Aura Stoican: “Folclorul este bogăția noastră sufletească, este istoria și identitatea neamului nostru, este acea comoară pe care nu ne-o poate lua nimeni”

Aura Stoican este o tânără solistă de muzică populară născută într-o zi de 10 mai, în localitatea Turtaba, comuna Isverna, județul Mehedinți. Cu rădăcini firești în locul în care a făcut cunoștință cu pământul, Aura Stoican vine să demonstreze și mai mult apartenența la acest neam, prin felul ei de a ține vie memoria locurilor, prin cântecul popular din vatra satului, prin amintirile vii a celor care au însoțit-o o vreme în începutul acestei călătorii prin viață. Locul nașterii sale este totodată și sursă de inspirație, dar și sursă de energie atunci când simte că trebuie să se reconecteze cu străbunii. Vă invit în momentele următoare să cunoașteți o mehedințeancă munteancă și cântecul ei pornit prin lume.

Rep: Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?

Aura Stoican: Spun acasă satului în care am copilărit până la 15 ani și unde m-am definit ca om, unde s-au impregnat în mine mentalitatea și principiile de care nu mă pot dezice niciodată, și anume satul Turtaba, comuna Isverna, județul Mehedinți. Acolo este casa mea… în Mehedințiul de Nord, la interferența cu Banatul!

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?

Aura Stoican: Cântecul mehedințean în general este un cântec cald,cu inflexiuni specifice zonei,pe care nu le poți înțelege decât ascultând, ori având binecuvântarea de a te naște in Munții Mehedințiului și să îl simți ca parte din ființa ta. Eu aseamăn cântecul mehedințean cu cântecul munților, cu un curs al apei printre pietre. Doinele și cântecele noastre de ascultare exprimă aceste lucruri, însă cântecul mehedințean mai poate fi și foarte iute ,așa cum sunt danțurile noastre și sârbele noastre.

Rep: Cum a intrat muzica populară în sufletul dumneavoastră şi dacă a existat un model artistic după care v-aţi ghidat?

Aura Stoican: Muzica populară a fost dintotdeauna în sufletul meu și dintotdeauna am știut că o să cânt, chiar dacă nimeni nu mă îndrumase spre acest lucru, nimeni nu îmi spusese dacă am talent sau nu, însă eu simțeam acest lucru… simțeam că muzica este drumul pe care trebuie să merg. Țin minte că mă trimiteau părinții mei cu animalele la păscut,iar eu mă urcam pe un mușuroi mai înalt și cântam, imaginându-mi că mă aflu pe scenă. Și cântam cântecele Domnicăi Trop, ale Angelicăi Stoican,ori ale Anicăi Ganțu, pe care le învățasem ascultând la pick-up plăci de vinil cu acestea.

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile ce l-au definit?

Aura Stoican: Atunci când este o sărbătoare la mine în sat abia aștept să merg și șă retrăiesc emoția pe care o simțeam când eram copil, însă din păcate întâlnesc tot mai puțini oameni care păstrează tradiția,  chiar și la sat, și este păcat , pentru că tradițiile ne definesc pe noi ca popor. Dacă ne uităm tradițiile nu mai știm de unde venim, ai cui suntem. Tradițiile ar trebui să fie sfinte pentru noi, să le simțim la fel ca pe o religie și să ne bucurăm la vederea și împlinirea lor, pentru că datorită tradițiilor noastre diferite de la o zonă la alta suntem atât de speciali ca popor .

Rep: Ale cui doruri le cântaţi ? De unde v-aţi cules cântecele ?

Aura Stoican: Cânt tot ceea ce întâlnesc sau am întâlnit pe drumul meu, orice moment pe care îl trăiesc eu sau îl văd în jur și mă inspiră, și de multe ori îmi pun chiar și visurile în cântec. În acest fel le fac să devină realitate. Atunci când încep să scriu un text, sau dau o temă pentru un text, plec de cele mai multe ori de la o realitate a mea, sau a altcuiva, ori poate aud  sau citesc o poveste sau legendă care mă inspiră și dacă mă împotmolesc, cer ajutorul oamenilor specializați cu care lucrez în general.

Rep: Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?

Aura Stoican: Consider că folclorul și autenticul ar avea nevoie de mai multă promovare pentru a nu uita așa cum am spus mai sus, ai cui suntem și de unde venim, pentru a nu ajunge într-un „loc” greșit, și de asemenea consider că și publicul ar trebui să fie puțin mai exigent cu ceea ce le este dat să vadă sau să audă, și să poată face diferența între folclor și muzică populară, între un costum popular autentic și alte tipuri de costume care sunt „la modă” acum.

Rep: Vorbiţi-ne puţin despre activitatea artistică. Discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.

Aura Stoican: Primele imprimări le-am făcut în jurul vârstei de 18 ani, iar în acest moment mă aflu la primul meu album care conține 15 piese, până acum aducând în atenția publicului doar câteva cântece care au fost puse pe compilații alături de alți artiști.

Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară?

Aura Stoican: Se spune:” Niciodată să nu spui niciodată”, însă eu știu sigur că niciodată nu voi pângării costumul popular. Îl iubesc prea mult pentru a îi putea aduce vreo „ofensă’’.

Rep: Ce credeti ca este folclorul?

Aura Stoican: Folclorul este bogăția noastră sufletească, este istoria și identitatea neamului nostru, este acea comoară pe care nu ne-o poate lua nimeni dacă o păstrăm la loc de cinste și nu o dăm uitării, pentru că așa cum spune și etimologia cuvântului , folclorul este înțelepciunea poporului, iar noi trebuie să fim demni să îl păstrăm, să îl ducem mai departe și generațiilor viitoare, și dacă se poate, să ne aducem și noi aportul în consistența acestuia.

Rep: Ce credeţi că primează: versurile sau linia melodică?

Aura Stoican: Versurile și linia melodică trebuie să creeze un întreg, și atunci se naște acel cântec care va răsuna în inima și mintea tuturor.

Rep: Dați-mi exemple de cinci interpreți de muzica populara care va vin in minte.

Aura Stoican: Angelica Stoican, Maria  Lătărețu, Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Nicolae Furdui Iancu

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri.

Aura Stoican: Eu în general iubesc oamenii, și atunci le spun că îi iubesc, le mulțumesc pentru felul în care m-au primit atunci când am fost în Mureș, și le doresc pace în suflet și în inimă, să le fie casele pline de dragoste, sănătate și fericire și să dea Dumnezeu să ne revedem sănătoși și tot voioși. Îmbrățișări calde tuturor!

Reclame
Publicat în Interviuri interpreti folclor | Lasă un comentariu

Soții Septimiu si Roxana Pop: „Cântecele noastre sunt la fel ca şi toate celelalte: sunt o reflexie a vieţii de zi cu zi, a trăirilor pe care omul le are pe parcursul vieţii”

Septimiu și Roxana Pop își încep povestea vieții dintr-un sat de Câmpie, departe de zgomotul orașului și în deplină armonie cu faptul că toate au pe lume un rost. Muzica i-a unit și chiar dacă stau de mulți ani în orașul Luduș, aceștiea sunt strâns legați de viața simplă a omului de la țară. Vă invit să le cunoașteți povestea și idealurile în cele ce urmează.

 

Rep: De unde începe povestea voastră muzicală?

Septimiu și Roxana Pop: Povestea noastră muzicală începe cu momentul în care ne-am cunoscut. Dăruiţi fiind amândoi cântecului era intr-un fel zidită în noi dorinţa ca perechea aleasă pentru viaţă sa împărtăşească aceeaşi  aplecare asupra cântecului. Aici apare însă şi faptul că noi am crescut împreună şi în copilărie eram primii la care învăţătorii şi apoi profesorii se gândeau când era vorba de serbările școlare şi de interpretarea de cântece în cadrul acestora. Ne-am întâlnit aşadar la toate activităţile de genul acesta şi mai apoi la grupul vocal care a gravitat o vreme în jurul activităţii desfăşurate la căminul cultural.

În acelaşi timp, copii fiind, de la 10 ani am făcut parte împreună din echipa de jocuri populare a localităţii în care am crescut, Miheşu de Câmpie, participând în fiecare an la evenimente unde jocul şi cântecul popular era prezent. În vremea în care noi am crescut, Festivalul „Jocul din bătrâni” de la Tg. Mureş era evenimentul anual de la care nu lipseam.

Când drumul vieţii ne-a adus împreună, în jurul vârstei de 18 ani, am ajuns să fim şi pereche ca şi dansatori. Mai târziu când ne-am căsătorit a devenit clar că vom îmbrăţişa şi o cariera artistică pentru că la noi în casă cântecul nu contenea.

Având în vedere că Septimiu a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Alba Iulia şi apoi ale Facultăţii de Teologie, cântatul a primit şi formă cultă, datorită rolului pe care muzica îl are în pregătirea meseriei. Poate că şi meseria pe care a urmat-o mai apoi, aceea de profesor de religie l-a ţinut aproape de latura sentimentală a existenţei şi de manifestarea ei, în speţă cântecul.

Iar dacă a venit vorba de cântec , era clar că acesta nu putea fi decât cântecul popular. Noi am crescut ascultând Radio Cluj, care se auzea în tot satul, mai spre seara când era emisiunea cu cântece populare. Poate că şi vremurile ne-au influenţat , nefiind încă intrat curentul modern şi neexistând încă muzica comercială.

Aşadar, am gravitat în jurul cântecului popular, neîndrăznind însă să facem pasul, datorită faptului că încă interpretarea de muzică populară se încetăţenise ca fiind a marilor artişti care au existat de altfel şi care au şi reprezentat mai apoi sisteme de referinţă pentru noi.

În cele din urmă pasul l-a făcut Septimiu prin participarea la câteva festivaluri şi concursuri, odată cu aceasta apărând şi primele cântece originale sub coordonarea artistica a d-lui Sergiu Vaida Vitalian, în orchestraţia d-lui Ovidiu Barteş.

În acelaşi timp setea de cântec popular m-a determinat şi pe mine să încep pregătirile, participând la cursurile de canto organizate la Casa de Cultura „Pompeiu Hărășteanu” Luduş de domnul profesor  Pop Cornel. Astfel au început reprezentaţiile pe scenă la diferite evenimente culturale şi  la sărbători de genul zilele oraşului, odată cu acestea venind şi experienţa spectacolului, al evenimentului artistic.

Primii paşi fiind făcuţi, a urmat ceea ce era firesc şi necesar, apariţia primelor piese originale şi a primului album, „Amu cânt c-amu mi-i bine”. Acest album a fost lansat in anul 2014  şi cuprinde 10 piese realizate sub îndrumarea maestrului Emil Mihaiu de la Gherla şi a orchestrei Trio Ardealul formată din dl. Mihaiu Emil – vioara şi dirijor, dl. Ursui Kalman- acordeon şi aranjor şi dl. Zenu Zanc – contrabas şi braci. Am înregistrat acest album la Studio Glas Transilvan Cluj Napoca, avându-l  ca inginer de sunet pe dl. Oliver Veg.

Pentru că în orașul nostru o activitate de susţinere şi de promovare a folclorului şi a tradiţiilor populare există manifestată prin ceea ce este Ansamblul Ardealul, am găsit în coordonatorii acestuia, soţii Petru şi Mariana Pop o sursă consistentă de elemente autentice populare, de la texte vechi, melodii, obiceiuri şi costume populare, toate acestea împărtăşite cu noi, pentru a le păstra vii şi roditoare.

Rep: Cine v-a influenţat la început de carieră?

Septimiu și Roxana Pop: În ceea ce privește cariera muzicală, aceasta a fost influenţată în primul rând de muzica pe care am ascultat-o crescând. Poate că noi am prins tocmai perioada de glorie a muzicii populare româneşti cand ea, selectată prin marele Festival “Cântarea României”, era pusă în undă de  interpreţii de valoare ai folclorului românesc.

Ulterior a trebuit să identificăm corect cântecul popular şi fireşte am ajuns să căutăm interpreţii consacraţi din zona noastră. Interpreţi ca Leontina Pop, Dorina Oprea, Nelu Şopterean ne-au fost modele pentru tot ceea ce înseamnă prezenţa noastră ca şi artist, erudiţia în interpretare şi dragostea faţă de satul românesc şi tot ceea ce reprezintă el pentru cultura poporului român.

Rep: Descrieţi specificul cântecului luduşean?

Septimiu și Roxana Pop: Cântecul luduşean este exponentul cântecului de pe Câmpie. De cele mai multe ori cântecul era legat de melodiile interpretate la joc. În cele ce privește jocul, câmpia avea jocul de început sau şireagul, presupunând pornirea jocului într-un ritm lent, de cele mai multe ori bărbaţii erau cei care începeau şi apoi îşi chemau perechile. Începea apoi Purtata, care este un joc de doi, cu aspect legănat, presupunând mişcări în pereche de du-te-vino, de unde şi numele. Se trecea apoi la jocul numit Româneşte şi care se juca la fel în doi, însă partenerii se învârteau împreună în jurul axului locului fiecărei perechi, fiind un joc mai complex, cu paşi împiedecaţi, cu învârtirea femeii pe sub mână. Urma Târnăveana, un joc mai rapid,  cu paşi contra-timp, într-un ritm care a şi dat numele jocului, în el alternând jocul de doi cu elemente personale masculine. Din ea se trecea la jocul fecioresc sau ponturi şi apoi la hărţagul care se termina cu un joc aleatoriu pentru fiecare pereche.

Aceste jocuri populare au dat tendinţa pentru cântecele care se interpretau vocal, în special în ceea ce ţine de ritm şi de tempo, dar şi ca melodicitate. La cântecul vocal mai apar şi specii populare diferite, cum ar fi doina.

Cu ritm mai alert sau mai domol, cântecul din câmpie este rezultatul simbiozei etnice din această zonă. Se găsesc aşadar în el elemente din cântecul unguresc  (ceardaş) şi cel ţigănesc, însă cântecul din Câmpie are unele fraze muzicale care îi conferă specificul, după aceste terminaţii fiind uşor de plasat în zona din care provine.

Acestei zone îi este specific cântecul domol care are ca şi principală temă muzicală jocul de început, Șireagul, în diferite forme. Dar în aceeaşi măsură şi cântecele pe ritm de târnăveană şi pe cel al ponturilor relevă în aceeaşi măsură caracterul cântecului de pe câmpie.

Rep: Cum v-aţi descrie fiecare costumul popular?

Septimiu și Roxana Pop: Costumul popular bărbătesc este compus din cămaşă, vestă (laibăr), pantaloni, şerpar (brăcinar), iar în picioare pantofi. Cămaşa bărbătească este cu pomnişori (are mânecile bufante) şi este cusută în puţine locuri cu model, ea nefiind foarte împopoţonată. Laibărul este croit din pănură neagră şi se poartă neîncheiat. Pantalonii care se poartă pe Câmpie sunt din cânepă cu croiala dreaptă, nu mulaţi pe picior, cu manşetă jos. Brăcinarul pe care îl port eu are peste o sută de ani. El încingea cămaşa pe la mijloc.

Costumul meu popular, femeiesc, este compus din cămaşă, poale, cătrinţe, vestă, năframă neagră, tricolor la mijloc şi pantofi în picioare. Cămaşa este din etamină, cusută cu aţă neagră cu model în cruciuliţe, model care se desfăşoară de-a lungul mânecii și pe piept. Mânecile sunt largi, iar la gât se leagă cu un şnur negru. Poalele sunt din pânză albă, cu dantelă jos. Poalele cu care jucam erau mai scurte, din etamină, cusute cu aţă neagra, cu acelaşi model jos ca şi cămaşa. Cătrinţele sunt din postav negru, cusute cu un model destul de delicat, cu aţă neagră si sârmă aurie (acea sârmă pe care azi nu o mai găsim). Cătrinţa din faţă are ciucuri jos, iar în rest ca şi cea din spate o dantelă neagra. Acelaşi model se regăseşte şi pe vestă, care este din braşon, cusută cu aţă neagră şi sârmă aurie. Năframa este neagră, iar pe margine are ciucuri. Tot ca o paralelă cu  năframa de la joc, aceasta era tot neagră şi fără ciucuri, iar fetele nemăritate își puneau câte o floare de muşcată. Tricolorul de la mijloc este ţesut.

Rep: Ce aţi adunat în lada de zestre ?

Septimiu și Roxana Pop: Lada noastră de zestre a apărut din dorinţa de a păstra câte ceva de la bunici şi apoi s-a completat, dintr-o sete de vechi şi totodată pentru că obiectele mai poartă ceva din aerul vremurilor contemporane lor.

Avem o colecţie care adună peste 100 de farfurii vechi, ulcioare, vase de lut din toate domeniile lor de întrebuinţare. Apoi am adunat peste 15 lămpi vechi, fiare de călcat, multe elemente legate de şezători vârtelniţe, sucale, fus, heșelă (piaptăn pentru cânepă) şi diferite prosoape cusute (ştergare). Totodată am adunat şi elemente de mobilier din care pe departe valoroase sunt două conopeie de peste o sută de ani. Deci, mai toate obiectele pe care le-am întâlnit în gospodăriile bătrânilor noştri se regăsesc în colecţia noastră.

Dar, de departe cele mai frumoase sunt costumele populare. Primul rând de haine populare fiecare din noi îl avem de la bunici. Mai apoi am căutat,  şi din câte costume populare am găsit, am reuşit să adunăm fiecare câteva. După ce trecerea timpului a făcut ca să ajungem să promovăm cântecul de pe câmpie şi la televiziuni, am avut bucuria ca oameni cu drag de tradiţie să ne dăruiască pur şi simplu costume populare cu dorinţa afirmată ca ele să fie purtate şi văzute şi de alţii.

  1. Despre ce cântă soţii Pop? Ați cunoscut rapsozi populari locali de la care ați avut de învățat sau preluat repertoriu?

 

 

 

Septimiu și Roxana Pop: Cântecele noastre sunt la fel ca şi toate celelalte: sunt o reflexie a vieţii de zi cu zi, a trăirilor pe care omul le are pe parcursul vieţii. Sunt cântece de drag, cântece pentru părinţi, cântece despre viaţă, cântece satirice şi cântece de jale, doine şi hore mişcate. Deşi viaţa satului s-a schimbat radical, cântecul popular ne oferă posibilitatea de a exprima totalitatea trăirilor umane destul de aproape de cele care erau odinioară.

Avem ca ajutor însă o sumedenie de culegeri de folclor în care există texte culese din popor, care deja au adunate în ele toate dorurile ţăranului român. De asemenea avem ca moştenire multe texte de la unii rapsozi locali pe care am avut bucuria să îi cunoaștem, cât şi linii melodice, mai mult sau mai puţin originale, pe care aceştia le-au cântat în diferite ocazii cu diferite texte Maria Nemeș, Dumitru Beldean, Jucan Grigore de la Miheşu de Câmpie, Mariana Pop şi Blaj Margareta de la Luduş.

Deşi unele teme din folclor nu se mai regăsesc astăzi în cotidian, cum ar fi cântecul de cătănie, totuşi dragul de neam şi de ţară ne-a făcut să ne îndreptăm şi spre cântecul patriotic, primul fiind deja apărut.

În aceeaşi măsură pricesnele şi colindele fiind un alt mod de a cânta sentimentele românului, de data asta sentimentul religios, se regăsesc în ceea ce cântăm noi. Am avut bucuria de a participa în fiecare an la festivaluri şi spectacole de colinde şi mai rar la cele de pricesne, unde am reînviat câteva colinde vechi, pe care ni-i le-a adus dna Pop Mariana şi dna Blaj Margareta si totodată cele pe care le ştiam din copilărie.

Rep: Cum apreciați că publicul de azi ştie să aprecieze creațiile tradiționale?

Septimiu și Roxana Pop: Publicul de azi apreciază cu adevărat creaţiile tradiţionale şi asta datorită libertăţii de alegere care există astăzi. Când mai demult erau în cristalizare şi erau studiate tradiţiile noastre, erau ca şi elemente artistice, aproape unice. Astăzi, cu explozia de artistic, gândind la toate mijloacele media şi apoi la toate genurile de divertisment, având în vedere că există mulţi care apreciază tradiţia, aceştia o fac foarte argumentat. Suntem norocoşi că mai avem printre noi oameni care să ne povestească cum era odinioară şi să ne arate cum să nu ne pierdem rădăcinile.Tot mai multe instituţii au ca şi activitate regăsirea tradiţionalului şi acest lucru nu poate fi decât benefic. Folclorul a fost si este dinamic. A fost în perioada de aşa-zisă formare şi este astăzi, când încercăm să-l conservăm şi să-l transmitem mai departe.

Deci, publicul de astăzi ştie să aprecieze creaţiile populare în toată diversitatea lor, dorindu-şi prin aceasta să aibă aproape o fărâmă din înaintaşii săi şi din ceea ce era poporul român.

Rep: Este luduseanul receptiv la tradiţional?

Septimiu și Roxana Pop: Luduşeanul de azi este foarte receptiv la tradiţional. Oraşul nostru este oarecum centrul localităţilor rurale din zonă şi locuitorii lui îşi au cu toţii rădăcinile în aceste localităţi. De la faptul că tradiţia le poate aminti unora de copilărie, până la faptul că îşi pot creşte copiii în dragoste de ţară prin ansamblurile de dansuri populare care există în oraş, luduşeanul este receptiv la tradiţional. Cântecul şi jocul popular sunt cel mai des întâlnite ca şi reprezentante ale folclorului în activitatea Casei de Cultură şi în ceea ce astăzi sunt zilele de sărbătoare ale oraşului, evenimente care adună cel mai mare număr de spectatori.

Totodată în diferite grupuri se promovează pretinderea costumului popular, a colindelor vechi şi ale unor obiceiuri mai mult sau mai puţin pur folclorice, dar care să ţină de identitatea naţională. De asemenea zilele de sărbătoare naţională şi cele cu însemnătate religioasă sunt momente la care tradiţionalul îl însoţeşte pe luduşean.

Poate fi considerat un privilegiu ca facem parte din comunitatea luduşeană unde sunt promovate toate aceste valori unde găsim sprijin atât din partea Primăriei oraşului, cât şi din partea conducerii Casei de Cultură, cât şi de către  fiecare dintre noi. Cred că toţi suntem o părticică mică din ceea ce este tradiţional şi împreună putem face ca ceva demult uitat să iasă la lumină şi să dăinuiască în timp.

Rep: Vă regăsiți in actualul curent de promovare a tradiționalului?                 

Septimiu și Roxana Pop: Deşi odinioară folclorul şi tradiţionalul era intr-un fel rezervat celor pe care i-am numit monştrii sacri, în ultima vreme prin tot ce înseamnă explozia mijloacelor  media , folclorul a devenit sursă de venit şi de influenţă pentru mulţi. Autenticul însă este puţin şi uneori prezentat trunchiat.

În activitatea noastră ne-am asumat această direcţie , de a reprezenta pe cât mai mult posibil tradiţiile zonei noastre, Câmpia Transilvaniei, chiar dacă comercialul ar putea fi mult mai profitabil din punct de vedere material. Totuşi ne-am regăsit intru totul în ceea ce înseamnă folclor, aşa că este o alegere firească. De la originalitatea cântecelor şi apartenenţa lor la zona de câmpie până la costumele pe care le-am căutat am regăsit frumuseţea zonei, aşa încât este o onoare de a fi parte din ceea ce dă cu adevărat identitate naţională, venind direct de la rădăcină, anume folclorul.

Cea mai bună promovare a folclorului o facem în ceea ce înseamnă familia noastră. Fiind binecuvântați de Dumnezeu cu două fete, Carmen și Bianca, le-am insuflat prin ceea ce văd în jurul lor dragostea de cântec în primul rând și de tradițional. Ambele fete cântă, cea mare, Carmen, făcându-și deja debutul prin concursurile și festivalurile la care a participat, unde a și fost răsplătită cu premii, și apoi prin cântecele ei personale cu care va apărea pe următorul nostru album.

Suntem încă pe drum, avem încă multe de înţeles şi de descoperit din ceea ce este cu adevărat folclor, dar poate că vom avea un loc în dinamica folclorului, în etapa în care el se găseşte astăzi.

Rep: Cum ați defini folclorul?

Septimiu și Roxana Pop: Folclorul a fost definit de specialişti în multe feluri, fiecare acoperind mai mult sau mai puțin rolul şi importanţa lui. Folclorul este totalitatea obiceiurilor, tradiţiilor şi manifestărilor populare, ale omului simplu, în toate momentele importante din viaţa lui şi ale comunităţii. El a fost multă vreme practicat şi transmis prin viu grai. Abia înspre zilele noastre s-au făcut studii de specialitate şi folclorul a fost consemnat în scris şi a devenit subiect de cercetare. În sine cei care l-au pus în practică n-au făcut decât să se exprime după cum au simţit şi cum au văzut la înaintaşii lor.

De aceea folclorul este baza culturii unui popor, el fiind cel la care revenim mereu pentru a ne defini corect identitatea ca neam şi ţară.

 

Publicat în Interviuri interpreti folclor | Lasă un comentariu

Lansare de carte

Cuvânt-înainte Nasca

Publicat în 1, Galerie foto | Lasă un comentariu

Vin Floriile cu soare și soarele cu Florii

 

În strânsă legătură cu vremurile și vremea, omul contemporan dar și cel din vechime s-a ghidat mereu după semnele cerului, după înțelepții timpului. Orice lucru aparent neimportant în ziua de astăzi poate părea un semn prevestitor pentru cel ce știe să citească timpul. Este organizat anul calendaristic în așa fel  încât ciclul existențial al vieții este complet. Așa se face că  totul renaște și se naște  primăvara, devine exuberant sau pârguit vara, înțelept toamna și iarna, lasă loc amintirilor.

Cu o săptămână înainte de Sărbătoarea Sfintelor Paști, Biserica a rânduit să ne aducem aminte  de momentul Intrării Domnului Iisus în Ierusalim, sărbătoare ce poartă numele în popor de Florii sau Stâlpări. Cu o zi înainte, Iisus îl înviază pe Lazăr din Betania și în popor în această zi se pomenesc cei trecuți la cele veșnice.

În anumite comunități ale județului Mureș, Sâmbăta lui Lazăr este ziua în care cimitirele se umplu de oameni, flori și candele, întrucât această zi dă practic startul în manifestările rituale din apropierea Paștelui. Se produce comuniunea dintre cei vii și cei plecați dintre noi. Astfel, fiecare familie se îngrijea ca pe această zi, toate mormintele să fie curate, iar preotul din sat ține o slujbă specială. Copil fiind mi-aduc aminte că seara se lăsa ușor și noi pregăteam din timp crengi și coroane uscate, camere și anvelope, pe care le aprindeam în seara zilei de sâmbătă și făceam ceea ce se numește Luminație. Era o vâlvătaie mare de se vedea din sat, iar peste această vâlvătaie săream ca să fim sănătoși tot anul. Însă acesta nu era singurul obicei. Ne confecționam nuielușe din salcie, cărora le spuneam jorde și încercam să lovim, mai mult în joacă fetele, adică să le jordănim.

Ziua de Florii este ziua în care ne aducem aminte de intrarea fastuoasă a lui Iisus în Ierusalim, călare pe un asin, primit în urale, cu ramuri de finic, asemenea regilor. Este ultima zi de mare bucurie pentru apropiații Săi, întrucât urmează Săptămâna Patimilor, cu valențe extrem de dureroase, cu întâmplări ce îndeamnă la post negru și liniște. Intrarea în Ierusalim a Domnului Hristos este sărbătorită de creștini, aceștia ducând la biserică ramuri de salcie înmugurită, care în anumite locuri se numesc mâțișori sau mărțișoare, crenguțe pe care le sfințește preotul în timpul Liturghiei și apoi, la final le oferă credincioșilor, în tradiția noastră, ele au rol de vindecare, de ocrotire.

Se spune ca ramurile de salcie se pun acasă după icoane și la vremuri mari, cu tunete și fulgere se aprind mâțișorii pentru a se liniști vremea. Ramurile verzi de salcie ar reprezenta, după unii specialiști în etnologie, castitatea, puritatea și renașterea vegetației, ele având un rol protector, binedefinit. În alte locuri, în ziua de Florii nu era voie să te speli pe cap, pentru că se spunea că cei ce vor îndrăzni să facă acest lucru, vor albi repede la păr, precum pomii care dau acum în floare. Se mai spune că așa cum este vremea de Florii, așa va fi și de Paști, însă această zicere a fost deseori infirmată de către realitatea din teren.

 

Săptămâna Patimilor. Săptâmâna de liniște

Pomenim adesea de de cele 40 de zile de post, ale Postului Mare sau Postul Sfintelor Paști, la care se adaugă o săptămână cu totul specială, în care postul se asprește și care trebuie trecută cu foarte multă decență de către orice creștin. Postului de hrană i se adaugă și postul faptelor, al rugăciunii continue și suntem invitați la meditație, la liniște, la o curățire a sufletului de gânduri și fapte rele. Spun preoții și duhovnicii, că în zadar postim de hrana de dulce, dacă mintea noastră nu se abate de la gândul cel rău, de la a lăcomi la ceea ce are celălalt, de la  a ține ură, invidie, gelozie față de aproapele nostru. De regulă, femeile, mai ales cele de la țară se îmbracă în haine de doliu, până la praznicul Învierii.

Așadar luni și marți e timpul pentru curățenia exterioară, cu muncă însoțită de rugăciune continuă. E vremea așezării lucrurilor pe un făgaș firesc. Miercurea Mare și Joia Mare ne aduce aminte de rugăciunea lui Iisus din Grădina Ghețimani, de  Cina cea de taină, de vânzarea lui Iisus, prinderea acestuia, în urma trădării lui Iuda, pentru 30 de arginți, purtarea de la Ana la Caiafa, apoi la Pilat. Seara se fac deniile, slujbele speciale, pregătitoare pentru ritualul pascal.

Trebuie specificat, că în Ardeal și mai ales în județul Mureș, ziua de joi, dinaintea Paștelui este așteptată cu focuri ritualice. Vreascurile adunate anterior sunt aprinse în dimineața zilei de joi și tot satul se cufunda în pâcla fumului. Se spune că aceste focuri ar simboliza defapt  focurile aprinse din torțele cu care soldații romani au venit să îl prindă pe Iisus. Alți specialiști avansează teoria conform căreia, Paștele este moment de comuniune între cele două lumi: văzută și nevăzută. Focurile ar fi defapt un ajutor pentru sufletele morților, care vin să sărbătorească Paștile cu cei vii, iar focul i-ar încălzi. Cert este că această zi este despre focuri și fum, despre comuniunea cu ceilalți. Tot în această zi, de dimineață se duc la biserică pomii. Adică crenguțe de copaci, încărcate cu dulciuri și fructe, ce se fac pentru cei care au plecat în lumea veșniciei, de la Paștile trecut și până acum. Pomii se slujesc și apoi se împart toate celor  mai sărmani, făcându-se milostenie.  Seara, creștinii merg la Denia celor 12 evanghelii, însă activitățile din gospodăria fiecăruia continuă, după un ritm bine precizat. În anumite locuri, în Joia Mare se vopsesc ouăle, despre care se spune că cele ce sunt acum vopsite nu se strică ușor.

Vinerea e zi de post negru și ar fi bine măcar în această zi să reușim să nu mâncăm sau să bem apă până la apusul soarelui. Este ziua răstignirii lui Iisus pe cruce, a batjocurii pe care o are de înfruntat dar și a morții sale, în chinurile răstignirii. Este poate cea mai tristă zi a săptămânii, drept pentru care vinerea este considerată o zi de post, o zi a curățirii sufletești. Așa cum Biblia relatează, Iisus este răstignit între doi tâlhari, iar fenomenele astrale și meteo descrise în povestirile biblice indică faptul că lumea a resimțit această faptă într-un mod covârșitor. Fiul Omului este crucificat, luând cu el păcatele lumii și oferind șansa lumii de a se  mântui. Corpul său este coborât de pe cruce și înmormântat în taină.

În această zi se pregătesc Paștele, adică pâinea și vinul ce vor fi date credinjcioșilor după slujba învierii. Tot acum, se spune că în această zi  nu se gătește nimic cu oțet, sau nimic acru, aducându-ne aminte de buretele cu oțet oferit lui Iisus, atunci când a strigat că îi este sete. Seara zilei îi este dedicată slujbei Prohodului Domnului, când fiecare creștin iese din biserică pe sub epitaf, cu lumânarea aprinsă, simbolizând mormântul lui Iisus, iar apoi se înconjoară biserica în mod simbolic de trei ori. Este ultima dată când se aud clopotele bătând până la primul clopot din Duminica Învierii, cea care anunță faptul că Iisus a călcat moartea și a înviat, lucru pe care se întemeiază creștinismul de astăzi.

Sâmbăta, e zi de liniște și priveghere, este ziua în care  se așteaptă vestea cea mare și cel mai mare forfot este în bucătăria fiecărei gospodine. Și produsele puse pe  masă de Paști trebuie să aibă la bază ideea de renaștere a naturii, poate de aceea din meniu nu lipsește  drobul de miel cu multă verdeață, oul, carnea de miel sau pasca cu brânză.

Hristos a Înviat!

Creștinismul se bazează pe acest episod din viața Mântuitorului pe pământ, pe învierea Sa. Pus în mormântul dăruit de către Iosif din Arimateea, trupul lui Iisus Hristos  este păzit de către soldații romani, de frica răzvrătirilor, însă a treia zi după așezarea în mormânt, femeile mironosițe  venite  dis de dimineață să îmbălsămeze trupul, descoperă că acesta nu se mai afla acolo, iar un înger le vestește că Iisus a înviat. Asemenea relatării biblice, în noaptea de sâmbătă spre duminică, creștinii se adună la biserică,  după ce inițial s-au spălat cu apa în care se pune un ou roșu și un bănuț, pentru sănătate și frumusețe dar și bogăție. Din biserică, la miezul nopții, preotul iese afară, într-o beznă completă, cu o lumânare rostind: “Veniți de luați lumină” și apoi se cântă troparul învierii. Lumina primită astfel se duce acasă, răspândind vestea cea bună. Tot acum fiecare creștin primește paștile, adică pâinea înmuiată în vin, sfințită la slujbă, din care se iau pe nemâncate, câte trei lingurițe. Ziua e continuată în jurul mesei, ținând cont de faptul că e o sărbătoare a comuniunii, a familiei reunite, care ciocnește ouă, având fiecare credința că cei care vor ciocni ouă se vor întâlni și pe lumea cealaltă! În această zi, în lumea rurală nu se fac vizite, acest lucru fiind rezervat pentru a doua sau a treia  zi de Paști.

Conviețuirea cu toate minoritățile și culturile pe care acestea le au, fac ca o parte din practicile acestora să fie adoptate și de către majoritate. Așa se face că a doua zi de Paști, bărbații și băieții merg la udat, cu parfum, primind în schimbul parfumului și a poeziei, ouă și prăjituri. Dar acesta nu este singurul obicei al zilei. În lumea rurală tradițională, a doua zi de Paști se organizează Prânzul Paștelui, de către cel care a oferit paștile la biserică, unde sunt invitați preotul, oficialitățile locale și cunoștințe ale gazdei.

În comuna Solovăstru,  acum se organiza obiceiul Coborâtul jocului, unde ceterașii erau tocmiți pe un an să vină să cânte la jocul satului. În alte sate era obiceiul Plugarul, în care era cinstit cel dintâi care iese în țarină la lucru în acel an. În mod asemănător, în Fărăgău se organiza Fuga din tău, un alt obicei care presupunea o cursă pentru a ajunge la clopotele bisericii și a le trage. Mai exista, în zona de Câmpie a  județului Mureș un alt obicei de strigat peste sat, cel care striga trebuia apoi să fugă să tragă clopotele bisericii. Dacă nu era prins, era recompensat cu băutură.

Mai trebuie spus că Paștile sunt sărbătorile renașterii în suflet, a revigorării naturii, a primenirii, tocmai de aceea se spunea că de Paști era neapărat necesar să ai pe tine o haină nouă. Însă până la exterior, primenit trebuie sufletul, prin fapte și gânduri bune, prin grija față de noi și cei de lângă noi! Sărbători binecuvântate în pace și liniște!

 

Mihai Teodor Nașca

Publicat în Traditii si folclor | Lasă un comentariu

De la lume adunate

Cuvânt-înainte Nasca Despre-Mihai-Nasca Mihai-Teodor-Nașca-prezentare

Publicat în Diverse | Lasă un comentariu

24 februarie – Aflarea capului Sf Ioan Botezatorul

24 februarie – Aflarea capului Sf Ioan Botezatorul
A reusit sarbatoarea Dragobetelui sa acapareze oarecum in totalitate esenta acestei zile, insa trebuie stiut faptul ca, mai ales in Ardeal, Dragobetele a devenit un trend, asemanator Valentine’s Day, insa dedesubtul acestei sarbatori e cel putin interesant. Dragobetele dacilor era dupa unii fiul Babei Dochia, Navalnicul, insa originile lui mitice par a fi si in alte parti. Dragobetele pare ca este fiul unei zeitati pasare, care ulterior a fost identificata cu zeita Mama Pamant.
In popor i se spune si Cap de Primavara, deoarece, pasarile sunt cele care dau primele semne de imperechere, iar omul le urmeaza exemplul. Se pare insa ca atunci cand vorbim de intregul ritual al alungarii iernii, trebuie sa stim ca Dragobetele era venerat tocmai ca sa dea soarelui mai multa putere, iar frigul sa se dea dus. Nevoia de noi inceputuri, rezida si din faptul ca in vechime, anul cel nou venea cu luna Martisor si e lesne sa facem niste asocieri intre luna decembrie a celor de acum, si Martie a precursorilor nostri.
Chiar daca pare a fi apanajul tinerilor, sarbatoarea ii implica pe toti. Tinerii sunt mai dezlantuiti, saruta fetel si e bine sa nu fie singuri in aceasta zi. Dar si femeile maritate trebuie sarutate de barbati, pentru sanatate si fertilitate. Ziua se cinsteste prin nemunca. Pe Valea Muresului Superior, in aceasta zi nu se muncea. Pedeapsa pentru cei care incercau sa nu respecte ziua era muscatura de sarpe. Ziua era destinata pentru a se lega prietenii si frati de cruce, pentru culegerea zapezii si topirea ei, apa rezultat avand puteri magice. Tot acum e bine sa folosim cuvinte puternice, pentru a ajuta zeul soare sa sporeasca in intensitate si durata: foc, caldura, iubire, inima, soare.
Publicat în 1 | Lasă un comentariu

JURNAL DE BORD PE VALEA TÂRNAVEI MICI -2007

Mihai Teodor Naşca Realizator tv Televiziunea Tîrgu Mureş (TTM)

La începutul acestei primăveri, în urma câştigării unui proiect depus de către Muzeul Judeţean Mureş, Secţia de Etnografie şi Artă Populară Tîrgu Mureş, Televiziunea Tîrgu Mureş a devenit partener al proiectului şi totodată părtaş la tot ceea ce s-a desfăşurat de mai bine de cinci luni. Dacă despre Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Tîrgu Mureş se poate spune că a avut în Televiziunea Tîrgu Mureş un partener media, care a încercat de fiecare dată să facă publică acţiunea proiectului şi rezultate parţiale ale cercetării, despre relaţia televiziune – proiect pot spune că cea dintâi a avut doar de câştigat de pe urma acestuia. O asemenea alăturare între specialist şi modul de propagare a informaţiilor a făcut ca mare parte dintre filmările efectuate de-a lungul timpului în satele cercetate să devină filme document, încărcate de artisticul şi pitorescul dat de oamenii locului. Când citeşti o poveste frumoasă despre un sat anume, uitat de lume şi de oameni, în care mai găseşti licări de civilizaţie tradiţională îţi încântă sufletul şi încerci cu ochii minţii să îţi închipui fiecare participant la povestire, cadrul de desfăşurare dar şi atmosfera în care aceasta a fost produsă. În momentul în care auzi un reportaj radio despre o anumită întâmplare din mediul rural, simţurile ţi se îmbogăţesc cu vocea celui ce redă povestea, dar când întreaga poveste îţi este arătată pe un ecran, la care ai şi sunet şi ambianţă şi cuvinte la care se adaugă întreg spectru de imagini, pe care le creăm de multe ori doar în mintea noastră, atunci rezultatul e unul pe măsură. Poţi fi în acel loc în mod instant, te transpui în pielea personajului. Marea majoritate a materialului video înregistrat în cadrul cercetării etnografice a avut destinaţia clară: emisiunea tv “Viaţa satului mureşean”. Acolo s-au regăsit subiecţii noştri, camera video intrând practic în foarte multe unghere rămase ascunse de ochiul privitorului. A surprins nu numai realităţi ci şi sentimente, poate ici colo şi câte o lacrimă a unei bătrâne care încerca să îşi aducă aminte de tinereţile sale. Dacă fiecare coleg, parte a cercetării în cadrul proiectului “Sate contemporane din România: Deschideri spre Europa. Aplicaţie zonală – judeţul Mureş” a avut obiective precise, noi cei de la televiziune am încercat să surprindem cât mai mult şi din zone diferite. Aşa se face că ne-am alăturat colegilor de cercetare aproape în fiecare expediţie. Sate precum Laslău Mare, Ormeniş, Viişoara sau Sîntioana ne-au devenit foarte comune, chiar şi oamenii păreau la fel de familiarizaţi cu noi, cu camerele de luat imagini. Ne-am axat în primul rând pe îndeletnicirile tradiţionale, cu întreg arsenalul de unelte mai mult sau mai puţin ştiute azi apoi un alt mare subiect surprins a fost portul tradiţional, amenajarea caselor ţărăneşti fie ele săseşti sau româneşti dar şi episoade din viaţa minorităţilor rrome sau săseşti. Toate acestea fiind condimentate cu muzica tradiţională, poezii populare, chiuituri de nuntă. Nu a fost uitat nici aspectul social. Modul în care autostrada Transilvania îi va influenţa pe oameni şi tradiţiile lor. Stând de vorbă cu aceştia am realizat faptul că de fapt construirea autostrăzii le va face viaţa mai bună, asta ne-au răspuns marea majoritate, gândindu-se probabil la faptul că vor circula şi cu căruţele lor pe “drumul de ţară”. Pentru alţii, construirea autostrăzii nu reprezintă o noutate în sine ci doar o “obligaţie a conducerii” şi o intrare “în rând cu lumea”. Cât de mult va afecta această autostradă patrimoniul etnografic al zonei străbătute, rămâne de văzut. Cert este că în acest tăvălug al modernismului şi dezvoltării accelerate şi tradiţionalul să îşi găsească locul său binemeritat.

Publicat în 1, Diverse, Traditii si folclor | Lasă un comentariu