Două vedete populare: Mariana Pop şi Aurica Rus Corşeu


sursa: http://www.infoms.ro

De: A consemnat Mihai Teodor Naşca

Nu toată lumea ajunge să fie foarte cunoscută în domeniul muzicii populare. Am ajuns ca tot al cincilea om cu care ne întâlnim să fie cântăreţ. Nu ar fi rău dacă ar avea şi ceva de spus. Se îngroaşă foarte mult această breaslă a interpreţilor de folclor şi de multe ori cei care au ceva de spus nu ajung să se exprime în faţa publicului, mai ales dacă natura nu i-a făcut cu un simţ tupeist. Vă propun azi două interprete de muzică populară, mai puţin mediatizate, însă care aduc în faţa ascultătorilor cântecul de odinioară.
Recunosc faptul că auzind nişte piese mai vechi, cântate în stil tradiţional, am retrăit pentru o clipă alte vremuri, acelea bune, în care folclorul era folclor, muzica uşoară era la fel de uşoară şi fiecare ajungea sus pe măsura eforturilor şi a talentului. Cele două interprete sunt Mariana Pop, născută în Vaida Cămăraş, judeţul Cluj şi Aurica Rus Corşeu, care a venit pe lume în satul Coc, comuna Tăureni, judeţul Mureş. Fiecare are ceva de spus şi au poveşti artistice asemănătoare. Nu formează un duet pe scenă ci aşa s-a întâmplat să participe la mai multe emisiuni împreună. Oricum zona etnofolclorică reprezentată este cea a Câmpiei Transilvănene. Amândouă interprete au cântat în tinereţe, provin din familii cu tradiţie în a cânta, ambele au făcut o pauză şi revin acum în speranţa că mai sunt suflete ce îşi mai doresc un cântec frumos, aşa cum se cânta odată…

Mariana Pop: M-am născut în Vaida Cămăraş, o localitate la 35 de km de Cluj Napoca. Pe vremuri satul nostru era format jumătate din români, jumătate din maghiari. În momentul de faţă majoritatea sunt maghiari deoarece românii au plecat spre Cluj Napoca şi Târgu Mureş. Copilăria mi-am petrecut-o în satul natal, acolo am mers la şcoală. După ce m-am mai ridicat am plcat la Cluj Napoca unde am urmat Liceul Pedagogic.
Aurica Rus Corşeu: M-am născut în satul Coc, aproape de Luduş, în comuna Tăureni, judeţul Mureş. Copilăria mi-am petrecut-o în sat, în Coc, iar apoi, mai târziu, am plecat în Câmpia Turzii, unde am intrat în echipa de dansuri, unde am fost şi dansatoare dar şi cântăreaţă de muzică populară.
Rep: Aţi mers foarte repede şi aţi dorit să îmi spuneţi toată viaţa în doar două fraze, însă vreme e destulă să le luăm pe toate pe rând. Când s-a produs întâlnirea cu muzica populara?
Mariana Pop: Eu aşa m-am trezit, cu muzica populară, cu cântecele mamei, care ştie să cânte foarte frumos. Neamul din partea mamei a fost un neam de cântăreţi, de jucăuşi. Nu de mult îmi povestea mama, că bunicul meu, venea din sat cu o sticluţă şi se aşeza la masă şi spunea „no hai Ană să horim!” Îmi venea să plâng când îi auzeam, mi se făcea pielea de găină.
Aurica Rus Corşeu: Eu fac parte dintr-o familie foarte numeroasă, suntem 12 fraţi. Părinţii mei au cântat, fraţii mei au cântat şi eu am crescut într-o familie de cântăreţi. Surorile mele cântau doine, pe care eu, copilă fiind le trăiam la o intensitate maximă. Şi acum îmi place să doinesc foarte mult. În casa noastră tot timpul a fost veselie, se juca , se cânta, la lucru campului cântecul ne însoţea. În clasa a treia învâţătorul meu mi-a zis că am voce, m-a scos în faţa clasei şi m-a pus să dirijez clasa. Mi-a fost ruşine atunci de colegi. După ce ora s-a terminat am fost foarte supărată, toată ziua am plâns, iar colegii mei îmi spuneau profesoara de muzică. Când am ajuns acasă toată eram plânsă şi mama m-a întrebat că de ce am plâns. I-am spus de ce plâng, iar ea cu o voce mai dură mi-a zis: „tu să taci, să îţi pară bine că ai ieşit în faţa clasei, că profesoarele îs cu carte şi tu să fi mândră că şti să cânţi !”
Rep: Când a fost mometul debutului oficial? Când puteţi spune că aţi trecut în rândul cântăreţilor, cu public şi repertoriu?
Mariana Pop: În perioada liceului, eu am activat în formaţia artistică a liceului pedagogic, şi acolo am ieşit eu oficial pe o scenă. Atunci mergeam în multe deplasări cu ansamblul la care activam. Aveam solişti, formaţie de dansuri, un cor foarte bun cu care am luat locul doi pe ţară la Festivalul “Cântarea României”. Pot spune că debutul oficial a fost undeva pe la sfârşitul anilor 70.
Aurica Rus Corşeu: Eu de mică am urcat pe scenă şi eram obişnuită cu scena. Nu mi-a fost frică de scenă, nu mi-a fost frică să cânt, să dansez. Eu cânt şi joc de mică. Îmi amintesc că am avut ieşiri şi în străinătate, prin anii 70. am avut ocazia să cânt cu artiştii mari ai ţării, cu Fraţii Petreuş, cu Titiana Mihali, Angela Buciu, Mia Dan.
Rep: La un moment dat aţi făcut o pauză, dar când aţi revenit în lumea muzicii populare?
Mariana Pop: Eu mi-am văzut de familie, de copii, deoarece viaţa asta de artist îi un “du-te vino” si atunci am zis că îi mai bine sa imi vad de familie. Am vrut să îmi cresc eu copilaşii, nu să îi las pe mâini străine. Anul acesta am revenit în faţa publicului, dar asta nu înseamnă că nu am mai cântat pe la câte o nuntă, o petrecere, de sărbători.
Aurica Rus Corşeu: Eu am mai avut câteva ieşiri, am mai avut câteva filmări la TVR2. am avut şi eu o pauză. În 2000 am plecat în Spania, iar de atunci cânt mai mult pe acolo.
Rep: Înregistrările făcute sunt realizate acum, după ce aţi revenit sau înainte de a lua această pauză?
Mariana Pop: Înregistrările mele sunt făcute acum, după ce am revenit în lumea muzicii populare. Înainte nu am avut făcute înregistrări.
Aurica Rus Corşeu: Eu am înregistrat în 1997 la Radio Cluj, cu redactorul muzical, Gelu Furdui, prima casetă, după care a urmat pauza, iar anul trecut am înregistrat primul CD şi anul acesta al doilea.
Rep: Ce este folclorul? Cum aţi putea să îl definiţi?
Mariana Pop: Eu cred că este expresia unui mod de viaţă, şi din păcate modul de viaţă se schimbă, implicit şi folclorul. Cu timpul şi folclorul se va schimba, dar nu ştiu dacă în bine. Din punctul nostru de vedere, al celor care am trăit autenticul eu cred că va fi mai puţin bine.
Aurica Rus Corşeu: Este un lucru foarte frumos, foarte autentic, foarte bun. Eu aş dori ca folclorul să se păstreze şi trebuie să ne implicăm pentru acest lucru. Mi-aş dori ca tineretul să cânte, iar oamenii care sunt mai în vârstă să îi îndrume pe acest drum, să cânte autentic, aşa cum se cânta odată.

Acest articol a fost publicat în Interviuri interpreti folclor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Două vedete populare: Mariana Pop şi Aurica Rus Corşeu

  1. Pop M. spune:

    Ma bucur ca am intalnit un om cu care intru in rezonanta in privinta multor chestiuni „de suflet”. Folclorul a fost dintotdeauna o mare pasiune pt mine si asa va ramane. Sper doar sa pot face tot ceea ce trebuie in privinta asta. Multumesc, Domnule Mihai Nasca!

  2. Rar oameni in asta lume…. continuarea o stiti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s