Costel Popa: “Folclorul reprezintă sistemul de virtute al vieţuirii noastre”


De: A consemnat Mihai Teodor Naşca

Există pentru fiecare dintre noi un loc al nostru, un drum pe care pornim şi de care ne ţinem uneori chiar în mod involuntar. Avem câteceva de spus şi fiecare părticică constiuie întregul. Din lada de zestre a poporului român mai scoatem azi un tânăr interpret de muzică populară, născut şi crescut în Mediaş, judeţul Sibiu, dar care are rădăcini mureşene, în localitatea Idiciu, comuna Bahnea.
La cei 23 de ani ai săi, are la activ câteva concursuri câştigate, asta după ce cu sprijinul mamei sale, în jurul vârstei de 10 ani, învaţă primul cântec din folclor: “Doamne ocroteşte-i pe români”. Spune că o bună bucată de vreme a fost autodidact, preluând sfaturile de la diverşi membrii de juriu. Printre cei pe care i-a îndrăgit de mic se află Aurel Tămaş însă printre favoriţii săi se află şi Iosif Ciocloda, Mariana Anghel, Maria Lătăreţu, Cristian Pomohaci. De curând a reuşit să înregistreze câteva piese, cu sprijinul lui Ovidiu Barteş.

Rep: Ce zonă folclorică reprezinţi şi de unde începe cântecul tău?
Costel Popa: Zona folclorică pe care o reprezint este “Zona Târnavelor”. Cântecul meu începe de pe undeva din marginea judeţului Mureş şi anume din satul Idiciu de unde sunt şi părinţii mei şi ajunge până aproape de Sibiu.

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezinţi?
Costel Popa: Ritmul, linia melodică, care seamănă cu o apă destul de liniştită, dar curgătoare precum este Târnava Mare, la fel sunt şi melodiile cântate de mine, învârtite, doine, haţegane, jiene, cântece de cătănie, într-o continuă armonie cu natura şi în acelaşi timp cu sufletul meu.

Rep: Ai un model în ceea ce a însemnat activitatea artistică?
Costel Popa: Pentru început, mă refer la momentul în care am  început eu să cânt, l-am avut drept model pe domnul Aurel Tămaş şi pot spune că şi astăzi îl apreciez foarte mult, dar vreau să subliniez faptul că deşi îl respect şi îi respect pe toţi interpreţii valoroşi ai acestei ţări, am încercat să-mi formez un stil al meu şi vă asigur că nu copiez pe nimeni; acesta sunt eu şi vizavi de întrebarea “cum m-am întâlnit cu muzica populară”, ei bine, există o mică povestioară şi anume: eram în clasa a IV-a cred, nu mai ţin sigur minte, când învăţătoarea ne-a cerut fiecărui elev să învăţăm câte o melodie, nu conta ce fel de gen, pe care să o cântăm la o serbare şcolară, aşa cum se obişnuia, ce  urma să aibă loc şi, astfel mama mea, căreia o să-i mulţumesc toată viaţa, m-a învăţat o melodie populară, care mi-a plăcut mult atunci şi anume: “Doamne ocroteşte-i pe români” din repertoriul doamnei Sava Negrean Brudaşcu şi la acea serbare lumea m-a plăcut şi m-a apreciat, m-au lăudat mamei, mai ales doamna învăţătoare. Au văzut că am potenţial şi astfel mama mea s-a tot ţinut de mine, m-a învăţat pe urmă alte cântece şi cu timpul am observat că începe să-mi placă şi să-mi intre la suflet ceea ce fac, aşa că tot ce se întâmplă acum, tot ce dăruiesc publicului e o parte din sufletul meu.

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile ceare l-au definit?
Costel Popa: “Interpretul”? Nu ştiu dacă vă referiţi la mine sau în general la interpreţii de muzică populară, oricum eu vă răspund cu opinia mea. Satul românesc se vede şi se ştie că este în pragul de a-şi pierde toate calităţile, tradiţii, obiceiuri, oameni adevăraţi care întradevăr cunosc viaţa la ţară, iar noi nu putem face mare lucru ci doar să încercăm să păstrăm şi să ducem mai departe ceea ce înseamnă tradiţie, măcar cât de cât, chiar dacă majoritatea suntem orăşeni acum dar să nu uităm de unde am plecat şi mai bine zis de unde a plecat folclorul, lumea aceasta deosebită a cântecului popular, de acolo de la vatra, din casa aceea veche dar frumos împodobită cu ştergare care mai de care mai frumoase, de pe câmp, din inima codrului. Vedeţi? De aici vine cântecul poplar…

Rep: Ale cui doruri le cânţi? De unde ţi-ai cules cântecele?
Costel Popa: Dorul pe care îl cânt eu este al publicului, al oamenilor care au plăcerea de a asculta ceea ce este autentic şi frumos. Cântecele le-am cules de pe sate, de la bătrâni care au ştiut şi ştiu şi care au trăit ceea ce înseamnă viaţa la ţară, timp de doi ani am umblat să-mi culeg cântecele înainte de a le  imprima.

Rep: Cine ţi-a influenţat în mod pozitiv activitatea artistică?
Costel Popa: Nu vreau să mă laud dar profesorul meu până acum, de curând am fost eu. Eu am fost cel care m-am corectat, cel care m-am autosugestionat şi am încercat să mă perfecţionez; pe urmă au urmat concursurile, festivalurile, de unde am început să-i mai întreb pe cei din juriu ce ar trebui sau ce nu ar trebui să mai fac în continuare, în cântec mă refer şi cum am precizat mai devreme, de curând sau mai bine zis din februarie 2009 am luat ceva lecţii de canto de la o profesoară foarte bună din Sibiu, profesoară la Liceul de Artă, doamna Margareta Berzovan.

Rep: Vorbeşte-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.
Costel Popa: Discuri editate nu am. În primul rând pentru că eu consider că cel mai important lucru înainte de a-ţi edita un disc este să te promovezi şi să vezi dacă eşti apreciat sau nu şi în al doilea rând de asemenea foarte important sunt banii, un disc costă foarte mulţi bani şi eu nu deţin acea sumă. Mi-am făcut nişte înregistrări,  este vorba de opt melodii pe care le-am imprimat la Cluj-Napoca cu orchestra “Cununa Transilvană” condusă de către Ovidiu Barteş şi care de asemenea m-au costat foarte mult dar sunt mândru de ele şi acest material constă într-un cântec de cătănie, două doine, patru învârtite şi o haţegană, toate de pe Târnave. Spectacole sunt multe şi nu ezit să merg oriunde sunt chemat, indifferent dacă e vorba de o remuneraţie sau nu.

Rep: Ce nu ai face niciodată în muzica populară?
Costel Popa: Niciodată nu mi-aş bate joc de ea şi anume să o impurific cu falsuri sau pamfleturi.

Rep: Ce crezi că este folclorul?
Costel Popa: Folclorul reprezintă sistemul de virtute al vieţuirii noastre.

Rep: Ce contează mai mult în realizarea unei piese de valoare: versurile sau linia melodică?
Costel Popa: Ambele primează pentru că degeaba ai versuri şi nu ai o melodie frumoasă şi degeaba ai o melodie frumoasă şi nu ai versuri la locul lor, orice cântec trebuie construit în aşa fel încât să se îmbine perfect toate elementele, să fie o armonie continuă.

Rep: Care sunt primele cinci nume de interpreţi de muzică populară care îţi vin în minte?
Costel Popa: Iosif Ciocloda, Mariana Anghel, Maria Lătăreţu, Aurel Tămaş, Cristian Pomohaci.

Rep: Un gând pentru cititori.
Costel Popa: Să ne iubiţi, să ne respectaţi, să ne apreciaţi pentru ceea ce suntem şi cel mai important să ne susţineţi, pentru că noi nu am fi nimic fără dumneavoastră cei care ne ascultaţi şi la fel dumneavoastră fără muzica noastră, toate gândurile mele bune pentru dumneavoastră.

Acest articol a fost publicat în Interviuri interpreti folclor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Costel Popa: “Folclorul reprezintă sistemul de virtute al vieţuirii noastre”

  1. flavius spune:

    itr-adevar folclorul reprezinta sistemul de virtute al vietuirii noastre adevarat a spus Costel Popa! acestea sunt viitoarele talente ale noastre si trebuie sa ne mindrim cu ele si sa le promovam care sunt de promovat bineinteles! mult succes in continuare domnule Mihai Nasca esti un geniu!

  2. vlada claudia spune:

    Imi plac foarte mult melodiile tale de suflet si ai o voce calda.Si eu am copilarit la Alma Dumbraveni,linga Medias si de mica mi-a placut muzica populara din Ardeal si mai ales de pe Tarnava Mare inclusive Bistrita Nasaud.Tine-o tot asa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s