucrat.

Amândoi vă potriviţi

Numai bine să trăiţi,

C-amu îndată să urăsc,

Şi-ndată să despărţăsc.

N-au ruşine, nici năcaz,

Că rămân copii orfani.

 

La găină:

Frunzuţă verde de nuc

Zi muzicant că mă duc,

Mă duc pe-o cărare aleasă

Cu găina la nănaşă.

Io de când am auzit,

Ce naş mare o fost numit,

De găină am găsit.

I-am dat grâu de pe Câmpie

Galisan din farmacie,

Numai grasă ca să fie,

Să fie bună şi grasă.

Nănaşa-i doamnă aleasă,

Nănaşu o ţinut-o bine,

Ca pe floarea din grădină.

I-am pornit într-un drum lung,

Nu ştiu în câtă vreme-ajung.

Mi-i frică că s-a-nsera

Şi n-ajung cu găina.

Nănaşu m-aşteaptă tare,

Să-mi deie multe parale.

Nănaşule, dragul meu,

De n-am fript găina eu,

Să mă fac domnu hinter,

Şi de n-am fript-o la foc,

Să mă fac vin în pahar.

Nănaşa m-a îngusta,

Nănaşu m-a săruta,

Naşa nu s-a supăra,

Că la nuntă aşa-i stă bine

Să glumească orişicine,

Şi nănaşii sunt de treabă

Ştiu că trebe să plătească.

 

Nănaşilor să trăiţi

Cât mai mult să nănăşiţi,

Şi găini să mai plătiţi,

C-asta una aţi plătit

Cu preţul ce l-am dorit.

N-o fost găină, că pui,

Numai n-am vrut să vă spui.

Atâta i-am ciuit

Până ce v-am celuit,

Atâta i-am descântat,

Până banii mi i-aţi dat.

Pe banii ce i-am primit,

La rochie m-am gândit,

Rochia să o fac largă

Să fiu la nănaşu dragă.

 

Cântare

Lună, lună lucitoare

De te-ai face vorbitoare,

Ca să văd al meu bărbat,

Unde merge noaptea-n sat.

Eu pun cina pe masă

Şi l-aştept seara acasă.

Când zorile o ieşit

El acasă o venit.

Io-l întreb unde o stat

El mi-o dat pălmi peste cap.

Luna nu poate vorbi

Dară mi-o spus oamenii,

Cu mândrile-l celuieşte

Şi banii şi-i cheltuieşte.

 

Cu mireasa

Muzicant de omenie

Eu vreau să ciuiesc

Şi mirii să-i primesc.

Aş zice să nu greşesc

C-amu am îmbătrânit

Şi-am un glas mai potolit.

Eu Onuş te-am ajutat

Patru nurori ţ-am luat

Şi mai ai de luat tri

Nu ştiu dac-oi mai trăi.

Tare multe-ai îndurat,

Unsprezece-ai legănat,

Şi-ai rămas fără-a lor tată,

Singură şi supărată.

Mă Iuane dragul meu,

Dumnezeu te-o ajutat

Astăzi de te-ai cununat,

Ţi-ai luat ce ţi-o fost drag.

Numa-un pic eşti supărat

C-al tău tată e plecat,

De-acol’ nu poate veni,

Ca să-ţi vadă copiii.

Nici mireasa n-are tată,

Amândoi aveţi o soartă,

Numai mamele v-aşteaptă.

Dar voi să le omeniţi,

Nimic să nu le greşiţi,

Copii să vi-i grijiţi

Să crească cu doi părinţi.

Sunt destui abandonaţi

De nu să cunosc că-s fraţi.

Mamă-ta multe-o-ndurat

Şi la străini nu v-o dat,

Toţi mereu aţi mers acasă

Şi ce-aţi vrut v-o pus pe masă.

Pe la ea să mai veniţi,

Ea se bucură de toţi

Şi de voi şi de nepoţi.

 

Cântec

Măritam-aş să nu şăd,

Numai câmpu să nu-l văd,

Câmpu să-l vadă bărbatu,

Io acasă să-i aştern patu,

Să pui oglinda-n fereastră

Să văd, bine-mi stă nevastă.

Bărbatu s-o dus la plug

Io la pocică mă duc

Ca să-mi cumpăr ruminel,

Să fiu cea mai faină-n sat,

Să fiu dragă la bărbat.

 

La nănaş

Naşule mâncaţ-aş gura

Haida să ne dăm de-a dura,

Nu te uita că-s bătrănă

C-am durmit pe saci cu lână.

Ce-a mişcat am strâns în mână

Dar n-am strâns tot ce-a mişcat,

Numai ce mi-o fost mai drag.

 

Ciuituri

Uiuiu că şi io viu

Cu cătrinţa prinsă-n brâu,

Numai un pic am zăbăgit

Până ce m-am ruminit.

Cătrinţa am pus-o neagră

La nănaş ca să-i fiu dragă,

Şi ne-om iubi amândoi,

Naşa nu a şti de noi.

Pe ascuns dragostea-i bună

Mai ales seara pe lună.

 

Cântec

I-auzi bade cucu cântă,

Ieşi afară de-l ascultă.

Cucu cântă prin livezi,

Ieşi afară de mă vezi,

Cucu cântă pe ogor,

Eu duc bade al tău dor.

Adă-mi bade apă rece

Că de dorul tău mi-o trece,

Adă-mi bade cu ulcioru

C-apoi mi-oi stâmpăra doru.

Viu mândruţă pe-nsărat

Şi io de doru tău zac,

Apă rece ţi-oi aduce

Şi ţi-oi da guriţă dulce,

Cu ulcioru din izvor,

Să-ţi treacă de-al meu dor.

Mândruţă ne-om stâmpăra

Şi ne trece dragostea.

 

La găină

Măgheran ardelenesc

Io cu găina pornesc.

Frunză verde ca iarba,

Io vin din America,

Am trecut peste ocean

Numai ca să îmi fac bani.

Drumu-i lung şi îi scump tare,

Dar naşu are parale.

Am venit cu ea la târg,

Dar dacă am auzit

C-aici este nuntă aleasă

Şi nănaşa îi frumoasă,

Şi nănaşu i-a fost drag

Şi i-o făcut tot pe plac,

Şi i-am adus găina

Tocmai din America,

Ca să-mi dai dolari pe ea

S-o mâncaţi cu poftă bună,

Cu finuţii împreună.

 

Urare autorului

Dinucă de ziua ta

Cântă cucu şi mierla,

Cucu gros, mierla subţire,

Dumnezo să-ţi deie bine.

Tătă lumea rău să-ţi vreie,

Dumnezo bine să-ţi deie.

Că Dumnezeu ce ţi-a da

Oamenii nu pot lua.

Noi îţi dorim numai bine,

Mult noroc şi fericire.

Flori frumoase, aurite,

Să răsară-n drumul tău,

Zile multe, fericite,

De la Bunul Dumnezeu.

 

Culese de la Emilia Boia (84 ani), Sărmăşel-Gară.

 

*

 

Baladă de haiducie

 

Pe cel deal, pe cel calnic,

Merge o pruncă ş-un voinic,

Voinicu’ mergea călare,

Prunca mergea pe cărare,

Pe cărare cum mergea,

Ea din gură cuvânta,

Ia-mă bădiţă, călare,

Că nu mai pot de picioare,

Eu, mândruţă, te-aş lua,

Dar, mie murgul sprintenel

Şi-n piciore-i subţirel,

Deabia duce trupul meu,

Trupul cu păcatele,

Mijlocul cu armele,

Şi ea rău s-a supărat,

Din gură l-a blestemat,

Du-ce-te-ai bădiţă, duci, cu picioarele-n bucuci,

Până-i pica rob la turci.

 

 

Baladă de haiducie

 

Pe sub deal, pe sub pădure,

Merge o nevesteancă-n lume,

Fugită de la bărbat,

Cu prunc mic, nebotezat,

Nevesteanca tot horind,

Iară pruncul tot plângând,

Pruncule nu plânge tare,

C-aici îi pădurea mare,

Şi-or ieşi hoţii în cale,

Bine vorba nu sfârşi,

Iacă hoţii şi sosi,

Nevesteancă, nevesteancă,

Numai gura ta mi-i dragă

Și peteaua de sub barbă,

Lasă pruncul la pământ,

Şi hai cu noi la hăţât,

Eu pruncu’ nu l-oi lăsa,

Că mă doare inima,

Făr-i-ai face-un legănuţ,

Ȋntr-un vârv de stejăruţ,

Şi când vânturile or bate,

A crede că-l duc în spate,

Şi când ploile or ploua,

A crede că l-oi scălda,

Şi eu pruncuţu’ nu mi-oi da,

Că mă dore inima.

 

Doină de jale

 

Bătrânit-am da nu-i modru,

Ca picat frunza din codru,

Picat-o şi-o rămas rară,

Să vede prin codru afară,

Codrule când te-am trecut,

Eram tânără mai cu mult,

Când te-am trecut înapoi

Eram bătrâni amândoi.

Codrule frunză galbănă

Cânt în codru mă leagănă,

Codrule codruţule,

Eu te las drăguţule,

Că tu iarăşi înfrunzăşti

Eu mai mult mă veştejăsc.

 

Cântare de drag şi dor

Frunză verde de lămâi

Dragu mi sara când viu

Vara de la câmp târziu,

S-aud cară scârţâind,

Pe badea în frunză zicând,

S-aud broaştele cântând,

Pe bădiţa fluierând.

Măi bădiţă tu erai

Aseară când fluierai?

Eu eram mândruţă, eu,

Fluierând de dorul tău.

Fluierai bade-n grădină

Mie nu-mi tihnea de cină.

Fluierai bade-n ocol

Mie nu-mi tihnea de somn.

Lasă bade fluieru’

Nu-mi mai rupe sufletu’.

 

Doină de cătănie şi înstrăinare

Foaie verde sălcioară

Tu Mărie Mărioară,

Dă-mi guriţă-n astă sară

Că m-aşteaptă trenu-n gară.

Nu m-aşteaptă nici de-un bine

Că mă ia de lângă tine,

Şi mă duce-n ţări străine

Unde nu cunosc pe nime,

Numa frunza şi iarba

Că ălea-s în toată lumea.

Numai frunza şi potbalul

Ălea sunt în tot Ardealul.

Numa atâta mi-i mai mult

Până văd dealul trecut.

Numa atâta mi-i mai greu

Până ies din satul meu.

Numa atâta mi-i mai jele

Până trec patru tunele.

Unu-n gară la Cojocna

Altu la Sighişoara.

Unu la Braşov în gară,

Al patrălea ies din ţară.

 

Cântare de dragoste

După deal răsare luna

De la mândra vin acuma.

Dac-ar şti nevasta mea

Uşa nu mi-ar descuia.

Dar nevasta-i mai prostuţă

Mă ia-n braţe, mă desculţă,

Mă desculţă, mă dezbracă,

Mă leagă la cap să-mi treacă.

Îmi dezbracă hainele,

Şi-mi blesteamă mândrele.

Tu muiere, tu muiere,

Ce-ai cu mândrele mele?

Ele mă iubesc pe mine

Şi nu au nimic cu tine.

 

Doină de dragoste şi dor

Eu doinesc, codrul răsună,

Mândra patru boi adună.

Eu doinesc pădurea toată,

Mândra patru boi adapă.

Nu-i adapă că li-i sete

Că-i adapă că mă vede.

Mână mândră boii bine

Nu te uita după mine,

Lasă boii să bea apă

Ca de dorul tău să-mi treacă.

 

Cântare de dragoste

Bade de la săcerat

Tot cu vorba m-ai purtat.

Ia că-i vremea de cărat,

Nu-mi dai nici un rezultat.

Ia că-i vremea de cules,

Nu-mi dai nici un înţăles.

Nu ştiu, toamna a fost prea scurtă

Ori n-ai avut bani de nuntă.

Bani de nuntă am avut eu

Dar n-am vrut ca să te ieu

Că tu-ai fost fată săracă,

Te-am iubit că mi-ai fost dragă.

 

Cântare

De la noi de la fereastră

Din fereastră de la noi,

Te-am văzut mândră la război

Cum dădeai cu brâglele

Şi rosteai cu iţele

Şi cu a ta suveicuţă

O dădeai printră fiuruţă.

O dădeai din mână-n mână

Ca găleata la fântână.

 

Plânsul păsării (poezie)

Câte păsări codrul are,

Cuib cu pui au fiecare.

Câte păsări codrii trec,

Vara-n cântec o petrec.

Numai eu nu poci cânta

Că n-am unde m-aşeza.

C-am avut cuibul la drum

Sus pe-o creangă de alun.

Câţi oameni pe drum treceau

Tot în cuibul meu zvârleau.

Dar eu nu m-am mâniat

Cuibuleţul mi-am mutat

Tocmai în vârful muntelui,

În bătaia vântului,

Unde-i greu duşmanului.

Nici acolo n-am alin

Nici scăpare de-al meu chin,

Căci brazii să clătina

Şi cuibul mi-l legăna.

Vai de pasărea străină,

Numai ea n-are hodină.

 

Plugariul (poezie)

Hai la sapă şi la plug

Cel mai vrednic meşteşug.

Doamne ajută şi sporeşte

Cui să roagă si munceşte.

Vin’ Plăvane să te-njug,

Şi pe tine Sâmbotine.

Astăzi harnicii mei boi,

Am să ar câmpul cu voi,

Din răzor până-n răzor,

Răsturnând negrul ogor.

 

Priceasnă

O Isuse, Doamne

Dumnezeul meu,

De ce nu-mi îngădui

Suspinul greu?

 

Ochii-mi lăcrimează

Sunt îngândurat.

Eu ce voi răspunde,

Pentru al meu păcat?

 

O Isuse, Doamne

Dumnezeul meu,

Ai milă de mine

Ia-mă-n braţul tău.

 

Şi la judecată

Când vei judeca

Pentru-a mele fapte

Nu mă condamna.

 

O suflete dragă

Multe ţi-am iertat

Pentru-a tale fapte

Viaţa eu mi-am dat.

 

Plânge şi te roagă

Şi-mi fă voia mea,

Eu atunci cu milă

Te voi judeca.

 

Nu te-oi da la moarte

Să fii osândit

Te-oi duce la mine

Să fii fericit.

 

Câte doruri minunate (priceasnă)

Câte doruri minunate

Isus nouă ni le-a dat,

Şi de câte ori căzut-am,

Mâna lui m-a ridicat

 

Ref.

O domnul meu, o domnul meu,

Tu ai murit şi ai răbdat pentru mine,

O domnul meu, o domnul meu,

Tu ai răbdat şi ai murit pentru-al meu păcat.

 

Nici o jertfă de sub soare

Nu-i mai sfântă ca a ta,

Căci sub spinii grei pe cruce

Ai murit pe Golgota.

 

Tu eşti şi nu ceri pâine,

Trupul tău cel sfânt s-a frânt,

Nimeni nu vrea să-ţi dea apă

Nici când eşti lângă mormânt.

 

Grea e crucea pentru tine,

Şi nu-s ucenicii tăi

Când cazi şi nu o poţi duce

Să vină s-o ducă ei.

 

M-am gândit să merg la cruce

Să fac pentru el ce pot,

Să-i iau de pe cap cununa

Ori piroanele să-i scot.

 

Străin am fost odată (priceasnă)

Străin am fost odată

Străin şi alungat,

N-aveam nici fraţi nici tată

Nici mamă-nduioşată

Să-mi mângâie o dată

Obrazu’ însângerat.

 

Dar te-am găsit pe tine,

Isuse al meu iubit,

Ȋn chinuri şi-n suspine,

La toţi le-a fost ruşine,

Să vină lângă mine,

Tu singur ai venit.

 

Năcazurile toate,

La tine m-au adus,

De atunci tu-mi eşti de toate,

Şi milă şi dreptate,

Şi mamă-mi eşti şi frate,

Şi tată, tu Isus,

 

Rămân, deci pân’ la moarte,

Sub crucea Ta supus,

Bucăţi de m-ar împarte,

Pe drumuri să mă poarte,

Tot nu mă vor desparte,

De tine, scump Isus.

 

Priceasnă

 

S-au spăimântat Stăpânii Lumii,

La glasul Blândului Păstor,

Şi un duşman văzu că-i Fiul,

Dulgherului din Nazaret,

 

El n-a venit să răzvrătească,

Nu vrea perirea nimănui,

Desculţi, pe jos, lumea colindă,

Şi mulţi hulesc în urma Lui,

 

Şi mulţi cu pietre îl alungă,

Şi râd de el ca de-un smintit,

Isus zâmbeşte tuturora,

Atât puternic şi smerit,

 

El orbilor le dă lumină,

Şi muţilor le dă cuvânt,

Pe cei bolnavi îi întăreşte,

Pe morţi îi scoală din mormânt.

 

El tuturor deopotrivă,

Împarte darul Lui ceresc,

Şi celor care cred Ȋntr-însul,

Şi ce-l batjocoresc,

 

 

Urască-l cei fără de lege,

Ce-i pasă lui de ura lor,

El a venit să aducă pacea,

Şi înfrăţirea tuturor.

 

Din toată lumea asupriţi,

În jurul Lui s-au grămădit,

Şi vijăliile de patimi,

La glasul Lui au amuţit,

 

Fiţi blănzi cu cei ce vă urăsc,

Iertaţi pe cei ce vă lovesc,

Iubiţi pe cei ce-n contra voastră,

Cu duşmănie să pornesc.

 

Cât bine, câtă fericire,

Şi câtă dragoste-ai adus,

Iar oamenii, drept mulţumire,

Pe cruce între tâhlari Te-au pus.

 

 

Au râs şi Te-au scuipat în faţă,

Din spini cunună Ţi-au făcut,

Şi în deşarta lor trufie,

Stăpâni Asupra-ţi s-au crezut.

 

Aduceţi piatra cea mai mare,

Mormântu’ să-l acoperiţi,

Luaţi ostaşii cei mai ageri,

Şi străji de noapte-orânduiţi.

 

S-au veselit necredincioşi,

Şi-au pus lumini în stăvilar,

Dar, ea s-a întărit în focul,

Durerilor de pe calvar.

 

Şi valurile în neoprire,

Este pământ se împânzesc,

Ducând dreptate şi iubire,

Şi pace-n neamul omenesc.

 

Priceasnă

 

A bătut la uşa ta, cineva,

Şi n-a deschis nimenea,

În tăcerea negrei nopţi,

Stă un om şi plânge,

Faţa lui e numai răni,

Pieptul numai sânge.

 

Cine eşti străin pribeag, cine eşti?

De-al cui dor, tu pribegeşti?

Pentru cine ţi-au brăzdat bice fără număr?

Ce durere ţi-au lăsat rănile pe umeri?

 

Eu sunt omul ce slujesc, tuturor,

Un om al durerilor,

Nimeni plată nu mi-a dat,

De cât spini şi ură,

Numai roşii sângerii,

Pieptul mi-l umplură.

 

Eu sunt pâinea, ce s-a frânt lumii-ntregi,

Şi sunt vinul noii legi,

Stau în drum şi plâng acum,

Plâng pe cei, ce pierd acum, ultima chemare.

 

A bătut la uşa ta, cineva,

Hai deschide, nu mai sta,

Nu-l lăsa să plece trist,

Poate niciodată,

Mâna Lui, la uşa ta,

N-are să mai bată.

 

Priceasnă

 

Jos pe-o Cruce răsturnată, dintr-un sat,

Am văzut un om odată,

Stând cu faţa-n pălmi lăsată,

Şi cu fruntea-ngândurată,

Şi plângea de parcă, lumea toată s-a-necat.

 

M-am oprit atunci în cale, lângă el,

Lacrimile-i curgeau vale,

Printre degete, în palme,

Ȋţi venea să-i plângi de jale.

 

Călător pornit pe cale, singurel,

Când i-am zis să nu mai plângă,

M-a privit duios,

Şi-a pus fruntea-n mâna stângă,

 

Şi-anceput din ochi să strângă,

Ca şi când ar vrea să strângă,

Lacrimi ce curgeau pe lângă Cruce-n jos.

 

Faţa era albă, ca de Crin,

Din albeaţa ei, curată,

Sângele o brezdează toată,

Şi-a lui frunte însângerată,

Ȋi era încununată tot cu spini.

Iar în palme şi-n picioare, răni de cui.

 

Azi trecând prin multe sate şi prin lunci,

Când văd Crucile uitate,

Mie-mi pare, că pe toate,

Văd un Isus, care plânge,

Plin de răni şi plăni de sânge,

Ca, atunci.

 

Cântare Sfânta Liturghie

 

Aşa grăieşte Domnul slavei,

Ȋn Taina Sfintei Liturghii,

Deşi M-am înălţat la Ceruri,

Eu nu vă las orfani, copii,

 

În fiecare Liturghie,

Eu mă cobor din nou, la voi,

Din nou e coasta Mea împusă,

Şi-mi curge sângele şuvoi.

 

Mă răstignesc din nou pe Cruce,

Pe masa Sfântului Altar,

Copiii mei veniţi la Mine.

Să nu viu iarăşi în zadar.

 

Eu sunt acolo întodeauna,

În Sfântul Altar, spre răsărit,

Bisericile Sfinte-s goale,

Creştinii mei s-au rătăcit.

 

Veniţi copiii mei la Mine,

Eu vreau cu voi să locuiesc,

Să vă împac din nou cu Tatăl,

Şi de păcat să vă feresc.

 

Şi din Potiru’ Cinei Mele,

Eu vreau cu toţii să gustaţi,

Copiii Mei veniţi la Mine,

Şi pacea Mea să o aflaţi.

 

În fiecare firmitură,

Pe care-n Taină, o primiţi,

Să-ţi iau întreg în toată slava,

Şi vreau la mine să veniţi.

 

Pricesnă

 

A venit demult, de sus,

Păstoriul cel bun, Isus,

Şi prin lume a umblat,

Oi pierdute, a căutat.

 

Să le ducă la izvoară,

Ca de sete să nu moară,

Uşa le-a deschis să iasă,

La păşunea, cea aleasă.

 

Dar oile n-ascultau,

Cu coarnele se repezeau,

Cu coarnele l-au împuns,

Şi în coastă l-au străpuns.

 

De-a curs apă şi mult sânge,

Ceriul a-nceput a plânge,

Soarele s-a-ntunecat,

Luna-n sânge s-a-îmbrăcat.

 

Acum El e dus în lume,

Să afle la oi, păşune,

Şi poruncă a lăsat,

Oilor ce-a-păşunat.

 

Ca oile, cele bune,

Laolaltă să le-adune,

Lupi să nu le mânce,

Tâlhari să nu le strâce.

 

Păstoriul cel blând şi bun,

În Ceruri e dus acum,

Dar peste puţină vreme,

Vine iară, să le cheme.

 

Să le ducă într-o grădină,

Unde n-ar avea hodină,

Şi acolo în pace or vorbi,

Mai mult n-or-flămânzi.

 

Nici n-or mai rătăci,

Că Domnul le va păzi,

Şi va fi în viitor,

Doar o turmă şi-un păstor.

 

Priceasnă

 

Mergeai cu crucea-n spate,

Prin ploaie şi prin vânt,

În urma ta Isuse

Măicuţa plângând.

 

Plângea, plângea sărmana,

Plângea neîncetat,

Căci fiul ei cel dulce,

La moarte-i condamnat.

 

Cu chin şi cu durere,

Cu sufletul amar,

Te conducea sărmana,

Sus până la calvar.

 

Cu crucea-n spate, Doamne,

Pe munte cum mergea,

E grea făr’ de măsură,

Dar n-avea cui s-o dea.

 

Te conducea Isuse

Mulţime de popor,

La care Tu, prin lume,

Le-ai fost de ajutor.

 

Mergeai cu crucea-n spate,

Pe drumul cel spinos,

Desculţ şi fără haină,

Iubitul meu Hristos.

 

Cădeai mereu sub cruce,

Că greu te apăsa,

A ta măicuţă dragă

Mereu te întreba.

 

O, Fiul meu cel dulce!

De ce te duc legat,

Ce le-ai greşit tu-n lume,

Cu ce i-ai supărat?

 

Iar tu Isuse bune,

La moarte osândit,

Priveai la a ta măicuţă

Şi astfel le-ai vorbit.

 

La apostolul cel dulce

Aşa i-ai cuvântat,

Pe a ta măicuţă bună,

În grijă i-o-ai dat.

 

-De astăzi înainte

Să fie Mama ta,

Primeşte-a ta icoană

Şi poartă-i tu grija.

 

Iar tu Măicuţă dulce,

De azi eu, Fiul tău,

Eu plec la al meu Tată

La Bunul Dumnezeu.

 

Priceasnă

La Nicula-n codru des

Maica sfântă şi-a ales,

Loc de mănăstire

Pentru a lumii mântuire.

 

Mănăstire loc prea sfânt

Lăsat nouă pe pământ

De Isus Mântuitorul

Că salvase tot poporul.

 

Doamne din cerul tău sfânt,

Caută pe-acest pământ

Şi ne-ajută să iubim,

Calea sfântă-n veci amin.

 

Nicula-i loc de pomenire,

Ca o sfântă mănăstire,

Aşezată pe deal sus,

Mai aproape de Isus.

 

Aici îi locul minunat

Pentru sufletul curat,

Aşezată pe deal sus

Mai aproape de Isus.

 

Aici îi locul minunat

Pentru sufletul curat,

Unde-i Sfânta Născătoare,

Grabnică ajutătoare.

 

Drumul sfânt care ne duce

Sus la Nicula, la cruce,

Să-l suim cu mic, cu mare,

La Preasfânta Născătoare.

 

Drumul crucii dacă-l sui

Pe cărarea Domnului,

Vei putea ajunge sus,

Mai aproape de Isus.

 

Unde-i patria cerească,

Din lumea cea pămăntească.

Să-ţi cântăm cu bucurie,

Amin Doamne, slavă Ţie.

 

Colindă

Ce lumină lucitoare

Din ceri pe pământ apare,

Că s-a născut pe pământ

Un împărat nou şi sfânt.

 

Asta-i o seară frumoasă

Toţi să-i colindăm,

Pe Isus, venit în lume,

Toţi să-l lăudăm.

 

S-a născut un prunc în iesle

Şi Irod se teme,

Tremuraţi copii la sânuri,

Plânge Betleeme.

 

Pentru-o stea ce s-a-nălţat,

Pică mii de stele,

Toate vreau să prevestească

Triste vremuri grele.

 

Ca să se-mplinească scrisul

Legi şi porunci,

Vor porni de mâine ostaşii

Să ucidă pruncii.

 

I-au ucis fără de milă

Da-de vor găsi

Pe Cel nou-venit în lume

Şi-l vor omorî.

 

Dar îngerul a fost trimis

În vis la Iosif şi i-a zis

De la Tatăl cel de sus

Vouă veste v-am adus.

 

Vă sculaţi şi vă gataţi

Şi-n Ierusalim plecaţi,

Că Irod şi-a pus în gând

Să omoare Pruncul sfânt.

 

Dormi, adormi copile-n pace,

De moarte noi am scăpat,

Că tatăl din ceruri

Pe noi ne-a anunţat.

 

Lângă sânul cald al mamei

Cu mâna-ţi supusă,

Liniştit adormi în pace

Blândule Isuse.

 

Numai Tatăl ştie toate

Şi el toate aduce,

Cel născut în iesle

Fi-va răstignit pe cruce.

 

Colindă

Astă seară de Ajun

De Ajunul lui Crăciun,

Noi umblăm să împlinim

Obiceiul din bătrâni.

 

Obicei de colindat

Pe Isus de căutat,

Pe Isus îl căutăm

Dar foarte greu îl aflăm.

 

Că Isus nu se arată

Numa-n inimă curată,

După cum Scriptura scrie

Isus iarăşi va să vie.

 

În peştera cea săracă,

Vine Isus să se nască,

Însă nimeni nu-l aşteaptă

Că toţi îs duşi să se bată.

 

Păstorii încă nu vin,

Să se-nchine în Viflaim.

Craii-s duşi tot la bătaie

Unde om pe om se taie.

 

Şi fraţi cu fraţi se omoară

Pentru a lumii comoară,

Dar la comoara cerească

Nici nu vreau să se gândească.

 

Plâng azi îngerii în cer

Văzând pasărea de fier,

Face prăpăd şi omor,

Jale multă în popor.

 

Isuse când te-ai născut

Jale multă s-a făcut,

Paisprezece mii de prunci

Au fost omorâţi atunci.

 

Dar acum-s mii de mii

De bărbaţi şi de copii,

Dar acum să omor toţi,

Al lui Adam strănepoţi.

 

Vino tu Isuse bune,

Vino iar la noi în lume,

Vină, împacă lumea ta

Şi acum, şi pururea.

 

Colindă

Noi în seara de Crăciun

Lăudăm pe Cel prea-bun,

Care bine a voit

Şi pe noi ne-a mântuit.

 

Că i-a fost milă de noi,

Că am fost cu toţii-n nevoi,

El de-al nostru mare drag

A păşit cerescul prag.

 

Şi-a luat asupra lui

Tot păcatul omului,

Şi de-aceea când soseşte

Nime-n lume nu-l primeşte.

 

Uită cum din poartă-n poartă

Maica Sfântă-n sân îl poartă,

Tot îşi cată-un locuşor

Pentru scumpul puişor.

 

Un locaş, un legănaş,

Pentru scumpul îngeraş.

Vrea să-l nască-n loc curat,

Că-i cerescul împărat.

 

Şi-n căldură vrea să-l culce

Că-i pruncuţul ei cel dulce,

Însă nimeni nu să-ndură

Ca s-o primească la căldură.

 

Bate vântul faţa-i blândă,

Plânge maica cea plăpândă,

Îngerii de mila ei

Se topesc în plâns şi ei.

 

Maica varsă lacrimi calde,

Că n-are apă să-l scalde,

Îl înfaşă-n cârpe ude,

Că uscate nu-s de unde.

 

Colindă

Aseară pe-nserate

Fecioara Maria,

În Viflaim cetate

Călătorind sosea.

 

În Viflaimul mare

Nimenea n-o lăsa

Şi-atunci Fecioara Sfântă

Din oraş ieşea.

 

Şi intrând într-o poiată

Pe fânul cel struhos

Preasfânta Fecioară

Naşte pe Hristos.

 

Iar micul Isus plânge,

Fecioara-l mângăia,

Nu plânge, o, Isuse,

Că tu cunoşti lumea.

 

Această lume mare,

Prin tine s-a zidit,

Prin tine şi prin Domnul

Şi Dumnezeu cel Sfânt.

 

Te încălzesc boii

Cu aburi suflând,

Şi îngerii din ceruri

Te preamăresc cântând.

 

O, Isuse bune

Şi-nainte mărim,

În această seară

Şi în veci, amin.

 

Viflaime (colindă)

Viflaime, Viflaime

Cum de n-ai primit în tine

Pe Fecioara Maria

Să-l nască pe Mesia.

 

N-ai primit tu Viflaime

În casele tale bune,

Să-i dai un pic de sălaş

Celui mai sfânt copilaş.

 

N-ai ştiut tu Viflaime

Cu câtă dragoste vine

Cea mai sfântă-ntre fecioare,

A Domnului născătoare

 

Pat moale şi scutece

I-au dăruit vitele,

Lumină i-a oferit

O stea de la răsărit

 

Peştera cea-ntunecoasă

A fost a Domnului casă

La venirea sa în lume,

Din vina ta Viflaime

 

Colindă

Deschide uşa creştine

C-am venit din nou la tine

Drumu-i greu şi-am obosit,

De departe am venit.

 

Noi la Viflaim am fost,

Ca să-l vedem pe Hristos

Şi-am văzut şi pe-a Sa Mamă,

Pe care Maria-o cheamă.

 

Cum umbla din casă-n casă,

Ca pe Fiul său să-l nască.

Umbla-n sus şi umbla-n jos

Ca să-l nască pe Hristos.

 

Mai târziu găsi apoi

Un staul frumos de oi

Și acolo pe fân jos

S-a născut Domnul Hristos

Îngerii din cer coboară

Staulul îl înconjoară.

 

Îngerii cu flori în mână

Împletesc mândră cunună.

Pe cunună-i scris frumos

Astăzi s-a născut Hristos,

Care cu puterea sa

El va mântui lumea.

Cules de Maria Coprean (84 ani), Sărmăşel Sat.

 

 

Ciuituri

 

Frunză verde de cireş,

Hai Mamă şi mă petreci,

Până-n fundu’ grădinii,

Petreacă-te, străini,

Că, cu ei mâna ai dat,

Şi pe mine m-ai lăsat,

Singură şa-nimănui,

Ca şi puiu’ cucului,

Cu lucru mult de lucrat,

Cu-o boală greu de purtat.

 

Care mamă are fată,

Să no deie îndepărtată,

Să-o-ngredească cu spini,

Să no deie prin străini,

Că străinii-s foarte răi,

Şi-i greu de trăit cu ei,

Că şi eu am fost străină,

N-am avut la nime milă,

Am lucrat din zi în noapte,

Până mi-am făcut de toate,

Ş-am lucrat noapte pe lună,

De-s în rând cu lumea bună.

 

Tu mireasă, după tine,

N-am văzut să plângă nime,

Da, după mirele tău,

La multe le pare rău,

Şi te blastămă pe tine,

Să nu ai noroc în lume.

 

Frunză verde de cicoare,

Sărmaşu’ îi oraş mare,

Cu sate înfloritoare,

Şi cu femei muncitoare,

Ştiu lucru să-l împărţască,

Să aibă de toate pe masă,

Şi-n lume cum să trăiască,

S-aibă grijă de bărbat,

Să fie fruncea în sat,

S-avem grijă de copii,

Astea toate să le ştii,

Să fii femeie gospodină,

Că le ai tăce pe mână.

 

Doamne scumpă-i viaţa,

Şi no preţuieşti,

Cât va trăi lumea,

No mai întâlneşti.

 

Strigături

 

1.

În armată, am plecat

Am lăsat mamă şi tată

Şi pe mândra supărată.

 

2.

Bădiţa cu calul sur

Blăstăma-te-aş, nu mă-ndur

Că mi-ai fost odată bun;

Blăstăma-te-aş, nu mă trag

Că mi-ai fost odată drag.

 

3.

Să nu iubeşti

Fată cu haine domneşti;

Mai bine una săracă

Că te ia sara de mână

Şi te duce prin grădină

Îţi arată florile

Pieptul cu mărgelele.

 

4.

Auzit-am, auzit

Că iubitul s-a oprit.

S-or opri apele toate,

Dar iubitul nu se poate.

S-ar opri şi Mureşul,

Dar iubitul ştiu că nu.

S-ar opri şi Dunărea,

Dar iubitul ştiu că ba.

 

5.

Câte poame-s într-o vie

Nici una nu-i mai dulce

Ca dragostea cea dintâie;

Nici una nu-i mai amară

Ca dragostea a doua oară.

 

6.

Săraci brazi, încetinaţi

Voi la ce vă leganaţi?

Cum să nu ne legănăm

Când noi singuri rămânem?

La sfănta Marie-Mare

Tulesc oile la vale

Şi rămân stânele goale.

Rămăn stâni fără stăpâni,

Strunguţe fără oiţe,

Scaune fără băciţe,

Munte fără oi mărunte.

 

Cules de Rozalia Moldovan (68 ani), Sărmăşel-Gară.

 

*

 

Cununa de grâu

Noi merem la săcerat

Cu oameni harnici din sat

Noi mergem să săcerăm

Şi grâul să îl aşezăm

Să-l tăiem să facem snopi

Şi să-l aşezăm în clăi

Ca să facem un stog mare

Să ajungă la fiecare

Noi facem pită în cuptor

La al nostru mare popor.

 

Cununa

 

Noi cununa am gătat

Spice pe jos nu am lăsat

Noi mergem cu cununa

Mergem la Emilia

Că nu-i nimeni în sat ca ea.

Îi femeie aşezată şi cea mai mare bogată

Cununa din grâu curat

De domnu Isus lăsat

Cununa-i din grâu frumos

Dată de Domnul Cristos.

 

1.

Mă-nsurai luai nevastă

De la noi a treia casă

Şi am luat-o cu avere

Vai de păcatele mele

Şi am luat-o cu doi boi

Mânce-i câinii pe amândoi.

Mă dusei la plug pe coastă

Cu boii de la nevastă

Când a fost la prânzu mare

Vine toanta cu mâncare

Lapte acru într-un figeu

Mămăligă într-un cingeu

-Na, mănâncă bărbatu meu

Mai arai vo trei brăzduţe

Ia că vine a me mândruţă

Cu vinarsu subsuară

Şi cu puiul fript în poală

Am mâncat m-am săturat

Şi în obraz o-am pupat.

 

După deal răsare luna

 

După deal răsare luna

De la mândra vin acuma

Dar de-ar şti nevasta mea

Uşa nu mi-ar descuia

Dar nevasta mea îi drăguţă

Intru-n casă mă desculţă

Şi-mi dezbracă hainele

Şi îmi blastămă mândrile

Tu muiere, tu muiere

Ce ai tu cu mândrile mele?

Ele nu au nimic cu tine

Numa mă iubesc pe mine

Mă barbate nu mă bate

Că şi eu îs ca celelalte

Îmi pui năframa pe conci

Mă iubesc cu cine poci.

 

Aşa  grăieşte Domnul Slavei

 

 

Aşa grăieşte  Somnul Slavei

Prin glasul sfintei liturghii

Deşi m-am înălţat la ceruri

Eu nu vă las,

Eu nu vă las orfani copii.

 

În fiecare liturghie

Eu mă cobor din nou la voi

Din nou la coasta mea străpunsă

Si-mi curge sângele şuvoi

Şi-mi curge sângele şuvoi

 

Mă răstignesc din nou pe cruce

În umbra sfântului altar

Primiţi-mi sângele şi trupul

Să nu vin iarăşi în zadar,

Să nu vin iarăşi  în zadar

 

Eu sunt aici întotdeauna

În sfânt altar spre răsărit

Bisericile sfinte-s goale

Creştinii Mei,

Creştinii Mei s-au  rătăcit

 

Veniţi copii, veniţi la mine

Că vreau cu voi să locuiesc

Să vă împac din nou cu Tatăl

Şi de păcat,

Şi de păcat să vă feresc.

 

Şi din potirul vieţii Mele

Eu vreau cu toţii să gustaţi

Veniţi creştinii mei la mine

Şi pacea mea,

Şi pacea mea să o aflaţi.

 

În  fiecare  părticică

Pe care-n taină o primiţi

Eu sunt întreg cu toată Slava

Şi aştept spre Mine

Şi aştept  spre Mine să veniţi.

 

Isuse al meu

Isuse al meu, Prieten bun

Din zorii tinereţii,

Cu tine eu călătoresc,

Pân-la sfârşitul vieţii.

 

În zori de zi când mă trezesc,

Sperit m-aplec sub Cruce,

Că-n toată lumea asta n-am,

Un scut mai bun şi dulce.

 

Când plec pe-un drum îndepărtat,

Isuse eşti cu mine

Şi fie drumul cât de greu

E-aşa uşor cu tine.

 

Când am de suferit un chin

Tu Doamne-mi dă putere

Şi fie amarul cât greu

Eu simt o mângâiere.

 

Şi nu mă tem că voi pieri

În marea de păcate

Căci Tu prea bunule Isuse

Mă izbăveşti de toate.

 

Tu eşti comoara care a fost

De mine căutată,

Dar astăzi nu te-aş mai lăsa

Nici pentru lumea toată.

 

Căci tu mi-eşti frate de pribeag

De cânt şi de suspine,

Isuse al meu prieten drag

Ce bine-i lângă tine.

 

 

Mulţămitură

 

Eu sunt fata giacului

Din mijlocul satului

Tătă vara am fost beceagă

Şi acum aş mânca o pită întreagă

O pită şi jumătace

Nice borş, nice şălace

Carnea nu îmi prea place

Brânza nici aşa

Dacă n-am budâia mea

Mânc la borş şi la mălai

Până mă ie mama dracului

Că asta îi a săracului.

 

3.

Tu mireasă draga mea

Ai ieşât gin cununie

Ieţ gându gi la fecie

Şi ţi-l pune la bărbat

Că cu el ce-ai măritat

Mireasă, mirele tău

La mulce le pare rău

La mumă-ta îi pare bine

Că el ce-o luat pe tine

Zî ţâgane numa amu

Că mâine nu îţi am baiu

Şi ge oi greşi cu gura

Tomneşte cu ceterea

Şi ge oi greşi cu glasu

Tomneşte tu cu arcu.

 

Cules de Maria Baciu (69 ani), Sărmăşel-Gară.

 

*

 

Balada lui Vălean

 

În gradina lui Vălean

Este un fir de măgheran.

Vălean îl pune-n colop

Şi pleacă cu el la cojoc

Tot cântând şi fluierând.

Câte mândre-l auzeau

Toate uşile-nchideau.

Numa’ o coită de nevastă

A scos capu’ pe fereastră

Şi-a strigat pe Vălean în casă:

Hai, Vălene, intră-n casă

Cafeiu-i făcut pe masă

Şi rozmarinul în fereastră.

Când în casă ai intrat

Şi din cafei a gustat

Drept prin cap l-o săgetat,

La maică-sa a alergat.

“Scoală, maică, de-mi fă patu’

Ca pe min’ mă doare capu’.”

“Spusu-ţ-am Vălene, ţie

Că coitele te-or pune bine.”

“Nu m-or pune că m-au pus.”

Şi când era la miez de noapte,

Vălean trăgea de moarte.

 

Strigături

 

 

Drage mi-s copilele

 

Drage mi-s copilele

Colea primăverii,

Când se coc secările.

Şi strigă găinile:

Piri, piri, la mama

Cu ochii după badea,

Piri, piri, la măicuţa

Cu ochii după badiţa.

 

 

Mândruliţă de demult

 

-Mândruliţă de demult

Uită-mă că eu te uit.

-Nu te pot, bade, uita

Că ţi-o fost dulce gura;

-Dulce-o fost, acu-i amară…

-Îndulceşte-o bade, iară;

De nu acum, la primăvară.

-Pân’ la primăvară-i mult

-Îndulceşte-o mai curând

Că guriţă ca a ta

Nu găseşti câtu-i căta.

 

 

Zis-a mama către mine

 

Zis-a mama către mine

Lucră bine, mă, copile.

Că dacă tu îi lucra

Bani de târg îi căpăta.

 

Şi io tăt aşa am tras

Şi fără bani am rămas.

Bat-o sfântu zi de târg

Tăt mă face ca să plâng.

 

 

1.

Dragu mi-i bade, de tine;

Mi-i urât de cin-te ţine

Că te ţine prea de scurt

Şi nu pot să te sărut.

 

2.

Vai saracul clopul meu

Şade-n ladă la ghirău.

Daca-ar şti ghirăiţa

Pe fereastră mi l-ar da.

 

3.

Am un drăguţ şi mi-e văr

Mi-o adus aseară un măr.

Nu mi-a fost de mărul lui

Ca de gura vărului.

Nu mi-a fost că mi l-a dat

Mi-a fost că m-a sărutat.

 

4.

Cine joacă şi nu strigă

Face-i-s-ar gura strâmbă.

Strigă, strigă, să se strângă

Ca oiţele la strungă

 

De popă şi de birău,

Nimeni nu zice de rău.

Dar de mândra şi de mine,

Nimeni nu zice de bine.

 

Româneasca o ştiu juca,

Pâinea n-o ştiu framânta.

Pe lopată n-o ştiu pune,

Cu badea m-aş duce-n lume.

 

5.

Măi, bădiţă albineţ,

Ce te ţii așa măreţ

Cu trei fire de păr creţ,

Că n-ai casă, nici coteţ.

 

6.

Am un bădiţ ca un ied;

Secerând prin holdă-l pierd.

Am un bădiţ ca un brad;

Şede-n picioare sub pat.

 

Bărbatul meu nu-i bărbat

Că-i obială de sub pat

Că de când m-am măritat

Nici o palmă nu mi-a dat.

Numa-aseară mi-a dat una

De-am vazut soarele şi luna,

Numa-aseară mi-a dat două

De-am văzut c-afară plouă.

 

7.

Rău îi stă codrului, rău,

Făr’ o leacă de părău,

La părău fără sălcuţă,

La fecior făr’ de drăguţă.

 

 

8.

Dragu mi-i cu cine joc

Că miroase a busuioc.

Busuioc şi măgheran

N-am jucat cu el di-un an.

 

De jucat aş tot juca

De lucrat n-aş mai lucra

Când îi vremea lucrului

Vine boala trupului.

Când e zi de sărbătoare

Nice capul că mă doare.

 

Când eram la maica mea

Eram pui de turturea.

De când sunt la maica lui

Nu-s nici turturea, nici pui.

Făr’ copil al nimănui.

 

9.

Ceteruica bine-mi place

Gura mândrii moarte-mi face.

Ceteruică, când te-aud

Toate relele le uit.

Ceteruică, când te văd

Toate relele le pierd.

 

 

 

Însura-m-aş nu cutez

Că mă tem de huhurez

Că mi-a sparge fereastra

Şi mi-a fura nevasta.

 

Uliţă cu bolovani,

Nu pot merge de duşmani,

Uliţă cu pietricele,

Nu pot merge de guri rele.

 

Pin ce-i lelea ruminită

Şi la casă n-are pită.

Să duce la farmacie

Să-şi ia pudră ş-alifie

Şi-n pod numai sărăcie.

 

10.

Frunză verde săcărea

Nună mare, draga mea.

Nu fi suparată tare

C-am dat-o la nunu mare;

C-asta nu-i găină, nu-i,

C-asta-i cloşca de la pui.

A clocit vreo nouă luni

Şi-a scos patru pui nebuni.

 

11.

Frunză verde a călinii

Socăciţa găinii

De-mi dădea găina mie

Eu ţi-aș fi plătit o mie;

Dar nănaşul n-are bani

C-a avut drăguţe multe

Şi şi-a dat banii pe turte.

 

12.

Tot aşa trebe ţinută:

Cu pâine de grâu ales

Nu cu hoaspe de ovăs.

 

 

Strigături la nuntă

 

Frunză verde săcărea

Soacră mare, draga mea,

Uită-te spre răsărit

Să vezi ce nora a venit.

Şi te uită spre apus

Vezi ce noră ţi-am adus.

Te-nvârteşte lângă uşă

Noruta-i ca o păpuşă.

 

Dragii noştri colăcari

Daţi-i vama la portar;

Daţi-i vama cât o cere

Numai noi să putem mere;

Daţi-i vama cât o zice

Numai să ne putem duce.

 

Miresuţă, draga mea,

Te rog nu te supăra

Că unde te ducem noi

Ograda-i plină cu boi,

Mirele-i de omenie

Nu ţi-a fi rău nici ţie!

 

Găina

Foaie verde de saschiu

Faceţi-mi-ţi cale de viu

Cu rocia prinsă-n brâu

Cu poale ca lebăda,

Cu găina ca ruja

Să i-o dau la nănaşa.

Ba eu nu şi nu şi nu,

Ca i-o dau lui nănaşu.

Că are punga la cojoc

Şi mi-o da şi mie-un zlot.

C-are punga la cheptar

Şi mi-o da şi un creţar.

Şi mi-o da o sută de lei

Să-mi cumpăr poale pe ei,

Şi mi-oi cumpăra năframă

Să-i fiu nănaşului dragă.

Ba eu nu şi nu şi nu,

Ca i-o dau lui nănaşu,

Să-şi radă mustăţile

Să-l placă nevestele.

Să le radă cât mai bine

Să mă placă şi pe mine.

Întinde, nune, mâna,

Şi primeşte-mi găina.

Ia, mai las-o-n mâna mea

Că mai ştiu ceva de ea.

Omul meu îi om puăcaă

Că s-o dus pe după şură

Ş-o-mpuşcat pe cea mai bună.

Că s-o dus pe după casă

Ş-o-mpuşcat pe cea mai grasă.

Întinde, nune, mâna

Şi plăteşte-mi găina.

Scoate, tu, o sută, două,

Ca să-mi cumpăr şurţă nouă,

Şurţă nouă, poale creţe

Ca să joc pe la ospeţe.

 

Culeasă de Laura Vinţeler (66 ani), Sărmăşel-Gară.

 

*

 

Cântecul lui Ana

 

Sus la Brădiţel

Trece un ciobănel,

Cu oiţi păscând

Cu Anuţa-n gând,

Ana lui Petrea

Mandră ca o stea;

Ochi de mură coaptă

Are mandră faţă

Părul ei lucios

Dat pe sâni în jos

Guriţa de fragă,

S-o săruţi de dragă.

Sus la Căpriana

Preda stă cu stana.

Cu Anuţa lui

Fata codrului

Trece Ionel

Mândru ciobănel

De la Brădiţel

Şi mi se ruga

Lui Baciu Petrea:

“Dă-mi pe Ana mie

S-o am de soţie.”

Preda se-ncrunta

Şi mi se gândea

Şi îi cuvânta:

“Zău ca ţi-o voi da

Pe Anuţa mea

Dacă vei ierna

Singur singurel

Sus la munticel

Cu oile mele

Mândre bălăşele.”

Ion se mai gândea

Inima-i bătea

Să ierneze-n munţi

Printre brazi şi stânci.

Vantu’ şuiera

Brazii-i îndoia

Omătul cădea

Troieni se punea,

Ion se gândea

Oari ce va mânca

În vârful muntelui

Cu oile lui?

Sprinten voinicel

Dragul ciobănel

În brazi se urca

Cetini le rupea

La oiţi lăsa

Pân’ se sătura.

Sara când venea

Amnarul scotea

Şi piatra tăioasă

Mari scântei să iasă.

Cu iască de ciot

Ca să-şi facă foc.

Câinele Haiduc

Stă treaz pe butuc

Corboaica căţea

Nara-n vânt ţinea

Din urechi mişca

Semne rele-avea

Şi-ncepu de-ndat’

Să latre-ndesat.

Buimăcit de somn

Se sculă Ion

Cojocul lăsa

Şi bâta apuca.

Şi se depărtează

De la foc să vază

Ce-i in jurul stânii

De n-au pace câinii.

“Uuuu…hăiii lupi spurcaţi

Cu ochi infocaţi!

De-ţi veni încoace

Nu vi-ţi mai intoarce.”

“UUU…naaa…măi Haiduc!

Sări de pe butuc

C-avem peţitori

La cele miori.”

“Ia, nu mai lătraţi

Decât apucaţi

Ca eu voi păli

Unde-şi ţin ochii.”

Lupta-n miez de noapte

Pe viaţă şi pe moarte.

Ion se învârtea

Şi amar lovea,

În cei lupi spurcaţi

Cu ochi înfocaţi.

Cad lupii grămadă

Din spurcata haită.

Până mi-i curma

Şi mi-i alunga

Noaptea greu trecea.

Ziua când venea

La răboj cresta

Altă noapte-n munţi,

Printre brazi cărunţi;

Departe de Ana

Ce-a lăsat-o toamna

Să aştepte cu dor

Pe-al ei puişor

Ce-i plecat în munţi

Printre brazi cărunţi.

Ochii, ca mura

Amar îi plângea

Şi din grai grăia:

“Ooo, tătucă crud,

Oari ce ţi-am făcut,

De mi-ai pribegit,

Pe-al meu pui iubit?

Că omătu-i mare,

Vântul suflă tare

Ion va îngheţa

Lupii l-or mânca.”

“Taci, Ancuţa mea

Şi nu mai ofta!

Că l-am încercat

Dacă e bărbat.

Dacă te iubeşte,

Doru-l încălzeşte,

Cu gândul la tine,

Va ierna cu bine.

Hai, nu mai ofta!

Mai bine ia furca

Te apucă şi toarce

Doară se va întoarce.

Şi-ţi fă ţol de pat

Că ţ-o fi bărbat.”

Ion, sus la munţi,

Printre brazi cărunţi

La răboj privea

Şi ni-l număra:

O sută cinci zori

Toate zile reci

Prin omătul gros

Mai-nalt de trei coţi.

Nopţile scădea,

Dar tot greu era.

Lupi mai mulţi venea

Foamea mi-i silea.

Ion se gândea,

Zile număra,

Că se apropia

Patruzeci de sfinţi

Când prind iarba-n dinţi

Oiţele multe

Ce nu-s pe la munte.

Bâta-şi apuca

Fluieru-şi căta,

Şi-ncepu pe loc

Să zică cu foc,

Mândru, fericit,

Că timpu-a sosit,

Să se întoarcă acasă

Unde-i iarba deasă.

Cu foc mai zicea

În jos apuca

Omăt despica

Turma mi-l urma.

Mândru ciobănel

Turma după el.

Ana lui Petrea

Mândră ca o stea

Furca îşi lua

La câmp îmi ieşea.

Şi la deal cădea

Cât ochiul prindea

Să văda venind

Să audă doinind,

Cânt de flueraş

Zis de ciobănaş.

Iată mare, iată,

Caă mi se arată;

Pe păşune-n jos

Cum păştea frumos

Oiţe si miei

Printre ghiocei.

Mândru ciobănel

Dragu’ Ionel

Din fluier doinea,

Mierle-l îngâna

Câmpul răsuna.

Ana mi-l zărea

Fusul arunca,

La deal se-ndrepta

Pân’ mi se-ntâlnea

S-amândoi plângea

De dragi ce-mi era.

“Vino, Ană dragă,

Guriţa de fragă

La umbră să stăm

Să ne sărutăm.

Ană, draga mea

Pe unde-i Petrea

Turma să şi-o ia?”

”Tata-i dus din zori

Pe la vânători

Şi pe la ciobani

S-adune cârlani

Să-i strângă pe tăţi

Să facem ospăţ.”

 

Culeasă de la Aurelia Chiş în 2002 (decedată), Sărmaşu.

 

 

*

 

 

Avu maica nouă fii

 

Avu maica nouă fii,

Nouă fii, nouă copii,

Cu Lenuţa avu mai mulţi.

Si Lenuţii i-o venit

Peţitori din a noua ţară,

Şi de-a nouălea hotară.

Toţi fraţii ei îi ziceau:

“N-o da, maică, n-o da, dragă

Că dor de ea te-o ajunge

N-are cine ţi-o aduce.”

Da’ Constantin ăl mai mic,

Ăl mai mic, ăl mai voinic

El din grai aşa grăia:

“Dă-o, maica, dă-o dragă

Când dor de ea te-o ajunge

Io iară ţi-oi aduce.

Mamă-sa s-a supărat

Şi pe Lenuţa a dat.

Ciuma-n casă c-o intrat

Pe toti fraţii i-o luat

Şi-o murit şi Constantin

Şi l-o-ngropat în cimitir.

Maică-sa l-o blestemat:

“Dragu’ meu, Constantin,

Nu te rabde pământu’

Şi te zvârle ţărna afară

Că mi-ai scos fiica din ţară.”

Pământu’ nu l-o răbdat

Ţărna afară l-o ţâpat

La Dumnezău s-o rugat:

“Dragu’ meu de copârşeu

Face-te-ai un căruţ rău

Şi dragu’ meu de scorbăcel

De te-ai face-un căluşăl.”

În căruţ el s-o suit

La soră-sa c-o pornit.

Când la poartă c-o ajuns

El din grai aşa o grăit:

“Hai, neagră călugăriţă,

Şi deschide-mi ast’ portiţă.”

Când la poartă o ajuns

Ea din grai aşa o grăit:

“Nu-s neagră călugăriţă,

Că eu sunt a ta soriţă.”

Constantin aşa grăia:

“Hai, te gată, soră bine.

Şi hai la nuntă cu mine.

Că toţi fraţii ţi s-o-nsurat

La nuntă nu te-o chemat

Dar acum mă-nsor şi eu

Eu la a mea nuntă te chem.”

Soră-sa din grai grăia:

“Spune-mi, frate Constantine,

De mă chemi la supărare

Să prind caii în hanceu negru

De mă chemi la bucurie

Să prind caii în hanceu alb.

Şi pe drum că s-o pornit,

Către casă c-o venit.

Când la groapă ajungea

Constantin din grai grăia:

“Du-te tu, soră-nainte,

Şi umple paharele

Şi întinde mesele,

Că eu rămai mai înapoi

La umbră să odihnesc,

Calu’ să mi-l priponesc.”

Ea acas’ când o ajuns

Maică-sa o întrebat:

“Tu cu cine ai întunecat?”

“Cu frate-meu Constantin.”

“Constantin unde-o rămas?”

“O rămas în cimitir,

Calu’ să şi-l priponească

La umbră sa odihnească.”

Maică-sa aşa o grăit:

“Da’ Constantin o murit,

O murit toţi fraţii tăi.

Să fac trandafiri pe ei,

Trandafiri roşii-nvărgaţi,

Că ţi-o murit nouă fraţi.

 

Balada lui Petrea

 

Strigă Petrea dintre lunci,

Dintre lunci, dintre butuci,

Din pădure de la junci

Nime-n lume nu-l aude.

Numa’ dulce soră-sa.

Din pragul vecină-sa:

“Petre, Petre, dragul meu,

Ce mă strigi asa de greu?”

“Soră, surioara mea,

Înveleste-ţi mâna-n cingeu

Ş-o bagă-n sânu’ meu.

Că în sân mi s-o băgat,

S-o băgat şarpe balaur,

Care-i cu capu’ de aur.”

“Eu mâna mi-aş băga

Dar mă tem că m-o muşca,

Fără mâna nu pot fi,

Fără tine pot trăi.”

Strigă Petre a doua oară,

Dintre lunci, dintre butuci

Din pădure de la junci.

Nime-n lume nu-l aude

Numa’ chiar drăguţă-sa

Din pragu’ vecină-sa:

“Petre, Petre, dragu’ meu,

Ce mă strigi aşa de greu?

Ori mâncarea ţi s-o gătat,

Ori opincile ţi s-o spart

Ori cămaşa ţi s-o rupt,

Ori boii ţi s-o pierdut.”

“Mâncarea nu s-o gătat

Opincile nu s-o spart,

Fără-n sân mi s-o băgat

S-o băgat şarpe balaur

Care-i cu capu’ de aur.

Înveleşte-ţi mâna-n cingeu

Şi o bagă-n sânu’ meu.”

“Eu măna mi-oi băga

Fără mână eu pot fi

Fără tin’ nu pot trăi.”

Ea de acolo o luat

Brâu frumos în tricolor

La părinţi şi la surori,

La părinţi de supărare,

La surori de întristare.

 

Miorița din Ardeal

 

La picior de munte

Pe dealuri mărunte

Prin plaiuri tăcute

Urcă şi scoboară

Trei turme de oi

De oi tot tigăi

Cu harnici dulăi

Ş-un mândru cioban.

Tânăr moldovean

Cu trei dorojani

Picior de mocani.

Foaie ş-o lalea

Cioban de ajungea

Crângul de vedea

Stâna se apropia

Şi-n loc se oprea;

O oaie bârsană,

Oaie năzdrăvană

Iarbă nu păştea

Nici apă nu bea

Ci mereu umbla

Şi mereu zbiera.

Ciobanul de-o vedea

Lângă ea se da

Şi mi-o întreba:

-Oiţă, oiţă

Oiţă plăviţă

Cu lâna bârsană

De trei zile încoace

Guriţa nu-ţi tace.

Apa rău îţi face

Ori iarba nu-ţi place

Ori nu-ţi vine bine

Să mai fii cu mine.

Oiţa bărsană

Dacă-l auzea

Din gură-i zicea:

-Stăpâne, jupâne,

Drag stăpân al meu

Dat de Dumnezeu

Iarba mie-mi place

Apa rău nu-mi face

Dar gura nu-mi tace

Că semn mi se face

Că ei dorojani

Feciori de mocani

La apus de soare

Vor să mi te omoare.

Sub poale de munte

Prin crânguri tăcute

-Oiţă bălană

De eşti năzdrăvană

Şi dacă ai văzut

Semn că ţi s-a făcut

Dacă m-or urî

Şi m-or omorî

Vina lor o fi.

Iar tu, oaia mea,

Să le spui aşa:

-Eu cât am trăit

Oi am îngrijit

Câinii am hrănit.

Să le mai spui iar

Ca să mă îngroape

De stână aproape,

Oi ca să privesc

Dor să-mi potolesc.

În strunga oilor

În mijlocul mieilor

În dosul stânii

Să-mi aud câinii.

Să le mai spui iar

De n-o fi-n zadar

Să-mi puie la cap

Ce mi-a fost mai drag

Căvălaş de soc

Mult zice cu foc

Căvălaş de os

Mult zice duios;

Căvălaş cu fire

Mult zice subţire:

Şi tu, oaia mea,

Tu dacă-i vedea

O mândră fetiţă

Cu neagră cosiţă

Prin crânguri umblând

De mine-ntrebând

Să nu-i spui că sunt

Culcat sub pământ

Ci că m-am tot dus

Pe un munte-n sus

Căvălaş să-mi dreg

Flori ca sa-i culeg.

Vorba nu sfârşea

Dorojani venea

Şi mi-l omora

Turmele să-i ia.

Ei mi-l îngropau

În strunga oilor

În jocul mieilor

În dosul stânii

Unde dorm câinii.

La cap îi punea

Căvălaş de fag

Mult zice cu drag;

Căvălaş de os

Mult zice frumos;

Căvălaş cu fire

Mult zice subţire;

Vantu’ când sufla

Cavalu’ îi suna

Deja le cânta.

 

Culese în annul 1992 de la Ana Burian (decedată), Satu Nou.

 

*

 

Strigături:

 

 

1.

Nu mai rânji mândră, dinţii

Că să spărie tăţi sfinţii;

Că de-i mai rânji odată

Sar şi sfinţii să te bată.

 

2.

Leliţa cu nasul lung

Ducea nişte borş la plug,

Şi de nas s-o-mpiedicat

Şi tot borşul l-o vărsat.

 

3.

Aseară la lumânare,

Mi s-a părut toanta, floare;

Iar dacă s-a luminat

Mă mir cum nu m-a mâncat.

 

4.

Astă fată se marită

Şi nu ştie face pită.

C-o făcut asară opt,

Şi niciuna nu s-o copt,

Şi le puse toate-n rând

Nici un câne nu-i flămând.

Mândruţa-i făloasă tare,

Nu poate merge pe cale

Când e praf se-mpiedică,

Când îi tină lunecă.

 

5.

Mândra harnică de lucru,

A avut noroc cu… cucu,

I-a cântat de s-a sculat,

C-o mâncau muştele-n pat;

Că muştele-s blăstămate

Vin în gură nechemate;

Muştele-s afurisite

Vin în gură nepoftite!

 

6.

Tot am vrut lele să-ţi spui

Câte blide ai în cui,

Multe-n cui, multe sub pat

Şi nici unul nu-i curat.

 

7.

Tot cu ochii în oglindă

Şi gunoiu-i până-n grindă;

Pe sub masă, pe sub pat

De trei luni n-ai măturat.

 

8.

Asta-i fata lăudată

Cu casa nemăturată

Gozul de l-ar mătura

Cu lopeţi l-ar arunca…

Când de măturat s-apucă

Gozul după cas-aruncă

Iară matură su’ pat

Să gândeşti că-i măturat.

 

9.

De-i şti ţese şi urzii

Cum de ştii la joc sucii

Nu ţi-ar fi cătrinţa ruptă

Şi nici ia descusută.

 

10.

Uiu iu, mândruţa mea,

Auzi ce zice lumea:

Că te culci sara, cu soare

Şi te scoli în prânzul mare,

Cându-i ciurda-n zâcătoare

Şi soarele pe răzoare.

Dragă schimbă-ţi purtarea

Dacă vrei să fii a mea!

Am o mandră huhuhuie

Cum în sară-n pat se suie.

Se scoală la răsărit

Şi zice că n-a dormit.

 

11.

Mândră, mândruliţa mea,

Te-o pârât vecină-ta

Că te culci sara cu soare

Şi te scoli în prânzul mare,

Şi ţi-e jele şi bănat

Că prea iute te-ai sculat.

 

12.

Fată mare, fată mare

De nimică nu e-n stare.

Nici nu coase, nici cârpeşte

Doar la măritat zoreşte!

 

13.

Pe mândra cu doi drăguţi

Nu-i vrednică s-o săruţi,

Că umblă din mână-n mână

Ca găleata la fântână.

 

Măi bădiță (cântec)

 

– Măi bădiţă, di pe deal

Di ce vii aşa de rar?

– Floricică, di pe şes,

Vini-o-aş, mândră mai des,

Da cân’ vreau să viu la tine,

Strigă mama după mine;

Şi cân’ vreau să viu la voi

Mă strigă mama-napoi.

– Măi bădiţă, bade drag,

Învaţă-mă ce să fac

La mă-ta să-i fiu pe plac.

– Eu, mândră, te-oi învăţa:

Ia-ţi hainele şi haida;

Eu, mândră, te învăţ bine,

Ia-ţi hainele, hai cu mine.

– Măi bădiţă, io-aş vini

Da nu ştiu cum om trăi.

 

Strigături:

 

1.

Bădişoru-i ca o floare

Şi-i înalt ca o cicoare

Şi-i voinic şi tinerel

Când îl vezi, mori după el.

 

2.

Drag mi-a fost omul cuminte

La faptă şi la cuvinte.

Drag mi-a fost pomul cu prune

Şi omul cu vorbe bune.

Drag mi-a fost omul sfătos

Şi cu mine drăgăstos.

Fie om de omenie

Numai la mine să ţie

Şi la scumpă Românie.

 

3.

Cât trăieşti să nu iubeşti

Bădişor cu ochii verzi,

Că se uită lung şi tare

Ştie naiba ce gând are.

 

4.

Spune bade, adevărat

Cine naiba te-a învăţat

Să umbli din mâna-n mâna

Ca cârligul la fântână?

Să umbli din fată-n fată

Ca mătura aruncată?

 

5

Măi, bădiţ, din altu sat

Nu-mi ţinea drumul legat

Că io nu-s de măritat;

Chiar de măritat să fiu

După tine tot nu viu.

 

6.

Dusu-s-a bădiţa, dus

Pe valea Bistriţii-n sus

Nu s-a dus să nu mai vie

Că s-a dus să-nveţe-a scrie

Va-nvăţa ce va-nvăţa

Şi-a veni de m-a lua.

 

7.

Măi, badiţă prost de minte

Unde n-ajungi nu te-ntinde

C-a trecut amar de tine

Să mai pui mâna pe mine…

 

8.

Sarac bărbăţelul meu

Toţi oamenii zic că-i rău

Dă-i omul lui Dumnezeu…

Că de când m-am măritat

Nici o palmă nu mi-a dat

Numai capul mi l-a spart!

 

9.

Fecioru’ care-i fecior

Doarme pe pământul gol,

Dar tu bade Ionaş

Tot în pene ai sălaş

Ca un pui, când îl îngraşi!

 

10.

Badea meu e puturos

Şi cu nasul unsuros,

E de lucru

Ca butucu’

Şi de joc

Ca lemnu-n foc.

 

Culese în annul 2002 de la Maria Vodea (decedată), Sărmaşu.

 

 

*

 

1.

Supărată-i mândruța

Că i-o pierit văcuța

Da’ cân’ soacra i-o murit

Tăt râzând s-o tânguit.

 

2.

Măi Ioane, dragul meu,

Cân’ îi mere a peţii,

Ia seama ce-i credinţii:

Nu te uita drept la mută,

Uită-te tu drept la rudă;

De-i vedea ruda-ncărcată,

Ia-o că-i harnică fată;

De-i vedea ruda că-i goală,

Las-o la mă-sa să moară,

Că pe rudă-i numa păru,

Şi pe ladă-i numa zăru.

 

3.

Taci mireasă nu mai plânge,

Că departe nu te-or duce,

Te-or duce la casa ta,

Cum ţi-i face-aşa-i mânca,

Cum ţi-aşterne te-i culca.

 

4.

Poţi să fii mire-mpăcat

Că mireasa ţi-ai aflat.

Ştie ţese, ştie coase

Şti purta haine frumoase.

Meşteră la cusătură,

Şi la vorbele din gură.

Ştie pâinea s-o frământe

Şi pe om cum să-l încânte!

 

5.

Mireasă mândră cu flori,

Ia-ţi gândul de la feciori,

Ţine-ţi gândul la bărbat

Căci cu el te-ai cununat!

 

6.

Poti să fii nună voioasă

Că ţi-ai găst fină frumoasă,

Voios poate fi şi nunul

Că e finul ca păunul;

Amândoi păreche-aleasă

Ni-s dragi la câţi stăm la masă.

 

Culese de la Susana Cămărăşan (75 ani), Sărmăşel-Gară.

 

 

*

 

1.

Iubiţi oameni adunaţi

Faceţi bine şi-ascultaţi

La vreo două trei cuvinte

Care-n carte nu sunt scrise

Şi astăzi trebuiesc zise.

Ca să-i rostesc pentru bine

Mireasa s-a rugat de mine

Şi zice prin gura mea:

Că aicea cât a stat

Poate că v-a supărat

Cât aţi trait laolaltă

Poate v-o greşit vreodată.

Dar vă roagă de iertare

De la mic şi pân la mare

Să ziceţi cu toţi la un loc

Calea albă şi noroc

Plângând cu lacrimi fierbinţi

Se-ntoarce la a ei părinţi

Şi zice:

Mamă care m-ai născut

Şi pe braţe m-ai ţinut

După ce au crescut mare

Ţi-au făcut şi supărare

Am zis că îmi trebe multe

Nu ştiau că nu-s deunde

Iar acum la plecare

Eu te rog să-mi dai iertare

Şi să-mi spui la despărţire

Noroc mult şi fericire.

Se întoarce către a ei tată

Şi zice:

Tată care m-ai crescut,

Şi pe braţe m-ai ţinut,

Şi de grijă mi-ai avut,

Ca jocu să nu mă ardă,

Nici ploaia să nu mă bată,

Iar după ce-au crescut mare,

Ţi-am făcut şi supărare,

Dar acum iubite Tată,

Te rog din suflet mă iartă,

Şi zi-mi cu mama la un loc,

Cale albă şi noroc.

Dragile mele surori,

Ce mă-mpodobiţi cu flori,

Cât am copilărit împreună,

Poate v-am greşit vreodată,

Dar vă rog l-a a mea plecare,

Să îmi daţi şi voi iertare,

Să-mi ziceţi cu toate-odată,

Cu mama, tata, la un loc,

Cale albă şi noroc.

 

2.

Muzicant vestit, în ţară,

Zi-mi un picuţ din vioară,

Zi-mi un pic să chiuiesc

Şi nora să mi-o primesc,

Dar eu nu îs soacra mare

Că îs neam de-a dumnisale

Şi-am venit în calea ta,

Să-mi iau noră, ultima,

Iuănaş cinaşu’ mamii,

Înainte ţi-am ieşit,

Să văd cu cine ai venit,

De-ai venit cu fata dragă,

Îi trăi o viaţă albă,

Că aşa te-am învăţat,

Să fi om de omenie,

Ca să nu te râdă nimeni.

Măi Iuănaş dragu’ meu,

Ascultă ce îţi spun eu,

Omeneşte-ţi soţia,

De mamă-ta nu uita,

Că ea, cât s-a necăjit,

Până mare ai crescut,

Şi când eşti de ajutor,

Ţi-ai găsit un puişor.

Şi te duci dingă măicuţă,

Şi-o laşi cu inima friptă,

Dar să mai vii, câteodată,

Şi să nu uiţi de-a ta mamă,

Că numa’ ea e în viaţă,

Şi ţi-a dat ţie povaţă,

Că micuţ tu ai rămas,

Când taică-to a plecat,

A plecat şi nu mai vine,

Că acum zace sub glie

Şi nu te mai vede mire

Şi vai cum i-ar fi plăcut,

Mire să te fi văzut,

Că tu i-ai fost cel mai drag

Şi tare i-ai semănat.

La figuri şi la umblat,

Tu mireasă, draga mea,

Eu pe tine te-aş ruga,

Pe Iuănaş să-l omineşti

Şi să nu-l batjocoreşti,

C-acum vine-n sat la tine

Şi cu el să te porţi bine,

Ca să nu vă râdă nime’.

Dragi mamii copilaşi,

Eu aşa vă sfătuiesc

Să vă iubiţi pe vecie,

Cum a-ţi jurat la cununie.

 

3.

Frunzuţă albă de crin,

Muzicantule străin,

Zi-mi o ţâr cu cetera,

C-am de-a duce găina,

N-apăsa tare struna,

Să mi s-audă gura,

Că aice-ai lume multă,

Şi toţi la mine să uită,

Să vadă cum chiuiesc,

La nănaşu’ ce-i grăiesc,

Tot la el îmi stă gându’.

Nănaşu’ îi om frumos,

Şi la pungă-i cam bănos.

Naşule, eu ştiu demult,

Că tu faci mare ciubuc,

La două mii nu te uiţi.

Nănaşule, om bogat,

Spune-mi, ce gânduri te bat,

Cu ochii m-ai măsurat,

Cu mintea m-ai judecat,

Da nu te-a duce mintea,

Să nu-mi plăteşti găina,

C-asta-i găină de soi,

Nu-i din ţară de la noi,

C-asta-i găină de baltă,

Se ouă cinci ouă o dată,

Acum ţi-o dau dumnitale,

Să o duci la Bistriţa,

Să faci reclamă cu ea.

Nănăşucă, draga mea!

De-ţi place găina mea,

Hai să facem târgu’ cu ea,

Mie-mi dai o sutişoară,

Ori pe naşu’ într-o seară,

Mie-mi dai o sută bună,

Ori pe naşu’ într-o lună.

Naşă mare, draga mea,

Să nu crezi că-i chiar aşa,

Că nici gând n-am să iubesc,

Numa-mi place să glumesc.

Naşă mare, draga mea,

Scoală-te să-ţi dau găina,

Că-i grea şi mă doare mâna.

 

4.

Naşilor vă muţumesc,

Şi eu cinstea o primesc,

Şi vă spun adevărat,

Că nici nu m-au aşteptat,

Să-mi plătiţi aşa de bine,

Cât am primit eu pe găină,

Mi-oi depune, de maşină,

De maşină, Dacia,

Şi-oi veni la Bistriţa,

Să mă-ntâlnesc cu d-ta,

Şi te-oi sui în maşină,

Şi-om mere săptămână,

O săptămână şi mai bine,

Să nu ne mai ştie nime’.

 

5.

Frunză verde, lemn domnesc,

La toţi nuntaşii, vestesc,

Că, cu găina pornesc,

Şi pornesc la naşii mari,

Că ăştia sunt domni mai mari,

Au tot ce le trebuieşte,

Nănăşitu’ le lipseşte,

Că nu s-amplinit anu,

De când o nănăşit altu,

Da mie îmi pare bine,

Că-i verişoară cu mine

Şi stă bine în portmoneu

Să-i ajute Dumnezeu

Şi să fie sănătoasă

Să strângă alţi bani în casă.

Nănaşule dragu’ meu

De când te-am văzut, după masă

Am ales găină grasă

Şi-am ales-o cât de bună

Să-mi dai banii de pe-o lună.

Să-mi cumpăr şi eu ceva

Să nu uit de dumneata.

Nănaşilor să trăiţi

La multe ospeţe naşi să fiţi

Să cununaţi, să botezaţi

De Dumnezeu să nu uitaţi

Că el ne-ajută şi ne dă

Pâinea noastră zilnică.

 

6.

Frunzuţă albă de crin,

Muzicantule străin,

Zi-mi o ţâr cu cetera,

C-am de-a duce găina,

N-apăsa tare struna,

Să mi s-audă gura,

Că aicea-i lume multă,

Şi toţi la mine să uită,

Să vadă cum chiuiesc,

La nănaşu’ ce-i grăiesc.

După cum m-am informat

Nănaşu-i salariat

Frunzuliţă de muşcată

Nănaşa-i salariată

Şi ne-a da pe asta găină

Jumătate din chenzină

Şi me-a dat vreo 5 miuţă

Să-mi cumpăr o maşinuţă

O maşină de cusut

Să nu mă necăjesc mult

O maşină automată

Să cosă când îs plecată

S-au când îs în pat culcată

Io-s aici de-o saptămână

Şi tot lucru la găină

De trei zile lângă foc

Mi s-o ars şurţu’ într-un loc

Nănăşucă te gândeşte

Şi şurţu’ de mi-l plăteşte

Ori pe nănaşu să-l leşi

Să-mi ajute să-l cârpesc.

 

Culese de la Lenuţa Rău (58 ani), Sărmaşu.

 

 

*

 

Prezentare costum popular

Băiat

Frunză verde busuioc

M-aş duce şi io la joc

Da-me’ mândră-n şăzătoare

Gângeşti că îi spărietoare

Buhoietă, cu-n cap mare

Încâlcită cu ciupci mari

Nici co heșelă  no scapi.

Fata

Frunzulită de frăguţă

I-a uită-ce măi băgiţă

Pin’ ce-s o ţâr mai negruţă

Nu-s la tăt ciufu drăguţă.

Pin ce-s neagră la obraz

Multi ficeori bag în năcaz

I-a ce mândru m-am gătat

Să mă duc la joc în sat.

Baiat

Io ce văd mândruţă bine

Dar uitătce şi la mine

Nici io nu mă las mai jos

Uită ce ficior frumos

Cu cămeşă, şolovari, laibăr şi cu clop de păr

Cisme de box în  picioare

Mai ieste altu în sat oare?

Fata

Văd băgiţă, eşti frumos

Dar nici io nu-s mai jos

Mi-o făcut a me măicuţă

Zagii, pole, cămeşuţă

Laibăr fain cusut cinaş

Ca la noi la Cămăraş

Cu sârmuţă pintre flori

Să fiu dragă la ficiori

În picioare opcincuţă

Ţie ca să-ţi fiu drăguţă

În opcinci am pus obgele

Legace cu nojâtă de piele

În cosâţă mi-am pus flori

Să fiu dragă la ficiori

Ce gângeşti, că aşa gătată

Oi vini cu cine îndată?

Baiat

Mândră dacă aşa stă treaba

Nici io nu oi sta degeba

Uită-te a me măicuţă

Ce mi-o pus pă cămeşuţă

Pă cămeşă mi-o pus flori

Să fiu fală-ntre ficiori

Cu roituri ea o cusut

Că aşa o fost mai de mult

Mâneca cu pumnişori

Formă ţăsută-n război

O făcut-o buna când o fost la noi

La guler cu bumburei

Cusut tăt ge mâna ei

Laibăru îi de postav

Agică pânză de casă

Dusă la pciuă la Sărmaş

Şî cusut în Cămăraş

Şolovarii algi frumos

Băgaţi în cisme mai jos

La brâu şărpar de pcele lată

În clop floare ge muşcată

Să pot juca orice fată.

Fata

Băgiţă n-am ce să zâc

Dar ia uită-ce un pic

Cum stau hainile pe mine

Ce zâci bage, nu stau bine?

Zagii cu flori şî pănuţa

Cusuce ge-a me măicuţă

Trii rânduri de poale mi-o dat

Să fiu ce-a mai mândră-n sat

Polile-s de panză alba

Şi mai jos cu tăietură

Şi cu cipca să termină

Şi cămeşa să vezi frace

Nu ieste pă şepce sace

Tăt cu roituri îi şi a me

Ce zâci bage, nu-i aşă?

Cusutura îi aleasă

Facută ge buna-n casă

La grumaz cu bumbgi legată

La mâneci îi brusturată

Ce zici bage nu-s gătată ?

Ş-amu ci-oi lăsa cu floarea-n clop

Şi m-oi duce–n sat la joc

Că acolo sunt ficiori

Ce joca bine

Nu aşa troncios

Ca şi cine

Baiat

Hai mâdruţă s-o lăsăm

Şi un joc ca-să jucăm

Să vadă tăce fecile

Cum ţî să-nvârt polile.

 

Cules de la prof. învăţământ primar Ana Uţiu, Cămăraşu, jud. Cluj.

 

*

 

Te-aştept bădiţă cu dor

 

Te-aştept bădiţă cu dor

Să arăm negru ogor

Boii tăi când le doinesc

Ară de să prăpădesc

Boii tăi când aud doina

Ară ţălina şi moina

Tare-aş vrea să mor diseară

La trei zile să-nviu iară

Să văd bade cum trăieşti

Şi pe cine mai iubeşti

Să văd bade cum trăieşti

Pe mine să mă iubeşti.

 

Mănă bade, mână

 

Mânce-te bade amaru

Când îi mere-n târg cu caru, mână bade, mână

Dar amaru nu te mânce

Numai caru să se strice, mână bade, mână

Mai la deal de poarta mea

Rupe-ți-s-ar inima, mână bade mână

Mânce-te-ar focu năcaz

De tânăr copil te-am tras

Şi-amu-s mare nu te las

De te-oi trage cât te-am tras.

Eu mă duc şi-aici te las

 

Numa’ atâta ştiu că-i vară

 

Numa’ atâta ştiu că-i vară

Până-i patu’ mândrii afară

Când mândruţa-şi mută patu’

Ştiu că vara s-o gătatu

O, vai, vai cum trece vremea

Tăte mândrile-mi zic nenea

Că şi tu boi-ai cătat

Şi-ai rămas neînsurat.

 

Culese de la Ana Şugar (75 ani), Sărmăşel Sat.

 

*

 

1.

Nună mare draga mea

Vina asta nu-i a mea

Că-i a cui o fript carnea

Co pus uşa către soare

Şi-o venit fumul pe oale

Şi-o pus uşa către sat

Găina s-o afumat.

 

2.

Nănasă, nănasă fină

Ţi-am adus găina friptă

Dar am fript cum am putut

Că nici lemne n-am avut

Şi la pădure m-am dus

După lemne de-am adus

Şi pădurariu m-o prins

Pădurariu mânios

O strîgat să mă las jos

Io fricoasă m-am cemut

Cum o zis aşa-am făcut.

 

3.

Socăciţă prea grăbită

Toate bine-ai pregătit

Numa-un lucru ai greşit

Că găina nu ai fript

Numa cât ai cârcălit

Nici nu-i friptă, nici nu-i fiartă

Numa cât îi afumată.

 

4.

Taroste cu părul creţ

Mult te-ai trudit să mă-mbeţi

Pe mine nu mi-i îmbăta

C-am crescut în ăla loc

Tăt cu vin roşu pe foc

C-am crescut în aia casă

Tot cu vin roşu pe masă.

 

5.

Tu mireasă draga mea

Omeneşte-mi copilu

Că mi drag ca sufletu

Că dacă li-i omeni

Tu mie dragă-mi vei fi

Eu pe tine te-oi omenii

Vorbă bună eu ţi-oi da

La lucru te-oi ajuta.

 

6.

Muzicantule vestit

Zi-mi un pic de chiuit

Că am noră de primit

Zi-mi un pic de descântat

Că am noră de luat

Tu mireasă draga mea

Mulţumeşte-i maică-ta

Că te-o făcut frumuşea

Şi te-o dat în sat cu ea

Când i-o fi dor te-o vedea

Te-a făcut cu păru creţ

Şi te-a dat cu mare preţ

Te-o dat dragă-n neamul meu

Şi-i vedea ca n-o fi rău

Viţa mea-i viţă de vie

Din oameni de omenie

Hai la mama floare albă

Cum te-am văzut, mi-ai fost dragă

Hai la mama floricea

Să te duc în casa mea

O să-mi fii rujă-n fereastră

La fecior vei fi mireasă

O să-mi fii rujă-n ulcele

La fecior vei fi muiere

Te-oi uda şi te-oi plivi

Şi fecioru te-a iubi

Te-oi plivi şi te-oi uda

Feciorul te-a săruta.

 

Culese din comuna Sînpetru de Câmpie, de Oana-Bogdana Pop.

 

 

*

 

Strigături

1.

”Mireasă cu haină albă

La toată lumea ești dragă

Dar la mă-ta ești urâtă

Că de-aceea te mărită.”

 

2.

”Am pornit după mireasă

Nu știu lăsa-ne-or în casă

Noi om face ce om ști

Fără ea nu om veni

Copilă cu doi părinți

De ce vrei să te măriți

Nu grăbi la măritat

Ca floarea la scuturat

Că de binile ce-l ai

Niciodată nu mai dai”

 

3.

‘‘Frunză verde de pe coastă

Mireasa-i tare frumoasă

Frunză verde di pe tău

Nici la mire nu-i stă rău

Amândoi îs potriviți

Ca și pomii înfloriți

Numa bine să trăiți

Copii să vi-i grijâți

Să crească cu doi părinți.

Înainte-o fost săraci

Copiii nu șî i-o dat

Io crescut cum o putut

Copiii nu i-o vândut”

 

‘‘Frunză verde de cireș

Hai maică să mă petreci

Până-n fundu greginii

Petreacă-te străinii

Că cu ei mâna ai dat

Și pe mine m-ai lăsat

În casă cu mătura

Pe-afară cu secera

Dacă-ai mere la străini

Te-or scula de dimineață

Să le faci pită-n cuptor

Să le țeși pânză-n război

Să te duci la secerat

Și să asculți de bărbat.‘‘

 

 

De la leagăn la mormânt

 

M-am născut  şi eu pe  lume

Şi ca toţi  câţi s-au născut

Am avut  aceeaşi  soartă

De la leagăn la mormânt

 

Am crescut prin grija mamei

Ce pe braţe m-a ţinut

Până când păşit-am singur

De la leagăn la mormânt

 

Am trudit ca să am pâine

Să trăiesc pe-acest pământ

Cum o fac toţi muritorii

De la leagăn la mormânt.

 

Am umblat pe calea vieţii

Printre spini şi printre flori

Am trăit acele zile

Şi cu soare şi cu nori

 

Am luat viaţa în mână

Fie drumul cât de greu

Am ales din tot ce este

Să slujesc pe Dumnezeu

 

Mi-am întemeiat cămin

Cum se face pe pământ

Am avut în el de toate

Cum e viaţa-n raiul sfânt

 

Îndurarea Lui cerească

Dăruitu-mi-a copii

Am avut ca toţi părinţii

Şi necaz şi bucurii.

 

Am luptat cu disperare

Cum se luptă pe pământ

Am strigat la Domnul Slavei

Care-ascultă orişicând.

 

Când sfârşitu-mi-am cărarea

De la leagăn la mormânt

Am ajuns la gura gropii.

Şi-am rămas fără cuvânt.

 

Dar trăieşte-a mea speranţă

In Acel ce m-a iubit

Şi cu preţul vieţii mele

Preţul vieţii mi-a plătit

 

Fericiţi de-acum încolo

Morţii care-n Domnul mor

El îi scoală din morminte

Şi va face al Său popor.

 

 

 

Cântec de înstrăinare

 

Trei  fete  am ridicat

Şi-am rămas străina-n sat

Nici  nu-i mamă, nici nu-i tată

Parc-aş fi picat din piatră,

Nici nu-s fraţi, nu-s nici surori,

Parc-aş fi picat din nori

Numai neamuri de departe

Ori şi ce amar  m-ajunge

N-am către cine mă plânge

Ori şi ce-amar mi-ar veni

N-am cu cine-l reveni.

Că inima mea-i cărbune

N-am către cine mi-l spune

Oi spune către–un  străin

Până mâine satu-i plin

Dar îi plină de necaz

Ca Murășul când îi ras

Toată-i plină de venin

Ca Murăşul când e plin

Straină ca mine nu-i

Decât puiul cucului

Din mijlocul codrului

Cand îl lasă mama lui

Fără aripi, fără pene

Şi-ar zbura şi n-are vreme

În lume el ar pătrunde

Ar zbuna şi nu şti‘ unde.

 

 

Cântec din război

 

În război când am plecat

Cu doi copii mici te-am lăsat

Şi-avere mare.

Înapoi când am venit

Cu trei copii mici te-am găsit

N-aveai nici sare

Să-ţi iei copilul care-l ai

La casa mea să nu mai stai

Iar ea copilul şi l-a luat

Şi-n lumea largă a plecat.

 

 

Culese de Felomena Bucur prof. înv. primar, Sărmăşel Gară.

 

*

 

Foaie verde de trifoi

 

Foaie verde de trifoi,

Mânca-l-ar  făcu război,

Căci sunt patru ani de zile,

Și el încă tot mai ține.

Patru ani se împlinesc,

De când mamele jălesc.

Și bărbații năcăjesc.

C’au plecat, lăsându-și  țara,

Și s’au dus înspre Italia.

Căci și tineri și bătrân,

La Italia capu-ș pun.

 

Frunza verde de pe rât

 

Frunza verde de pe rât,

Iar îmi cată să mă duc.

Să mă duc a duc a doua  oară,

Ca să mă bat pentru țară,

Plângi nevasta și suspină,

Că merg  în țară streină,

În țara Germanului,

Pe granița Rusului.

Să mă ferească Dumnezeu,

C’acolo i cu mult mai rău,

Frunză verde foaie fragă,

Nevastuța mea cea dragă,

Eu ma duc, pe tin’ te las,

Cu of mare și năcaz.

Eu ma duc mândro că mâne,

Dorul meu la tin’ rămâne,

Grijește-mi-l mândro bine,

Cum te-am grijit eu pe tine.

Aduți mândruliț’aminte,

C’ai avut un soț cuminte.

Căci eu dragă te iubesc,

De dorul tău mă topesc.

Doamne câtu-mi-i de greu,

C’am plecat din satul meu

Ș’am plecat și am lăsat,

Tot ce eu am caștigat,

De când am fost eu băiat.

Vai! Cat de amar îmi vine,

Că ramâi mândro de mine.

Că mândro eu de-aș putea,

În sân drag te-aș băga.

Și cu mine te-aș lua,

Ca să-mi țâi de urât,

Mândro eu pe und’ mă duc.

 

Când apuc condeiu’n mână,

Rău suspin de la inimă.

Cu suspin, cu mare jele,

Am scris aste rândurele.

Si nu le-am scris de’mbuibat,

Că le-am scris de supărat.

Că mi vremea de-a pleca,

La regiment în Praga.

Foaie verde foi de nuc,

Eu știu bine un’ mă duc.

Vai va fi de capu meu!

Foaie verde pe de tău

Nu mi-ar părea așa de rău,

De aș fi si eu flăcau.

Dară eu sunt însurat,

Și trăiesc tot supărat.

Frunza verde de nuia,

Pentru nevastuța mea,

Mi se rupe inima.

Că nevasta-i tinerică,

Și rămâne necăjită.

Dar acuma or ce-o fi,

Dumnezeu o va griji.

Foaie verde de pe deal,

Îi făcută în spital.

În spitalul din Brașău,

Făcută de dorul tău

Scrisă în Cazarma Neagra,

Pentru mândra mea cea dragă,

Foaie verde de pe deal,

Eu sunt chiar mătifălean

Foaie verde buruiană,

Și pe mine așa mă chiamă,

Foaie verde de bujor,

Mă cheamă Leancu Victor.

 

Frunză verde trei granate

 

Frunză verde trei granate,

Împărate, Împărate,

Fă pace, nu te mai bate,

Că-ți mor cătanele toate.

C’au fost mulți ca muștele,

Și-au picat ca frunzele.

Împărate, stinge focu,

Că la mulți le mânci norocu.

Că de când bătaia ți-i,

Au  rămas maice bătrâne,

Mulți copii mici fără pâne.

Pică voinici dintr’al meu sat

Sânge negru ca cerneala,

De voinici din toată țara.

 

În pădurea Clujului

 

În pădurea Clujului,

Cântă puiul cucului.

Cucul cântă, mierla zice:

”Musai Clujul să se strice!

Că câte rele se fac,

Toate de la Cluj se trag”.

De-ar avea ungurul minte,

Cu românul nu s’ar prinde.

Vrea să strice legea noastră.

Sui-te ungure’n deal,

Și te uită prin Ardeal,

Că Ardealu-i Românesc,

Nu mai este unguresc!

Că Ardealu-i tot cu flori,

Le-o pus fete și ficiori,

Florile și le-o privit,

Românul când o venit.

Florile și le-o udat,

Românul când s’o luptat.

Ungure mustață lungă,

Zis-am moartea să te-ajungă!

Ungure mustață neagră,

Dintre români să se șteargă!

De-aici pân’ la București,

De la București la vale,

E TOT ROMÂNIA MARE!

 

Neamțule mă iei, mă duci

 

Neamțule mă iei, mă duci,

Toamna’n granițe la ruși.

Să port caii rușilor,

Să duc dorul mândrelor.

Să port caii de căpestre,

Să duc dorul la neveste.

Să port calul de-o frânea,

Să duc dorul la maica.

 

Pămăntule păcătos

 

Pămăntule păcătos,

Cât ai fost tu de setos!

Că’n trei ani a tot plouat,

Și tot nu te-ai adăpat.

Astăzi toată lumea plânge,

Că tu te adapi cu sânge.

Sânge negru și ’nchegat,

De voinici dintr’al meu sat.

Sânge negru ca cerneala,

De voinici din toata țara.

 

 

Primăveri câte-au trecut

 

Primăveri câte-au trecut,

De când bărbații n’am văzut,

Ținând de coarne de plug!

Și-acum altă primăvară.

Și voinicii nu-s în țară.

Nici voinici, nici  însurați,

Că-s  tot pe munți înșirați,

Prin Tirol și prin Carpați.

Maice, neveste pe-acasa.

Mulțime de lacrimi varsă.

 

Culese de Dinuca Burian în 2012, de la Gheorghe Şugar (decedat), veteran de război, din Balda.

 

*

 

Trandafir ardelenesc

La toți nuntașii vestesc

Că cu găina pornesc

Că aici-ai lume multă

Și toți la mine se uită

Să vadă ce-oi ciui

Să mă poată povesti

Da oi zice rar și bine

Să nu mă fac de rușine.

 

U iu iu iu iu iu….

 

Nănașule, om bogat

Spune-mi ce gânduri te bat

Cu ochii m-ai măsurat

Cu mintea m-ai judecat

Dar nu te ducă mintea

Să nu-mi plătești găina

C-asta-i găină de soi

Nu-i din țară de la noi.

 

U iu iu iu iu iu….

 

Nănășucă,draga mea

Am auzit o mirare

Că nănașu-i gingaș tare

De mâncăruri gingășește

De muieri nu se ferește.

 

U iu iu iu iu iu….

 

Tu nănașă,draga mea

Eu de tine m-aș ruga

Sa vii înaintea mea

Că găina-i tare grea

Întinde mâna şi-o ia

Și dă-i nașului din ea

Că am fript-o tare bine

Să-și amintească de mine.

 

U iu iu iu iu iu….

 

(Replica nașei)

 

Nașă mare, draga mea

După câte am văzut

Găina tare ți-o plăcut

Și-n trei părți o-ai împărțit

Capu’ și grumazu’, mie

Că-s femeie de-omenie

Aripa ș-un șold mai mare

Ți-le-ai lăsat dumitale

Picioarele şi curu’

I le-ai dat la nănașu’

Că de când l-ai cunoscut

Tăt picioare i-o plăcut.

 

U iu iu iu iu iu….

 

Mulțumesc la nănășăi

Că mi-o dat bani frumușăi.

Hai cu mine, ceteraș

Să facem un sămădaș

Cu banii de la nănaș.

 

Mie mi-oi lua sandale

Și ție un clop de paie

Când a fi viscolu’ mare

Tu cu clop, eu cu sandale.

 

U iu iu iu iu iu…

 

Culese de Elena David (48 ani), Balda.

 

*

 

Duminica-n sărbători

 

Când eram fecior în sat

Eram ușor la jucat

Întâi jucam românește

Pe urmă ardelenește.

 

Duminica-n sărbători

Jucau fete și feciori

Era multă voie bună

Și jucam toți împreună.

 

Zi măi Șoni frumușel

Să se-audă-n Vișinel

Căci acesta-i satul meu

Și-am copilărit în el.

 

În Vișinel când te duci

Și în dealu’ Bălzii ajungi

Cunoști câinii pe lătrat

Și oamenii pe umblat.

 

Stau în loc și mă gândesc

De ce oare-mbătrânesc

Fost-am tânăr ca fraga

Și m-o-mbătrânit mândra.

 

Dau-aș lumea asta toată

Să mai fiu tânăr odată

Să mai fiu tânăr în floare

Să am minte de om mare.

 

Zi măi Șoni numai mie

Căci la anu’ cine știe

Poate oi îmbătrânii

Și n-oi mai putea  horii.

 

Măi Șoni cetera ta,

De-aș muri ea m-a învia

Ca să mai joc frumușel

Cum ne joacă-n Vișinel.

 

Zi măi Șoni de jucat

Să mă apuc de descântat

Astăzi joc de pe câmpie

Așa cum îmi place mie.

 

Zi ceteraș de-nvârtit

Să mă apuc de ciuit

Căci aici e lume multă

Și toți la mine se uită.

 

Dragu mi-i la veselie

Cu oameni de omenie.

Unde oamenii nu-mi plac

Nici în casă nu mă bag.

 

Bade drag mi-ai fost tu mie,

Nu știu cum ți-am fost eu ție

Mi-ai fost drag și te-am iubit

Și tu nu m-ai prețuit.

 

La nănașa

 

Sus pe cer răsare luna,

Ca nănașa nu-i nici una!

Se vede că-i învățată,

Ii tare frumos gătată.

 

Nici nu mare și nici mică,

După nașul potrivită,

Și îi șade tare bine,

Nu o-ntrece ori și cine.

 

Nașa o doamnă isteață,

De nănașul nu se lasă.

Chiar dacă-l mai păcălește

Dar mai frumos nu găsește.

 

Culese de Laurean Pop (75 ani), Vişinelu.

 

Posted in 1, Traditii si folclor | Lasă un comentariu