Carmen Antal Cujbă: “Folclorul, la fel ca romanţa şi rugăciunea, e lacrima sufletului”


Data: 05.06.08

De: Mihai Teodor Naşca

Trecători printr-o lume plină de episoade mai fericite sau mai puţin fericite suntem în căutare mereu de a ne agăţa de lucruri, oameni şi evenimente care ne dau forţa de a merge mai departe. Viaţa ca o poveste sau povestea vieţii… La o mică şuetă stăm de vorbă cu interpreta de muzica populara din Toplita, Carmen Antal Cujbă. E atât de firesc ceea ce aflăm, e aşa de frumos să stai şi să asculţi poveşti din copilărie şi dintr-odată să aluneci în timp şi să fii părtaş la toate întâmplările frumoase pe care Carmen le scoate din cutiuţa sufletului… Actualmente este solistă a Ansamblului “Rapsodia Călimanilor”, însă în curriculum vitae mai e trecută şi experienţa Cenaclului “Flacăra”. Se consideră o fire romantică şi îi place, pe lângă melodiile populare, să cânte şi romanţe. Vă invit la o depănare a amintirilor alături de Carmen Antal Cujbă.

Rep: Ce zonă folclorică reprezentaţi şi de unde începe cântecul  solistei Carmen Antal Cujbă?

Carmen Antal Cujbă: Cântul meu începe din locul unde Valea Toplicioarei răcoreşte poalele Călimanilor, croindu-şi drumul printre Voivodese şi pădurile Topliţei. Începe din codrii în care, în vreme de restrişte, românul năpăstuit şi-a adăpostit pruncii ferindu-i de bătatia puştii, iar în vremurile bune băciţele îşi împleteau dorurile cu fluierul ciobanului. Cântul meu începe de acolo de unde apusul şi răsăritul soarelui ştiu cel mai bine tainele românului adevărat.

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?

Carmen Antal Cujbă: Principalele trăsături ce definesc cântul zonei pe care o reprezint sunt urme lăsate de istorie şi natură. Natura fiind prielnică pentru păstorie s-au întâlnit aici ciobani din multe zone ale ţării făcându-se simţit izul de Mureş, Moldovă, Sibiu …, iar războaiele ne arată că românul a fost întotdeauna bun şi primitor, astfel au rămas amprente din folclorul celor care au trecut prin zonă, formânu-se acele melodii de joc, cu o tentă aparte numite “ştraiere”.

Rep: Aveţi un model în ceea ce a însemnat activitatea dumneavoastră?

Carmen Antal Cujbă: Ca model pentru mine sunt toate privighetorile folclorului nostru, dar de copiat însă nu copiez pe nimeni. Nu ar fi un lucru cinstit. Merg pe un principiu: “fă ceea ce trebuie şi poţi să faci cu propriile-ţi forţe şi nu te folosi de munca altuia sau de ceea ce nu îţi aparţine”.

Rep: Cum vede interpreta de muzică populară Carmen Antal Cujbă satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile ce l-au definit?

Carmen Antal Cujbă: E destul de dureros acest subiect. Acum când lutul şi rogojina sunt înlocuite cu gresia sau marmura, de citit dacă mai citim o carte (… că doar avem calculator), în loc de lampa din colţul odăii ne invadează lumina candelabrelor… s-au risipit multe din tradiţii, totuşi e îmbucurător faptul că avem oameni care nu au uitat de unde s-a ridicat acest popor şi cu multă muncă încearcă să readucă la suprafaţă ceea ce unii, spre ruşinea noastră, au ascuns. Şi mai e îmbucurător faptul că pe unele uliţi ale satului răsună câte un colind de sărbători, iar tinerele vlăstare murmură hora satului îmbrăcând cu drag straiul străbun când toaca-n sat răsună.

Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?

Carmen Antal Cujbă: Cânt dorurile vălenilor în mijlocul cărora mi-am petrecut copilăria, dorul codrilor care nici ei nu mai sunt ca altă dată, al cărărilor cutreierate alături de părinţi şi cele ale timpului trecut, cu tot ce a fost cândva.

Rep: Cine v-a influenţat în mod pozitiv activitatea artistică ?

Carmen Antal Cujbă: De la Dumnezeu am primit harul şi puterea, de la tăicuţa povaţa, de la măicuţa simţul culorii. Familia, prietenii şi oamenii de bine, pe care tot cel de sus mi i-a scos în cale, dar nu în ultimul rând publicul care pentru mine reprezintă un foarte mare sprijin.

Rep: Ce este folclorul , cum il puteti defini?

Carmen Antal Cujbă: Folclorul, la fel ca romanţa şi rugaciunea, e lacrima sufletului. Te linişteşte, te împacă cu destinul, te purifică şi îţi aşterne în viaţă lumina în care te regăseşti alături de cei din jur. Este o parte din istoria poporului tău şi de ce nu, puterea cu care românul a ştiut din totdeauna să îşi tămăduiască durerea, să-şi împartă bucuria.

Rep: Ce alte zone îndrăgiţi sau cântaţi?

Carmen Antal Cujbă: Atâta timp cât sunetul şi culoarea pătrund în adâncul sufletului nu ţin cont de zonă. Toate zonele au “frumosul lor”. De cântat însă, mi-e drag să cânt doina sibiană.

Rep: De ce vă este cel mai dor, privind în urmă?

Carmen Antal Cujbă: Dor mi-e de tot ce a dus copilăria. De seninul ochilor bunicii, de braţele măicuţei în care mă refugiam de nu ştiu câte ori în zi, de toate cele povestite de tăicuţa din vremea fecioriei petrecute în război, de zilele de sărbătoare în care odaia buncii găzduia bătrânele satului, iar eu, copil fiind, le citeam dintr-o carte veche rugăciuni, apoi ascultam poveştile lor, atât de frumoase şi adevărate. Dor mi-e de multe dar oare cui nu-i este dor? Că timpul trece peste noi şi doar el rămâne, “dorul”, cum spune cântul: “Scutură-te floare-n baltă ori în tău/ Că mi s-o dus tinereaţa iute-n hău/ Tinereaţa fosta ceas/ Amu-s trecută de-amiaz’/ Până-n cină nu-i de-un pas/ Doamne cu ce-am mai rămas (…)”.

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri mureşeni!

Carmen Antal Cujbă: Cred că lucrul cel mei de preţ este norocul, aşa deci vă doresc să îl aveţi din plin, căci unde este noroc există iubire, credinţă, iertare şi multă putere de a trece prin întunecimile ce uneori destinul le cuprinde ca făcând parte din scena vieţii.

Carmen Antal Cujbă – de la primul cântec la solist profesionist

“Am început să cânt de copilă, chiar dacă sună atât de comun, însă nu m-am gândit că voi face din aceasta o carieră, visul meu fiind altul: doream să fiu printre bătrâni pentru a-i îngriji şi a-i ajuta, din totdeauna mi-au fost dragi. Drumul vieţii mi-a purtat paşii însă în alte părţi. După terminarea liceului, pentru o scurtă perioadă, am colindat ţara în lung şi în lat cu “Cenaclul Flacăra” condus de Adrian Păunescu, apoi m-am stabilit în Bucureşti, urmând cursurile Şcolii Populare de Artă, îndrumată de profesorul Gheorghe Lazăr. În paralel am activat şi colaborat cu diferite ansambluri cum ar fi: “Doina Bucureştiului”, “Rapsodia Română”, “Ansamblul Ministerului de Interne”, cântând folclor şi romanţe. Dorul de casă a fost mai puternic decât dorinţa de afirmare, readucându-mă lângă părinţii deja îmbătrâniţi. Astfel, din 1993 îmi desfăşor activitatea ca solistă în cadrul Ansamblului “Rapsodia Călimanilor” din Topliţa, condus de Ioan Covrig. La desfăşurarea spectacolelor,  atât în ţară cât şi peste hotare, particip alături de colegii mei, soliştii Dragomir Raita, Livia Harpa, Alexandru Olteanu, împreună cu orchestra şi echipa de dansuri”.

Acest articol a fost publicat în Interviuri interpreti folclor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s