Jurnal de calatorie – Meteora – intre cer si pamant


De regulă atunci când vorbim despre Grecia şi mai ales atunci când vorbim în calitate de turist, în mintea noastră sunt formate o serie de puncte strategice, locuri pe care le ştim sau am auzit pe alţii vorbind despre ele. Cred că sunteţi de acord cu mine că cele mai frecvente locuri amintite despre Grecia sunt Thessaloniki, Atena, Paralia Katerini, Corfu, Rhodos, Creta sau Meteora şi Aghion Oros sau Muntele Athos.

 

 

 Dacă timpul îţi permite şi iei la pas şi alte locuri ale Greciei, ajungi să înţelegi mai bine o naţiune, un popor atât de diferit în multe privinţe decât altele. Mi-am propus să văd şi altceva din vechea Eladă, să umblu pe drumuri mai demult uitate şi care ascund privelişti şi poveşti la fel de interesante ca şi celelalte locuri atât de bătute de turişti. Locul pe care doresc să vi-l prezint azi este unul destul de cunoscut: Meteora.

Un nume venit din ceruri

Pe drumul ce duce dinspre Larisa spre oraşul Ioaninna, în ţinuturile Greciei Centrale din Prefectura Thessaliei, undeva mai spre mijlocul distanţei, aproape de Munţii Pindului, se află câteva formaţiuni stâncoase destul de stranii şi abrupte, la baza localităţii Kalampaka. Trebuie să mărturisesc că, atunci când am auzit şi văzut Meteorele pentru prima dată, m-am gândit că numele acestora trebuie să vină neapărat de la meteoriţi. Gândul m-a dus la acestea, întrucât pietrele muntelui par a fi pietre căzute din cer, taman în milocul unei aşezări plane. Şi dacă suntem la  nume şi originea lor, am vrut să aflu de la localnici provenienţa acestuia. Astfel, potrivit unora, numele vine de la rocile suspendate, alţii spuneau că această denumire are însemna, în vechea greacă, între cer şi pământ. Dacă aveţi ocazia să vedeţi cum arată mănăstirile construite pe vârfuri de munte, o să îmi daţi dreptate. Dar să revenim la istorie, nu la istoria pietrelor din Meteora, care potrivit  specialiştilor, ar depăşi vârsta de  şase mii de ani, iar aici ar fi fost o mare, ci la istoria complexului de mănăstiri, şase la număr în prezent, complex considerat ca fiind al doilea ca mărime după Muntele Athos sau Aghion Oros, aşa cum îl denumesc grecii. Primele date legate de existenţa Meteorei ca şi centru spritual datează din secolul al 11-lea, începutul secolului al 12-lea, când Atanasios, un discipol al unui călugăr din Athos, vine în aceste locuri şi înfiinţează un aşezământ monahal, un fel de stat monahal centrat în jurul Mănăstirii Theotokos (Maica Domnului).

O singură mănăstire pentru măicuţe

Două secole mai târziu, în aceste locuri extrem de greu accesibile la acea dată se construiesc aproximativ 20 de mănăstiri, la care se adaugă şi peşteri sau stabilimente pentru o singură persoană. Din cele douăzeci de mănăstiri, azi mai pot fi găsite doar şase, dintre care una singură, Sfântul Ştefan, adăposteşte măicuţe, restul fiind pentru călugări. Aşadar, cele şase mănăstiri pe care le puteţi vizita acum sunt: Sfântul Ştefan, Sfânta Varvara Roussanu, Sfânta Treime, Sfântul Nicolae, Sfântul Varlaam şi Marea Meteoră, numărul de călugări fiind  de aproximativ 10 în fiecare loc. Dar să revenim la istorie şi la motivele pentru care se construiau mănăstiri atât de inaccesibile. Să nu uităm de ocupaţia otomană, dar şi de hoţii de averi, pentru că e lesne de înţeles că o mănăstire nu este nu numai un loc de rugăciune, ci şi un loc de depozitare a averilor bisericii. Muzeele mănăstirilor de aici păstrează acum o serie de obiecte de cult specifice, cărţi extrem de vechi şi o mică părticică din ceea ce înseamnă tradiţia ortodoxă. Locul este acum destul de vizitat de către turişti, pentru cei aflaţi în Thessaloniki (Salonic), o escapadă e numai bine venită. A, şi dacă treceţi prin Trikala, un alt oraş din aceeaşi regiune a Thessaliei, mergeţi neapărat pe la “zahaorplastia lui Iorgos” în Piaţa Miresei, pentru ceva dulce şi răcoritor, făcut numai din produse naturale. Asta a fost doar o paranteză. În timpul celui de-al doilea război mondial, o parte dintre mănăstiri a fost distrusă în întregime; altele mai păstrează câteva urme asupra faptului că au existat acolo, în coasta stâncilor abrupte. Dacă o bună vreme, călugării urcau în mănăstiri cu telefericul arhaic, acum există curent electric, scări săpate în stâncă, drumuri moderne, conexiune internet şi alte facilităţi specifice erei actuale.

Oamenii vin mai mult să vadă şi că cumpere, mai puţin să se roage

Mai este adevărat că zona tinde să  fie una predominant turistică, oamenii vin să vadă, să cumpere şi poate mai puţin să se roage. Într-un top al vizitatorilor străini, românii ocupă locuri fruntaşe. Povestim de cumpărături şi de preţuri evident pentru suveniruri şi  trebuie să spun că intrarea într-o mănăstire costă aproximativ 2-3 euro. O mică sticluţă cu mir e aproximativ cinci euro, iar o brăţară specifică face 4,5 euro. Dar merită văzut acel loc… Dacă aveţi un ghid bun, unul care are răbdare şi talent în povestire, vă poate spune că, la câţiva kilometri de Meteora, se află o stâncă asemănătoare cu Scaunul Domnului din judeţul Mureş. Numele acesteia este asemănător cu acesta şi cred că poveştile ce se formează în jurul stâncii sunt asemănătoare. Sunt multe alte lucruri de văzut şi admirat şi nu mi-am propus să fac o istorie a locului, ci să retrăiesc cu ochii minţii privelişti unice, poveşti de altădată, o îmbinare a binelui şi a liniştii. Meteora, între cer şi pământ, între rai şi iad, o scară spre cer asemeni rugăciunilor. Atingi stâncile şi simţi o istorie, cu fapte, oameni, locuri…

Acest articol a fost publicat în Jurnal de calatorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Jurnal de calatorie – Meteora – intre cer si pamant

  1. kassandra spune:

    un million d’années. à l’ échelle cosmique, le temps d’un rêve…
    d’un soupir du grand vent stellaire qui hante éternellement l’espace…

  2. Rudolf Moca spune:

    Draga Mihai,…..am citit cu interes, curiozitate,fascinatie si -recunosc- cu placerea curiozitatii de a lectura un text inedit, care-ti confera (in acelasi timp) informatia si placerea lecturii! De ce publici un „Jurnal de calatorie”? Sadoveanu, in memorabilele lui peregrinari, calcand „firul ierbii si sufletul pietrii” a descris atat de minunat locurile care l-au incantat, incat literat- peisagistul ramane un „Grigorescu al literaturii romane”! Sunt convins ca, harul cu care Dumnezeu te-a inzestrat, face ca „penelul penitei tale” sa imbine culorile pastelate ale spiritului cu estetica frazei, din care sa rezulte o imagine mirifica ce te atrage -inexplicabil- spre „Muntele Sfant” pentru a te ” sfinti” in maretia creatiei, a te purifica si a inmagazina energia pamantului sfant ! Minunate pozele (chiar si cele „rasturnate”:)) )! O adevarata incantare pentru spirit, pentru ochi, pentru hrana trupului meu -de prea putine ori „invitat la masa trufandalelor esteicii literare” ! Multumesc Mihai ! Ma bucur si…( repet): iti multumesc pentru ca imi permiti sa ma consider a fi prietenul tau ! Cu drag Rudy Moca.

  3. Mihai Nasca spune:

    Stimate prietene… cuvintele tale ma onoreaza si stiu ca esti sincer! Ma bucur ca ti-a placut!

  4. Andrei P. spune:

    Foarte frumos redat, ma pregatesc si eu de un traseu destul de interesant acum de paste Bucuresti – Meteora – Lefkada🙂

    Tin sa mentionez ca sunt un iubitor al greciei😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s