Lia Lungu: “Tradiționalul se păstrează mai pregnant în tot ceea ce se numește folclor la noi. Folclorul  însă, este o știință care trebuiește bine înțeleasă, însușită și perpetuată.”


Lia Lungu s-a născut într-o zi de 3 august, în localitatea Baru, județul Hunedoara, din părinții Nicolae și Dorina, însă copilăria și centrul Universului pentru interpreta de muzică tradițională se petrec în localitatea Domașnea din județul Caraș-Severin, locul unde tatăl ei muncea ca șef de gară. Acest loc reprezintă și primul contact cu o lume aparte, cântată ulterior de artistă, cu modele și exemple de urmat. Ulterior, frecventează cursurile Liceului 2 Pedagogic din Caransebeș apoi, Școala de Artă din Timișoara și Facultatea de Jurnalism și Relații Publice Universitatea Spiru Haret din București. Lia Lungu a fost solistă vocală a Ansamblului Profesionist “Banatul” din Timișoara și a activat în corul Operei Naționale din Timișoara. Destinul a purtat-o peste ocean, în Statele Unite ale Americii, unde dragostea de folclor și oameni a făcut-o să se implice în activități cu caracter cultural-tradițional și umanitar, continuându-și profesia de interpret, în paralel cu cea de jurnalist. Despre cireșele vândute pe un peron de gară, lumea satului și oamenii cu creațiile lor, despre un firesc într-o lume în derivă culturală vă invit să citiți în rândurile de mai jos.

Rep: Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?

 Lia Lungu: M-am născut, am copilărit și m-am format în arealul – Daciei Superior, așa îmi place să spun, pentru că așa este. Localitatea nașterii mele este în Ţara Haţegului, Baru, de unde provine mămica mea. Că orice femeie tânără, măritată în Banat, la vremea sorocului – mama, a venit să nască aproape de părinţii ei, de mama dânsei – bunica mea – şi de surorile ei dragi pe care le lăsase triste după plecarea de-acasă. Copilăria mi-am petrecut-o în comuna Domașnea, situată  pe culoarul Timiş – Cerna, între Caransebeş şi Herculane, unde tăticul meu era şef de gară, dar și la bunicii din Țara Hațegului. Gara Domașnea deservea şase sate, risipite între dealurile subcarpatice. În acel timp al anilor ’60, trenul și gara erau cea mai importantă legătură cu lumea, că urmare gara era un „centrum mundi”! Domașnea, Cornea, Canicea, Luncaviţa, Mehadica, Verendin și chiar Cuptoare, erau satele din care oamenii veneau la gară, în nevoile drumurilor lor. Aici veneau femei și fete să vândă fructe călătorilor, care treceau dinspre Bucureşti înspre Timişoara și invers. Erau femei, dar și fete tinere, care urmau să intre în joc şi aveau nevoie de bani că să îşi facă haine noi de sărbătoare, adică costume țărănești, pe care ele le coseau. Cred că, vânzarea fructelor la tren, era în acel timp, singură formă de comerţ liber, pe care „şeful de gară”  o autoriza tacit. Din mai, când apăreau cireşele şi până toamna târziu când se brumau prunele, rampa gării devenea a o micro-lume fantastică. Această a fost prima mea şcoală de folclor autentic şi foarte diversificat. Aici am văzut pentru prima oară scălanele de cireşe şi de prune pe care nu le-am uitat niciodată. Scălanele se făceau din nuiele lungi de treizeci de centimetri, pe care se legau cu aţă codiţele cireşelor sau ale prunelor. Arătau că niște minunați pomișori! De la culesul fructelor, numai cu codiță (!), găsirea şi tăierea nuielelor de răchită sau alun şi până la aranjarea pe scălan, totul se întâmpla ca un ritual! Primul tren important la care trebuiau să ajungă fructele pentru vânzare, era  personalul  către Timişoara de la ora 14:30. Trenul avea o oprire doar de trei minute, timp în care fetiţele cu coşurile încărcate purtate pe mâna stângă, alergau pe lângă tren purtând în mâna dreaptă scalanul-pomişor cu cireşe strălucitoare şi proaspete, strigând: „Luvaţ cirèșe, luvaţ cirèșe!”. Călătorii obosiţi de drumul lung, însetaţi şi mai ales fascinaţi de minunăţia scalanului, cumpărau pe 1 leu un scalan, iar dacă erau la drum cu familia cumpărau mai multe scalane; uneori la aceiaşi fereastră se cumpăra toată marfă micii vânzătoare! Fata aceea era norocoasă. Câştigul depindea de isteţimea şi de rapiditatea fetei care vindea. „Şcoala mea de folclor” se desfăşura în timpul aranjării fructelor pe scalane. În acele ore, femeile și fetele povesteau întâmplări din satul lor, altele cântau sau spuneau snoave şi chiar povestiri fantastice pe care le creau pe loc. Eu le ascultăm fascinată, le provocăm imaginaţia şi învăţam cântările lor. Uneori, după îndelungi rugăminţi şi promisiuni din partea lor, că vor avea grijă să nu mi se întâmple ceva, părinţii îmi permiteau să merg cu ele la culesul fructelor. Tot drumul cântam şi ne imaginăm cele mai năstruşnice întâmplări cu zmei, sau alte creaturi fantasmagorice, care puteau apărea în orice moment să ne răpească… Crescând de o parte și de alta a versanților Retezatului – lângă vârful Gugu,  am avut norocul să învăț forme vechi ale culturii noastre, atât de la bunicii și oamenii din Țara Hațegului, cât și din lumea Banatului. Într-un cuvânt, pentru mine noile forme administrative nu au rupt și nu au segmentat excepționala noastră cultură. Mi le-am însușit așa cum s-au sedimentat de secole în memoria neamului. Contactul cu muzicile tradiționale, cu datinile, cu formele, practicile și cântece inițiatice, pentru mine au venit firesc în viața de zi cu zi, din primele momente când am început să pricep lumea din jurul meu. Mergeam cu bunicii la cetățile dacice de mic copil, învățăm cât de mare și de viteaz a fost regele Burebista, Scorilo și Decebal. Știam că Zamolxe, care era trimis de Dumnezeu să îi înțelepțească pe daci și să îi ajute, trăiește în peștera Gugu din munții Retezatului și, dacă voi fi înțeleaptă și pricepută îl voi putea întâlni… Mergeam la înmormântări și eram fascinată de femeile care „se cântau”. Mergeam la nunți și mai ales asistăm mereu la îmbrăcatul miresei. Nu mai vorbesc de nedeiile și sărbătorile smiltzului (adică măsuratul oilor) de pe Var (muntele Domașnei). Acolo, îmi spunea mama, că dacă coboram pe partea opusă a urcușului, vom ajunge chiar în Baru, ceea ce este adevărat!

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?

Lia Lungu: Dacă vorbim despre cântecele vechi – din ritualul nașterii, al nunții și al morții, caracteristică, cu puține influențe zonale, este foarte asemănătoare în întreg teritoriul locuit de români. În vechime peste tot se practică descântecul de noroc și înălțatul către Soare (sfântul Nânaș Mare) al nou născutului. Peste tot se iniția govia (mireasă) și își lua rămas bun de la familia în care a venit pe lume. Peste tot „marea trecere”, se făcea prin cântări ale Zorilor, prin rituri de neîntoarcere în Lumea Lumită, din cea Lume Nelumită… În copilăria mea, nu foarte îndepărtată,  aceste practici erau vii, ca la Domașnea, Mehadica, Cornea cât și la Baru. Și erau foarte asemănătoare. Această era mirifică lumea în care am crescut și pentru care eu, am avut ochii și canalele spiritului deschise că să le pot primi! Dacă vorbim de doinele și jocul din Banatul meu de munte de exemplu, caracteristică este cea a unei varietăți impresionantă. Fiecare „mala” (adică uliță) avea cântărea ei, Brâul, Hora, Iederă, sau Măzărica, De Doi, Poșovoaica, sau Ardeleană, erau doar o parte din cântările jocului. Acestea se derulau într-o ordine aproape legiuitoare, care nu putea fi călcată. Astăzi, în mai puțin de 20 de ani, totul este distrus, tot ceea ce s-a păstrat mii de ani! Jucăm pe un singur ritm: „dumba, dumba”, după cântări ale unor soliști mediocri. Suntem inconștienți de distrugerea pe care acești mercenari au făcut-o.

Rep: Aţi avut un model artistic după care v-aţi ghidat?

Lia Lungu: Modele mele artistice, au fost jocul satului, nuntă, botezul, petrecutul mortului, prima brazdă trasă cu plugul stropit și înflorat, seceratul și îmblătitul grâului, „astrânsul” prunelor, clăcile la țesutul covoarelor/procovițelor, la cusutul țoalelor (pentru Crăciun, Pașți și Negeie) cu cântările care le  însoțeau! Între cântăreți i-am admirat pe Achim Nica, Traian Coracu, Felician Fărcașiu (pe domnul Felician, am avut norocul să îl am că mentor, coleg și îndrumător, la Ansamblul Profesionist Banatul, când am început să cânt) Ana Pacatiuș, Maria Lătărețu, Maria Tănase, Victoria Darvai, Sofia Vicoveanca… sigur, nu îi pot enumeră pe toți.

Rep: Puteţi să ne amintiţi câţiva oameni ai locului, rapsozi populari,  pe care i-aţi cunoscut şi care v-au ajutat?

Lia Lungu: O da! Rapsozii, despre care întrebați, sunt oamenii satelor la care am mers să adun cântări și vorbe și obiceiuri de făcut bucate și de tot felul… Le duceam, ulei, zahăr, orez, iar dânșii mă primeau cu drag. Uina (femeie bătrână) Florița-Dorina, din Dalboșeț zona Bozoviciului, (fie-i țărână ușoară) mi-a dat o serie de cântece, dar și hainele cu care s-a căpărât adică logodit. Poalele și ciupagul sunt din mătasă naturală, pe care dânsa l-a confecționat în totalitate: de la creșterea viermilor de mătasă, până la adunatul firului, țesutul mătăsii și apoi cusutul ciurăturii, adică broderia, totul făcut de mâna ei! „Mândră-i fata până-i fata”, cântecul cules de la uina Florița și aflat pe unul dintre LP- urile mele, a fost cântărea cu care a fost scoasă din casă părintească, când s-a măritat. Mi-a povestit că acesta cântec l-au cântat grupul de drujvărițe (prietene), încă nemăritate. Majoritatea cântecelor mele sunt culese de la mulți țărani în decada anilor 80. De altfel, aș vrea să știți că eu am cules cântece și de la românii de prin America. Între comunitățile mari de acolo sunt filoane ale vechilor noastre datini, cântece și port țărănesc, care coboară în timp până în jurul anilor 1860. Minunatele cântece, “Adă Doamne Aeroplanul” și „De-aș putea să fiu o floare”, le-am primit de la doda Mara din New York (amândouă cântecele au o impresionantă poveste, relatată de fi-iertată doda Mara!), iar „Dragostea și Dorul” l-am cules în California de la un bănățean.

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?

Lia Lungu: Satul de astăzi este diferit în multe! Este adaptat și conectat prin mijloacele media, mai cu seama televiziunea, care pe lângă minore beneficii i-a adus mult rău. La televizor, oamenii noștri văd tot felul de cântăreți, măscăriți (adică super fardați și coafați) măscărind cântecele! Apoi vine un „doct”  prezentator care spune cât este mare și de nemaipomenit este cutare sau cutare. Iar omul,  chiar dacă îl supără la ureche, chiar dacă  în memoria sa afectivă știe altfel, înclină să creadă ceea ce, așa zisă autoritate(!!!) îi spune… Și apoi, ceea ce ți se dă frecvent, devine normă… Noi, cei care am avut norocul să ne naștem și să trăim o vreme în lumea satului, suntem generația care, încă mai păstrăm legătură  cu  lumile și riturile adevărate. Atâta vreme cât satul actual poate fi comparat cu satul din amintirea ta, mai avem o șansă. Condiția este că purtătorul acestei amintiri să fie el însuși un OM desăvârșit  și un adevărat patriot.

Rep: Puteţi să ne povestiţi în câteva rânduri un obicei al locului sau vreo superstiţie din zona de provenienţă?

Lia Lungu: Tot ceea ce fac eu în spectacolul meu – „De viață, De dragoste, De moarte”, sunt obiceiuri, rituri, superstiții, într-un cuvânt  trăiri ale neamului  nostru,  care numără  peste șapte mii de ani de scriere și, încă milioane de ani  înainte.  Mă refer la humanoizii găsiți în peștera  la Anina, unul botezat  ION, care are  60 de mii de ani! Nu vorbesc nimic fără să am dovezi și fără să fiu documentată.

Rep: Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?

Lia Lungu: Mă întrebați: „Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?” Autenticul nu prea mai există, doar în artefacte, în rituri, descântece și forme/desene  din costumele foarte vechi. Tradiționalul se păstrează mai pregnant în tot ceea ce se numește folclor la noi. Folclorul  însă, este o știință care trebuiește bine înțeleasă, însușită și perpetuată. Ei da, muzicile populare, divertismentul „populăros”, acestea sunt promovate!

Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele? Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.

Lia Lungu: Ale cui doruri le cant? Ale neamului nostru milenar, ale femeii daco-valahe care și-a crescut pruncii în leagănul purtat în spate, leagăn  pe care eu însămi îl am și îl port arătându-l lumii. Mai cânt dorul pe care l-am avut,  în anii de înstrăinare, pentru fiecare dintre dumneavoastră, pentru părinții mei, pentru fiii și fiicele noastre care și-au luat lumea în cap, fiindcă aici nu au mai avut stare și nici faptă! Cânt mai ales ceea ce am primit că moștenire culturală și mă tem (!) să îmi batjocoresc glia și neamul milenar. Despre activitatea mea ca interpret al muzicii și culturii noastre, vorbesc înregistrările din radio, discurile Electrecord, CD-urile, filmările, miile de spectacole pe scenele din țară și din lume. Și  nu în ultimul rând, vorbesc eu,  prin tot ceea ce sunt că om și atitudine.

  Palmares – Audio/ TV/ Video

  • 1974 Înregistrări – Radio Timișoara (orchestra Banatul dirijor Gelu Stan) • 1975/ 1977/ 1984/1986/1988/ Radio București (orchestra Radio – Difuziunii Române dirijori: George Vancu, Paraschiv    Oprea, Constantin Arvinte) • 1977/1984/1986/1988 Înregistrări Casa de discuri Electrecord (dirijori Paraschiv Oprea, Achim Penda, Gelu Stan)
  • 1974-1991 Înregistrări Televiziunea Română, (dirijor Ionel Budișteanu, Paraschiv  Oprea ) • 1996, 1999, 2003 Înregistrări New York, University Musical Studio (orchestra Contemporary Music, dirijor Dinu Ghezzo) • 1998 Înregistrări, Arts US Studio NewYork  (aranjamente muzicale Romulus Cruceanu) • 1998 Înregistrări Timișoara (orchestra Rapsozii Banatului) • 2010 Înregistrări Radio România (orchestra Radio București dirijor Aurel Grigoraș) •  2014 Înregistrări Radio București- Rituale  • 1999 – prezent înregistrări TVR, ProTV, Antena 1, Antena 2, Favorit Tv, Național TV etc. • 2000 – prezent PBS 13 New York • 2006 – prezent Good News Broadcast New York (producer Paul Sladkus)

 Spectacole:

  • Lincoln Center • Symphony Space – Broadway • Lowes Theatre • Central Park – New York • Assembly Hall ONU • Actor’s Place • Carnegie Hall • NYU Musical Lowes Theatre • Cornell University  • Massachussets at MIT • Concertul Națiunilor Avenue of America – FOX 5 New York  • Manhattan Center •Washington DC  • Las Vegas • Los Angeles Western Banquet Hall • Sala Palatului • Sala Radio • Teatrul de Vară Mamaia • Opera Națională Timișoara • Sala Capitol • Parcul Cișmigiu • Parcul Rozelor, Olanda, Germania, Austria, Ungaria, Jugoslavia, Serbia, Bulgaria, Cuba, Canada, Franța, Spania etc. Apariții în peste 1300 de spectacole de-alungul carierei artistice, între care mai mult de 250 pentru publicul american, canadian, german, olandez, sud american, central-american, israelian etc.

Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?

Lia Lungu: Ce nu aș face în muzică populară? Niciodată nu aș distruge adevăratul melos, nu aș  fi mercenar al culturii transmise din generație în generație, vreme de mii de ani!

 Rep: Ce credeţi că primează în reuşita unei opere: versurile sau linia melodică?

Lia Lungu: Cântările când au versuri, când au trecut prin filtrul multor generații sunt  deja șlefuite  și strălucesc asemenea unui diamant. Veți găsi destule cântece care au rezistat timpului. Dar sunt mii de creații întâmplătoare care sunt cântate o vreme apoi, dispar, le îngroapă timpul!

Rep: Dați-mi exemple de cinci interpreți de muzică populară care vă vin în minte când spunem cuvântul folclor.

Lia Lungu: Cel mai mare cântăreț al lumilor antice este Orfeu, traco-get de origine, despre care vorbesc toate izvoarele istorice. Deci strămoș de al nostru, etalon și obligație istorică, la care să ne raportăm! Îmi vin în minte și oameni apropiați timpului nostru, mari păstrători de cântări vechi: Luță Ioviță, Marin Chisăr, Efta Botoca, Maria Lătărețu, Felician Fărcașiu… pentru a numi doar câțiva dintre ei.

Rep: Ce alte zone etnofolclorice mai îndrăgiţi?

Lia Lungu: Pentru mine toate zonele țării sunt importante că ethos, cu formele de păstrare a vechilor datini, a cântecelor, riturilor, a descântecelor, a leacurilor, a mostrelor din port sau a hranei. Îmi sunt dragi cântările noastre din toate zonele; însă, ascult și merg  și la concerte ale altor  popoare, pentru a putea înțelege  și mai bine  valoarea culturii neamului nostru.

Rep: Descrieţi-vă piesele de costum popular.

Lia Lungu: Am purtat mereu haine țărănești căutate îndelung și alese cu multă grijă. Împodobirea capului este esențială în găteala femeii. Am purtat pieptănătură de față tânără la început, apoi pe etape de viață, am purtat găteala cu șală, sau cea cu ceapsă, sau cea cu părul în cârcei și bineînțeles legătură cu cârpă. Totul cercetat  și aflat în fotografii vechi, ori în descrierile lui Griselini, Stoica de Hațeg și mai ales segmentele de pe columna Dacilor aflată la Roma. Costumul meu este cel cu oprege, cea mai veche formă de costum din arealul dacic.

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri.

Lia Lungu: Vă rog să îmi îngăduit să vă adresez un gând, un mesaj, cu multe ramuri de dorințe:

Să fim mereu uniți și fermi. Să nu uităm că suntem un neam milenar care nu s-a pierdut. Să botezăm copiii noștri cu numele noastre atât de frumoase. Să ne respectăm țară și neamul oriunde ne-am află. Să nu uităm pe cei care odihnesc în eternitate și care ne-au lăsat moștenire un grai și o glie. Să ne iubim ajutându-ne, să prețuim valoarea și îndreptarea, să înțelegem că orgoliul ne poate pierde. Vă mulțumesc pentru neuitare și aș vrea să vă spun că:

„De mii de ani sălășuiesc în mine

 Dacii

 Cărora le tot plătesc tribut

 Pentru cântările necântate încă”.

 

Reclame
Acest articol a fost publicat în Interviuri interpreti folclor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Lia Lungu: “Tradiționalul se păstrează mai pregnant în tot ceea ce se numește folclor la noi. Folclorul  însă, este o știință care trebuiește bine înțeleasă, însușită și perpetuată.”

  1. prof. universitar DR. Iosif Gergen zice:

    Felicitari pentru ca ati reusit sa aveti un intntrviu cu doamna Lia Lungu. Este cea mai deosebita,educata, desteapata, studiata. Ma face sa ma uit altfel, la cantecul romanesc din folclor. Toata admiratia si respectul.

  2. Dorina zice:

    Rog daca se poate sa am contactul distinsei doamne Lia Lungu. Multumesc.

  3. cautati-ma pe facebook cu numele Mihai Teodor si va spun cum o puteti gasi, in privat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s