Nicolae Turcu: “Folclorul este înțelepciunea țăranului român, iar folclorul muzical este cartea de identitate a poporului român!”


Interpretul de muzică tradițională, Nicolae Turcu s-a născut în 31 mai 1973, în satul Someșu Cald comuna  Gilău, din județul Cluj. Satul Someșu Cald este însă demolat în 1982, de către autoritățile vremii și oamenii nevoiți să fie relocați. În acest fel, Nicolae Turcu ajunge să devină orășean, dar cu gândul mereu la lumea rămasă în sătucul de poveste. Dacă primele legături cu tradiționalul se petrec în Someșu Cald, debutul în lumea artistică se produce la un festival – concurs, în 1990, în Rucăr, județul Argeș, unde primește premiul special al juriului. Acesta a reprezentat cu siguranță începutul unui șir de peste 60 de premii în concursuri, iar apoi înregistrări a nu mai puțin de 12 albume, respectiv 130 de cântece în repertoriul personal. Din 2014, coordonează și face parte dintr-un grup bărbătesc numit “Izvoare” și care reușește să aducă într-o lumină recentă, cântece de altădată și piese din repertoriul personal al fiecărui membru component. Vă invit să îl cunoaștem din perspectiva artistică pe Nicolae Turcu, cel îndrăgostit de cântecul bihorean și dobrogean.

Nicolae Turcu 1

Nicolae Turcu

Nicolae Turcu 2

Nicolae Turcu

Rep: Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?
Nicolae Turcu: Pentru mine, acasă înseamnă Someșu Cald, un frumos sat de munte din județul Cluj, aflat la interferență cu județele Alba și Bihor. Este locul unde am văzut lumina zilei și unde am zis pentru prima dată „mamă”, locul unde am făcut primii pași și am auzit întâia oară doina cântată de bunica mea dinspre mamă.
Rep: În ce moment al vieţii a avut loc întâlnirea cu muzica tradiţională?
Nicolae Turcu: Încă din satul copilăriei mele, atunci când duminica se mai făceau ieșirile la țarină, iar sătenii cântau și jucau, voind parcă să uite de munca istovitoare de peste săptămână, eu am sorbit fiecare cântec pe care-l auzeam și mi l-am cuibărit în suflet.
Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?
Nicolae Turcu: Fiind o zonă de munte greu încercată, țăranii ducând o viață destul de aspră, cântecele nu sunt tocmai melodioase, întrucât ele definesc prin sobrietate și simplitate în același timp felul de-a fi al locuitorilor din Mocănimea Gilăului.
Rep: Aţi avut un model artistic după care v-aţi ghidat?
Nicolae Turcu: Întotdeauna l-am admirat pe Dumitru Sopon, acesta fiind cel care mi-a insuflat, de altfel, dorința de a câta pe scenă.
Rep: Puteţi să ne amintiţi câţiva oameni ai locului, rapsozi populari, pe care i-aţi cunoscut şi care v-au ajutat?
Nicolae Turcu: Primele cântece pe care le-am învățat și le-am și imprimat ulterior sunt de la bunica Maria și de la mătușa Anicuța, sora mai mare a mamei mele.
Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?
Nicolae Turcu: În ultimii ani, satul s-a urbanizat, a fost invadat de kitsch; astfel, tradițiile se pierd odată cu puținii oameni care nu au plecat la oraș în vederea unui trai mai bun, dar care sunt destul de bătrâni pentru a mai putea păstra ca odinioară tradițiile. Chiar dacă ar vrea, ei nu au cui să le mai lase; tinerii au părăsit demult satul românesc.
Rep: Puteţi să ne povestiţi în câteva rânduri un obicei al locului sau vreo superstiţie din zona de provenienţă?
Nicolae Turcu: Obiceiuri au fost multe, ele fiind legate în special de sărbătorile de iarnă sau de cele agrare de peste an. Cele mai așteptate de noi, copii fiind, erau Viflaimul, Mersul cu Steaua și Jocul Caprei. De exemplu, ne adunam în Ajunul Crăciunului băieții cam de aceeași vârstă (până în 14 ani) și porneam cu steaua frumos împodobită, de la casa preotului și a învățătorului pe toate ulițele satului, să vestim Nașterea Mântuitorului cu colindul pe care-l învățam înainte cu câteva zile.
Rep: Ale cui doruri le cântaţi? De unde v-aţi cules cântecele?
Nicolae Turcu: Îmi cânt dorurile mele; mai ales, dorul de satul natal care în 1982 a fost demolat, iar oamenii strămutați la Gilău, la Cluj sau prin alte părți. Tot de aici mi-am cules și cântecele, de la rapsozii cunoscuți din zonă.
Rep: Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?
Nicolae Turcu: Din păcate, astăzi la mare preț este cântecul comercial. Folclorul și costumul popular autentic nu mai sunt de interes pentru mass-media, iar dacă această tendință va continua multă vreme, le vom găsi peste ani doar în publicațiile de specialitate sau în muzee.
Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate, dar şi spectacole şi înregistrări.
Nicolae Turcu: Am debutat în 1990 la Rucăr, jud. Argeș unde am obținut Premiul special al juriului. Au urmat foarte multe concursuri, încununate cu 64 de premii, distincții și trofee. Repertoriul meu cuprinde peste 130 de cântece și este imprimat pe 12 albume (6 casete audio și 6 CD-uri). Acestea au fost aduse la inima publicului prin sutele de spectacole susținute de-a lungul celor 28 de ani de activiate în țară și străinătate și numeroasele emisiuni de radio și televiziune. Ultimii 4 ani sunt marcați din punct de vedere artistic de Grupul IZVOARE, un grup vocal bărbătesc pe care l-am înființat și îl coordonez din 2014 și alături de care facem cunoscute frumusețile cântecului și portului moțesc.
Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?
Nicolae Turcu: Nu fac rabat de la autenticitatea costumului și a repertoriului, indiferent de tentația financiară. Mă încăpățânez să rămân fidel cântecului popular autentic!
Rep: Ce credeti ca este folclorul? Ce definiţie i-aţi da?
Nicolae Turcu: Folclorul este înțelepciunea țăranului român, iar folclorul muzical este cartea de identitate a poporului român!
Rep: Ce credeţi că primează în reuşita unei opere: versurile sau linia melodică?
Nicolae Turcu: Consider că între cele două trebuie să existe o armonie perfectă. Linia melodică trebuie să fie în concordanță cu textul; totodată, este important ca textul în sine să transmită un mesaj bine definit celor ce-l ascultă.
Rep: Dati-mi exemple de cinci interpreti de muzica populară care vă vin în minte când spunem cuvântul folclor.
Nicolae Turcu: Într-o ordine aleatorie îmi vin în minte acum Florica Ungur, Dumitru Sopon, Frații Filip, Liviu Becichi, Sava Negrean-Brudașcu, Veta Biriș.
Rep: Ce alte zone etnofolclorice mai îndrăgiţi?
Nicolae Turcu: Bihorul, Dobrogea, Maramureșul istoric
Rep: Descrieţi-vă piesele de costum popular.
Nicolae Turcu: Costumul pe care îl port cu mândrie este specific Țării Moților. Cel de vară cuprinde bocancii, nădragi (pantaloni) făcuți din pânză de cânepă țesută, chimeșă (cămașă) din același material, chimir din piele, laibăr (vestă) din postav și pe cap clop de paie împănat cu pene de zaică și de fazan. Costumul de iarnă este format din cizme de piele, pantaloni priceși (pe picior) din pănură albă sau sură (gri), chimeșă din cânepă, chimir de piele, chieptar de piele, suman de pănură albă sau sură și cușmă neagră sau brumărie din blană de miel.
Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri.
Nicolae Turcu: Iubiți cântecul popular autentic! Este singurul bun al nostru care ne-a mai rămas!

Reclame
Acest articol a fost publicat în Interviuri interpreti folclor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s