Surorile Guţă, Valeria Nistor şi Felicia Şoş: “Folclorul este satul, asta cred că este cea mai bună definiţie”


Surorile Guţă s-au născut în localitatea Răzoare, comuna Miheşu de Câmpie, iar în prezent locuiesc în Luduş, ambele fiind preocupate de cultură şi educaţie, meseriile lor fiind de învăţătoare, respectiv educatoare. Învaţă să cânte de la mama lor şi chiar au un început promiţător în această direcţie, însă viaţa a făcut să nu profeseze ca şi soliste a unui ansamblu. În ultima vreme acestea însă au reluat o mai veche pasiune, folclorul, şi au editat chiar un album împreună. Primele înregistrări le fac la Bucureşti în anul 1973 şi marea majoritate a cântecelor se leagă de sat şi copilărie. Vorbesc aşa de frumos că e şi păcat să scriu eu prea multe în deschidere.

Rep: Satul ocupă un loc important şi de el se leagă amintirile noastre. Mergem cu gândul în Răzoare, acolo de unde începe povestea fiecăreia.

Felicia: Sigur că satul pentru fiecare este ceva sfânt, acolo ne-am născut, acolo am crescut, am copilărit împreună cu fraţii mei, ne-am jucat, am alergat prin iarbă, am cules flori, mergeam la izvor după apă. De mici am fost la lucrul câmpului, am fost o familie modestă, ne duceau şi la lucru, nu ne era greu, îi ajutam. Satul pentru mine va rămâne în sufletul meu până voi muri.

Valeria: Satul, ca pentru oricare dintre noi, este leagănul copilăriei. Pentru mine a fost puţin mai mult, deoarece primul meu loc de muncă a fost în satul natal. Acolo mi-am cunoscut soţul, acolo am iubit pentru prima dată, acolo m-am căsătorit şi mi-am născut primul copil. Dintre surorile mele eu cred că am fost cea mai legată de sat.

Rep: Cum s-a petrecut întâlnirea  cu muzica, unde a avut loc această întâlnire?

Felicia: Întâlnirea cu cântecul popular a avut loc în leagăn, când mama ne legăna şi ne cânta. Mama cânta foarte frumos. De pe la trei ani am început să fredonăm cu mama împreună doinele pe care ea le ştia. Dragostea pentru doină ne-a transmis-o şi nouă.

Valeria: M-am născut odată cu cântecul. Ştiinţa spune că este o legătură între mamă şi fiu încă din pântecele mamei. Probabil că atunci mi-a transmis mama dragostea de cântec. Mama a cântat la bucurie, la tristeţe şi necazuri. Atunci când era necăjită îşi găsea refugiul în cântec. Nu ştiu când am început să cânt, dar îmi amintesc de serile când stăteam la lampă şi în jurul sobei şi mama ne cânta. Şi noi cântam după ea. Mama a făcut şapte clase, dar ştia să recite foarte frumos. Ştia poeziile lui Coşbuc, ale Otiliei Cazimir. Tot de la mama am învăţat primele rugăciuni, am învăţat să credem în Dumnezeu. Întotdeauna Dumnezeu este cu noi şi ne-a ajutat foarte mult.

Rep: Când sau care a fost evenimentul care v-a transformat din acele fete, care oricum cântau de când se ştiu, în cântăreţe de muzică populară. Cu ce ocazie s-a transformat fiecare dintre voi în cântăreaţă de muzică populară?

Felicia: Momentul a fost atunci când eram la Liceul Pedagogic. Eram solistele liceului, iar în acea perioadă colaboram cu Casa Sindicatelor din Tîrgu Mureş. Valeria: Legătura a fost în şcoala primară, prima dată am cântat în clasa I când am cântat pe scenă „Pupăza din tei”. Eu şi cu sororile mele eram prezente la toate serbările şcolare. Nu se puteau face serbări fără noi. Probabil şi acest lucru, faptul că ştiam cânta m-a determinat să dau la liceul pedagogic. Din tot liceul eu şi cu sora mea eram singurele soliste de muzică populară.

Rep: Să ne povestiţi unde, ce şi când aţi înregistrat.

Felicia: Primele înregistrări le-am făcut la Bucureşti, cu orchestra Radio Televiziunii condusă de George Vancu, în 1973. Acelea au fost primele înregistrări cu o orchestră mare, cu emoţii mari. Atunci pentru prima dată am fost în Bucureşti. Am fost apreciate foarte mult şi chiar au insistat să rămânem în Bucureşti, dar asta a fost. Fiecare om are soarta lui. Eu am ales să merg pe calea meseriei şi nu regret acest lucru.

Valeria: Îmi amintesc că în ultimul an de liceu am fost la un concurs pe judeţ sau pe ţară si am luat locul I. Nu am primit nici o diplomă dar am mers la Costineşti două săptămâni, acela fiind premiul. Atunci am fost pe la studioul de Radio Tîrgu Mureş şi domnul Fabian Alexandru, care era redactor şef la Radio Bucureşti, m-a auzit cântând şi atunci mi-a făcut invitaţia în scris să mergem să înregistrăm la Bucureşti. Aşa am ajuns ca pe la sfârşitul lui august 1973 să înregistrăm primele noastre piese. Eu am cinci piese, Felicia are trei, înregistrate cu orchestra Radio.

Rep: În ceea ce priveşte cântecele, există o piesă care vă este mai dragă, care vă defineşte, care vă este mai apropiată de suflet?

Felicia: Eu zic că fiecare artist are o piesă de care este mai legat. Mie îmi sunt dragi cântecele care spun ceva despre mine, despre satul meu, de exemplu „Călătorule pribeag” unde este descrisă casa noastră, muşcatele, fântâna de la poartă. Bineînţeles şi melodia „Răzoreancă-s, bine-mi pare” se referă la satul meu, la mama, care ne-a lăsat cântecele. Valeria: Mie cel mai mult îmi plac doinele, dar foarte tare îmi place doina de pe primul album „Bade fă-ţi curte şi gard”. Textul era altfel: „Cine n-are noroc, n-are/ De când naşte până moare/ Că eu noroc n-am avut/ De când mama m-o făcut”.

Rep: Există vreun cântec din alte repertorii care v-ar fi plăcut să îl aveţi în repertoriu, să îl ridicaţi la un nivel la care să fie foarte cunoscut?

Felicia: Îmi plac foarte multe cântece, dar mai ales cele din Ardeal. Nu aş înregistra un cântec al altui interpret, nu că nu m-ar ajuta vocea, dar nu mi se pare firesc să fac acest lucru.

Valeria: Dacă ar fi să fac acest lucru, aş cânta cântecele Marianei Drăghicescu, cu toate că nu aş ajunge la nivelul ei.

Rep: Cum definiţi folclorul?Felicia: Folclorul este ceea e autentic, tot ce ţine de datini, de obiceiuri străbune, ce e lăsat din moşi strămoşi şi primit şi transmis de fiecare generaţie până în prezent.

Valeria: Folclorul este satul, asta cred că este cea mai bună definiţie, cu tot ceea ce se leagă de acesta. Tradiţia rămâne totuşi suverană.

Rep: Câteva gânduri pentru mureşeni.

Valeria: Un gând bun şi să rămână aceiaşi păstrători de tradiţii din zonele lor. Mi-aş dori ca cei care se află în ierarhiile superioare să mai pună baza pe cei care se străduiesc să păstreze folclorul aşa cum este. Profesorul de română şi învăţătorul ar trebui să culeagă folclor şi să îl transmită mai departe tinerilor.

Felicia: Ne bucură faptul că în judeţul Mureş sunt oameni care sunt cunoscători ai folclorului, ai cântecului autentic. Pentru aceştia avem un gând bun. Mă bucură faptul că tinerii mureşeni care au pornit pe drumul cântecului popular, cânta cântece autentice, culese.

Acest articol a fost publicat în Interviuri interpreti folclor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s