Anghelina Timiş Lungu: “Folclorul este aerul, este viaţa este tot ce este mai frumos pe lumea asta!”


Anghelina Timiş Lungu: “Folclorul este aerul, este viaţa este tot ce este mai frumos pe lumea asta!”

Aşa lasă Dumnezeu oamenii: acolo unde trebuie şi când trebuie. Pe Anghelina Timiş Lungu a lăsat-o în Borşa Maramureşului, într-o zi de 12 iunie şi numele i se leagă de divinitate: Anghelina, “Îngeraşul”, a crescut şi de la melodia aceea “Trandafir de la Moldova”, auzită la un difuzor, pe când mergea la târg, acum a ajuns să fie ea ascultată la difuzor. Cred că mama ei ar fi fost mândră tare, dar nu a fost să fie aşa, o veghează şi acum din ceruri ştiind că şi-a transmis talentul mai departe prin fiica sa. Sofia Vicoveanca îi mai ţine locul mamei, dar e unul dintre idolii Anghelinei. Începutul nu a fost unul promiţător, dar Anghelina s-a ambiţionat şi a ajuns sus de tot. Cu toate acestea, cei care o cunosc pe artistă ştiu că e un om extraordinar, plin de suflet. Vă invit să mergem şi noi pe firul poveştii în viaţa Anghelinei Timiş Lungu, cea care anul acesta intenţionează să editeze două albume.

Rep: Atunci când ne e cel mai greu şi atunci când dorul ne apasă ne întoarcem “acasă”. Unde este pentre Anghelina Timiş Lungu, acasă? Anghelina Timiş Lungu: Acasă este peste tot. Dacă stau bine şi mă gândesc, peste tot în ţara asta sunt acasă, dar sigur, un loc drag mie este Maramureşul. De acolo vin eu şi, mai precis, din Borşa Maramureşului. Rep: Îşi pune amprenta locul unde te naşti asupra carierei? Anghelina Timiş Lungu: Eu cred că este primordială amprenta de acasă! Urmele de acasă niciodată nu se şterg, ceea ce ai învăţat în copilărie cred că se imprimă pentru totdeauna în „computerul” omului, în mintea omului şi niciodată nu poţi să uiţi. Tocmai de aceea, oameni dragi şi mai ales mama mea care a fost primul izvor al muzicii populare, mama mi-a insuflat dragul de a cânta, pentru că ea cânta foarte frumos, a fost o valoare, dar păcat că nu a fost descoperită. Rep: Când s-a produs întâlnirea cu muzica populară? Anghelina Timiş Lungu: Dacă stau bine şi mă gândesc eu îmi aduc amite perfect cum am învăţat primul cântec. Aveam vreo patru ani şi jumătate şi am fost luată la târg şi pe drum am auzit un cântec la difuzor şi cum veneam tot am ascultat şi când am ajuns în centrul satului am ştiut cântecul pe de rost. Nu mi-am dat seama atunci, ci a doua a treia zi când jucându-mă, m-am trezit cântându-l. Aşa a observat mămuca, că mie îmi place muzica populară. “Trandafir de la Moldova” a fost primul meu cântec pe care l-am învăţat cap-coadă. Copilăria mea a fost o copilărie frumoasă şi totuşi grea, pentru că eu provin dintr-o familie cu şapte copii şi absolut toţi avem studii superioare, iar părinţii ne-au spus să învăţăm să devenim domni, că lor le-a fost destul de greu. În familie am matematicieni, ingineri, profesori, cam în toate domeniile. Rep: Când şi cum s-a produs debutul în lumea muzicii populare? Anghelina Timiş Lungu: Debutul meu a fost după ce am plecat la şcoală, nu pe o scenă a profesioniştilor şi am fost descoperită de profesoara mea şi de învăţătorii de atunci. Ţin minte că la o serbare m-a pus să cânt “La Lenuţa sub cerdac”. Eram aşa de răguşită că nu prea am putut eu să cânt. Toată lumea a râs de mine şi am ieşit de pe scenă plângând şi am spus că nu mai cânt în veci. Apoi a fost un concurs pe vremea liceului, s-a numit “Pe drumul de glorie”, unde am câştigat marele premiu. Vreau să spun că am cântat cu Ştefan Hruşcă, într-o tabără la Năvodari, el era foarte bun zongoraş şi suntem mândri de acest lucru. Să ştii că nu am fost la prea multe concursuri: puţine, dar bune! De la “Cântec nou în Mehedinţi”, la “Maria Tănase” şi apoi “Floarea din Grădin㔺i la toate dintre ele am luat premii, fie marele premiu fie trofeu, fie premiu pentru autenticitate. Eu am prins trei etape din Festivalul concurs “Floarea din Grădină”, din 1983 până în 1989. Rep: A existat de-a lungul timpului vreun model pe care să îl urmaţi? Anghelina Timiş Lungu: Eu ştiu un singur lucru şi bun – trebuie să fii tu însuţi ca să poţi să răzbaţi, dar aş vrea să spun că modele au fost multe în viaţa mea. Am iubit toţi interpreţii din generaţia de aur şi care s-au dus în lumea fără dor, dar idolul meu a fost Sofia Vicoveanca şi să vă spun şi de ce: mi-a plăcut felul ei de a fi şi o asemăn foarte mult cu mama mea. Când eu o vedeam pe Sofia Vicoveanca, şi ea ştie asta, parcă o vedeam pe mama. Am îndrăgit-o pe Titiana Mihali că a fost de-a noastră, mi-a fost dragă, dar eu am vrut să fiu altceva decât Titiana Mihali. Lume multă ne-a asemănat, deşi suntem voci aparte. Vocea mea a fost mereu uşor voalată, un pic răguşită şi de multe ori când cânta Tatiana la radio lumea zicea: “auzi-o pe Anghelina!”. Rep: Cum puteţi spune într-o frază definiţia folclorului? Anghelina Timiş Lungu: Mi-ai pus o întrebare foarte grea. Deşi iubesc folclorul şi cântecul popular, aproape că nici nu ştiu cum să răspund. Folclorul este aerul, este viaţa este tot ce este mai frumos pe lumea asta. Nimic nu cred că este mai frumos decât versurile acelea populare, acelea izvorâte din inima omului, din trăirile lui din ceea ce el crează zilnic. Nici nu vă puteţi imagina câte aş putea spune despre ceea ce este folclorul. Folclorul este izvorul vieţii noastre acă vrei să spun aşa. Prin folclor devenim mai buni, mai uităm de necazuri, zilele nu seamănă între ele. Folclorul nu poate fi definit decât prin ceea ce este mai frumos în viaţă. Rep: Să vorbim şi despre Anghelina Timiş, culegătoarea de folclor. Anghelina Timiş Lungu: Mărturisesc că sunt o înrăită culegătoare de folclor. De-a lungul anilor am adunat o arhivă. În toţi anii de cântec, şi nu sunt puţini sunt aproape de 30 de ani de când păşesc pe scena mare şi în tot aceşti ani am cutreierat satele de la un capăt la altul în regiunea Maramureşului, care are o suprafaţă mult mai mare decât judeţul, inclusiv zona Oaşului şi am adunat valori. Cred că cea mai mare avere a mea este ceea ce am adunat: cântecul! Rep: Un cuvânt pentru cititorii noştri. Anghelina Timiş Lungu: Doresc ca anul acesta să le fie bun, vesel, frumos, călduros, cu sănătate multă, cu tot ceea ce iubesc, asemeni mie. Nu cer mai mult decât ceea ce merit, Dumnezeu este sus şi ştie ce vrea pentru noi toţi. Doamne ajută şi dă bine!

Acest articol a fost publicat în Interviuri interpreti folclor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Anghelina Timiş Lungu: “Folclorul este aerul, este viaţa este tot ce este mai frumos pe lumea asta!”

  1. Dragos Danci spune:

    Domnule Mihai,

    Va scriu in ajunul Craciunului cu urarea de-a avea sarbatori fericite in suflet si in casa alaturi de cei dragi,
    Urez deasemeni prin dumneavoastra vechii mele prietene si colege de munca,doamna cantecului morosan Nina Timis ca sa fie cautata si udata de harul Domnului Dumnezeu pana si dincolo de viata.Dragos Danci (dragos_danci@yahoo.com)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s