De la Florina în Larisa sau pelegrinări prin Makedonia


De la Florina în Larisa sau pelegrinări prin Makedonia

Gânduri multe zboară prin minte şi culmea că unele dintre acestea sunt bune pentru hrănirea sufletului. Deschid o uşă a sufletului şi las să iasă din ea amintiri şi clipe frumoase pe care mintea şi ochii le-au păstrat de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Chiar şi eu mă minunez că îmi aduc aminte şi ce am purtat, chiar dacă de la momentul pe care vi-l voi spune au trecut luni bune. Pot să spun că mă întorc acasă? Dacă am această accepţiune atunci să mai dăm ocol sufletului până spune cam tot ceea ce ar vrea urechile să audă şi ochii să vadă… Şi zău că sunt multe de văzut şi ascultat… intrăm uşor dar foarte sigur în lumea frumoasă şi prietenoasă a bătrânei Ellade, într-o zi de mijloc de august a anului 2008. Un drum lung şi plin de idei, un drum care m-a făcut să înţeleg multe. Întrucât era o zi foarte caldă, normală pentru ei, pornim călătoria din Florina spre Larisa, prin mijlocul Greciei de Nord, prin ceea ce numim Macedonia, provincia grecească şi nu statul nou format cu numele acesta. Despre Florina am mai spus: un oraş mic de munte unde sunt convins că mi-ar place să trăiesc vara, o zonă unde energiile vitale renasc, cresc şi coexistă, armonia fiind probabil cuvântul care exprimă cel mai bine starea de aici.

 

Un drum lung spuneam, de câteva ore în care încerc, ca un student curios să reţin cât mai multe din cele ce mi se spuneau. Intrăm, imediat după ieşirea din Florina într-o zonă viticolă. Vii cît vezi cu ochii, câmpuri bine organizate şi agricultură modernă, dar, vară fiind, ai senzaţia că te mişti într-un câmp pustiu şi asta din punct de vedere al locuitorilor satelor sau oraşelor care par a fi dispărut, în locuri cu mai puţină arşiţă. În Grecia, viile se culeg la finele lunii august, solul şi clima fiind propice pentru această cultură. Dar terminăm cu agricultura repede pentru că intram într-o zonă neumblată voiam repede să văd ce lucruri îmi atrag atenţia. Multe uzine sau termocentrale în această parte de nord a Greciei… măcar atât, îmi spun în pustietatea locului. Şi ca şi cum lucrurile sunt bine aşezate, undeva, înainte de prânz ajungem în regiunea Kozani, încercăm să urcăm pe coama unui munte într-un sat cu rezervaţii de animale… dar n-a fost sa fie! Un miros de benzină devenea tot mai pregnant în maşina în care ne-am aflat aşa că, repede la service. Ne aşezăm cuminţi la coadă, observăm cum maşinile sunt rând pe rând aşezate pe bancuri şi timpul trecea.. aveai impresia că efectiv te topeşti sub soarele de vară. Grecii, vorbăreţi şi prietenoşi din fire intră în discuţie. Aşa aflu că şi patronul respectivului service lucrează cot la cot cu angajaţii şi că unul dintre tinerii angajaţi este albanez. Era mult prea deschis la faţă pentru un grec. Ne povesteşte printre piuliţe şi chei că satul lui natal e undeva aproape de graniţă, că familia lui este întreţinută în mare parte de el şi că a găsit în greci nişte prieteni. Mă uit ciudat şi spun că sigur nu am înţeles eu, cunoscând părerea grecilor despre albanezi… or fi mai maleabili cei de aici îmi spun … şi gata maşina este reparată şi pornim la drum. Ajungem în oraşul Kozani, celebru pentru şofranul lor. “Aştia de aici din Kozani nu au decât cartofi!”, aud din stânga mea .. aş fi vrut să adaug şi fasole şi linte… dar adevărul e că aveam o altă impresie despre acest oraş, din poveştile altora. E oraşul unde am văzut şi o unitate militară. Brusc, în toropeala ce mă cuprinse îmi aduc aminte de unitatea NATO din Larisa, cea pe care locuitorii de acolo au mutat-o spre ieşirea din oraş, pentru că nu au dorit aşa ceva în urbe. Încăpăţânaţi, îmi şoptesc în barbă şi trecem mai departe… viile dispăruse din peisaj şi cartofii sau mai bine zis culturile de cartofi îi iau locul. “Aici nu e un loc unde să locuieşti neapărat de plăcere ci mai bine forţat de împrejurări, nici turistic nu oferă prea multe”, aud din nou. E bine că înaintăm spre centrul Greciei, mai bine spre sud-est…

 

Dealuri, lunci şi apoi munte. În mintea mea deja făceam asocieri, pe o hartă imaginară a Geciei plasam locurile în care ne aflam în concordanţă cu reperele mele: Larisa, Thessaloniki, Ioannina, Kalambaka, Trikala şi surpriză: între doi munţi, un loc strategic, parcă ales special găsim Lacul Servia, lângă localitatea cu acelaşi nume.

Potrivit enciclopediei Wikipedia, Servia (greacă: Σέρβια) este un oraş în prefectura Kozani, Macedonia, Grecia. Populaţia 10001 (2001). În ceea ce priveşte istoria, avem mai multe piste sau să le spunem poveşti. Cum nu sunt un istoric aş devein ipocrit spunând sau afirmând clar că s-a întâmplat ceva foarte clar cu istoria locului. În unele broşuri turistice se spune că de la 1882 până în 1912 a fost capitala otomană “sanjak de Serfije”. Alţii afirmă că localitatea ar fi fost înfiinţată de către sârbi, lucru care mi se pare puţin plauzibil. O altă părere este aceea că Servia ar avea o istorie îndelungată, fiind un fost avanpost thessalian. Am putea spune că ar fi fost un fort, între Regiunea Makedonia şi Thessalia. Aceleaşi surse susţin că în secolul al doilea înainte de Hristos, acest fort a purtat denumirea de “fylakai”, pusă de către macedonieni. În timpul Imperiului Roman romanii apoi redenumit-o în limba lor, care derivă din “servia, servo” cu sensul de fort sau fortăreaţă. Nu mi-am propus să dezleg enigma, cert este că mă bucur că am ajuns şi în acele locuri. Localitatea se află pe drumul European E65 şi leagă oraşul Florina de Kozani, Larisa, Volos şi apoi Athina. Servia se află la 20 de kilometric de Kozani, în partea de sud-est şi 28 de kilometric de oraşul Ptolemais. La Sérvia, există o cetate bizantină şi mai multe biserici bizantine cu fresce superbe. Dar până la oraş trebuie să admiraţi lacul Aliakmonas, cu podul său suspendat şi varietatea de păsări: un rai pentru ornitologi.

servia-intrarea-in-sat

Timp de răgaz şi de visare nu prea mult pentru că drumul spre casă e lung. Mai avem de parcurs câteva localităţi pe o coamă de munte arid, cu pământ roşiatic şi păduri din loc în loc. Însfârşit am ajuns să văd stânele ciobanilor greci, mirându-mă mereu ce or fi mâncat oile alea, în ariditatea lucie. Sunt multe lucruri pe care nu le înţeleg, dar faptul că eu nu le înţeleg nu înseamnă că nu se pot şi explica.

Ce spuneţi, v-am convins să faceţi o vizită Lacului Servia sau de ce nu Kastoria?

 

Acest articol a fost publicat în Jurnal de calatorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la De la Florina în Larisa sau pelegrinări prin Makedonia

  1. Sesso spune:

    Great site.

  2. Mihai Nasca spune:

    Thanks a lot!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s