Ioan Chirilă: “Folclorul este ca şi hrana zeilor, este hrana sufletului, o ambrozie!”


Am ajuns la concluzia că interpreţii de folclor au un suflet aparte, au alţi senzori şi trăiesc momentele altfel. Dar cu siguranţă că bucovinenii, interpreţii din Bucovina, pe lângă credinţa puternică mai au şi un suflet mai special. Ioan Chirilă este unul dintre cei cu care mândra Bucovină se făleşte. S-a născut lângă Fălticeni, iar viaţa l-a dus apoi la Bucureşti. Şi-a descoperit în timpul stagiului militar înclinaţiile pentru folclor şi pas cu pas a reuşit să îşi facă un nume. Începe să cânte la acordeon dar acest instrument nu i-a fost pe plac, însă de mare ajutor pentru ceea ce urma să se petreacă în cariera sa muzicală. Face naveta cu trenul pentru a putea să aibă şansa să lucreze cu oameni de valoare care să îi şlefuiască talentul.  Este un reper şi cei mai tineri  ar trebui să ia aminte la vorbele lui Ioan Chirilă.

Rep: Când spune Ioan Chirilă acasă, încotro se îndreaptă cu gândul?

Ioan Chirilă: Ioan Chirilă, când spune acasă, spune Bucovina. Am văzut lumina zilei într-un sat aşezat pe malul unui iaz extraordinar, la marginea Fălticenilor, cu costişe acoperite de livezi cu meri fructiferi, cu peri, cu oameni gospodari, cu case frumoase. Am plecat de mulţi ani de acasă, cu dorul satului natal în suflet, cu oamenii locului, şi mă întorc ori de câte ori am posibilitatea. Folclorul adevărat este în Bucovina, iar ca artist nu te poţi perfecţiona dacă nu ţi în permanenţă legătura cu satul natal şi Bucovina îţi oferă şi în aceste vremuri acele frumuseţi nealterate care m-au facut să rezist timp de 25 de ani în această lume a muzicii populare. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am acest har, că am o familie minunată care m-a susţinut în toţi aceşti ani, că am întâlnit oamenii potriviţi la timpul potrivit, şi aici mă refer la maestrul George Sârbu, la redactorii de la radio, din televiziune care au sărit în ajutorul meu promovându-mă la începutul carierei mele când în general se oferă mai greu o mână de ajutor.

Rep: Când v-aţi întâlnit cu muzica populară?

Ioan Chirilă: De la vârsta de cinci ani eu am cântat la acordeon, şi îmi amintesc cu plăcere că în acea perioadă cântam la Casa de cultură. Cântam valsuri de Strauss după partituri. Tata aşa a vrut. La un moment dat am început să urăsc acordeonul, dar după ani de zile mi-am dat seama că acest lucru mi-a fost de folos. Am învăţat să solfegiez, iar atunci când am început să fac înregistrări mi-a fost foarte uşor. În câteva ore învăţam o piesă şi puteam să merg să o înregistrez. Nu am fost conştient de faptul că am voce până la vârsta de 18 ani, când am mers în armată. Până atunci nu am fost plecat de acasă niciodată. În prima lună de armată am slăbit 23 de kilograme, iar mama când a venit la mine nu m-a mai recunoscut. Într-o zi am început să fredonez melodia „Tudoriţo nene” şi m-a auzit maiorul care era comandantul plutonului care mi-a zis „mai zi mă că le zici bine!”. Atunci ştiam doar un un singur cântec. Îmi plăcea mie folclorul dar nu ştiam că am calităţi vocale. De atunci maiorul a început să mă protejeze, mă punea să fac brigăzi artistice, să cânt în spectacole. Am început să cânt la radio şi să învăţ şi alte cântece. După terminarea armatei m-am dus la Şcoala Populară de Arte din Bucureşti, unde am dat examen. În comisia de examinare era domnul Olmazu, corepetitor la pian, Angela Moldovan trona în mijlocul comisiei. Am dat examenul, am reuşit şi aşa am început să merg la clasa de canto, unde era profesoară o bucovineancă de-a mea. Am crezut că era simplu dar nu a fost deloc aşa. Am luat la bătăi peste diafragmă pentru că nu ştiam să respir, am început lecţiile de canto, vocalizele în faţa oglinzii. Când mă punea să strig începeam să plâng pentru că îmi era ruşine,  dar la un moment dat ea a văzut că eu mă consum cu adevărat a început să îmi explice cum să strig: „imaginează-ţi că eşti în vârful unui munte, iar soţia ta, fratele tău sau cine vrei tu e pe culmea cealaltă, iar tu trebuie să spui „mă Ioane mă!”, trebuie să faci gura foarte rotundă, ca oul, şi strigi, şi aşa o să înveţi să strigi”. Publicul întotdeauna aşteaptă strigătura la cântec.

Rep: Dacă ar fi să faceţi o dare se seama a materialelor înregistrate până acum, cum ar fi facută această dare de seama?

Ioan Chirilă: Am reuşit să înregistrez în Radiodifuziunea Română în jur de 50 de piese personale. În 1987 am scos un disc de vinil, iar pe urmă au apărut încă patru albume. Nu  mai multe pentru că eu muncesc cam trei-patru ani la un album. Cred că cel mai recent este cel mai valoros, cel mai reusit. Toţi redactorii mi-au spus acest lucru.

Rep: Ce este folclorul pentru dumneavoastră?

Ioan Chirilă: Pentru noi românii folclorul este ca şi hrana zeilor, este hrana sufletului, o ambrozie, te calmează, te linişteşte, îţi dă puterea să mergi mai departe, să îţi ierţi duşmanii, să îţi iubeşti prietenii. Folclorul te ajută să îţi păstrezi identitatea naţională.

Rep: Ce gânduri transmiteţi celor care sunt pasionaţi de muzică populară şi folclor.

Ioan Chirilă: Dacă iubesc cu adevărat folclorul, dacă iubesc cu adevărat munca adusă în slujba folclorului să îl transmită mai departe cu sfinţenie, să îl păstreze cât mai pur şi mai curat!

A consemnat Mihai Teodor NAŞCA

Acest articol a fost publicat în Interviuri interpreti folclor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s