Arhive lunare: Iunie 2009

Dorina Oprea: “Tot ce am mai scump pe lume acolo este, la Dumbrava”

Mai deschidem un capitol, încă o fereastră a sufletului Dorinei Oprea, pentru a privi din exterior ceea ce poate nu multă lume reuşeşte să înţeleagă. În Lada de zestre adunăm şi apoi scoatem la lumină gânduri despre un album al … Continuă lectura

Publicat în Interviuri interpreti folclor | Lasă un comentariu

Surorile Guţă, Valeria Nistor şi Felicia Şoş: “Folclorul este satul, asta cred că este cea mai bună definiţie”

Surorile Guţă s-au născut în localitatea Răzoare, comuna Miheşu de Câmpie, iar în prezent locuiesc în Luduş, ambele fiind preocupate de cultură şi educaţie, meseriile lor fiind de învăţătoare, respectiv educatoare. Învaţă să cânte de la mama lor şi chiar … Continuă lectura

Publicat în Interviuri interpreti folclor | Lasă un comentariu

Vlad Postolea: “Folclorul reprezintă viaţa şi sentimentele ţăranului român”

Fiecare dintre noi avem un har, o calitate. Mulţi dintre noi o ţinem doar pentru sufletul nostru, la alţii o descoperă cei din jur, iar din ultima categorie fac parte cei care sunt conştienţi de harul ce îl poartă şi … Continuă lectura

Publicat în Interviuri interpreti folclor | 1 comentariu

Larisa Lup: “Folclorul este cea mai mare avere a neamului românesc”

Despre Larisa Lup cu siguranţă se va vorbi în anii ce vin, dar pentru acest lucru un rol important îi va reveni şi ei. Tânara solistă de muzică populară s-a născut în Sighişoara, pe 29 mai, şi o parte din … Continuă lectura

Publicat în Interviuri interpreti folclor | Lasă un comentariu

Radu Arcălean: “Tradiţia populară trebuie păstrată aşa cum ne-au lăsat-o străbunii noştri”

Din lada de zestre îl scoatem azi pe Radu Arcălean din Arcalia, comuna Şieu Măgheruş, judeţul Bistriţa Năsăud, cel care s-a făcut cunoscut în momentul în care a decis să participe la o emisiune-concurs difuzată pe TVR, “Ploaia de stele”. … Continuă lectura

Publicat în Interviuri interpreti folclor | Lasă un comentariu