Dorina Oprea: “Tot ce am mai scump pe lume acolo este, la Dumbrava”


Mai deschidem un capitol, încă o fereastră a sufletului Dorinei Oprea, pentru a privi din exterior ceea ce poate nu multă lume reuşeşte să înţeleagă. În Lada de zestre adunăm şi apoi scoatem la lumină gânduri despre un album al Dorinei Oprea, o multitudine de doruri trimise pe Valea Mureşului, care să îşi găsescă ostoirea măcar în aval. Un album, al şaptelea al solistei Ansamblului Profesionist “Mureşul” din Tîrgu Mureş, în care sunteţi purtaţi prin toate subzonele judeţului Mureş. La acestea se mai adaugă câteva amintiri despre familie şi sat, lucruri păstrate cu sfinţenie, aşa cum face orice om ce îşi lasă satul departe, căutându-şi norocul printre străini. Un popas, la o poveste, într-o zi toridă de vară, în luna lui Cireşar, aproape de data de 22 iunie, atunci când Dorina Oprea îşi aniversează ziua de naştere, ocazie cu care o felicităm şi noi.

Rep: Se spune că un album aduce cu el întreaga satisfacţie şi împlinire a unui artist. Al câtelea album din careieră este acesta – „Du-te dor cu Mureşul”?
Dorina Oprea: Este al paisprezecelea, dar individual este al şaptelea. După două săptămâni de la apariţia albumului „Du-te dor cu Mureşul” a mai apărut un nou album pe care eu sunt prezentă alături de alţi colegi de cântec, realizat de Libris Braşov. În total sunt paisprezece albume, şapte individuale, şapte colective.

Rep: Ca şi constituţie, piese culese şi alese…
Dorina Oprea: Cuprinde cântece de pe Valea Mureşului Superior, de pe Câmpie şi chiar şi de pe Târnave. E bine să înmănunchiez aici toate subzonele judeţului. Am şi învârtite în trei timpi, purtate, de-a lungul, doine, învârtite de pe Mureşul de Sus şi fecioresc.

Rep: Există cu siguranţă două-trei cântece de rezistenţă, pe care în momentul în care le-ai înregistrat a existat scânteia sau ideea că vor prinde bine la public. Care au fost cântecele acestea?
Dorina Oprea: M-am gândit la melodia „Se duc anii mei, se duc” însă surpriza a fost să prindă mai bine „Du-te dor cu Mureşul”. Toată lumea îmi spune că este un cântec deosebit şi sper să rămână în sufletul auditoriului.

Rep: Cât de multă transpiraţie, cât de multă inspiraţie, cât de mult efort s-a depus în realizarea acestui album? În ce stare a găsit-o pe Dorina Oprea crearea acestui album? Că de regulă se spune că starea pe care o ai la crearea albumului se transmite prin melodii.
Dorina Oprea: M-a găsit, din nefericire, într-o stare foarte deosebită, eram după înmormântarea tatălui meu, şi puţin se simte nostalgia trecerii timpului. Textele sunt puţin mai melancolice, mai triste, dar am încercat să înmănunchiez pe acest album toate temele, de la dor până la trecerea anilor, am şi cântece  de mamă şi cântece despre sat, şi cântece despre jocul satului şi feciorii acestuia.

Rep: A existat acea dorinţă de a face tabloul satului natal în acest album?
Dorina Oprea: Da şi îmi pare foarte rău că nu am reuşit exact să exprim ceea ce simt. Mi-aş dori să pot să scot un cântec în care să pun toate simţămintele şi trăirile mele când mă gândesc la satul meu natal, pentru că eu îmi iubesc foarte mult satul de unde eu îmi trag seva. Tot ce am mai scump pe lume acolo este, la Dumbrava, unde din păcate numai pe mama o am şi o soră, dar mă întorc acasă foarte des, simt că acolo îmi încarc bateriile şi simt că, fără acest colţ de rai, eu nu aş fi ceea ce sunt astăzi.

Rep: În familia Oprea, cea de la rădăcină, de la Dumbrava, în afară de Dorina şi de cealaltă soră de la Dumbrava, nu ştim nimic despre ceilalţi. Ceilalţi nu şi-au dorit niciodată să cânte, sau cântă doar pentru ei?
Dorina Oprea: Noi suntem patru fraţi, trei fete şi un băiat. Eu sunt cea mai mică din familie. Pe sora mea cea mare tu o cunoşti. Ea cântă în corul bisercii şi în grupul vocal al satului, împreună cu Fluieraşii şi Băciţele. Fratele meu şi sora mea cealaltă, Nelu şi Maia, trăiesc la Topliţa, sunt căsătoriţi, au familiile lor, sunt deja bunici. Au dansat în tinereţe şi ei..

Rep: Rădăcina harului de unde provine?
Dorina Oprea: Cred că moştenesc totuşi harul, pentru că tata cânta foarte frumos. Până a putut să meargă la biserică şi a fost în putere, a cântat în corul bisercii. Mama a cântat şi ea foarte frumos însă de multă vreme nu mai cântă. Îmi amintesc când eram copil că o rugam să îmi cânte ceva iar ea îmi spunea că nu mai poate, că îi tremură vocea. Eu zic că îi moştenesc pe amândoi, mai mult din partea tatălui. De mic copil îmi plăcea să ascult radioul. Pe vremea aceea eram singurii din sat care aveam radio la curent şi ascultam foarte multă muzică, mai ales la prânz, când veneam de la grădiniţă era o emisiune „Întâlnire cu melodia populară şi interpretul preferat” şi mama mă punea să dorm de amiază. Eu mă făceam că dorm, numai ca să ascult cântecele, iar când mă trezeam din aşa-zisul somn îi cântam mamei cântecele auzite la radio. Ea mă întreba de unde ştiu cântecele şi astfel îşi dădea seama că numai m-am prefăcut că dorm. De mică m-a preocupat foarte mult cântecul, şi zic eu că fiecare om vine pe pământ cu un destin şi trebuie să îţi urmezi drumul.

Rep: Prima melodie învăţată cap-coadă care a fost?
Dorina Oprea: Îmi amintesc că la primele serbări de la şcoală cântam melodia „Surioara mea grădină” a Irinei Loghin. O iubeam foarte tare pe Irina Loghin, îi ştiam toate cântecele, iar cu melodia „Cei trei brazi de la Sinaia” eu am intrat la şcoala de muzică din Bucureşti. La examen am interpretat şi melodia „Pe valea Mureşului”.

Rep: Ca şi solist Dorina Oprea este cunoscută, dar ca profesor probabil mai puţin. Ce anume te-a mânat spre acest domeniu, acela de a fi pedagog?
Dorina Oprea: Eu nu am neglijat nici un moment cariera de solist, de peste douăzeci de ani sunt solist profesionist în cadrul Ansamblului “Mureşul”. Dacă îmi ajută Dumnezeu, la anul voi sărbători o sumă rotundă a activităţii mele. Paralel cu cariera de solist profesionist, de zece ani sunt profesor de canto popular la Şcoala Populară de Artă, iar de şapte ani sunt realizator de emisiuni folclorice la două televiziuni. Să fii profesor este o mare responsabilitate, să modelezi glasurile copiilor înseamnă foarte mult pentru mine. Foarte mulţi spun că un interpret de folclor nu trebuie să treacă printr-o şcoală de canto, să cânte aşa cum l-a înzestrat natura. Eu zic că nu este aşa, generaţiile tinere, toate, au trecut printr-o şcoală de muzică. Se vede diferenţa. Să fii solist şi să nu ştii unde este sol pe portativ… Sunt foarte mulţi interpreţi în vârstă care cântă foarte frumos, dar nu au nimic cu muzica, dacă se duc în faţa unei orchestre şi spun că vor să cânte piesa asta, nu ştiu de unde trebuie cântată. Generaţiile care sunt mai proaspete au o cultură muzicală. Eu zic că nu este lipsit de importanţă ca un interpret de muzică populară să ştie măcar din ce tonalitate cântă, să ştie ce înseamnă tonalitatea respectivă şi apoi să îşi modeleze vocea. Trebuie să se „şcolească” în această profesie.

Acest articol a fost publicat în Interviuri interpreti folclor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s