Jurnal de calatorie – Pilio – misterul unui munte al centaurilor


Pilio – misterul unui munte al centaurilor
Recunosc, mi se facuse dor, dar un dor asa de adanc ca si apele golfului Volosului! E ceva acolo si o data deschis precum cutia Pandorei ies la iveala o serie de trairi. Muntele Pilio, plaja, oamenii, livezile intinse de maslini, satele cocotate pe coasta muntilor, unde numai incendiile ar putea ajunge atat de repede… si toate astea te fac sa te intorci. Si ma intorc doar cu gandul acum, rememorand o serie de trairi de acolo din tinuturile Thessaliei de sud, in prefectura Magnesia, a carei capitala este orasul Volos. Mi-aduc aminte de prima vizita in Volos, la doar o ora si ceva distanta de Larisa. Eram asa de nerabdator sa vad tot ce se putea vedea sa aflu multe despre cea care odata, probabil mi-a fost tara aleasa pentru a locui in ea. Mergem cu masina pe autostrada, cu vesnicele opriri la locurile unde trebuie sa platesti cate 1,5-2,5 euro, taxa de drum si cu privirea mereu atintitat cand in dreapta, cand in stanga… sa nu pierd nimic. Sincer prea multe nu erau de vazut, insa aflu ca acest nou drum spre Volos nu este agreat de toata lumea si ca ar exista un drum mai vechi, pentru care nu trebuie sa platesti. Campii aproape goale sau cu celebrele culturi de cartofi sau fasole in floare… si mai nimic altceva. Stiam ca mergem spre o peninsula si asta imi dadea impresia ca o sa compenseze ariditatea peisajului anterior. Pe drum povesti si informatii, cate sa scrii o carte si parca niciodata suficiente. Dintr-odata dealuri mai rosiatice si fabrici si uzine, mai precis zona industriala. Nu prea interesant as putea spune insa ceea ce era frumos deabia acum incepea.

Daca ajungeti in Volos, neaparat trebuie sa vizitati gara. Una mica si nesemnificativa dar plina de traditii. Programul trenurilor, pe langa afisajul electronic  este scris si cu creta pe o placuta exterioara, doar asa sa nu uitam cum se facea din totdeauna. Strazi inguste insa locul de promenada ramane portul, unde cat vezi cu ochii pe faleza sunt intinse terase. Tot aici si Universitatea din Volos, cu vedere spre mare. Recomandabil ar fi sa faceti aici o plimbare seara… are un alt aer, o alta atmosfera si nu ar fi exclus sa auziti si romaneste.

Lasam in urma Volosul si pornim spre peninsula Pilio, locul de salas al miticilor centauri si nu pot sa nu observ ca linia ferata ingusta ne tine isonul o buna bucata de drum, chiar pe locul pe care il numim trotuar… dar nimic nu ma mai mira la greci. Liberi in gandire si fapte asa au considerat ca e necesar. Peisajele incep sa se schimbe, turismul infloreste, iar in dreapta drumului plaja si marea. Trecem prin Agria si daca nu ma insel aici am aflat despre o casa posedata de  fantome. E pustie si chiar stranie… langa ea numai cladiri frumoase si aflu ca mai multe generatii de proprietari s-au sinucis. Mi-aduc aminte de filmul Red Rose. Mintea imi zboara departe si cu ochii mintii pot spune ca am vizitat acea casa… sincer pana acum nu s-a intamplat nimic.. dar nu mi-as dori sa o cumpar!! Ajungem in Lefokastro, alta plaja ce ia nastere sub coasta muntelui si ne oprim pentru o clipa aici. E soare si cald, o constanta in Grecia si descopar o alta parte a libertanismului grec. Oameni carora nu le pasa atata timp cat nimeni nu ii deranjeaza… Fiecare face plaja asa cum doreste sau asa cum l-a lasat natura, fara sa fie aici o plaja de nudisti… si totusi ma bucur ca exista locuri pe pamant si oameni care nu se opresc in niste granite autoimpuse. Luam din energia fotonica si mergem ami departe Pilio este fascinant si doar sa stai si sa admiri cum mare imbratiseaza coastele pietroase astamparandu-le setea specifica locurilor aride. Ne intalnim cu oameni buni… mereu zambitori fara sa ne fi cunoscut vreodata. Vorbim si mai schimbam impresii. Locul e asa de linistit ca imi vine sa uit de mine. Salasul mitologic al centaurilor, Peninsula Pilio, cu padurile sale de castani, stejari si fagi dar si intinsele livezi de maslini  este una dintre cele mai frumoase regiuni de pe continent. Aerul de munte este parfurmat de plantele renumite in Antichitate pentru proprietatile lor vindecatoare.

Raman la idea potrivit careia grecii merg la plaja doar ca apoi sa gaseasca un bun motiv sa mearga la o taverna sa manance bine. Spre seara dupa ce ne-am rosit suficient la soare ne indreptam spre varful muntelui in Mileas. Anul trecut locul era parjolit de incendii. Anul acesta era mult mai verde. Daca ajungeti in Mileas mergeti pana la gara satului. Desi pare imposibil, un trenulet leaga satul Mileas de Volos, cred ca o calatorie cu acesta e asa de frumoasa… printre maslini si stanci, printre arome si imagini. Stiu nu am spus nimic de mancarea locului, cu sau fara legatura cu centaurii mitici. Ati mancat vreodata flori de dovleac umplute? Am ajuns sa mananc ceea ce credeam ca e imposibil in Romania. Dar am dorit sa nu scap aceasta ocazie. A… si daca sunteti la terasa sau taverna centrala sunteti in locul perfect pentru a vizita o biserica extrem de veche. In pronaosul ei veti vedea o pictura reprezentand Judecata de apoi dar si un soi de horoscop sau anul desenat prin semne zodiacale.

Ne intoarcem in Volos atat de incantat de incursiunea noastra… vapoare, liniste, oameni si terase… o plimbare pe faleza si apoi  inapoi in Larisa.

Acest articol a fost publicat în Jurnal de calatorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Jurnal de calatorie – Pilio – misterul unui munte al centaurilor

  1. Marcela spune:

    Mi-a placut ce am citit.:D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s