Lia Lungu: “Tradiționalul se păstrează mai pregnant în tot ceea ce se numește folclor la noi. Folclorul  însă, este o știință care trebuiește bine înțeleasă, însușită și perpetuată.”

Lia Lungu s-a născut într-o zi de 3 august, în localitatea Baru, județul Hunedoara, din părinții Nicolae și Dorina, însă copilăria și centrul Universului pentru interpreta de muzică tradițională se petrec în localitatea Domașnea din județul Caraș-Severin, locul unde tatăl ei muncea ca șef de gară. Acest loc reprezintă și primul contact cu o lume aparte, cântată ulterior de artistă, cu modele și exemple de urmat. Ulterior, frecventează cursurile Liceului 2 Pedagogic din Caransebeș apoi, Școala de Artă din Timișoara și Facultatea de Jurnalism și Relații Publice Universitatea Spiru Haret din București. Lia Lungu a fost solistă vocală a Ansamblului Profesionist “Banatul” din Timișoara și a activat în corul Operei Naționale din Timișoara. Destinul a purtat-o peste ocean, în Statele Unite ale Americii, unde dragostea de folclor și oameni a făcut-o să se implice în activități cu caracter cultural-tradițional și umanitar, continuându-și profesia de interpret, în paralel cu cea de jurnalist. Despre cireșele vândute pe un peron de gară, lumea satului și oamenii cu creațiile lor, despre un firesc într-o lume în derivă culturală vă invit să citiți în rândurile de mai jos.

Rep: Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?

 Lia Lungu: M-am născut, am copilărit și m-am format în arealul – Daciei Superior, așa îmi place să spun, pentru că așa este. Localitatea nașterii mele este în Ţara Haţegului, Baru, de unde provine mămica mea. Că orice femeie tânără, măritată în Banat, la vremea sorocului – mama, a venit să nască aproape de părinţii ei, de mama dânsei – bunica mea – şi de surorile ei dragi pe care le lăsase triste după plecarea de-acasă. Copilăria mi-am petrecut-o în comuna Domașnea, situată  pe culoarul Timiş – Cerna, între Caransebeş şi Herculane, unde tăticul meu era şef de gară, dar și la bunicii din Țara Hațegului. Gara Domașnea deservea şase sate, risipite între dealurile subcarpatice. În acel timp al anilor ’60, trenul și gara erau cea mai importantă legătură cu lumea, că urmare gara era un „centrum mundi”! Domașnea, Cornea, Canicea, Luncaviţa, Mehadica, Verendin și chiar Cuptoare, erau satele din care oamenii veneau la gară, în nevoile drumurilor lor. Aici veneau femei și fete să vândă fructe călătorilor, care treceau dinspre Bucureşti înspre Timişoara și invers. Erau femei, dar și fete tinere, care urmau să intre în joc şi aveau nevoie de bani că să îşi facă haine noi de sărbătoare, adică costume țărănești, pe care ele le coseau. Cred că, vânzarea fructelor la tren, era în acel timp, singură formă de comerţ liber, pe care „şeful de gară”  o autoriza tacit. Din mai, când apăreau cireşele şi până toamna târziu când se brumau prunele, rampa gării devenea a o micro-lume fantastică. Această a fost prima mea şcoală de folclor autentic şi foarte diversificat. Aici am văzut pentru prima oară scălanele de cireşe şi de prune pe care nu le-am uitat niciodată. Scălanele se făceau din nuiele lungi de treizeci de centimetri, pe care se legau cu aţă codiţele cireşelor sau ale prunelor. Arătau că niște minunați pomișori! De la culesul fructelor, numai cu codiță (!), găsirea şi tăierea nuielelor de răchită sau alun şi până la aranjarea pe scălan, totul se întâmpla ca un ritual! Primul tren important la care trebuiau să ajungă fructele pentru vânzare, era  personalul  către Timişoara de la ora 14:30. Trenul avea o oprire doar de trei minute, timp în care fetiţele cu coşurile încărcate purtate pe mâna stângă, alergau pe lângă tren purtând în mâna dreaptă scalanul-pomişor cu cireşe strălucitoare şi proaspete, strigând: „Luvaţ cirèșe, luvaţ cirèșe!”. Călătorii obosiţi de drumul lung, însetaţi şi mai ales fascinaţi de minunăţia scalanului, cumpărau pe 1 leu un scalan, iar dacă erau la drum cu familia cumpărau mai multe scalane; uneori la aceiaşi fereastră se cumpăra toată marfă micii vânzătoare! Fata aceea era norocoasă. Câştigul depindea de isteţimea şi de rapiditatea fetei care vindea. „Şcoala mea de folclor” se desfăşura în timpul aranjării fructelor pe scalane. În acele ore, femeile și fetele povesteau întâmplări din satul lor, altele cântau sau spuneau snoave şi chiar povestiri fantastice pe care le creau pe loc. Eu le ascultăm fascinată, le provocăm imaginaţia şi învăţam cântările lor. Uneori, după îndelungi rugăminţi şi promisiuni din partea lor, că vor avea grijă să nu mi se întâmple ceva, părinţii îmi permiteau să merg cu ele la culesul fructelor. Tot drumul cântam şi ne imaginăm cele mai năstruşnice întâmplări cu zmei, sau alte creaturi fantasmagorice, care puteau apărea în orice moment să ne răpească… Crescând de o parte și de alta a versanților Retezatului – lângă vârful Gugu,  am avut norocul să învăț forme vechi ale culturii noastre, atât de la bunicii și oamenii din Țara Hațegului, cât și din lumea Banatului. Într-un cuvânt, pentru mine noile forme administrative nu au rupt și nu au segmentat excepționala noastră cultură. Mi le-am însușit așa cum s-au sedimentat de secole în memoria neamului. Contactul cu muzicile tradiționale, cu datinile, cu formele, practicile și cântece inițiatice, pentru mine au venit firesc în viața de zi cu zi, din primele momente când am început să pricep lumea din jurul meu. Mergeam cu bunicii la cetățile dacice de mic copil, învățăm cât de mare și de viteaz a fost regele Burebista, Scorilo și Decebal. Știam că Zamolxe, care era trimis de Dumnezeu să îi înțelepțească pe daci și să îi ajute, trăiește în peștera Gugu din munții Retezatului și, dacă voi fi înțeleaptă și pricepută îl voi putea întâlni… Mergeam la înmormântări și eram fascinată de femeile care „se cântau”. Mergeam la nunți și mai ales asistăm mereu la îmbrăcatul miresei. Nu mai vorbesc de nedeiile și sărbătorile smiltzului (adică măsuratul oilor) de pe Var (muntele Domașnei). Acolo, îmi spunea mama, că dacă coboram pe partea opusă a urcușului, vom ajunge chiar în Baru, ceea ce este adevărat!

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?

Lia Lungu: Dacă vorbim despre cântecele vechi – din ritualul nașterii, al nunții și al morții, caracteristică, cu puține influențe zonale, este foarte asemănătoare în întreg teritoriul locuit de români. În vechime peste tot se practică descântecul de noroc și înălțatul către Soare (sfântul Nânaș Mare) al nou născutului. Peste tot se iniția govia (mireasă) și își lua rămas bun de la familia în care a venit pe lume. Peste tot „marea trecere”, se făcea prin cântări ale Zorilor, prin rituri de neîntoarcere în Lumea Lumită, din cea Lume Nelumită… În copilăria mea, nu foarte îndepărtată,  aceste practici erau vii, ca la Domașnea, Mehadica, Cornea cât și la Baru. Și erau foarte asemănătoare. Această era mirifică lumea în care am crescut și pentru care eu, am avut ochii și canalele spiritului deschise că să le pot primi! Dacă vorbim de doinele și jocul din Banatul meu de munte de exemplu, caracteristică este cea a unei varietăți impresionantă. Fiecare „mala” (adică uliță) avea cântărea ei, Brâul, Hora, Iederă, sau Măzărica, De Doi, Poșovoaica, sau Ardeleană, erau doar o parte din cântările jocului. Acestea se derulau într-o ordine aproape legiuitoare, care nu putea fi călcată. Astăzi, în mai puțin de 20 de ani, totul este distrus, tot ceea ce s-a păstrat mii de ani! Jucăm pe un singur ritm: „dumba, dumba”, după cântări ale unor soliști mediocri. Suntem inconștienți de distrugerea pe care acești mercenari au făcut-o.

Rep: Aţi avut un model artistic după care v-aţi ghidat?

Lia Lungu: Modele mele artistice, au fost jocul satului, nuntă, botezul, petrecutul mortului, prima brazdă trasă cu plugul stropit și înflorat, seceratul și îmblătitul grâului, „astrânsul” prunelor, clăcile la țesutul covoarelor/procovițelor, la cusutul țoalelor (pentru Crăciun, Pașți și Negeie) cu cântările care le  însoțeau! Între cântăreți i-am admirat pe Achim Nica, Traian Coracu, Felician Fărcașiu (pe domnul Felician, am avut norocul să îl am că mentor, coleg și îndrumător, la Ansamblul Profesionist Banatul, când am început să cânt) Ana Pacatiuș, Maria Lătărețu, Maria Tănase, Victoria Darvai, Sofia Vicoveanca… sigur, nu îi pot enumeră pe toți.

Rep: Puteţi să ne amintiţi câţiva oameni ai locului, rapsozi populari,  pe care i-aţi cunoscut şi care v-au ajutat?

Lia Lungu: O da! Rapsozii, despre care întrebați, sunt oamenii satelor la care am mers să adun cântări și vorbe și obiceiuri de făcut bucate și de tot felul… Le duceam, ulei, zahăr, orez, iar dânșii mă primeau cu drag. Uina (femeie bătrână) Florița-Dorina, din Dalboșeț zona Bozoviciului, (fie-i țărână ușoară) mi-a dat o serie de cântece, dar și hainele cu care s-a căpărât adică logodit. Poalele și ciupagul sunt din mătasă naturală, pe care dânsa l-a confecționat în totalitate: de la creșterea viermilor de mătasă, până la adunatul firului, țesutul mătăsii și apoi cusutul ciurăturii, adică broderia, totul făcut de mâna ei! „Mândră-i fata până-i fata”, cântecul cules de la uina Florița și aflat pe unul dintre LP- urile mele, a fost cântărea cu care a fost scoasă din casă părintească, când s-a măritat. Mi-a povestit că acesta cântec l-au cântat grupul de drujvărițe (prietene), încă nemăritate. Majoritatea cântecelor mele sunt culese de la mulți țărani în decada anilor 80. De altfel, aș vrea să știți că eu am cules cântece și de la românii de prin America. Între comunitățile mari de acolo sunt filoane ale vechilor noastre datini, cântece și port țărănesc, care coboară în timp până în jurul anilor 1860. Minunatele cântece, “Adă Doamne Aeroplanul” și „De-aș putea să fiu o floare”, le-am primit de la doda Mara din New York (amândouă cântecele au o impresionantă poveste, relatată de fi-iertată doda Mara!), iar „Dragostea și Dorul” l-am cules în California de la un bănățean.

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?

Lia Lungu: Satul de astăzi este diferit în multe! Este adaptat și conectat prin mijloacele media, mai cu seama televiziunea, care pe lângă minore beneficii i-a adus mult rău. La televizor, oamenii noștri văd tot felul de cântăreți, măscăriți (adică super fardați și coafați) măscărind cântecele! Apoi vine un „doct”  prezentator care spune cât este mare și de nemaipomenit este cutare sau cutare. Iar omul,  chiar dacă îl supără la ureche, chiar dacă  în memoria sa afectivă știe altfel, înclină să creadă ceea ce, așa zisă autoritate(!!!) îi spune… Și apoi, ceea ce ți se dă frecvent, devine normă… Noi, cei care am avut norocul să ne naștem și să trăim o vreme în lumea satului, suntem generația care, încă mai păstrăm legătură  cu  lumile și riturile adevărate. Atâta vreme cât satul actual poate fi comparat cu satul din amintirea ta, mai avem o șansă. Condiția este că purtătorul acestei amintiri să fie el însuși un OM desăvârșit  și un adevărat patriot.

Rep: Puteţi să ne povestiţi în câteva rânduri un obicei al locului sau vreo superstiţie din zona de provenienţă?

Lia Lungu: Tot ceea ce fac eu în spectacolul meu – „De viață, De dragoste, De moarte”, sunt obiceiuri, rituri, superstiții, într-un cuvânt  trăiri ale neamului  nostru,  care numără  peste șapte mii de ani de scriere și, încă milioane de ani  înainte.  Mă refer la humanoizii găsiți în peștera  la Anina, unul botezat  ION, care are  60 de mii de ani! Nu vorbesc nimic fără să am dovezi și fără să fiu documentată.

Rep: Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?

Lia Lungu: Mă întrebați: „Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?” Autenticul nu prea mai există, doar în artefacte, în rituri, descântece și forme/desene  din costumele foarte vechi. Tradiționalul se păstrează mai pregnant în tot ceea ce se numește folclor la noi. Folclorul  însă, este o știință care trebuiește bine înțeleasă, însușită și perpetuată. Ei da, muzicile populare, divertismentul „populăros”, acestea sunt promovate!

Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele? Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.

Lia Lungu: Ale cui doruri le cant? Ale neamului nostru milenar, ale femeii daco-valahe care și-a crescut pruncii în leagănul purtat în spate, leagăn  pe care eu însămi îl am și îl port arătându-l lumii. Mai cânt dorul pe care l-am avut,  în anii de înstrăinare, pentru fiecare dintre dumneavoastră, pentru părinții mei, pentru fiii și fiicele noastre care și-au luat lumea în cap, fiindcă aici nu au mai avut stare și nici faptă! Cânt mai ales ceea ce am primit că moștenire culturală și mă tem (!) să îmi batjocoresc glia și neamul milenar. Despre activitatea mea ca interpret al muzicii și culturii noastre, vorbesc înregistrările din radio, discurile Electrecord, CD-urile, filmările, miile de spectacole pe scenele din țară și din lume. Și  nu în ultimul rând, vorbesc eu,  prin tot ceea ce sunt că om și atitudine.

  Palmares – Audio/ TV/ Video

  • 1974 Înregistrări – Radio Timișoara (orchestra Banatul dirijor Gelu Stan) • 1975/ 1977/ 1984/1986/1988/ Radio București (orchestra Radio – Difuziunii Române dirijori: George Vancu, Paraschiv    Oprea, Constantin Arvinte) • 1977/1984/1986/1988 Înregistrări Casa de discuri Electrecord (dirijori Paraschiv Oprea, Achim Penda, Gelu Stan)
  • 1974-1991 Înregistrări Televiziunea Română, (dirijor Ionel Budișteanu, Paraschiv  Oprea ) • 1996, 1999, 2003 Înregistrări New York, University Musical Studio (orchestra Contemporary Music, dirijor Dinu Ghezzo) • 1998 Înregistrări, Arts US Studio NewYork  (aranjamente muzicale Romulus Cruceanu) • 1998 Înregistrări Timișoara (orchestra Rapsozii Banatului) • 2010 Înregistrări Radio România (orchestra Radio București dirijor Aurel Grigoraș) •  2014 Înregistrări Radio București- Rituale  • 1999 – prezent înregistrări TVR, ProTV, Antena 1, Antena 2, Favorit Tv, Național TV etc. • 2000 – prezent PBS 13 New York • 2006 – prezent Good News Broadcast New York (producer Paul Sladkus)

 Spectacole:

  • Lincoln Center • Symphony Space – Broadway • Lowes Theatre • Central Park – New York • Assembly Hall ONU • Actor’s Place • Carnegie Hall • NYU Musical Lowes Theatre • Cornell University  • Massachussets at MIT • Concertul Națiunilor Avenue of America – FOX 5 New York  • Manhattan Center •Washington DC  • Las Vegas • Los Angeles Western Banquet Hall • Sala Palatului • Sala Radio • Teatrul de Vară Mamaia • Opera Națională Timișoara • Sala Capitol • Parcul Cișmigiu • Parcul Rozelor, Olanda, Germania, Austria, Ungaria, Jugoslavia, Serbia, Bulgaria, Cuba, Canada, Franța, Spania etc. Apariții în peste 1300 de spectacole de-alungul carierei artistice, între care mai mult de 250 pentru publicul american, canadian, german, olandez, sud american, central-american, israelian etc.

Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?

Lia Lungu: Ce nu aș face în muzică populară? Niciodată nu aș distruge adevăratul melos, nu aș  fi mercenar al culturii transmise din generație în generație, vreme de mii de ani!

 Rep: Ce credeţi că primează în reuşita unei opere: versurile sau linia melodică?

Lia Lungu: Cântările când au versuri, când au trecut prin filtrul multor generații sunt  deja șlefuite  și strălucesc asemenea unui diamant. Veți găsi destule cântece care au rezistat timpului. Dar sunt mii de creații întâmplătoare care sunt cântate o vreme apoi, dispar, le îngroapă timpul!

Rep: Dați-mi exemple de cinci interpreți de muzică populară care vă vin în minte când spunem cuvântul folclor.

Lia Lungu: Cel mai mare cântăreț al lumilor antice este Orfeu, traco-get de origine, despre care vorbesc toate izvoarele istorice. Deci strămoș de al nostru, etalon și obligație istorică, la care să ne raportăm! Îmi vin în minte și oameni apropiați timpului nostru, mari păstrători de cântări vechi: Luță Ioviță, Marin Chisăr, Efta Botoca, Maria Lătărețu, Felician Fărcașiu… pentru a numi doar câțiva dintre ei.

Rep: Ce alte zone etnofolclorice mai îndrăgiţi?

Lia Lungu: Pentru mine toate zonele țării sunt importante că ethos, cu formele de păstrare a vechilor datini, a cântecelor, riturilor, a descântecelor, a leacurilor, a mostrelor din port sau a hranei. Îmi sunt dragi cântările noastre din toate zonele; însă, ascult și merg  și la concerte ale altor  popoare, pentru a putea înțelege  și mai bine  valoarea culturii neamului nostru.

Rep: Descrieţi-vă piesele de costum popular.

Lia Lungu: Am purtat mereu haine țărănești căutate îndelung și alese cu multă grijă. Împodobirea capului este esențială în găteala femeii. Am purtat pieptănătură de față tânără la început, apoi pe etape de viață, am purtat găteala cu șală, sau cea cu ceapsă, sau cea cu părul în cârcei și bineînțeles legătură cu cârpă. Totul cercetat  și aflat în fotografii vechi, ori în descrierile lui Griselini, Stoica de Hațeg și mai ales segmentele de pe columna Dacilor aflată la Roma. Costumul meu este cel cu oprege, cea mai veche formă de costum din arealul dacic.

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri.

Lia Lungu: Vă rog să îmi îngăduit să vă adresez un gând, un mesaj, cu multe ramuri de dorințe:

Să fim mereu uniți și fermi. Să nu uităm că suntem un neam milenar care nu s-a pierdut. Să botezăm copiii noștri cu numele noastre atât de frumoase. Să ne respectăm țară și neamul oriunde ne-am află. Să nu uităm pe cei care odihnesc în eternitate și care ne-au lăsat moștenire un grai și o glie. Să ne iubim ajutându-ne, să prețuim valoarea și îndreptarea, să înțelegem că orgoliul ne poate pierde. Vă mulțumesc pentru neuitare și aș vrea să vă spun că:

„De mii de ani sălășuiesc în mine

 Dacii

 Cărora le tot plătesc tribut

 Pentru cântările necântate încă”.

 

Anunțuri
Publicat în Interviuri interpreti folclor | 2 comentarii

Andra Matei: “Prin folclor ne cunoaștem identitatea, neamul și cultura mai bine decât prin oricare alt mod.”

Tânăra interpretă a cântecului bucovinean, Andra Matei, s-a născut pe data de 22 iunie 1993, în orașul Suceava, însă casa bunicilor din cartierul Burdujeni a reprezentat o lume aparte, un mod plăcut de a lua legătura cu niște trăiri aparte.  La 17 ani, în anul 2010, se înscrie la cursurile Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” din Suceava, unde începe să cânte muzică ușoară. Deși visurile tinerei Andra erau legate de o carieră de cadru didactic sau polițist, anul 2012 reprezintă un punct de cotitură în cariera sa și inspirată de poveștile bunicii, de dragul acesteia pentru cântecul popular, Andra hotărăște să devină interpretă a cântecului popular. Despre parcursul profesional al Andrei Matei vă invit să citiți în rândurile de mai jos.

Rep:  Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?

Andra Matei: Când spun acasă, imediat mă gândesc la orașul Suceava și la amintirile care mă leagă de el, de ulița unde mă jucam mereu și copiii vecinilor care mă chemau la joacă. Deși m-am născut la oraș, bunicii mei locuiesc la casă în cartierul Burdujeni, aproape de satul cu același nume! Am avut parte de cea mai fericită și frumoasă copilărie, mă jucam toată ziua, bunicii mă mai puneau din când în când la treabă, pentru că bunica mea zicea că atunci când mă voi căsători, trebuie să știu sa fac de toate. Am crescut frumos, într-o familie veselă, unde eram aproape unul de celălalt și treceam peste toate greutățile. Am fost singurul copil al familiei și m-am bucurat din plin de acest privilegiu. În anul 2010, la 17 ani am început să frecventez cursurile Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” din Suceava, unde am cântat muzică ușoară…da, poate sunteți uimiți, dar prima dată am cântat acest gen muzical.

Rep:  În ce moment al vieţii a avut loc întâlnirea cu muzica tradiţională?

Andra Matei: Nimeni din familia mea nu a crezut că eu voi cânta vreodată, pentru că niciodată până atunci nu cântasem sau cel puțin să îmi exprimasem această dorință. Îmi doream să devin profesoară sau polițistă (să-l urmez pe tatăl meu care a fost cadru militar). Se pare că Dumnezeu a avut alte planuri pentru mine, iar în anul 2012 m-am hotărât brusc să cânt muzică populară. Cea care mi-a povestit mereu despre frumusețea cântecului este bunica mea care a cântat și a dansat într-un ansamblu local. Bineînțeles, m-am îndreptat către un specialist în domeniu și l-am întâlnit pe maestrul Viorel Leancă de la Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” de la Suceva, care încă de prima dată a avut mare încredere în mine, mai multă decât avusesem eu la început! Ca să îmi arate sprijinul lui, a venit cu mine la Iași, în anul 2012, la Festivalul “Din bătrâni, din oameni buni”, unde am câștigat premiul “Televiziunii Române” înmânat chiar de doamna Elise Stan. De acolo a început cariera mea, aș putea spune!

Rep:  Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?

Andra Matei: Fiecare zonă are frumusețea și unicitatea ei, dar când mă gândesc la zona Bucovinei și în special, la zona Sucevei de la șes, pentru că de acolo mă trag eu, mă gândesc la veselia liniei melodice, la cuvintele pline de șagă și la ritmurile care nu te lasă să stai pe loc. Mă bucur că Dumnezeu mi-a dat să mă nasc în acest ținut, pentru a-l înțelege, a-l studia, de a mă gândi la trecutul strămoșilor mei și de a scoate tot ce are mai frumos la iveală.

Rep:  Aţi avut un model artistic după care v-aţi ghidat?

Andra Matei: Bineînțeles ca am avut și un model după care m-am ghidat, dar am încercat pe cât posibil să îmi creez un stil propriu de interpretare. Modelul meu a fost și este în continuare doamna Sofia Vicoveanca care mereu a căutat în lada cu zestre a neamului pentru a scoate nestemate și care și-a organizat întreaga carieră cu multă migală și seriozitate. De la toți cei care slujesc folclorul Bucovinei îmi doresc să învăț câte ceva, pentru că fiecare are câte ceva de oferit. Pe doamna Sofia Vicoveanca am avut ocazia să o cunosc și să particip la o emisiune aniversară a dumneaei, moment pe care îl voi păstra mereu în suflet!

Rep:  Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?

Andra Matei: Satul de astăzi este neliniștit… împărțit între modernitate și tradiție el încearcă să prindă modernismul din Vest, dar nu vrea să renunțe nici la obiceiurile lui. Din păcate, sensul și logica tradițiilor și a obiceiurilor s-a pierdut, ele astăzi sunt făcute doar pentru că așa se face…și nu pentru semnificație, pentru rostul pe care îl au în drumul nostru prin viață. Sper totuși ca într-o zi să nu mai împrumutăm obiceiurile din alte zone ale lumii și să sărbătorim și să prețuim ce avem.

Rep:  Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?

Andra Matei: Majoritatea versurilor din cântecele mele sunt culese sau găsite în culegeri, dar niciodată nu interpretez un cântec daca nu înțeleg și nu simt ceea ce cânt. Cântecele de pe albumul meu ”Moldovioară, scump pământ” sunt cântece vesele, specifice vârstei tinereții, a fetei proaspăt căsătorite…specific vârstei mele și a sentimentelor pe care le trăiesc în această perioadă. Unele cântece sunt culese din zona Bucovinei, altele din zona Moldovei, unele sunt găsite în culegeri, dar mai am și unele dăruite de maeștrii dirijori cu care am colaborat, dirijorul Răzvan Mitoceanu, maestrul Viorel Leancă, ambii de la Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” din Suceava și doamna Maria Macovei. Oriunde mă duc și daca aud ceva ce îmi place, păstrez în memorie, căci nu se știe ce poate ieși, dar mereu mă sfătuiesc cu cineva specialist în domeniu.

Rep:  Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?

Andra Matei: Din păcate, în ziua de astăzi autenticul este foarte greu de găsit… încercăm să păstrăm cântecul în acei parametri în care se cânta în trecut. Eu încerc să păstrez acele trăsături ale cântecului vechi, deși foarte multe influențe au intervenit în portul popular, în cultură și bineînțeles, și în cântec. Folclorul nu va muri niciodată, el se reinventează mereu și mereu odată cu apariția de noi generații. Mi-aș dori ca folclorul să fie promovat mai mult și mai des, iar oamenii să vină la spectacole, să asculte doine și să își crească copiii cântându-le câte un cântec de leagăn.

Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.

Andra Matei: Așa cum am spus, din anul 2012 a început cariera mea, de când am cunoscut-o pe doamna Elise Stan care m-a chemat la emisiunile și spectacolele Televizunii Române. O altă doamnă minunată care mi-a fost mereu aproape și m-a sprijinit a fost doamna Silvia Macrea, directoarea Centrului Județean Pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale “Cindrelu – Junii Sibiului” din Sibiu, doamna Eugenia Florea care mi-a oferit multe informații prețioase despre cum să mă prezint în fața publicului, doamna Violeta Ianculescu de la Radio România care m-a invitat la spectacolele minunate de la Sala Radio, doamna Gheorghița Nicolae pe care o apreciez și sunt onorată că m-a invitat in emisiunea ”Tezaur Folcloric” de la TVR1, doamna Gabriela Rusu Pasărin de la Radio România Craiova. Spectacolele au venit apoi cu multe aplauze din partea publicului, iar acest lucru mă bucură enorm, pentru că înseamnă că fac bine ceea ce fac, iar dacă lumea mă ascultă, mă îndrăgește și mă caută să le fiu alături în cele mai frumoase evenimente, sunt cea mai fericită. Sunt foarte împlinită, pentru că de curând, am scos primul meu album muzical întitulat “Moldovioară, scump pământ”, înregistrat cu Orchestra “Lăutarii” de la Chișinău și maestrul Nicolae Botgros. Doresc să le mulțumesc încă o dată tuturor celor care au făcut ca visul meu să devină realitate și au muncit alături de mine: maestrului Nicolae Botgros, sunetistului Viorel Scutaru, dirijorului Răzvan Mitoceanu, maestrului Viorel Leancă, doamnei Maria Macovei, doamnei Mariana Honceru, domnului Marcel Piticari pentru texte, socrului meu, Daniel Ijac, pentru producerea albumului și grafica minunată și nu în ultimul rând doamnei Mihaela Simion, fiica regretatei interprete Maria Bararu, care mi-a dăruit culegerile personale de versuri ale mamei sale culese de prin satele Moldovei și Bucovinei. Multumesc tuturor celor care au fost alături de mine. Mă simt norocoasă că am aproape mulți oameni buni.

Rep:  Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?

Andra Matei: Nu aș interpreta muzică populară în altă costumație înafară de costumul popular. Consider că muzică noastră trebuie respectată și trebuie să i se acorde locul cuvenit și nu trebuie pângărită cu nimic.

Rep:  Ce credeti ca este folclorul? Ce definiţie i-aţi da?

Andra Matei: Folclorul, după părerea mea, reprezintă viața strămoșilor mei, modul prin care îți cunoști cel mai bine trecutul și înveți multe informații care te vor face să ști ce să faci cu viitorul tău. Prin folclor ne cunoaștem identitatea, neamul și cultura mai bine decât prin oricare alt mod.

Rep:  Ce credeţi că primează în reuşita unei opere: versurile sau linia melodică?

Andra Matei: Primează ambele: și linia melodică și versurile. Vedeți…aceste două elemente importante sunt interconectate între ele și orice bucată dintr-un cântec duce la o reușită! Contează totul pentru mine, dacă vreau ca la sfârșit să mă bucur de un cântec frumos.

Rep:  Dati-mi exemple de cinci interpreti de muzica populară care vă vin în minte când spunem cuvântul folclor.

Andra Matei: Maria Bararu, Mina Pâslaru, Sofia Vicoveanca, Veta Biriș, Domnica Trop.

Rep:  Ce alte zone etnofolclorice mai îndrăgiţi?

Andra Matei: Fiecare zonă are frumusețea și unicitatea ei, dar dacă ar fi să interpretez altă zonă a țării, m-aș îndrepta spre zona Ardealul, în special spre interpretarea doinelor…mi se par cele mai frumoase creații!

Rep:  Descrieţi-vă piesele de costum popular.

Andra Matei: Îmbrac costumul așa cum îl îmbrăcau fetele tinere la hora satului și anume flori în păr lângă codițele prinse la spate, “cămeșă” cu flori cusută cu mărgele, așa cum se poartă în zona de șes a Sucevei, brâu strâns în jurul taliei, catrință scurtă, poale cu colțișori “cum le place la feciori” și cizmulițe cum se purtau la sărbători!

Rep:  Adresaţi un gând cititorilor noştri.

Andra Matei: Mă bucur că am ocazia să vă vorbesc prin intermediul acestor întrebări, pentru ca voi să mă cunoașteți și să îmi ascultați cântecele. Mulțumesc domnului Mihai pentru  acest interviu, chiar m-a făcut să-mi amintesc multe lucruri frumoase! Prin cântecele mele îmi doresc să creez punți de lumină între oameni și abia aștept să vă întâlnesc în drumurile mele prin lume. Cu mult drag și multă dragoste, Andra Matei!

Publicat în Interviuri interpreti folclor | Lasă un comentariu

Letiția Blaga: “Folclorul e istoria națiunii mele. E identitatea mea ca român, locuitor al acestor meleaguri și avem datoria morală să-l păstram așa cum l-am primit, să-l lăsăm ca zestre generațiilor care vor veni”

Interpreta de cântec tradițional, Letiția Blaga s-a născut în data de 23 septembrie 1957, în localitatea Ercea, comuna Băla din județul Mureș. Se mută cu familia apoi în localitatea Sîncraiu de Mureș, însă vacanțele și le petrece tot în localitatea Ercea. Urmează Școala Populară de Arte, clasa profesorului Vasile Conțiu, care îi devine și mentor și la care apelează  de fiecare dată când dorește să se consulte cu privire la o creație folclorică. Activează în Ansamblul “Transilvania” și aceasta reprezintă una dintre cele mai prolifice perioade din cariera artistică. Vă invit să îi urmăriți povestea în rândurile de mai jos.

 

Rep: Cărui loc îi spuneți acasă și de unde începe povestea cântecului popular?

Letiția Blaga: Oriunde m-aș duce, oricât ar fi de frumos, acasă mă simt doar acolo unde am văzut lumina zilei pentru prima dată, în sătucul meu drag, Ercea, comuna Băla, situat în partea de nord a județului Mureș, acolo unde se întâlnesc cele trei județe: Mureș, Bistrița Năsăud și Cluj. Deși e un sat mic are o istorie veche, datând încă de pe la 1439.

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentați?

Letiția Blaga: Deși părinții mei s-au hotărât să ne stabilim la Sîncraiu de Mureș, în vacanțele de vară mergeam la Ercea. Duminica aveam posibilitatea să văd jocurile populare și să ascult ceterașii cu nestematele lor specifice satului care m-au fascinat: Purtata așezată, Hărțagul și Învârtite. Dodi era cel mai vestit, un ceteraș bun, care mai târziu a contribuit la alcătuirea repertoriului meu.

Rep: Cum a intrat muzica populară în sufletul dumneavoastră și dacă a existat un model artistic după care v-ați ghidat?

Letiția Blaga: Acasă aveam un aparat de radio. De mică la noi în casă auzeam cântecele lui Petre Săbădeanu, Lucreția Ciobanu și tot ce era dat pe post la acea vreme. Doinele Lucreției Ciobanu îmi plăceau foarte mult.

Rep: Cum vede interpretul de muzică tradițională, satul romanesc contemporan? Mai păstrează el tradițiile care l-au definit?

Letiția Blaga: Satul românesc s-a schimbat radical. Tradițiile de altădată și le amintesc oamenii satului doar atunci când mergem după culegeri de folclor. Atunci când îi rugăm să își aducă aminte de vremurile de odinioară, de cântecele și jocurile locului.

Rep: Ale cui doruri le cântați? De unde v-ați cules cântecele?                                                 Letiția Blaga: Uneori mi-aș fi dorit să-mi cânt dorurile mele, dar am preferat să păstrez textele așa cum le-am primit de la bătrânii satului. Unde nu-și mai aminteau versurile, trebuia să completez, dar păstrând cu mare atenție ceea ce trebuia exprimat în cântecul respectiv. De fiecare dată când aveam culegeri din satul meu sau din împrejurimi, îmi plăcea să-i cer părerea profesorului Vasile Conțiu, un mare specialist pe care județul Mureș l-a avut, chiar și după ce am terminat Școala Populară de Artă. Se bucura enorm când îi treceam pragul și îi ceream părerea care era întotdeauna sinceră.

Rep: Cum priviți promovarea folclorului, a autenticului în general?

 Letiția Blaga:  Cu părere de rău, sunteți putini cei care promovați autenticul, tradiționalul. Mulțumim lui Dumnezeu că există încă oameni care conștientizează importanța folclorului, care se luptă ca moștenirea culturală a neamului nostru să fie descoperită, conservată și apoi promovată, pentru ca tinerii de astăzi să poată beneficia de zestrea neamului nostru.

Rep: Vorbiți-ne puțin și despre activitatea artistică. Discuri editate, dar și spectacole și înregistrări.

Letiția Blaga: Am participat la festivaluri, am adus în județ mai multe premii. Câteva din ele ar fi: premiul I la “Cântecele Iancului” de la Câmpeni, județul Alba, apoi la Piatra Neamț tot premiul I; la “Toamna Băcăuană”  premiul III; la Festivalul “Maria Tănase” premiul special pentru cel mai vechi și autentic costum popular, atunci avea peste o sută de ani. La “Cântarea României” eram întotdeauna pe locul I. Fiind angajată la “Electromureș” s-a înființat Ansamblul “Transilvania” în cadrul căreia aveam orchestra foarte bună condusă de către Alexandru Gyarfas, apoi de către Septimiu Maior. Au lucrat cu noi la nivel de profesionalism, au fost foarte exigenți ca dirijori și rezultatele au fost pe măsură. Împreună am avut filmări, pentru diverse emisiuni la TVR; la Electrecord am realizat un disc comun și imprimări la Radio România. Alexandru Costea, solist dar și manager organiza spectacole cu invitați cum ar fi: Dumitru Fărcaș, Sava Negrean – Brudașcu, Vasile Conțiu, Petre Săbădeanu, Gheorghe Mureșan, Izidor Tudoran, Florica Bradu, Iosif Ciocloda, Mariana Drăghicescu, Irina Loghin, Maria Ciobanu…. și lista ar putea continua. După Revoluție am fost angajată a Ansamblului “Rapsodia Calimanului”-Toplița, județul Harghita. Au urmat colaborări cu domnul redactor Sergiu Vitalian Vaida la  o televiziune din Cluj Napoca apoi filmări pentru ETNO tv, AS tv din Tîrnăveni și  mai nou cu Televiziunea Tîrgu Mureș – Viața satului mureșean, emisiune realizată de peste zece ani de redactorul, Mihai Teodor Nașca.

Rep: Ce nu ați face niciodată în muzica tradițională, ce compromis nu ați face niciodată?

Letiția Blaga: Muzica tradițională impune un anumit respect față de neam, față de mine însumi. Nu aș putea să-i dau o altă destinație, pentru că nu s-ar mai numi muzica tradițională. Muzica tradițională e unică și așa va rămâne.

Rep: Ce credeți că e folclorul?  Cum l-ați defini?                                                                             Letiția Blaga: Folclorul e istoria națiunii mele. E identitatea mea ca român, locuitor al acestor meleaguri și avem datoria morală să-l păstram așa cum l-am primit, să-l lăsăm ca zestre generațiilor care vor veni.

Rep:  Ce credeți că primează versurile sau linia melodică, în construcția unei creații de succes?

 Letiția Blaga: Amândouă trebuie să meargă mâna-n mâna.

Rep: Dați-mi exemplu de cinci interpreți de muzică tradițională care vă vin în minte.

 Letiția Blaga: Lucreția Sînmihaian, Vasile Conțiu, Lucreția Ciobanu, Cornelia Ardelean, Mariana Drăghicescu.

Rep: Adresați un gând cititorilor nostri.

Letiția Blaga: Dragii mei vă doresc multă sănătate și fericire. Sa fiți mereu alături de cei care vă aduc mângâiere și vă alină sufletul la vreme de necazuri și bucurii, cei care se străduiesc să aducă în casele dumneavoastră toate nestematele neamului nostru. Doamne-ajuta!

 

Publicat în Interviuri interpreti folclor | Lasă un comentariu

Aurelian Suciu: “Folclorul este ceva ce ţine de pământul şi graiul românesc, de trăiri puternice, de suferinţă trăită în vremuri de lipsă, de bucurie în pastrarea unor tradiţii legate de cântec, costum, obiceiuri, înseamnă înţelepciune sănătoasă, vorbă la locul ei, înseamnă cântec şi vers, lacrimă şi putere”

Aurelian Suciu este omul pentru care înțelepciunea strămoșilor e lege nescrisă. Deprins cu lumea satului, dar și în încercarea de a fi un bun continuator a ccea ce moșii și strămoșii ne-au lăsat, Aurelian Suciu devine profesor de religie pentru o perioadă, dar în paralel își șlefuiește vocea  pentru a pune în glas trăirile și gândurile alor săi. Aurelian Suciu s-a născut și a copilărit în localitatea Șoroștin, din județul Sibiu.Primele apariții ca și solist de muzică populară le are în anul 2002, însă se poate lăuda printer altele cu câștigarea concursului Moștenitorii – Tezaur folcloric sau  a Festivalului Strugurele de Aur. Cu toate acestea Aurelian este unul dintre cei mai modești soliști de cântec traditional pe care îi veți întâlni. O părticică din povestea sa și a folclorului, în cele ce urmează.

Rep: Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?
Aurelian Suciu: Şoroştin (jud. Sibiu) este satul copilăriei şi al bucuriei, este acasă. Deşi locuiesc în Mediaş după căsătorie şi declarându-mă „măritat” (tradiţie moştenită de la tatăl meu), cartea mea de identitate arată aceeaşi adresă de când mă ştiu. Zona este de interferenţă între Podişul Secaşelor şi Valea Târnavei Mari.  Satul este aşezat într-o vale, cândva mlăştinoasă, dar care păstrează şi azi caracteristicile reliefului. Un fenomen rar întâlnit în ţară este prezenţa unor vulcani noroioşi care de câţiva ani nu au mai prezentat semne de activitate. Dealurile au găzduit cândva, în vremile când mai era o organizare, suprafeţe întinse de viţă de vie. Anii ’60 au adus şi o medalie de aur vinului de Şoroştin.
Am crescut sub aripa bunicii din partea mamei (părinţii lucrând la C.A.P.-ul de altădată şi fiind oarecum „consemnaţi” acolo ca şi contabili). Aceasta m-a învăţat să muncesc fizic şi să fiu de folos în gospodărie. Tot bunicii i se datorează şi „neiubirea fumatului”, altoindu-mi două palme de ţinut minte pentru întreaga viaţă. Mersul după apă „în Cărări” (descris în cântecul „Mă întorn în sat cu dor”) îl făceam pentru bunica; de acolo îi tihnea apa cel mai bine. În copilărie, pentru că moşul meu (din partea tatălui) era tâmplar, am avut acces la uneltele lui şi mi-am creat tot felul de „aparaturi” din lemn: microfoane, stative, cameră de filmat, boxe, masă de prezentare ştiri…aveam un adevărat studio în şură. Toate aceste aparaturi le deţin acum, dar…de-adevăratelea.
Cântecul popular începe din 2002 să devină unul care se desfăşoară şi pe o scenă, prima „ieşire” fiind cu Ansamblul „Ardealul” din Sibiu, iar apoi această activitate se leagă de Ansamblul Jidvei România.
Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?
Aurelian Suciu: Cântecul este aşezat (nu-i nicio grabă mai ales la învârtită); specificul cântecului se leagă mai mult de zona Albei, decât de Sibiu, deşi portul este de Mărginime. Am întâlnit cântecul de jale ce aminteşte de vremea războiului, cântecul de cătănie, cântecele de petrecere (linii melodice preluate cu versuri adaptate), doine, romanţe populare.
Rep: Cum a intrat muzica populară în sufletul dumneavoastră şi dacă a existat un model artistic după care v-aţi ghidat?
Aurelian Suciu: Dacă bunicii, părinţii, mătuşile, neamurile ştiau să creeze o atmosferă de petrecere la întâlnirile lor, cum ai putea să nu fi „virusat” de voia bună şi cântecul nelipsit în urma unui pahar de vin sau ghinars. Dacă-mi dau drumul mai mult la descrierea atmosferei de care mi-e dor, încep încep să lăcrimez la gândul oamenilor şi vremurilor în care mă regăsesc. Model: Ioan Bocşa.
Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?
Aurelian Suciu: Iau în ordine inversă cuvintele: „contemporan” este, „românesc” parcă tot mai puţin, uitându-se patriotismul. S-au uitat multe din rânduielile cunoscute. Iar „sat” nici nu ştiu cât o să mai reziste în sensul sănătos al cuvântului, dacă s-or prăpădi şi generaţiile de văduve şi bătrânii „abonaţi” săptămânal la dispensarul comunal.
Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?
Aurelian Suciu: Dorurile mele, ale părinţilor, bunicilor şi dacă se mai regăseşte cineva în text, atunci şi ale altora… Cântecele: o parte din ce am moştenit de la mama, altele de la Nea Iliucă din Loamneş (15 km de sat), altele ca şi linie melodică sau în întregime de la regretatul profesor Ioan Stoica cu care am colaborat în realizarea albumului, iar o altă parte sunt creaţii personale. Iar altele sunt preluări de la mari interpreţi.
Rep: Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?
Aurelian Suciu: E un pic de nebunie să mergi pe această linie de promovare a folclorului (autenticului). Cine poate spune că Grigore Leşe este „sănătos”?… când caută şi promovează câţiva „solitari nebuni” neatinşi 100% de influenţele agresive ale muzicii „populare” actuale, promovată intens şi, din păcate, şi gustată de o categorie de „consumatori” care iese în faţă.
Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.
Aurelian Suciu: Participări în concursuri:
– 2002 – Premiul I – „Strugurele de Aur” – Jidvei
– 2002 – laureat al festivalului concurs „Moștenitorii” (Tezaur Folcloric) Sibiu
– 2003 – Marele Premiu – „Toamna buzoiană” – Nehoiu
– 2004 – Marele Premiu – „Vară, vară, primăvară” – Sibiu
– 2005 – Marele Premiu -„Strugurele de Aur” – Jidvei
– 2006 – Premiul special in memoriam „Drăgan Muntean” – Mamaia
– 2008 – co-prezentator la serile de folclor de pe scena „Cerbului de Aur” transmise in direct de TVR si TVR International
Toate aceste realizări se leagă de colaborarea cu Ansamblul JIDVEI ROMÂNIA.
2010 – înregistrarea albumului „Ma întorn în sat cu dor” editat în 2012 la Libris Braşov şi promovat în martie 2013 la Târgul de Carte şi Muzică
Nu mă pot lăuda cu o prezenţă deasă pe afişele de spectacole; s-ar putea să nu mă încadrez în gusturile ori ale publicului, ori ale organizatorilor, ori lipsa unei promovări mai incisive (care ţine de mine personal)… dar s-au înmulţit cântările la nunţi, regăsindu-mă şi în postura de vornic (staroste).
2017 – două cântece noi… (cu videoclipuri realizate cu mijloace proprii şi editate video personal)
„Inimă, nu ştie lumea” (https://www.youtube.com/watch?v=mx_XANn-2k0) şi „Suntem români…” (https://www.youtube.com/watch?v=pZxwJeoIjAY&t=59s).
Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?
Aurelian Suciu: Nu aş cânta un cântec sau n-aş îmbrăca un costum popular care nu mă reprezintă. Asta, poate, şi pentru că nu e sursa mea de „supravieţuire”. Cântecul este în primul rând manifestare, trăire, răbufnire etc. Iar un „compromis” îl fac fără a-mi da seama. Dacă sunt atenţionat (constructiv) de un eventual compromis, atunci este de corectat…
Rep: Ce credeți că este folclorul? Ce definiție i-ați da?
Aurelian Suciu: Folclorul este ceva ce ţine de pământul şi graiul românesc, de trăiri puternice, de suferinţă trăită în vremuri de lipsă, de bucurie în păstrarea unor tradiţii legate de cântec, costum, obiceiuri, folclorul înseamnă înţelepciune sănătoasă, vorbă la locul ei, înseamnă cântec şi vers, lacrimă şi putere. Folclorul ţine şi de aşteptarea şi trăirea unei sărbători creştine cu tot ce presupune aceasta. Folclorul  este ceea ce îmbogăţeşte, împlineşte şi ţine frumos un suflet.
Rep: Ce credeţi că primează: versurile sau linia melodică?
Aurelian Suciu: Versurile, clar.
Rep: Dati-mi exemple de cinci interpreti de muzica populară care vă vin în minte.
Aurelian Suciu: Ioan Bocşa, Petre Săbădeanu, Mariana Anghel, Ionela Moruţan, Nicolae Mureşan

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri.
Aurelian Suciu: Dacă aţi citit până aici, mă bucur. Aţi avut răbdare şi interes sau doar curiozitate. Aşa să facem în toate lucrurile bune: să avem răbdare şi interes pentru a le duce la bun sfârşit! Sănătate şi să ne întâlnim la bucurie!

 

Publicat în Interviuri interpreti folclor | Lasă un comentariu

Aura Stoican: “Folclorul este bogăția noastră sufletească, este istoria și identitatea neamului nostru, este acea comoară pe care nu ne-o poate lua nimeni”

Aura Stoican este o tânără solistă de muzică populară născută într-o zi de 10 mai, în localitatea Turtaba, comuna Isverna, județul Mehedinți. Cu rădăcini firești în locul în care a făcut cunoștință cu pământul, Aura Stoican vine să demonstreze și mai mult apartenența la acest neam, prin felul ei de a ține vie memoria locurilor, prin cântecul popular din vatra satului, prin amintirile vii a celor care au însoțit-o o vreme în începutul acestei călătorii prin viață. Locul nașterii sale este totodată și sursă de inspirație, dar și sursă de energie atunci când simte că trebuie să se reconecteze cu străbunii. Vă invit în momentele următoare să cunoașteți o mehedințeancă munteancă și cântecul ei pornit prin lume.

Rep: Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?

Aura Stoican: Spun acasă satului în care am copilărit până la 15 ani și unde m-am definit ca om, unde s-au impregnat în mine mentalitatea și principiile de care nu mă pot dezice niciodată, și anume satul Turtaba, comuna Isverna, județul Mehedinți. Acolo este casa mea… în Mehedințiul de Nord, la interferența cu Banatul!

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?

Aura Stoican: Cântecul mehedințean în general este un cântec cald,cu inflexiuni specifice zonei,pe care nu le poți înțelege decât ascultând, ori având binecuvântarea de a te naște in Munții Mehedințiului și să îl simți ca parte din ființa ta. Eu aseamăn cântecul mehedințean cu cântecul munților, cu un curs al apei printre pietre. Doinele și cântecele noastre de ascultare exprimă aceste lucruri, însă cântecul mehedințean mai poate fi și foarte iute ,așa cum sunt danțurile noastre și sârbele noastre.

Rep: Cum a intrat muzica populară în sufletul dumneavoastră şi dacă a existat un model artistic după care v-aţi ghidat?

Aura Stoican: Muzica populară a fost dintotdeauna în sufletul meu și dintotdeauna am știut că o să cânt, chiar dacă nimeni nu mă îndrumase spre acest lucru, nimeni nu îmi spusese dacă am talent sau nu, însă eu simțeam acest lucru… simțeam că muzica este drumul pe care trebuie să merg. Țin minte că mă trimiteau părinții mei cu animalele la păscut,iar eu mă urcam pe un mușuroi mai înalt și cântam, imaginându-mi că mă aflu pe scenă. Și cântam cântecele Domnicăi Trop, ale Angelicăi Stoican,ori ale Anicăi Ganțu, pe care le învățasem ascultând la pick-up plăci de vinil cu acestea.

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile ce l-au definit?

Aura Stoican: Atunci când este o sărbătoare la mine în sat abia aștept să merg și șă retrăiesc emoția pe care o simțeam când eram copil, însă din păcate întâlnesc tot mai puțini oameni care păstrează tradiția,  chiar și la sat, și este păcat , pentru că tradițiile ne definesc pe noi ca popor. Dacă ne uităm tradițiile nu mai știm de unde venim, ai cui suntem. Tradițiile ar trebui să fie sfinte pentru noi, să le simțim la fel ca pe o religie și să ne bucurăm la vederea și împlinirea lor, pentru că datorită tradițiilor noastre diferite de la o zonă la alta suntem atât de speciali ca popor .

Rep: Ale cui doruri le cântaţi ? De unde v-aţi cules cântecele ?

Aura Stoican: Cânt tot ceea ce întâlnesc sau am întâlnit pe drumul meu, orice moment pe care îl trăiesc eu sau îl văd în jur și mă inspiră, și de multe ori îmi pun chiar și visurile în cântec. În acest fel le fac să devină realitate. Atunci când încep să scriu un text, sau dau o temă pentru un text, plec de cele mai multe ori de la o realitate a mea, sau a altcuiva, ori poate aud  sau citesc o poveste sau legendă care mă inspiră și dacă mă împotmolesc, cer ajutorul oamenilor specializați cu care lucrez în general.

Rep: Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?

Aura Stoican: Consider că folclorul și autenticul ar avea nevoie de mai multă promovare pentru a nu uita așa cum am spus mai sus, ai cui suntem și de unde venim, pentru a nu ajunge într-un „loc” greșit, și de asemenea consider că și publicul ar trebui să fie puțin mai exigent cu ceea ce le este dat să vadă sau să audă, și să poată face diferența între folclor și muzică populară, între un costum popular autentic și alte tipuri de costume care sunt „la modă” acum.

Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.

Aura Stoican: Primele imprimări le-am făcut în jurul vârstei de 18 ani, iar în acest moment mă aflu la primul meu album care conține 15 piese, până acum aducând în atenția publicului doar câteva cântece care au fost puse pe compilații alături de alți artiști.

Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?

Aura Stoican: Se spune:” Niciodată să nu spui niciodată”, însă eu știu sigur că niciodată nu voi pângării costumul popular. Îl iubesc prea mult pentru a îi putea aduce vreo „ofensă’’.

Rep: Ce credeti ca este folclorul?

Aura Stoican: Folclorul este bogăția noastră sufletească, este istoria și identitatea neamului nostru, este acea comoară pe care nu ne-o poate lua nimeni dacă o păstrăm la loc de cinste și nu o dăm uitării, pentru că așa cum spune și etimologia cuvântului , folclorul este înțelepciunea poporului, iar noi trebuie să fim demni să îl păstrăm, să îl ducem mai departe și generațiilor viitoare, și dacă se poate, să ne aducem și noi aportul în consistența acestuia.

Rep: Ce credeţi că primează: versurile sau linia melodică?

Aura Stoican: Versurile și linia melodică trebuie să creeze un întreg, și atunci se naște acel cântec care va răsuna în inima și mintea tuturor.

Rep: Dați-mi exemple de cinci interpreți de muzica populara care va vin in minte.

Aura Stoican: Angelica Stoican, Maria  Lătărețu, Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Nicolae Furdui Iancu

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri.

Aura Stoican: Eu în general iubesc oamenii, și atunci le spun că îi iubesc, le mulțumesc pentru felul în care m-au primit atunci când am fost în Mureș, și le doresc pace în suflet și în inimă, să le fie casele pline de dragoste, sănătate și fericire și să dea Dumnezeu să ne revedem sănătoși și tot voioși. Îmbrățișări calde tuturor!

Publicat în Interviuri interpreti folclor | Lasă un comentariu

Soții Septimiu si Roxana Pop: „Cântecele noastre sunt la fel ca şi toate celelalte: sunt o reflexie a vieţii de zi cu zi, a trăirilor pe care omul le are pe parcursul vieţii”

Septimiu și Roxana Pop își încep povestea vieții dintr-un sat de Câmpie, departe de zgomotul orașului și în deplină armonie cu faptul că toate au pe lume un rost. Muzica i-a unit și chiar dacă stau de mulți ani în orașul Luduș, aceștiea sunt strâns legați de viața simplă a omului de la țară. Vă invit să le cunoașteți povestea și idealurile în cele ce urmează.

 

Rep: De unde începe povestea voastră muzicală?

Septimiu și Roxana Pop: Povestea noastră muzicală începe cu momentul în care ne-am cunoscut. Dăruiţi fiind amândoi cântecului era intr-un fel zidită în noi dorinţa ca perechea aleasă pentru viaţă sa împărtăşească aceeaşi  aplecare asupra cântecului. Aici apare însă şi faptul că noi am crescut împreună şi în copilărie eram primii la care învăţătorii şi apoi profesorii se gândeau când era vorba de serbările școlare şi de interpretarea de cântece în cadrul acestora. Ne-am întâlnit aşadar la toate activităţile de genul acesta şi mai apoi la grupul vocal care a gravitat o vreme în jurul activităţii desfăşurate la căminul cultural.

În acelaşi timp, copii fiind, de la 10 ani am făcut parte împreună din echipa de jocuri populare a localităţii în care am crescut, Miheşu de Câmpie, participând în fiecare an la evenimente unde jocul şi cântecul popular era prezent. În vremea în care noi am crescut, Festivalul „Jocul din bătrâni” de la Tg. Mureş era evenimentul anual de la care nu lipseam.

Când drumul vieţii ne-a adus împreună, în jurul vârstei de 18 ani, am ajuns să fim şi pereche ca şi dansatori. Mai târziu când ne-am căsătorit a devenit clar că vom îmbrăţişa şi o cariera artistică pentru că la noi în casă cântecul nu contenea.

Având în vedere că Septimiu a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Alba Iulia şi apoi ale Facultăţii de Teologie, cântatul a primit şi formă cultă, datorită rolului pe care muzica îl are în pregătirea meseriei. Poate că şi meseria pe care a urmat-o mai apoi, aceea de profesor de religie l-a ţinut aproape de latura sentimentală a existenţei şi de manifestarea ei, în speţă cântecul.

Iar dacă a venit vorba de cântec , era clar că acesta nu putea fi decât cântecul popular. Noi am crescut ascultând Radio Cluj, care se auzea în tot satul, mai spre seara când era emisiunea cu cântece populare. Poate că şi vremurile ne-au influenţat , nefiind încă intrat curentul modern şi neexistând încă muzica comercială.

Aşadar, am gravitat în jurul cântecului popular, neîndrăznind însă să facem pasul, datorită faptului că încă interpretarea de muzică populară se încetăţenise ca fiind a marilor artişti care au existat de altfel şi care au şi reprezentat mai apoi sisteme de referinţă pentru noi.

În cele din urmă pasul l-a făcut Septimiu prin participarea la câteva festivaluri şi concursuri, odată cu aceasta apărând şi primele cântece originale sub coordonarea artistica a d-lui Sergiu Vaida Vitalian, în orchestraţia d-lui Ovidiu Barteş.

În acelaşi timp setea de cântec popular m-a determinat şi pe mine să încep pregătirile, participând la cursurile de canto organizate la Casa de Cultura „Pompeiu Hărășteanu” Luduş de domnul profesor  Pop Cornel. Astfel au început reprezentaţiile pe scenă la diferite evenimente culturale şi  la sărbători de genul zilele oraşului, odată cu acestea venind şi experienţa spectacolului, al evenimentului artistic.

Primii paşi fiind făcuţi, a urmat ceea ce era firesc şi necesar, apariţia primelor piese originale şi a primului album, „Amu cânt c-amu mi-i bine”. Acest album a fost lansat in anul 2014  şi cuprinde 10 piese realizate sub îndrumarea maestrului Emil Mihaiu de la Gherla şi a orchestrei Trio Ardealul formată din dl. Mihaiu Emil – vioara şi dirijor, dl. Ursui Kalman- acordeon şi aranjor şi dl. Zenu Zanc – contrabas şi braci. Am înregistrat acest album la Studio Glas Transilvan Cluj Napoca, avându-l  ca inginer de sunet pe dl. Oliver Veg.

Pentru că în orașul nostru o activitate de susţinere şi de promovare a folclorului şi a tradiţiilor populare există manifestată prin ceea ce este Ansamblul Ardealul, am găsit în coordonatorii acestuia, soţii Petru şi Mariana Pop o sursă consistentă de elemente autentice populare, de la texte vechi, melodii, obiceiuri şi costume populare, toate acestea împărtăşite cu noi, pentru a le păstra vii şi roditoare.

Rep: Cine v-a influenţat la început de carieră?

Septimiu și Roxana Pop: În ceea ce privește cariera muzicală, aceasta a fost influenţată în primul rând de muzica pe care am ascultat-o crescând. Poate că noi am prins tocmai perioada de glorie a muzicii populare româneşti cand ea, selectată prin marele Festival “Cântarea României”, era pusă în undă de  interpreţii de valoare ai folclorului românesc.

Ulterior a trebuit să identificăm corect cântecul popular şi fireşte am ajuns să căutăm interpreţii consacraţi din zona noastră. Interpreţi ca Leontina Pop, Dorina Oprea, Nelu Şopterean ne-au fost modele pentru tot ceea ce înseamnă prezenţa noastră ca şi artist, erudiţia în interpretare şi dragostea faţă de satul românesc şi tot ceea ce reprezintă el pentru cultura poporului român.

Rep: Descrieţi specificul cântecului luduşean?

Septimiu și Roxana Pop: Cântecul luduşean este exponentul cântecului de pe Câmpie. De cele mai multe ori cântecul era legat de melodiile interpretate la joc. În cele ce privește jocul, câmpia avea jocul de început sau şireagul, presupunând pornirea jocului într-un ritm lent, de cele mai multe ori bărbaţii erau cei care începeau şi apoi îşi chemau perechile. Începea apoi Purtata, care este un joc de doi, cu aspect legănat, presupunând mişcări în pereche de du-te-vino, de unde şi numele. Se trecea apoi la jocul numit Româneşte şi care se juca la fel în doi, însă partenerii se învârteau împreună în jurul axului locului fiecărei perechi, fiind un joc mai complex, cu paşi împiedecaţi, cu învârtirea femeii pe sub mână. Urma Târnăveana, un joc mai rapid,  cu paşi contra-timp, într-un ritm care a şi dat numele jocului, în el alternând jocul de doi cu elemente personale masculine. Din ea se trecea la jocul fecioresc sau ponturi şi apoi la hărţagul care se termina cu un joc aleatoriu pentru fiecare pereche.

Aceste jocuri populare au dat tendinţa pentru cântecele care se interpretau vocal, în special în ceea ce ţine de ritm şi de tempo, dar şi ca melodicitate. La cântecul vocal mai apar şi specii populare diferite, cum ar fi doina.

Cu ritm mai alert sau mai domol, cântecul din câmpie este rezultatul simbiozei etnice din această zonă. Se găsesc aşadar în el elemente din cântecul unguresc  (ceardaş) şi cel ţigănesc, însă cântecul din Câmpie are unele fraze muzicale care îi conferă specificul, după aceste terminaţii fiind uşor de plasat în zona din care provine.

Acestei zone îi este specific cântecul domol care are ca şi principală temă muzicală jocul de început, Șireagul, în diferite forme. Dar în aceeaşi măsură şi cântecele pe ritm de târnăveană şi pe cel al ponturilor relevă în aceeaşi măsură caracterul cântecului de pe câmpie.

Rep: Cum v-aţi descrie fiecare costumul popular?

Septimiu și Roxana Pop: Costumul popular bărbătesc este compus din cămaşă, vestă (laibăr), pantaloni, şerpar (brăcinar), iar în picioare pantofi. Cămaşa bărbătească este cu pomnişori (are mânecile bufante) şi este cusută în puţine locuri cu model, ea nefiind foarte împopoţonată. Laibărul este croit din pănură neagră şi se poartă neîncheiat. Pantalonii care se poartă pe Câmpie sunt din cânepă cu croiala dreaptă, nu mulaţi pe picior, cu manşetă jos. Brăcinarul pe care îl port eu are peste o sută de ani. El încingea cămaşa pe la mijloc.

Costumul meu popular, femeiesc, este compus din cămaşă, poale, cătrinţe, vestă, năframă neagră, tricolor la mijloc şi pantofi în picioare. Cămaşa este din etamină, cusută cu aţă neagră cu model în cruciuliţe, model care se desfăşoară de-a lungul mânecii și pe piept. Mânecile sunt largi, iar la gât se leagă cu un şnur negru. Poalele sunt din pânză albă, cu dantelă jos. Poalele cu care jucam erau mai scurte, din etamină, cusute cu aţă neagra, cu acelaşi model jos ca şi cămaşa. Cătrinţele sunt din postav negru, cusute cu un model destul de delicat, cu aţă neagră si sârmă aurie (acea sârmă pe care azi nu o mai găsim). Cătrinţa din faţă are ciucuri jos, iar în rest ca şi cea din spate o dantelă neagra. Acelaşi model se regăseşte şi pe vestă, care este din braşon, cusută cu aţă neagră şi sârmă aurie. Năframa este neagră, iar pe margine are ciucuri. Tot ca o paralelă cu  năframa de la joc, aceasta era tot neagră şi fără ciucuri, iar fetele nemăritate își puneau câte o floare de muşcată. Tricolorul de la mijloc este ţesut.

Rep: Ce aţi adunat în lada de zestre ?

Septimiu și Roxana Pop: Lada noastră de zestre a apărut din dorinţa de a păstra câte ceva de la bunici şi apoi s-a completat, dintr-o sete de vechi şi totodată pentru că obiectele mai poartă ceva din aerul vremurilor contemporane lor.

Avem o colecţie care adună peste 100 de farfurii vechi, ulcioare, vase de lut din toate domeniile lor de întrebuinţare. Apoi am adunat peste 15 lămpi vechi, fiare de călcat, multe elemente legate de şezători vârtelniţe, sucale, fus, heșelă (piaptăn pentru cânepă) şi diferite prosoape cusute (ştergare). Totodată am adunat şi elemente de mobilier din care pe departe valoroase sunt două conopeie de peste o sută de ani. Deci, mai toate obiectele pe care le-am întâlnit în gospodăriile bătrânilor noştri se regăsesc în colecţia noastră.

Dar, de departe cele mai frumoase sunt costumele populare. Primul rând de haine populare fiecare din noi îl avem de la bunici. Mai apoi am căutat,  şi din câte costume populare am găsit, am reuşit să adunăm fiecare câteva. După ce trecerea timpului a făcut ca să ajungem să promovăm cântecul de pe câmpie şi la televiziuni, am avut bucuria ca oameni cu drag de tradiţie să ne dăruiască pur şi simplu costume populare cu dorinţa afirmată ca ele să fie purtate şi văzute şi de alţii.

  1. Despre ce cântă soţii Pop? Ați cunoscut rapsozi populari locali de la care ați avut de învățat sau preluat repertoriu?

 

 

 

Septimiu și Roxana Pop: Cântecele noastre sunt la fel ca şi toate celelalte: sunt o reflexie a vieţii de zi cu zi, a trăirilor pe care omul le are pe parcursul vieţii. Sunt cântece de drag, cântece pentru părinţi, cântece despre viaţă, cântece satirice şi cântece de jale, doine şi hore mişcate. Deşi viaţa satului s-a schimbat radical, cântecul popular ne oferă posibilitatea de a exprima totalitatea trăirilor umane destul de aproape de cele care erau odinioară.

Avem ca ajutor însă o sumedenie de culegeri de folclor în care există texte culese din popor, care deja au adunate în ele toate dorurile ţăranului român. De asemenea avem ca moştenire multe texte de la unii rapsozi locali pe care am avut bucuria să îi cunoaștem, cât şi linii melodice, mai mult sau mai puţin originale, pe care aceştia le-au cântat în diferite ocazii cu diferite texte Maria Nemeș, Dumitru Beldean, Jucan Grigore de la Miheşu de Câmpie, Mariana Pop şi Blaj Margareta de la Luduş.

Deşi unele teme din folclor nu se mai regăsesc astăzi în cotidian, cum ar fi cântecul de cătănie, totuşi dragul de neam şi de ţară ne-a făcut să ne îndreptăm şi spre cântecul patriotic, primul fiind deja apărut.

În aceeaşi măsură pricesnele şi colindele fiind un alt mod de a cânta sentimentele românului, de data asta sentimentul religios, se regăsesc în ceea ce cântăm noi. Am avut bucuria de a participa în fiecare an la festivaluri şi spectacole de colinde şi mai rar la cele de pricesne, unde am reînviat câteva colinde vechi, pe care ni-i le-a adus dna Pop Mariana şi dna Blaj Margareta si totodată cele pe care le ştiam din copilărie.

Rep: Cum apreciați că publicul de azi ştie să aprecieze creațiile tradiționale?

Septimiu și Roxana Pop: Publicul de azi apreciază cu adevărat creaţiile tradiţionale şi asta datorită libertăţii de alegere care există astăzi. Când mai demult erau în cristalizare şi erau studiate tradiţiile noastre, erau ca şi elemente artistice, aproape unice. Astăzi, cu explozia de artistic, gândind la toate mijloacele media şi apoi la toate genurile de divertisment, având în vedere că există mulţi care apreciază tradiţia, aceştia o fac foarte argumentat. Suntem norocoşi că mai avem printre noi oameni care să ne povestească cum era odinioară şi să ne arate cum să nu ne pierdem rădăcinile.Tot mai multe instituţii au ca şi activitate regăsirea tradiţionalului şi acest lucru nu poate fi decât benefic. Folclorul a fost si este dinamic. A fost în perioada de aşa-zisă formare şi este astăzi, când încercăm să-l conservăm şi să-l transmitem mai departe.

Deci, publicul de astăzi ştie să aprecieze creaţiile populare în toată diversitatea lor, dorindu-şi prin aceasta să aibă aproape o fărâmă din înaintaşii săi şi din ceea ce era poporul român.

Rep: Este luduseanul receptiv la tradiţional?

Septimiu și Roxana Pop: Luduşeanul de azi este foarte receptiv la tradiţional. Oraşul nostru este oarecum centrul localităţilor rurale din zonă şi locuitorii lui îşi au cu toţii rădăcinile în aceste localităţi. De la faptul că tradiţia le poate aminti unora de copilărie, până la faptul că îşi pot creşte copiii în dragoste de ţară prin ansamblurile de dansuri populare care există în oraş, luduşeanul este receptiv la tradiţional. Cântecul şi jocul popular sunt cel mai des întâlnite ca şi reprezentante ale folclorului în activitatea Casei de Cultură şi în ceea ce astăzi sunt zilele de sărbătoare ale oraşului, evenimente care adună cel mai mare număr de spectatori.

Totodată în diferite grupuri se promovează pretinderea costumului popular, a colindelor vechi şi ale unor obiceiuri mai mult sau mai puţin pur folclorice, dar care să ţină de identitatea naţională. De asemenea zilele de sărbătoare naţională şi cele cu însemnătate religioasă sunt momente la care tradiţionalul îl însoţeşte pe luduşean.

Poate fi considerat un privilegiu ca facem parte din comunitatea luduşeană unde sunt promovate toate aceste valori unde găsim sprijin atât din partea Primăriei oraşului, cât şi din partea conducerii Casei de Cultură, cât şi de către  fiecare dintre noi. Cred că toţi suntem o părticică mică din ceea ce este tradiţional şi împreună putem face ca ceva demult uitat să iasă la lumină şi să dăinuiască în timp.

Rep: Vă regăsiți in actualul curent de promovare a tradiționalului?                 

Septimiu și Roxana Pop: Deşi odinioară folclorul şi tradiţionalul era intr-un fel rezervat celor pe care i-am numit monştrii sacri, în ultima vreme prin tot ce înseamnă explozia mijloacelor  media , folclorul a devenit sursă de venit şi de influenţă pentru mulţi. Autenticul însă este puţin şi uneori prezentat trunchiat.

În activitatea noastră ne-am asumat această direcţie , de a reprezenta pe cât mai mult posibil tradiţiile zonei noastre, Câmpia Transilvaniei, chiar dacă comercialul ar putea fi mult mai profitabil din punct de vedere material. Totuşi ne-am regăsit intru totul în ceea ce înseamnă folclor, aşa că este o alegere firească. De la originalitatea cântecelor şi apartenenţa lor la zona de câmpie până la costumele pe care le-am căutat am regăsit frumuseţea zonei, aşa încât este o onoare de a fi parte din ceea ce dă cu adevărat identitate naţională, venind direct de la rădăcină, anume folclorul.

Cea mai bună promovare a folclorului o facem în ceea ce înseamnă familia noastră. Fiind binecuvântați de Dumnezeu cu două fete, Carmen și Bianca, le-am insuflat prin ceea ce văd în jurul lor dragostea de cântec în primul rând și de tradițional. Ambele fete cântă, cea mare, Carmen, făcându-și deja debutul prin concursurile și festivalurile la care a participat, unde a și fost răsplătită cu premii, și apoi prin cântecele ei personale cu care va apărea pe următorul nostru album.

Suntem încă pe drum, avem încă multe de înţeles şi de descoperit din ceea ce este cu adevărat folclor, dar poate că vom avea un loc în dinamica folclorului, în etapa în care el se găseşte astăzi.

Rep: Cum ați defini folclorul?

Septimiu și Roxana Pop: Folclorul a fost definit de specialişti în multe feluri, fiecare acoperind mai mult sau mai puțin rolul şi importanţa lui. Folclorul este totalitatea obiceiurilor, tradiţiilor şi manifestărilor populare, ale omului simplu, în toate momentele importante din viaţa lui şi ale comunităţii. El a fost multă vreme practicat şi transmis prin viu grai. Abia înspre zilele noastre s-au făcut studii de specialitate şi folclorul a fost consemnat în scris şi a devenit subiect de cercetare. În sine cei care l-au pus în practică n-au făcut decât să se exprime după cum au simţit şi cum au văzut la înaintaşii lor.

De aceea folclorul este baza culturii unui popor, el fiind cel la care revenim mereu pentru a ne defini corect identitatea ca neam şi ţară.

 

Publicat în Interviuri interpreti folclor | Lasă un comentariu

Lansare de carte

Cuvânt-înainte Nasca

Publicat în 1, Galerie foto | Lasă un comentariu