Leontina Pop: “Mă mândresc că-s mureşeancă şi am adus cu mine, cântecul, portul şi graiul hodăcenilor”


Leontina Pop: “Mă mândresc că-s mureşeancă şi am adus cu mine, cântecul, portul şi graiul hodăcenilor”

De: Mihai Teodor Naşca

Într-o dimineaţă de început de ianuarie venea pe lume în casa din Hodac, Leontina Pop. Suflet din sufletul hodăcenilor, Leontina a cules din satul ei de munte dorurile şi durerile oamenilor, le-a pus în cântece pe care apoi le-a făcut cunoscute în lumea largă.

Sunt convins că şi hodăcenii văd în Leontina Pop un ambasador neoficial al comunei lor. Aşa a aflat lumea de peste mări şi ţări, domnii de la Bucureşti, dar şi cei interesaţi de tradiţii şi de obiceiul “Udatului nevestelor”. Talentul îl moşteneşte de la tatăl său şi a devenit târgumureşeancă din 1974. Este angajată la Ansamblul Artistic Profesionist “Mureşul” din Tîrgu Mureş şi ultimii ani s-au dovedit prolifici din punct de vedere al editării de albume şi sunt convins, aşa cum o cunoaştem pe Leontina Pop, că nu se va opri aici şi că ne va oferi surprize plăcute în continuare. Cum ne aflăm în preajma aniversării zilei de naştere, mai precis 6 ianuarie, îi urăm un călduros La mulţi ani!

Rep: Dacă veşnicia s-a născut la sat, ce-i face pe hodăceni să fie veşnici?
Leontina Pop:  Provenind dintr-un sat de munte, hodăcenii mei au fost şi sunt făloşi, frumoşi la chip şi suflet, harnici, iuţi din fire, oameni dintr-o bucată, iubitori ai cântecului şi portului şi a tot ceea ce ţine de tradiţiile noastre strămoşeşti. De acolo, de acasă am venit la oraş şi nu îţi trebuie 2-3 facultăţi să fii om. Am învăţat atât în familia mea cât şi la şcoala din Hodac că e suficient “să ai cei şapte ani de acasă” şi să laşi loc de bună ziua. Asemănarea mea cu regretatul meu tată – care cânta dumnezeieşte – nu este întâmplătoare. Avea umor, lucra de dimineaţa până seara, în vârful muntelui ca ţapinar, vreo 20 de ani, apoi la Reghin, vreo 15 ani, la una dintre fabricile de cherestea, dar tot cu ţapina în mână, pentru a putea să ne întreţină pe noi, cei şapte copii ai lui şi să mergem fiecare la şcoală curaţi, îmbrăcaţi. Pe părinţi i-am răsplătit prin succesele noastre. După părerea mea, hodăcenii mei sunt unici, ştiu bine să îşi lucreze pământul, sunt crescători de oi şi mari iubitori de animale. Ştiu să-şi confecţioneze singuri fluierul, acest instrument care a adus faima hodăcenilor. În plus aceştia confecţionează naiuri, linguri de lemn, războaie de ţesut, iar femeile sunt stâlpul casei, care au grijă de case atâta timp cât soţii lor sunt în munte, iar iarna pregătesc zestrea fetelor. În zilele de sărbătoare, toată lumea se îmbrăca în costumele noastre populare. Eu mă mândresc că am adus cântecele, graiul şi costumele  de pe Valea Gurghiului – Hodac şi le-am dăruit şi le dăruiesc iubitorilor de cântec atât din ţară cât şi din străinătate. Mulţumesc tuturor celor care mi-au dăruit cântece şi costume. Am şorţ  şi cămaşă care au peste 100 de ani.

Rep: Ce credeţi  că a pierdut locul în care v-aţi născut de-a lungul timpului ?
Leontina Pop:  Eu cred că oamenii, după “Revoluţie”, au devenit mai răi, sunt invidioşi pe cei care s-au realizat. Ar trebui ca fiecare să încerce să fie mai bun pentru că viaţa este scurtă şi nu ducem nimic cu noi. Acum nu se mai organizează baluri tradiţionale, cu taraf, să poată învăţa şi copiii jocurile noastre strămoşeşti. Am reuşit ca împreună cu directoarea şcolii din Hodac să fie pregătiţi copii talentaţi în jocul popular. Ceea ce cred că s-a mai pierdut este ruşinea şi bunul simţ, iar pe mine mă doare că numai oamenii în vârstă mai îmbracă portul popular când merg la biserică.

Rep: Există vreun obicei pe care îl ştiţi din copilărie şi care a dispărut sau şi-a mai pierdut din valoare ?
Leontina Pop: Ospeţele au pierdut din valoare. În fiecare duminică eram “în uliţa cea mare”, era extraordinar! La noi nunţile ţineau două zile. Toată lumea, de la mic la mare, era îmbrăcată în costumele noastre tradiţionale, mireasă, mire, chemători şi chemătoare, frumoşi, cu busuioc şi floare de muşcată în clop. Se mergea cu căruţele, iar hamurile cailor erau împodobite cu flori, talingi la urechi, colaci cu batiste mari. Parcă-i văd şi acum !… Mireasa intra la cununie, iar afară începea jocul. Se mergea apoi la casa mirelui şi se aştepta “carul cu haine”. Lumea era foarte curioasă de zestrea fetei. Toate aceste lucruri s-au pierdut. Parcă le este ruşine să îşi mai pună în casă un canepeu. De la nunta din “uliţa cea mare” eu mergeam şi repetam fără să mă vadă cineva, învăţam să joc.

Rep: Aţi devenit orăşeancă de mulţi ani. De ce vă este cel mai dor ?
Leontina Pop: Din 1974 sunt în Tîrgu Mureş, mă mândresc că-s mureşeancă şi am adus cu mine, cântecul, portul şi graiul hodăcenilor. Eu cred că ei se fălesc că duc pe cele mai mari scene ale ţării şi lumii cântecul mureşean. Chiar dacă am venit în oraş nu am uitat obiceiurile, oamenii, părinţii şi mă întorc cu mare drag şi emoţie în suflet acolo unde am copilărit. Îmi este dor de casa părintească, măicuţa mea, oamenii din sat, iarba din ocol, susurul izvoarelor, de mirosul brazilor, de poienile cu fagi şi zmeură. Ca să îmi stâmpăr dorul, îmi cumpăr din piaţă în fiecare an, câte un pahar de zmeură, pe care îl mînânc şi cu ochii, aşa mult îmi place. Aşa îmi aduc aminte de clipele acelea extraordinare. Merg rar acasă, iar când merg mama îmi face “boţ ”- mămăligă cu brânză, nu-mi trebuie nimic altceva.

Rep: Spui Hodac, spui “Udatul nevestelor”. Ce se face pentru ca acest obicei să fie continuat ?
Leontina Pop:  De când mă ştiu acest unic obicei se ţine a doua zi de Rusalii. Sunt mândră că am contribuit şi eu la continuarea acestei tradiţii. L-am făcut cunoscut pe plan naţional şi în lume prin cântecele mele. Am făcut cunoscut Hodacul, atât cât am putut, ajutată de bătrânii satului şi mai ales de grupul de care m-am ocupat 12 – 13 ani, după Revoluţie. Împreună am prezentat în cadrul “Tezaurului folcloric”, 15 minute obiceiul “Udatul nevestelor”, prin cântec, joc şi text. Am realizat împreună cu Televiziunea Română, în 2002 un film documentar cu această temă. Nu intră în joc numai nevestele care sunt îmbrăcate tradiţional. Se prind în joc 2-3 neveste tinere, nevestele satului, bătrânii care ştiu să ducă bine jocul pentru că este un adevărat ritual. De vreo 12 – 13 ani particip şi eu la spectacol şi nu mă rabdă sufletul şi nu mă ţin picioarele.n loc dacă nu intru şi eu în joc şi nu sunt udată de-a binelea. Tot ceea ce îmi doresc, până voi trăi, voi cânta, voi purta oriunde în lume, dragostea, cântecul, jocul, graiul, locurile de acolo din Hodac şi sper ca cineva să se mai nască să facă tot ceea ce poate, şi mai mult decât am făcut eu, fără să nu ceară nici o recompensă.

Acest articol a fost publicat în Interviuri interpreti folclor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Leontina Pop: “Mă mândresc că-s mureşeancă şi am adus cu mine, cântecul, portul şi graiul hodăcenilor”

  1. ioana pop spune:

    Nici nu sti cat m-am bucurat cand am gasit blogul tau….E o femeie jos palaria!Sunt mandra cu ea…..Ma bucur ca o apreciezi…toate cele bune!

  2. Mihai Nasca spune:

    Ma bucur ca v-ati oprit cateva momente si asupra muncii mele de ani de zile si mai precis a pasiunii de zeci de ani! Daca imparatasim asemenea idei comune, zic ca nu ar fi rau sa punem ca impreuna sa aruncam buruienile si sa lasam plantele frumoase sa creasca frumos!! Va mai astept gandurile pe aici sau pe adresa de email!!

  3. tatiana spune:

    La multi ani Leontina sa traiesti multi ani sanatosi si de acum inainte alaturi de cei dragi tie,o fosta colega de cintec care te apreciaza ptr. ceea ce ai realizat in cintec si viata,poop TATiANA TINTA M.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s