Jurnal de calatorie – In Sfantul Pantelimon cel vechi


Jurnal de calatorie – In coasta Muntelui zeilor

Raman la ideea mea fixa, oricat ar incerca altii sa ma convinga ca nu e asa, la faptul ca Muntele Olimp adaposteste in el resurse nebanuite de energii binefacatoare, doar nu degeaba au scris unii si altii despre el si nu degeaba grecii spuneau ca pe acest loc salasuiesc zeii. Si cum foc fara fum nu iese, iar intr-o calatorie e bine sa calatoresti aleg pentru a vesdea pentru a nu stiu catea oara, satul Sfantul Pantelimon cel vechi situat in coasta Muntelui Olimp, cel care ofera vedere spre Pieria, tinutul intins intre Valea Tembi si Thessaloniki. De aici, din acest sat cel putin ciudat ai vedere spre marea cea albastra si senzatia ca esti la adapost de orice pericol.

Mi-aduc aminte ca in urma cu ceva vreme, aflandu-ma pentru prima data in aceste locuri, aproape de Castelul lui Platamonas, locul unde marea se apropie periculos de munte am constatat ca grecii au un stil aparte in a-si construi principiile dupa care sa isi duca viata. Prima mea vizita in Vechiul Sfant Pantelimon s-a petrecut in vara anului 2007 si am acum in minte un episod interesant. La intrarea in sat, acolo unde iti lasi masina, deoarece satul nu prea ofera  conditii pentru a fi parcurs cu o masina, ne-a intampinat un “skilakos”, un catelus ciobanesc, mare, dar prietenos venit parca in intampinarea  noastra incercand sa descopere daca nu cumva noi suntem stapanii lui, aceia care l-au abandonat cu ceva vreme in urma si care au luat drumul oraselor mari in cautarea de slujbe bine platite. Fricos din fire m-am apropiat cu destul de multa teama de acest caine, simbolul a ceea ce fusese satul odata, pastori, turme, oi, capre si un trai agrar sanatos.

Intram in sat dupa o lunga panorama a Olimpului si Pieriei, acea campie, cat vezi cu ochii scaldata in Marea Egee. pe un stalp, o multime de indicatoare pe care eu am numit-o harta satului. Multe hieroglife in greaca veche si cea noua, indreptandu-ne spre diverse taverne si locuri de inchiriat. E drept, satul e linistit, vizitat pe tot

parcursul anului insa cei care locuiesc aici permanent sunt foarte putini. Am nimerit intr-o zi de vara, aproape de Sf Marie, in luna august si cu toate acestea, pe langa turistii curiosi erau si proprietari care isi reparau sau modernizau casele. Caldura ne imbie sa o luam pe potecile satului deoarece nu le poti numi strazi si ajungem la o taverna, centrala, langa biserica satului numita “Platanul – O Platanos”, unde un chelner primitor s-a oferit sa ne fie ghid printr-o istorie a satului. Astfel, aflam de la primitorul nostru grec ca satul ar fi inceput sa fie construit prin anul 1850, iar dupa numai 115 ani, satul incepe sa fie parasit, localnicii construiesc la numai cativa kilometri mai jos, un alt sat numit Noul Sf Pantelimon. Ceea ce i-a determinat pe localnici sa schimbe locatia initiala nu este foarte clar explicat dar suntem convinsi ca motivele au fost destul de seriose. Imi iau un servetel de pe masa si incep sa imi fac insemnari cu un pix, pentru ca anii incepusera sa fie din ce in ce mai multi. In 1973 din cauza imbatranirii satului, scoala a fost inchisa din lipsa de elevi, un prim pas pentru ceea ce urma sa se intample in acel sat, adica depopularea. Dupa 10 ani s-a produs un fenomen invers, adica oamenii au revenit in sat si multe dintre case au fost reconstruite pe banii lor. Trei ani mai tarziu, timp de alti trei ani, satul beneficiaza de un program LEADER, trebuie spus ca la aceasta vreme, Grecia era deja membru al Uniunii Europene. Pana in anul 1999, in acest sat nu exista electricitate si doar un singur telefon functiona. In prezent doar doua familii  locuiesc permanent  in sat, celelelalte familii locuiesc aproximativ opt luni pe an in acest sat, ele vin de regula din orasele apropiate precum Larisa Edessa, Evzoni, Katerini sau Thessaloniki.

Stam la o apa rece si fac inregistrarile pentru montajul video si ascultandu-l pe Giorgos, ghidul nostru virtual, incep sa plutesc prin diverse etape ale dezvoltarii satului. Poate caldura, paote aerul in sine imi creaza astfel de pase prin buzunarele timpului si vorbele lui Giorgos creaza imagini vii in mintea mea. Am mai spus si ma repet… cand ajung in Grecia simt ca am ajuns la un capat de drum, dar nu in sensul acela al nenorocirii ci in sensul bun al cuvantului. In timp ce aceasta poveste virtuala se desfasura la terasa vecina, care nu se detasa in mod vizibil de a noastra soseste un grup de romani. Stau si privesc cu uimire cum li se dau sfaturi pretioase si sunt tratati ca niste copilasi neastamparati desi varsta lor e trecuta bine de 40 de ani. “They are from your country?!. Because they are speaking something between russian and italian”. “Indeed” raspund avand senzatia ca totusi sunt prea multi romani intr-un singur sat. Incep sa percep reactia celor din jur si chelnerul ne spune intr-o engleza aproximativa ca romanii sunt niste indivizi draguti si mereu politicosi. Imi spun in barba ca poate chelnerul stia ca sunt roman si nu voia sa ma faca sa ma simt prost cu conationalii langa mine. Incerc sa ma apropii de ei, intrand in vorba, fiind la peste doua saptamani diferenta de cand sunt plecat de-acasa. Ma privesc curios si cam neincrezatori. Imi spun cateva cuvinte in barba si ii las in plata Domnului, poate asa e mai bine si probabil ca individualismul e un flagel in crestere si in Romania. Poate suntem prea multi si acolo. In acea zona a Greciei romanii au acces, multi turisti alegand ca destinatii Nea Poroi sau Paralia Katerini, iar pana in Vechiul Sfant Pantelimon o calatorie este numai binevenita, oricum aceasta destinatie este bine stabilita in circuitele turistice.

Mai iau o gura de aer, convins de ideea ca intr-o buna zi o sa mai vizitez acest loc. Aflu ca daca imi doresc o camera pentru sarbatorile de iarna trebuie sa imi fac rezervarea inca de acum si nu va fi deloc ieftin. Imi inchipui satul iarna, plin de zapada, imi revin…acolo nu prea ninge decat in rare conditii meteo… dar o fi bine si asa. Ma uit inapoi in sat il admir ca si cum l-as parasi pt o vecie, mai inchid o usa a sufletului  si imi spun sunt multe de vazut, deci fruntea sus!

Mihai Teodor Nasca

Acest articol a fost publicat în Jurnal de calatorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s