Cornelia Ardelean Archiudean: “Odată cu laptele primit de la mama am primit şi cântecele”


Data: 20.03.08
A consemnat Mihai Teodor Naşca
Cornelia Ardelean Archiudean, fata frumoasă din Ocniţa, aşa cum a numit-o Mărioara Murărescu, s-a născut, cu siguranţă, într-o zi frumoasă de primăvară, pe 20 martie, în Ocniţa, judeţul Bistriţa-Năsăud. Ascultând-o pe Cornelia vorbind de copilărie şi viaţa de la ţară, putem spune că Duiliu Zamfirescu ar fi putut să scrie mult mai multe, pentru că, atenţi la grija cu care îşi exprimă detaliile de viaţă, trăieşti acele clipe, pătrunzi cu mintea în alte vremuri, când timpul avea răbdare cu oamenii şi când poveştile din sat, spuse în uliţa mare, erau singurele care mai tulburau liniştea satului. Ocniţa este departe de stresul oraşului şi poate că acolo era numai bun locul pentru un interpret de muzică populară să se formeze. Mama este cea care îi dă primele cântece, însă în Ocniţa au fost mulţi oameni de la care puteai să înveţi câte ceva. Drumurile vieţii uneori sunt foarte încurcate şi ele au dus-o pe Cornelia Ardelean la Bucureşti, unde s-a perfecţionat din punct de vedere artistic, iar apoi, pentru că glasul pământului natal te cheamă, revine la Bistriţa, unde se ocupă şi acum de tinerele talente. ”Un grădinar ce se ocupă de flori, pe care le oferă cu drag altora”, aşa am numit-o pe Cornelia Ardelean Archiudean, acum câţiva ani, într-o emisiune radio, la 25 de ani de activitate artistică.

Rep: Să ne pornim povestea noastră de la un “canapei”, un ceteraş şi începutul jocului.

Cornela Ardelean Archiudean: Ce dor îmi este să stau pe canapei! În toate casele de la ţară există câte un canapei, acolo unde gospodinele îşi păstrează zestrea. Canapeiul este darul de nuntă în care este pus tot trusoul fetei, atunci când se mărită, canapeiul trebuie să fie plin de lipedeie, feţe de masă, ţoale.

Rep: A rămas canapeiul acela la Ocniţa?

C.A.A.: Este încă acolo şi nu o să dispară niciodată, cel puţin atâta timp cât mama mea trăieşte. Nici patul cu strijac sau pârnăjag, cum i se spune la Ocniţa, nu o să dispară, pentru că asta este dorinţa mamei mele, ca atâta timp cât trăieşte să nu modernizăm casa.

Rep: Că am ajuns la începuturi, cum a întâlnit lumea Cornelia Ardelean Archiudean?

C.A.A.:  Atunci nu existau atâtea posibilităţi câte există acum. Pe vremea când m-am născut eu, singurul aparat de radio era la un vecin, Aurel Cocoş, acolo ne duceam, îşi nota programul de la radio. Toţi ne îngrămădeam acolo şi ascultam muzică populară. Însă folclorul adevărat din satul meu l-am auzit de la mama mea, care a cântat foarte frumos. Acum fiind în vârstă şi bolnavă, când îmi aude cântecele mele, de multe ori mă recunoaşte şi zice “asta-i Cornelia!”. Câteodată, seara, îi mai cânt şi o rog să mai cânte cu mine şi ea îmi spune: “dar asta-i Cornelia, astea sunt cântecele ei”. Toate aceste cântece frumoase le-am auzit de la mama mea şi pot spune că, odată cu laptele primit de la mama, am primit şi aceste cântece. Le-am învăţat şi de la oamenii din sat, de la şezători, de la munca câmpului, pentru că, dacă atunci oamenii nu erau aşa de bogaţi, aveau în schimb bucuria de a cânta. Nu ştiu dacă acum oamenii care se duc la câmp mai cântă, că eu n-am auzit pe nimeni cântând de mulţi ani.

Rep: Când aţi văzut prima dată un artist pe scenă şi unde?

C.A.A.:   Cred că la mine în sat, dar sunt mulţi ani de atunci. Cred că prin 1964-1965 a venit la mine în sat Filarmonica de la Cluj-Napoca. Şi acum o am în minte pe Maria Peter, cu părul acela blond, mai erau şi Ana Pop Corondan, Dumitru Sopon. Parcă şi acum îi văd că erau tineri, însă anii au trecut şi vorbim numai la trecut despre ei, din păcate. Unii s-au dus destul de tineri, alţii după o viaţă minunată, la o vârstă venerabilă.

Rep: Cântecul de unde vi l-aţi luat?

C.A.A.: De acolo, din matca satului meu, Ocniţa. În primul rând, majoritatea cântecelor le am de la mama mea, dar în sat mai existau şi ceteraşi, apoi am luat de la lelea Ioană a lui Ursoc, cea care a fost un fel de sfetnic al satului. Toţi cei care aveau câte un necaz sau o problemă se duceau la lelea Ioană şi ea îi îndrepta pe calea cea bună. De altfel, ea ştia să şi descânte. Lelea Ioană avea şi o râşniţă de făcut păsat pentru găluşte şi acolo se întâlneau, de regulă băieţii, că ei erau mai tari şi în putere, trimişi de mamele lor şi, evident, stând la rând şi aşteptând să macine păsatul, schimbau tot felul de informaţii, tot felul de ştiri de prin sat. Era Nănica lui Mălai, care era un om mai deschis la minte şi citea “foaia”, aşa cum i se spunea ziarului în sat, şi era ştiutor de carte, pentru că majoritatea copiilor săi au ajuns oameni învăţaţi. Bătrânul citea cursiv “foaia” şi toată lumea se aduna pe lângă el, ca să vadă ce noutăţi mai sunt prin ţară.

Rep: De la ştirile din ţară să trecem la acel moment în care aţi urcat pentru prima dată pe scenă, să cântaţi. Vă mai amintiţi când a fost asta şi cu ce piesă?

C.A.A.: Prima dată am urcat pe scenă în perioada claselor primare, pentru că m-au remarcat învăţătorii că ştiu să cânt şi ştiau că provin dintr-o familie de cântăreţi, mama fiind şi o bună jucăuşă, moştenindu-l pe tatăl ei, bunicul meu. Nu eram eu cea mai mare cântăreaţă, mai era Nela Vârtosului care era vecină cu mine şi mai mare cu trei ani ca mine. Avea o voce aşa de frumoasă şi ştia să imite pe toţi cântăreţii; eu nu ştiam să imit, dar cântam aşa cum ştiu să cânt eu. Eram pusă să cânt pe la diverse sărbători ale satului şi la serbările de la sfârşitul anului şcolar. Din clasă eram cea mai înaltă şi ţin minte că în clasa a doua, învăţătoarea Viorica Mărcuş, care din câte ştiu locuieşte la Tîrgu Mureş, m-a pus să joc cu un băiat care era pocăit. El era înalt ca mine, dar fiind pocăit nu a vrut să joace, atunci învăţătoarea îi da cu liniarul peste cap şi mă lovea pe mine.

Rep: Şi totuşi momentul debutului oficial când a fost?

C.A.A.: Cred că la “Floarea din grădină”, în 1971, chiar în vinerea dinaintea de Crăciun, iar cu un an mai repede, în 1970 am apărut pentru prima dată la Televiziunea Română, la o emisiune în direct; pe vremea aceea televiziunea avea o clădire mai modestă şi ţin minte că atunci am întâlnit-o pentru prima dată pe doamna Sofia Vicoveanca. Emisiunea s-a transmis în direct şi, bineînţeles, eu i-am anunţat pe ai mei de-acasă, însă singurul televizor din sat era la Căminul Cultural. Toată lumea s-a adunat acolo şi m-a văzut. În 1971, după prima etapă din “Floarea din grădină”, am primit multe mesaje de încurajare. Preotul din sat de atunci, Pop Augustin, mi-a transmis mesaje.  Rep: Cam câte piese aţi adunat de-a lungul anilor în repertoriu?

C.A.A.: Am peste o sută de cântece înregistrate, dar cunosc foarte multe cântece din toate zonele României.

Rep: Care credeţi că e cel mai cunoscut cântec al dumneavoastră?C.A.A.: Cred că “M-o făcut mama jucând”, cântecul cu care am debutat eu la Radio Cluj-Napoca, prin 1975, când am venit solistă la Orchestra Profesionistă “Bistriţa”, apoi “Cucule ce pene porţi”, “Zi-mi ceteraş, zi-mi cu foc”, ”Poruncit-o badea-al meu”. Nu pot să spun însă că m-am bucurat prea mult de o mediatizare prea grozavă şi nici nu am fost o fire prea băgăcioasă. Am aşteptat să mă cheme, pentru că pe vremea când am început eu aşteptai să te cheme.

Rep: Un mesaj pentru cititori.

C.A.A.: Îi iubesc pentru că au fost şi sunt cei mai extraordinari spectatori ai mei din toată ţara.

Acest articol a fost publicat în Interviuri interpreti folclor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Cornelia Ardelean Archiudean: “Odată cu laptele primit de la mama am primit şi cântecele”

  1. viorel spune:

    Extraordinara aceasta interpreta din Campia Transilvaniei.Pe langa faptul ca este o voce deosebita si o prezenta scenica de exceptie,Cornelia A A este si un OM deosebit,nu de putine ori daruindu si toata priceperea spre a descoperi si indruma tinere si tineri talentati in folclorul romanesc,spre a ajunge,cine stie,pe ce scene importante din tara sau chiar …strainatate.Si costumele populare pe care le poarta sunt extraordinar de frumoase,si nu cred ca ma insel deloc,dar este solista din BN care are costumele cele mai frumoase.O felicit si ii doresc multa sanatate spre a mai putea bucura inimile celor ce o indragesc.

  2. Inca o data multumesc de apreciere

  3. pAUL spune:

    da ma bucur ca nu si-a uitat satul in care a crescut marea vedeta ………

  4. D.Ratiu spune:

    Intr-adevar un mare suflet de om, in primul rand si mai apoi o mare interpreta a noastra a celor ce locuiesc in judetul Bistrita -Nasaud, si binenteles a tarii in care traim. Felicitari !
    D.Ratiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s