Jurnal de calatorie – Makedonia einai Ellada


O altă Grecie: “Makedonia einai Ellada” – Macedonia este Grecia

 

Călător printr-o ţară plină de neprevăzut, mai zăbovesc preţ de câteva zile în nordul Grecia, în binecunoscuta zonă numită Macedonia, în apropierea oraşului Florina. Săptâmâna trecută vă posteam de lacuri şi insule însă de data asta vorbim mai mult despre pământ. Am afirmat în reportajul anterior despre faptul că pentru un grec, primordial e cultura, limba şi muzica pentru a defini o ţară, o naţiune şi nicidecum graniţele mai mult sau mai puţin impuse. Propun să facem o altă călătorie, mai mult sau mai puţin imaginară la graniţa Greciei cu Macedonia.

Dacă veţi ajunge în ţinuturile grecilor veţi auzi foarte rar spunându-se despre Macedonia ca fiind o ţară. Nu am de gând să pledez sau să fac lobby pentru o parte sau alta, însă e de la sine înţeles că locuitorii acestei mici ţări, ca de altfel şi urmaşii Imperiului Otoman nu sunt la sufletul grecilor şi asta e lesne de înţeles. Călător prin acele locuri am auzit foarte des spunându-se: “Makedonia nu e nimic” sau aeastă ţară o numeau “Skopia” duupă numele capitalei. Mai mult, cel mai apropiat oraş Bitola este numit de către greci Monastery – Mănăstirea. Sâmburele de la care am pornit este o inscripţie pe care am zărit-o pe o tablă de circulaţie, unde cu litere mari scria “Makedonia einai Ellada” adică Macedonia este Grecia. Oraşul Florina, foarte aroape de graniţă era şi este unul care întreţine schimburi comerciale cu macedonienii lui Tito. E inutil a vă mai spune că odată cu împărţirea administrativă a teritoriului, o bună parte ce aparţinea Macedoniei istorice a trecut la fosta Yugoslavie, iar ulterior a devenit FYROM şi apoi Macedonia. La trasarea graniţei, mulţi greci au rămas de partea celalată a graniţei, însă o bună bucată de vreme au continuat să îşi viziteze rudele din Grecia. Scenariul vi se pare unul cunoscut, nu-i aşa? Şi că tot vorbeam de ideea de la care am pornit, într-una dintre zile mi-am dorit să ajung la graniţa acestei ţări. Total atipic, pentru că plouase niţel, lucru extrem de rar în Grecia, ne îndreptam spre graniţă, iar la un moment dat, pe un indicator ce parea destul de nou scria “Spre Yugoslavia”, în nici un caz spre Macedonia.

Stăm la un pahar de răcoritoare, chiar în apropierea punctului de trecere şi evident încep a curge amintirile şi memoriile oamenilor locului. Astfel, unul dintre ei, trecut bine de 60 de ani îşi aduce aminte că mai ales în perioada de vară, în satele greceşti de la graniţă se organizează o serie de serbări asemănătoare cu “fii satului ” de la noi, ocazie bună pentru grecii din Macedonia să îşi viziteze rudele. Într-unul dintre ani, oaspeţii veniţi, după o masă câmpenească au început să protesteze asupra faptului că nu mai vor să le fie limitată trecerea dintr-o parte în alta a ţării. Pentru o regiune unde nu se întâmplă mare lucru, acest eveniment este unul memorabil. Şi apropo de treceri, obţinerea unei vize pentru a trece în Grecia dinspre Macedonia nu este tocmai uşoară, poţi aştepta chiar şi şase luni, deci o călătorie la rudele tale, dacă eşti macedonian ar trebui bine chibzuită şi gândită. O bună bucată de vreme macedonienii îşi găseau de lucru în această parte nordică a Greciei, cu aspect muntos, care produce cărbuni şi care dispune de termocentrale, într-un număr important. Dacă tot suntem la această parte descriptivă a zonei mai trebuie spus că lângă oraşul Florina, reşedinţa de vară a multor greci, există izvoare de apă minerală, puţinele cu apă carbogazoasă (“metaliko nero”) din ţară. Mai facem câteva poze de amintire şi ne întoarcem în oraşul de reşedinţă, Florina.

Oraş tipic de munte, situat între două masive muntoase, Florina rămâne o capitală a liniştii. Locul în care fiecare se întâlneşte cu fiecare, se salută şi beau împreună cafeaua. La una dintre terase, aflându-mă într-o zi, apare o doamnă “kyria”, la vreo saptezeci şi de ani care salută foarte politicos alte trei doamne, la o vârstă apropiată, cu expresia “ce mai faceţi fetelor?”. Spune şi asta multe despre un stil de viaţă. La noi persoanele de vârsta a treia ocolesc astfel de locuri. Dă-i grecului o cafea şi un subiect de dezbatere şi nu mai ai treabă cu el, ore în şir. Şi să mai vorbim despre îndrăzneala şi curajul lor, grecii din Florina au reuşit să mute un stadion din centrul oraşului, la periferie, iar în locul lui să amenajeze un parc. Iubitorii de arhitectură vor găsi în Florina o serie de clădiri şi imobile absolut interesante, mai ciudate decât în alte părţi vizitate. Respectul este o virtute şi călători prin zonă nu veţi fi deranjaţi cu absolut nimic de gazdele dumneavoastră. Ca să încheiem capitolul descriptiv al oraşului vă mai spun că pe unul dintre vârfurile muntelui a fost plasată o cruce mare luminată noaptea vizibilă de departe (doar se cunoaşte stricta legătură a elinilor cu Dumnezeu), iar mai aproape de centru există un muzeu de istorie, care conţine în mare parte pietre funerare şi mozaicuri.

Ştiu, încă nu am vorbit nimic despre mâncare! Mă gândesc cu care să încep. Ştiaţi că şi grecii au “micii” lor? Sunt mult mai mici şi am impresia că înainte de a fi prăjiţi au fost fierţi şi apoi lăsaţi câţiva stropi de zeamă de lămâie să le de-a savoare. Salata de crudităţi sau legume se mănâncă întotdeauna prima, urmată eventual de o specialitate de brânză, care poate fi o “tyropita”- plăcintă cu brânză, iar apoi masa se umple de bunătăţi alese, mai puţin ciorbe. Pâinea este doar aşa să ai cu ce să iei sosul din salată, masa fiind un moment foarte intim. O altă specialitate pe care o recomand este clătita cu şuncă. Se face o clatită mare în care se pune brânză şi bucăţi de şuncă, apoi se împătură în patru. Vă asigur că vă săturaţi doar cu una. Şi mai la final am ales o altă specialitate pe care nu am găsit-o decât în Florina: splină de vacă, umplută. Umplutura e formată din bucăţele de carne, condimentate şi care îţi lasă gura apă. La aceasta mai merg şi câţiva ardei copţi şi un vin bun. Specialitatea în sine nu costă mai mult de 13 – 15 euro şi unde mai pui că te alegi cu un desert cu dulceaţă de mandarine. Încă un sfat, dacă puteţi alege să mâncaţi într-un oraş sau vreo tavernă rurală, alegeţi-o pe ultima vă poate surprinde cu reţetele sale, fiecare tavernă fiind o afacere de familie cu reţete proprii, în maniere proprii. Ce spuneţi data viitoare de un tur al Thessalonikului?

Mihai Teodor Naşca

Acest articol a fost publicat în Jurnal de calatorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s