Prefață
De la lume adunate și iarăși la lume date… așa am putea rezuma ceea ce se desfășoară în paginile următoare. Avem fiecare un bagaj al nostru de amintiri, ținute mult prea mult sub lespezile timpului. Am adunat, unii mai mult, alții mai puțin o serie de comori, pe care le-am personalizat prin capacitatea noastră de a transforma generalul în particular. Sunt oameni care țin bine ascunse în scrinul sufletului, amintiri, probabil transmise din generație în generație. Alții sunt autorii unor astfel de bogății. Și uite așa, din dorința ca ceea ce știu bătrânii noștri să afle și ceilalți, autorul acestei culegeri, Dinuca Burian, nu face altceva decât să adune de la oameni și să le ofere mai departe, făcând nemuritoare o serie de creații populare, unele cu autori cunoscuți, altele învățate de la alții.
Cu ceva timp în urmă cunoșteam în Sărmășel Gară, un om deoebit nu numai prin zecile de poezii pe care le recită ci și prin faptul că experiența de viață a făcut să ofere un model de existență: Emilia Boia. La prima noastră întâlnire am fost “avertizat” că o să îmi povestească câte în lună și în soare, poezii ce veneau din alte timpuri și a căror tâlc aveam să îl descopăr după mai multe ascultări. Despre un Constantin ce sparge granițele fizice și cele dintre cele două lumi, despre eroi pe care azi îi privim oarecum cu un soi de resemnare, despre obiceiuri și descântece la cunună. Sunt convins că știe mult mai mult decât ne-a spus. Cu ochii ei mici și rotunzi încearcă parcă să își protejeze averea din suflet… să nu lase chiar totul pradă zilei de azi. Ca ea multe alte mătuși și oameni ai Câmpiei, unii dintre ei salutându-ne dintr-o stea de acolo de sus, au lăsat un soi de moștenire celor de acum o serie de texte, unele având chiar o valoare deosebită. Țin minte că oricât de mult aș fi stat și aș fi înregistrat, parcă tot nu era de ajuns! Mai era o poezie, pe care să mi-o spună să rîmână acolo, înregistrată, să nu se piardă. Sunt convins că acest sentiment a stârnit în sufletul Dinucăi Burian dorința de a lua caietele pe care erau scrise și a le cuprinde într-o carte, scrisă în graiul câmpenilor, oameni ce vorbesc mai puțin, mai rar, dar fac mai multe.
Asistăm azi la o adevărată industrie de făcut texte, unele dintre ele doar niște rime bine potrivite fără conținut și substanță. Nu mai cântă nimeni despre război, cătane, despre fetele cuminți de pe uliță, despre scrisorile însângerate de pe front. Nu se mai potrivesc cu lumea în care trăim. Ei bine, despre acestea și multe altele e vorba în culegerea de față, fără a se erija într-o lucrare academică. Am fi mai săraci, mai lipsiți de o anumită identitate fără aceste creații populare. Veți descoperi aici o variant a Baladei Miorița, un cântec a Anei, cântecul cununii și scrisori din război, alături de multe chiuituri la nuntă, așezate după persoana care a oferit materialul.
Loc de întâlnire a trei județe: Mureș, Bistrița Năsăud și Cluj, localitatea Sărmașu beneficiază de interferența culturală tradițională a celor trei județe, chiar dacă vorbim în speță de aceiași zonă: Câmpia Transilvană. Un fel de Cenușăreasă, sfioasă, care nu emite pretenții dar care are cu ce se fălii, fără a face caz de acest aspect. Și cântecele sunt la fel ca și oamenii: siguri pe ei și mândrii de ceea ce poate oferi această zonă, într-o panoplie tradițională ce formează județul Mureș. Ca să îi cunoști pe oameni, trebuie să le cunoști obiceiurile, graiul, cutumele, iar lucrarea de față e doar un pas, pe lângă alte monografii care au apărut despre această localitate, din rândul căreia au plecat în lume mulți oameni învățați, semn că au primit o educație aleasă.
Vă invit să lecturați și să re-lecturați anumite pasaje și probabil dincolo de aparenta naivitate a versului popular veți găsi și alte înțelesuri, mult mai profunde, filosofii de viață, trăiri unice!
Mihai Teodor Nașca
Realizator tv
Tradiţii şi obiceiuri populare
Îndeobşte este cunoscut faptul că cele trei „mituri” la români sunt naşterea, căsătoria şi moartea. Aceste momente importante din viaţa omului sunt, firesc, marcate printr-o serie de obiceiuri de tradiţii specifice locurilor noastre de obârşie. Neîndoios lucru, şi în aşezările situate în Câmpia Transilvaniei evenimentele acestea plăcute şi mai puţin fericite sunt aşezate la loc de cinste, aşezate aşa cum se cuvine în sufletele oamenilor. De pildă, Maria Coprean a reţinut câteva rugăciuni pe care le-a învăţat de la părinţi. Cele dintâi rugăciuni pe care le învăţau copiii în familie, evident, de la părinţi, de la bunici. Un singur exemplu:
„O, dulce înger care zbori/ Şi priveghezi pe lângă mine,/ Tu, ce mă-ngâni ziua cu flori/ Noaptea cu cereşti lumine,/ Dulce taine îmi şopteşti/ Ca să fiu cuminte şi cu blândeţe,/ Şi ca un frate bun/ Să păzeşti a mele slabe tinereţe.”
Ca etapă existenţială cu adânci semnificaţii, căsătoria este cea care face trecerea tinerilor în categoria „maturilor”, a adulţilor. Căsătoria este însoţită de suite de obiceiuri la care îşi semnează prezenţa o mare parte a comunităţii satului. Căsătoria este însoţită de un bogat ritual. Înainte însă de căsătorie, spre pildă, târgul de joia de la Sărmaşu era un nimerit prilej pentru tineri să facă cunoştinţă unul cu altul, să se distreze, să lege prietenii. Având un caracter de iarmaroc, târgul tradiţional din ziua de 29 august, pe vremuri, era şi un loc unde se auzeau tot felul de strigături:
„Adă, Doamne, târguţu,/ Să mă duc io cu drăguţu,/ Să mă poarte printre şetre/ În ciudă la alte fete!”
După căsătorie, sau chiar în aceeaşi zi, avea loc şi nunta, de obicei sâmbăta. Ospăţul putea dura şi duminica, el fiind condus de un staroste ales de miri. Nunta era împlinită prin prezenţa ceteraşilor, a „stegarului”, a chemătorilor, a chiuitoarelor, prin joc popular, care ţinea până după miezul nopţii. A doua zi după nuntă, tinerii soţi îşi vizitau părinţii şi joia mergeau în târgul de la Sărmaşu; fosta mireasă purta conci, năframă şi era de-acum, îmbrăcată ca nevestele. Duminica, finii erau invitaţi la masă la nănaşi. Alte urări: de noroc, de sănătate, de urmaşi sănătoşi şi multă, multă veselie!
Tradiţii, obiceiuri, credinţe, practici existau şi de înmormântare. Trecerea la cele veşnice a cuiva era anunţată prin trasul clopotelor, două-trei zile la rând. La poarta casei se punea steag negru. Priveghiul era o manifestare de mângâiere a familiei decedatului, prin prezenţa rudeniilor, a vecinilor, alături de preotul satului şi a unui grup de femei, care cântau piese folclorice, de jale, asociate acestui eveniment de tristeţe:
„Deschide, Doamne, ceriu/ Şi te uită-n astă casă/ Cât îi de friptă şi arsă/ Că de sus până-n podele/ Tătă-i plină de durere/ Şi spun blidele din cui/ Că găzdoaia casei nu-i/ Şi spun şoşii de la poartă/ Că găzdoaia căşi-i moartă.”
Tradiţiile populare, obiceiurile sunt completate de cele de peste an. Le punctăm pe cele mai semnificative: Crăciunul şi colindele sale. Ce frumoasă este poezia colindelor şi în satele aparţinătoare oraşului Sărmaşu de Câmpie. „Noi umblăm să colindăm/ La om bun ca să-l aflăm.” Pregătirile de după Crăciun prevestesc parcă Anul Nou: steaua, turca şi pluguşorul, iar apoi, după Anul Nou, sorcova. Apoi în ziua de Bobotează, marea sărbătoare a iernii şi a creştinilor, sătenii asistă la slujba din biserică, de unde se întorc acasă cu apă sfinţită. Urmează Sfântul Ioan, ultima sărbătoare din ciclul Crăciunului şi a Bobotezei. Pe nesimţite îşi face apariţia anotimpul reînvierii naturii – primăvara – anotimp dominat de marea sărbătoare a creştinilor, Sfintele Paşti, marea bucurie a renaşterii. Paştele sunt precedate de postul mare, prilej de curăţenie sufletească. În sâmbăta lui Lazăr, la Sărmaşu şi satele aparţinătoare, părintele paroh ţine o slujbă de pomenire a morţilor, la biserică ducându-se crengi de salcie, „mâţişori” cum li se spune. După ce crengile de salcie sunt sfinţite, le iau credincioşii şi le pun pe morminte ori le duc acasă să „orneze” icoanele. Se cântă pricesne. Redăm o priceasnă din satul Sărmăşel:
La Paşti
Să vină toţi credincioşii azi,/ Să vină toată lumea,/ Veniţi, Hristos a înviat,/ S-a săvârşit minunea!
Iisus Hristos cel răstignit/ Pus în mormânt de piatră/ A treia zi a înviat/ Minune-adevărată.
Femeile mironosiţe/ În zori de zi s-au dus/ Cu miruri multe ca să vadă/ Domnul unde e pus,/ Dar la mormânt când au ajuns/ O frică le-a cuprins,/ Un înger sta lângă mormânt,/ Iar el era deschis./ Mormântul întărit cu strajă/ Acuma era gol,/ Iar lângă el stătea un Înger/ În alb strălucitor./ Iar Îngerul le-a întrebat: / – Pe cine căutaţi?/ Mergeţi, vestiţi la toată lumea:/ Hristos a înviat! A înviat Iisus Hristos / Cu cinste şi mărire.
Înaintând spre vară, de Înălţarea Domnului (Ispasul), după slujba din biserică se merge cu prapori la monumentele eroilor, în toate satale aparţinătoare oraşului Sărmaşu.
Aici, preotul ţine o slujbă de pomenire în cinstea celor jertfiţi pentru neam şi ţară. Redăm mai jos câteva versuri dedicate eroilor, culese de la Florentina Chertes din Sărmăşel Sat:
,,Pentru tine, Ardeal iubit/ Multe vieţi s-au mai jertfit,/ Mulţi eroi şi-au dat viaţa/ Ca să-ţi schimbe ţie faţa.
Dragi ostaşi ce v-aţi jertfit/ Apărând pământul sfânt,/ Apărându-ne pe noi,/ Murind moarte de eroi.
Să vă fie somnul lin/ Cei căzuţi printre străini!
Tineretul ce-o să crească / Tot mai mult să vă cinstească!”
Urmează Sânzienele, Sfânta Marie Mare, apoi cea Mică. Toamna este marcată de sărbătoarea Sfântului Dumitru, când se spune că „se dezleagă iarna”.
Iată-ne la finalul acestei descrieri de suflet printre tradiţii şi obiceiuri populare perpetuate ani şi ani la rând de sărmăşeni, în pacea şi liniştea lor strămoşească, pe pământuri care le-au fost şi le sunt leagăn al vieţii.
Comunităţile săteşti tradiţionale, din a căror evoluţie a rezultat oraşul Sărmaşu, au adus până în epoca contemporană o bogată zestre de cultură orală, de credinţe şi datini legate de timpul astronomic şi de momentele importante ale vieţii omului. Locuitorii satelor sărmăşene au preţuit şi transmis de la o generaţie la alta portul de sărbătoare, creaţia poetică orală, cântecul popular, frumuseţea şi virtuozitatea dansurilor locale.
Tradiţia folclorică este fundamentul pe care s-a ridicat în ultimul secol o bogată mişcare artistică populară, îndeosebi în cadrul organizatoric al căminelor culturale existente în satele comunei.
Suitele de jocuri din Câmpie, cântecele lirice şi folclorul, obiceiurie din Sărmaşu au fost semnalate şi fixate în mai multe culegeri de folclor din zonă, unele dintre ele tipărite (Vasile Pop, Vasile Conţiu ş.a.)
Tarafurile din Sărmaşu şi Balda nu numai că au tezaurizat şi transmis spre generaţiile tinere folclorul muzical local, dar s-au făcut cunoscute în manifestări de anvergură judeţeană sau naţională. O personalitate bine cunoscută în domeniu, violonist virtuoz, „primaş” de taraf, a fost regretatul Emanoil Varga-Moni din Sărmaşu, a cărui măiestrie caută să o perpetueze astăzi descendenţii săi.
Ansamblul folcloric Graiul Câmpiei Sărmașu, 2002
Echipa de dansuri populare din Sărmaşu, pe litoralul Mării Negre, 1968-1971
Ansamblul folcloric din Sărmaşu, pe Muntele Găina, 20 iulie 1969
Cântece şi poezii
Blestem de mamă
1.
Au fost doi împăraţi: Constantin şi Elena. Au avut trei feciori şi o fată. Împăratul a murit în război, iar Elena a rămas singură cu copiii.
Fata Lenuţa o chema
Şi ea tare o iubea.
Iacă a venit odată
Dintr-o ţară-ndepărtată
Un prinţ bogat şi frumos
Pe Lenuţa să o ceară,
Să o ducă-n altă ţară.
Mamă-sa nu se-ndura
I-a fi tare dor de ea.
Dar Constantin cel mai mare
I-a zis la maică-sa tare.
Dacă ţ-a fi dor de ea
Io după ea duce-m-oi
Şi acasă aduce-oi.
A venit o boală grea
Şi Constantin a murit
Gândul nu şi l-a împlinit,
S-aducă pe Lenuţa,
Să o vadă maică-sa.
Mama singură a trăit,
De dorul lor s-a topit.
Toată ziua la mormânt
Blestema pe Constantin:
Constantine, Constantine,
Tu m-ai amăgit pe mine
De pe Lenuţa am dat
Într-o ţară-ndepărtată,
Să n-o mai văd niciodată.
Pământu’ nu te primească,
Ţărna afară de trântească,
S-aduci pe Lenuţa acasă.
Zile îtregi la mormânt,
Şi tot aşa blestemând,
Pământu s-o supărat
Şi afară l-o aruncat.
Şi Constantin s-o rugat:
Din al meu copârşeu
Să facem un căluşel
Din pânza de la picioare
Fă-te-o spadă lucitoare.
El pe cal a-ncălecat
Şi la drum o şi plecat,
Zile şi nopţi s-a tot dus,
La Lenuţa o ajuns.
Când Lenuţa l-o văzut,
Îndată l-o cunoscut.
Haida Constantin acasă,
Să-ţi pui mâncare pe masă.
Constantin aşa-o grăit:
Io în casă nu mă duc
Că n-am vreme de pierdut,
Că mama îi beteagă rău,
Nu poate de dorul tău.
Pregăteşte Murgu bine
Şi haida acas’ cu mine,
La mama i dor de tine.
Ea pe murg a-ncălecat
Şi la drum ea a plecat.
Mergând tot prin munţi şi văi,
Păsările o ciripit
Şi munţii o vorovit
Că de când îi lumea lume
N-o văzut aşa minune
Să meargă viu’ cu mortu’
Tot alături cu codru’.
Auzi frate Constantine
Ce vorbesc munţii de tine!
Lasă munţii să vorbească
Ei să fie cu vorbitu’
Şi noi cu călătoritu’.
Când a fost a patra zi
O văzut şi satul lor,
Plin de negură şi dor.
Atunci Constantin grăi:
Lenuţă cu-al tău căluţ
Tu haida mai încetuţ
Io mă duc un pic mai tare
Să-i fac la mama de ştire,
Să-ţi facă bună primire.
El la mormânt o alergat
Şi în groapă s-o băgat.
Lenuţa o ajuns acasă
Şi-o găsit uşa-cuiată.
Mamă deschide uşa,
Că-s Lenuţa, fata ta!
Du-te-n foc şi du-te-n jele,
N-a mări zilele mele,
Că Lenuţa-i măritată
Într-o ţară-ndepărtată
Şi n-o mai văd niciodată.
2.
Iuănaş fecior de domn
Ordinu’ l-o căpătat
Şi-n armată o plecat.
El o avut o fată dragă
Dar o fost tare săracă.
După ce el o plecat,
Maică-sa în temniţ-o băgat,
De mâncare nu i-o dat,
Numai o dată-n săptămână,
Fără foc şi făr’ lumină.
El din armată scria:
Maică, măiculiţa mea,
Ce face mândruţa mea?
Ea o duce tare bine,
Te-aşteaptă acasă pe tine.
El armata o gătat
Şi acasă o alergat
Pe maică-sa o-ntrebat:
Tu măicuţă, tu măicuţă,
Unde este a mea mândruţă?
După ce tu ai plecat,
Mândra ta s-o măritat.
Dar eu nu te-am anunţat
Ca să nu fii supărat.
El prin curte o umblat,
O auzit un glas strigând:
Iuănaş eşti în armată
Şi eu am o mare soartă.
Iuănaş o alergat,
Uşa la beci o stricat,
La mândruţa lui o intrat
Amândoi s-o-mbrăţişat.
O luat-o şi-o plecat
Maică-sa de ei n-o dat
A ajuns şi ea bătrână,
N-a avut la nime milă.
3.
Într-o zi de dimineaţă
O plecat un om de-acasă,
Şi mergând pe drum la vale
O văzut un şarpe-n cale,
Tot era încolăcit
Şi mânca dintr-un voinic.
El a vrut ca să-l lovească
Pe voinic ca să îl scape
Dar şarpele o grăit:
Vezi-ţi omule de drum
Că maică-sa mi l-o dat
Când în braţă l-o purtat.
Cu o mână ţâţă-i da,
Şi din gură blestema:
Mânce-ţi şerpii carnea ta
Cum îmi mânci tu viaţa!
Atunci omu’ o plecat,
Şarpele tot l-o mâncat
Maică-sa l-o blestemat,
Nici o boală nu-i mai grea
Ca blăstăm de mama ta.
4.
Când eram io fată mare
Era pe lângă drum cărare,
Noi mergeam la joc în vale.
Feciorii ne aştepta,
Noi le puneam pana-n clop
Şi ei ne lua la joc.
Când soarele a asfinţit
Către casă am ponit,
Atunci pe înserat
Nu mai vedeai fete-n sat.
Fetele
Noi veneam seara din luncă
De la fân, de la greblat,
Ş-apoi de la secerat.
Aveam fuioru pe furcă
Mergeam seara-n şezători,
Umpleam fusele cu spor.
Feciorii ni le fura
Şi pe poartă le-agăţa,
Să mergem să le luăm
Ş-apoi să ne sărutăm.
Duceam fusele acasă,
Le puneam pe răstior
Ş-apoi întindeam război.
Şi ţeseam valuri de pânză
Care le puneam la soare,
Să se facă albe tare.
Făceam poale cu arnici,
Cămăşi cu mărgele mici,
Ne duceam la horă-n sat,
Băieţi şi cu fete multe
Şi jucam pe întrecute.
Cântare pentru Pomohaci
Stau în loc şi mă gândesc,
Am un cântec creştinesc.
Îmi place să cânt mereu,
Dar nu uit de Dumnezeu.
Îmi plac horile pe lume
Dar nu uit de rugăciune
Că astea toate se gată
Şi Dumnezeu nu ne iartă.
Îmi place să cânt mereu
Dar nu uit de Dumnezeu
Şi îmi place să horesc
Şi pe Dumnezeu să slujesc.
Aici viu dar nu greşesc,
Cu oameni buni mă întâlnesc.
Vin oameni de ne-ascultă,
Necazul de şi-l mai uită.
Viaţa le-o înveselim,
Numai bine le dorim.
Părinţii mei m-o crescut
Cu frică de Dumnezeu,
La nime să nu fac rău.
Asta e a mea greşeală,
Îmi place să cânt prin ţară,
Cât e satul meu de mare,
Numai două drumuri are,
Unu-i către Dumnezeu,
Altu-i cu cântecul meu.
N-aş avea timp de cântat,
Dar nu fac nici un păcat.
În lume n-am făcut rele,
Dar tăt în pământ oi mere.
Să mă ierte Dumnezeu
Dacă am făcut vreun rău,
Să ierte pe lumea toată,
Dacă o greşit vreodată.
5.
Staroste de omenie
Zî-m o ţâră numai mie,
Sunt oameni înstrăinaţi
Şi ei trebe respectaţi.
Sunt oameni din toată ţara,
Au venit la noi acasă
Să ducă o floare aleasă,
S-o ducă în ţara sa
Dacă aşa i-a fost partea.
Tu mireasă draga mea,
Ai avut feciori în sat
Dar tu te-ai înstrăinat,
Cu omu’ care ţi drag.
Când te-a lovi doru’ dusă,
Telefonul ţi pe masă
Şi sună pe maică-ta,
Doru’ ţi li-i stâmpăra.
Când te-ajunge doru’ greu,
Îi suna pe tatăl tău
Şi pe ai tăi frăţiori
Că şi de ei ţi-o fi dor.
Tu mireasă draga mea,
Să nu trăieşti supărată
Că eşti tare-ndepărtată.
Că tare bine ai umblat
Bărbat fain ţi-ai căpătat.
Te măriţi în a lor sat
Şi trăieşti tot cu bănat.
Dumnezeu ţi-o rânduit
Pe rândul ce l-ai dorit,
Ai de toate şi ai bani,
Nimic nu te apasă
Numai dorul de acasă.
Dar s-o duce maică-ta
Ca să fie împăcată
Ce bine eşti aşezată,
Să vadă că o duci bine,
Că-i cu gândul tot la tine.
6.
Măicuţă cu trei feciori
Te sculai de dimineaţă
Ca să le faci de mâncare,
Şi să pui pânza la soare.
Să le faci cămăşi frumoase
Tot cu fire de mătase,
Şi torci caierul de lână
Ca să le faci haine faine.
Cu piciorul îi legănai
Şi din gură le cântai:
Să creşteţi mari şi frumoşi
Şi la părinţi de folos.
Dar războiul a venit,
Pe toţi trei i-a omorât.
Tunul greu a tras din plin
Şi-au rămas părinţi bătrâni,
Fără a lor trei copii.
Secerat
Cu secera prinsă-n brâu
Spălai rufele la râu
Şi plecai la secerat
Până seara pe-nserat.
Şi pe ploaie şi pe vânt,
Puneam snopii la pământ
Şi îi făceam clăişoare
Ca să-i uşte sfântul soare.
Seara ne duceam la gazdă
Şi toţi aşa ne duceam,
Până grâul îl gătam.
Făceam un colac de grâu
Şi mergeam cu el cântând,
Gazda frumos ne primea
În poartă la bătătură,
Cu lămpaş aprins la şură,
Cu băutură pe masă
Şi cu mâncare aleasă
Şi frumos ne ospătau
Şi-apoi plata ne-o dădeau.
Noi găzdacă am gătat
Spicele le-am adunat.
De-ţi place cum am lucrat,
Spicele le-am strâns de jos,
Să ne mai chemi bucuros.
Gazda:
Vă primesc cu mare drag,
C-aţi gătat de săcerat.
Cununa eu oi stropi
Cu ţuică de la cazan
Şi cu vin de amu-i-an.
Cu-n pic de apă sfinţită
Că din grâu se face pită.
Io la masă v-oi pofti
Şi lucru vi l-oi plăti,
Că tare bine-aţi lucrat,
Spice pe jos n-o rămas,
Clăile le-aţi făcut bine,
Nici vântul, nici ploaia
Nu le poate răsturna.
Sunteţi oameni din ţărani
Şi ăi mai buni gospodari,
Iar dacă-i îmblătiţi,
Oi prinde boii la car,
La tânjală două vaci
Şi voi duce grâu’ acas’.
7.
Mamă, două fete ai
La străini să nu le dai,
Cum m-a dat mama pe mine,
De-amu plânge şi tot vine,
Vine mama şi mă-ntreabă,
Bine-i fată măritată?
Tu mamă m-ai întrebat,
Io de lucru nu mai gat,
De-aş aduce dealu-n drum,
Şi tot n-am lucrat destul.
Am venit mamă la voi
Dar mă duc iar înapoi,
Copiii m-aşteaptă acasă.
Cu socrii o duc cam rău,
Bărbatu-i la făgădău,
Numai bea şi chefuieşte
Averea el şi-o topeşte.
M-o cerut fecior din sat
Dar tu mamă nu m-ai dat,
Nu ti-o plăcut că-i sărac.
M-ai dat măicuţă pe sate,
Să viu cu desagi în spate,
Cu desagii-nrăuraţi
Şi cu ochii-nlăcrimaţi.
Chiuituri
Frunzuliţă verde de prun
Să trăiţi toţi oameni buni.
Să trăiţi cu sănătate
Şi de rău să fiţi departe.
Stau în loc şi mă gândesc
Cum să zic să nu greşesc.
Tu mireasă, draga mea,
Io numai ţi-oi chiui
Şi soacră-ta te-a primi,
Şi te primeşte cu dor.
Că ăl mai mic fecior
De mică te-o cunoscut,
Tare bine i-ai plăcut,
Frumoasă şi aşezată
Cum îi stă bine la fată.
Mă Stelian, dragul meu,
Ai umblat în lung şi-n lat
Şi nu ţ-ai găsit pe plac,
Ai rupt floarea din grădină,
Ş-ai luat de la tulpină,
Şi nu o-ai lăsat să crească
Alţii să nu o iubească,
Dar tu îi şti griji,
La tine a înflori,
Şi de ţ-a greşi vreodată
Sărut-o şi o iartă,
Că-i minte copilărească,
Nu-i modru să nu greşească.
Tu mireasă,draga mea,
Să nu trăieşti bănuită
Că eşti tare tinerică,
Că mai mult dacă fetei
Şi mai bun nu îţi găsei.
Mirele nu-i prădător
Şi la crâşmă nu-i dator,
Şti-n lume cum să trăiască,
Banul cum să-l mânuiască,
Pe tine să te grijească.
Soacră-ta te-a omeni
Numai tu bună de-i fi.
Ce nu-i şti, îi întreba
Şi de bine te-a-nvăţa.
Soacră-ta fete n-a avut,
A avut numai trei feciori
Ei i-o aduc trei nurori,
Socrii tăi i-o crescut bine
Să nu greşească la nime.
Soacră-ta-i femeie aleasă.
Pe când o venit acasă
Mâncarea le-a fost pe masă
Şi voi pe când vi-ţi scula
Mâncarea va fi gata.
Şi-ai tăi părinţi te-au crescut
Frumoasă şi de-omenie,
I-ai ascultat tare bine,
Nu te-ai măritat departe,
Nu trebe să le scrii carte,
Seara şi dimineaţa
Îi mere şi îi căta.
Nănaşilor să trăiţi,
Bine să îi sfătuiţi,
Să trăiască amândoi
Numai cum aţi trăit voi.
Dumnezo v-o ajutat
Astăzi de i-aţi cununat,
Dumnezo v-o ajuta
Peste-un an îţi boteza.
Frunzuţă verde de vie
Zî muzicant numai mie,
C-am un pic de ciuit
Şi doi copii de primit.
Că vin de la cununie,
Asta pe veac să le fie.
Tu mireasă draga mea,
Oamenii te-o vorovit
Dumnezo ţ-o rânduit
Copil bun de omenie,
Nu-i bai că n-are moşie,
Voi aveţi casă şi masă
Şi-un bunic în grija voastră.
Să fiţi buni şi răbdători
Şi la părinţi de-ajutor.
Valentine, dragul meu,
Ai venit din al tău sat,
La oameni buni ai intrat,
Ai venit seara pe lună
Şi viaţa ţi-a fi bună.
Pe socri să-i preţuieşti,
Pe mireasă s-o omineşti,
Când o vezi că-i necăjită
Strânge-o-n braţe şi-o sărută.
Pe-ai tăi părinţi nu-i uita,
Că până ai crescut mare,
Le-ai mai făcut supărare,
Şi când or veni la voi
Să-i primiţi bine-amândoi.
Frunză verde ca iarba
Tu mireasă draga mea,
Neamurile pot vedea
Că aici, unde-ai venit
Doamne, bine-ai nimerit.
Aici, la casa asta,
Nu-i lipsă de nimica,
Că li-s hambarele pline
De bucate şi făină,
Da şi tu-ai venit din sat
De la mare găzduşag,
Mamă-ta te-o învăţat
Şi tot lucrul l-ai lucrat.
Amândoi vă potriviţi
Numai bine să trăiţi,
C-amu îndată să urăsc,
Şi-ndată să despărţăsc.
N-au ruşine, nici năcaz,
Că rămân copii orfani.
La găină:
Frunzuţă verde de nuc
Zi muzicant că mă duc,
Mă duc pe-o cărare aleasă
Cu găina la nănaşă.
Io de când am auzit,
Ce naş mare o fost numit,
De găină am găsit.
I-am dat grâu de pe Câmpie
Galisan din farmacie,
Numai grasă ca să fie,
Să fie bună şi grasă.
Nănaşa-i doamnă aleasă,
Nănaşu o ţinut-o bine,
Ca pe floarea din grădină.
I-am pornit într-un drum lung,
Nu ştiu în câtă vreme-ajung.
Mi-i frică că s-a-nsera
Şi n-ajung cu găina.
Nănaşu m-aşteaptă tare,
Să-mi deie multe parale.
Nănaşule, dragul meu,
De n-am fript găina eu,
Să mă fac domnu hinter,
Şi de n-am fript-o la foc,
Să mă fac vin în pahar.
Nănaşa m-a îngusta,
Nănaşu m-a săruta,
Naşa nu s-a supăra,
Că la nuntă aşa-i stă bine
Să glumească orişicine,
Şi nănaşii sunt de treabă
Ştiu că trebe să plătească.
Nănaşilor să trăiţi
Cât mai mult să nănăşiţi,
Şi găini să mai plătiţi,
C-asta una aţi plătit
Cu preţul ce l-am dorit.
N-o fost găină, că pui,
Numai n-am vrut să vă spui.
Atâta i-am ciuit
Până ce v-am celuit,
Atâta i-am descântat,
Până banii mi i-aţi dat.
Pe banii ce i-am primit,
La rochie m-am gândit,
Rochia să o fac largă
Să fiu la nănaşu dragă.
Cântare
Lună, lună lucitoare
De te-ai face vorbitoare,
Ca să văd al meu bărbat,
Unde merge noaptea-n sat.
Eu pun cina pe masă
Şi l-aştept seara acasă.
Când zorile o ieşit
El acasă o venit.
Io-l întreb unde o stat
El mi-o dat pălmi peste cap.
Luna nu poate vorbi
Dară mi-o spus oamenii,
Cu mândrile-l celuieşte
Şi banii şi-i cheltuieşte.
Cu mireasa
Muzicant de omenie
Eu vreau să ciuiesc
Şi mirii să-i primesc.
Aş zice să nu greşesc
C-amu am îmbătrânit
Şi-am un glas mai potolit.
Eu Onuş te-am ajutat
Patru nurori ţ-am luat
Şi mai ai de luat tri
Nu ştiu dac-oi mai trăi.
Tare multe-ai îndurat,
Unsprezece-ai legănat,
Şi-ai rămas fără-a lor tată,
Singură şi supărată.
Mă Iuane dragul meu,
Dumnezeu te-o ajutat
Astăzi de te-ai cununat,
Ţi-ai luat ce ţi-o fost drag.
Numa-un pic eşti supărat
C-al tău tată e plecat,
De-acol’ nu poate veni,
Ca să-ţi vadă copiii.
Nici mireasa n-are tată,
Amândoi aveţi o soartă,
Numai mamele v-aşteaptă.
Dar voi să le omeniţi,
Nimic să nu le greşiţi,
Copii să vi-i grijiţi
Să crească cu doi părinţi.
Sunt destui abandonaţi
De nu să cunosc că-s fraţi.
Mamă-ta multe-o-ndurat
Şi la străini nu v-o dat,
Toţi mereu aţi mers acasă
Şi ce-aţi vrut v-o pus pe masă.
Pe la ea să mai veniţi,
Ea se bucură de toţi
Şi de voi şi de nepoţi.
Cântec
Măritam-aş să nu şăd,
Numai câmpu să nu-l văd,
Câmpu să-l vadă bărbatu,
Io acasă să-i aştern patu,
Să pui oglinda-n fereastră
Să văd, bine-mi stă nevastă.
Bărbatu s-o dus la plug
Io la pocică mă duc
Ca să-mi cumpăr ruminel,
Să fiu cea mai faină-n sat,
Să fiu dragă la bărbat.
La nănaş
Naşule mâncaţ-aş gura
Haida să ne dăm de-a dura,
Nu te uita că-s bătrănă
C-am durmit pe saci cu lână.
Ce-a mişcat am strâns în mână
Dar n-am strâns tot ce-a mişcat,
Numai ce mi-o fost mai drag.
Ciuituri
Uiuiu că şi io viu
Cu cătrinţa prinsă-n brâu,
Numai un pic am zăbăgit
Până ce m-am ruminit.
Cătrinţa am pus-o neagră
La nănaş ca să-i fiu dragă,
Şi ne-om iubi amândoi,
Naşa nu a şti de noi.
Pe ascuns dragostea-i bună
Mai ales seara pe lună.
Cântec
I-auzi bade cucu cântă,
Ieşi afară de-l ascultă.
Cucu cântă prin livezi,
Ieşi afară de mă vezi,
Cucu cântă pe ogor,
Eu duc bade al tău dor.
Adă-mi bade apă rece
Că de dorul tău mi-o trece,
Adă-mi bade cu ulcioru
C-apoi mi-oi stâmpăra doru.
Viu mândruţă pe-nsărat
Şi io de doru tău zac,
Apă rece ţi-oi aduce
Şi ţi-oi da guriţă dulce,
Cu ulcioru din izvor,
Să-ţi treacă de-al meu dor.
Mândruţă ne-om stâmpăra
Şi ne trece dragostea.
La găină
Măgheran ardelenesc
Io cu găina pornesc.
Frunză verde ca iarba,
Io vin din America,
Am trecut peste ocean
Numai ca să îmi fac bani.
Drumu-i lung şi îi scump tare,
Dar naşu are parale.
Am venit cu ea la târg,
Dar dacă am auzit
C-aici este nuntă aleasă
Şi nănaşa îi frumoasă,
Şi nănaşu i-a fost drag
Şi i-o făcut tot pe plac,
Şi i-am adus găina
Tocmai din America,
Ca să-mi dai dolari pe ea
S-o mâncaţi cu poftă bună,
Cu finuţii împreună.
Urare autorului
Dinucă de ziua ta
Cântă cucu şi mierla,
Cucu gros, mierla subţire,
Dumnezo să-ţi deie bine.
Tătă lumea rău să-ţi vreie,
Dumnezo bine să-ţi deie.
Că Dumnezeu ce ţi-a da
Oamenii nu pot lua.
Noi îţi dorim numai bine,
Mult noroc şi fericire.
Flori frumoase, aurite,
Să răsară-n drumul tău,
Zile multe, fericite,
De la Bunul Dumnezeu.
Culese de la Emilia Boia (84 ani), Sărmăşel-Gară.
*
Baladă de haiducie
Pe cel deal, pe cel calnic,
Merge o pruncă ş-un voinic,
Voinicu’ mergea călare,
Prunca mergea pe cărare,
Pe cărare cum mergea,
Ea din gură cuvânta,
Ia-mă bădiţă, călare,
Că nu mai pot de picioare,
Eu, mândruţă, te-aş lua,
Dar, mie murgul sprintenel
Şi-n piciore-i subţirel,
Deabia duce trupul meu,
Trupul cu păcatele,
Mijlocul cu armele,
Şi ea rău s-a supărat,
Din gură l-a blestemat,
Du-ce-te-ai bădiţă, duci, cu picioarele-n bucuci,
Până-i pica rob la turci.
Baladă de haiducie
Pe sub deal, pe sub pădure,
Merge o nevesteancă-n lume,
Fugită de la bărbat,
Cu prunc mic, nebotezat,
Nevesteanca tot horind,
Iară pruncul tot plângând,
Pruncule nu plânge tare,
C-aici îi pădurea mare,
Şi-or ieşi hoţii în cale,
Bine vorba nu sfârşi,
Iacă hoţii şi sosi,
Nevesteancă, nevesteancă,
Numai gura ta mi-i dragă
Și peteaua de sub barbă,
Lasă pruncul la pământ,
Şi hai cu noi la hăţât,
Eu pruncu’ nu l-oi lăsa,
Că mă doare inima,
Făr-i-ai face-un legănuţ,
Ȋntr-un vârv de stejăruţ,
Şi când vânturile or bate,
A crede că-l duc în spate,
Şi când ploile or ploua,
A crede că l-oi scălda,
Şi eu pruncuţu’ nu mi-oi da,
Că mă dore inima.
Doină de jale
Bătrânit-am da nu-i modru,
Ca picat frunza din codru,
Picat-o şi-o rămas rară,
Să vede prin codru afară,
Codrule când te-am trecut,
Eram tânără mai cu mult,
Când te-am trecut înapoi
Eram bătrâni amândoi.
Codrule frunză galbănă
Cânt în codru mă leagănă,
Codrule codruţule,
Eu te las drăguţule,
Că tu iarăşi înfrunzăşti
Eu mai mult mă veştejăsc.
Cântare de drag şi dor
Frunză verde de lămâi
Dragu mi sara când viu
Vara de la câmp târziu,
S-aud cară scârţâind,
Pe badea în frunză zicând,
S-aud broaştele cântând,
Pe bădiţa fluierând.
Măi bădiţă tu erai
Aseară când fluierai?
Eu eram mândruţă, eu,
Fluierând de dorul tău.
Fluierai bade-n grădină
Mie nu-mi tihnea de cină.
Fluierai bade-n ocol
Mie nu-mi tihnea de somn.
Lasă bade fluieru’
Nu-mi mai rupe sufletu’.
Doină de cătănie şi înstrăinare
Foaie verde sălcioară
Tu Mărie Mărioară,
Dă-mi guriţă-n astă sară
Că m-aşteaptă trenu-n gară.
Nu m-aşteaptă nici de-un bine
Că mă ia de lângă tine,
Şi mă duce-n ţări străine
Unde nu cunosc pe nime,
Numa frunza şi iarba
Că ălea-s în toată lumea.
Numai frunza şi potbalul
Ălea sunt în tot Ardealul.
Numa atâta mi-i mai mult
Până văd dealul trecut.
Numa atâta mi-i mai greu
Până ies din satul meu.
Numa atâta mi-i mai jele
Până trec patru tunele.
Unu-n gară la Cojocna
Altu la Sighişoara.
Unu la Braşov în gară,
Al patrălea ies din ţară.
Cântare de dragoste
După deal răsare luna
De la mândra vin acuma.
Dac-ar şti nevasta mea
Uşa nu mi-ar descuia.
Dar nevasta-i mai prostuţă
Mă ia-n braţe, mă desculţă,
Mă desculţă, mă dezbracă,
Mă leagă la cap să-mi treacă.
Îmi dezbracă hainele,
Şi-mi blesteamă mândrele.
Tu muiere, tu muiere,
Ce-ai cu mândrele mele?
Ele mă iubesc pe mine
Şi nu au nimic cu tine.
Doină de dragoste şi dor
Eu doinesc, codrul răsună,
Mândra patru boi adună.
Eu doinesc pădurea toată,
Mândra patru boi adapă.
Nu-i adapă că li-i sete
Că-i adapă că mă vede.
Mână mândră boii bine
Nu te uita după mine,
Lasă boii să bea apă
Ca de dorul tău să-mi treacă.
Cântare de dragoste
Bade de la săcerat
Tot cu vorba m-ai purtat.
Ia că-i vremea de cărat,
Nu-mi dai nici un rezultat.
Ia că-i vremea de cules,
Nu-mi dai nici un înţăles.
Nu ştiu, toamna a fost prea scurtă
Ori n-ai avut bani de nuntă.
Bani de nuntă am avut eu
Dar n-am vrut ca să te ieu
Că tu-ai fost fată săracă,
Te-am iubit că mi-ai fost dragă.
Cântare
De la noi de la fereastră
Din fereastră de la noi,
Te-am văzut mândră la război
Cum dădeai cu brâglele
Şi rosteai cu iţele
Şi cu a ta suveicuţă
O dădeai printră fiuruţă.
O dădeai din mână-n mână
Ca găleata la fântână.
Plânsul păsării (poezie)
Câte păsări codrul are,
Cuib cu pui au fiecare.
Câte păsări codrii trec,
Vara-n cântec o petrec.
Numai eu nu poci cânta
Că n-am unde m-aşeza.
C-am avut cuibul la drum
Sus pe-o creangă de alun.
Câţi oameni pe drum treceau
Tot în cuibul meu zvârleau.
Dar eu nu m-am mâniat
Cuibuleţul mi-am mutat
Tocmai în vârful muntelui,
În bătaia vântului,
Unde-i greu duşmanului.
Nici acolo n-am alin
Nici scăpare de-al meu chin,
Căci brazii să clătina
Şi cuibul mi-l legăna.
Vai de pasărea străină,
Numai ea n-are hodină.
Plugariul (poezie)
Hai la sapă şi la plug
Cel mai vrednic meşteşug.
Doamne ajută şi sporeşte
Cui să roagă si munceşte.
Vin’ Plăvane să te-njug,
Şi pe tine Sâmbotine.
Astăzi harnicii mei boi,
Am să ar câmpul cu voi,
Din răzor până-n răzor,
Răsturnând negrul ogor.
Priceasnă
O Isuse, Doamne
Dumnezeul meu,
De ce nu-mi îngădui
Suspinul greu?
Ochii-mi lăcrimează
Sunt îngândurat.
Eu ce voi răspunde,
Pentru al meu păcat?
O Isuse, Doamne
Dumnezeul meu,
Ai milă de mine
Ia-mă-n braţul tău.
Şi la judecată
Când vei judeca
Pentru-a mele fapte
Nu mă condamna.
O suflete dragă
Multe ţi-am iertat
Pentru-a tale fapte
Viaţa eu mi-am dat.
Plânge şi te roagă
Şi-mi fă voia mea,
Eu atunci cu milă
Te voi judeca.
Nu te-oi da la moarte
Să fii osândit
Te-oi duce la mine
Să fii fericit.
Câte doruri minunate (priceasnă)
Câte doruri minunate
Isus nouă ni le-a dat,
Şi de câte ori căzut-am,
Mâna lui m-a ridicat
Ref.
O domnul meu, o domnul meu,
Tu ai murit şi ai răbdat pentru mine,
O domnul meu, o domnul meu,
Tu ai răbdat şi ai murit pentru-al meu păcat.
Nici o jertfă de sub soare
Nu-i mai sfântă ca a ta,
Căci sub spinii grei pe cruce
Ai murit pe Golgota.
Tu eşti şi nu ceri pâine,
Trupul tău cel sfânt s-a frânt,
Nimeni nu vrea să-ţi dea apă
Nici când eşti lângă mormânt.
Grea e crucea pentru tine,
Şi nu-s ucenicii tăi
Când cazi şi nu o poţi duce
Să vină s-o ducă ei.
M-am gândit să merg la cruce
Să fac pentru el ce pot,
Să-i iau de pe cap cununa
Ori piroanele să-i scot.
Străin am fost odată (priceasnă)
Străin am fost odată
Străin şi alungat,
N-aveam nici fraţi nici tată
Nici mamă-nduioşată
Să-mi mângâie o dată
Obrazu’ însângerat.
Dar te-am găsit pe tine,
Isuse al meu iubit,
Ȋn chinuri şi-n suspine,
La toţi le-a fost ruşine,
Să vină lângă mine,
Tu singur ai venit.
Năcazurile toate,
La tine m-au adus,
De atunci tu-mi eşti de toate,
Şi milă şi dreptate,
Şi mamă-mi eşti şi frate,
Şi tată, tu Isus,
Rămân, deci pân’ la moarte,
Sub crucea Ta supus,
Bucăţi de m-ar împarte,
Pe drumuri să mă poarte,
Tot nu mă vor desparte,
De tine, scump Isus.
Priceasnă
S-au spăimântat Stăpânii Lumii,
La glasul Blândului Păstor,
Şi un duşman văzu că-i Fiul,
Dulgherului din Nazaret,
El n-a venit să răzvrătească,
Nu vrea perirea nimănui,
Desculţi, pe jos, lumea colindă,
Şi mulţi hulesc în urma Lui,
Şi mulţi cu pietre îl alungă,
Şi râd de el ca de-un smintit,
Isus zâmbeşte tuturora,
Atât puternic şi smerit,
El orbilor le dă lumină,
Şi muţilor le dă cuvânt,
Pe cei bolnavi îi întăreşte,
Pe morţi îi scoală din mormânt.
El tuturor deopotrivă,
Împarte darul Lui ceresc,
Şi celor care cred Ȋntr-însul,
Şi ce-l batjocoresc,
Urască-l cei fără de lege,
Ce-i pasă lui de ura lor,
El a venit să aducă pacea,
Şi înfrăţirea tuturor.
Din toată lumea asupriţi,
În jurul Lui s-au grămădit,
Şi vijăliile de patimi,
La glasul Lui au amuţit,
Fiţi blănzi cu cei ce vă urăsc,
Iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-n contra voastră,
Cu duşmănie să pornesc.
Cât bine, câtă fericire,
Şi câtă dragoste-ai adus,
Iar oamenii, drept mulţumire,
Pe cruce între tâhlari Te-au pus.
Au râs şi Te-au scuipat în faţă,
Din spini cunună Ţi-au făcut,
Şi în deşarta lor trufie,
Stăpâni Asupra-ţi s-au crezut.
Aduceţi piatra cea mai mare,
Mormântu’ să-l acoperiţi,
Luaţi ostaşii cei mai ageri,
Şi străji de noapte-orânduiţi.
S-au veselit necredincioşi,
Şi-au pus lumini în stăvilar,
Dar, ea s-a întărit în focul,
Durerilor de pe calvar.
Şi valurile în neoprire,
Este pământ se împânzesc,
Ducând dreptate şi iubire,
Şi pace-n neamul omenesc.
Priceasnă
A bătut la uşa ta, cineva,
Şi n-a deschis nimenea,
În tăcerea negrei nopţi,
Stă un om şi plânge,
Faţa lui e numai răni,
Pieptul numai sânge.
Cine eşti străin pribeag, cine eşti?
De-al cui dor, tu pribegeşti?
Pentru cine ţi-au brăzdat bice fără număr?
Ce durere ţi-au lăsat rănile pe umeri?
Eu sunt omul ce slujesc, tuturor,
Un om al durerilor,
Nimeni plată nu mi-a dat,
De cât spini şi ură,
Numai roşii sângerii,
Pieptul mi-l umplură.
Eu sunt pâinea, ce s-a frânt lumii-ntregi,
Şi sunt vinul noii legi,
Stau în drum şi plâng acum,
Plâng pe cei, ce pierd acum, ultima chemare.
A bătut la uşa ta, cineva,
Hai deschide, nu mai sta,
Nu-l lăsa să plece trist,
Poate niciodată,
Mâna Lui, la uşa ta,
N-are să mai bată.
Priceasnă
Jos pe-o Cruce răsturnată, dintr-un sat,
Am văzut un om odată,
Stând cu faţa-n pălmi lăsată,
Şi cu fruntea-ngândurată,
Şi plângea de parcă, lumea toată s-a-necat.
M-am oprit atunci în cale, lângă el,
Lacrimile-i curgeau vale,
Printre degete, în palme,
Ȋţi venea să-i plângi de jale.
Călător pornit pe cale, singurel,
Când i-am zis să nu mai plângă,
M-a privit duios,
Şi-a pus fruntea-n mâna stângă,
Şi-anceput din ochi să strângă,
Ca şi când ar vrea să strângă,
Lacrimi ce curgeau pe lângă Cruce-n jos.
Faţa era albă, ca de Crin,
Din albeaţa ei, curată,
Sângele o brezdează toată,
Şi-a lui frunte însângerată,
Ȋi era încununată tot cu spini.
Iar în palme şi-n picioare, răni de cui.
Azi trecând prin multe sate şi prin lunci,
Când văd Crucile uitate,
Mie-mi pare, că pe toate,
Văd un Isus, care plânge,
Plin de răni şi plăni de sânge,
Ca, atunci.
Cântare Sfânta Liturghie
Aşa grăieşte Domnul slavei,
Ȋn Taina Sfintei Liturghii,
Deşi M-am înălţat la Ceruri,
Eu nu vă las orfani, copii,
În fiecare Liturghie,
Eu mă cobor din nou, la voi,
Din nou e coasta Mea împusă,
Şi-mi curge sângele şuvoi.
Mă răstignesc din nou pe Cruce,
Pe masa Sfântului Altar,
Copiii mei veniţi la Mine.
Să nu viu iarăşi în zadar.
Eu sunt acolo întodeauna,
În Sfântul Altar, spre răsărit,
Bisericile Sfinte-s goale,
Creştinii mei s-au rătăcit.
Veniţi copiii mei la Mine,
Eu vreau cu voi să locuiesc,
Să vă împac din nou cu Tatăl,
Şi de păcat să vă feresc.
Şi din Potiru’ Cinei Mele,
Eu vreau cu toţii să gustaţi,
Copiii Mei veniţi la Mine,
Şi pacea Mea să o aflaţi.
În fiecare firmitură,
Pe care-n Taină, o primiţi,
Să-ţi iau întreg în toată slava,
Şi vreau la mine să veniţi.
Pricesnă
A venit demult, de sus,
Păstoriul cel bun, Isus,
Şi prin lume a umblat,
Oi pierdute, a căutat.
Să le ducă la izvoară,
Ca de sete să nu moară,
Uşa le-a deschis să iasă,
La păşunea, cea aleasă.
Dar oile n-ascultau,
Cu coarnele se repezeau,
Cu coarnele l-au împuns,
Şi în coastă l-au străpuns.
De-a curs apă şi mult sânge,
Ceriul a-nceput a plânge,
Soarele s-a-ntunecat,
Luna-n sânge s-a-îmbrăcat.
Acum El e dus în lume,
Să afle la oi, păşune,
Şi poruncă a lăsat,
Oilor ce-a-păşunat.
Ca oile, cele bune,
Laolaltă să le-adune,
Lupi să nu le mânce,
Tâlhari să nu le strâce.
Păstoriul cel blând şi bun,
În Ceruri e dus acum,
Dar peste puţină vreme,
Vine iară, să le cheme.
Să le ducă într-o grădină,
Unde n-ar avea hodină,
Şi acolo în pace or vorbi,
Mai mult n-or-flămânzi.
Nici n-or mai rătăci,
Că Domnul le va păzi,
Şi va fi în viitor,
Doar o turmă şi-un păstor.
Priceasnă
Mergeai cu crucea-n spate,
Prin ploaie şi prin vânt,
În urma ta Isuse
Măicuţa plângând.
Plângea, plângea sărmana,
Plângea neîncetat,
Căci fiul ei cel dulce,
La moarte-i condamnat.
Cu chin şi cu durere,
Cu sufletul amar,
Te conducea sărmana,
Sus până la calvar.
Cu crucea-n spate, Doamne,
Pe munte cum mergea,
E grea făr’ de măsură,
Dar n-avea cui s-o dea.
Te conducea Isuse
Mulţime de popor,
La care Tu, prin lume,
Le-ai fost de ajutor.
Mergeai cu crucea-n spate,
Pe drumul cel spinos,
Desculţ şi fără haină,
Iubitul meu Hristos.
Cădeai mereu sub cruce,
Că greu te apăsa,
A ta măicuţă dragă
Mereu te întreba.
O, Fiul meu cel dulce!
De ce te duc legat,
Ce le-ai greşit tu-n lume,
Cu ce i-ai supărat?
Iar tu Isuse bune,
La moarte osândit,
Priveai la a ta măicuţă
Şi astfel le-ai vorbit.
La apostolul cel dulce
Aşa i-ai cuvântat,
Pe a ta măicuţă bună,
În grijă i-o-ai dat.
-De astăzi înainte
Să fie Mama ta,
Primeşte-a ta icoană
Şi poartă-i tu grija.
Iar tu Măicuţă dulce,
De azi eu, Fiul tău,
Eu plec la al meu Tată
La Bunul Dumnezeu.
Priceasnă
La Nicula-n codru des
Maica sfântă şi-a ales,
Loc de mănăstire
Pentru a lumii mântuire.
Mănăstire loc prea sfânt
Lăsat nouă pe pământ
De Isus Mântuitorul
Că salvase tot poporul.
Doamne din cerul tău sfânt,
Caută pe-acest pământ
Şi ne-ajută să iubim,
Calea sfântă-n veci amin.
Nicula-i loc de pomenire,
Ca o sfântă mănăstire,
Aşezată pe deal sus,
Mai aproape de Isus.
Aici îi locul minunat
Pentru sufletul curat,
Aşezată pe deal sus
Mai aproape de Isus.
Aici îi locul minunat
Pentru sufletul curat,
Unde-i Sfânta Născătoare,
Grabnică ajutătoare.
Drumul sfânt care ne duce
Sus la Nicula, la cruce,
Să-l suim cu mic, cu mare,
La Preasfânta Născătoare.
Drumul crucii dacă-l sui
Pe cărarea Domnului,
Vei putea ajunge sus,
Mai aproape de Isus.
Unde-i patria cerească,
Din lumea cea pămăntească.
Să-ţi cântăm cu bucurie,
Amin Doamne, slavă Ţie.
Colindă
Ce lumină lucitoare
Din ceri pe pământ apare,
Că s-a născut pe pământ
Un împărat nou şi sfânt.
Asta-i o seară frumoasă
Toţi să-i colindăm,
Pe Isus, venit în lume,
Toţi să-l lăudăm.
S-a născut un prunc în iesle
Şi Irod se teme,
Tremuraţi copii la sânuri,
Plânge Betleeme.
Pentru-o stea ce s-a-nălţat,
Pică mii de stele,
Toate vreau să prevestească
Triste vremuri grele.
Ca să se-mplinească scrisul
Legi şi porunci,
Vor porni de mâine ostaşii
Să ucidă pruncii.
I-au ucis fără de milă
Da-de vor găsi
Pe Cel nou-venit în lume
Şi-l vor omorî.
Dar îngerul a fost trimis
În vis la Iosif şi i-a zis
De la Tatăl cel de sus
Vouă veste v-am adus.
Vă sculaţi şi vă gataţi
Şi-n Ierusalim plecaţi,
Că Irod şi-a pus în gând
Să omoare Pruncul sfânt.
Dormi, adormi copile-n pace,
De moarte noi am scăpat,
Că tatăl din ceruri
Pe noi ne-a anunţat.
Lângă sânul cald al mamei
Cu mâna-ţi supusă,
Liniştit adormi în pace
Blândule Isuse.
Numai Tatăl ştie toate
Şi el toate aduce,
Cel născut în iesle
Fi-va răstignit pe cruce.
Colindă
Astă seară de Ajun
De Ajunul lui Crăciun,
Noi umblăm să împlinim
Obiceiul din bătrâni.
Obicei de colindat
Pe Isus de căutat,
Pe Isus îl căutăm
Dar foarte greu îl aflăm.
Că Isus nu se arată
Numa-n inimă curată,
După cum Scriptura scrie
Isus iarăşi va să vie.
În peştera cea săracă,
Vine Isus să se nască,
Însă nimeni nu-l aşteaptă
Că toţi îs duşi să se bată.
Păstorii încă nu vin,
Să se-nchine în Viflaim.
Craii-s duşi tot la bătaie
Unde om pe om se taie.
Şi fraţi cu fraţi se omoară
Pentru a lumii comoară,
Dar la comoara cerească
Nici nu vreau să se gândească.
Plâng azi îngerii în cer
Văzând pasărea de fier,
Face prăpăd şi omor,
Jale multă în popor.
Isuse când te-ai născut
Jale multă s-a făcut,
Paisprezece mii de prunci
Au fost omorâţi atunci.
Dar acum-s mii de mii
De bărbaţi şi de copii,
Dar acum să omor toţi,
Al lui Adam strănepoţi.
Vino tu Isuse bune,
Vino iar la noi în lume,
Vină, împacă lumea ta
Şi acum, şi pururea.
Colindă
Noi în seara de Crăciun
Lăudăm pe Cel prea-bun,
Care bine a voit
Şi pe noi ne-a mântuit.
Că i-a fost milă de noi,
Că am fost cu toţii-n nevoi,
El de-al nostru mare drag
A păşit cerescul prag.
Şi-a luat asupra lui
Tot păcatul omului,
Şi de-aceea când soseşte
Nime-n lume nu-l primeşte.
Uită cum din poartă-n poartă
Maica Sfântă-n sân îl poartă,
Tot îşi cată-un locuşor
Pentru scumpul puişor.
Un locaş, un legănaş,
Pentru scumpul îngeraş.
Vrea să-l nască-n loc curat,
Că-i cerescul împărat.
Şi-n căldură vrea să-l culce
Că-i pruncuţul ei cel dulce,
Însă nimeni nu să-ndură
Ca s-o primească la căldură.
Bate vântul faţa-i blândă,
Plânge maica cea plăpândă,
Îngerii de mila ei
Se topesc în plâns şi ei.
Maica varsă lacrimi calde,
Că n-are apă să-l scalde,
Îl înfaşă-n cârpe ude,
Că uscate nu-s de unde.
Colindă
Aseară pe-nserate
Fecioara Maria,
În Viflaim cetate
Călătorind sosea.
În Viflaimul mare
Nimenea n-o lăsa
Şi-atunci Fecioara Sfântă
Din oraş ieşea.
Şi intrând într-o poiată
Pe fânul cel struhos
Preasfânta Fecioară
Naşte pe Hristos.
Iar micul Isus plânge,
Fecioara-l mângăia,
Nu plânge, o, Isuse,
Că tu cunoşti lumea.
Această lume mare,
Prin tine s-a zidit,
Prin tine şi prin Domnul
Şi Dumnezeu cel Sfânt.
Te încălzesc boii
Cu aburi suflând,
Şi îngerii din ceruri
Te preamăresc cântând.
O, Isuse bune
Şi-nainte mărim,
În această seară
Şi în veci, amin.
Viflaime (colindă)
Viflaime, Viflaime
Cum de n-ai primit în tine
Pe Fecioara Maria
Să-l nască pe Mesia.
N-ai primit tu Viflaime
În casele tale bune,
Să-i dai un pic de sălaş
Celui mai sfânt copilaş.
N-ai ştiut tu Viflaime
Cu câtă dragoste vine
Cea mai sfântă-ntre fecioare,
A Domnului născătoare
Pat moale şi scutece
I-au dăruit vitele,
Lumină i-a oferit
O stea de la răsărit
Peştera cea-ntunecoasă
A fost a Domnului casă
La venirea sa în lume,
Din vina ta Viflaime
Colindă
Deschide uşa creştine
C-am venit din nou la tine
Drumu-i greu şi-am obosit,
De departe am venit.
Noi la Viflaim am fost,
Ca să-l vedem pe Hristos
Şi-am văzut şi pe-a Sa Mamă,
Pe care Maria-o cheamă.
Cum umbla din casă-n casă,
Ca pe Fiul său să-l nască.
Umbla-n sus şi umbla-n jos
Ca să-l nască pe Hristos.
Mai târziu găsi apoi
Un staul frumos de oi
Și acolo pe fân jos
S-a născut Domnul Hristos
Îngerii din cer coboară
Staulul îl înconjoară.
Îngerii cu flori în mână
Împletesc mândră cunună.
Pe cunună-i scris frumos
Astăzi s-a născut Hristos,
Care cu puterea sa
El va mântui lumea.
Cules de Maria Coprean (84 ani), Sărmăşel Sat.
*
Ciuituri
Frunză verde de cireş,
Hai Mamă şi mă petreci,
Până-n fundu’ grădinii,
Petreacă-te, străini,
Că, cu ei mâna ai dat,
Şi pe mine m-ai lăsat,
Singură şa-nimănui,
Ca şi puiu’ cucului,
Cu lucru mult de lucrat,
Cu-o boală greu de purtat.
Care mamă are fată,
Să no deie îndepărtată,
Să-o-ngredească cu spini,
Să no deie prin străini,
Că străinii-s foarte răi,
Şi-i greu de trăit cu ei,
Că şi eu am fost străină,
N-am avut la nime milă,
Am lucrat din zi în noapte,
Până mi-am făcut de toate,
Ş-am lucrat noapte pe lună,
De-s în rând cu lumea bună.
Tu mireasă, după tine,
N-am văzut să plângă nime,
Da, după mirele tău,
La multe le pare rău,
Şi te blastămă pe tine,
Să nu ai noroc în lume.
Frunză verde de cicoare,
Sărmaşu’ îi oraş mare,
Cu sate înfloritoare,
Şi cu femei muncitoare,
Ştiu lucru să-l împărţască,
Să aibă de toate pe masă,
Şi-n lume cum să trăiască,
S-aibă grijă de bărbat,
Să fie fruncea în sat,
S-avem grijă de copii,
Astea toate să le ştii,
Să fii femeie gospodină,
Că le ai tăce pe mână.
Doamne scumpă-i viaţa,
Şi no preţuieşti,
Cât va trăi lumea,
No mai întâlneşti.
Strigături
1.
În armată, am plecat
Am lăsat mamă şi tată
Şi pe mândra supărată.
2.
Bădiţa cu calul sur
Blăstăma-te-aş, nu mă-ndur
Că mi-ai fost odată bun;
Blăstăma-te-aş, nu mă trag
Că mi-ai fost odată drag.
3.
Să nu iubeşti
Fată cu haine domneşti;
Mai bine una săracă
Că te ia sara de mână
Şi te duce prin grădină
Îţi arată florile
Pieptul cu mărgelele.
4.
Auzit-am, auzit
Că iubitul s-a oprit.
S-or opri apele toate,
Dar iubitul nu se poate.
S-ar opri şi Mureşul,
Dar iubitul ştiu că nu.
S-ar opri şi Dunărea,
Dar iubitul ştiu că ba.
5.
Câte poame-s într-o vie
Nici una nu-i mai dulce
Ca dragostea cea dintâie;
Nici una nu-i mai amară
Ca dragostea a doua oară.
6.
Săraci brazi, încetinaţi
Voi la ce vă leganaţi?
Cum să nu ne legănăm
Când noi singuri rămânem?
La sfănta Marie-Mare
Tulesc oile la vale
Şi rămân stânele goale.
Rămăn stâni fără stăpâni,
Strunguţe fără oiţe,
Scaune fără băciţe,
Munte fără oi mărunte.
Cules de Rozalia Moldovan (68 ani), Sărmăşel-Gară.
*
Cununa de grâu
Noi merem la săcerat
Cu oameni harnici din sat
Noi mergem să săcerăm
Şi grâul să îl aşezăm
Să-l tăiem să facem snopi
Şi să-l aşezăm în clăi
Ca să facem un stog mare
Să ajungă la fiecare
Noi facem pită în cuptor
La al nostru mare popor.
Cununa
Noi cununa am gătat
Spice pe jos nu am lăsat
Noi mergem cu cununa
Mergem la Emilia
Că nu-i nimeni în sat ca ea.
Îi femeie aşezată şi cea mai mare bogată
Cununa din grâu curat
De domnu Isus lăsat
Cununa-i din grâu frumos
Dată de Domnul Cristos.
1.
Mă-nsurai luai nevastă
De la noi a treia casă
Şi am luat-o cu avere
Vai de păcatele mele
Şi am luat-o cu doi boi
Mânce-i câinii pe amândoi.
Mă dusei la plug pe coastă
Cu boii de la nevastă
Când a fost la prânzu mare
Vine toanta cu mâncare
Lapte acru într-un figeu
Mămăligă într-un cingeu
-Na, mănâncă bărbatu meu
Mai arai vo trei brăzduţe
Ia că vine a me mândruţă
Cu vinarsu subsuară
Şi cu puiul fript în poală
Am mâncat m-am săturat
Şi în obraz o-am pupat.
După deal răsare luna
După deal răsare luna
De la mândra vin acuma
Dar de-ar şti nevasta mea
Uşa nu mi-ar descuia
Dar nevasta mea îi drăguţă
Intru-n casă mă desculţă
Şi-mi dezbracă hainele
Şi îmi blastămă mândrile
Tu muiere, tu muiere
Ce ai tu cu mândrile mele?
Ele nu au nimic cu tine
Numa mă iubesc pe mine
Mă barbate nu mă bate
Că şi eu îs ca celelalte
Îmi pui năframa pe conci
Mă iubesc cu cine poci.
Aşa grăieşte Domnul Slavei
Aşa grăieşte Somnul Slavei
Prin glasul sfintei liturghii
Deşi m-am înălţat la ceruri
Eu nu vă las,
Eu nu vă las orfani copii.
În fiecare liturghie
Eu mă cobor din nou la voi
Din nou la coasta mea străpunsă
Si-mi curge sângele şuvoi
Şi-mi curge sângele şuvoi
Mă răstignesc din nou pe cruce
În umbra sfântului altar
Primiţi-mi sângele şi trupul
Să nu vin iarăşi în zadar,
Să nu vin iarăşi în zadar
Eu sunt aici întotdeauna
În sfânt altar spre răsărit
Bisericile sfinte-s goale
Creştinii Mei,
Creştinii Mei s-au rătăcit
Veniţi copii, veniţi la mine
Că vreau cu voi să locuiesc
Să vă împac din nou cu Tatăl
Şi de păcat,
Şi de păcat să vă feresc.
Şi din potirul vieţii Mele
Eu vreau cu toţii să gustaţi
Veniţi creştinii mei la mine
Şi pacea mea,
Şi pacea mea să o aflaţi.
În fiecare părticică
Pe care-n taină o primiţi
Eu sunt întreg cu toată Slava
Şi aştept spre Mine
Şi aştept spre Mine să veniţi.
Isuse al meu
Isuse al meu, Prieten bun
Din zorii tinereţii,
Cu tine eu călătoresc,
Pân-la sfârşitul vieţii.
În zori de zi când mă trezesc,
Sperit m-aplec sub Cruce,
Că-n toată lumea asta n-am,
Un scut mai bun şi dulce.
Când plec pe-un drum îndepărtat,
Isuse eşti cu mine
Şi fie drumul cât de greu
E-aşa uşor cu tine.
Când am de suferit un chin
Tu Doamne-mi dă putere
Şi fie amarul cât greu
Eu simt o mângâiere.
Şi nu mă tem că voi pieri
În marea de păcate
Căci Tu prea bunule Isuse
Mă izbăveşti de toate.
Tu eşti comoara care a fost
De mine căutată,
Dar astăzi nu te-aş mai lăsa
Nici pentru lumea toată.
Căci tu mi-eşti frate de pribeag
De cânt şi de suspine,
Isuse al meu prieten drag
Ce bine-i lângă tine.
Mulţămitură
Eu sunt fata giacului
Din mijlocul satului
Tătă vara am fost beceagă
Şi acum aş mânca o pită întreagă
O pită şi jumătace
Nice borş, nice şălace
Carnea nu îmi prea place
Brânza nici aşa
Dacă n-am budâia mea
Mânc la borş şi la mălai
Până mă ie mama dracului
Că asta îi a săracului.
3.
Tu mireasă draga mea
Ai ieşât gin cununie
Ieţ gându gi la fecie
Şi ţi-l pune la bărbat
Că cu el ce-ai măritat
Mireasă, mirele tău
La mulce le pare rău
La mumă-ta îi pare bine
Că el ce-o luat pe tine
Zî ţâgane numa amu
Că mâine nu îţi am baiu
Şi ge oi greşi cu gura
Tomneşte cu ceterea
Şi ge oi greşi cu glasu
Tomneşte tu cu arcu.
Cules de Maria Baciu (69 ani), Sărmăşel-Gară.
*
Balada lui Vălean
În gradina lui Vălean
Este un fir de măgheran.
Vălean îl pune-n colop
Şi pleacă cu el la cojoc
Tot cântând şi fluierând.
Câte mândre-l auzeau
Toate uşile-nchideau.
Numa’ o coită de nevastă
A scos capu’ pe fereastră
Şi-a strigat pe Vălean în casă:
Hai, Vălene, intră-n casă
Cafeiu-i făcut pe masă
Şi rozmarinul în fereastră.
Când în casă ai intrat
Şi din cafei a gustat
Drept prin cap l-o săgetat,
La maică-sa a alergat.
“Scoală, maică, de-mi fă patu’
Ca pe min’ mă doare capu’.”
“Spusu-ţ-am Vălene, ţie
Că coitele te-or pune bine.”
“Nu m-or pune că m-au pus.”
Şi când era la miez de noapte,
Vălean trăgea de moarte.
Strigături
Drage mi-s copilele
Drage mi-s copilele
Colea primăverii,
Când se coc secările.
Şi strigă găinile:
Piri, piri, la mama
Cu ochii după badea,
Piri, piri, la măicuţa
Cu ochii după badiţa.
Mândruliţă de demult
-Mândruliţă de demult
Uită-mă că eu te uit.
-Nu te pot, bade, uita
Că ţi-o fost dulce gura;
-Dulce-o fost, acu-i amară…
-Îndulceşte-o bade, iară;
De nu acum, la primăvară.
-Pân’ la primăvară-i mult
-Îndulceşte-o mai curând
Că guriţă ca a ta
Nu găseşti câtu-i căta.
Zis-a mama către mine
Zis-a mama către mine
Lucră bine, mă, copile.
Că dacă tu îi lucra
Bani de târg îi căpăta.
Şi io tăt aşa am tras
Şi fără bani am rămas.
Bat-o sfântu zi de târg
Tăt mă face ca să plâng.
1.
Dragu mi-i bade, de tine;
Mi-i urât de cin-te ţine
Că te ţine prea de scurt
Şi nu pot să te sărut.
2.
Vai saracul clopul meu
Şade-n ladă la ghirău.
Daca-ar şti ghirăiţa
Pe fereastră mi l-ar da.
3.
Am un drăguţ şi mi-e văr
Mi-o adus aseară un măr.
Nu mi-a fost de mărul lui
Ca de gura vărului.
Nu mi-a fost că mi l-a dat
Mi-a fost că m-a sărutat.
4.
Cine joacă şi nu strigă
Face-i-s-ar gura strâmbă.
Strigă, strigă, să se strângă
Ca oiţele la strungă
De popă şi de birău,
Nimeni nu zice de rău.
Dar de mândra şi de mine,
Nimeni nu zice de bine.
Româneasca o ştiu juca,
Pâinea n-o ştiu framânta.
Pe lopată n-o ştiu pune,
Cu badea m-aş duce-n lume.
5.
Măi, bădiţă albineţ,
Ce te ţii așa măreţ
Cu trei fire de păr creţ,
Că n-ai casă, nici coteţ.
6.
Am un bădiţ ca un ied;
Secerând prin holdă-l pierd.
Am un bădiţ ca un brad;
Şede-n picioare sub pat.
Bărbatul meu nu-i bărbat
Că-i obială de sub pat
Că de când m-am măritat
Nici o palmă nu mi-a dat.
Numa-aseară mi-a dat una
De-am vazut soarele şi luna,
Numa-aseară mi-a dat două
De-am văzut c-afară plouă.
7.
Rău îi stă codrului, rău,
Făr’ o leacă de părău,
La părău fără sălcuţă,
La fecior făr’ de drăguţă.
8.
Dragu mi-i cu cine joc
Că miroase a busuioc.
Busuioc şi măgheran
N-am jucat cu el di-un an.
De jucat aş tot juca
De lucrat n-aş mai lucra
Când îi vremea lucrului
Vine boala trupului.
Când e zi de sărbătoare
Nice capul că mă doare.
Când eram la maica mea
Eram pui de turturea.
De când sunt la maica lui
Nu-s nici turturea, nici pui.
Făr’ copil al nimănui.
9.
Ceteruica bine-mi place
Gura mândrii moarte-mi face.
Ceteruică, când te-aud
Toate relele le uit.
Ceteruică, când te văd
Toate relele le pierd.
Însura-m-aş nu cutez
Că mă tem de huhurez
Că mi-a sparge fereastra
Şi mi-a fura nevasta.
Uliţă cu bolovani,
Nu pot merge de duşmani,
Uliţă cu pietricele,
Nu pot merge de guri rele.
Pin ce-i lelea ruminită
Şi la casă n-are pită.
Să duce la farmacie
Să-şi ia pudră ş-alifie
Şi-n pod numai sărăcie.
10.
Frunză verde săcărea
Nună mare, draga mea.
Nu fi suparată tare
C-am dat-o la nunu mare;
C-asta nu-i găină, nu-i,
C-asta-i cloşca de la pui.
A clocit vreo nouă luni
Şi-a scos patru pui nebuni.
11.
Frunză verde a călinii
Socăciţa găinii
De-mi dădea găina mie
Eu ţi-aș fi plătit o mie;
Dar nănaşul n-are bani
C-a avut drăguţe multe
Şi şi-a dat banii pe turte.
12.
Tot aşa trebe ţinută:
Cu pâine de grâu ales
Nu cu hoaspe de ovăs.
Strigături la nuntă
Frunză verde săcărea
Soacră mare, draga mea,
Uită-te spre răsărit
Să vezi ce nora a venit.
Şi te uită spre apus
Vezi ce noră ţi-am adus.
Te-nvârteşte lângă uşă
Noruta-i ca o păpuşă.
Dragii noştri colăcari
Daţi-i vama la portar;
Daţi-i vama cât o cere
Numai noi să putem mere;
Daţi-i vama cât o zice
Numai să ne putem duce.
Miresuţă, draga mea,
Te rog nu te supăra
Că unde te ducem noi
Ograda-i plină cu boi,
Mirele-i de omenie
Nu ţi-a fi rău nici ţie!
Găina
Foaie verde de saschiu
Faceţi-mi-ţi cale de viu
Cu rocia prinsă-n brâu
Cu poale ca lebăda,
Cu găina ca ruja
Să i-o dau la nănaşa.
Ba eu nu şi nu şi nu,
Ca i-o dau lui nănaşu.
Că are punga la cojoc
Şi mi-o da şi mie-un zlot.
C-are punga la cheptar
Şi mi-o da şi un creţar.
Şi mi-o da o sută de lei
Să-mi cumpăr poale pe ei,
Şi mi-oi cumpăra năframă
Să-i fiu nănaşului dragă.
Ba eu nu şi nu şi nu,
Ca i-o dau lui nănaşu,
Să-şi radă mustăţile
Să-l placă nevestele.
Să le radă cât mai bine
Să mă placă şi pe mine.
Întinde, nune, mâna,
Şi primeşte-mi găina.
Ia, mai las-o-n mâna mea
Că mai ştiu ceva de ea.
Omul meu îi om puăcaă
Că s-o dus pe după şură
Ş-o-mpuşcat pe cea mai bună.
Că s-o dus pe după casă
Ş-o-mpuşcat pe cea mai grasă.
Întinde, nune, mâna
Şi plăteşte-mi găina.
Scoate, tu, o sută, două,
Ca să-mi cumpăr şurţă nouă,
Şurţă nouă, poale creţe
Ca să joc pe la ospeţe.
Culeasă de Laura Vinţeler (66 ani), Sărmăşel-Gară.
*
Cântecul lui Ana
Sus la Brădiţel
Trece un ciobănel,
Cu oiţi păscând
Cu Anuţa-n gând,
Ana lui Petrea
Mandră ca o stea;
Ochi de mură coaptă
Are mandră faţă
Părul ei lucios
Dat pe sâni în jos
Guriţa de fragă,
S-o săruţi de dragă.
Sus la Căpriana
Preda stă cu stana.
Cu Anuţa lui
Fata codrului
Trece Ionel
Mândru ciobănel
De la Brădiţel
Şi mi se ruga
Lui Baciu Petrea:
“Dă-mi pe Ana mie
S-o am de soţie.”
Preda se-ncrunta
Şi mi se gândea
Şi îi cuvânta:
“Zău ca ţi-o voi da
Pe Anuţa mea
Dacă vei ierna
Singur singurel
Sus la munticel
Cu oile mele
Mândre bălăşele.”
Ion se mai gândea
Inima-i bătea
Să ierneze-n munţi
Printre brazi şi stânci.
Vantu’ şuiera
Brazii-i îndoia
Omătul cădea
Troieni se punea,
Ion se gândea
Oari ce va mânca
În vârful muntelui
Cu oile lui?
Sprinten voinicel
Dragul ciobănel
În brazi se urca
Cetini le rupea
La oiţi lăsa
Pân’ se sătura.
Sara când venea
Amnarul scotea
Şi piatra tăioasă
Mari scântei să iasă.
Cu iască de ciot
Ca să-şi facă foc.
Câinele Haiduc
Stă treaz pe butuc
Corboaica căţea
Nara-n vânt ţinea
Din urechi mişca
Semne rele-avea
Şi-ncepu de-ndat’
Să latre-ndesat.
Buimăcit de somn
Se sculă Ion
Cojocul lăsa
Şi bâta apuca.
Şi se depărtează
De la foc să vază
Ce-i in jurul stânii
De n-au pace câinii.
“Uuuu…hăiii lupi spurcaţi
Cu ochi infocaţi!
De-ţi veni încoace
Nu vi-ţi mai intoarce.”
“UUU…naaa…măi Haiduc!
Sări de pe butuc
C-avem peţitori
La cele miori.”
“Ia, nu mai lătraţi
Decât apucaţi
Ca eu voi păli
Unde-şi ţin ochii.”
Lupta-n miez de noapte
Pe viaţă şi pe moarte.
Ion se învârtea
Şi amar lovea,
În cei lupi spurcaţi
Cu ochi înfocaţi.
Cad lupii grămadă
Din spurcata haită.
Până mi-i curma
Şi mi-i alunga
Noaptea greu trecea.
Ziua când venea
La răboj cresta
Altă noapte-n munţi,
Printre brazi cărunţi;
Departe de Ana
Ce-a lăsat-o toamna
Să aştepte cu dor
Pe-al ei puişor
Ce-i plecat în munţi
Printre brazi cărunţi.
Ochii, ca mura
Amar îi plângea
Şi din grai grăia:
“Ooo, tătucă crud,
Oari ce ţi-am făcut,
De mi-ai pribegit,
Pe-al meu pui iubit?
Că omătu-i mare,
Vântul suflă tare
Ion va îngheţa
Lupii l-or mânca.”
“Taci, Ancuţa mea
Şi nu mai ofta!
Că l-am încercat
Dacă e bărbat.
Dacă te iubeşte,
Doru-l încălzeşte,
Cu gândul la tine,
Va ierna cu bine.
Hai, nu mai ofta!
Mai bine ia furca
Te apucă şi toarce
Doară se va întoarce.
Şi-ţi fă ţol de pat
Că ţ-o fi bărbat.”
Ion, sus la munţi,
Printre brazi cărunţi
La răboj privea
Şi ni-l număra:
O sută cinci zori
Toate zile reci
Prin omătul gros
Mai-nalt de trei coţi.
Nopţile scădea,
Dar tot greu era.
Lupi mai mulţi venea
Foamea mi-i silea.
Ion se gândea,
Zile număra,
Că se apropia
Patruzeci de sfinţi
Când prind iarba-n dinţi
Oiţele multe
Ce nu-s pe la munte.
Bâta-şi apuca
Fluieru-şi căta,
Şi-ncepu pe loc
Să zică cu foc,
Mândru, fericit,
Că timpu-a sosit,
Să se întoarcă acasă
Unde-i iarba deasă.
Cu foc mai zicea
În jos apuca
Omăt despica
Turma mi-l urma.
Mândru ciobănel
Turma după el.
Ana lui Petrea
Mândră ca o stea
Furca îşi lua
La câmp îmi ieşea.
Şi la deal cădea
Cât ochiul prindea
Să văda venind
Să audă doinind,
Cânt de flueraş
Zis de ciobănaş.
Iată mare, iată,
Caă mi se arată;
Pe păşune-n jos
Cum păştea frumos
Oiţe si miei
Printre ghiocei.
Mândru ciobănel
Dragu’ Ionel
Din fluier doinea,
Mierle-l îngâna
Câmpul răsuna.
Ana mi-l zărea
Fusul arunca,
La deal se-ndrepta
Pân’ mi se-ntâlnea
S-amândoi plângea
De dragi ce-mi era.
“Vino, Ană dragă,
Guriţa de fragă
La umbră să stăm
Să ne sărutăm.
Ană, draga mea
Pe unde-i Petrea
Turma să şi-o ia?”
”Tata-i dus din zori
Pe la vânători
Şi pe la ciobani
S-adune cârlani
Să-i strângă pe tăţi
Să facem ospăţ.”
Culeasă de la Aurelia Chiş în 2002 (decedată), Sărmaşu.
*
Avu maica nouă fii
Avu maica nouă fii,
Nouă fii, nouă copii,
Cu Lenuţa avu mai mulţi.
Si Lenuţii i-o venit
Peţitori din a noua ţară,
Şi de-a nouălea hotară.
Toţi fraţii ei îi ziceau:
“N-o da, maică, n-o da, dragă
Că dor de ea te-o ajunge
N-are cine ţi-o aduce.”
Da’ Constantin ăl mai mic,
Ăl mai mic, ăl mai voinic
El din grai aşa grăia:
“Dă-o, maica, dă-o dragă
Când dor de ea te-o ajunge
Io iară ţi-oi aduce.
Mamă-sa s-a supărat
Şi pe Lenuţa a dat.
Ciuma-n casă c-o intrat
Pe toti fraţii i-o luat
Şi-o murit şi Constantin
Şi l-o-ngropat în cimitir.
Maică-sa l-o blestemat:
“Dragu’ meu, Constantin,
Nu te rabde pământu’
Şi te zvârle ţărna afară
Că mi-ai scos fiica din ţară.”
Pământu’ nu l-o răbdat
Ţărna afară l-o ţâpat
La Dumnezău s-o rugat:
“Dragu’ meu de copârşeu
Face-te-ai un căruţ rău
Şi dragu’ meu de scorbăcel
De te-ai face-un căluşăl.”
În căruţ el s-o suit
La soră-sa c-o pornit.
Când la poartă c-o ajuns
El din grai aşa o grăit:
“Hai, neagră călugăriţă,
Şi deschide-mi ast’ portiţă.”
Când la poartă o ajuns
Ea din grai aşa o grăit:
“Nu-s neagră călugăriţă,
Că eu sunt a ta soriţă.”
Constantin aşa grăia:
“Hai, te gată, soră bine.
Şi hai la nuntă cu mine.
Că toţi fraţii ţi s-o-nsurat
La nuntă nu te-o chemat
Dar acum mă-nsor şi eu
Eu la a mea nuntă te chem.”
Soră-sa din grai grăia:
“Spune-mi, frate Constantine,
De mă chemi la supărare
Să prind caii în hanceu negru
De mă chemi la bucurie
Să prind caii în hanceu alb.
Şi pe drum că s-o pornit,
Către casă c-o venit.
Când la groapă ajungea
Constantin din grai grăia:
“Du-te tu, soră-nainte,
Şi umple paharele
Şi întinde mesele,
Că eu rămai mai înapoi
La umbră să odihnesc,
Calu’ să mi-l priponesc.”
Ea acas’ când o ajuns
Maică-sa o întrebat:
“Tu cu cine ai întunecat?”
“Cu frate-meu Constantin.”
“Constantin unde-o rămas?”
“O rămas în cimitir,
Calu’ să şi-l priponească
La umbră sa odihnească.”
Maică-sa aşa o grăit:
“Da’ Constantin o murit,
O murit toţi fraţii tăi.
Să fac trandafiri pe ei,
Trandafiri roşii-nvărgaţi,
Că ţi-o murit nouă fraţi.
Balada lui Petrea
Strigă Petrea dintre lunci,
Dintre lunci, dintre butuci,
Din pădure de la junci
Nime-n lume nu-l aude.
Numa’ dulce soră-sa.
Din pragul vecină-sa:
“Petre, Petre, dragul meu,
Ce mă strigi asa de greu?”
“Soră, surioara mea,
Înveleste-ţi mâna-n cingeu
Ş-o bagă-n sânu’ meu.
Că în sân mi s-o băgat,
S-o băgat şarpe balaur,
Care-i cu capu’ de aur.”
“Eu mâna mi-aş băga
Dar mă tem că m-o muşca,
Fără mâna nu pot fi,
Fără tine pot trăi.”
Strigă Petre a doua oară,
Dintre lunci, dintre butuci
Din pădure de la junci.
Nime-n lume nu-l aude
Numa’ chiar drăguţă-sa
Din pragu’ vecină-sa:
“Petre, Petre, dragu’ meu,
Ce mă strigi aşa de greu?
Ori mâncarea ţi s-o gătat,
Ori opincile ţi s-o spart
Ori cămaşa ţi s-o rupt,
Ori boii ţi s-o pierdut.”
“Mâncarea nu s-o gătat
Opincile nu s-o spart,
Fără-n sân mi s-o băgat
S-o băgat şarpe balaur
Care-i cu capu’ de aur.
Înveleşte-ţi mâna-n cingeu
Şi o bagă-n sânu’ meu.”
“Eu măna mi-oi băga
Fără mână eu pot fi
Fără tin’ nu pot trăi.”
Ea de acolo o luat
Brâu frumos în tricolor
La părinţi şi la surori,
La părinţi de supărare,
La surori de întristare.
Miorița din Ardeal
La picior de munte
Pe dealuri mărunte
Prin plaiuri tăcute
Urcă şi scoboară
Trei turme de oi
De oi tot tigăi
Cu harnici dulăi
Ş-un mândru cioban.
Tânăr moldovean
Cu trei dorojani
Picior de mocani.
Foaie ş-o lalea
Cioban de ajungea
Crângul de vedea
Stâna se apropia
Şi-n loc se oprea;
O oaie bârsană,
Oaie năzdrăvană
Iarbă nu păştea
Nici apă nu bea
Ci mereu umbla
Şi mereu zbiera.
Ciobanul de-o vedea
Lângă ea se da
Şi mi-o întreba:
-Oiţă, oiţă
Oiţă plăviţă
Cu lâna bârsană
De trei zile încoace
Guriţa nu-ţi tace.
Apa rău îţi face
Ori iarba nu-ţi place
Ori nu-ţi vine bine
Să mai fii cu mine.
Oiţa bărsană
Dacă-l auzea
Din gură-i zicea:
-Stăpâne, jupâne,
Drag stăpân al meu
Dat de Dumnezeu
Iarba mie-mi place
Apa rău nu-mi face
Dar gura nu-mi tace
Că semn mi se face
Că ei dorojani
Feciori de mocani
La apus de soare
Vor să mi te omoare.
Sub poale de munte
Prin crânguri tăcute
-Oiţă bălană
De eşti năzdrăvană
Şi dacă ai văzut
Semn că ţi s-a făcut
Dacă m-or urî
Şi m-or omorî
Vina lor o fi.
Iar tu, oaia mea,
Să le spui aşa:
-Eu cât am trăit
Oi am îngrijit
Câinii am hrănit.
Să le mai spui iar
Ca să mă îngroape
De stână aproape,
Oi ca să privesc
Dor să-mi potolesc.
În strunga oilor
În mijlocul mieilor
În dosul stânii
Să-mi aud câinii.
Să le mai spui iar
De n-o fi-n zadar
Să-mi puie la cap
Ce mi-a fost mai drag
Căvălaş de soc
Mult zice cu foc
Căvălaş de os
Mult zice duios;
Căvălaş cu fire
Mult zice subţire:
Şi tu, oaia mea,
Tu dacă-i vedea
O mândră fetiţă
Cu neagră cosiţă
Prin crânguri umblând
De mine-ntrebând
Să nu-i spui că sunt
Culcat sub pământ
Ci că m-am tot dus
Pe un munte-n sus
Căvălaş să-mi dreg
Flori ca sa-i culeg.
Vorba nu sfârşea
Dorojani venea
Şi mi-l omora
Turmele să-i ia.
Ei mi-l îngropau
În strunga oilor
În jocul mieilor
În dosul stânii
Unde dorm câinii.
La cap îi punea
Căvălaş de fag
Mult zice cu drag;
Căvălaş de os
Mult zice frumos;
Căvălaş cu fire
Mult zice subţire;
Vantu’ când sufla
Cavalu’ îi suna
Deja le cânta.
Culese în annul 1992 de la Ana Burian (decedată), Satu Nou.
*
Strigături:
1.
Nu mai rânji mândră, dinţii
Că să spărie tăţi sfinţii;
Că de-i mai rânji odată
Sar şi sfinţii să te bată.
2.
Leliţa cu nasul lung
Ducea nişte borş la plug,
Şi de nas s-o-mpiedicat
Şi tot borşul l-o vărsat.
3.
Aseară la lumânare,
Mi s-a părut toanta, floare;
Iar dacă s-a luminat
Mă mir cum nu m-a mâncat.
4.
Astă fată se marită
Şi nu ştie face pită.
C-o făcut asară opt,
Şi niciuna nu s-o copt,
Şi le puse toate-n rând
Nici un câne nu-i flămând.
Mândruţa-i făloasă tare,
Nu poate merge pe cale
Când e praf se-mpiedică,
Când îi tină lunecă.
5.
Mândra harnică de lucru,
A avut noroc cu… cucu,
I-a cântat de s-a sculat,
C-o mâncau muştele-n pat;
Că muştele-s blăstămate
Vin în gură nechemate;
Muştele-s afurisite
Vin în gură nepoftite!
6.
Tot am vrut lele să-ţi spui
Câte blide ai în cui,
Multe-n cui, multe sub pat
Şi nici unul nu-i curat.
7.
Tot cu ochii în oglindă
Şi gunoiu-i până-n grindă;
Pe sub masă, pe sub pat
De trei luni n-ai măturat.
8.
Asta-i fata lăudată
Cu casa nemăturată
Gozul de l-ar mătura
Cu lopeţi l-ar arunca…
Când de măturat s-apucă
Gozul după cas-aruncă
Iară matură su’ pat
Să gândeşti că-i măturat.
9.
De-i şti ţese şi urzii
Cum de ştii la joc sucii
Nu ţi-ar fi cătrinţa ruptă
Şi nici ia descusută.
10.
Uiu iu, mândruţa mea,
Auzi ce zice lumea:
Că te culci sara, cu soare
Şi te scoli în prânzul mare,
Cându-i ciurda-n zâcătoare
Şi soarele pe răzoare.
Dragă schimbă-ţi purtarea
Dacă vrei să fii a mea!
Am o mandră huhuhuie
Cum în sară-n pat se suie.
Se scoală la răsărit
Şi zice că n-a dormit.
11.
Mândră, mândruliţa mea,
Te-o pârât vecină-ta
Că te culci sara cu soare
Şi te scoli în prânzul mare,
Şi ţi-e jele şi bănat
Că prea iute te-ai sculat.
12.
Fată mare, fată mare
De nimică nu e-n stare.
Nici nu coase, nici cârpeşte
Doar la măritat zoreşte!
13.
Pe mândra cu doi drăguţi
Nu-i vrednică s-o săruţi,
Că umblă din mână-n mână
Ca găleata la fântână.
Măi bădiță (cântec)
– Măi bădiţă, di pe deal
Di ce vii aşa de rar?
– Floricică, di pe şes,
Vini-o-aş, mândră mai des,
Da cân’ vreau să viu la tine,
Strigă mama după mine;
Şi cân’ vreau să viu la voi
Mă strigă mama-napoi.
– Măi bădiţă, bade drag,
Învaţă-mă ce să fac
La mă-ta să-i fiu pe plac.
– Eu, mândră, te-oi învăţa:
Ia-ţi hainele şi haida;
Eu, mândră, te învăţ bine,
Ia-ţi hainele, hai cu mine.
– Măi bădiţă, io-aş vini
Da nu ştiu cum om trăi.
Strigături:
1.
Bădişoru-i ca o floare
Şi-i înalt ca o cicoare
Şi-i voinic şi tinerel
Când îl vezi, mori după el.
2.
Drag mi-a fost omul cuminte
La faptă şi la cuvinte.
Drag mi-a fost pomul cu prune
Şi omul cu vorbe bune.
Drag mi-a fost omul sfătos
Şi cu mine drăgăstos.
Fie om de omenie
Numai la mine să ţie
Şi la scumpă Românie.
3.
Cât trăieşti să nu iubeşti
Bădişor cu ochii verzi,
Că se uită lung şi tare
Ştie naiba ce gând are.
4.
Spune bade, adevărat
Cine naiba te-a învăţat
Să umbli din mâna-n mâna
Ca cârligul la fântână?
Să umbli din fată-n fată
Ca mătura aruncată?
5
Măi, bădiţ, din altu sat
Nu-mi ţinea drumul legat
Că io nu-s de măritat;
Chiar de măritat să fiu
După tine tot nu viu.
6.
Dusu-s-a bădiţa, dus
Pe valea Bistriţii-n sus
Nu s-a dus să nu mai vie
Că s-a dus să-nveţe-a scrie
Va-nvăţa ce va-nvăţa
Şi-a veni de m-a lua.
7.
Măi, badiţă prost de minte
Unde n-ajungi nu te-ntinde
C-a trecut amar de tine
Să mai pui mâna pe mine…
8.
Sarac bărbăţelul meu
Toţi oamenii zic că-i rău
Dă-i omul lui Dumnezeu…
Că de când m-am măritat
Nici o palmă nu mi-a dat
Numai capul mi l-a spart!
9.
Fecioru’ care-i fecior
Doarme pe pământul gol,
Dar tu bade Ionaş
Tot în pene ai sălaş
Ca un pui, când îl îngraşi!
10.
Badea meu e puturos
Şi cu nasul unsuros,
E de lucru
Ca butucu’
Şi de joc
Ca lemnu-n foc.
Culese în annul 2002 de la Maria Vodea (decedată), Sărmaşu.
*
1.
Supărată-i mândruța
Că i-o pierit văcuța
Da’ cân’ soacra i-o murit
Tăt râzând s-o tânguit.
2.
Măi Ioane, dragul meu,
Cân’ îi mere a peţii,
Ia seama ce-i credinţii:
Nu te uita drept la mută,
Uită-te tu drept la rudă;
De-i vedea ruda-ncărcată,
Ia-o că-i harnică fată;
De-i vedea ruda că-i goală,
Las-o la mă-sa să moară,
Că pe rudă-i numa păru,
Şi pe ladă-i numa zăru.
3.
Taci mireasă nu mai plânge,
Că departe nu te-or duce,
Te-or duce la casa ta,
Cum ţi-i face-aşa-i mânca,
Cum ţi-aşterne te-i culca.
4.
Poţi să fii mire-mpăcat
Că mireasa ţi-ai aflat.
Ştie ţese, ştie coase
Şti purta haine frumoase.
Meşteră la cusătură,
Şi la vorbele din gură.
Ştie pâinea s-o frământe
Şi pe om cum să-l încânte!
5.
Mireasă mândră cu flori,
Ia-ţi gândul de la feciori,
Ţine-ţi gândul la bărbat
Căci cu el te-ai cununat!
6.
Poti să fii nună voioasă
Că ţi-ai găst fină frumoasă,
Voios poate fi şi nunul
Că e finul ca păunul;
Amândoi păreche-aleasă
Ni-s dragi la câţi stăm la masă.
Culese de la Susana Cămărăşan (75 ani), Sărmăşel-Gară.
*
1.
Iubiţi oameni adunaţi
Faceţi bine şi-ascultaţi
La vreo două trei cuvinte
Care-n carte nu sunt scrise
Şi astăzi trebuiesc zise.
Ca să-i rostesc pentru bine
Mireasa s-a rugat de mine
Şi zice prin gura mea:
Că aicea cât a stat
Poate că v-a supărat
Cât aţi trait laolaltă
Poate v-o greşit vreodată.
Dar vă roagă de iertare
De la mic şi pân la mare
Să ziceţi cu toţi la un loc
Calea albă şi noroc
Plângând cu lacrimi fierbinţi
Se-ntoarce la a ei părinţi
Şi zice:
Mamă care m-ai născut
Şi pe braţe m-ai ţinut
După ce au crescut mare
Ţi-au făcut şi supărare
Am zis că îmi trebe multe
Nu ştiau că nu-s deunde
Iar acum la plecare
Eu te rog să-mi dai iertare
Şi să-mi spui la despărţire
Noroc mult şi fericire.
Se întoarce către a ei tată
Şi zice:
Tată care m-ai crescut,
Şi pe braţe m-ai ţinut,
Şi de grijă mi-ai avut,
Ca jocu să nu mă ardă,
Nici ploaia să nu mă bată,
Iar după ce-au crescut mare,
Ţi-am făcut şi supărare,
Dar acum iubite Tată,
Te rog din suflet mă iartă,
Şi zi-mi cu mama la un loc,
Cale albă şi noroc.
Dragile mele surori,
Ce mă-mpodobiţi cu flori,
Cât am copilărit împreună,
Poate v-am greşit vreodată,
Dar vă rog l-a a mea plecare,
Să îmi daţi şi voi iertare,
Să-mi ziceţi cu toate-odată,
Cu mama, tata, la un loc,
Cale albă şi noroc.
2.
Muzicant vestit, în ţară,
Zi-mi un picuţ din vioară,
Zi-mi un pic să chiuiesc
Şi nora să mi-o primesc,
Dar eu nu îs soacra mare
Că îs neam de-a dumnisale
Şi-am venit în calea ta,
Să-mi iau noră, ultima,
Iuănaş cinaşu’ mamii,
Înainte ţi-am ieşit,
Să văd cu cine ai venit,
De-ai venit cu fata dragă,
Îi trăi o viaţă albă,
Că aşa te-am învăţat,
Să fi om de omenie,
Ca să nu te râdă nimeni.
Măi Iuănaş dragu’ meu,
Ascultă ce îţi spun eu,
Omeneşte-ţi soţia,
De mamă-ta nu uita,
Că ea, cât s-a necăjit,
Până mare ai crescut,
Şi când eşti de ajutor,
Ţi-ai găsit un puişor.
Şi te duci dingă măicuţă,
Şi-o laşi cu inima friptă,
Dar să mai vii, câteodată,
Şi să nu uiţi de-a ta mamă,
Că numa’ ea e în viaţă,
Şi ţi-a dat ţie povaţă,
Că micuţ tu ai rămas,
Când taică-to a plecat,
A plecat şi nu mai vine,
Că acum zace sub glie
Şi nu te mai vede mire
Şi vai cum i-ar fi plăcut,
Mire să te fi văzut,
Că tu i-ai fost cel mai drag
Şi tare i-ai semănat.
La figuri şi la umblat,
Tu mireasă, draga mea,
Eu pe tine te-aş ruga,
Pe Iuănaş să-l omineşti
Şi să nu-l batjocoreşti,
C-acum vine-n sat la tine
Şi cu el să te porţi bine,
Ca să nu vă râdă nime’.
Dragi mamii copilaşi,
Eu aşa vă sfătuiesc
Să vă iubiţi pe vecie,
Cum a-ţi jurat la cununie.
3.
Frunzuţă albă de crin,
Muzicantule străin,
Zi-mi o ţâr cu cetera,
C-am de-a duce găina,
N-apăsa tare struna,
Să mi s-audă gura,
Că aice-ai lume multă,
Şi toţi la mine să uită,
Să vadă cum chiuiesc,
La nănaşu’ ce-i grăiesc,
Tot la el îmi stă gându’.
Nănaşu’ îi om frumos,
Şi la pungă-i cam bănos.
Naşule, eu ştiu demult,
Că tu faci mare ciubuc,
La două mii nu te uiţi.
Nănaşule, om bogat,
Spune-mi, ce gânduri te bat,
Cu ochii m-ai măsurat,
Cu mintea m-ai judecat,
Da nu te-a duce mintea,
Să nu-mi plăteşti găina,
C-asta-i găină de soi,
Nu-i din ţară de la noi,
C-asta-i găină de baltă,
Se ouă cinci ouă o dată,
Acum ţi-o dau dumnitale,
Să o duci la Bistriţa,
Să faci reclamă cu ea.
Nănăşucă, draga mea!
De-ţi place găina mea,
Hai să facem târgu’ cu ea,
Mie-mi dai o sutişoară,
Ori pe naşu’ într-o seară,
Mie-mi dai o sută bună,
Ori pe naşu’ într-o lună.
Naşă mare, draga mea,
Să nu crezi că-i chiar aşa,
Că nici gând n-am să iubesc,
Numa-mi place să glumesc.
Naşă mare, draga mea,
Scoală-te să-ţi dau găina,
Că-i grea şi mă doare mâna.
4.
Naşilor vă muţumesc,
Şi eu cinstea o primesc,
Şi vă spun adevărat,
Că nici nu m-au aşteptat,
Să-mi plătiţi aşa de bine,
Cât am primit eu pe găină,
Mi-oi depune, de maşină,
De maşină, Dacia,
Şi-oi veni la Bistriţa,
Să mă-ntâlnesc cu d-ta,
Şi te-oi sui în maşină,
Şi-om mere săptămână,
O săptămână şi mai bine,
Să nu ne mai ştie nime’.
5.
Frunză verde, lemn domnesc,
La toţi nuntaşii, vestesc,
Că, cu găina pornesc,
Şi pornesc la naşii mari,
Că ăştia sunt domni mai mari,
Au tot ce le trebuieşte,
Nănăşitu’ le lipseşte,
Că nu s-amplinit anu,
De când o nănăşit altu,
Da mie îmi pare bine,
Că-i verişoară cu mine
Şi stă bine în portmoneu
Să-i ajute Dumnezeu
Şi să fie sănătoasă
Să strângă alţi bani în casă.
Nănaşule dragu’ meu
De când te-am văzut, după masă
Am ales găină grasă
Şi-am ales-o cât de bună
Să-mi dai banii de pe-o lună.
Să-mi cumpăr şi eu ceva
Să nu uit de dumneata.
Nănaşilor să trăiţi
La multe ospeţe naşi să fiţi
Să cununaţi, să botezaţi
De Dumnezeu să nu uitaţi
Că el ne-ajută şi ne dă
Pâinea noastră zilnică.
6.
Frunzuţă albă de crin,
Muzicantule străin,
Zi-mi o ţâr cu cetera,
C-am de-a duce găina,
N-apăsa tare struna,
Să mi s-audă gura,
Că aicea-i lume multă,
Şi toţi la mine să uită,
Să vadă cum chiuiesc,
La nănaşu’ ce-i grăiesc.
După cum m-am informat
Nănaşu-i salariat
Frunzuliţă de muşcată
Nănaşa-i salariată
Şi ne-a da pe asta găină
Jumătate din chenzină
Şi me-a dat vreo 5 miuţă
Să-mi cumpăr o maşinuţă
O maşină de cusut
Să nu mă necăjesc mult
O maşină automată
Să cosă când îs plecată
S-au când îs în pat culcată
Io-s aici de-o saptămână
Şi tot lucru la găină
De trei zile lângă foc
Mi s-o ars şurţu’ într-un loc
Nănăşucă te gândeşte
Şi şurţu’ de mi-l plăteşte
Ori pe nănaşu să-l leşi
Să-mi ajute să-l cârpesc.
Culese de la Lenuţa Rău (58 ani), Sărmaşu.
*
Prezentare costum popular
Băiat
Frunză verde busuioc
M-aş duce şi io la joc
Da-me’ mândră-n şăzătoare
Gângeşti că îi spărietoare
Buhoietă, cu-n cap mare
Încâlcită cu ciupci mari
Nici co heșelă no scapi.
Fata
Frunzulită de frăguţă
I-a uită-ce măi băgiţă
Pin’ ce-s o ţâr mai negruţă
Nu-s la tăt ciufu drăguţă.
Pin ce-s neagră la obraz
Multi ficeori bag în năcaz
I-a ce mândru m-am gătat
Să mă duc la joc în sat.
Baiat
Io ce văd mândruţă bine
Dar uitătce şi la mine
Nici io nu mă las mai jos
Uită ce ficior frumos
Cu cămeşă, şolovari, laibăr şi cu clop de păr
Cisme de box în picioare
Mai ieste altu în sat oare?
Fata
Văd băgiţă, eşti frumos
Dar nici io nu-s mai jos
Mi-o făcut a me măicuţă
Zagii, pole, cămeşuţă
Laibăr fain cusut cinaş
Ca la noi la Cămăraş
Cu sârmuţă pintre flori
Să fiu dragă la ficiori
În picioare opcincuţă
Ţie ca să-ţi fiu drăguţă
În opcinci am pus obgele
Legace cu nojâtă de piele
În cosâţă mi-am pus flori
Să fiu dragă la ficiori
Ce gângeşti, că aşa gătată
Oi vini cu cine îndată?
Baiat
Mândră dacă aşa stă treaba
Nici io nu oi sta degeba
Uită-te a me măicuţă
Ce mi-o pus pă cămeşuţă
Pă cămeşă mi-o pus flori
Să fiu fală-ntre ficiori
Cu roituri ea o cusut
Că aşa o fost mai de mult
Mâneca cu pumnişori
Formă ţăsută-n război
O făcut-o buna când o fost la noi
La guler cu bumburei
Cusut tăt ge mâna ei
Laibăru îi de postav
Agică pânză de casă
Dusă la pciuă la Sărmaş
Şî cusut în Cămăraş
Şolovarii algi frumos
Băgaţi în cisme mai jos
La brâu şărpar de pcele lată
În clop floare ge muşcată
Să pot juca orice fată.
Fata
Băgiţă n-am ce să zâc
Dar ia uită-ce un pic
Cum stau hainile pe mine
Ce zâci bage, nu stau bine?
Zagii cu flori şî pănuţa
Cusuce ge-a me măicuţă
Trii rânduri de poale mi-o dat
Să fiu ce-a mai mândră-n sat
Polile-s de panză alba
Şi mai jos cu tăietură
Şi cu cipca să termină
Şi cămeşa să vezi frace
Nu ieste pă şepce sace
Tăt cu roituri îi şi a me
Ce zâci bage, nu-i aşă?
Cusutura îi aleasă
Facută ge buna-n casă
La grumaz cu bumbgi legată
La mâneci îi brusturată
Ce zici bage nu-s gătată ?
Ş-amu ci-oi lăsa cu floarea-n clop
Şi m-oi duce–n sat la joc
Că acolo sunt ficiori
Ce joca bine
Nu aşa troncios
Ca şi cine
Baiat
Hai mâdruţă s-o lăsăm
Şi un joc ca-să jucăm
Să vadă tăce fecile
Cum ţî să-nvârt polile.
Cules de la prof. învăţământ primar Ana Uţiu, Cămăraşu, jud. Cluj.
*
Te-aştept bădiţă cu dor
Te-aştept bădiţă cu dor
Să arăm negru ogor
Boii tăi când le doinesc
Ară de să prăpădesc
Boii tăi când aud doina
Ară ţălina şi moina
Tare-aş vrea să mor diseară
La trei zile să-nviu iară
Să văd bade cum trăieşti
Şi pe cine mai iubeşti
Să văd bade cum trăieşti
Pe mine să mă iubeşti.
Mănă bade, mână
Mânce-te bade amaru
Când îi mere-n târg cu caru, mână bade, mână
Dar amaru nu te mânce
Numai caru să se strice, mână bade, mână
Mai la deal de poarta mea
Rupe-ți-s-ar inima, mână bade mână
Mânce-te-ar focu năcaz
De tânăr copil te-am tras
Şi-amu-s mare nu te las
De te-oi trage cât te-am tras.
Eu mă duc şi-aici te las
Numa’ atâta ştiu că-i vară
Numa’ atâta ştiu că-i vară
Până-i patu’ mândrii afară
Când mândruţa-şi mută patu’
Ştiu că vara s-o gătatu
O, vai, vai cum trece vremea
Tăte mândrile-mi zic nenea
Că şi tu boi-ai cătat
Şi-ai rămas neînsurat.
Culese de la Ana Şugar (75 ani), Sărmăşel Sat.
*
1.
Nună mare draga mea
Vina asta nu-i a mea
Că-i a cui o fript carnea
Co pus uşa către soare
Şi-o venit fumul pe oale
Şi-o pus uşa către sat
Găina s-o afumat.
2.
Nănasă, nănasă fină
Ţi-am adus găina friptă
Dar am fript cum am putut
Că nici lemne n-am avut
Şi la pădure m-am dus
După lemne de-am adus
Şi pădurariu m-o prins
Pădurariu mânios
O strîgat să mă las jos
Io fricoasă m-am cemut
Cum o zis aşa-am făcut.
3.
Socăciţă prea grăbită
Toate bine-ai pregătit
Numa-un lucru ai greşit
Că găina nu ai fript
Numa cât ai cârcălit
Nici nu-i friptă, nici nu-i fiartă
Numa cât îi afumată.
4.
Taroste cu părul creţ
Mult te-ai trudit să mă-mbeţi
Pe mine nu mi-i îmbăta
C-am crescut în ăla loc
Tăt cu vin roşu pe foc
C-am crescut în aia casă
Tot cu vin roşu pe masă.
5.
Tu mireasă draga mea
Omeneşte-mi copilu
Că mi drag ca sufletu
Că dacă li-i omeni
Tu mie dragă-mi vei fi
Eu pe tine te-oi omenii
Vorbă bună eu ţi-oi da
La lucru te-oi ajuta.
6.
Muzicantule vestit
Zi-mi un pic de chiuit
Că am noră de primit
Zi-mi un pic de descântat
Că am noră de luat
Tu mireasă draga mea
Mulţumeşte-i maică-ta
Că te-o făcut frumuşea
Şi te-o dat în sat cu ea
Când i-o fi dor te-o vedea
Te-a făcut cu păru creţ
Şi te-a dat cu mare preţ
Te-o dat dragă-n neamul meu
Şi-i vedea ca n-o fi rău
Viţa mea-i viţă de vie
Din oameni de omenie
Hai la mama floare albă
Cum te-am văzut, mi-ai fost dragă
Hai la mama floricea
Să te duc în casa mea
O să-mi fii rujă-n fereastră
La fecior vei fi mireasă
O să-mi fii rujă-n ulcele
La fecior vei fi muiere
Te-oi uda şi te-oi plivi
Şi fecioru te-a iubi
Te-oi plivi şi te-oi uda
Feciorul te-a săruta.
Culese din comuna Sînpetru de Câmpie, de Oana-Bogdana Pop.
*
Strigături
1.
”Mireasă cu haină albă
La toată lumea ești dragă
Dar la mă-ta ești urâtă
Că de-aceea te mărită.”
2.
”Am pornit după mireasă
Nu știu lăsa-ne-or în casă
Noi om face ce om ști
Fără ea nu om veni
Copilă cu doi părinți
De ce vrei să te măriți
Nu grăbi la măritat
Ca floarea la scuturat
Că de binile ce-l ai
Niciodată nu mai dai”
3.
‘‘Frunză verde de pe coastă
Mireasa-i tare frumoasă
Frunză verde di pe tău
Nici la mire nu-i stă rău
Amândoi îs potriviți
Ca și pomii înfloriți
Numa bine să trăiți
Copii să vi-i grijâți
Să crească cu doi părinți.
Înainte-o fost săraci
Copiii nu șî i-o dat
Io crescut cum o putut
Copiii nu i-o vândut”
‘‘Frunză verde de cireș
Hai maică să mă petreci
Până-n fundu greginii
Petreacă-te străinii
Că cu ei mâna ai dat
Și pe mine m-ai lăsat
În casă cu mătura
Pe-afară cu secera
Dacă-ai mere la străini
Te-or scula de dimineață
Să le faci pită-n cuptor
Să le țeși pânză-n război
Să te duci la secerat
Și să asculți de bărbat.‘‘
De la leagăn la mormânt
M-am născut şi eu pe lume
Şi ca toţi câţi s-au născut
Am avut aceeaşi soartă
De la leagăn la mormânt
Am crescut prin grija mamei
Ce pe braţe m-a ţinut
Până când păşit-am singur
De la leagăn la mormânt
Am trudit ca să am pâine
Să trăiesc pe-acest pământ
Cum o fac toţi muritorii
De la leagăn la mormânt.
Am umblat pe calea vieţii
Printre spini şi printre flori
Am trăit acele zile
Şi cu soare şi cu nori
Am luat viaţa în mână
Fie drumul cât de greu
Am ales din tot ce este
Să slujesc pe Dumnezeu
Mi-am întemeiat cămin
Cum se face pe pământ
Am avut în el de toate
Cum e viaţa-n raiul sfânt
Îndurarea Lui cerească
Dăruitu-mi-a copii
Am avut ca toţi părinţii
Şi necaz şi bucurii.
Am luptat cu disperare
Cum se luptă pe pământ
Am strigat la Domnul Slavei
Care-ascultă orişicând.
Când sfârşitu-mi-am cărarea
De la leagăn la mormânt
Am ajuns la gura gropii.
Şi-am rămas fără cuvânt.
Dar trăieşte-a mea speranţă
In Acel ce m-a iubit
Şi cu preţul vieţii mele
Preţul vieţii mi-a plătit
Fericiţi de-acum încolo
Morţii care-n Domnul mor
El îi scoală din morminte
Şi va face al Său popor.
Cântec de înstrăinare
Trei fete am ridicat
Şi-am rămas străina-n sat
Nici nu-i mamă, nici nu-i tată
Parc-aş fi picat din piatră,
Nici nu-s fraţi, nu-s nici surori,
Parc-aş fi picat din nori
Numai neamuri de departe
Ori şi ce amar m-ajunge
N-am către cine mă plânge
Ori şi ce-amar mi-ar veni
N-am cu cine-l reveni.
Că inima mea-i cărbune
N-am către cine mi-l spune
Oi spune către–un străin
Până mâine satu-i plin
Dar îi plină de necaz
Ca Murășul când îi ras
Toată-i plină de venin
Ca Murăşul când e plin
Straină ca mine nu-i
Decât puiul cucului
Din mijlocul codrului
Cand îl lasă mama lui
Fără aripi, fără pene
Şi-ar zbura şi n-are vreme
În lume el ar pătrunde
Ar zbuna şi nu şti‘ unde.
Cântec din război
În război când am plecat
Cu doi copii mici te-am lăsat
Şi-avere mare.
Înapoi când am venit
Cu trei copii mici te-am găsit
N-aveai nici sare
Să-ţi iei copilul care-l ai
La casa mea să nu mai stai
Iar ea copilul şi l-a luat
Şi-n lumea largă a plecat.
Culese de Felomena Bucur prof. înv. primar, Sărmăşel Gară.
*
Foaie verde de trifoi
Foaie verde de trifoi,
Mânca-l-ar făcu război,
Căci sunt patru ani de zile,
Și el încă tot mai ține.
Patru ani se împlinesc,
De când mamele jălesc.
Și bărbații năcăjesc.
C’au plecat, lăsându-și țara,
Și s’au dus înspre Italia.
Căci și tineri și bătrân,
La Italia capu-ș pun.
Frunza verde de pe rât
Frunza verde de pe rât,
Iar îmi cată să mă duc.
Să mă duc a duc a doua oară,
Ca să mă bat pentru țară,
Plângi nevasta și suspină,
Că merg în țară streină,
În țara Germanului,
Pe granița Rusului.
Să mă ferească Dumnezeu,
C’acolo i cu mult mai rău,
Frunză verde foaie fragă,
Nevastuța mea cea dragă,
Eu ma duc, pe tin’ te las,
Cu of mare și năcaz.
Eu ma duc mândro că mâne,
Dorul meu la tin’ rămâne,
Grijește-mi-l mândro bine,
Cum te-am grijit eu pe tine.
Aduți mândruliț’aminte,
C’ai avut un soț cuminte.
Căci eu dragă te iubesc,
De dorul tău mă topesc.
Doamne câtu-mi-i de greu,
C’am plecat din satul meu
Ș’am plecat și am lăsat,
Tot ce eu am caștigat,
De când am fost eu băiat.
Vai! Cat de amar îmi vine,
Că ramâi mândro de mine.
Că mândro eu de-aș putea,
În sân drag te-aș băga.
Și cu mine te-aș lua,
Ca să-mi țâi de urât,
Mândro eu pe und’ mă duc.
Când apuc condeiu’n mână,
Rău suspin de la inimă.
Cu suspin, cu mare jele,
Am scris aste rândurele.
Si nu le-am scris de’mbuibat,
Că le-am scris de supărat.
Că mi vremea de-a pleca,
La regiment în Praga.
Foaie verde foi de nuc,
Eu știu bine un’ mă duc.
Vai va fi de capu meu!
Foaie verde pe de tău
Nu mi-ar părea așa de rău,
De aș fi si eu flăcau.
Dară eu sunt însurat,
Și trăiesc tot supărat.
Frunza verde de nuia,
Pentru nevastuța mea,
Mi se rupe inima.
Că nevasta-i tinerică,
Și rămâne necăjită.
Dar acuma or ce-o fi,
Dumnezeu o va griji.
Foaie verde de pe deal,
Îi făcută în spital.
În spitalul din Brașău,
Făcută de dorul tău
Scrisă în Cazarma Neagra,
Pentru mândra mea cea dragă,
Foaie verde de pe deal,
Eu sunt chiar mătifălean
Foaie verde buruiană,
Și pe mine așa mă chiamă,
Foaie verde de bujor,
Mă cheamă Leancu Victor.
Frunză verde trei granate
Frunză verde trei granate,
Împărate, Împărate,
Fă pace, nu te mai bate,
Că-ți mor cătanele toate.
C’au fost mulți ca muștele,
Și-au picat ca frunzele.
Împărate, stinge focu,
Că la mulți le mânci norocu.
Că de când bătaia ți-i,
Au rămas maice bătrâne,
Mulți copii mici fără pâne.
Pică voinici dintr’al meu sat
Sânge negru ca cerneala,
De voinici din toată țara.
În pădurea Clujului
În pădurea Clujului,
Cântă puiul cucului.
Cucul cântă, mierla zice:
”Musai Clujul să se strice!
Că câte rele se fac,
Toate de la Cluj se trag”.
De-ar avea ungurul minte,
Cu românul nu s’ar prinde.
Vrea să strice legea noastră.
Sui-te ungure’n deal,
Și te uită prin Ardeal,
Că Ardealu-i Românesc,
Nu mai este unguresc!
Că Ardealu-i tot cu flori,
Le-o pus fete și ficiori,
Florile și le-o privit,
Românul când o venit.
Florile și le-o udat,
Românul când s’o luptat.
Ungure mustață lungă,
Zis-am moartea să te-ajungă!
Ungure mustață neagră,
Dintre români să se șteargă!
De-aici pân’ la București,
De la București la vale,
E TOT ROMÂNIA MARE!
Neamțule mă iei, mă duci
Neamțule mă iei, mă duci,
Toamna’n granițe la ruși.
Să port caii rușilor,
Să duc dorul mândrelor.
Să port caii de căpestre,
Să duc dorul la neveste.
Să port calul de-o frânea,
Să duc dorul la maica.
Pămăntule păcătos
Pămăntule păcătos,
Cât ai fost tu de setos!
Că’n trei ani a tot plouat,
Și tot nu te-ai adăpat.
Astăzi toată lumea plânge,
Că tu te adapi cu sânge.
Sânge negru și ’nchegat,
De voinici dintr’al meu sat.
Sânge negru ca cerneala,
De voinici din toata țara.
Primăveri câte-au trecut
Primăveri câte-au trecut,
De când bărbații n’am văzut,
Ținând de coarne de plug!
Și-acum altă primăvară.
Și voinicii nu-s în țară.
Nici voinici, nici însurați,
Că-s tot pe munți înșirați,
Prin Tirol și prin Carpați.
Maice, neveste pe-acasa.
Mulțime de lacrimi varsă.
Culese de Dinuca Burian în 2012, de la Gheorghe Şugar (decedat), veteran de război, din Balda.
*
Trandafir ardelenesc
La toți nuntașii vestesc
Că cu găina pornesc
Că aici-ai lume multă
Și toți la mine se uită
Să vadă ce-oi ciui
Să mă poată povesti
Da oi zice rar și bine
Să nu mă fac de rușine.
U iu iu iu iu iu….
Nănașule, om bogat
Spune-mi ce gânduri te bat
Cu ochii m-ai măsurat
Cu mintea m-ai judecat
Dar nu te ducă mintea
Să nu-mi plătești găina
C-asta-i găină de soi
Nu-i din țară de la noi.
U iu iu iu iu iu….
Nănășucă,draga mea
Am auzit o mirare
Că nănașu-i gingaș tare
De mâncăruri gingășește
De muieri nu se ferește.
U iu iu iu iu iu….
Tu nănașă,draga mea
Eu de tine m-aș ruga
Sa vii înaintea mea
Că găina-i tare grea
Întinde mâna şi-o ia
Și dă-i nașului din ea
Că am fript-o tare bine
Să-și amintească de mine.
U iu iu iu iu iu….
(Replica nașei)
Nașă mare, draga mea
După câte am văzut
Găina tare ți-o plăcut
Și-n trei părți o-ai împărțit
Capu’ și grumazu’, mie
Că-s femeie de-omenie
Aripa ș-un șold mai mare
Ți-le-ai lăsat dumitale
Picioarele şi curu’
I le-ai dat la nănașu’
Că de când l-ai cunoscut
Tăt picioare i-o plăcut.
U iu iu iu iu iu….
Mulțumesc la nănășăi
Că mi-o dat bani frumușăi.
Hai cu mine, ceteraș
Să facem un sămădaș
Cu banii de la nănaș.
Mie mi-oi lua sandale
Și ție un clop de paie
Când a fi viscolu’ mare
Tu cu clop, eu cu sandale.
U iu iu iu iu iu…
Culese de Elena David (48 ani), Balda.
*
Duminica-n sărbători
Când eram fecior în sat
Eram ușor la jucat
Întâi jucam românește
Pe urmă ardelenește.
Duminica-n sărbători
Jucau fete și feciori
Era multă voie bună
Și jucam toți împreună.
Zi măi Șoni frumușel
Să se-audă-n Vișinel
Căci acesta-i satul meu
Și-am copilărit în el.
În Vișinel când te duci
Și în dealu’ Bălzii ajungi
Cunoști câinii pe lătrat
Și oamenii pe umblat.
Stau în loc și mă gândesc
De ce oare-mbătrânesc
Fost-am tânăr ca fraga
Și m-o-mbătrânit mândra.
Dau-aș lumea asta toată
Să mai fiu tânăr odată
Să mai fiu tânăr în floare
Să am minte de om mare.
Zi măi Șoni numai mie
Căci la anu’ cine știe
Poate oi îmbătrânii
Și n-oi mai putea horii.
Măi Șoni cetera ta,
De-aș muri ea m-a învia
Ca să mai joc frumușel
Cum ne joacă-n Vișinel.
Zi măi Șoni de jucat
Să mă apuc de descântat
Astăzi joc de pe câmpie
Așa cum îmi place mie.
Zi ceteraș de-nvârtit
Să mă apuc de ciuit
Căci aici e lume multă
Și toți la mine se uită.
Dragu mi-i la veselie
Cu oameni de omenie.
Unde oamenii nu-mi plac
Nici în casă nu mă bag.
Bade drag mi-ai fost tu mie,
Nu știu cum ți-am fost eu ție
Mi-ai fost drag și te-am iubit
Și tu nu m-ai prețuit.
La nănașa
Sus pe cer răsare luna,
Ca nănașa nu-i nici una!
Se vede că-i învățată,
Ii tare frumos gătată.
Nici nu mare și nici mică,
După nașul potrivită,
Și îi șade tare bine,
Nu o-ntrece ori și cine.
Nașa o doamnă isteață,
De nănașul nu se lasă.
Chiar dacă-l mai păcălește
Dar mai frumos nu găsește.
Culese de Laurean Pop (75 ani), Vişinelu.
După aproape trei ani de muncă, de cercetare și imprimare, un număr de 17 piese de folclor sunt gata să iși ia zborul spre sufletul iubitorului de frumos. O așezare pe note a ccea ce Ovidiu Furnea simte, a trăit sau speră să trăiască. O incursiune în ținutul mureșean, cu vocea așezată, gata să mai spună o poveste pe note. Că e vorba de crezul interpretului, trăirile tinerești, târgul Sânpetrului, unghenarii lui dragi dar și satira de bun gust, atât de necesară în peisajul folcloric, Ovidiu Furnea reușește să creeze un tablou auditiv, natural de asimilat, fără forțări pentru a da bine. O realizare editorială posibilă cu ajutorul Orchestrei Naționale Jidvei – România, condusă de Stelian Stoica și produsă de Ijac Music Production. Pe lângă cele 13 piese, privite ca noutăți auditive, pe acest album veți putea găsi și cinci piese din repertoriul artiștilor: Ion Blaj, Izidor Tudoran, Petre Săbădeanu și Vasile Conțiu. Cu cântecul să nu te poți plictisi. E imprevizibil și mereu plin de surprize. Așezat ca apele Mureșului și Nirajului, când ai impresia că un artist consacrat îți destăinuie secretele sale dar și aprig și cadențat asemeni Clujanului- vântul ce își scimbă mereu direcția, încercând să te surprindă prin potrivirea cuvintelor și a ritmurilor de joc. Așa e cântecul lui Ovidiu Furnea!![machetaai[1]](https://mihainasca.files.wordpress.com/2013/02/machetaai1.jpg)
.JPG)
ia Transi
lvaniei a dat de-a lungul vremii destul de multe voci frumoase în ceea ce priveşte folclorul. Cine te-a inspirat şi cum ai ajuns să îndrăgeşti acest gen muzical ?
Mihai Teodor Nasca's Weblog 