Ştefan Vlad “Folclorul este comoara cea mai de preţ a unui popor, este actul său de identitate”

Data: 10.07.08

De: A consemnat Mihai Teodor Naşca

În cântecele interpretului de muzică populară dobrogeană Ştefan Vlad auzi toate frământările Dunării şi dorurile dobrogenilor, ale pescarilor care îşi lasă iubitele la ţărm, dar şi ale fetelor de tătar care fură inimile tuturor. Auzi îndemnul de a împărtăşi împreună bucuria horei şi de a fi alături de cel care este la necaz.

Eşti conectat la tot murmurul codrului şi la unduirea valurilor apei. Cu o voce caldă şi aşezată, Ştefan Vlad aduce şi duce cu el cântecul dobrogean, aşa cum l-a învăţat de la părinţi. S-a născut la Maliuc, judeţul Tulcea, şi este absolventul Facultăţii de Filologie. În 1972 a absolvit Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, clasa profesorului Marius Olmazu. Are înregistrate un număr de 30 de piese, incluse pe două albume: “Dragă mi-este Dunărea” şi “Doruri de la Marea Neagră”. În cele ce urmează vă invit să descoperim o filă din cartea folclorului dobrogean alături de “ghidul” nostru, interpretul, Ştefan Vlad.

Rep: Este un adevăr în faptul că, pentru fiecare artist, locurile de unde vine, locurile copilăriei îşi lasă amprenta apoi asupra creaţiei ulterioare.
Ştefan Vlad: Paradoxal, din punct de vedere al originii şi biologic nu sunt dobrogean. Este un paradox care se repetă şi cu alţi interpreţi, spre exemplu, Dan Moisescu sau Marinică Iordache, care prin rădăcină nu erau strict dobrogeni, dar prin ceea ce făceau, cei care îi ascultau simţeau că sunt de acolo. Prin ceea ce cântă un interpret, dacă reuşeşte să creeze acea ambianţă specifică regiunii, şi mă refer aici la faptul că atunci când îi cânţi cuiva o doină sau o baladă, un cântec de dragoste sau chiar şi un cântec de petrecere, când reuşeşti pe ascultător să îl duci acolo pe malul Dunării şi la malul mării, fie chiar într-un concediu scurt şi imaginar, îi muţi sufletul de aici, ştiu şi eu poate de dincolo de Carpaţi şi îl duci acolo la ţărm de mare şi îl faci să audă vuietul valurilor sau ţipetul pescăruşilor, asta mi se pare într-un fel a re-crea atmosfera specifică a unei anumite zone etnofolclorice, pentru că Dobrogea are multe elemente, teme şi motive care sunt numai şi numai ale ei. Dacă ne gândim la cântecul legat de ocupaţii, de cântecele pescăreşti, care se mai întâlnesc şi în sudul Dunării, dar Dobrogea are nişte cântece pescăreşti aparte. Au structură narativă, adică sunt ca o poveste, într-un cântec pescăresc, marinarul povesteşte ceea ce i se întâmplă  lui cu barca, cu lotca, când pleacă el la pescuit, stă de vorbă cu peştii, invocă vântul care să îl poarte spre larg sau, dimpotrivă, să îl aducă spre casă. Tot în cântecele pescarilor, oamenii locurilor se gândesc la faptul că seara, la întoarcerea la mal îi aşteaptă iubita. Un alt gen sunt cântecele marinăreşti, de asemenea sunt cântece specifice Dobrogei care vorbesc de aventurile oamenilor plecaţi pe mare, de dorul purtat peste valuri, dorul faţă de cei lăsaţi acasă şi de ce nu, de fiecare dată bucuria reîntoarcerii acasă. Există, de asemenea, diferite motive: motivul Dunării, motivul ţărmului de mare, motivul pescăruşului, motivul nufărului, care apare frecvent şi în cadrul cântecelor mele; sunt, iată, câteva elemente care aparţin aproape în exclusivitate folclorului dobrogean. În măsura în care aceste motive sunt implantate foarte bine în text şi linia melodică, te întorci în acea lume mirifică a Deltei, printre nuferi, peşti, fauna aceasta bogată. În cântecul dobrogean există linii melodice dominante: geamparalele, cântece pe tempo de pandelaş, dar şi cadânească; dar atât cadâneasca, cât şi geamparalele au o influenţă orientală. Geampara este un cuvânt de sorginte turco-tătară şi înseamnă fără bani. La musulmani dansau numai bărbaţii, femeilor le era interzis. Dansul era în cerc, în mijlocul căruia se punea un taler, în care la finalul dansului se punea un bănuţ. Atunci s-a inventat un dans la care nu mai trebuia să plătească nimeni, aşa cum este geamparaua.
Rep: Să revenim puţin la locurile copilăriei.
Ştefan Vlad: Nu m-am născut în Dobrogea, dar mi-am petrecut copilăria în Deltă, în zona Maliuc, şi am cunoscut de mic viaţa aceasta a oamenilor de acolo. Jucam laolaltă cu mingi din pipirig sau din papură, români, aromâni, tătari, turci. Ne bronza acelaşi soare al Dobrogei, ne băteau aceleaşi vânturi, ne muşcau aceiaşi ţânţari. Astăzi lucrurile s-au mai schimbat, în sensul că acolo s-a produs o anumită divizare. Este dureros că aromânii cer să fie recunoscuţi drept minoritate. Ei sunt români, pur şi simplu. Am trăit printre aceşti oameni şi obiceiurile lor. Spre exemplu, pescarii când pleacă la pescuit, au în tradiţie faptul de a nu avea nici un conflict la plecare, cu nici un membru al familiei, pentru că poţi să pleci pentru ultima oară. Sunt nişte oameni mai închişi, mai taciturni, nu mai reci, pentru că în momentul în care te apropii de ei îşi dezvăluie sufletul cu foarte mare generozitate.
Rep: Ce nu aţi face niciodată în domneniul muzicii populare?
Ştefan Vlad: Nu aş face compromisuri, care nu să compromită imaginea mea, ci să compromită folclorul, cântecul. Urăsc kitsch-urile, pentru că acestea nu spun nimic, dar spun mult despre cel care le promovează, care nu are imaginaţie, nu are repertoriu. Nu fac folclor comercial, nu aş face cântece speciale pentru o anumită personalitate.
Rep: Ce este folclorul?
Ştefan Vlad: Din punct de vedere semantic înseamnă a ţâşni ceva din popor. Cred că este comoara cea mai de preţ a unui popor, este actul său de identitate. Este tot ce dă un popor mai frumos şi mai curat, este o formă de reflectare a sufletului său.

Ştefan Vlad – “Doruri de la Marea Neagră”

“Cel de-al doilea album al meu se numeşte “Doruri de la Marea Neagră”. Cuprinde un număr de 14 piese, în totalitate noi. Nu am preluat până la această dată piese şi nu sunt tentat să preiau. În majoritate sunt cântece pescăreşti, cântece marinăreşti şi câteva cântece de dragoste foarte frumoase. Am adus alte arome în cântecele mele, arome orientale, eu prefer să le spun arome şi nu influenţe. Am o piesă “Fata de tătar”, care vorbeşte despre lumea aceasta din stepa dobrogeană, o minoritate extrem de pitorească. Am introdus pentru prima dată cântece de petrecere, cântece pe care unele le ştiu de la tatăl meu. Altele sunt culese şi n-am ezitat să şterg praful de pe culegeri de folclor de la Institutul de Etnografie şi Folclor. Sunt foarte mulţumit de cum a ieşit acest album, care beneficiază de un acompaniament dirijat de Marius Olmazu, fost dirijor al Orchestrei Radio. Abumul nu a apărut pe piaţă, pentru că eu ezit şi nu din motive financiare. Întâi doresc să îl testez în spectacole şi la posturile de telviziune, să văd ce piese prind şi în termen de un an, un an şi jumătate văd şi ce trebuie îmbunătăţit din punct de vedere tehnic. Sufletul omului de la ţară e un suflet curat şi nu poţi să intri în sufletul lui cu orice, trebuie să intri cu piese curate şi bine lucrate”, ne-a declarat Ştefan Vlad.